Mă ridic în
cet,
Cu prudența unui câine
Peste care a trecut un autotren.
Soarele îmi arde rănile cu fața lui de foc.
Nu mă ajută să uit.
Oare de ce să mă apuc?
Altceva nu știu face, decât să cânt.
I-am urcat în slăvi pe mai marii lumii, cât au trăit.
Mi s-a cerut.
I-am înmormântat în acuzații, în reproșuri, când au murit.
Mi s-a cerut.
Nu mi se mai cere nimic.
Privesc tot mai trist cum se irosește în van un talent.
Dar mai sper.
Tiranii lumii încă nu au dispărut.
Altceva nu știu face, decât să cânt.