Cred că spun un lucru comun dacă afirm că este foarte bine să reciteşti din când în când cărţi care ţi-au plăcut, care te-au impresionat. Venindu-mi ideea să mă înscriu, eventual, în această toamnă la un master în Iudaistică, la Centrul Goldstein- Goren al Universităţii Bucureşti, am reluat, încă înainte de a şti că s-a recomandat ca bibliografie pentru examen, „ O Istorie a Evreilor” a lui Paul Johnson. 
O citisem cu mulţi ani în urmă, şi am considerat-o atât de interesantă şi de bine scrisă încât am cumpărat multe exemplare cadou prietenilor mei neevrei. Acum am recitit-o cu tot atâta pasiune ca atunci, dar am încercat să văd în ce măsură unele concluzii ale lucrării, scrise în 1985, au rămas valabile şi astăzi.
Pentru cei care nu cunosc cartea, amintesc amănuntul că Paul Johnson, ziarist şi istoric britanic , nu este evreu, dar se află printre cei (mulţi, puţini?) care îi apreciază şi îi iubesc pe evrei, care consideră că supravieţuirea lor a fost un miracol şi aceasta s-a datorat simţului etic şi moral al iudaismului care a pătruns adânc în gândirea şi sufletul fiecărui evreu începând cu profetul Avraham şi până la marii gânditori, marile personalităţi evreieşti din zilele noastre.
Johnson abordează problematica istoriei evreilor în mod obiectiv, uneori critic, regretând ceea ce el consideră că au fost şanse scăpate de reprezentanţii eveimii de a universaliza iudaismul, atrăgând atenţia asupra unor elemente de imuabilitate, poate chiar dogmatism, de închistare în principiile iudaismului şi în gândirea unor lideri religioşi de-alungul timpului.
Pe de-altă parte, el nu neagă că poate chiar această „ghetoizare”, alături de raţionalismul şi spiritul de inovare dovedite de evrei chiar şi în cele mai întunecoase epoci, a contribuit la supravieţuirea iudaismului. Interesantă este opinia lui despre Haskala, iluminismul evreiesc, Johnson considerând că soluţia lui Mendellsohn, deşi îi elibera pe evrei din ghetou, nu a fost cea mai potrivită pentru continuitatea istorică a iudaismului.
Una peste alta, ceea ce reiese din Istoria lui Johson, (sau cel puţin aşa am înţeles eu) este că aproape nimeni nu i-a iubit pe evrei, nu i-a înţeles, i-a considerat un corp străin de care trebuie scăpat. Şi aceasta din antichitate şi până astăzi. Două ţări au fost aduse ca exemple pozitive pentru viaţa evreilor – Marea Britanie şi aici nu vreau să mă refer la politica britanică în Palestina pe care autorul o analizează într-un mod critic ci la drepturile de care s-au bucurat evreii la posibilitatea de a-şi manifesta capacităţile, de drumul larg deschis care le-a permis să ajungă în cele mai înalte funcţii , până şi în Camera Lorzilor. Cea de a doua ţară unde evreii s-au simţit bine de la început, arată Johnson, o reprezintă Statele Unite.
El consideră că se poate vorbi nu despre evrei americani ci despre americani pur şi simplu, de origine evreiască. Condiţiile istorice i-au făcut pe evrei nu să se asimileze ci să se integreze complet în cultura şi societatea americană, fără să-şi piardă evreitatea, pe care o practică aşa cum cred ei. Ajungând la concluzia tristă că orice ar fi făcut, evreii nu erau de dorit aproape pe nicăieri, pasul logic, potrivit autorului, a fost necesitatea creării unui stat propriu, Israelul. Şi aici el apreciază capacitatea şi disponibilitatea statului evreu, ale liderilor lui de a accepta nişte situaţii de fapt, de a negocia, de a ajunge la înţelegeri şi condamnă încăpăţânarea lumii arabe care a respins categoric orice compromis.
Şi poate că aceste ultime aspecte ar merita dezbătute. În ce măsură, după 25 de ani au rămas valabile aceste constatări? Din păcate, lumea s-a schimbat şi nu întotdeauna în bine. Marea Britanie care i-a iubit pe evrei este astăzi locul de manifestare- şi mă refer la campusurile universitare – a unui antisemitism belicos.În Statele Unite americanii evrei sunt împărţiţi în tabere în ce priveşte politica israeliană iar preşedintele Obama, neîndoielnic aliatul strategic al statului evreu, dă de multe ori semnale contradictorii. Iar dacă ne referim la Israel, impasul în care se găseşte procesul de pace, relaţiile cu lumea arabă, cu palestinienii nu se datorează numai unei singure părţi.
Desigur, securitatea Israelului este pe prim plan dar acea disponibilitate de negocieri, de compromisuri de care vorbea Johnson nu se prea regăseşte astăzi la oamenii politici care se află la conducerea statului. În acest fel, din nou sanctuarul care a oferit şi oferă deocamdată o garanţie de securitate nu numai evreilor din Israel ci şi celor din diaspora, este ameninţat. Nu ar trebui lăsat să dispară, mai ales că există o ameninţare iminentă, dacă nu concretă, simbolică dar care ar putea avea efecte pe termen lung şi mă gândesc la eventualitatea declarării statului palestinian..
Poate ar merita să se facă acele compromisuri dureroase despre care a vorbit chiar premierul Netanyahu dar care, cel puţin deocamdată, nu s-au concretizat. Altfel, cine ştie, noile capitole ale istoriei evreilor ar putea să se asemene în mod dramatic cu cele pe care le regăsim în Istoria lui Paul Johnson.
Stimata Dna Galambos, nu este probabil necesar sa va reamintesc D-voastra studenta avansata in Iudaistica(master), ca 25 de ani, care reprezinta f. mult in viata unui individ nu reprezinta mare lucru in Istoria unui popor vechi de peste 3000 de ani (de la iesirea din Egipt) sau peste 3500, daca urcam pana la stramosul acestui popor, Avraham avinu – universal recunoscut drept primul monoteist.
Deci faptul ca aceasta carte are 25 de ani nu schimba cu nimic din valoarea ei in iluminarea subiectului ales: „O istorie a evreilor”. Folosirea articolului nedefinit „O” istorie si nu a articolului definit „Istoria” arata modestia autorului, Paul Johnson, ziarist şi istoric britanic , care nu este evreu si nu are pretentia de a fi scris cartea unica a istoriei evreilor ci numai viziunea sa asupra acestui vast subiect. Din viziunea D-voastra asupra cartii si a temelor tratate am retinut una care reprezinta o vadita deformare a istoriei si despre care
vreau sa va atrag atentia: Autorul afirma si D-voastra il aprobati ca Marea Britanie a fost exceptia fericita de tara primitoare pentru evrei si va referiti
„la drepturile de care s-au bucurat evreii la posibilitatea de a-şi manifesta capacităţile, de drumul larg deschis care le-a permis să ajungă în cele mai înalte funcţii, până şi în Camera Lorzilor.”
Dl. Johnson si D-voastra uitati (sau va prefaceti ca uitati) ca evreii au fost expulsati la 1290 din Anglia prin edictul regelui Edward I care nu a fost niciodata
oficial condamnat de vreun rege/regina al Marii Britanii.
Emanciparea evreilor in Marea Britanie este considerata ca incepand de la 1858 (mult dupa Austria lui Franz Joseph 1775, sau Franta lui Napoleon 1807), cand evreii au primit in sfarsit dreptul de a fi alesi in Parlament (camera Comunelor).
In incheiere pentru lucrarea D-voastra de masterat v-asi sfatui sa nu uitati sa folositi ca sursa de informare cartea de capatai a istoriei noastre – Tanach (Thora + Neviim + Ctuvim) = Biblia(Pentateuchul lui Moise + Profetii + Scrierile).
Stimata dna Galambos
Se stie de catre ori si cine ca dansul se face de catre doi parteneri.
Cind unul din ei nu vrea nu exista dans
Cat timp Arabii din Israel nu vor sa discute si sa ajunga la un compromis cu Evreii.nu v-a fii pace si vor fii turburari si nu v-or avea o tzara a lor.
Acum se vor adresa la ONU in sperantza ca v-or obtzine o tara ,fara acordul Evreilor si acest lucruu nu v-a fii posibil.
Ei nu invata nimic din Istorie si vor fii ca si pina acuma fara tzara
Pe acest popor al nostru il pazeste Dumnezeu si v-om trai in continuare alte multe mii de ani
spre diferenta de Roma Egipt si altii., care nu mai sint inperii
Domnule Kaufman, că sunteți arogant în general e acceptabil, că sunteți obraznic cu doamna Galambos (pentru lucrarea D-voastra de masterat) e intolerabil. Iar Biblia poate fi sursă de informare doar pentru habotnici, altfel ar trebui să considerăm că Pământul are 6000 de ani, nu 4,5 miliarde de ani.
Domnule Petru Clej, eu pana acum nu v-am insultat, cum vad ca o faceti D-voastra (numindu-ma arogant si obraunic). De altfel daca intradevar nu mai sunteti Redactor-Sef al acestei Publicatii, nu vad cu ce drept interveniti in numele Dnei Galambos? De sigur ca dansa are capacitatea, daca socoteste necesar, sa-mi raspunda la adevarata problema ridicata de mine: faptul ca Dl. Johnson si Dansa au uitat (sau se prefac ca-au uitat) ca evreii au fost expulsati la 1290 din Anglia prin edictul regelui Edward I, care nu a fost niciodata oficial abolit de vreun rege/regina al Marii Britanii.
De altfel i-asi mai putea pune o intrebare: cum se face ca marele poet si dramaturg englez Shakespeare (mult mai mare decat Eminescu) a scris la sf. secolului 16 o piesa evident antisemita „The Merchant of Venice”?
In fine… arogant sunteti D-voastra cand va etalati dispretul pentru religie si in primul rand fata de Tanach, care chiar pentru nereligiosi este o sursa pretioasa asupra Istoriei poporului Evreu, asa cum mithologia greaca este o sursa imposibil de neglijat pentru Istoria poporului Greciei Antice!
De aceea va somez inca o data sa va cereti scuze in mod public pentru insultele proferate la adresa mea in raspunsul D-voastra la comentarul meu adresat Dnei Galambos. In caz contrar voi fi obligat sa ma adresez Dlui. Stefan Mayer si sa-l solicit sa va interzica de a mai scrie pe acest ton violent si necivilizat la adresa cititorilor si comentatorilor acestei Publicatii!
Cred ca nu sunt primul care va sfatuieste sa faceti o pauza si sa va odihniti, caci epitetele pe care le aruncati in figura oricarui cititor care exprima o idee care nu va place tradeaza o stare psihica deplorabila sau lipsa totala de educatie!
Domnule Kaufman, sonorul mai mic. Când o să renunțați la aroganță și obrăznicie o să aveți și un dram de credibilitate. Dacă doriți să adresați critici doamnei Galambos și oricui altcuiva scrie în această revistă, renunțați la bășcălia de două parale de tipul „pentru lucrarea D-voastra de masterat”.
Repet întrebarea: dacă Biblia e o sursă de „informare”, rezultă că ne aflăm în anul 5771 de la facerea lumii?
Și înainte de a vă adresa domnului Maier cu reclamații, mai întâi învățați să-i scrieți corect numele. Nu de alta, dar de obicei antisemiții i-l scriu așa cum l-ați scris dumneavoastră.
PS De ce scrieți „Publicație” cu majuscule? Faceți cumva cultul revistei ACUM?
Stimate d-le Kaufman, daca luaţi in mână cartea lui Johnson o să vedeţi că m-am referit la perioada modernă când evreii , aproximativ de la sfarsitul sec.17, au putut să se stabilească în Anglia. Interesant este că, cu toate că au fost expulzaţi, nu a existat o lege în acest sens, a fost numai un fel de dispoziţie regală, astfel că nici nu a fost nevoie să se voteze o altă lege prin care se admiteau evreii. Poate trebuia să precizez la ce mă refer, am crezut că este o implicită. Oricum, nu este vorba de o deformare a istoriei, cum apreciaţi Dv.Repet, dacă veţi citi cartea, sa o veţi reciti, o să vă daţi seama la ce m-am referit. În ceea ce priveşte Tanah-ul, desigur, este una din sursele iudaismului şi dacă va fi cazul, îl voi consulta . Sunt încă departe de lucrarea mea de masterat, abia doresc să mă înscriu, aşa că mai am timp să studiez multe lucruri. Asa cum a spus şi d-l Clej, nu mă supăr dacă mi se fac observaţii, pe un ton decent şi nu ironic.
Dragă Petru,
Îmi permit să intervin și eu în discuție pentru că suntem colegi, păstrăm relații amicale, colaborăm și – pe lângă acestea – sunt istoric profesionist. Printre altele, am urmat și cursuri de istoria evreilor, domeniu în care mi-am susținut și doctoratul.
Departe de mine de a aproba atitudinea arogantă a domnului Kaufman, sau a oricărui alt cititor autor de ecouri. Dar trebuie să fac și o critică doamnei Eva Galambos. Înțeleg că ea a citit cu atenție cartea lui Paul Johnson, la care se referă în articolul de față. Dar cred că un istoric nu se poate baza pe o singură carte, care oricât de bună ar fi, reprezintă un punct de vedere al unui autor. Este adevărat că această carte a devenit un fel de ”bestseller” în domeniu în anii 80-90 ai secolului trecut, dar nu înseamnă că ea închide domeniul cercetării istorice. Mai mult, nefiind un studiu, ci o carte generală, cu tendință de manual și cu tendința de a cuprinde totul în cât mai puține pagini. Deși nimeni nu neagă valoarea acestei cărți, trebuie luat în considerație și faptul că autorul are, uneori, un punct de vedere apologetic și tendențios. Eseistul care vrea să=și suțină punctul de vedere cu orice preț, trece uneori peste unele amănunte care pot fi decisive în stabilirea concluziilor, ajungând la concluzii hazardate și false. Uneori, există chiar tendința unui autor non-profesionist de a participa la evenimentele istorice în mod postum sau de a-și susține unele puncte de vedere relative la contemporaneitate pe baza unor aspecte istorice, privind însă numai generalitatea și stabilind generalizări. Ceea ce rezultă din recenzia apologetică scrisă de doamna Galambos cărții lui Paul Johnson. Dar ce este cu elementele speciale, specifice, elementele care indică evoluția istorică? Este adevărat că fiecare generație vede fenomenul istoric din punctul ei de vedere, diferit de cel al generațiilor precedente. Dar aceasta din punctul de vedere al analistului istorico-filosofic, și mai puțin din punctul de vedere al cercetătorului istoric. Pentru comparație, propun doamnei Galambos să compare o istorie cu alta. De exemplu, să compare istoria scrisă de Paul Johnson cu cea scrisă de Salo W. Baron. Acest mare istoric a muncit o viață – pînă la aproape 90 de ani – la scrierea unei istorii sociale și religioase a poporului evreu și – afară de numeroase articole, studii și monografii – a realizat această istorie, din care a apucat să scrie (dacă nu mă înșel, citez din memorie) 23 de volume groase, deși concentrate, numai până la secolul al XVII-lea. M-am referit la profesorul Baron, deoarece el este unul dintre istoricii mari din secolul al XX-lea (istoric al evreilor, dar poate, prefer termenul ”istoric” și nimic mai mult, deoarece un aspect al istoriei este în strânsă interdependență cu celelalte; după cum se poate pune întrebarea asupra lui Nicolae Iorga, dacă a fost istoric al românilor sau, pur și simplu ”istoric”). Dar mă puteam referi și la istorici din alte generații. De exemplu, un timp – în urmă cu un număr de ani și zeci de ani, erau și alți istorici foarte populari în rândul publicului cititor evreiesc și neevreiesc, precum Basnage, apoi Renan, apoi Graetz, apoi Dubnow…Apropo, nu-mi anintesc cine a tradus cartea lui Paul Johnson în românește, dar traducerea este bună; poate că și altă carte de istorie ideologică și populară contemporană ei, de Josy Eisenberg, tot o istorie a evreilor și iudaismului, de asemenea tradusă în românește, ar fi putut ajunge un bestseller, dar probabil că faptul că autorul este evreu francez nu a contribuit la aceasta, după cum – în privința României – trebuie să menționez că traducerea românească a cărții lasă mult de dorit, fiind făcută de un non-specialist. O carte de istorie trebuie tradusă de un istoric specialist în domeniul respectiv, sau cel puțin sub controlul strict al său. După cum o carte de inginerie trebuie tradusă numai sub controlul strict al unui inginer specialist în domeniu. Istoria este o știință și nu o modă sau o nobilă inutilitate, după cum nu este nici o armă polemică și politică. Profesiunea istoricului este clară, el deosebindu-se de ziarist, sau de analistul politic prin profesionalism; acești oameni au alte formații.
Revin la unele mici detalii, care influențează asupra tabloului general. Anglia este într-adevăr prima țară vest-europeană care a expulzat evreii, în anul 1290. Dar iudaismul medieval britanic nu era deosebit de dezvoltat din punct de vedere cultural. De aceea, din memoria iudaismului medieval britanic a rămas numai…numele Auerbach, sau Oyerbach, respectiv York (dacă nu este clar cuiva, propun să verifice un dicționar istoric). A urmat expuzarea evreilor din Franța, în timpul regelui Philippe le Bel. Apoi reveniri și iar expulzări, în Franța în secolul al XIV-lea. Apoi expulzarea din Spania, la 1492, care a lăsat un ecou puternic în memoria istorică, datorită nivelului cultural ridicat al evreimii spaniole, integrării ei sociale și ulterior – în secolul al XIX-lea – datorită reintrării ei în conștiința evreiască și europeană. În Italia au avut loc expulzări locale, la fel ca și în Germania. Fenomenul expulzării evreilor din țările vest-europene este considerat de mulți cercetători istorici (apropo, evrei) ca o fază evolutivă în istoria evreilor din aceste țări. În Anglia evreii au revenit în timpul lui Oliver Cromwell, în secolul al XVII-lea; era vorba de necesitatea lor în economie, precum și – dacă vreți aspectul apologetic – o carte polemică de Manasse ben Israel. În privința relațiilor între evrei și englezi – care au fost ambivalente, nu întotdeauna bune, dar nici întotdeauna rele – se pot scrie mai multe articole. Ca și relațiile între evrei și francezi (Franța a acordat emancipare evreilor în anul 1792, domnule Kaufman, nu în timpul lui Napoleon; în timpul lui Napoleon a funcționat ”Le Grand Sanhedrin”, convocat de el, apoi – în perioada Restaurației – emanciparea a fost anulată, apoi reacordată în urma revoluției de la 1848. În privința Austriei, domnule Kaufman, trebuie să vă spun că faceți o confuzie între împăratul Josef al II-lea (autorul renumitelor lui patente de toleranță față de minoritățile non-catolice, inclusiv evreii, din anii 70 ai secolului al XVIII-lea), și împăratul Franz Josef (1848-1916); emanciparea evreilor în Imperiul Bicefal Habsburgic a fost acordată în mod definitiv în anul 1867.
Dar ceea ce mi se pare este că doamna Galambos este influențată profund de lucrarea lui Paul Johnson. Ea nu o analizează, ci acceptă totul din această lucrare fără discernământ.Există în prezent o modă, a israelocentrismului. Astfel, istoriografia sionistă, tendențioasă și uneori lipsită de obiectivitate, care nu mai este acceptată fără discernământ de către istoricii profesioniști, continuă să fie acceptată ca o bază ideologică de către non-istorici care scriu eseuri și manuale istorice, sau analize de cabinet, fara a folosi documente originale interne și externe. Asemenea analiști popularizatori și interpretatori de istorie adaugă uneori elemente apologetice pe care ei le consideră potrivite, pe baza comparației cu epoca contemporană. După cum, în generația trecută, aprope că nu era familii evreiești moderne (în special originare din Germania, dar și din alte țări) care să nu păstreze portretul lui Moses Mendelssohn pe perete. A ajuns o modă de a-l critica pe Moses Mendelssohn (1729-1786), precum și ideologia Haskalei.
Dar cine critică aceste aspecte? Non-specialiștii. Nu știu dacă doamna Galambos a citit scrierile lui Moses Mendelssohn, sau o biografie obiectivă a lui, ca și istoria mișcării de Haskala. Cred că lectura unor asemenea studii și izvoare istorice ar putea-o ajuta să-și pună unele întrebări, să depășească punctul de vedre al unei singure cărți, al apologeticii. Sper că, în cadrul studiilor viitoare de Master, domnia sa va avea această ocazie și îi urez succes. În fond, trebuie să înțelegem că adevărul este undeva la mijloc, nici într-o parte, nici într-alta. Repet: nu apologetica, ci adevărul, numai adevărul și tot adevărul. Fie că este potrivit realității contemporane, fie că nu este. Adevărul științific istoric, fie că el ne convine, fie că nu ne convine. Obiectiv și obiectivist, ”sine ira et studio”, reluând expresia lui Tacitus.
Acum și puțin în afară de aceasta, dar tot despre istoria mișcării de Haskala. Cercetări recente, ale istoricului profesor Shmuel Feiner, de la Universitatea Bar Ilan din Ramat Gan, Israel, arată că mișcarea de Haskala nu este creația lui Moses Mendelssohn, ci a lui Isaac Euchel și a membrilor grupului său, după moartea lui Moses Mendelssoh, acesta din urmă fiind un intelectual evreu care a influențat în special asupra lumii creștine și mai puțin asupra lumii evreiești, dar tineri evrei au acceptat punctul lui de vedere și l-au prezentat pe autorul lui ca pe părintele lor ideologic.
Dragă Petru, trebuie să-ți spun ceva și ție. Biblia Ebraică, Tanakh, este un izvor istoric deosebit de util, ca și altele. Indiferent dacă cititorul ei este credincios sau nu. Desigur, este important discernământul istoricului și în acest caz, pentru folosirea comparativă a izvoarelor și înțelegerea cadrului material și cultural, al psihologiei epocii. Despre aceasta, poate, într-un articol viitor.
Sper să fiu înțeles și sper că nimeni nu este supărat pe mine datorită părerilor mele. Toate cele bune, tuturor,
Lucian-Zeev Herscovici
Lucian, ca de obicei faci risipă de cuvinte, spunând pe larg ceea ce se poate spune pe scurt. La ce obiectez eu este aroganța și obrăznicia la adresa doamnei Galambos, nu criticile. În plus, doamna Galambos nu are obligația să facă propagandă religioasă, fie ea și iudaică, chiar dacă este evreică. A semnalat o carte, nu a pretins că deține adevărul absolut, iar reacția iritată a unora la acest articol este complet aberantă. În final, eu care sunt ceva mai puțin în temă cu adevărurile religioase, te întreb și pe tine: vârsta planetei Pământ este 5771 de ani, așa cum zice calendarul ebraic?
Normal că nu consider „O istorie a evreilorŢ drept unicul manual de istorie a evreilor şi, aşa cum arată şi domnul Herşcovici, mai există şi altele. Mie pur şi simplu mi-a plăcut, ca să spun aşa, în mod subiectiv dar nu am să absolutizez niciodată tot ce scrie acolo, aşa cum nu absolutizzy nici un fel de teză., nici măcar ce scrie în Tanah. Pe mine m-a interesat actualitatea cărţii, mai ales în ce priveşte istoria modernă a evreilor. Am formulat nişte păreri (nici aici nu vreau să spun că am dreptate în exclusivitate) şi aş fi vrut nişte opinii.
Doamna Galambos, cred ca nu ati sesizat subtextul: dumneavoastra sunteti practic acuzata de „blasfemie”. Cum adica, dumneavoastra, care mai sunteti si evreica, indrazniti sa prezentati o lucrare care nu e pe „linie” 100% cu ceea ce gandesc nationalistii si religiosii evrei? Intorceti-va la Biblie, care este eterna si imuabila, asa cum e Coranul pentru musulmani.
Ceea ce nu inteleg acesti nationalisti si religiosi este ca Paul Johnson e un prieten al evreilor, iar numarul acestor prieteni nu este asa de mare in ziua de azi ca sa-l desonsidere. Altfel, sa se infunde in studiul Bibliei si sa refuze orice alt punct de vedere, dar pe urma sa nu se mire ca numarul prietenilor scade.
Domnule Clej, m-a amuzat ceea ce mi-aţi scris, imi place sa fiu acuzată de blasfemie dacă este vorba de o opinie proprie care contravine dogmaticilor. Aşa am să fac şi în viitor şi, credeţi-mă, chiar nu mă interesează păreri de acest gen. Am mai scris şi înainte, nu mă supără criticile dacă sunt argumentate şi convingătoare. Vă mulţumesc că îmi luaţi apărarea faţă de atacurile care nu-şi au justificarea.
Doamna Galambos, atacuri similare, dar pe o scara mult mai larga, a avut de indurat si Vlad Solomon, cand a publicat cateva articole nonconformiste despre Israel. N-ati primit inca e-mailuri de la „binevoitori” care sa incerce sa va prelucreze, ca „nu e momentul” sa publicati astfel de articole, pentru ca astfel dati apa la moara susmanilor evreilor si Israelului?
Ţin minte foarte bine atacurile împotriva lui Vlad. Eu nu am primit încă astfel de scrisori, o singură dată am fost întrebată de preşedintele FCER despre titlul unui articol din „Gândul” (atunci scriam acolo), dacă a fost dat de mine sau de redacţie, era după cel de-al doilea război din Liban , titlul era „Israelul a pierdut războiul”, este adevărat, nu era titlul meu, dar asta am scris în articol, citând de-altfel specialişti militari israelieni. Am dedus din ce mi-a spus, că alţii i-au reproşat lui, nu mie, acest titlu, cred că i-au spus ceva în genul „dar cum poate scrie aşa ceva”. Chiar şi în articolele pe care le public în Realitatea Evreiască nu mă feresc să vorbesc despre necesitatea unor concesii israeliene şi şansele pierdute de Israel, lipsa perspectivelor în procesul de pace. Nu mi s-a reproşat lucrul ăsta, doar că sunt pesimistă, ceea ce este adevărat.
„Nu exiasta religie superioara adevarului”
aceasta lozinca apare pe emblema theosofiei careia Paul Johnson i-a cosacrat o carte.Dar el nu o impartaseste caci altminteri n-ar fi scris:..”primul capitol al Genezei,spre deosebire de alte cosmogonii ale antichitatii se potrivesc perfect,in esenta,cu explicatiile stiintifice moderne asupra originii universului,chiar si cu teoria Big-Bangului”(pag.19 Paul Johnson O istorie a evreilor ed.Hasefer 1999)
O asemenea ineptie am citit in urma cu cativa ani,in Jurnalul Saptamanii(ziar israelian de limba romana)la rubrica Pericopa Saptamanii,autor ing.B.Tercatin care comite si greseala fatala de a-l invoca pe astrofizicianul evreu laureat Nobel Steven Weinberg si cartea sa Primele 3 minute ale universului pe care insa dsa(Tercatin)n-a citit-o fiinndca chiar in introducere(pag.13 in editia franceza)sta scris ca desi nu vrea sa supere nici o religie trebuie totusi sa declare ca nici una n-a furnizat o explicatie satisfacatoare.
Cartea O istorie a evreilor este instructiva,bogata in fapte,personaje,interpretari,placuta la citit dar lipsita de obiectivitate ba chiar apologetica.
nu aminteste de xenofobia,misoginismul si mai ales de violenta si cruzimea indreptata atat asupra strainilor cat si a evreilor care se abat de la”lege”violenta care o depaseste cu mult pe cea din Coran.
Nu aminteste deasemeni de numeroasele afirmatii contrdictorii,de fenomene imposibile fizic,de distorsiuni de logica.Daca un evreu vrea cu adevarat sa studieze Biblia si istoria evreilor trebuie sa faca un mare efort ca ratiunea sa primeze asupra sentimentelor;nu degeaba Israel Zangwil,unul dintre primii sionisti a afirmat ca daca n-am sti ca Biblia a fost scrisa de evrei am putea crede ca este opera unor antisemiti
Dragă Petru,
Îmi pare rău că ecoul meu nu a fost înțeles în sensul șa care m-am referit. Te rog să nu te superi că, de data aceasta, nu mai vreau să fiu împăciuitorist (lucru de care m-ai acuzat în trecut, deși nu eram astfel), ci tranșant. Eu nu m-am referit la Biblie ca la o lucrare populară, ca la o carte sfântă. M-am referit la ea ca la o sursă istorică, un izvor istoric, necesar să fie analizat comparativ cu altele și nu neglijat numai pentru că este considerat ”religios”. Nu m-am referit la problema creației lumii (idee pe care fiecare o poate accepta sau nu), ci m-am referit la informații istorice mult mai târzii, de exemplu cele din Cărțile Regilor, din Cronici sau alte cărți din Biblie, pe care nu vreau să le mai citez.
Dar acesta era un element secundar în ecouk pe care l-am trimis.
Baza ecoului meu a fost o critică civilizată a articolului doamnei Galambos. Nu mă interesează dacă doamna Galambos este evreică sau nu, daca este credincioasă ori religioasă sau nu. Acestea sunt chestiuni particulare ale ei. După cum nu mă interesează dacă autorul unei cărți de istorie a evreilor este evreu, creștin, musulman, budist sau de orice altă religie șau credință – nici dacă este evreu, german, francez, englez, american, arab, român, rus, chinez, papuaș ori de orice alt neam. Nici nu mă interesează dacă este prieten al evreilor sau nu. Mă interesează două lucruri: dacă este istoric obiectiv și obiectivist ”sine ira et studio” și dacă este cercetător serios, om de bibliotecă, șoarece de arhivă, căutător de documente arheologice, arhivistice și bibliografice edite și inedite. Am văzut scrieri istorice ale unor cercetători serioși care erau departe de a fi prieteni ai evreilor, dar care, sub influența documentelor pe care le-au utilizat, au scris cărți bune, obiective, de înalt nivel academic. De asemenea, am văzut cărți scrise de publiciști și alți intelectuali evrei sau prieteni ai evreilor, sau de politicieni evrei sau prieteni ai evreilor, care nu aveau pregătirea necesară în domeniul academic – în schimb aveau anumite interese – și care au devenit apologeți, iar cărțile lor, la început considerate bestsellers, îndrumări ideologice, educative, justificări și explicații politice ori juridice etc., erau de fapt cărți slabe, fără nici o bază științifică și au fost uitate după o generație. De aceea repet: dacă doamna Galambos prezintă o carte de istorie, ea trebuie să facă analiza comparativă a acestei cărți, paralelizând-o (atât ca element de cercetare, cât și ca element ideologic tendențios) cu alte lucrări. Îmi permit să-i urez succes doamnei Galambos la studiile viitoare de masterat. Deocamdată i-aș recomanda…să mai aștepte puțin până va putea intra în domeniul cercetării istorice științifice, până va deprinde o metodologie științifică în domeniul cercetării istorice și va ieși din domeniul apologeticii. Trebuie să înțelegem cu toții că istoria este o știință, un domeniu de cercetare științifică, deosebit de greu, un apanaj strict al oamenilor de știință specialiști în domeniu, care își dedică mulți ani din viață studierii și înțelegerii fenomenului istoric – și nu o eseistică popularizată, pe care o poate scrie oricine în funcție de lecturile lui particulare, de dorința de a povesti și de tendințele lui politice. Mai mult decât atât. Un istoric, atunci când începe studiul unei probleme istorice, este obligat să lase deoparte orice idee preconcepută și orice părere sau concepție personală, fie ea religioasă, politică, economică, socială, lăsând locul obiectivității pure și totale și dorinței de a cerceta toate izvoarele istorice posibile. Nu vreau să fiu înțeles greșit: eu nu neg importanța lucrărilor de istorie popularizată, nici importanța romanelor istorice. Fără ele, istoria ar fi searbadă. Dar baza este și trebuie să rămână cercetarea științifică obiectivă a trecutului istoric, făcută de profesioniști și nu de amatori. Nu vreau să mă refer la părerile politice ale doamnei Galambos; ele nu mă interesează în momentul în care văd un articol de istorie scris de ea. S-ar putea să avem păreri asemănătoare sau nu, nu știu și nu are importanță în acest cadru; ar avea importanță numai în cadrul unui articol pe teme politice. Oricum, dragă Petru, fiindcă te referi la articolul prietenului meu Vlad Solomon, de acum circa doi ani sau ceva mai puțin, părera mea o cunoști: am fost de acord cu el, cel puțin în parte și i-am susținut punctul de vedere, încercând chiar să adaug elemente suplimentare menite sș îl susșină, primindu-mi porția și eu din partea naționaliștilor de mucava. După cum nu mă interesează părerile politice proisraeliene ale istoricului Paul Johnson; din cartea lui mă interesează numai analiza istorică pură, exact ca din orice carte de istorie. Totuși, în cazul lui sunt atent la un lucru: la faptul că este vorba de un ziarist, popularizator, autor al unei sinteze generalizate, populare – și nu un cercetător din lumea academică, un om de bibliotecă neînregimentat politic sub nici o formă.
În ecoul meu, m-am referit în special la aspecte din istoria evului mediu și din istoria modernă, cu accentul asupra istoriei mișcării de Haskala, raționalistă și integraționistă. Trebuie să menționez că mișcarea de Haskala a reprezentat o fază deosebit de importantă în istoria evreilor, asemănătoare cu iluminismul francez și german sau – dacă vrei o comparație cu istoria românilor – cu Școala Ardeleană și cu renșterea culturală a României în secolul al XIX-lea. Fără acest fenomen nu s-ar fi putut ajunge la integraționismul evreiesc, la raționalism, laicism și la modernizare educațională, comportativă, religioasă și concepțională a evreilor. Dar tema este mult prea largă pentru un ecou. Pe această temă se poate scrie enorm, analizându-se fiecare amănunt. După cum Paul Johnson afirmă că acest fenomen nu ar fi reușit (pe ce bază?!), iar doamna Galambos îl citează necritic, există cercetători istorici care demonstrează exact inversul. Apariția sionismului și întemeierea statului Israel reprezintă un fenomen istoric diferit, care nu are nevoie să găsească slăbiciuni și nereușite în istoria mișcării raționaliste de Haskala pentru a fi justificat din punct de vedere istoric. Mai mult, cercetări recente, printre care cele ale profesorului Shmuel Feiner – la care m-am mai referit și ale cărui scrieri îndrăznesc să le recomand doamnei Galambos în calitate de viitoare masterantă la studii iudaice – demonstrează că maskilii (intelectualii evrei modernizanți, adepți ai mișcării de Haskala) nu voiau desființarea entității și culturii evreiești, deci ieșirea totală din ghettou (așa cum au presupus istorici și sociologi din generații mai vechi, precum regretatul profesor Jacob Katz de la Universitatea Ebraică din Ierusalim; cu toate că lucrările lui sunt deosebit de importante ca studii analitice), ci adaptarea la noile condiții existente la sfârșitul secolului al XVIII-lea și în secolul al XIX-lea. Ideea era: pentru a menține ceva din ceea ce este, sunt necesare unele schimbări. O teză care necesită unele reflecții și analize suplimentare.
Cer scuze pentru această divagație. Sper să rămânem în relații amicale, colegiale și de colaborare la revista ACUM.
Amical,
Lucian-Zeev Herșcovici
Lucian, nu e nicio suparare. Am sa ma exprim pe scurt, ceea ce tie ti-e imposibil. Doamna Galambos a scris o recenzie de carte pentru revista ACUM. Reactia iritata a unui cititor a fost complet nejustificata si eu la asta m-am referit. Mai mult, tonul arogant cu care a facut-o este complet nejustificat. Iar trimiterea la Biblie este facuta ca un fel de aducere la ordine, adica vezi Doamne, Eva Galambos este evreica si nu trebuie sa se departeze prea mult de buchia ei si sa nu mai dea exemple de genuk Paul Johnson. Daca istoria e o stiinta (ceea ce e discutabil), atunci are prea putine in comun cu Biblia.
Dar nu e vorba de asta, publicul larg nu e interesat de istorie ca stiinta ci de istorie popularizata (evident nu mistificata), iar reactia asta cu care a fost intampinata aceasta recenzie este una pe care englezii o numesc „defensive” si intoarsa cu fata catre interior. Repet, Paul Johnson este un prieten al evreilor, dar nu scrie din punctul de vedere al unui evreu si n-a scris un curs universitar, ci o carte pe intelesul tuturor. Pentru ca, draga Lucian, din pacate pentru un savant ca tine, lumea nu e compusa din carturari, ci din oameni simpli, care nu fac „stiinta”, fie ea si istorie. Iar revista ACUM nu face nici ea exceptie, din acest punct de vedere, adresandu-se in special cititorului nespecialist.
Am citit cu atentie toate comentariile, si am citit de mai multe ori si cartea lui Paul Johnson pe care o consider foarte informanta, documantata si cir se poate de obiectiva. Ceea ce lipseste din cartea d-lui si mai ales din comentariile de mai sus este faptul ca islamul a facut pasi uriasi in ultimele decenii, cu ajutorul democratiei lumii occidentale spre atingerea telului final de dominare a lumii. Renasterea antisemitismului si exacerbarea lui atit in Europa cit si in alte tari vestice este consecinta directa a acestui fapt. Pe linga istoria poporului evreu as recomanda tuturor, fara a parea aroganta sau atotstiutoare, citirea Koranului. Conflictul este civilizational nu numai in vest dar cu atit mai mult in Israel. Cind vom ajunge la momentul recunoasterii acestui fapt, cind vom avea curajul sa admitem, atit cititorii revistei Acum cit si politicienii din toate colturile lumii ca avem un dusman comun, periculos, determinat sa ajunga la victoria sa finala, vom putea vorbi deschis si sincer despre o noua strategie si noi tactici prin care sa putem eventual porni la lupta.
Să înțeleg „monostor” că ne îndemnați să pornim la un război nimicitor împotriva musulmanilor? TOȚI musulmanii sunt dușmanii noștri?
monostor,
problema islamismului este intr-adevar grava dar n-are deaface cu cartea”O istorie a evreilor”
daca recomandati citirea Coranului credeti ca va servi cauza Israelului si a iudaismului?dimpotriva ,se va constata ca Biblia(Tanahul)este mult mai violent decat Coranul;numai ca evreii fiind un popor mic si orgolios nu vrea sa impuna iudaismul restului lumii ci sa-l pastreze numai ptr.el”poporul ales”
Este inexacta afimatia dvs.ca are loc o exacerbare a antisemitismului,dimpotriva,asistam la nasterea islamofobiei.la nasterea unor partide anti-islamice in tarile occidentale,impotrivire la contructiile de moschei si mai ales de minarete iar Putin ii recheama pe evrei oferindu-le avantaje materiale.Gresiti cand afirmati :conflictul israelo=palestinian este civilizational;conflictul este teritorial!Are loc o ingradire a Islamului chiar in tari musulmane:Kazahstanul a scos din Coran 12 surate care incita la violenta si ura,Tadjikistanul interzice tinerilor sub 18 ani frecventarea mosckeelor si obligativitatea invatamantului de stat;Arabia Saudita limiteaza numarul imamilor care au dreptul de a emite Fatwa(decrete religioase)si numeste o comisie care sa stabileasca influenta Ramadanului asupa copiiilor,gravidelor, bolnavilor si batranilor.
Este posibila ingradirea islamului dar din pacate politica Isaelului dauneaza si lui insusi si lumii occidentale.
Imi pare ca domnul Neumann ne invita sa ocolim relatia iudaism-restul lumii si sa ne ocupam in mai de aproape de islamismul militant, ca doar asta este acum la moda, i.e. despre actiuni ale unor tari mai mult sau mai putin musulmane de ingradire a acestei miscari care tind sa devina primejdioase pentru ele insele ca si pentru intregul mapamond. Dar, ma intorc si zic: ce legatura are lucrarea lui Paul Johnson, „O istorie a evreilor” cu musulmanii militanti si expansionisti?
Cat depre Biblie, Tanach, Koran, etc, acestea ar trebui dupa mine citite ca facand parte din tezaurul literaturii tuturor popoarelor (ma deranjeaza teribil ca a trebuit sa spun „tuturor” – prea seamana cu limbajul de „lemn” al anilor 80 in Romania). In plus dragii mei comentatori intru ecouri, hai sa nu ne batem cu pumnii in piept ca santem atei (multi nici nu prea inteleg ce inseamna sa fii ateu). Sant convins ca multi dintre noi cei care citim Acum, am citit si continuam sa citim cu emotie cartile religioase si sa le apreciem la justa lor valoare: capodopere ale literaturii universale.
Ce înseamnă să fii ateu, domnule Hida?
În plus reamintesc că domnule Hida care scrie acum despre Koran că aparține patrimoniului universal, bla, bla, bla, scria acum o lună și jumătate:
Musulmanii nu se impiedica de o burka, fie ea si neagra. Mahomedanismul este o arma de teroare impotriva oricarui infidel – chiar ne-relegios, iar noi, ceilalti, crestini, evrei, budisti, ultra-religiosi sau religiosi numai din cand in cand mai speram ca o sa vina un nou Tepes sau Churchill ssa ne scape de napasta.
Ar trebui să se hotărască: ori Koranul etse o carte respectabilă, ori mahomedanismul este o armă de teroare împotriva oricărui infidel?
Și am să-l informez că dacă vrea subiecte „la modă”, să le caute în altă parte decât în revista ACUM. Știu că îl deranjează linia editorială a revistei, dar nu are nicio șansă să o influențeze.