caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Republica Moldova



 

Republica Moldova: Dodon – Bidon , “salvatorul statului”

de (6-11-2011)
1 ecou

Igor Dodon a devenit peste noapte "salvator al statului"

Deputatul Partidului Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM), Igor Dodon, a avut un “Damasc”, precum Saul din Tars atunci când i s-a revelat Isus Hristos în drumul său spre vestitul oraș sirian – după mai mulți ani  de zile de fidelitate politică față de PCRM, a părăsit partidul, alături de alte două deputate, Zinaida Grecianîi și Veronica Abramciuc.

Această mișcare, care ar putea fi echivalentul unui cutremur politic în Republica Moldova, a fost motivată prin necesitatea alegerii de către parlament a șefului statului, scrutin programat pe 18 noiembrie.

Parlamentul nu a reușit să întrunească cele 61 de voturi necesare din totalul de 101 începând cu luna mai 2009, și de atunci au avut loc două rânduri de alegeri parlamentare repetate, pe 29 iulie 2009 și pe 28 noiembrie 2010.

Partidul Comuniștilor, care a obținut 42 de mandate la ultimele alegeri, a obstrucționat alegerea președintelui prin această minoritate de blocaj. Dintr-o dată, Igor Dodon și cele două colege ale sale, care până acum au votat  conștiincios alătdupăupăuri de deputații partidului condus de Vladimir Voronin au ajuns la concluzia că țara e în primejdie dacă nu se alege președintele, prin prelungirea incertitudinii politice, care atrage după sine consecințe economice.

Mă întreb unde a fost până acum Igor Dodon? Nu este Igor Dodon acela care a candidat din partea PCRM și era cât pe ce să fie ales primar al Chișinăului în iunie 2011? Nu este Igor Dodon unul dintre cei mai agresivi critici ai ai guvernării actuale – Alianța pentru Integrare Europeană (AIE) – formată din Partidul Liberal Democrat (PLDM), condus de premierul Vladimir Filat, Partidul Democrat (PDM), condus de prședintele Parlamentului și șef interimar al statului, Marian Lupu, și Partidul Liberal (PL), condus de Mihai Ghimpu? Nu este Igor Dodon unul dintre cei mai agresivi românofobi, blogul său fiind vestit pentru astfel de atitudini?

Ce s-a întâmplat acum deosebit ca să-l îndemne pe loialul locotenent al lui Voronin să-și trădeze căpitanul? Nu cumva teama că un nou scurtin parlamentar repetat – al treilea în mai puțin de trei ani – s-ar putut dovedi dezastruos pentru PCRM?

“Zâna cea bună” – candidata minune?

Imediat după gestul său, Igor Dodon a primit laude din partea unui adintre cei mai îndârjiți adversari ai săi, Mihai Ghimpu, care a declarat, nici mai mult, nici mai puțin: “și-a asumat curajul să salveze statul”. Același Ghimpu care anul trecut îl poreclea “Bidon” pe noul salvator al statului.

Zinaida Grecianîi a fost deja respinsă în bloc de opoziție - actuala putere - la alegerile din 2009

După plecarea lui Igor Dodon din PCRM, ofertele politice nu au întârziat să apară: fostul deputat Victor Stepaniuc și el plecat din PCRM, i-a oferit să fie găzduit politic în nou înființatul Partid Popular Socialist. Ba mai mult, au existat chiar ipoteze de racolare a lui Dodon în cadrul AIE, dar acesta s-a declarat neinteresat, ba mai mult, în declarația de părăsire a PCRM și-a exprimat dorința ca actuala coaliție de guvernare să se destrame.

O altă ipoteză formulată cu prilejul părăsirii PCRM de către cei trei deputați este o candidatură la președinția Republicii Moldova a Zinaidei “Zâna ce bună” Grecianîi. Fostă prim ministru în ultimii ani ai guvernării Voronin, Zinaida Grecianîi a fost candidata PCRM la președinție în mai 2009, când i-a lipsit la ambele tururi de scrutin un vot (PCRM avea 60 de deputați, iar opoziția de atunci a boicotat scrutinul) pentru a fi aleasă șefă a statului.

Dar o astfel de candidatură ar fi complet lipsită de credibilitate. Zinaida Grecianîi, cunoscută ca “tehnocrată” , a fost până acum o docilă executantă a politicilor initiate de Vladimir Voronin. Mai mult, ea se face responsabilă direct, în calitate de șefă a guvernului, de reprimarea demonstrațiilor de la Chișinău din 7 – 8 aprilie 2009, împotriva presupusei măsluiri de către PCRM a scrutinului parlamentar din 5 aprilie 2009.

Așa încât, nici gestul lui Igor Dodon, nici al Zinaidei Grecianîi sau al Veronicăi Abramciuc nu sunt altceva decât recunoașteri tardive ale fundăturii în care se află PCRM și nu știu dacă le va ajuta continuarea carierei politice, grav compromisă de ultima perioadă a guvernării comuniste și de susținerea fără crâcnire a opoziției intransigente duse de Vladimir Voronin, politicianul pentru care termenul de expirare a trecut de mult.

Ecouri

  • Iurie Osoianu: (7-11-2011 la 02:33)

    Salvatorii Basarabiei…
    poezie [ ]

    – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – –
    de Iurie Osoianu [Lejendarus ]
    2011-11-04 | |

    …Se destrama putregaiul comunist
    Sobolanii parasesc de zor corabia
    Cei ce te-au furat si rastignit
    Cica *s salvatorii tai azi , Basarabie!!!

    Te *salveaza* , salvind propriul sau fund
    Milioanele furate isi salveaza
    Cica le e jale de poporul muribund…
    Suna sobru fabula si treaza!

    A ramas sa mai aleaga presedinte-cagebist
    Chioara de pe par scimbind-o pe o vrabie
    Sa ne para vis fara sfirsit
    Spre Golgota -calea Basarabiei…

    04 noembrie Basarabia

    PS *UNIMEDIA amintește că la ora 10.00 Igor Dodon, Zinaida Greceanâi și Veronica Abramciuc au anunțat că părăsesc fracțiunea PCRM din Parlament.*



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Mediterana. Despre măsline

Maslinul apare ca un arbore miracol in scrierile antice, mai ales in Odiseea. Daca in urma cu ani cunosteam maslinele...

Închide
3.139.86.56