Nu-i bine! Eu mor. Iau trenul şi mă duc acasă, unde-o fi aia!
Ar trebui să fie o zi cînd să nu moară nimeni şi nimeni
să nu rămînă orfan. Marţea, de pildă! O zi pe care
să-şi dorească toţi muribunzii să o prindă în pătuţurile lor
de spital, cu ace înfipte peste tot. Nu-i bine!
Îmi vine să înec toţi cîinii care mi-au lins mîinile vreodată
şi să traduc înecul pe limba celor vii. Să traduc otrava şi
cuţitul pe limba celor plini de viaţă. Miracolul
alchimic e un mărunţiş pe lîngă prefacerea unui maldăr
de scîrnă în om la atingerea sufletului viu. Dar nu e bine! E frig.
În veşnicie se intră ca într-o gheţărie părăsită. Întîi
simte mortul cum se răceşte pielea, apoi frigul intră
la inimă şi la nervi. Primele ore de după
moarte trebuie să fie cele mai grele – de-aceea nu poartă
îngerii ceasuri, ca să nu vadă amăriţii cît de greu
se scurge timpul şi să-şi plîngă de milă! Nu-i bine! Dacă
şi-ar plînge morţii în ceruri de milă, ar fi
cerul tot un vaiet şi un urlet şi rugăciunile celor vii
nimeni nu le-ar mai auzi: de-aceea nu poartă îngerii ceasuri!