În insomniile mele, şlefuiesc oglinzi
pentru femeile părăsite din vreo lipsă
ori din frica de obligaţii. În oglinzile acelea, rudele femeilor
vin cu flori şi compot. Doctorii umblă pe cai năduşiţi
prin spital, alergaţi între atîtea avorturi că nu mai sînt
crematorii cu pauze şi bărbaţi fără vină. Prin
oglinzile mele, trec bărbaţi năduşiţi tîrînd cărucioare
cu miros de formol. Atît de mulţi bărbaţi
şi cărucioare atît de multe încît ţi-e dor de cînd
dragostea umbla pe picioarele ei.
Aşa, cărată în cărucioare vinovate, dragostea
nu mai seamănă
decît cu ziua de odihnă a măcelarului…