caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Comunicate de presa



 

UE cere României probe concrete că respectă statul de drept

de (18-7-2012)

(Apărut după închiderea ediţiei)

Comisia Europeană a adoptat pe 18 iulie a.c. raportul pe cinci ani (2007-2012) privind „progresele înregistrate de România în cursul acestei perioade, concentrându-se pe reforma sistemului judiciar şi combaterea corupţiei”.

Raportul sintetizează întrebările Comisiei legate de recentele atingeri aduse statului de drept de Guvernul şi Parlamentul din România. Raportul cuprinde o serie de recomandări pentru acţiuni pe care România ar trebui să le adopte de urgenţă. Recomandările ar trebui să pună în aplicare angajamentele pe care prim-ministrul Ponta șşi le-a asumat faţă de preşedintele Barroso.

Raportul semnalează progresele substanţiale făcute de România în aceşti 5 ani, dar noteză : „… obiectivele … nu au fost încă atinse. În unele domenii, punerea în aplicare a legilor se află abia la început, iar în alte domenii, reforma nu este suficient asumată, procesul global al reformei nefiind încă durabil şi ireversibil. Controversele actuale reprezintă o ameninţare gravă la adresa progreselor realizate până acum şi ridică întrebări serioase în ceea ce privește viitorul reformelor lansate.”

(Din Comunicatul de presă al Comisiei Europene intitulat „România: sunt necesare acţiuni urgente pentru a demonstra angajamentul faţă de statul de drept şi de independenţa sistemului judiciar”.)

Comunicatul de presă în limba română se găseşte aici: http://europa.eu/rapid/pressReleasesAction.do?reference=IP/12/799&format=HTML&aged=0&language=RO&guiLanguage=en

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Diplome, Doctorate, Masterate şi alte patalamale găunoase

Cineva spunea că viziunea noastră despre lume, este asemănătoare unui tablou niciodată isprăvit, unde diferitele fragmente sunt înşiruite într-o ordine...

Închide
3.135.217.228