I
Am intrat în Mileniul III celebrând remarcabile cuceriri ale inteligenţei umane. Cercetarea ştiinţifică, aria mereu lărgită a cunoaşterii, gnosologia participă la o adevărată revoluţie. Descifrăm, tot mai profund, tainele Naturii. Decodăm cifruri ferecate milioane de ani, formule secrete ale creaţiei înseşi. Putem fi mândri de performanţele creierului uman.
Repetăm gestul prometeic: furăm focul din cer! Centralele nucleare, începând să împânzească Pământul, aduc cu sine şi promisiunea solemnă a stăpânirii crizelor, inclusiv a celei energetice. Emisarii Terrei, nave cosmice şi sateliţi îşi încrucişează traiectoriile pe căi interastrale. Fuziune. Plasmă. Aventura pătrunderii la „particula dumnezeiască”. Bioinginerie. Celule stem. Nanotehnică. Clonare. Un accelerator-gigant încearcă să recreeze în traseele umbrei şi ale ecoului însuşi Big-Bang-ul…
Evocând dublarea populaţiei Terrei la treizeci şi cinci de ani şi iminenta criză alimentară, consumatorismul pledează pentru obligativitatea introducerii, pe scară planetară, a bioingineriei genetice. Reflectoarele programului consumist proiectează pe ecranul mental privelişti şi peisaje ispititoare ale „progresului” biotehnologic. Cornul abundenţei pare a-şi revărsa binefacerile peste spaţiile sărăciei endemice şi ameninţarea foametei extinse. Peste pasul pe care omenirea tocmai îl face peste pragul falimentului economic-financiar global, imense cirezi şi turme clonate îşi aşteaptă nerăbdătoare porţionarea pentru galantare. Laptele curge în râuri. Plesnesc pereţii silozurilor şi ai refrigeratoarelor sub presiunea megaproducţiilor de soia, porumb, legume şi fructe modificate genetic…
Nici un cuvânt despre monştrii ascunşi în noile practici de remodelare care, forţând coduri ale naturii, creează clone, entităţi artificiale cu evoluţii surprinzătoare, necunoscute în timp.
Ne-am întrebat suficient dacă în umbra organismelor modificate genetic nu se ascund consecinţe malefice, ireversibile, tendinţe degenerative, malformaţii sau remodelări genetice înspăimântătoare? De unde, din ce abisuri intercelulare a apărut trupul supraponderal, hipertrofiat, cu cap de gămălie?
Graba schimbării, a remodelării unor alcătuiri răbdătoare ale naturii, desăvârşite în decursul unor milenii de autoperfecţionare, poate fi pernicioasă. Numai cercetarea cu calmul rigorii şi severitate ştiinţifică ne poate oferi răspunsuri valabile la un praxis de durată. Dar, până la concluzii: răbdare şi maximă prudenţă! STOP diseminării.
II
Cât de fragile, nesigure şi ameninţătoare s-au arătat a fi centralele nucleare în faţa unor erori umane sau în timpul dezlănţuirii catastrofelor naturale.
Ca să salvăm un petec de omenire deversăm în Pacific mii de tone de ape puternic radioactivizate (cu un nivel de radiaţii depăşind de douăzeci de mii de ori limita superioară admisă); în alt colţ al Panetei îngropăm în sarcofage de beton o altă centrală atomică şi ne mirăm că după decenii continuă să emită radiaţii ucigaşe; propulsăm spre fundul Oceanului containere cu deşeuri nucleare şi ne obişnuim cu gândul că sursele contaminării radioactive a mediului sunt inepuizabile…
Sunt ultimele argumente pentru închiderea, dezmembrarea şi îngroparea ireconciliabilă, definitivă, a cazanelor morţii atomice.
Firească întrebarea: ce punem în locul centralelor atomice? Energii neconvenţionale. Resurse regenerabile. Biocombustibili. Parcuri eoliene. Panouri de captare a energiei solare. Turbine transformând în energie mişcarea valurilor mării… Instalaţii deşteptecaptând energia din aer şi apă… Şi nu în ultimul rând: economia de energie prin perfecţionarea tehnică a consumatorilor (de la becul electric la motorul cu ardere internă).
Evident, profitul major al ştergerii de pe agenda „progresului” a centralelor nucleare, renunţarea la ele, nu este eficienţa sau reducerea poluării, ci reducerea şi chiar anihilarea riscului de a încheia forţat un ciclu de dezvoltare.
III
A sosit momentul care ne obligă să spunem STOP unui trend. Nu ne mai putem permite să urmăm somnambulic şi suficienţi un curs, evident, spre autodistrugere, spre sinucidere, spre dispariţie.
Să optăm pentru „involuţie”? Da, categoric. Dar astăzi un pas înapoi poate fi, de fapt, un real pas înainte. Stop! – în măsura în care „evoluţia”, „progresul tehnico-ştiinţific” (şi nicidecum deschiderea spiritual-cultural-morală) se identifică cu acumularea semnelor de dezlănţuire a Apocalipsei. Pasul înapoi, „involuţia” devine, astfel, paradoxal, „progresul” însuşi. Cu alte cuvinte, posibila supravieţuire, menţinerea şi salvgardarea vieţii pe pământ ca valoare fundamentală, opusă nonexistenţei, deconstrucţiei letale, neantului. Înseamnă neîncheierea, prin neacumulrea primejdiilor catastrofice, a unui ciclu de civilizaţie.
Am deschis cutia Pandorei. Am decodat cifruri secrete ale naturii şi încercăm, sub aura ispitelor unei prosperităţi fără egal, să recreăm o natură artificială… N-am ţinut seama de demonii ascunşi în cutia fermecată, dar urmările dezlănţuirilor se întrevăd.
Chiar dacă omul nu a găsit formula optimă a organizării sale social-economice, îndatorându-se viitorului, trăind pe seama generaţiei de mâine, el poartă emblema unicităţii superioare. Omul e unic. Singularitate învestită cu conştiinţă. El nu poate fi punctul final al unei evoluţii a viului când gena mersului vertical şi a performanţei cerebrale nu se regăseşte la nici o specie a regnului. Omul este o fiinţă a dezvoltării superioare tocmai pentru că e învestit cu conştiinţă de sine, purtând astfel povara responsabilităţii holistice a vieţii.
La răscrucea hamletiană la care se regăseşte Planeta, omul este unicul membru al biosferei îndreptăţit şi îndrituit, prin conştiinţă, să enunţe o decizie categorică asupra dilematicului curs în care este angajat. Cazul Fukushima să rămână ultimul avertisment!
„Progresul” trebuie regândit. Opţiunea e unică: Supravieţuirea.
Lichidarea tuturor centralelor nucleare, renunţarea la ele nu înseamnă doar probleme de eficienţă, securitate sau diminunarea poluării generalizate. Ci eliminarea unei catastrofe globale, fără recurs.
În locul Apocalipsei milenariste – continuitatea tihnită a Vieţii pe Pământ.
Căci sensul vieţii este viaţa însăşi…
Stimate Dle Toma George Maiorescu, articolul D-voastra antinuclearist este probabil sincer, dar face abstractie de realitatea profunda pe care totusi o evocati in el: cauza principala a dezvoltarii industriei energetice nucleare in ultimii 37 de ani (dupa prima criza petrolifera cauzata de boicotul tarilor arabe din OPEC impotriva Lumii civilizate ca razbunare a infrangerilor suferite de Egipt si Syria in Razboiul de Yom Hakipurim de catre Israelul care fusese atacat miseleste in aceasta zi de reculegere in care nici radioul si nici TV nu functionau) a fost obligatia de a hrani si a da de lucru unei populatii mondiale care s-a dublat in aceasta perioada!
Imi amintesc de un cantec al lui Jaques Dutronc din anii 60: „400.000 de chinois, Et moi, et moi, et moi!” – Astazi cu toata politica copilului unic si a macelurilor comuniste din aceasta tara in vremea „Revolutiei culturale” exista 1.300.000 de chinezi – deci ei si-au triplat populatia in acesti ani! La fel India, Indonezia si Egiptul…
Decizia „curajoasa” a guvernului Merkel in Germania de a ceda presiunii panicarde a strazii in urma catastrofei nucleare japoneze va arunca probabil Germania intr-o adevarata penurie energetica incepand cu anii 2020, caci nimic din ceea ce evocati Dvoastra: „Energii neconvenţionale. Resurse regenerabile.” nu vor fi capabile sa inlocuiasca eficientenergia nucleara – asta in Germania unde ea nu reprezinta azi decat 33% din productia energetica!
In tari care au mizat mult mai mult pe energia nucleara precum Franta, Japonia, USA si Russia renuntarea brusca la energia nucleara ar duce dea dreptul la o catastrofa nationala. Cat priveste pe principalii industriasi ai secolului XXI si in acelasi timp principalii agenti poluanti mondiali – chinezii – ei construiesc noi centrale termonucleare, fara a se sinchisi de grijile pe care ni le facem noi, in „tarile avansate”!!!
Ar fi bine daca ati avea si o editie chineza a articolului Dvoastra si sa cautati s-o publicati in presa chineza!! Mult succes.