Pe Strada
Mare nu văd pe nimeni.
Nici prieteni, nici vecini, nici străini.
S-au ascums, le va fi fost frică de mine?
Afară e frig.
În vitrina slab luminată,
Doar imaginea reflectată a ochilor mei.
Privesc nedumeriţi la umbra din faţă şi râd.
„Are ochii încrucișaţi;
Dreptul e stângul, stângul e dreptul.
Globul de sticlă stă nemişcat în orbita lui.”
Un abur ca o aură albă mi se ridică de sub fular.
Se lipeşte şi moare pe fereastra-ngheţată;
Diademă din cristale în jurul frunţii
Care nu se mai vede.
O fi respiraţia scăpată de sub cravată,
Amprenta palpabilă a sufletului congelat,
Ori ochiul din sticlă mi se prăbuşeşte în vid?
E miezul nopţii.
E ianuarie.
Afară e frig.