caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Editorial



 

Grava carenţă de moralitate

de (7-8-2011)
9 ecouri

Pentru depășirea situației în care se află România de astăzi este util să scrutăm trecutul recent și să nu ne limităm doar la detaliile, la faptele și știrile, uneori, zăpăcitoare, ale prezentului. În decembrie 1989, România s-a îndreptat, ca toate ţările din zonă, spre democraţie. După douăzeci și doi de ani de efort, uneori încununat de succes, ne dăm cu toţii seama că viaţa democratică şi legislaţia europeană nu sunt de ajuns pentru ca ţara noastră să fie cu adevărat liberă şi democratică. Ce anume lipseşte?

Lipsesc instituţiile, comportamentul public şi profesionalismul. Când, în decembrie 1947, Regele era gonit, odată cu el nu a plecat doar monarhia. A plecat competenţa, au plecat la Canal specialiştii din toate domeniile publice, au fost demolate complet instituţiile Statului.

Ele nu au revenit, odată cu democraţia, în 1989. De aceea, astăzi asistăm la un fenomen paradoxal: avem democraţie, avem un început de prosperitate, o economie liberă, dar avem domnia bunului-plac, în loc de forţă instituţională, avem dispreţ pentru Constituţie, în loc de etică, avem scurt-circuitarea legii pe diverse căi democratice, avem lipsă de respect şi încredere şi, mai ales, avem 20% din populaţie care preferă să stea departe de România puternicilor de astăzi. Oamenii sunt dezamăgiţi nu de sărăcie sau de criza economică, ci de liderii lor. Românii nu sunt mândri, nu au încredere, nu au sentimentul că are cineva grijă de ei. Afectiv și moral vorbind, România este un mare orfelinat în care găseşti de toate. Criza instituţională, ca şi criza morală şi cea a mijloacelor politice nu sunt doar o caracteristică a României. La un alt nivel şi într-un alt context, crizele sus-numite sunt prezente şi în Franţa, Germania, Italia, chiar şi în Marea Britanie.

Casa Regală este coloana vertebrală istorică a Statului român modern, ea a dat patru şefi de Stat şi a continuat să reprezinte garanţia valorilor europene şi perene în context naţional şi statal. România a fost aşezată şi menţinută la locul ei european de regi. Generaţia a cincea, a Principesei Moştenitoare, va continua acest efort până la sfârşitul zilelor.

Candidatura mea la Instituția Președintelui României, acum doi ani, nu a intenţionat înlocuirea unui om cu un altul, ci corectarea sistemului păgubos de până acum, în care primul politician al ţării devine preşedinte, lucru aflat în ascuţită contradicţie cu Constituţia României. Preşedintele român reprezintă statul, nu îl conduce. Rolul politic îl are prim-ministrul. De aceea, este normal ca un şef de partid să lupte să câştige alegerile parlamentare, nu prezidenţiale. Astfel, el poate avea majoritate parlamentară şi dreptul de a forma Guvernul. Toate acestea sunt limpede spuse în Constituţie. Din cauza obsesiei ceauşiste, care este încă prezentă în minţile politicienilor, ca un fel de complex de inferioritate dificil de înlăturat, toată lumea crede că suprema satisfacţie politică este să devii preşedinte. Majoritatea politicienilor ignoră evidenţa că preşedintele nu are niciun mijloc constituţional, financiar sau administrativ de a conduce politic ţara. Dacă o face, totuşi, este prin încălcarea crasă a Constituţiei. Oamenii de rând – societatea românească profundă – au înţeles foarte bine acest lucru de la mine, în timpul campaniei, în toate comunitățile locale din țară. De aceea am astăzi mulţi susţinători. Oamenii cu putere, adică cercul relativ restrâns al politicienilor, marilor oameni de afaceri şi media centrală, au rămas imuni la propunerea mea. Nu au înţeles-o şi nu au avut nevoie de ea. Poate că pentru ei a fost prea devreme.

Afirmațiile mele critice la adresa vieții publice și a vieții politice nu sunt făcute de pe o poziţie politică, ci de pe o poziţie statală. Nu am fost niciodată (lucru foarte greu de înţeles astăzi) adeptul unei anume doctrine politice. Am colaborat bine şi cu creştin-democraţii, şi cu socialiştii, şi cu liberalii, din 1997 încoace. Niciodată nu am exprimat păreri (bune sau rele) asupra deciziilor lor politice. De aceea am şi reuşit să stau alături de ei mai bine de un deceniu.

I-am criticat atunci când, prin comportamentul lor public, afectau sau compromiteau democraţia şi instituţiile pe care le serveau. Una este să stai în Parlament şi să te lupţi politic (lucru perfect justificat şi chiar lăudabil) şi alta este să-ţi baţi joc cu primitivism, grosolănie şi brutalitate de instituţia pe care o conduci, numai fiindcă aşa crezi tu că poţi să-ţi arăţi forţa. De altfel, mulți dintre politicienii Europei de astăzi fac grava confuzie între scop şi mijloace. Ei cred că, dacă-ţi petreci viaţa fiind mai iute decât rivalii tăi, dacă manevrezi, manipulezi, şmechereşti şi unelteşti, eşti tare. De fapt, nu eşti. Cei mai mulţi vor ieşi din istorie în ziua în care vor ieşi pe uşă, din biroul primit cu chirie de la istorie.

Minciuna și manipularea își găsesc încă loc în spațiul public, uneori chiar și atunci când lovesc în tradiția și istoria României. Pentru că o societate fără instituţii, fără etică şi fără respect al profesionalismului şi al valorilor este o societate vulnerabilă, slabă, ambiguă. Este uşor de manipulat o ţară care, în loc de autostrăzi, are bancuri despre autostrăzi. Este ușor de ținut în urmă o ţară în care inculpaţii vorbesc despre supremaţia justiţiei, în care securismul condamnă comunismul. Ironia sorţii este că noi am crezut acum două decenii că democraţia va rezolva totul. Nu este aşa, după cum se vede.

Kennedy spunea, de altfel: “Democraţia este un mod de guvernare foarte grea. Ea cere însuşirile cele mai înalte de disciplină şi stăpânire de sine, voinţa de a face sacrificii în interesul general şi educaţie.”

Educația, în citatul lui Kennedy, nu se referă doar la erudiție sau politețe. Există un anume reflex comportamental față de etica instituțională, necesar pentru a exersa democrația. El se poate dobândi doar prin exercițiu public și prin corecta înțelegere a importanței respectului față de instituții. Dar nu numai politicienii cu funcții administrative au nevoie să învețe corecta raportare la instituții, ci și societatea civilă.

Totodată, citatul lui Kennedy se referă la absolut necesarul simț al datoriei, fără de care democrația nu poate fi pusă în practică. Altruismul și simțul răspunderii nu pot fi obligatorii prin lege, nici explicate prea mult. Iresponsabilitatea de a considera chestiuni vitale pentru prezentul românesc datoria “altcuiva”, nu se știe bine cine, este o practică păguboască și falimentară.

Am participat acum doi ani la un congres internațional dedicat economiei, energiei și mediului înconjurător. Organizația neguvernamentală – gazdă nu ar fi reușit nicidecum să ducă la bun sfârșit un eveniment de asemenea amploare (400 de participanți din 40 de țări), dacă nu ar fi beneficiat de un puternic, generos și respectuos sprijin din partea oamenilor de afaceri și a elitei intelectuale. Văd dificil de realizat un astfel de eveniment la București. Dacă, prin absurd, ar exista în România o organizație care ar dori să pună împreună 400 de personalități din Asia și Europa pentru a discuta chestiunile fundamentale ale regiunii (conflictele, energia, economia și sărăcia), primele piedici ar veni chiar de la elita bucureșteană. Ar începe intrigile, orgoliile, meschinăriile și trădările.

În cosmopolitul oraș în care a avut loc acea conferință internațională există o mare forță intelectuală. Acolo se află o rafinată elită universitară, diplomatică, științifică și artistică. Tot acolo se află o uriașă parte a potențialului economic al țării, reunind companii private al căror volum de producție anuală este egal cu PIB-ul unor țări din Uniunea Europeană.  În aceste condiții, solidaritatea elitei intelectuale și economice față de buna guvernare, față de promovarea intereselor fundamentale ale statului și ale națiunii joacă un rol esențial în devenirea oricărei țări democratice, mai ales în secolul XXI.

Am ascultat odată vorbind public un om de afaceri din Asia, care a ținut o cuvântare de o elevație rară. El a descris cele trei surse de amenințare a lumii contemporane: conflictul religios, conflictul etnic și sărăcia; a făcut-o cu atâta distincție, erudiție și măsură, încât ar fi putut sta alături de orice academician al lumii. El a propovăduit iubirea și toleranța, așa cum ar fi făcut-o orice episcop de pe mapamond. Și, în fine, a pus în valoare pacea și democrația, așa cum ar fi făcut un om de Stat.

În contrast cu luarea de cuvânt a omului de afaceri asiatic, am ascultat, de curând, o altă intervenție, a unui analist politic european. Analiza lui era inteligentă, informată și avea aplomb. Cu o singură excepție, totul a fost în ordine: în cuvântul lui de la tribuna congresului, analistul a spus că, dacă Republica Elenă ar fi fost o companie privată, ea ar fi intrat astăzi în faliment. Această afirmație a revoltat o reprezentantă a Greciei din sală, care a protestat cu voce tare.

Nu este pentru prima oară când constat cu părere de rău că lipsa de respect și proasta înțelegere a noțiunilor de Stat, națiune și instituție publică sunt caracteristice personalităților societății civile, nu neapărat politicienilor care guvernează.

Problemele actuale ale Greciei sunt de notorietate publică. Dar comparația unui Stat cu o companie privată este nu numai un gest deplasat, dar și unul periculos. Oricât de mult ar depinde lumea de astăzi de economie și finanțe, Statul și națiunea se definesc altfel decât o societate comercială, iar acest adevăr ar trebui să fie afirmat cu tărie mai ales de către oamenii cu carte. Ei sunt primii care au nevoie să se facă această distincție, altminteri libertatea lor intelectuală, ca și cea a tuturor locuitorilor cetății este pusă în pericol la fel de mult cum ar fi dacă țara s-ar afla sub dictatură politică sau militară.

De altfel, unul dintre motivele pentru care democrația are astăzi slăbiciuni este tocmai acela că instituțiile sunt tratate adesea precum moșii personale. Iar de această meteahnă suferă nu numai politicienii, ci și oameni cu putere culturală sau economică.

De la lansarea, în anul 2009, a devizei „România, altfel”, am fost adesea întrebat în ce măsură este posibilă realizarea unei altfel de Românii. Este posibil, în măsura în care România va redobândi instinctul binelui. Viziunea noastră pe treizeci de ani are deja trei ani de la lansarea publică. Anumiţi paşi s-au făcut. Societatea românească nu este lipsită de instinctul binelui, nici de bun-simţ. De exemplu, în anumite comunităţi locale lucrurile merg destul de bine. Economia privată are instinct prin definiţie. Intelectualitatea anonimă, zecile de mii de oameni cu carte din oraşe, orăşele şi comune sunt cât se poate de buni europeni.

Dar, aşa cum spuneam în titlu, la nivelul elitei și la cel superior al cârmuirii este o gravă carenţă de moralitate, instinct al binelui, generozitate, simţ de răspundere şi demnitate. Fără lideri, România nu poate pune în practică nicio viziune. Nici pe treizeci de ani, nici pe mai puţin. Casa Regală are rolul de a inspira, de a reprezenta, de a încuraja şi de a atrage atenţia. Nu este nici responsabilitatea noastră şi nu este nici în puterea noastră de a construi kilometri de autostrăzi, de a administra cu  etică și cu respect instituțiile sau de a promova în presă o poziție corectă față de rostul instituțiilor statului. Toate acestea sunt în puterea societății civile, a acelor oameni de cultură, de afaceri, de presă care pot, prin generozitate și simț al datoriei, să completeze binefăcător cârmuirea politică.

Ecouri

  • Anca: (8-8-2011 la 04:05)

    Un eseu lucid şi plin de bun simţ. Până acum, principele Radu s-a arătat a fi doar un om rezervat şi modest, dar astăzi se dovedeşte a fi un fin şi reponsabil analist al vieţii cotidiene.
    Anca (http://noul-ierusalim.info)

  • Cristina M: (8-8-2011 la 11:07)

    Un articol care arata incaodata ca Principele Radu are o formatie intelectuala de elita dublata de demnitate si principii morale.Sper ca in ceasul al 12-lea societatea romaneasca sa-si dea seama de ce lideri are nevoie ,refuzand sa promoveze nonvalori!

  • Alex.Ionescu: (11-8-2011 la 05:23)

    Stimate Principe,

    sunt o persoană în vârstă, am 81 de ani. În prezent locuiesc în Germania. Am trăit şi cunosc toate evenimentele bune si rele prin care a trecut România incepânt cu anii 1940. Perioada anilor de după primul război mondial, perioada capitalismului incipient a fost cea cu un randament de prosperitate cel mai ridicat dar a fost o perioadă prea scurtă. Au urmat evenimente foarte grele.Poate cu o altă ocazie o să revin la aceste evenimente care au avut un sfârşit foarte nefast. În anul 1989 în urma hotărârilor de la Malta a avut loc o intervenţie din afară care a condus la căderea dictaturii lui Ceauşescu. Menţionez încă odată o intervenţie din afară hotărâtă la Malta, care în urma unei perioade de peste 55 ani de dictatură a unui regim controlat de URSS sub conducerea unui partid comunist s-a făcut o triere a intelctualităţii române. Partidul comunist a avut peste 4 milioade de membri. Circa 10% erau ideologi. Cu toate că nu le-am acceptat ideologia, conform principiilor democratice, îi stimez fiindcă şi după 1989 şi-au păstrat ideologia. Urmează o mare cantitate de oportunisti din necesitate (circa 60-70%)care au intrat în partid fiindcă au fost obligaţi. Printre acestia au fost foarte multe persoane cu un grad profesional ridicat. Urmează ultimul grup de oportunisti escroci (secretari ede partid, agitatori etc) circa 10-15 %). În urma întervenţiei din afară, acest grup oportunisti escroci au fost ajutaţi să preia puterea. Acestia au avut un singur scop, inbogăţirea personală, nu i-a interesat bună starea populaţiei. Toate persoanele cu o profesionalitate ridicată au fost inlăturaţi cu acuzaţia că sunt comunisti bătrâni.
    Stimate domnule Radu, dacă nu se elimiă cauza efectele negative se vor amplifica şi mai mult. După mine China este un exemplu pozitiv de trecere de la socialism la capitalism.

    Cu stima

    A.I

  • Vlad Solomon: (11-8-2011 la 10:21)

    D-le Radu,

    Am citit cu atentie articolul Dvs, dar am ramas cu un gust putin amar. Dvs va asteptati sa se formeze o patura de lideri- fie ei politici sau din domeniul economiei si culturii, care sa inspire populatia, asadar sa fie exemplu de moralitate, integritate, you name it…

    Ok, aceasta e de dorit in toate tarile din lume, nu e Romania o exceptie, iar criza de leadership o intilnim peste tot.

    Din cite pot sa-mi dau seama eu, cind vizitez Romania, este ca conceptul de democratie INCA nu a fost asimilat de omul de rind ( inclusiv de elita intelectuala). De altfel puteti observa si in articole, in comentarii, pe net, o dorinta permanenta de rafuiala, mentalitatea de ” sa moara capra vecinului”, sau lozinci de preaslavire a unor trasturi asa-zis specifice neamului romanesc, pe scurt, lozinci patriotarde fara legatura cu patriotismul, ci doar surle si trompete. Pina si trecutul istoric este romantat, se face apologia unor personaje care, in context european, nu inseamna nimic, sau ar fi considerate o pata care, alaturi de alte pete, au dus Romania, de-a lungul anilor, in penumbra Europei.

    Totul insa porneste de la mituri, mitul taranului bun si pasnic, al romanului ospitalier, al ostasului curajos, cu dragoste de tara si semeni. Trecutul politic al Romaniei nu prea sustine mitul bunatatii si al generozitatii… Mobilizarea oamenilor din Romania in favoarea unui sitem monarhic sau republican nu rezolva lipa de disponibilitate a populatiei de a se masura cu identitatea individuala , cu adevarul , cu valorile democratice INSUSITE de individ.

    Intr-adevar, democratia nu e suficienta pentru progresul unei civilizatii. Dar prima conditie ar fi ca aceasta democcratie sa fie INTELEASA, nu ca o anarhie si ca un drept de a huidui si blestema, de a vedea tot raul dincolo de frontiere, ci de acceptare a alteritatii semenului, fara ca aceasta sa implice dragoste sau declaratii fara acoperire. Ci doar respect si deschidere catre „atfel”, fara a pleca de la premiza ca ” cine nu e cu noi e contra noastra”. Insusi acest „noi” e daunator, inregimentind oamenii in sloganuri ( precum au reusit sa o faca legionarii, fascistii, sau comunistii). Aceasta nu tine de „Costitutie” ci de educatie si curajul investigatiei in propriul Eu si in propriul trecut national, fara a infrumuseta realitatea.

  • Tania Iancu: (11-8-2011 la 17:25)

    @Principele Radu alRomaniei

    Nu credeti ca este o utopie sa incercati “corectarea sistemul pagubos”, atata vreme cat mentalitatile celor cu care veti colabora sunt atat de departe de cele asteptate ? Indiferent de sistem, daca mentalitatea oamenilor nu e ajutata sa evolueze, degeaba teoretizam. Totul va ramane un vis frumos.

    Se observa la clasa politica actuala, pe toate palierele, o dorinta de a imita modelul Ceausescu. In loc de un Ceausescu, avem o multime de mici ceausesti, sau superceausesti, fiecare din ei visand sa aiba, pe banii statului, un palat din marmura cu balcon si scara cu balustri sculptati, la care sa nu plateasca chirie sau intretinere, medicul personal platit de stat, servitori angajati pe post de sofer, bucatareasa sau consilier, platiti de stat, toata familia angajata in posturi bine platite de bugetari, o masina cu girofar cu care sa treaca in viteza prin orase fara sa tina seama de regulile de circulatie, bodyguarzi la poarta, un caine mare, case de vacanta la munte si la mare, ba chiar si in locuri cat mai exotice, sa-si creasca copiii in puf, fara sa le pretinda sa-nvete vreo meserie, sa-ntinda chiolhane cu muzica de o calitate indoielnica si artificii care sa lumineze cat mai sfidator cerul noptii in perioada de criza, etc.
    Sigur ca nu toti reusesc sa-si implineasca visul. Din aceasta cauza se naste o competitie acerba, in care se folosesc toate mijloacele posibile. Totul este permis la nivelul clasei politice, de la traseismul politic pana la prefacatoria ca se munceste.

    Abia cand acesti oameni vor fi inlocuiti de altii cu mentalitati europene, voi crede ca are rost « corectarea sistemului pagubos ». Pana atunci, tot ce pot sa sper e sa apuc sa vad ca incep sa se aplice legile existente.

  • bogdan ulmu: (24-8-2011 la 16:12)

    Articol scris cu rară eleganță și bun-simț. Mă bucur să văd că 7-8 oameni, în România de azi, mai pot spune esențialul apelînd DOAR la cuvinte citibile & citabile…
    Chapeau bas!

  • gheorghita zbaganu: (12-9-2011 la 04:10)

    O aiureala „Când, în decembrie 1947, Regele era gonit, odată cu el nu a plecat doar monarhia. A plecat competenţa, au plecat la Canal specialiştii din toate domeniile publice, au fost demolate complet instituţiile Statului.”. Aia buni au ramas, nu au fost trimis la canal. Aia ramasi au adus Romania la cel mai inalt nivel in anii ’70

  • Petru Clej: (12-9-2011 la 04:52)

    Domnule propagandist comunist mincinos (pleonasm intentionat – comunist este echivalent cu mincinos) in decembrie 1947 au fost promovati de catre slugile lui Stalin care au impus cu tancurile regimul comunist in Romania prostii, lenesii, analfabetii si hotii care au nenorocit Romania timp de 45 de ani.

  • lucia simion: (12-9-2011 la 05:28)

    …..si nu numai timp de 45 de ani ci si in continuare -felicitari dle jurnalist -„Fără lideri, România nu poate pune în practică nicio viziune ” .
    Societatea civila are mari responsabilitati, statul ,națiunea institutiile publice se definesc altfel decât o societate comercială,este nevoie de mult simt de raspundere ,bun simt ,demnitate ,moralitate si oameni incoruptibili .



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
DREPT LA REPLICĂ – cenzurat de conducerea Federaţiei Române de Radioamatorism

În pofida unor promisiuni scrise exprimate atât de preşedintele FRR Virgiliu Niculescu YO7FT cât şi de secretarul general al FRR...

Închide
3.238.86.122