Iarna straiul miţos povârnit din blana mieilor
mai cu sclipici a lu’ Swarovski,
te îndeamnă.
– Trezeşte-te, tăietorule, vine seara cu lună plină
să răpim bradul,
uluit de strălucire, răpit de propria-i frumuseţe şi oglinda
în mii de diamante.
Cântă bradul în noapte,
şi noi pitiţi,
legământ cu noaptea avurăm:
– De puteţi să prindeţi albastrul ca pe un glob – cristal şi mir,
a Voastră e valea cu stele,
cu verde.
Şi tu, frate mai mare, cu bradul cel mândru,
cu globul închizător de colinde,
cobori către sat.
Poetul e un neguţător de brazi,
prin zăpezi smaraldul revarsă,
chiar şi pentru o noapte,
pentru vin.