Arde pădurea.
Florile ard şi ele.
Focul ucigaş îşi fâlfâie săbiile;
Limbile unor balauri fără de lege.
Sufletul meu, balon din eter,
Simte pârjolul ca pe o revoltă a secetei,
A întunericului care nu poate plânge.
Ne-am lăsat bicicletele în poiană.
Mirosul cauciucului ars ne-a trezit,
Şi fugim hăituiţi.
La capătul drumului, pârâul secat.
Într-un dans al disperării,
Balonul din eter se desparte de oase,
Urcă la nori.
Întunericul a început să plângă.
Balaurii se tânguie în ploaie,
Să moară pe scrumul florilor arse.