Într-o zi de toamnă însorită am vizitat Memorialul Holocaustului recent inaugurat pe platoul dintre clădirea ministerului de interne și Splaiul Dâmboviței din Capitală.

Fără a fi o construcție pretențioasă, ca omologul său de la Berlin, monumentul, care este dedicat victimelor persecuțiilor împotriva evreilor și romilor din România și Transnistria în perioada 1940 – 1945, e o combinație de buncăr de beton semi-îngropat, având înauntru inscripții pe plăci de metal ruginite de nume evreești, pe două laturi, și de romi, pe o latură.

În plus, pe laterale se găsesc două cripte cu pietre funerare, jefuite din cimitire deistruse de regimul Antonescu în București pe strada Sevastopol și la Odesa.

Simplu, dar impresionant. Vă imaginați că din mass media, dar mai ales din cea pe internet și pe forumuri, nu au lipsit comentarii de genul: “Lobby-ul evreesc a forțat din nou România să se umilească” – asta fiind varianta civilizată a comentariului. Și continuarea a fost, în unele variante: “De ce s-a construit un Memorial al Holocaustului la București și nu și unul al victimelor comunismului?”

Chiar așa, de ce nu s-a construit? Cine s-a opus sau mai bine zis cine a făcut propunerea, când a fost ea respinsă și de către cine? A fost cumva respinsă de către “lobby-ul evreesc internațional”? Nu sunt românii la ei în țară în stare să facă așa ceva?

De ce a fost nevoie să așteptăm anul 2006 pentru ca să fie întocmit un raport oficial despre crimele regimului comunist? Și de ce au strâmbat din nas criticii, invocând faptul că a fost întocmit de o comisie prezidată de un politolog român de origine americană, dar mai ales, atenție, fiu de ilegaliști comuniști evrei? Și de ce a fost primit raportul în mod atât de rușinos în parlamentul României?

Să fie oare motivul faptul că, deși declarativ anti-comuniști, mulți oameni politici, dar și simpli cetățeni ai României nu sunt chiar așa de dornici să scoată în evidență răul făcut de sistemul comunist?

Și cum să-l scoată în evidență când, de pildă, există atâția profitori ai exproprierilor ilegale făcute după 1945 și care într-o formă mascată continuă și azi?

Când un fost torționar comunist, generalul de Securitate Nicolae Pleșiță, își dă obștecul sfârșit prin moarte naturală într-un sanatoriu al democraticului, nu-i așa, SRI, ce pretenții să mai emitem la construirea unui Memorial al victimelor comunismului la București?

Am vizitat Memorialul Holocaustului Yad Vashem de la Ierusalim unde există o încăpere care conține sertărașe cu datele victimelor Holocaustului. Au fost adunate peste două milioane și curatorii Memorialului speră să adune date despre toate cele șase milioane de victime.

În loc să mârâim despre tot felul de conspirații evreești care chipurile impun României să cinstească memoria morților evrei din Holocaust, mai bine am lua exemplu de la evrei cum se cinstește memoria victimelor unui regim totalitar.

Dar pentru asta ar trebui să renunțăm la anti-comunismul de operetă și să începem prin a fi sinceri cu noi înșine și să ne dezbărăm de balastul mental cu care ne-a căptușit regimul comunist, ceea ce e foarte greu pentru destui dintre noi.