caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica SPUNE



 

Vraja lui „gratis”

de (22-5-2011)

Ani în şir am urât cozile la care eram obligaţi să stăm dacă vroiam să mâncăm şi altceva în afară de creveţi.
Ne-a trebuit mult să ne dezobişnuim să nu mai facem provizii, să nu mai burduşim cămarele aiurea.
E drept că mai existau înainte de 89 şi cozile la cinematografe…. la librării, unde pe lângă Shogun mai trebuia sa iei măcar vreo doua volume cu lucrări ale partidului şi vreo carte de poezii patriotice cu sunet de lemn. Astea parcă erau altfel de cozi, de cele mai multe ori se iscau discuţii interesante.

Întâmplarea cu fratele meu care făcea armata în Brăila şi care a intrat într-o librărie de acolo, a dezlegat un pachet „prefabricat” care conţinea celebra culegere de probleme de fizică a lui Druică, dar şi alte trei volume-balast, a luat doar culegerea, iar la casă a fost „iertat” de librăreasa pentru că „săracul de el, lasă-l ca e în armată!” a făcut înconjurul familiei şi al cunoştintelor ca fiind o întamplare excepţională.

Cu toate astea… când e noaptea muzeelor, bucureştenii se duc şi stau la cozi!
Nu o să mă convingă nimeni că lipsa de bani îi făcea să profite de oferta administraţiei. Aş fi întrebat pe cei care stăteau la cozi dacă ştiu cât e biletul de intrare în muzeu într-o zi obişnuită… precis că nici unul dintre ei nu ar fi ştiut. Nici faptul că sunt pensionari nu e o scuză.. pentru că după ce stai ore la cozi, precis trebuie să iei un calmant ceva contra durerii de picioare sau de coloană.. şi e oare un analgezic mai ieftin ca un bilet la muzeu? Cu siguranţă, nu.

Am mai auzit teoria conform căreia tocmai faptul că sunt mulţi produce aşa… o emulaţie… nu cred asta. Cred că intrarea într-un muzeu e un act destul de intim.
Ma tem ca mai degraba cuvântul care a format cozi a fost GRATIS. Ce dacă nici prin cap nu ne trecea ca în loc să încingem grătarul pe o margine de drum am putea merge la un muzeu? Dacă acum e „moca”….
Apetitul nostru pentru pomană. Ca micii si berea de 1 mai, ca fasolea cu ciolan din campaniile electorale…. avem, n-avem nevoie, „daca e pe degeaba eu zic sa luam”!

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Închide
44.221.83.121