Abstract
În 22 septembrie a.c. a avut loc Consiliul JAI (Justiţie şi Afaceri Interne) al UE, în cadrul căruia a fost luată decizia de amânare a aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen. Decizia se datorează opoziţiei categorice a reprezentanţilor Olandei şi Finlandei şi ea a fost luată în ciuda faptului că România a îndeplinit condiţiile tehnice ale acquis-ului Schengen. Cum au reacţionat politicienii şi mass media românească? Ce semnificaţie are această decizie pentru România? Iată întrebări pe care articolul de mai jos le discută.
Faptele
În 22 septembrie a.c. a avut loc Consiliul JAI (Justiţie şi Afaceri Interne) al UE, în cadrul căruia a fost luată decizia de amânare a aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen. Decizia se datorează opoziţiei categorice a reprezentanţilor Olandei şi Finlandei. În Consiliu se iau decizii în unanimitate atunci când e vorba de securitatea internă a UE. Preşedinţia poloneză a fost extrem de activă în susţinerea cauzei României, dar ea nu a fost suficientă.
Grupurile SCH-EVAL, grupurile de lucru ale Uniunii Europene constataseră înaintea Consiliului că, din punct de vedere tehnic, România şi Bulgaria şi-au îndeplinit obligaţiile acquis-ului Schengen.
În urma acestei decizii au fost adoptate şi declaraţii ale celor două camere ale Parlamentului, care au condamnat această decizie. Dar mai vizibile au fost două mari reacţii interne. Prima, din partea “puterii”: autorităţile au ordonat o foarte strictă şi minuţioasa cercetare la frontiere a importurilor din Olanda, declanşând ceea ce mass media a numit “războiul lalelor”. A doua reacţie a venit din partea opoziţiei, care a ameninţat cu darea în judecată la Curtea Europeană de Justiţie.
Până la următorul Consiliu European cel puţin, România se află în afara zonei Schengen.
Ce este zona Schengen?
Acordul Schengen ţine de esenţa Uniunii Europene, de esenţa pieţei comune, întrucat vizează libertatea de circulaţie a oamenilor (forţei de muncă) şi a bunurilor în UE. Acordul a fost semnat în 1985 de către Belgia, Franţa, Germania, Luxemburg şi Olanda (aproape toate statele fondatoare ale CEE – lipseşte Italia) şi a fost conceput ca un act de înlăturare a controalelor vamale în interiorul teritoriului lor comun, tocmai pentru a fluidiza circulaţia oamenilor şi a bunurilor pe teritoriul celor cinci.
Zona Schengen a crescut rapid şi ea încorporează la acest moment toate statele membre UE, cu excepţia: (1) ţărilor care nu au vrut să intre (Marea Britanie, Irlanda) şi (2) ţările care au intrat în 2007: Bulgaria şi România. De menţionat este faptul că prin Tratatul de Aderare a Bulgariei şi României la UE este prevăzută aderarea celor două la zona Schengen. Hotarele actuale ale zonei Schengen numără 42 673 km hotar maritim şi 7 721 km hotar uscat.
Acordul din 1985 a fost suplimentat cu Convenţia din 1990, care specifică aranjamentele de circulaţie a cetăţenilor din UE. Deci problematica Schengen are ramificaţii şi consecinţe asupra dreptului la muncă a cetăţenilor unui stat membru, inclusiv a cetăţenilor României, în alte ţări UE. Dacă privim din acest unghi, constatăm că sunt multe state care, în acest moment solicită permis de muncă cetăţenilor români – aproximativ jumătate din statele membre. Dreptul lor de a pune bariere expiră la sfârşitul lui 2011, conform Tratatului de aderare a Bulgariei şi României la UE. Începând cu 1 ianuarie 2012, libertatea de circulaţie a forţei de muncă dinspre România către alte ţări UE ar trebui sa fie deplină. Există o excepţie legală însă: statele membre pot să solicite o autorizaţie din partea Comisiei pentru a continua aplicarea unor măsuri proprii, naţionale, pentru încă doi ani (2012-2013). Acest lucru poate fi acceptat doar dacă statul respectiv se confruntă cu probleme serioase pe piaţa muncii. În acest caz, solicitarea trebuie însoţită de dovezi concludente.
Dacă luăm în considerare acest ultim aspect, putem face legătura între refuzul Olandei şi al Finlandei şi interesul lor de a bara accesul românilor la locurile de muncă din ţara lor. Un asemenea refuz în Consiliul JAI al UE din partea celor două ţări le poate ajuta să argumenteze o eventuală cerere de prelungire a barierelor în calea circulaţiei românilor care doresc să muncească acolo.
Cele două acorduri menţionate au fost incorporate în Tratatul de la Amsterdam, semnat în 1997 şi aşa-numitul “Schengen Acquis” este acum literă de lege pentru statele membre. Orice stat membru nou trebuie să-şi însuşească acest acquis, care presupune: standarde comune ce se aplică oamenilor care trec hotarul extern comun al UE, armonizarea condiţiilor de intrare şi a regulilor de şedere pe termen scurt, cooperare poliţienească extinsă ş.a.
Ce înseamnă să devii membru al zonei Schengen? Înseamnă să îţi asumi responsabilitatea controlului frontierei externe a Uniunii Europene pentru toţi membrii săi. România ar trebui să apere Uniunea de posibile infracţiuni şi pericole pe tot parcursul graniţei sale cu Ucraina şi Republica Moldova, plus ţărmul său de la Marea Neagră. Va fi cea mai lungă nouă frontieră a UE. Pentru a se asigura că este capabilă să realizeze acest lucru, autorităţile române, în speţă cele ale Ministerului Afacerilor Interne, au muncit intens şi acest fapt a fost recunoscut de în Raportul autorităţilor UE.
Contextul deciziei din 22 septembrie
Perioada în care a fost luată această decizie este încărcată de modificări instituţionale la nivelul securităţii europene. Este cunoscută situaţia valului masiv de emigranţi dinspre statele africane aflate în dificultate – în speţă Libia şi Tunisia – spre UE. Franţa şi Italia au cerut cu câteva luni în urmă modificări ale reglementărilor Schengen, astfel încât să fie restricţionat accesul acestor imigranţi. În acest context, în 16 septembrie Comisia a avansat o Propunere de Reglementare pentru introducerea unor reguli comune privind reintroducerea controlului frontierelor în situaţii excepţionale. În 13 septembrie, Parlamentul European susţinea Propunerea Comisiei de a întări FRONTEX – principala instituţie cu responsabilităţi în ce priveşte controlul graniţelor externe ale UE. Există deci, o preocupare mai largă în UE faţă de securitatea sa.
Contextul luării deciziei de amânare mai cuprinde şi apropierea datei de 1 ianuarie 2012, când expiră restricţiile privind circulaţia forţei de muncă despre care am vorbit mai sus, şi care are importanţa sa în condiţiile în care şomajul european a atins cote majore.
Tot aici este util să menţionâm faptul că vechi membri ai UE, precum Grecia, care a intrat în Schengen în 2000, au performanţe îndoielnice la capitolul protecţia frontierelor UE – de asemenea proporţii încât celelalte state membre fac controale de paşapoarte ale persoanelor venite dinspre Grecia sau cu vize emise acolo.
Un alt element de context semnificativ este situaţia unui alt mecanism de monitorizare european, instituit din 2006, aşa-numitul Mecanism de Cooperare şi Verificare (MCV). Anual, Comisia UE monitorizează evoluţiile din sistemul de justiţie şi măsurile contra corupţiei. Ultimul raport datează din iulie a.c. şi face în final 17 recomandări guvernului României. Mulţi reprezentanţi ai statelor membre UE au fost nemulţumiţi de performanţele României la capitolele prevăzute în MCV dar nu aveau puterea de a sancţiona România altfel decât prin recomandări. O decizie de amânare a aderării la Schengen are putere de constrângere, chiar dacă tehnic România a adoptat acquis-ul. Ministrul de interne şi migraţie olandez, Gert Leers, spunea într-un interviu recent: “avem nevoie să facem legătura dintre rezultatul rapoartelor MCV şi aderarea lor la Schengen, deoarece România şi Bulgaria au nevoie de mai multe îmbunătăţiri înainte de a intra în spaţiul comun fără frontiere”…”A îndeplini criteriile tehnice nu este suficient, avem nevoie să vedem mai mult conţinut. De abia astăzi trebuia să se ia o decizie politică şi eu am spus: „Nu!””
Decizia reprezentanţilor Olandei şi Finlandei de a nu vota pentru aderarea României la Schengen a fost o decizie politică, desigur. Şi a fost concepută de arhitecţii reglementărilor europene să fie o decizie politică. Altminteri, nici nu ar mai fi fost prevăzut un vot în Consiliul JAI, ci ar fi fost o aderare automată, bazată exclusiv pe rapoarte tehnice. Criticii acestei decizii din România ştiu foarte bine acest lucru chiar dacă public vociferează cu emfază invocând Tratatul de Aderare.
Reacţia României
Evident că această decizie a Consiliului JAI al UE este frustrantă. Din mai multe motive: cei din MAI au depus o muncă imensă pentru implementarea planului de acţiuni Schengen – muncă întinsă pe ani de zile. Şi rezultatul lor tehnic a fost apreciat. Există şi o frustrare politică – a forţelor la putere acum, care au depus eforturi politice şi diplomatice pentru a susţine realizările tehnice.
Reacţia imediată a guvernului a fost una negândită, viscerală, de control strict şi dur al produselor care vin din Olanda la frontiera României. Transporturile cu flori au fost supuse controlului minuţios pentru a nu aduce în ţară bacterii şi alte microorganisme cauzatoare de boli… Consecinţa a fost: înmulţirea tirurilor olandeze la graniţele României şi proteste ale întreprinzătorilor care aveau afaceri cu România. O mascaradă, intitulată elegant în presă “războiul lalelelor.”
Dar există şi reacţii şi speculaţii electorale ale momentului, de genul patriotard ale celor din opoziţie, de tipul vicepreşedintelui Senatului, C. Diaconescu, care ameninţă cu darea în judecată a Olandei în faţa Curţii Europene de Justiţie. Acuzaţia este că nu se respectă Tratatul de Aderare a Bulgariei şi României la UE, care prevede aderarea la Schengen în condiţiile îndeplinirii criteriilor tehnice. Dar aderarea la această zonă nu este doar o chestiune tehnică ci este o decizie politică. România va intra în această zonă dar nu când vrea domnul Diaconescu ci când vor toţi partenerii europeni de Uniune. România poate sesiza Comisia, care este singura instanţă care poate da în judecată Olanda şi Finlanda. Dar până atunci există multe pârghii de negociere şi compromis – inclusiv unele care să includă presiuni pentru a se realiza ceva mai mult pentru reforma justiţiei şi combaterea corupţiei în România.
Ce pierde România neaderând?
În ultimă instanţă, nemulţumirea privind decizia Consiliului JAI, ar trebui să derive din costurile pe care le avem de plătit datorită neaderării la Schengen. Prima reacţie fiind depăşită – Cum de nu ne-au acceptat, ca doar am făcut tot ce ne-a stat în putinţă?! Hai să le arătăm olandezilor ce înseamnă control la hotarele României! ş.a.m.d. – întrebarea firească este: Ce pierdem?
La acest capitol, putem identifica câteva elemente dintre care unul simbolic. România pierde prestigiu, nefigurând printre statele membre cu drepturi depline. În acest sens, puterea de negociere a României faţă de partenerii europeni a scăzut. Dar ea era erodată deja prin funcţionarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare. Pragmatic vorbind, este vorba despre alte costuri. Au de suferit transporturile de marfă, circulaţia persoanelor, circulaţia liberă a forţei de muncă, are de suferit turismul în România. Cei din afara UE solicită de cele mai multe ori, când vor să călătorească în UE, vize Schengen. Nefiind în Schengen, România nu va fi vizitată cu siguranţă de turiştii cu asemenea viză.
Este foarte interesant, urmărind presa din ţară şi discursul public pe această temă cum problema costurilor neaderării trece aproape neobservată şi nediscutată. Ceea ce pare să conteze mai mult sunt orgoliile, prestigiul şi modul în care această acţiune UE poate fi speculată electoral, pentru că la anul avem din nou an electoral.
Olanda a fost si va ramane o prietena a romanilor. Evident ca tzatzele care conduc Romania percep decizia Olandei ca pe o palma. Nu ma astept insa ca palma sa aduca vreo imbunatatire. Tzatzele trebuie sa dispara intai, iar la carmele Romaniei sa nu se instaleze copiii lor, ca sa fie mai bine.
Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a declarat azi (joi 1 martie 2018) că România este pregătită să adere la spaţiul Schengen.
„După părerea mea, toate acestea (MCV – vm) nu au de-a face cu Schengen. Acum este momentul oportun ca celelalte state să recunoască faptul că România este mai mult decât pregătită să devină partener în Schengen şi să fie parte din Schengen, din punct de vedere al accesului vamal şi la aeroporturi. Nu se poate formula o critică vizavi de gradul de pregătire al României. România este gata de Schengen şi România ar trebui să aibă dreptul de a deveni membru în spaţiul Schengen”, a spus Timmermans, într-o conferinţă de presă. Sursa.
Acesta ar fi un răspuns şi pentru comentatorii de pe ACUM care susţineau recent că România, dintr-un motiv sau altul, nu ar fi pregătită pentru intrarea în spaţiul Schengen.
Din păcate nu am găsit, într-un timp rezonabil, comentariile lor, pentru a adăuga acolo această declaraţie a d-lui Timmermans.
@Victor
Am găsit, deşi mi-a luat şi mie neobişnuit de mult timp: începe aici.
Mulţumiri lui Alexandru pentru link.
Am recitit acolo ceea ce am afirmat pe 14-12-2017:
Constat acum, in martie 2018, că Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, dl. Frans Timmermans, s-a arătat de aceeaşi părere cu mine, 🙂 şi anume că se poate lăsa protecţia graniţelor României, care vor deveni viitoare graniţe Schengen, în grija autorităţilor româneşti.
Deci rezultă că cei care trăiesc în interiorul graniţelor Schengen actuale, şi chiar şi cei din Europa care se află în afara graniţelor Schengen, nu au de ce să-şi facă griji.
„Exasperarea lui Timmermans…” https://www.europalibera.org/a/timmermanns-la-bucuresti/29070927.html
„[Timmermans] a încurajat guvernul că ar putea scăpa de Mecanismul de Cooperare și Verificare dacă respectă condițiile impuse de la Bruxelles.”
„MCV sau Mecanismul de Cooperare și Verificare este… o formă de monitorizare a justiției, care se materializează anual sub forma unui raport în care sunt menționate progresele și regresele care se fac. Doar România și Bulgaria se află sub astfel de monitorizări, fiindcă în 2007 când au fost primite în Uniunea Europeană, niciuna dintre aceste țări nu respecta standardele în ceea ce privește statul de drept. Primirea celor două state în Spațiul de Liberă Circulație Schengen este condiționată de asemenea de ridicarea acestui Mecanism de Cooperare și Verificare.”
„Modificarea Legilor justiției și încercarea ministrului de resort de schimbare din funcție a procuroarei șefe a Direcției Naționale Anticorupție sunt contorizate mai degrabă la devieri și contrareforme, de aceea e greu de crezut că România va scăpa de MCV până anul viitor. Numărul doi în Comisia Europeană a subliniat că Bruxelles-ul nu e “satisfăcut” de progresele României și a menționat că multe sitații “s-a bătut pasul pe loc”. În final însă, Frans Timmermans a declarant că se „simte” „încurajat” de întâlnirile pe care le-a avut astăzi în Parlament și la Guvern unde a descoperit “o dorință de a face progrese”.”
„Tendința discursului înaltului oficial de la Bruxelles a fost mai degrabă pozitivă. Timmermans a amintit că România a obținut în ultimii 20 de ani multe progrese în ce privește independența justiției: “este ca și cum ați fi alergat un maraton și acum sunteți pe ultima sută de metri” a explicat prim-vicepreședintele Comisie Europene îndemânând România să alerge mai departe spre “linia de finiș”, nu “în sens invers”. “Nu vă opriți, nu stați pe loc și, pentru numele lui Dumnezeu, nu începți să alergați înapoi” i-a sfătuit exasperat Frans Timmermans pe liderii români.”
„Exasperarea vine pe fondul regreselor făcute de România în domeniul justiției în ultimii cinci ani, totul pe o tendință de contractare și restrângere a Vechii Europe. Totuși, Timmermans preferă să vadă partea plină a paharului, în încercarea de a-și ajuta tovarășii socialiști aflați la guvernare în România. Partidul olandez al Muncii din care provine este, la fel ca Partidul Social Democrat din România, parte a Partidului Socialiștilor Europeni.”
Autorul necunoscut de la Europa Liberă scrie: „Primirea celor două state (România şi Bulgaria – vm) în Spațiul de Liberă Circulație Schengen este condiționată de asemenea de ridicarea acestui Mecanism de Cooperare și Verificare”.
Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a declarat însă în ziua de joi 1 martie 2018, într-o conferinţă de presă din care am văzut largi extrase, ceva complet diferit:
„După părerea mea, toate acestea nu au de-a face cu Schengen. Acum este momentul oportun ca celelalte state să recunoască faptul că România este mai mult decât pregătită să devină partener în Schengen şi să fie parte din Schengen …”
Acelaşi autor a scris: „„Exasperarea (lui Timmermans – vm) vine pe fondul regreselor făcute de România în domeniul justiției în ultimii cinci ani, …”.
Eu nu am perceput nici un fel de exasperare în vocea sau în atitudinea liderului Comisiei Europene în conferinţa sa de presă, ba chiar dimpotrivă, deoarece, zice dânsul: ” … nu există nicio amenințare sistemică (în România – vm) față de statul de drept”. … „Ceea ce aţi făcut dumneavoastră cu sistemul judiciar este ceva nemaipomenit, magnific şi cred că am ajuns într-un loc unde nu mai există cale de întors. Ceea ce s-a făcut în România în lupta împotriva corupţiei este nemaipomenit şi trebuie să conlucrăm pentru a atinge acest deziderat”.
Până la proba contrarie, cred în cele văzute şi citite de mine însumi şi nu în relatarea/comentariul autorului de la Europa Liberă.