Când eram copil, imi amintesc cum lumea purta pardesie împreuna cu pantofii închişi…. Apoi, se trecea la fuste mai uşoare, o jacheţică subţirică şi aşa-numiţii pantofi-sanda (o sanda cu vârful acoperit sau un pantof cu călcâiul liber..). Abia târziu, în iulie, lumea renunţa la ciorap şi începea să se vaite de căldură.
Când eram în şcoala primară, am avut un super pardesiu verde…eram tare mândră de el, îl agăţam în primul carling din cuier şi majoritaea profesoarelor mi-l admirau.
Acum, copiii trebuie să caute “pardesiu“ în dicţionar. Iernile nu se mai termină, iar când se termină se întâmplă brusc. Suntem la sfârşitul lui martie, iar lumea încă e confuză: oare chiar nu mai ninge? Să îmi pun cizmele pe dulap?
Aud ca în mai vor fi 35 de grade… dar suntem în martie, pe final, iar dimineaţa te zgribuleşti bine de tot.
Lumea e sătulă de cărat haine, simte lipsa căldurii şi a plimbării, vrea să înlocuiască murătura cu leurda, mallul cu parcul.
În scrut timp însă ne vom văita de cald. Vom sta la umbra pereţilor betonaţi şi în zumzetul aparatelor de aer condiţionat.
Unde mai e astenia de primăvară? Unde e nostalgia toamnei? Când mai avem timp să admirăm copacii înfloriţi? Când să ne ingropăm pantofii în frunzele roşii-maronii-galbene?
Cum mai pot cânta copiii: vine vine primavaraaaaaaaaaaaaaaaaa…. şi ce sens mai poatea avea “lasa-mi, toamnă, pomii verzi?“