N-ai decât să-nconjuri pământul
în toate punctele cardinale
câte-a avut şi încă mai are.
N-ai decât să te pierzi în orice junglă
tăind lianele nedomolite, una după alta
cu câte-un neascuţit cuvânt-machete
pentru fiecare îndoială.
N-ai decât să te clatini de fiecare dată
pe-un alt drum, anevoios, desfundat
ducând, din clipa-n care l-ai ales
spre nicăieri, cu toată-ndârjirea şi teama
hrănite de gândurile imposibilei
întoarceri spre puritatea unicului
adevăr de care fugi până la ultimul
pas greşit, dinaintea prăbuşirii
încă nu, totuşi, ireversibile.
N-ai decât să te cufunzi în negura
vreunui suflet-nepereche, maculat
de vorbele-auzite mereu de la alţii
fără vreo palidă, lamentabilă urmă
a unei autentice chemări
spre culmea incandescenţei
iubirii ne-ntinate de găunoase orgolii.
Fiindcă şi tu, şi eu, ştim cu toată
puterea soartei de neînlăturat
că-n cele din urmă, cu sau fără vrere
ne vom rostogoli, dintr-o lege
mai mare decât putem pricepe
spre un liman al unuia şi-al celuilalt
deopotrivă rece lumină şi cald întuneric.
Sensibilitate, traire adevarata, adanca si dureroasa, speranta neindraznita, iubire disperata, toate impreuna si inca multe altele nu ar fi ajuns la o exprimare perfecta si atat de impresionanta fara harul unic al acestei mari poete.