David și Samantha Cameron la numărul 10, Downing Street – reședința prim-ministerialăÎn seara zilei de 11 mai 2010 David Cameron a devenit cel mai tânăr prim ministru al Marii Britanii din 1812 încoace și primul lider al unui guvern de coaliție din 1945 încoace.
La puțin timp după ce premierul Gordon Brown și-a înaintat demisia Reginei Elisabeta a II-a, David Cameron a fost primit și el în audiență la Palatul Buckingham unde a fost însărcinat cu formarea noului cabinet.
Evoluțiile politice s-au precipitat luni seara atunci când a devenit clar că o coaliție dintre Partidul Conservator, condus de David Cameron, și Partidul Liberal Democrat, condus de Nick Clegg, este singura opțiune viabilă ca urmare a rezultatului alegerilor din 6 mai, care au avut ca rezultat primul parlament fără majoritate din ultimii 36 de ani.
Partidul Conservator a obținut 306 mandate din cele 650 ale Camerei Comunelor, Partidul Laburist, condus de Gordon Brown 258, iar Liberal Democrații 57, majoritatea absolută fiind de 326 de deputați.
Gordon Brown a rămas în funcție timp de cinci zile, încercând să formeze un guvern de coaliție cu Liberal Democrații și cu alte partide mai mici, sacrificându-și chiar poziția de lider Laburist luni pentru a permite alegerea unui nou lider și potențial prim ministru.
Dar când tentativa sa s-a dovedit zadarnică el nu a mai avut decât opțiunea demisiei, recomandând suveranei, ca ultim gest de guvernare, desemnarea lui David Cameron în funcția de premier.
Noul cabinet va fi unul de coaliție – neobișnuit pentru Marea Britanie, unde scrutinul majoritar uninominal cu un singur tur degajă de cele mai multe ori guverne monocolore – în care Liberal Democrații vor avea cinci portofolii, între care cel de vicepremier pentru Nick Clegg.
Printre alte concesii ale Conservatorilor acordate noilor lor parteneri de guvernare se numără promisiunea convocării unui referendum privind schimbarea modului de scrutin – deziderat de peste o jumătate de secol al Liberalilor – precum și preluarea (cel puțin ca deziderat într-o primă fază) unor promisiuni de campanie cum ar fi majorarea plafonului exonerării de impozit pe venit de la 6400 la 10000 de lire anual.
Negocierile dintre cele două partide au durat patru zile și mai sunt de perfectat numeroase detalii ale acordului de guvernare. Mulți activiști Liberal Democrați ar fi preferat o coaliție cu Laburiștii de care se simt mai apropiați din punct de vedere ideologic. Dar aritmetica parlamentară și situația economică precară – deficit bugetar de aproape 12% din Produsul Intern Brut – a anihilat orice posibilitate a unei coaliții de centru stânga, “progresiste” cum era numită aici.
Cât despre Partidul Laburist, după 13 ani de guvernare neîntreruptă, el trece în opoziție, cu sarcina imediată de a-și alege un nou lider și a se regrupa în vederea unor posibile alegeri anticipate în cazul fracturării noii coaliții de guvernare.
Un «mariage» contra naturii poate dura numai intr-o stuatie de urgenta.
« Problema cea mai urgenta », explicata de David Cameron, este jugularea datoriei publice de aproape 12% a Marei Britanii, cea mai ridicata dintre tarile europene avansate.
Un anunt inedit pentru un guvern de dreapta este si instaurarea unei taxe impuse bancilor, ca si reflectia asupra separarii, cat mai exacte, intre bancile de depunere si cele de investitii. Inca un pic si englezii ar fi putut crede ca au votat la stanga… Dar, a nu se uita ca Marx si Engels au lasat probabil urme pe la Manchester…
Pare si mai ciudata coabitarea intre Nick Clegg ( leat cu David, 43 de ani), pro-european convins si William Hague, Ministrul de externe, unul dintre cei mai inversunati anti-europeni, portofoliu de prima importanta internationala.
In sanul acestui guvern de coalitie (« de urgenta ») se simt unele incompatibilitati nu tocmai de bun augur. Ca o compozanta a Europei, nu le putem dori Angliei decat intelegere si intelepciune, chiar daca acum dubiile isi fac loc in ratiunile unora dintre noi.
Daca domnul Stephane Ionesco ar citi presa britanica (si n-o face pentru ca potrivit propriei sale declaratii nu cunoaste limba engleza) poate ca ar avea o imagine mai putin cliseistica a vietii politice din Marea Britanie, inclusiv asupra pro- sau anti-europenismului.
Si poate atunci ar renunta si la acest bizar cliseu cu Engels sau Manchester.
De altfel, domnule Ionesco, englezii de care vorbiti au votat pentru Partidul Conservator, din cele 533 de circumscriptii din Anglia, Conservatorii au castigat in 297 fata de doar 191 pentru Laburisti, si daca nu au majoritate absoluta pe Regatul Unit asta se datoreaza votului din Scotia – mai ales – si Tara Galilor.
Altfel ma simt nevoit din nou sa va intreb in numele cui vorbiti de folositi pluralul? Si de ce vorbiti dupa ureche in acest subiect in care sunteti vizibil pe dinafara?
Sau e un obicei ca atunci cand I’ll invocati pe Sherlock Holmes cand v-am prins cu minciuna, ascunzandu-va dupa aliasul George Paladiu, si dumneavoastra ati negat vehement?
Daca domnul Stephane Ionesco ar citi presa britanica (si n-o face pentru ca potrivit propriei sale declaratii nu cunoaste limba engleza) poate ca ar avea o imagine mai putin cliseistica a vietii politice din Marea Britanie, inclusiv asupra pro- sau anti-europenismului.
Si poate atunci ar renunta si la acest bizar cliseu cu Engels sau Manchester.
De altfel, domnule Ionesco, englezii de care vorbiti au votat pentru Partidul Conservator, din cele 533 de circumscriptii din Anglia, Conservatorii au castigat in 297 fata de doar 191 pentru Laburisti, si daca nu au majoritate absoluta pe Regatul Unit asta se datoreaza votului din Scotia – mai ales – si Tara Galilor.
Altfel ma simt nevoit din nou sa va intreb in numele cui vorbiti de folositi pluralul? Si de ce vorbiti dupa ureche in acest subiect in care sunteti vizibil pe dinafara?
Sau e un obicei ca atunci cand I’ll invocati pe Sherlock Holmes cand v-am prins cu minciuna, ascunzandu-va dupa aliasul George Paladiu, si dumneavoastra ati negat vehement?
Este natural ca dvs., jurnalist profesionist de limba romana, cu resedinta insulara, sa cunoasteti mai multe « subtilitati » privind aceste alegeri singulare in felul lor.
Dar, draga dle Clej, faptul ca scrieti despre politica romaneasca fara sa vietuiti la fata locului, nu semnifica lipsa de veracitate in ceea ce avansati.
Este suficient sa fiti interesat si sa dispuneti de o oarecare competenta, caci informatia va este servita pe o tava, la domiciliu, din surse demne de toata increderea.
Gasesc total aberanta pretintia unui monopol al informatiei pentru simplul motiv ca va gasiti la locul faptei si ca ati detine informatii in exclusivitate.
Pe de alta parte, de unde ati scos ideea ca nu cunosc engleza ?
Cand mi-ati propus informatii dintr-un jurnal englez, ar fi trebuit sa intelegeti, potrivit raspunsului meu, ca prefer franceza cu care sunt mult mai familiarizat.
Nu inteleg ce morb va impinge sa polemizati scormonind intr-o corespondeta datata si sa-i exploatati gaselnitile cu atata inexactitate.