Ce e cu nebunia asta împrejur?
Am început să mă rostogolesc.
Până în vale doar tufe
În care ţipă spânzurate ca nişte sfârcuri,
Coarne, mure coapte.
Soarele cade sângerând spre apus.
S-a încurcat şi el, flăcău tomnatic,
Printre spinii vrejilor de muri.
Dar unde sunt oasele mele?
Unde sunt unghiile, pleoapele, dinţii?
Sub ploaia de coarne, de mure,
Nu-mi mai găsesc nici limba,
Obială agăţată de ultimele vorbe nerostite.
De pe celălalt mal, ameninţătoare,
Mama îmi face semne cu palmele mici şi moi,
De care nu îmi mai e teamă.
Ultimul lucru pe care mi-l amintesc
Înainte de a mă pierde în somn:
O mângâiere pe frunte,
Şi sângele care îi picură-n palmă.