caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Republica Moldova



 

Un fenomen alarmant, depopularea satelor moldovenești

de (2-11-2011)
4 ecouri
01.11.2011 14:10

CHIŞINĂU (Imedia) – Date ale Biroului Naţional de Statistică arată că în ultimii zece ani populaţia satelor din Republica Moldova s-a redus anual în medie cu peste 3 000 de persoane, ceea ar echivala cu dispariţia a două localităţi de mărime medie.

Dacă în anii 50-60 ai secolului trecut, numărul de naşteri depăşea cu mult numărul de decese, astfel că sporul natural anual era de peste 50 mii de persoane, iar în anii 80 coborâse la 20 de mii, după anul 1996 la sate mureau mai mulţi oameni decât se năşteau, iar în anii 2005 şi 2006 decalajul a ajuns la un maxim de respectiv minus 6 378 şi 5 365 de persoane.

Numărul populaţiei din localităţile rurale a scăzut în ultimii 20 de ani cu 230 mii de persoane, de la 2 milioane 306,3 mii în 1990 la 2 milioane 79,7 mii în 2011.

Potrivit recensământului populaţiei din anul 2004, jumătate din localităţile rurale aveau un număr de locuitori  de la 500 la 2000.

Patru sate nu mai aveau ţipenie de om la data efectuării recensământului, 28 de localităţile rurale numărau de la 1 la 25 de locuitori, alte 28 – de la 26 la 50 locuitori, 44 – de la 51 la 100 şi 83 – de la 101 la 200. Sunt sate care se consideră că nu mai au viitor.

Numărul populaţiei rurale

(mii persoane)

Sursa: BNS

*Inclusiv raioanele de est ale Republicii Moldova

Recensământul din anul 1989, ultimul la număr care a inclus raioanele de est ale Republicii Moldova, arăta o scădere a numărului de localităţi rurale cu 273 faţă de recensământul din 1959.

„Anual pierdem de la 3 la 4 sate. În perioada post-industrială, am pierdut peste 300 de sate. Şi în acest moment în satele din Moldova este înregistrat un nivel înalt de depopulare, fapt explicat prin emigrarea masivă de la sat la oraş, cât şi prin emigrarea din ţară”, este de părere Valeriu Sainsus, autorul studiului „Problematici demografice ale cadrului naţional”, elaborat cu susţinerea UNFPA. Descreşterea numărului populaţiei este explicată de experţi prin criza reproducerii, îmbătrânirea demografică, cât şi emigraţia excesivă a populaţiei. „Republica Moldova se află la al 20-a an de depopulare. Până în prezent pierderile de populaţie sunt apreciate la peste 300 de mii de persoane, excluzând regiunea transnistreană. În special spaţiul rural intră în incapacitatea de reproducere, aici este cel mai scăzut indice al sporului natural”, afirmă acelaşi Valeriu Sainsus.

La sate au rămas să locuiască preponderent copii în vârstă de până la 16 ani, a căror părinţi au plecat la muncă peste hotare şi persoanele în etate, pensionarii. Ponderea populaţiei în vârstă de peste 60 de ani în mediul rural este de 15.2% din totalul populaţiei rurale, cu mult peste media pe ţară,, iar în totalul femeilor de la sate ponderea celor în vârstă de peste 60 de ani a ajuns la 18,1%. Fiecare a şasea persoană care locuieşte la sate  este în vârstă de peste 60 de ani.

Şi procesele urbanizării din perioada postbelică au dus la schimbări esenţiale în structura pe medii de reşedinţă a populaţiei.

Ponderea populaţiei rurale pe medii de reşedinţă

(%)

Sursa: BNS

*Anii în care au fost efectuate recensământul populaţiei în Republica Moldova

Depopularea este generată şi de migrarea în căutare de muncă, peste hotare sau la oraşe. Se estimează că în unele sate circa 40% din populaţia activă a plecat peste hotare sau în localităţile urbane. Cel puţin 72,5% dintre cei 321 mii de moldovenii plecaţi peste hotare în căutarea unei munci ce le-ar asigura un trai decent sunt de la sate, potrivit Biroului Naţional de Statistică. Din numărul celor declaraţi plecaţi peste hotare, bărbaţi au fost 63,8%. Acestea  sunt datele oficiale, însă numărul migranţilor este estimat neoficial la peste jumătate de milion de persoane.

Studiul „Problematici demografice ale cadrului naţional” arată că Moldova pierde anual în urma emigraţiei excesive peste 1,5% din populaţie.

O altă cauză a depopulării este nedorinţa tinerilor care au absolvit o instituţie superioară de învăţământ sau medie de specialitate să se întoarcă în satele de baştină, unde de cele mai multe ori nu-şi poate găsi un loc de muncă, condiţiile mult mai proaste decât la oraş, infrastructura socială degradată.

Tel 21 41 55
Fax 21 41 55
Adresa :

Ecouri

  • Radu Humor: (2-11-2011 la 05:48)

    Interesant !
    O cercetare asemanatoare ar evidentia cam acelasi lucru si in Romania !
    Cauza majora este dezinteresul autoritatilor pentru asigurarea unor conditii de viata civilizate in sate.
    Dar s-ar putea ca dataorita crizei , sa asistam la un fenomen invers.

  • iuga. nic.: (2-11-2011 la 10:34)

    Sper ca trendul actual sa aiba si un moment terminus si usor-usor sa o ia inapoi. Au mai fost probabil in istorie astfel de cumpene si au fost depasite. Sau a avenit vremea ca bimilenarul popor roman sa iasa din istorie ?

  • Iurie Osoianu: (7-11-2011 la 02:41)

    Ishodul moldovenilor
    poezie [ ]

    – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – –
    de Iurie Osoianu [Lejendarus ]
    2011-10-28 | |

    ……Vezi moldovenii cum se duc
    Prin chifre care parca curg
    Pe drumuri care n*au intors
    Perdute- n albastrii de bolti
    Vezi moldovenii fug si fug
    De foame, saracii si jug
    De comunisti si procurori
    De bruma care cade-n zori…
    -Adaugat la rest mereu…
    De vinzatori de Dumnezeu
    Nefericitul meu popor
    Nu mai incape*n tara **lor**
    De secole asemeni chin
    N*a fost mai mirsav si mai fin
    -In tara doinelor de dor
    Ca musca moldovenii mor…

    PS **BBC: Moldova – țara a cărei populație descrește cel mai rapid din lume**

    28 octombrie Basarabia

  • radu: (7-11-2011 la 04:47)

    alarmanta este descresterea populatiei in general in Moldova si Romania si nu descresterea populatiei rurale



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Închide
54.224.124.217