Calc iarba cu tălpile goale.
Îi e frică de mine, o doare?
De ce mi se pare că se apleacă?
Dinspre pădure coboară o adiere umedă
Ca o găleată cu apă.
Mă întorc, aceeaşi întrebare:
De ce mi se pare că se apleacă?
Departe jos, Valea.
Trenul se vede întâi, apoi se aude.
Mormăie ca un urs scotocind un tufiş fără mure.
Joiana merge încet.
Şfichiuie coada după muşte închipuite.
E doar o vacă, nu ştie prea multe.
În urma ei calc iarba cu tălpile goale.
Îi e frică de mine, o doare?
De ce mi se pare că se apleacă?
… pentru ca asa e firea ei…nu ti se pare ,ea chiar se apleaca …aparare pasiva , inteleapta ,pentru a supravietui…
cand ridici piciorul , pentru a-ti continua dumul , iarba se indreapta…cam sifonata ,
dar cu motu-n sus . daca o smulgi -fereasca
DOMNUL – e jale mare… sa n-o faci …