caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Poeme, Eseuri, Proza



 

Dumnezeu vede (Poem de Ion Pop)

de (12-2-2012)

Dumnezeu vede

imaginea României în lume –

Da, da, da, da,

pare să spună El,

aducându-şi, parcă, aminte

de unul, Tristan Tzara.

Aude

din zori până-n miez de noapte

un fel de vacarm,

de mare durăt, de gâfâieli,

de pietre veşnic rostogolite,

simte

miros de praf şi de pulbere,

un gust de sudoare şi sânge.

Ajunge până la El

amestecându-se cu tămâia,

şi respiraţia puturoasă a delatorilor.

Dar mai sunt şi roze, mai sunt

şi pe covoare se mai toarnă parfume tari,

şi mai adie, totuşi, câte-o mireasmă

dinspre Crângul acela înflorit.

Doar uneori se-ntoarce spre Sine

şi-şi zice: Doamne, de ce nu pot, totuşi,

să-i şi pipăi,

Eu, Cel cu degete fără număr?

La urma urmei,

nu-i chiar aşa de rău, merge şi aşa,

ar putea fi şi mai rău.

se gândeşte Domnul.

Însă putem totuşi

spera, mai ales

după ce-i voi măcelări,

într-o omenire purificată.

Deocamdată, însă,

stă şi se uită.

Îl vede, poate,

şi pe servul Ion Pop,

cum gâfâie repede, alergând,

cum moare încet, surâzând,

cum citeşte, scrie,

vorbeşte singur.

/

Ion Pop

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
IRAK: BILANȚUL UNUI RĂZBOI NEINSPIRAT

Retragerea trupelor americane din Irak, completata la 18 decembrie 2011, reprezinta nu numai sfarsitul aparent al unui razboi declansat acum...

Închide
34.204.99.254