caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Editorial



 

Să trăiți rău, de acum încolo

de (16-5-2010)

Cetățenii României au început să simtă și ei efectele uraganului financiar mondial care a început să sufle de prin 2008: reducerile de cheltuieli bugetare, scăderea salariilor, pensiilor, a altor alocații sociale, i-au readus brusc la realitate, după vreo opt, sau mai degrabă doar patru ani de boom economic.

Cazul României nu este nici singular și nici cel mai dramatic, în rândul țărilor din Uniunea Europeană. Grecia este cazul extrem, a cărei situație economică dezastruoasă a declanșat o panică pe piețele de capital și valutare, unde moneda unică europeană s-a depreciat simțitor în ultimele săptămâni.

Nici Spania și Portugalia nu o duc cu mult mai bine și piețele pândesc la cotitură, fiind nemiloase atunci când adulmecă o situație de criză, cu Italia și Irlanda nu departe în plutonul “disperaților” din Uniunea Europeană. Iar Marea Britanie, cu un deficit bugetar de aproape 12% din Produsul Intern Brut în 2009 – 2010 este și supusă unor presiuni pentru reducerea acestei imense găuri negre din finanțele publice.

Cum a fost posibil să se ajungă aici? Vorbind la modul simplist, putem să arătăm cu degetul la Statele Unite, unde în 2008 s-a spart bășica speculativă imobiliară care se tot umfla de vreo 15 ani și să spunem că de acolo au fost importate toate relele.

Ar fi însă prea ușor să aruncăm vina pe americani când de fapt răul își are obârșia tot în Europa. De zeci de ani Europa Occidentală, imitată în ultimii vreo 10 și de statele central și est europene eliberate acum 20 de ani de comunism, trăiește mult peste posibilități.

Începând din 1990 și cam până prin 2008 lumea occidentală (aici includ și Statele Unite, Canada, Australia și Noua Zeelandă, dar și statele dezvoltate ale Asiei de est) au cunoscut o perioadă de prosperitate fără precedent, bazată pe niște prețuri nerealist de reduse ale materiilor prime și pe bunuri manufacterate importate la prețuri extrem de reduse mai ales din Asia, cu precădere din China.

Această situație nu putea dura la nesfârșit. Dezvoltarea economică accelerată a Chinei, dar și a Indiei, Braziliei și chiar a Rusiei a avut ca efect o majorare a prețurilor la energie și în final la cam toate produsele, mai ales la cele alimentare. Și nu e de mirare, dacă sute de milioane de chinezi, indieni, brazilieni, ruși, sud-africani, etc, mănăncă mai bine, se îmbracă mai bine și în general au un nivel de trai mai ridicat.

Între timp, europenii, cu o speranță de viață din ce în ce mai ridicată, cu o populație îmbătrânită și cu așteptări din ce în ce mai ridicate, s-au trezit dintr-o dată că toată prosperitatea lor era bazată pe o datorie uriașă și nesustenabilă pe termen lung.

Sfârșitul prosperității

Soluția miraculoasă pentru ieșirea din această spirală a datoriei nu există: dacă oamenii trăiesc mai mult, atunci ei trebuie să contribuie mai mult, să iasă la pensie mai târziu și cu pensii mai mici. Tratamentele medicale sunt din ce în ce mai costisitoare, iar îngrijirea bătrânilor care nu se mai pot îngriji singuri necesită costuri exorbitante. La un moment dat, societatea nu va mai putea plăti toate aceste costuri fără ca cei aflați în activitate (al căror raport față de pensionari sau inactivi sporește continuu) să fie obligați să-și sporească contribuția prin impozite și taxe.

Înseamnă oare că asistăm la moartea statului bunăstării, care a luat naștere după cel de-al doilea război mondial? Este evident că nu se mai poate continua pe această cale pentru că în mod clar structura demografică a populației și realitățile economice nu mai permit acest lux.

Și în tot acest peisaj sumbru, la ce trebuie să se aștepte cetățenii României? După 50 de ani de sacrificii și privațiuni, urmați de vreo 10 ani de bâjbâieli și frustrare, românii au început să descopere prin anul 2000, dar mai ales din 2004, unele dintre deliciile societății de consum. Au învățat să facă cumpărături la mall, să trăiască pe credit și să facă vacanțe în străinătate (unii dintre ei, probabil chiar o minoritate a populației).

Acum, chiar și această poleială de prosperitate e pe cale să se jupoaie și îndărătul ei își cască colții austeritatea, care pe mulți români nu i-a părăsit de fapt niciodată.

Traian Băsescu a venit la putere în 2004 cu sloganul “Să trăiți bine!”. Și pentru patru ani România a cunoscut un boom economic, legat nu atât de politica noii guvernări de la București cât de faptul că investitorii străini au adus sume mari de bani în perspectiva aderării la Uniunea Europeană și apoi au continuat să investească când România a devenit membră UE.

Petrecerea s-a terminat brusc pe la sfârșitul lui 2008 și nu pot să nu-mi amintesc de previziunile optimiste ale lui Băsescu de atunci cu privire la evoluția economiei românești care bineînțeles că au fost spulberate. Nu pot să nu-mi amintesc de majorarea pensiilor dinainte de alegerile parlamentare din 2008 de care se face vinovată toată clasa politică din România, aceleași pensii care acum trebuie reduse. Iar cei care acum se declară indignați de reducerea pensiilor ar trebui să-și examineze atitudinea de atunci să vadă dacă și-au pus întrebarea cu privire la viabilitatea pe termen lung a majorării pensiilor într-o țară cu un raport aberant între persoanele în activitate și pensionari, de 1/1,14, unul dintre cele mai scăzute din lume.

Aceiași politicieni care în ultimii 10 ani le-au fluturat românilor traiul ca-n sânul lui Avraam ar trebui să vină în fața lor să le spună: “Să trăiți rău, de acum încolo. Noi suntem de vină că v-am amăgit, dar nici voi nu sunteți mai breji că ne-ați crezut.”.

Ecouri

  • ROTUR: (16-5-2010 la 00:00)

    Situatia Romaniei este separata de celelalte tari. De ce nu amimititi si de Polonia si Ungasria, tzari care acum cunosc o redresare economica?
    In Grcia , Italia cat si in Spania nu s-au redus pensiile cu 15%.
    Sunt vinovati pensionarii pentru ca au fost mintiti de politicieni si s-au lasat mituiti cu marirea pensiilor in preajma campaniilior electorale?
    Guvernantii actuali sunt vinovati pentru situatia grava in care se afla acum Romania, motiv pentru care ramanii trebuie sa iasa in strada.

  • PetruClej: (16-5-2010 la 00:00)

    „Situatia Romaniei este separata de a celorlalte tari” – mai era vreun dubiu ca politica revistei ACUM de combatere a acestui provincialism intelectual deprimant este justificata?

    Esenta acestui articol consta in aceea ca actuala criza economica din Europa are radacini in mentinerea pe o durata indelungata a unui nivel de trai artificial de ridicat.

    Politicienii romani n-au facut altceva decat sa-i maimutareasca pe colegii lor occidentali, iar eletoratul din Romania, cu un grad de alfabetizare politica extrem de redus, a votat ca cei din state cu o traditie democratica de durata.

    Polonia e o exceptie pe plan european, iar Ungaria a intrat in criza prima, datorita minciunilor guvernului socialist care in campania din 2006 a ascuns starea reala a finantelor publice. Austeritatea a inceput acolo mult mai devreme decat in alte tari, iar rezultatul alegerilor din 2010 – FIDESZ a obtinut o majoritate de 2/3 – spune multe despre criza de acolo. Crize grave s-au produs si in statele baltice.

    Grecia? Cititi despre masurile care au fost luate acolo, intre altele inghetarea salariilor din sectorul public pe trei ani, majorarea varstei de pensionare de la 61 la 65 de ani, majorarea duratei de contributie la pensii de la 37 la 40 de ani si masuri severe de combatere a sportului national – evaziunea fiscala.

    M-am intors recent din Grecia si am fost acolo in timpul demonstratiilor de protest care au rezultat in moartea a trei persoane.

    Cand am ajuns la Salonic un bilet de autobuz valabil 24 de ore costa 2 euro. Zece zile mai tarziu costa 3 euro.

    Criza Greciei este infinit mai grava decat a Romaniei – deficitul bugetar este de 13,6 la suta din PIB si numai anul acesta erau scadente imprumuturi publice de 54 de miliarde de euro.

    Daca UE si FMI nu puneau la dispozitie linii de credit in valoare de 110 miliarde de euro, Grecia ar fi intrat in incetare de plata.

    N-are rost sa trec prin masurile de austeritate din Spania si Portugalia, ele sunt drastice si Marea Britanie se pregateste si ea, ca majoritatea tarilor din UE sa ia aceste masuri care trebuiau luate demult.

    Politicienii din Romania sunt mai mediocri decat colegii lor din tarile UE, dar nici cu electoratul nu mi-e rusinea, proba ecoul precedent.

  • Felicia Herscovici: (16-5-2010 la 00:00)

    S-ar spune ca, citind titlul articolului, azi traim mai rau decit a fost si mai bine decit o sa fie.
    Intr-o era in care conducatorii sunt alesi dupa carisma, poza fotogenica si putin simt de umor, este vorba despre o mafie care conduce si popoare care trag ponoasele.
    Conducatorii sint alesi dupa promisiuni, nu ca n-ar fi oameni inteligenti, cu vederi largi, dar fiecare politician este cu atit mai mare, cu cit are mai multe zerouri in spatele lui.
    Asa este astazi, pina si premiul Nobel se acorda pentru promisiuni.
    Daca exista niste sperante in schimbarea situatiei as fi bucuroasa sa le aflu.

  • Petru Clej: (16-5-2010 la 00:00)

    Doamna Herscovici,

    De ce alegeti solutia facila de a-i critica pe politicieni? Pe ei cine-i alege, nu electoratul? Pe alegatori de ce nu-i criticati?

    Pe sutele de mii de actuali pensionari care au iesit la pensie inainte de termen in ultimii 20 de ani datorita iresponsabilitatii guverne din Romania de ce nu-i criticati?

    De ce n-a iesit nimeni in strada in 2008 sa protesteze impotriva procentului aberant de majorare a pensiilor, nesustenabil pe termen lung?

    Hotul (politicianul) cu un pacat si pagubitul (alegatorul) cu sapte. N-am niciun fel de compasiune pentru alegatorul care inghite demagogie, nu zice nimic cand primeste avantaje ca marirea pensiilor si cand totul se sfarseste cu lacrimi I’ll injura pe politician.

    Solutia? Mi-e teama ca nu exista. Trebuie sa ne obisnuim cu gandul ca nici statul, nici piata nu poate oferi o solutie miracol. Societatea e compusa din indivizi care sunt imperfecti si niciodata nu se va gasi o solutie care sa multumeasca pe toata lumea.

    Si inainte sa-mi mentionati solutii de sorginte totalitara incercate de-a lungul secolului XX, va rog sa va ganditi la catasrofele cu care s-au terminat promisiunile de a aduce raiul pe pamant.

    Trebuie sa ne asumam mai multe responsabilitati pentru bunastarea personala, sa nu mai asteptam ca statul sa ne moaie posmagii si sa intelegem ca uneori, de mlte ori de fapt, in viata putem avea ghinioane de care nu suntem vinovati.

    Who said life was fair, cam asta e morala.

  • Stefan Maier: (16-5-2010 la 00:00)

    Am o intrebare pentru cititorii din Romania.

    Daca ar veni acum un conducator care v-ar spune „fratilor, trebuie sa punem osul la treaba daca vrem s-o ducem mai bine, trebuie sa nu mai exportam munca daca vrem sa beneficiem si de rezultatele ei, trebuie sa muncim nu doar cele 8 ore ale unui program de munca (fapt oricum rar) ci, daca se poate, chiar zece, trebuie sa dam o sansa inclusiv pensionarilor de a redeveni prodcutivi, sa cream avantaje proprietarilor de terenuri care s-ar asocia pentru a lucra mai eficient fragmentatul pamant, sa cumparam produse autohtone pentru a ajuta piata autohtona, sa nu mai permitem angajarea in functii publice pe criterii de partid sau de nepotism…”

    L-ati alege pe acest conducator sau l-ati trimite la plimbare?

  • Catalin: (16-5-2010 la 00:00)

    S-ar trimite la plimbare fara discuţie.
    Cunosc replica „ne meritam soarta” (fara pic de sentimentalism, chiar ne-o meritam), citeam un articol despre capsunarii romani care iau locurile de munca spaniolilor, toata lumea revoltata ca e corect, fara sa se gandeasca la reversul medaliei „ce s-ar intampla daca ar fi la fel si aici” mai mult ca sigur ar fi sărit arşi (sar deja cand vine vorba de altii care le iau locurile pe bani mai putini)
    De ce considera atunci a fi altceva? daca trag altii greul e ok, altfel nu.
    Noi nu acceptam nimic, nu suntem in stare, nu stim nici de corectitudine, in loc sa invatam am senzatia ca regresam fara cale de intoarcere.

  • George Gross: (16-5-2010 la 00:00)

    Criza economică nu se rezolvă prin micşorarea pensiilor, reducerea salariilor ţi indemizaţiilor de copii. Criza se rezolvă prin crearea de locuri de muncă, prin dezvoltarea infrastructurii şi prin disciplină bugetară. Deşi pare paradox prin mărirea puterii de cumpărare a populaţiei se crează noi necesităţi şi implicit locuri de muncă.
    În condiţiile actuale de migrare a forţei de muncă din România, trebue dusă o politică econmică de readucere a forţei de muncă acasă, lucru care va duce la echilibrarea bugetului. Trebue de asemenea să se atragă învestitori străini, care să creeze locuri de muncă.

  • Ioana Manciulea: (16-5-2010 la 00:00)

    Domnule Stefan Maier,

    Eu as vota cu ambele maini un politician care ar spune: „Fratilor, haideti sa promovam oamenii dupa valoare si nu dupa nepotism ori dupa servilism.” (cunoastem cazuri recente, de la EBA la Sida si Boc!). Cati romani cu doctorate luate la universitati din topul Shanghai lucreaza in toata lumea fiindca in Romania locurile de munca pe care le-ar putea ocupa au fost „adjudecate” prin pile?

    As vota cu ambele maini un politician care ar spune: „Fratilor, haideti sa lasam insitutiile statului sa lucreze in scopul in care au fost create si in care sunt platite de la buget, fara sa interzicem ANAF-ului, Curtii de Conturi sau Garzii Financiare, DNA-ului sa-i verifice si sa-i taxeze la sange, daca e cazul, pe cei care sunt la guvernare sau care ne-au sponsorizat campaniile electorale”. N-ar fi rau nici ca presedintele Basescu sa verse la bugetul nostru saracit contravaloarea reala a apartamentului din vila din strada Mihaileanu, pentru care a platit doar 18.000 de dolari. (Vedeti, nu reiterez ca si-a insusit ilegal acel apartament de lux, desi la data respectiva avea in proprietate o vila aproape de Bucuresti.)

    As vota cu ambele maini un politician care ar propune solidarizarea, la greu, a bogatilor cu saracii, si nu doar jupuirea saracilor in scopului unei parelnice peticiri a sacului bugetului gaurit de bogati. L-as vota pe acel politician care i-ar impune ministrului de Interne sa controleze la sange vamile ( nu cum o face actualul ministru, sub care a inflorit contrabanda cu tigari si nu numai!). L-as vota pe acel politician care – vorba unui amarat de mitingist – ar scoate la suprafata si-ar supune fiscalizarii macar o treime din economia subterana care se deeuleaza in avantajului clientelei regimului (indiferent despre care regim este vorba!).

    Si da, as lucra bucuros 10-12 ore pe zi – pe care oricum le lucrez – dar cu atat mai mult si cu un atat mai mare entuziasm cu cat as sti ca orele in plus ne-ar impinge pe toti inainte (si pe mine, desigur, odata cu tara.).

    Si da, m-as bucura sincer daca pensionarilor li s-ar oferi SANSA, da, sansa, domnule Maier, de-a redeveni productivi in aceasta tara in care prea multi angajatori prefera sa lucreze cu mediocritati care au recomandare de la partidul de guvernamant.

  • Petru Clej: (16-5-2010 la 00:00)

    George, vrei să-mi spui și mie cum creezi locuri de muncă? Și cum aduci forța de muncă înapoi? Au reușit alții așa ceva? Și cum atragi investitori? Au fost din 2004 până în 2008 și apoi au plecat, de ce crezi că ajunsese eleul la aproape 3 față de euro, iar acum este la peste 4, iar prețurile la imobiliar au scăzut cu 50%? Ai impresia că ești singurul care ai ideile acestea? Nu ți-ai pus problema că așa ceva în cazul crizei actuale din lume e imposibil?

  • Kovacs Jozsef: (16-5-2010 la 00:00)

    D-le Maier
    L-as vota pe acel politician daca as fi convins ca va realiza macar 50% din ce propune,dar dati-mi voie sa nu mai cred in politicieni,sa nu mai fim considerati acei „multi si prosti”.
    La problemele actuale ar putea ajuta tara daca ar pune la dispozitia bugetului tarii macar o mica parte din tot ce au dobandit ilegal.Sunt convins ca n-ar mai trebui sa taiem de la pensionari,mame de copii sau alte categorii cu nevoi.
    Ca nu numai politicienii au „furat”?!
    Nu se supara nimeni nici pe cei care au manevrat din umbra imbogatirile rapide ale politicieniloe si ale lor,din moment ce ajuta acum.Si nici macar nu ne-ar interesa sursa banilor donati.

  • RaReS Cluj: (16-5-2010 la 00:00)

    Stimate domn Clej se pare ca va contraziceti singur in afirmatii sau nu va dati seama ca va jucati cu, cuvintele: „…europenii, cu o speranță de viață din ce în ce mai ridicată, cu o populație îmbătrânită…”.
    Stim, cei ce va cunoastem, ca sunteti evreu, dar nu am sa va spun decat un singur lucru: „Eu nu-s nici antisemit, nici filosemit, ci roman si crestin! Acuza de antisemitism e nefondata
    si dovedeste doar ura impotriva oricarui om care nu glorifica poporul evreu,
    indiferent cat de criminali si ticalosi sunt unii dintre evrei”.
    Stim cu totii cei ce va cunoastem, ca nu veti recunoaste niciodata ca un evreu ( indiferent de nationalitatea sa ) a fost este si va fi un ticalos.

  • Chelariu: (16-5-2010 la 00:00)

    Parlamentarii ar trebui sa li se taie toate beneficiile financiare ca doar ceea ce fac ei este PENTRU TARA.

  • PetruClej: (16-5-2010 la 00:00)

    Ce baza se poate pune pe cele scrise in ecoul semnat RaReS Cluj cand exemplul de contradictie nu are niciun sens (sporirea sperantei de viata la nastere combimata cu scaderea natalitatii duce in mod necesar la imbatranirea populatiei) sau care dupa ce afirma ca nu e antismit declara fara echivoc ca „orice evreu (indiferent de nationalitate) a fost, este si va fi un ticalos”.

    Ce baza se paote pune in afirmatiile cuiva care pretinde in numele unui grup care ma cunoaste (Fratiile de cruce?) care colporteaza minciuna ca as fi evreu (am afirmat de nenumarate ori ca nu sunt, iar daca as fi nu mi-ar fi rusine sa recunosc)?

    Ce anti-reclama mai eficace pentru extremismul ignorant decat acest ecou?

    In final, ma intreb ce legatura are acest ecou cu articolul de fata?

  • Felicia Herscovici: (16-5-2010 la 00:00)

    D-le RaReS Cluj, articolul pe care vreti sa-l comentati, cere cunostinte minime de economie, deoarece asta este subiectul lui. Poate raspunde si un cititor care nu are prea multe cunostinte, asa cum sunt eu, referindu-ma numai la aspecte pe care le cunosc. Dar d-stra nu numai ca aduceti probleme fara nici o legatura cu cele scrise faceti erori care trebuie sa le clarificati.
    Spuneti ca d-l Clej este evreu, ca si cum ati spune ca este ciumat, fara nici o dovada, este evreu dupa tata sau dupa mamaa, ca este foarte importanta aceasta precizare, sau dupa ambii parinti? Trebuie neaparat sa specificati!
    Apoi va contraziceti singur(si inca invinuiti pe altii de contraziceri), intii spuneti ca unii evrei sunt ticalosi, ca in fraza urmatoare sa concideti ca de fapt toti sunt ticalosi, indiferent de nationalitate.
    Adica exista mai multe nationalitati pe care le poseda evreii?
    Exista o nationalitate din care fac parte Ainstain, Spinoza, Freud, o alta nationalitate pentru cei care sunt cunoscuti la ziarul „Acum”,si o alta care nu scriu la acest ziar, dar sunt declarati ca evrei?
    Va rog sa explicati aceste neintelegeri, fiindca va preocupa aceste probleme si ar fi pacat sa nu le cunoasca toti cititorii.
    (Spre deosebire de alte nume proprii, numele d-stra se scrie cu trei litere mari? Este o greseala a „starii” civile?)

  • kant: (16-5-2010 la 00:00)

    „Să trăiți rău, de acum încolo”.

    Suna sinistru!
    Chiar daca este NUMAI un titlu de articol.
    Cine stie mai bine decat dumneavoastra ca simpla insiruire grafica a acestor ‘simboluri vorbitoare’ au puteri magice.
    Prin Cuvant a aparut Totul.
    De aceea manuirea Lui a devenit o mare Raspundere de cand lumea.

  • Petru Clej: (16-5-2010 la 00:00)

    Era preferabil să înșir vorbe dulci și mincinoase?

    Pentru doamna Felicia Herșcovici – aici, naționalitate = cetățenie.

  • Daniel Macovei: (16-5-2010 la 00:00)

    I-as recomanda domnului RaReS Cluj sa-si verse fierea in alte publicatii,gen Romania Mare. Acolo va gasi multi cititori care sa-l aplaude. Netul este plin de reviste de soiul asta,in toate limbile si de toate culorile politice. Incercati-le pe cele frantuzesti sau pe cele englezesti. Dar cum sa scrieti d-vs in limbile astea cand „Noi suntem romani”!(si dam cu caciula’n caini)a-si adauga eu. Incepeti o noua cruciada? Anuntati-ne locul si ora, vom fi acolo. On va se tordre de rire! Oups! Pardon! Noi suntem RRRomani!

  • musat.nic: (16-5-2010 la 00:00)

    Motorul economiei s-a supraincalzit, sau prabusirea pietei imobiliare, sau efectele acesteia si ale produselor infectate, afaceri, speculatii si alte cuvinte sunt numele unei economii falimentate care cunoaste numai specula si care de mult timp nu poate face fata concurentei asiatice.
    Razboiul rece s-a terminsat cu prabusirea participantilor.
    Singurul cistigator este china.
    Trebuie sa intelegem bine, iar suntem de partea perdantilor.



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Închide
3.136.26.20