Se deschid palmele în nuferi către soare,
magnolii în ruga dintâi a iubirii cu albastrul că zeu
nomad,
şi fluturii îmblânziţi li se aseaza pe umeri –
e ziua nunţii pe pânză cu paloare sepia
atârnată de peretele cu vedere la merii din grădină.
Bunica cântă încet,
şi atele în culori se desfac şi ele în cupole,
în siluete,
într-un vals primăvăratec la lăsatul serii
cu toţi nuntaşii.
Din când în când cu acul mâna îşi opreşte mersul în timp
şi priveşte
petalele cu miile,
fluturii se izbesc uşor de geam
lumina zilei de aprilie
de lacrimile ascunse sau căzând
peste tapiserie.
