caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Poeme, Eseuri, Proza



 

Omphalos (poem de Aura Christi)

de (22-5-2011)
1 ecou

Aura Christi Născută la Chişinău (12 ianuarie 1967).

Poet, prozator, traducător, eseist, jurnalist, editor, promotor cultural.

Membru al Uniunii Scriitorilor din România. Membru P.E.N. Club.

/

(fragmente)

/

III

/

El n-a dormit niciodată, dar absolut niciodată,

pentru că îi este străină frica de a se trezi în altcineva.

Şi chiar dacă ar adormi, el s-ar trezi înghesuit

în spaima de a fi atins de păsări,

de umbrele arborilor, de norii pierduţi, de oameni.

Oriunde se-ntoarce el, lucrurile

îşi aduc aminte de ele însele, de forma în care au fost aşezate.

Spaima lui roteşte sus planete.

În somnul ei ne cuibărim, trezindu-ne

în carcasa propriului trup uitat,

de care ne aducem aminte până când devenim

– unii dintre noi – movile de oseminte,

alţii – grămăjoare de cuvinte.

Atunci cineva ne spune că am trecut

prin ceva care a semănat dureros

de puţin cu viaţa.

El rămâne treaz pentru noi toţi laolaltă,

fiindcă ştie că, în cazul în care ar adormi,

n-ar auzi verbul acela care, oho, ne-ar salva pe noi,

nu pe el, căci el nu are nevoie

de salvare şi probabil nici de noi!!

Cine să ştie motivul adevărat

al treziei lui fără sfârşit?

Cine-i aude cântecele

de uriaş singuratic de piatră?

Nu se poate ca el să nu cânte;

şi asta tot timpul aproape!

Dacă el, Omphalos, şi-ar înceta cântecul,

noi am muri, pur şi simplu,

cu toţii, dintr-odată.

Absenţa cântecului, moarte înseamnă.

Tăcerile lui ne dezvăluie pe noi nouă înşine,

împingându-ne în fiinţă, între iad şi eden.

/

Aura Christi

Ecouri

  • itzhak bareket: (27-3-2012 la 09:40)

    ” ABSENTA CANTECULUI , MOARTE INSEAMNA .”

    asa e Doamna , cum spui d-ta



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Bucureştiul artistic – o agendă

[caption id="attachment_32544" align="aligncenter" width="150" caption="Silk (Amalia Dulhan) @ LC Foudation"][/caption] În luna mai evenimentele pe scena artistică bucureşteană au mers...

Închide
3.236.147.122