Loading

Pledăm pentru o coaliție stabilă PD-L – PNL – UDMR

decembrie 7th, 2008

Către:

Președintele României, Traian Băsescu,
Prim ministrul României, președintele PNL, Călin Popescu Tăriceanu,
Președintele PD-L, Emil Boc,
Candidatul PD-L la funcția de prim ministru, Theodor Stolojan,
Președintele UDMR, Bela Marko.

Stimați domni,

Având în vedere rezultatul alegerilor din 30 noiembrie 2008, situația politică, economică, socială din țară și conjunctura internațională, noi, redactorii și cititorii revistei ACUM www.acum.tv ne adresăm către dumneavoastră cu următoarea sugestie:

După constituirea parlamentului să purcedeți la formarea cât mai grabnică a unui guvern de coaliție PD-L – PNL – UDMR, condus de Theodor Stolojan, cu domnii Călin Popescu Tăriceanu și Bela Marko vicepremieri (prin crearea explicită a acestui post, nu cu denumire ca “ministru de stat”) însoțite de posturi importante, cum ar fi ministru de externe pentru domnul Tăriceanu.

Un astfel de guvern s-ar bucura de cea mai solidă majoritate la început de mandat (excptând guvernul FSN în mai 1990) și nu ar mai constitui un aranjament unic în Europa cum a fost guvernul minoritar PNL – UDMR în perioada 2007 – 2008 susținut din afară de PSD.

Un astfel de guvern ar putea realiza ceea ce guvernul Tăriceanu a început în decembrie 2004: reforma economiei, lupta împotriva corupției, modernizarea infrastructurii și participarea deplină a României în afacerile Uniunii Europene și rezolvarea echitabilă, odată pentru totdeauna a problemei proprietății în România.

Știm că animozitățile din ultimii doi ani și-au pus amprenta adânc, mai ales pe relațiile dintre președintele Băsescu și premierul Tăriceanu, ca și între PD-L și PNL.

Acum este însă momentul să îngropați securea războiului și să puneți interesul României pe primul plan, într-un moment de răscruce nu numai pentru țară, dar pentru omenirea întreagă.

Arătați că sunteți mai presus de antipatii și ranchiuni personale și puneți umărul la crearea primului guvern adevărat, pe baze ideologice, de după decembrie 1989.

Nu se mai poate continua ca în perioada 2004 – 2008 și electoratul, care deja v-a sancționat prin apatie nu vă va mai ierta a doua oară.

Redactorii și cititorii Revistei ACUM www.acum.tv

P.S. Din surse ale președinției și PD-L ni s-a confirmat primirea apelului și am fost asigurați de transmiterea sa către destinatari. În mod similar, surse din PNL și UDMR ne-au asigurat că apelul a fost sau urmează să fie transmis liderilor celor două partide.

Cum a fost ales Jozsef Koto deputat cu 34 de voturi?

decembrie 6th, 2008
sursa www.riport.rosursa www.riport.ro

Mai mulți cititori din Israel ai revistei ACUM nu-și revin din surpriză: cum a putut candidatul UDMR Jozsef Koto să fie ales deputat, când nu a obținut decât 34 de voturi din 1724 (sub 2%) și s-a clasat al șaptelea în colegiul uninominal 4, circumscripția 43 – Diaspora?

Mirarea este o probă a necunoașterii principiilor sistemului electoral, adoptat de cel puțin șase luni și care prevede următoarele principii:

1) votarea are loc în colegii uninominale;
2) sunt declarați aleși direct doar candidații care obțin majoritatea absolută a voturilor exprimate în colegiul uninominal respectiv;
3) din fiecare colegiu uninominal se alege un singur parlamentar;
4) repartizarea mandatelor se face pe circumscripții pe baza reprezentării proporționale.

Este simplu de observat faptul că unele partide se vor clasa pe primul loc în mai multe colegii uninominale decât numărul de mandate ce li se cuvine din proporția votului însumat obținut de candidații săi în acea circumscripție.

Să luăm exemplul Circumscripției 43 pentru Camera Deputaților – Diaspora. În toate cele patru colegii pe primul loc s-au clasat candidații PD-L: William Brînză (1), Eugen Tomac (2), Mircea Lubanovici (3), Herman Berkovits (4).

Dar niciunul dintre ei nu a obținut majoritatea absolută a voturilor valabil exprimate în colegiile respective, așa încât s-a trecut la repartizarea mandatelor pe ansamblul circumscripției, între acești patru candidați alături de cei ai celorlalte trei partide care au trecut pragul electoral pe țară de 5% la Camera Deputaților – alianța PSD-PC, PNL și UDMR, deci 3 x 4 = alți 12 candidați, în total 16 candidați.

Rezultatele sunt prezentate sintetic de Biroul Electoral Central http://www.becparlamentare2008.ro/rezul/REPARTZARE_2/43/CD_7A_43.pdf în temeiul algoritmului prevăzut de Legea electorală 35/2008 http://www.cdep.ro/proiecte/2008/000/10/5/leg_pl015_08.pdf în capitolul 11.

Se totalizează voturile celor 16 candidați – 20527 și se împarte la 4 – numărul de mandate, obținându-se coeficientul electoral al circumscripției – 5131 de voturi.

Apoi se împarte numărul de voturi pe partide obținute de candidații săi în circumscripție la coeficientul electoral, reținându-se doar partea întreagă a câtului.

Rezultă că în prima fază de atribuire a mandatelor doar PD-L obține două mandate, celelalte partide având câtul zero.

Voturile neutilizate rămase se comunică Biroului Electoral Central care le repartizează centralizat pe întreaga țară – prin așa numitul mecanism D’Hondt, al împărțirii la 1, 2, 3, 4, până la numărul total de mandate rămas nerepartizat pe țară, cel mai mic dintre câturi devenind noul coeficient elctoral pe țară.

Se împarte numărul de voturi neutilizat pentru fiecare partid la noul coeficient electoral și se află numărul de mandate care se mai atribuie partidului respectiv.

După care se face alocarea de mandate pe cirumscripții, descrisă de art 48, alin.7 din voturile rămase neutilizate, printr-o combinație a coeficienților pe țară cu cel de circumscripție, nu cred că merită să intrăm în detalii care pentru majoritatea sunt incomprehensibile, nemaivorbind că rezultatele sunt prezentate atât de nevizibil de BEC (fișiere PDF) încât ar lua un timp enorm.

Bref, în mod cu totul și cu totul aleatoriu, din calcule matematice bazate pe situația din întreaga țară, rezultă că în colegiul 4, din circumscripția 43, mandatul de deputat i se atribuie lui Jozsef Koto, cu doar 34 de voturi, ca parte a proporției de mandate rămase nealocate. În mod similar, în colegiul 2 a fost ales Tudor Panțîru de la PSD, clasat al treilea, iar la Senat, în colegiul 2 a fost ales Raymond Luca de la PNL, deși el s-a clasat pe locul al doilea.

Pe ansamblul Diasporei, PD-L a obținut trei mandate din cele șase de parlamentar, celelalte trei revenind câte unul PSD, PNL și UDMR, ca parte a reprezentării proporționale pe întreaga țară.

Koto – un deputat din 334

Nu comentez aici cât de judicios este acest sistem electoral, editorialul din 8 decembrie se ocupă pe larg de acest aspect.

Cazul Jozsef Koto este unul extrem, dar nu e singular. În destule circumscripții în care niciun candidat nu a obținut majoritatea absolută, nu candidatul clasat pe primul loc a devenit parlamentar și principalul beneficiar net al acestei proceduri de desemnare a fost PNL, clasat în majoritatea colegiilor pe locul trei sau mai jos.

Alegerea cu 34 de voturi (mai puțin de 2%) e șocantă, dar reamintesc că în 1996 Iuliu Lorinczi a fost ales senator UDMR în județul Girgiu cu 269 de voturi (mai puțin de 0,2% – deci procentual de 10 ori mai puțin decât Koto).

Alegerea lui Koto sare în ochi dat fiind faptul că s-a produs în colegiul 4 Diasporă, unde aproape jumătate din votanți erau din Israel.

Faptul că un ungur din România a ieșit deputat în detrimentul a doi româno-israelieni (Herman Berkovits și Armand Schor – PSD) și a fostei ambasadoare a României în Israel (Mariana Stoica – PNL) a provocat un șoc.

Îmi aduc aminte mișcarea în favoarea lui Armand Schor (“deputatul nostru”) printre unii cetățeni români din Israel, scandalizați de faptul că revista ACUM a îndrăznit să aibă dubii cu privire la acest candidat și să-i pună câteva întrebări escamotate de domnul Schor, clasat în final pe locul 3 cu doar 320 de voturi.

Am atras atenția și repet: alegătorii din Israel – 860 la număr – nu reprezintă buricul pământului, ei nu reprezintă nici măcar jumătate din votanții din acest colegiu uninominal – unii dintre ei în țări arabe sau în Africa. Deci deputatul din colegiul 4 nu e doar deputatul evreilor din Israel originari din România sau al cetățenilor români din Israel în general.

Este colegiul uninominal cu cei mai puțini votanți – 1768 – iar deputatul Jozsef Koto (despre care sunt convins că își va îndeplini mandatul cu conștiinciozitate) unul dintre cei 334 de deputați în parlamentul României, iar cetățenii români din Israel trebuie să înțeleagă și să accepte acest lucru.

A incetat din viata Patriarhul Moscovei, Alexei II

decembrie 5th, 2008

Patriarhul Moscovei si al intregii Rusii, Alexei al II-lea, a incetat din viata in dimineata zilei de vineri, 5 decembrie 2008.

Intaistatatorul Bisericii Ruse suferea de afectiuni cardiace (cardiopatie ischemica).
El se afla la resedinta sa de la Peredelkino, de langa Moscova.

Nascut in anul 1929, la Tallinn, Alexei al II-lea a devenit patriah la 10 iunie 1990, dupa decesul Patriarhului Pimen I.
Presedintele Dmitri Medvedev si premierul Vladimir Putin si-au exprimat regretul fata de moartea Patriarhului Alexei.

“Moartea patriarhului este un eveniment tragic”, a spus Putin, adaugand ca “Era un suflet frumos.… Este o mare pierdere”.

Medvedev viziteaza India, insa ca urmare a acestui eveniment, el va reveni direct la Moscova. De asemenea, si-a amanat vizita in Italia, programata pentru sambata, 7 decembrie.

Sistemul de sănătate românesc prezentat la Londra

decembrie 5th, 2008

Monday 8 December 2008
Culture Power Presentation

“Performance in the health care system in Romania: Between European health care policy concerns and local market challenges and opportunities” by Dr Dan Petrovici

19.00-21.00, The Romanian Cultural Centre, 8th floor, 54-62 Regent Street, London W1B 5RE; Tel. 020 7439 4052, ext 108; e-mail: mail@romanianculturalcentre.org.uk; Entry is free but booking is essential.

“The private health sector in Romania: a viable alternative to public healthcare? Drivers of patient satisfaction: soft skills or tangibles? Service failure: are patients willing to complain? Informal payments: re-thinking relationship marketing. These are some of the questions and issues which will be addressed during the presentation. It will include an overview of the key developments in the health care system in Romania, highlighting some of the key challenges faced by Central and Eastern European countries.

The service quality and health care management literature points out that there is little research on service performance in this economic area. Yet, performance measurement represents a key policy area in the agenda of reforms in the health care system.

Special attention will be paid to the development of a model of hospital service performance (SERVHOSP) from a patient perspective, adapted to the specificity of the environment in Romania. Differences between the private and public hospitals will also be investigated.” – Dr Dan Petrovici

Dr Dan Petrovici is a Lecturer in Marketing at Kent Business School (University of Kent). With an academic background in statistics, sociology and international marketing, he pursued a career in market research. His industrial experience was with FESSEL GfK and as a consultant to the European Commission, Directorate Food, Health and Wellbeing. Research interests include consumer behaviour and marketing communications. Recent papers include presentations at the Academy of Marketing Science, the European Academy of Marketing and as visiting academic in France, Germany, Japan and Romania. He contributed to several books and published in journals such as British Medical Council Public Health, European Journal of Marketing or International Journal of Advertising.

Organised by The Ratiu Foundation UK & The Romanian Cultural Centre in London
www.ratiufamilyfoundation.com; www.romanianculturalcentre.org.uk

A încetat din viață luptătorul anti-comunist Constantin Ticu Dumitrescu

decembrie 5th, 2008

Pe data de 5 decembrie 2008 a murit la vârsta de 80 de ani Constantin Ticu Dumitrescu, președinte al Asociației Foștilor Deținuți Politici din România (AFDPR), unul dintre cei mai intransigenți luptători pentru demascarea abuzurilor regimului comunist.

Arestat de mai multe ori în 1949 și apoi eliberat, el a fost condamnat în 1958 la 23 de ani închisoare pentru delictul de uneltire împotriva orânduirii socialiste.

Eliberat în 1964 cu prilejul amnistiei generale, Ticu Dumitrescu este ales în 1990 lider al AFDPR și ocupă funcția de președinte al Uniunii Internaţionale a Foştilor Deţinuţi Politici între 1991 și 1999.

A fost un apropiat al liderului PNȚCD, Corneliu Coposu, devenind senator din 1992 până în anul 2000.

În această calitate a inițiat propunerea legislativă de deschidere a arhivelor fostei Securități, dar în urma amendării proiectului în dezbaterile parlamentare, a renunțat la paternitatea legii, spunând că noului organism – Consiliul Național de Studiere a Arhivelor Securității (CNSAS) – i-au fost amputate prerogativele propuse de el, făcându-l irelevant.

A devenit membru al CNSAS în 2006, după modificarea legii și transferul majorității dosarelor fostei poliții politice de la SRI și SIE la Consiliu.

L-am cunoscut pe Ticu Dumitrescu în 1990 când eram jurnalist la România liberă și l-am intervievat de mai multe ori pentru programele BBC.

Era un om de o mare amabilitate și curtoazie, dar extrem de intransigent cu oricine era perceput ca un adversar al demascării abuzurilor regimului comunist.

Și-a creeat din această cauză mulți dușmani și-mi aduc aminte de campania murdară dusă de FSN înaintea alegerilor din mai 1990, când Ticu Dumitrescu era denunțat ca fost legionar.

Un calcul elementar arăta că în timpul rebeliunii legionare din ianuarie 1941 Ticu Dumitrescu avea 12 ani, dar în 1990 prea mulți erau gata să înghită asemenea enormități și calomnii feseniste.

Răsturnarea răsturnării – şi alte comentarii la botul calului

decembrie 4th, 2008

Nu trăiesc cu speranţa că noul mecanism de vot schimbă radical calitatea clasei politice din România şi că de mâine vor curge laptele şi mierea democraţiei prin parlament.

Dar nici nu sunt de acord cu cei gata să tăvălească azi sistemul electoral în mocirlă, după ce l-au ridicat înainte în slăvi: în fond, efectele aplicării sale nu sunt chiar aşa catastrofale. El păstrează proporţionalitatea pe partide, dar a creat o mare incertitudine la nivel de candidat individual. Ca atare, fiecare competitor a răspuns aşa cum l-a dus capul, ba angajând echipe de mardeiaşi rupători de afişe, ba distribuind ulei, zahăr sau plicuri cu cash, de unde şi ştirile colorate care au ţinut capul de afiş în campanie.

Dar nu exotismele de felul ăsta au dat până la urmă nota dominantă, dacă tragem linie. În ciuda prezenţei scăzute la urne (scrutin în semivacanţă; imposibilitatea de a vota în afara localităţii de domiciliu), nu se vede deloc vreo deplasare a preferinţei publicului către vedetele din divertisment, radicali sau oamenii cu bani, aşa cum se putea întâmpla. Cazul ilustrativ este Gigi Becali, bătut măr de o ilustră necunoscută, spre stupoarea multora, în primul rând a miliardarului din Pipera însuşi, care probabil crezuse sincer în sfaturile celor care l-au supt de bani, cum că milostenia ipocrită, strigată în trombon, dă bine la popor. Ei, uite că nu dă, iar notorietatea nu e totuna cu încrederea în tine ca politician. Cât au cu ce-şi întreţine stilul de viaţă balcanic- flamboaiant, oameni ca Becali vor rămâne în atenţia publică pentru că presa iubeşte bufoneriile şi umorul lor involuntar, generator de ştiri memorabile. Dar pe clovni, cât ar fi ei de populari, îi vrea lumea la televizor, să se distreze, nu la guvernare.

Un alt efect pozitiv al noului sistem, zic eu, este acela că radiografiază nemilos lipsa de cadre a partidelor, inclusiv a PSD, care încă are cea mai bine organizată maşinărie politică din România. Iluştrii necunoscuţi care au apărut în multe colegii (factor suplimentar de demobilizare a electoratului) au fost, e drept, şi rezultatul unor pacturi de noncombat care s-au făcut ici şi colo. Dar, cel mai adesea, au reprezentat un simptom al incapacităţii partidelor de a găsi 7-8 oameni articulaţi, credibili şi cunoscuţi în fiecare judeţ, care să stea fiecare pe picioarele lor şi să poată trage propria formaţiune în sus -, iar nu unii care să se ascundă după liderul local, care garantează pentru ei. Sunt sigur că va urma un proces rapid de învăţare în partide după această primă experienţă cu noul sistem, nevoia împingându-le în sfârşit să se deschidă mai mult către o elită locală reală, nu una confecţionată de la centru şi întreţinută cu contracte publice.

Dacă trebuie ceva schimbat până la următoarea rundă de alegeri, sunt mai curând detaliile tehnice ale procesului electoral, iar nu, din nou, tipul de scrutin ca atare. De exemplu, trebuie rezolvată urgent chestiunea votului electronic şi prin corespondenţă, pentru a elimina deficienţa democratică majoră actuală: cel puţin două milioane de alegători au fost practic eliminaţi din joc, fie că se aflau peste hotare fără toate formele în regulă, fie că erau în afara localităţii de domiciliu în ziua votului. Descalificarea unor categorii restrânse numeric, dar extrem de importante simbolic, precum militarii aflaţi în misiuni externe de luptă, ar fi creat în ţări cu democraţie consolidată un scandal monstru.

Cât despre rezultatele finale şi negocierile pentru formarea guvernului, e prea devreme de discutat la ora când scriu. Ce se vede provizoriu sunt cele două partide mari aflate cap la cap, probabil cu PSD având un avans de zecimale, după o răsturnare de situaţie ieri-dimineaţă şi răsturnarea răsturnării la prânz. Leadershipul politic moale al PDL şi campania inertă i-au împiedicat să înregistreze o victorie de moral şi au complicat viaţa preşedintelui Băsescu în desemnarea candidatului de premier. Pe de altă parte, PNL şi, parţial, PSD vor fi probabil lovite la nivel de lideri individual, pentru că unii dintre ei vor avea surpriza să nu intre în Parlament. Dar cum şi cine, nu vom şti definitiv decât la sfârşitul săptămânii, după ce obscura mecanică a redistribuirii îşi va fi făcut treaba.

În final, aşa cum se face în fiecare ţară, succesul sau eşecul trebuie măsurate nu după intensitatea vocalizelor sau opiniile comentatorilor, ci după numărul de locuri în Parlament, comparativ cu alegerile din 2004. Aici rezultatele s-au cam conturat. Din cei aproximativ 450 de deputaţi şi senatori, în jur de 100 (22%) îşi schimbă culoarea politică. Perdanţii cei mari sunt PRM, ai cărui 69 de reprezentanţi dispar complet, plus PSD, care pierde undeva între 15 şi 25 de oameni. PNL şi UDMR rămân cam cu ce aveau, poate 2-3 parlamentari în plus fiecare, iar câştigătorul net este PDL (pus în filiaţia PD), care îşi va dubla grupurile parlamentare, de la aproximativ 70 în 2004, undeva la 140-150 astăzi.

Acest articol a apărut inițial în Evenimentul Zilei

Parlamentarii diasporei: trei de la PD-L, câte unul de la PSD, PNL și UDMR

decembrie 2nd, 2008

Biroul Electoral a repartizat mandatele de parlamentari pentru colegiile uninominale ale Diasporei, atribuind trei mandate Partidului Democrat-Liberal, și câte unul Partidului Social Democrat, Partidului Național Liberal și UDMR.

La Senat au fost aleși Viorel Badea (PD-L, colegiul 1 – Europa și Asia) și Raymond Luca (PNL, colegiul 2, Americile, Orientul Apropiat și Mijlociu, Australia, Africa).

La Camera Deputaților au fost aleși William Brînză (PD-L, colegiul 1 Europa de vest), Tudor Panțîru (PSD, colegiul 2, Europa de est și Asia), Mircea Lubanovici (PD-L, colegiul 3 Americile și Australia) și Iosif Koto (UDMR, colegiul 4 Orientul Apropiat și Mijlociu, Africa).

PD-L s-a clasat pe primul loc în toate cele șase colegii uninominale, dar întrucât nu a reușit să obțină majoritatea absolută a voturilor valabil exprimate în niciun colegiu, repartizarea s-a făcut proporțional între partidele care au depășit pragul de 5% pe ansamblu.

Raymond Luca s-a situat pe locul 2 în colegiul său cu 944 de voturi (18,57%), Tudor Panțîru pe locul 3 cu 533 de voturi (16,65%), iar Iosif Koto pe locul 7 cu 34 de voturi (1,92%).

Pentru cei curioși să vadă cum s-a ajunsa la acest rezultat recomand consultarea procedurii afișate de Biroul Electoral Central (http://www.becparlamentare2008.ro/rezul/REPARTZARE_2/43/CD_7A_43.pdf la Camera Deputaților și http://www.becparlamentare2008.ro/rezul/REPARTZARE_2/43/S_7B__43.pdf la Senat).

Prima reacție ne-a parvenit de la proaspătul ales, fidelul cititor al revistei acum, Raymond Luca.

“Scriu aceste rinduri inca sub impresia surprizei pe care am primit-o in aceasta dimineata: este 2 Decembrie si exact, dar absolut exact pe 2 Decembrie, dar 1996, paraseam tara.,” a declarat Raymond Luca revistei ACUM.

“La inceput nu mi-a venit sa cred ce-mi transmiteau prietenii din Romania, anume ca am fost ales! Apoi sigur m-am bucurat. Apoi am inceput sa fiu ingrijorat, am totusi o casa aici, o slujba, o familie, responsabilitati. Sunt griji care ma vor urmari in continuare si e omenesc sa fie asa. Mai apoi inca, am inceput sa fiu incercat de remuscari: am fost ales totusi cu al doilea rezultat din colegiu! Ma batea gandul sa nu accept investitura. Nici acum nu mi-a trecut de tot. Ma gandesc totusi ca daca ar fi sa nu accept ar trebui organizate iar alegeri dupa aceiasi lege ciudata, care iata, face ca un al doilea sa iasa primul! Ori eu mi-am propus sa schimb aceasta lege in asa fel incat orice roman sa poata vota nerestrictionat de obtuze obstacole administrative. Am un program pe care l-am discutat cu multi romani din SUA si Canada si din alte tari din circumscriptie. Stiu ce am de facut. Si mai stiu ca pot sa fac ce mi-am propus si ce am promis. Cum spuneam si intr-un mesaj transmis alegatorilor mei, nu va fi deloc usor, ca orice inceput. Dar este un pas mare pe care sunt pregatit sa-l fac.”

Mi s-a încălcat dreptul la vot!

decembrie 2nd, 2008

Catre:
Biroul Electoral Central – BEC
Biroul Electoral al Circumscriptiei 43 – BECirc.43
Autoritatea Electorala Permanenta
CURTEA DE APEL BUCURESTI
TRIBUNALUL BUCURESTI
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE

In copie la:
Avocatul Poporului
Comisia Europeana
Comisia de la Venetia
Guvernul Romaniei
Presedintele Romaniei
Membrii Senatului
Membrii Camerei Deputatilor
HumanRights Activists, Presa

DOMNULE PRESEDINTE,

Subscrisa, Oficiul pentru Comunicare Internationala si Drepturile Omului, cu sediul ales in Bucuresti, Mitropolit Filaret nr.80, sector 4 Bucuresti, formuland contestatie impotriva fraudarii legii electorale, a incalcarii grave a dreptului de vot pentru cca 2000 de cetateni romani, la Chisinau, si a alterarii rezultatelor alegerilor din 30 Noiembrie 2008, in Colegiul 2 Camera Deputatilor si Colegiul 1 Senat din Circumscriptia 43 Diaspora, ne vedem nevoiti sa uzam de prezenta cale de atac impotriva Deciziei datate la 02.Decembrie 2008, a Biroului Electoral al Circumscriptiei nr.43 prin care s-a respins contestatia noastra.

Va rugam sa observati confuzia BECirc.43, intre categoriile de domiciliu si resedinta, atat din punctul de vedere al legii romane cat si din punctul de vedere al legii altui stat. De altfel, Legea nr.35/2008 a fost instabila si a ramas multiplu lacunara in ce priveste recunoasterea drepturilor conferite de statutul persoanei aflatoare/locuind stabil in afara frontierelor de azi ale Romaniei. Legea, purtand parca o sorginte socialista (perioada de excludere a lui Ceausescu) nu corespunde unor realitati si practici europene si internationale curente, ca de exemplu situatia persoanelor cu dubla cetatenie sau cu o a doua cetatenie.

Desi se doreste un progres in materia electorala Legea electorala romana nu este euroconforma pentru ca discrimineaza cetatenii romani nu doar in functie de domiciliu in Romania sau “in strainatate” ci si in functie de resedinta in strainatate, inclusiv intr-un stat membru UE sau extraUE.

Daca in aspectele ce privesc domiciliul, discriminarea pleaca de la art.16 alin.3 din Constitutie, in cele ce privesc discriminarea in functie de resedinta, aceasta este o noutate adusa de Legea nr.35/2008, desi orice forma de discriminare este interzisa de dispozitiile OUG 137/2000, de Legea nr.48/2002, cu modificarile si completarile ulterioare.

Cetatenii romani care s-au prezentat la sectiile de votare din Chisinau si aveau un pasaport simplu romanesc (si domiciliul in tara), in conditiile in care prezentau dovada sederii stabile in Rep.Moldova printr-un act emis de autoritatile acestui Stat, (care permite ca si Romania, o a doua cetatenie), se puteau prevala de resedinta “in strainatate” – dovedita cu un act valabil emis “in strainatate”, de autoritatea locului, deci puteau vota legal.

Autoritatile care au decis ca acesti cetateni sa nu voteze sub pretextul ca nu au inscris in pasaportul romanesc domiciliul sau resedinta in strainatate, au incalcat un drept fundamental, protejat prin Constitutie si conventiile internationale.

Incalcarea exercitiului dreptului electoral este o infractiune grava, pedepsita de legea romana cu inchisoarea de la 6 luni la 7 ani, fiind pedepsita chiar si tentativa (v. art.52 din Legea electorala, nr.35/2008). Apare curios ca un judecator sa emita o decizie de respingere fara un temei juridic solid, cu o motivare lapidara, in loc sa aplice principiul potrivit caruia intre respectarea unei proceduri si respectarea dreptului fundamental trebuie sa primeze respectarea dreptului.

Discriminarea s-a facut deci, si fata de persoanele care au o a doua cetatenie, pe care, desi legislatia Romaniei si cea europeana o permit, totusi singura Legea electorala nu le-a recunoscut, din motive neclare, securitatea votului in fata reclamantelor fraude prin turismul electoral fiind asigurata din moment ce acei cetateni romani prezentau un act valabil, si nu emis pro causa pentru fraudarea legii electorale romane ori evitarea legarii electorului de circumscriptia de domiciliu/resedinta.

Desi a infiintat Circ.43, destinata celor cu domiciliul/resedinta “in strainatate”, Legea nr.35/2008 aduce restrictii dure inca de la depunerea candidaturii. Legile electorale din 2000 si din 2004 permiteau unei persoane sa-si depuna candidatura chiar daca nu avea inca domiciliul in Romania (cetatean roman cu domiciliul in strainatate), urmand ca in perioada de la stabilirea rezultatului alegerilor pana la validarea mandatului de parlamentar sa indeplineasca cerinta constitutiei privind domiciliul.

S-a ajuns la situatia ciudata ca, un cetatean roman cu domiciliul in tara poate candida pentru circumscriptia 43 , fara sa aiba macar resedinta “in strainatate”, pe cand un cetatean roman care locuia “in strainatate” sa nu-si poata nici macar inregistra candidatura daca nu are domiciliul in Romania.

Mai mult, criticand instabilitatea si precaritatea Legislatiei electorale pentru anul 2008, exemplificam cu modificarea art.3 alin.3 din legea nr.35/2008, care nu-si gaseste o explicatie plauzibila in raport de declaratiile de bune intentii ale Guvernului si de scopul generos si pretins reparator al legii de a da posibilitatea emigratiei sa-si exercite votul intr-o circumscriptie separata de Bucuresti.

In forma anterioara modificarii prin OG 97/2008
“(3) Cetatenii romani cu domiciliul in strainatate, beneficiaza de aceleasi drepturi privind participarea la alegeri ca orice cetatean roman, conform dispozitiilor prezentului titlu.”

In anul 2003, Legea de revizuire a Constitutiei nu a eliminat aceasta anomalie, discriminare intre cetatenii romani, in functie de domiciliu, care este o reminescenta a mentalitatii comuniste si a atitudinii pe care aparatul de politie poltica si represiune o avea inainte de 1989 fata de personalitatile din Exil, care criticau regimul si abuzurile sistemului, ori a aservirii URSS prin evitarea oricarei referiri la cetatenii romani abandonati in teritoriul dintre Prut si Nistru la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial ocupat de sovietici. Acestor cetateni romani Statul comunist nu le-a mai recunoscut cetatenia romana si le-a refuzat eliberarea (periodica) a actelor de identitate. O reparatie a acestei incalcari a unor drepturi dobandite prin nasterea din cetateni romani nu s-a facut nici astazi decat in mica masura si pe cai sinuoase, nici pentru descendentii cetatenilor romani abandonati.

Fata de considerentul BECirc.43 ca “cetatenii romani cu domiciliul in strainatate pot vota exclusiv pe baza pasaportului cu mentiunea domiciliului in strainatate” tinem sa precizam ca au comis o grava eroare, pentru ca totusi, pct.32 al art.2 din Legea nr.35/2008 in forma modificata si completata de OUG nr.97/2008 (care desi nua fost evocata, credem ca a fost avuta in vedere la redactarea Deciziei) arata ca

“in cazul cetatenilor cu resedinta in strainatate, pasaportul simplu [...], insotie de orice alt document emis de autoritatile straine care dovedeste resedinta in strainatate”

Decizia BECirc.43 nu numai ca evita sa analizeze in profunzime situatia grava creata la Chisinau, dar evita orice referire la resedinta, la faptul ca pentru autoritatea locului cetatenii romani, fiind si cetateni ai Rep.Moldova nu sunt socotiti straini, ei pot avea si un al doilea domiciliu in Rep. Moldova, dar fata de legea si autoritatea romana ei sunt rezidenti. Potrivit dictionarelor si practicii internationale rezidentul este persoana care locuieste stabil pe teritoriul altui stat decat cel al carui cetatean este.(v. Anexa).

Pentru considerentele aratate, decizia BECirc.43 trebuie anulata/modificata in tot si pe fond, urmeaza sa fie admisa contestatia noastra, determinand rectificarea rezultatelor alegerilor si reparatiile si compensatiile care li se cuvin persoanelor prejudiciate in urma abuzurilor procedurale.

Oficiul pentru Comunicare Internationala si Drepturile Omului
Prin reprezentant legal
Presedinte Bogdan Grabowski
Iacob Buga – observator acreditat in Circumscriptia 43 Diaspora

ANEXA

REZIDÉNT, -Ă, rezidenți, -te, s.m., adj. 1. s.m. Reprezentant diplomatic, inferior în grad unui ministru plenipotențiar sau unui ambasador. 2. Adj. (Despre cetățenii unui stat stabiliți în alt stat) Care își are domiciliul în…, care locuiește în… – Din fr. résident, lat. residens, -ntis, germ. Resident.
Sursa: DEX ’98

rezidént s. m., adj. m., pl. rezidénți; f. sg. rezidéntă, pl. rezidénte
Sursa: ortografic

REZIDÉN//T^2 ~ți m. Reprezentant diplomatic, inferior în grad ministrului pleni-potențiar sau ambasadorului. /résident, lat. residens, ~ntis, germ. Resident
Sursa: NODEX

REZIDÉN//T^1 ~tă (~ți, ~te) și substantival (despre cetățeni ai unui stat) Care locuiește într-un stat străin. /résident, lat. residens, ~ntis, germ. Resident
Sursa: NODEX

REZIDÉNT s.m. 1. Reprezentant diplomatic inferior în grad unui ministru plenipotențiar. ** Reprezentant al guvernului central într-o țară colonială sau sub protectorat. 2. Persoană stabilită temporar în alt loc decât țara al cărei cetățean este. [< fr. résident, it. residente].
Sursa: neologisme

REZIDÉNT, -Ă I. s. m. 1. reprezentant diplomatic inferior ca rang ministrului plenipotențiar sau ambasadorului. * (în trecut) reprezentant al guvernului central într-o țară colonială sau sub protectorat. 2. persoană stabilită temporar în alt loc decât țara al cărei cetățean este. II. adj. (despre cetățeni stabiliți în alt stat) care locuiește în… III. s. m. f. absolvent medicinist care își perfecționează practica în spital. (< fr. résident, lat. residens, germ. Resident)
Sursa: neoficial

Extras din OUG 97/2008, de modificare si completare a Legii nr.35/2008.

Va rog sa vedeti si dumneavoastra ce mi s-a raspuns la contestatia mea privind dreptul la vot, de la Consulatul Romaniei din Tel Aviv, care nici macar nu s-a ostenit sa-si treaca numele. Referitor la raspunsul primit, precizez cateva probleme:

1. In primul rand statul Israel nu elibereaza buletin sau rezidenta niciunui muncitor strain;

2. Eu lucrez in Israel de peste 11 ani de zile, perioada in care nu am venit in Romania deloc, nici macar o zi; Deci, cum sa-mi reprezinte mie interesele un parlamentar de pe raza domiciliului meu stabil(Iasi,Romania), daca ma aflu in Israel de peste 11 ani de zile? As dori o logica!

3. Oricum ar fi, la urma urmei, AM DREPT LA VOT, si conform autoritatilor israeliene nu am voie sa plec in Romania, decat in concediu, daca doresc, avand un contract de munca pe care trebuie sa-l respect, daca vreau sa traiesc!

4. Dupa judecata celor care mi-au raspuns la contestatie rezulta ca am un ”tratament” asemeni unei persoane fara cetatenie;

5. Consider ca e o situatie grava, incalcandu-se Constitutia.

Fata de cele prezentate, astept un sfat drept si legal de a urma o cale, care sa aduca reparatii fata de cele intimplate!

Va multumesc!

Cu stima,
Lucretia Berzintu
–– Original Message ––
From: Consular Section
To: ‘Flory’
Sent: Tuesday, December 02, 2008 2:44 PM
Subject: RE: Contestatie privind dreptul la vot

Stimata doamna Berzintu,

La mesajul dvs. referitor la imposibilitatea exercitarii dreptul de vot cu ocazia scrutinului din 30 noiembrie 2008, va facem cunoscute urmatoarele:
– la sectiile de votare organizate in strainatate au putut vota cetatenii romani stabiliti in alte tari ( domiciliul – precizat in pasaportul romanesc valabil sau resedinta dovedita cu un act de rezidenta emis de autoritatile statului respectiv; pentru Israel, documentul de rezidenta este teudat zeutul de culoare roz-oranj);
– vizele de lucru nu sunt considerate ca documente de rezidenta de catre autoritatile israeliene si, in consecinta, nu dau dreptul la vot;
– cetatenii romani care, conform pasaportului, au domiciliul in Romania aflati in alte tari in data de 30 noiembrie 2008 nu au avut posibilitatea sa-si exprime optiunea electorala. De altfel, dupa cum ati putut constata, au fost votati candidatii care sa reprezinte interesele “diasporei” romanesti in Parlamentul Romaniei, categorie din care dvs. nu faceti parte (reprezentantul colegiului dvs. electoral este persoana desemnata din zona dvs. de domiciliu din Romania).

Fata de cele de mai sus, va rugam sa constatati ca in cazul dvs. – ca si in alte cazuri similare – comisia electorala a procedat conform prevederilor legale si nu este vorba de vreun abuz.

Cu stima,

Ministrul culturii demis la Chişinău

decembrie 2nd, 2008

Artur Cozma, ministrul Culturii şi Turismului al Republicii Moldova a fost demis de Vladimir Voronin, luni, 1 decembrie a.c.

Revocarea din funcţie a ministrului Culturii şi Turismului (MCT), Artur Cozma, a venit din partea şefului statului, Vladimir Voronin, care a semnat un decret in acest sens.

Instituţia prezidenţială nu a oferit detalii despre motivul demiterii ministrului. Mai mult, surse MCT, afirmă că Artur Cozma se află acum într-o deplasare peste hotare. Ca urmare, este posibil că nici nu ar fi ştiut despre planurile de demitere.

Menţionăm că de la numirea lui Cozma în funcţie, au existat mulţi oameni de cultură care şi-au exprimat nemulţumirea faţă de acest ministru. A fost acuzat de incompetenţă şi lipsă de consistenţă a proiectelor sale.

În urmă cu doi ani presa moldovenească semnala faptul că Artur Cozam şi-a cumpărat apartament de lux în centrul capitalei. Condiţiile erau avantajoase, de ipotecă. Şi asta în situaţia în care sute de oameni de cultură locuiesc la gazdă, aşteptând locuinţe de la stat de ani de zile. La aceasta se adugă faptul că în luna martrie a.c., un număr de 16 deputaţi din opoziţie au semnat o iniţiativă prin care cereau demiterea lui Cozma pentru atitudinea iresponsabilă faţă de demolarea ilegala a conacului „Teodosiu” din centrul capitalei, în august 2005. Atunci, ministrul a fost salvat de majoritatea comunistă: a fost respinsă moţiunea opoziţiei.

Şi lista “realizărilor” semnalate de presă în legătură cu Artur Cozma continuă cu demiterea recentă (de acum două săptămâni) a directorului general al Studioului „Moldova-Film”, Ion Şiman, care cu doar o zi înainte de asta fusese restabilit de Judecătoria sectorului Centru. Potrivit lui Şiman, totul a avut loc „la ordinul lui Cozma”. În consecinţă, Studioul va trebui să îi plătească fostului director încă 250 de mii de lei pe lângă cele 320 de mii de lei pe care instituţia i le plătise acestuia în conformitate cu decizia judecăţii.

Şi dacă ar fi să rămânem în gura presei, mass media de la Chişinău scria chiar şi până la acest eveniment că în funcţia de ministru al Culturii, successor al lui Cozma ar putea fi Lenuţa Burghilă, fondator şi editor al publicaţiei „Caravela Culturii”.

Un tânăr regizor român ia un premiu la un festival al filmului documentar

decembrie 2nd, 2008

Filmul documentar de lung-metraj Constantin si Elena, regizat de Andrei Dascalescu, a fost, anul acesta, singurul film romanesc din sectiunile competitionale ale Festivalului International de Film Documentar de la Amsterdam. Supranumit \”Cannes-ul documentarului\”, festivalul olandez este recunoscut in plan mondial ca fiind cel mai important festival de film documentar, cu peste 250 de titluri in program, 5 sectiuni competitionale si cea mai importanta platforma profesionala pentru finantarea, vanzarea sau cumpararea de film documentar.

Constantin si Elena prezinta viata de zi cu zi (insa cu vaste meditatii si implicatii filozofice) a unui cuplu de batrani dintr-un sat de langa Piatra Neamt. Andrei Dascalescu a lucrat timp de 2 ani la acest film, o co-productie romano-spaniola finantata in mare parte din resurse proprii.

Toate cele 3 proiectii ale filmului la Amsterdam au fost sold-out, iar in clasamentul publicului, filmul a obtinut un onorabil loc 21, din peste 250 de filme la care publicul a votat.

Sambata seara, in cadrul ceremoniei de premiere, Constantin si Elena a fost declarat castigator al premiului First Appearance, dedicat regizorilor debutanti sau aflati la al doilea film. Sally Berger, presedintele juriului, a motivat: “Regizorul Andrei Dascalescu a creat o reflectie asupra vietii si mortii. Scene intime si pline de umor in casa protagonistilor sunt capturate elegant, cu o camera discreta si fluida, care le urmareste activitatile cotidiene”.

Singurul premiu obtinut anterior de un film romanesc la IDFA este tot la categoria First Appearance, in 2004, pentru filmul Podul peste Tisa al regizoarei Ileana Stanculescu.

Andrei Dascalescu va primi 2500 euro, insa valoarea premiului consta mai ales in vizibilitatea pe care distinctia o va aduce filmului, si in viitoarea cariera a tanarului regizor.

Dintre celelalte filme premiate la IDFA, mentionam filmul mexican al regizoarei Yulene Olaizola, Shakespeare colt cu Victor Hugo, castigatorul festivalului TIFF (Cluj-Napoca) de anul acesta. La IDFA, tanara regizoare a obtinut premiul pentru cel mai bun film studentesc.

Alegerile din Diasporă – un fiasco

decembrie 2nd, 2008
Votare la Londra, în secția 55Votare la Londra, în secția 55

Mult trâmbițata alegere directă a nu mai puțin șase parlamentari reprezentând Diaspora (locul 2 în lume după Italia care alege 6 senatori din 315 și 12 deputați din 630, începând cu alegerile din 2008, la o populație de trei ori mai mare ca a României) a fost de fapt un fiasco, la votare în afara României prezentându-se doar 24008 alegători, deși secțiile de votare respective fuseseră dotate cu peste 500000 de buletine de vot.

Așadar o participare aproximativă de sub 5%. Cauzele sunt multiple, de la supraestimarea electoratului potențial, la informarea uneori deficitară din partea autorităților, la lipsa de interes a majorității cetățenilor români din Diasporă pentru aceste alegeri și lipsa actelor doveditoare ale rezidenței în țara respectivă.

În orice caz, este absolut nedrept ca doi senatori și patru deputați să reprezinte 24000 de votanți din Diasporă – unul la 6000, iar restul de 446 de parlamentari să reprezinte 6800000 de votanți – unul la peste 15000 de votanți.

Dar calculele sunt înșelătoare, pentru că de fapt numai colegiul 1 (Europa Occidentală) – a avut un număr oarecum semnificativ de votanți – peste 15000, celelalte trei având sub 4000, dintre care colegiul 4 – Orientul Apropiat, Mijlociu și Africa doar 1768 de votanți, dintre care aproape jumătate în Israel.

Unii cititori sugerau votul prin corespondență sau votul electronic, dar asta nu înseamnă că această suprareprezentare a Diasporei este justificată. La urma urmei și în Statele Unite, Germania sau Marea Britanie se poate vota prin corespondență, dar nu există locuri rezervate pentru parlamentari ai Diasporei.

‘Muieți-s posmagii?’

În Marea Britanie, de pildă, numărul secțiilor de votare a sporit de la două la alegerile europene din noiembrie 2007 la 14 acum.

Am întâlnit alegători la secția de votare care HABAR n-aveau că aleg un senator și un deputat într-un colegiu pentru Diasporă.

Am stat de vorbă la Patiseria Română din Londra, unde era și afișul candidatului PD-L, William Brînză, care venise special să facă agitație electorală, dar unii români HABAR n-aveau despre ce e vorba.

Am întâlnit și alegători care mi-au spus că s-au informat foarte ușor pe internet.

În aceste condiții, invocarea lui “N-am avut informație” este precum “Muieți-s posmagii?”.

De aceea sugerez reducerea drastică a numărului de parlamentari de la șase la unul singur – senator – care să fie ales de cetățenii români din afara României.

Niciunul dintre candidați nu a fost ales direct, neobțînând majoritatea absolută, în frunte clasându-se peste tot candidații PD-L: Viorel Badea (colegiul 1) și Eugen Chivu (colegiul 2) la Senat, William Brînză (colegiul 1), Eugen Tomac (colegiul 2), Mircea Lubanovici (colegiul 3) și Herman Berkovits (colegiul 4) la Camera Deputaților.

Până la urmă, dintre aceștia doar Viorel Badea, William Brînză și Mircea Lubanovici au fost aleși, celelalte mandate revenind – conform reprezentării proporționale stipulate de legea electorală – lui Raymond Luca (PNL, Senat colegiul 2), Tudor Panțîru (PSD, Camera Deputaților colegiul 2) și Iosif Koto (UDMR, Camera Deputaților, colegiul 4).

De remarcat scorul slab – 320 de voturi din 1768 obținut de candidatul PSD Armand Schor, care a fost devansat la colegiul 4 nu numai de Herman Berkovits, ci și de candidata PNL Mariana Stoica.

Ar fi interesant cât a cântărit disprețul cu care domnul Schor a tratat cererea revistei ACUM de a răspunde la o serie de întrebări.

Dacă facem un clasament al votului la Senat pentru Diasporă ajungem la clasamentul:

PD-L 46,4%
PNL 23,5%
PSD 13,2%
UDMR 5,1 %

care este destul de asemănător cu sondajul nostru http://www.romanialibera.com/voxpopuli/voxpopuli.php?n=500, deși 40% dintre cititorii noștri sunt din România.

Calitatea campaniei electorale în Diasporă a lăsat de dorit, fie prin absența totală a informației, fie prin atacurile calomnioase, dezinformarea și lipsa de substanță, la care s-au raliat din păcate mai multe personalități și publicații din Diasporă.

Candidații de origine basarabeană au promis cetățenie română pentru toți locuitorii Republicii Moldova, știind foarte bine că așa ceva s-ar fi realizat până acum, dacă nu ar exista limitările inerente pe care statutul de membru al Uniunii Europene le pune în calea aplicării unei asemenea măsuri de către România.

Directorul revistei noastre, Ștefan Niculescu Maier, a stat de vorbă cu un candidat la Camera Deputaților, care s-a interesat de vederile candidatului aceluiași partid la Senat cu privire la avorturi și homosexualitate, pentru că, spunea el, fiind pastor, să știe ce recomandare de vot să facă enoriașilor săi.

Toate acestea mă îndeamnă să conchid că exercițiul acesta a fost ratat (interesant ar fi de știut cât a costat).

Cum se vede România din afară

decembrie 1st, 2008

Întrucît mă aflu printre cei care au „consumat“ UE mai mult de un an, motivul şederii nefiind decît colateral unul turistic, am de gînd să iau în serios datoria de onoare pe care o sugerează Marina Dumitrescu (Dilema veche nr. 243, p. 21) ca la revenire să exprim cum văd România, cu nădejdea ca aceste exerciţii personale de alteritate să-şi vădească în timp utilitatea.

Cred că nu greşesc prea mult dacă voi spune că o plimbare prin Bucureşti este suficientă pentru a înţelege respectul românilor faţă de trăirea în comun sau, mai exact spus, felul în care fiecare dintre noi poartă conştiinţa apartenenţei la o comunitate de destin, pe care îmi place să cred că o reprezintă naţiunea. De asemenea, mai sînt de părere că nimic în afara orizontului arhitectural nu poate ajuta mai mult în această străduinţă. Spunînd arhitectură, asemenea filozofului Constantin Tsatsos care pentru o vreme a servit ca preşedinte al Greciei (am avea şi noi oare nevoie de un şef de stat filozof, un om care să vadă lucrurile frumoase şi cu adevărat importante?), am în minte un concept generos care înglobează deopotrivă discursul public sau „arhitectura“ cuvintelor, modelarea teritoriului pe care cetăţenii acestei naţiuni l-au luat în „arendă“ sau arhitectura clădirilor şi comportamentul social de fiecare zi sau „arhitectura“ gesturilor.

O regulă de bun-simţ spune că fiecare tip de construcţie descris mai sus trebuie să se exprime în celelalte sau, altfel spus, cele trei tipuri de construcţie se află într-un asemenea raport, încît clădirile iau adesea forma ciocnirii dintre vorbele şi faptele oficiale, deci publice. Pentru a desluşi acest mesaj nu trebuie să mergem mai departe de vecinii noştri polonezi care au înţeles (pare-se din primul moment) că cel mai bun mod de a înfrunta nedreptatea istorică ce a făcut ca centrul istoric al Varşoviei să fie distrus aproape în întregime este reconstrucţia, după planurile originale, pînă la ultimul milimetru, aşa încît nimeni dintre cei care nu cunosc acest detaliu istoric să nu-şi dea seama că în 1944 peste 90% din ce există astăzi era ruină şi moloz. Am fi avut şi noi ocazia să arătăm că durabilă nu este condamnarea comunismului prin vorbe, chiar şi atunci cînd acest lucru este făcut de la tribuna celei mai semnificative instituţii statale (Parlamentul), ci corectarea nedreptăţii prin continuitate.

Pe Calea Victoriei, de pildă, bijuteria care era odinioară Teatrul Naţional a contat la fel de puţin chiar şi atunci cînd s-a dovedit că temelia poate susţine reconstrucţia, iar România democratică se apropia de majorat (mă gîndesc cu oarecare tristeţe cîtă dreptate au cei care susţin că uneori 18 ani nu este decît convenţional un indicator de maturitate). Dacă reconstrucţia se vede clar că nu poate fi principiu al continuităţii şi instrument de corectare a nedreptăţii istorice, nici în ce priveşte respectul faţă de ceea ce există lucrurile nu stau altminteri.

Destinul Pieţei Palatului apare unul de-a dreptul contradictoriu. Străjuită de clădirile care i-ar putea conferi cu adevărat o dimensiune mistică (Palatul Regal, sediu al României suverane, independente şi întregite, Biblioteca Universitară „Carol I“ ca simbol al gîndirii critice, Ateneul Român, formă de expresie rafinată a creaţiei materiale, Biserica Kretzulescu, loc al exprimării spirituale, străbătută de Calea Victoriei pe care au mărşăluit trupele româneşti învingătoare în războiul pentru independenţă), Piaţa Palatului devine atractivă mai curînd pentru că oferă un spaţiu generos (ce poate fi folosit fie pe post de parcare, fie pentru a născoci proiecte fanteziste de racordare la p(r)ost-modernitate) sau profitabil la întîlnirea producătorilor cu consumatorii în mesajul publicitar. Nici măcar efortul minim de a (re)aşeza statuia Regelui Carol I nu pare să fie la fel de uşoară şi, dacă totuşi macheta îşi face loc printre maşini suspendate şi reclame la chipsuri, preocuparea minţilor luminate merge sau către cizmele prea înguste ale călăreţului, sau către organele genitale ale calului care din anumite poziţii se văd indecent de mult… În orice caz, la ora cînd scriu aceste rînduri macheta statuii a dispărut.

Ceea ce îmi pare că sugerează cele două observaţii de pînă aici este că mutilarea Bucureştiului nu cunoaşte o schimbare decît de formă şi, posibil, de argument. De la motivaţia ideologică anilor ’70 care a impus sistematizarea urbană ca proiect cu finalitate politică, apetitul pentru acumularea de capital deschis de obţinerea libertăţii în decembrie 1989 a comutat sistematizarea într-un proiect implicit, cu certă finalitate pecuniară. Pînă mai an, clădirile intrau sub lama buldozerului pentru că sîcîiau peste măsură constructorii socialismului cu memoria Vechiului Regim. Astăzi ele sînt demolate pentru că valoarea terenului de sub ele depăşeşte orice relevanţă istorică sau, pur şi simplu, estetică. Transformarea de care vorbesc traduce, în fond, un anumit tip de atitudine care rezidă în social şi, aş îndrăzni să spun, în chiar fibra naţiunii, aşa cum a fost modelată de creaţia „omului nou“. Iată-ne ajunşi la punctul cel mai sensibil al discuţiei: este îndeajuns să cunoşti, pentru a acţiona? Se susţine praxis-ul în doxa? Fapta rezultă doar din cunoaştere? Filozofia etică răspunde că nu. Cunoaşterea bună, născută din fapta bună, are trebuinţă de voinţă şi raţiune (unii ar mai adăuga şi bun-simţ), adică de două ingrediente pe care doar simplul fapt de a te muta dintr-un loc în altul nu le poate da formă.

Noi trăim sub ceea ce Adrian Marino a numit „complexul Dinicu Golescu“, însă ne împotrivim cu încăpăţînare îndemnului pe care călătoriile pedagogice l-au afirmat dincolo de context (la început Dinicu Golescu, apoi Ion Botez sau Ion Codru Drăguşanu pentru a aminti doar cîteva figuri cu relief). Mai direct spus, suferim de complexul inferiorităţii, însă ne străduim prea puţin pentru a-l corecta. Dinicu Golescu a fost şi el un politician care a avut şansa de a călători, însă a realizat că la fapta bună se ajunge (mai ales) prin voinţă şi raţiune. Din acest motiv, familia Golescu, dintre cele mai bogate la acel timp, a fost pe punctul de a sărăci, pentru simplul fapt de a-şi fi pus avutul în slujba unei viziuni, a unui proiect social – programul paşoptist, de la care, cred, ar fi cu folos să ne amintim că s-au împlinit 160 de ani. Să fie explicabilă distanţa care separă generaţia paşoptistă de cea postdecembristă prin faptul că a fi politician acum un veac şi jumătate însemna a aparţine unei colectivităţi calchiate după modelul aristocraţiei occidentale, cu tot ce presupune acest lucru, iar a face politică, era un fel de profesie, în vreme ce astăzi a fi politician devine accesibil oricărui cetăţean ce convinge şi (teoretic) se dotează cu un program? Se împacă mai bine responsabilitatea cu dreptul inegal (sau limitat) de a face politică decît cu dreptul egal? Să se întîmple deci aceste lucruri pentru că ajungem să cunoaştem tot mai multe paradoxuri ale democraţiei despre care vorbea odinioară Alexis de Toqueville? Posibil, însă personal mă îndoiesc.

Ceea ce ne lipseşte este o pedagogie naţională, regîndirea unui proiect de trăire în comun pe care nici Revoluţia din 1989, şi nici aderarea la Uniunea Europeană nu par să-l fi stimulat într-un mod consistent, deşi ar fi avut toate şansele să o facă. În definitiv, ce poate fi mai grandios decît acele evenimente rarisime pe care Providenţa ni le dă pentru ca noi să ne (re)descoperim dimensiunea colectivă a existenţei? Faptul că ştim prea puţin să le aducem în favoarea noastră nu se întîmplă, cred, pentru că nu avem ochi de văzut şi urechi de auzit, ci, pur şi simplu, pentru că ne lipseşte mintea sau măcar aplecarea (care uneori e naturală) prin care le putem descifra aşa cum se cuvine. Astfel se vede din afară România acestui prezent (obositor de continuu).

Articolul a apărut inițial în Dilema Veche http://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=248&cmd=articol&id=9504

Se deschide festivalul filmului românesc în provincia Quebec

decembrie 1st, 2008

FESTIVALUL FILMULUI ROMANESC, organizat anul trecut (2 – 15 noiembrie 2007) de Asociatia ROCADE si CRQ, cu sprijinul Centrului National al Cinematografiei din Romania, in orasele Montreal (Cinéma du Parc) si Quebec (Cinema CLAP), s-a bucurat de succes, determinand efervescenta in comunitatile romanesti din alte orase canadiene, dar si o foarte buna imagine si interes pronuntat la nivelul institutiilor importante din Provincia Quebec: Ministerul Imigratiei si Comunitatilor Culturale, Primariile Montreal si Quebec, institutiile culturale din cele doua orase.

Editia 2008 a FESTIVALULUI FILMULUI ROMANESC la Montreal si Quebec va avea loc in perioada 1 – 11 decembrie 2008, pentru a intergra in mod firesc sarbatorirea Zilei nationale a Romaniei in cadrul manifestarilor promovate la Montreal intre 1 si 3 decembrie, la prestigioasa CinéRobotèque a Oficiului National al Cinematografiei si intre 1 si 4 decembrie la EspaceCinéma de la Centrul Segal, iar in orasul Quebec in perioada 5 – 11 decembrie la Cinéma Le Clap.

Programul festivalului include 20 de filme romanesti de ultima ora, lung si scurt-metrage, majoritatea premiere absolute in Canada, invitatii editiei actuale fiind genialul, fara exagerare!, actor HORATIU MALAELE. El va prezenta doua filme din perioade diferite in care a jucat ca actor – “Aceasta lehamite” (1995), in regia lui Mircea Daneliuc si “Ticalosii” (2007), in regia lui Serban Marinescu -, insa cel mai asteptat dintre filmele pe care le va reprezenta, “Nunta muta” (2008), prin care semneaza debutul sau in regia de cinema este deja inscris in competitia pentru Berlin 2009 si va putea fi prezenat doar anul viitor. Cu aceasta ocazie, “Nunta muta” va fi inlocuit de filmul “Maria” (2003, regia Calin Netzer), de asemenea un film premiat la Locarno pentru interpretare feminina si masculina, chiar cu ravnitul Leopard.

Impreuna cu Horatiu Malaele, un alt invitat de marca al FESTIVALULUI FILMULUI ROMANESC la Montreal si Quebec este criticul IRINA-MARGARETA NISTOR, pentru prima data in vizita in Canada. Cunoscuta de publicul de toate varstele, mai ales ca “vocea care traducea” filmele straine in perioada comunista, Irina-Margareta Nistor, in calitate de selectioner al Festivalului, va prezenta de aceasta data filmele romanesti din noua si mai veche generatie, dar va si scrie in presa romaneasca despre FESTIVALULUI FILMULUI ROMANESC la Montreal si Quebec.

Intre filmele programate in cadrul evenimentului se numara: “Legiunea straina” (2007), cel mai recent film in regia lui Mircea Daneliuc, in care subiectul principal este gripa aviara, evident pe langa “legiunea straina din Franta”, la acre aspirau candva romanii; “Restul e tacere” (2008), regia Nae Caranfil, film care va reprezenta Romania in selectia pentru film strain la Oscar 2008, “Ryna” (2005), in regia Ruxandrei Zenide, un film de debut care a castigat numeroase premii europene; “Intalniri incrucisate” (2008), regia Anca Damian, pelicula inviatata anul acesta la “Festivalul Filmului de Arta” de la Montreal; “Tache” (2008), in regia tanarului Igor Cobileanschi, o “comedie rasturnata”, cum a fost numita, in care Mircea Diaconu face un nou rol de zile mari, in compania Marei Nicolescu, scenarista filmului, dar si partenera din “Filantropica”; “Supravietuitorul” (2008), in regia lui Sergiu Nicolaescu, el insusi un supravietuitor, care il readuce in prim-plan pe Comisarul Moldovan; “Elevator” (2008), regia George Dorobantu, o noua speranta a “noului val” din cinematografia romaneasca, productia acestui film fiind cea mai redusa, ca o proba clara ca filmul independent, cu buget mic, exista si in Romania; de asemenea, invitatul de anul trecut al FESTIVALULUI FILMULUI ROMANESC la Montreal si Quebec, regizorul Nicolae Margineanu revine cu o premiera, filmul “Schimb valutar” (2008), al carui protagonista, tanara actrita ALIONA MUNTEANU, va fi prezenta la festival, cu atat mai mult cu cat de putin timp a devenit montrealeza. Programul complet al festivalului poate fi gasit pe site www.rocade.ca.

Référances Association ROCADE:
Simona Hodos – Directrice; association.rocade@yahoo.com, tel: 514-560-2880
Otilia Tunaru – Assistante à la programmation; association.rocade@yahoo.com, tel: 514-884-6530

Executați pentru că erau evrei: Rabinul Noach Gavriel Holtzberg și soția lui, Rivka

decembrie 1st, 2008
Rabinul Holtzberg și soția sa nu împliniseră 30 de aniRabinul Holtzberg și soția sa nu împliniseră 30 de ani

Haşem Yinkom Damam – Domnul să le răzbune sângele…

Baruh Dayan ha’emet – Fie binecuvântat Judecătorul cel Drept…

Cu cuvintele astea au inceput vineri seara discutiile cu prieteni si cunoscuti despre moartea brutala a aproape 200 de oameni in Mumbai, orasul pe care-l stiam in tinerete ca Bombay. Cu o populatie intre 13 si 18 milioane de locuitori si cu nu mai mult de 5000 de evrei, drama petrecuta acolo timp de doua zile i-a zguduit pe evreii si pe ne-evreii din toata lumea. Chabad House, o mica cladire de 5 etaje, cumparata de miscarea religioasa hasidica Chabad, condusa si ingrijita de rabinul Gavriel si sotia lui, Rivka, Holtzberg, a fost locul unei drame ingrozitoare. Cunoscuti ca Gabi si Rivky, cei doi tineri, de 29 si 28 de ani, aveau doi baieti, unul, Moshe, care tocmai a implinit doi ani, si inca un baiat, bolnav, in Israel. La inceputul anului, Gabi si Rivky au mai trecut printr-o alta tragedie, cind al treilea fiu al lor a murit de o boala genetica.

Gabi si Rivky si-au inceput activitatea de shlichut [emisari] in India ai rabinului de Lubavici, acum cinci ani.

Ingaduiti-mi citeva minute sa explic putin despre ce e vorba. Chabad Lubavici este o grupare religioasa originara in oraselul Lubavici din Rusia. Cuvintul Chabad e format din initialele a trei cuvinte: Ch – Hohma [intelepciune], B – Bina [cunoastere], D – Deah – [religie]. Seful lor spiritual e Rebbe [Rabinul]. Ultimul Rebbe a fost rabinul Menachem Mendel Shneersohn. Rabinul Shneerson a pornit o actiune de a trimite emisari [shluchim] in toata lumea. Acesti emisari se duc in cite un oras unde sint evrei care au nevoie de ajutor, se stabilesc acolo, infiinteaza o sinagoga, o scoala, o mikva (baie rituala), se ocupa de predarea de lectii de iudaism pentru evreii locali, procura mincare kashera, ii ajuta cu tot ce se poate pentru a „inlocui intunericul cu lumina”. In Toronto avem in momentul de fata cel putin o duzina de shluchimi, iar in toata lumea, dupa cite inteleg eu, sint deja citeva mii.

M-am intors acum citeva ore de la mitingul de solidaritate si de comemorare a victimelor atacului islamistilor din India. A fost o intilnire emotionanta, multi dintre cei peste o mie de participanti erau cu lacrimi in ochi. Pe linga reprezentanti ai comunitatii Chabad din Toronto si Ontario, au fost de fata reprezentanti ai tuturor nivelelor de guvern, federal, provincial si orasenesc, au vorbit un reprezentant al consulatului israelian, un reprezentant al UJA (United Jewish Appeal) si un alt shaliach din Toronto, rabinul Mendel Kaplan.

Saptamina trecuta am citit parashaua [pericopa] Toldot. In ea, printre altele, ni se povesteste despre Itzhak si sotia sa, Rivka. Rivka are in pantece doi baieti gemeni, Esav si Yaacov. Midrashul ne spune ca, pe cind copiii erau inca in burta ei, cind Rivka se apropia de un loc in care paginii se rugau, Esav se zbatea sa iasa afara. Cind se apropia de un loc evreiesc, Yaacov se sbatea sa iasa. Midrashul se intreaba: ce cauta Rivka pe linga locurile de „avoda zarah” [pagine]? Ca si Rivka noastra, Rivka biblica cauta evrei rataciti, evrei in cautarea spiritualitatii si incerca sa-i aduca inapoi la spiritualitatea evreiasca, la Dumnezeu, la religia si traditiile poporului lor.

Inca nu cunoastem tot ce s-a intimplat timp de doua zile in cladirea Chabad House. Dar stim ca Rivka a fost gasita acoperita de un talit [sal ritual], talitul sotului ei. Se presupune ca ea a fost omorita de teroristi in fata sotului ei, si ca el a acoperit-o cu talitul lui, Ce groaznic! A acoperit-o asa cum sint acoperiti mortii la evrei inainte de a fi ingropati, cu tahrihim, un vestmint alb.

In cei cinci ani de cind se stabilisera in Mumbai, perechea Holtzberg reusise sa creeze in Habad House o atmosfera luminoasa, calda si prietenoasa. Casa lor era intotdeauna deschisa pentru evreii locali, pentru israelienii care treceau prin oras pentru business sau pentru turism. Gabi era specialist si in sh’hita [taiere rituala de pasari], era si mohel [facea circumcizii], tinea lectii in engleza si-n ebraica, se ocupa de treburile si nevoile zilnice ale sinagogii si ale comnunitatii evreiesti. Rivka se ocupa de mikva si de bucataria kashera. Iat-o aici cu citeva fete in vizita la Chabad House in Mumbai.

In anul 5716 (1956) un alt atac terorist arab, de asta data in Israel, in Cfar Chabad, oraselul in care comunitatea Chabad si-a facut casa, s-a lasat cu morti si cu raniti. Supravietuitorii l-au intrebat pe Rebbe daca sa mai ramina acolo, sau sa paraseasca acel sat. Timp de patru zile, Rebbe nu a raspuns nimic, inchis singur in casa din Brooklyn, sediul international al Chabadului, la 770 Eastern Avenue. Dupa patru zile le-a raspuns cu numai trei cuvinte: „behemshech ha’bnyia tinacheni” [va veti consola prin continuarea constructiei]. Si, intr-adevar, Chabad a continuat sa mearga inainte, sa aduca lumina si bucurie pe fetele a mii si mii de evrei din toata lumea.

In ultimele citeva zile, sute de e-mailuri au venit la Chabad International, la sediul de la 770 (seven-seventy), cum e numita cu dragoste casa unde Rebbe a locuit zeci de ani, scrisori de la sute de oameni care l-au cunoscut pe rabinul Gabi Holtzberg si pe sotia sa, oameni a caror viata a fost insemnata pentru totdeauna de acesti doi tineri speciali.

La meeting, rabinul Mendel Kaplan, de la sinagoga Chabad Flamingo, din vecinatatea Toronto, un shaliach la fel ca si decedatii, a spus ca atacul asta nu-i va opri sa mearga inainte, sa construiasca noi sinagogi, sa aduca lumina pe alte meleaguri pe unde au ajuns evreii, sa faca si mai multe mitzve [fapte bune, porunci biblice si rabinice]… Rabinul Kaplan a povestit de cit „mesirus nefesh” [sacrificiu de sine] au dat dovada sotii Holtzberg… A amintit de politisti, care, purtind toti aceeasi uniforma, se simt legati intre ei ca fratii, tot asa shluchimii sint o mare familie, frati si surori. A fi un shaliach [emisar al lui Rebbe] inseamna sa te dedici pe viata.

Chabad Toronto a deschis un fond pentru ajutorarea orfanilor familiei Holtzberg.

Meetingul s-a incheiat cind rabinul Zaltzman a recitat un miscator si emotionant pina la lacrimi „kel maleh rahamim” – o rugaciune care se spune in amintirea mortilor, in amintirea tuturor victimelor atacului din Mumbai.

Toronto, noiembrie 2008

Muzeul Taranului Roman – amenintat cu desfiintarea

decembrie 1st, 2008

In urma cu cateva zile s-a incheiat controlul efectuat de o comisie a Ministerului Culturii si Cultelor la Muzeul National al Taranului Roman. In raportul inaintat oficial cu aceasta ocazie conducerii muzeului este formulat explicit „idealul” desfiintarii Muzeului Taranului Roman:
„In conditiile date, ideal ar fi ca, odata cu definitivarea lucrarilor de consolidare a cladirii, muzeul sa fie pregatit cu o expozitie permanenta noua ca tematica, prin care sa fie puse in valoare si alte obiecte din patrimoniul extrem de valoros, de aproape 90000 de bunuri culturale mobile, al muzeului si, bineinteles, cu alt mobilier pentru expunere”.
(Reprezentanti ai MTR amintesc ca mobilierul a fost conceput de Horia Bernea special pentru aceasta expunere si in conformitate cu stilul acesteia).

Muzeul Taranului Roman prezinta in continuare o serie intreaga de alte recomandari ferme de desfiintare, de la Clubul Taranului la Targul Taranului, care „prezinta riscul ca toate manifestarile culturale initiate in curtea muzeului sa vireze spre derizoriu”, dupa cum se precizeaza in raportul Ministerul Culturii si Cultelor.

Intreaga echipa a institutiei mentionate considera acest act oficial al Ministerului Culturii si Cultelor nu numai un afront la adresa unei institutii culturale care a obtinut cea mai mare recunoastere internationala in domeniul sau de activitate, dar si o amenintare directa a insasi existentei muzeului in forma sa actuala, care este cea care l-a facut faimos in tara si strainatate si singura pe care o accepta ca legitima.

In opinia MTR, situatia repeta incercarea de acum patru ani de dezmembrare a discursului muzeal al intemeietorului muzeului, pictorul Horia Bernea.

In comunicatul de presa emis cu acest prilej, Muzeul Taranului Roman subliniaza: “Se pare ca „erezia” pe care o reprezinta muzeul nostru in peisajul cultural romanesc deranjeaza in continuare – ba chiar tot mai mult – o categorie semidocta de „preoti ai patrimoniului”, care traieste cu si din amintirea nemarturisita a Cantarii Romaniei si pentru care muzeul ar fi un loc ideal daca n-ar exista publicul.

Ne-ar bucura comentariile facute pe blogul muzeului : http://muzeultaranuluiroman.ro/blog/

si ne-ar ajuta un vot de sustinere pe http://www.petitiononline.com/MTR2008/petition.html”

Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale Chisinau angajează

decembrie 1st, 2008

Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) „Viitorul” www.viitorul.org, un think tank înregistrat în Republica Moldova, organizaţie neguvernamentală, not-for-profit şi fără caracter politic, care promovează schimbări democratice şi reforme, angajează: Asistent în cadrul proiectului „Campanie de advocacy în susţinerea exportatorilor moldoveni de produse agricole.” Proiectul este susţinut de Fundaţia SOROS-Moldova.

Descrierea postului:

Postul este project-based, cu posibilitatea de angajare full-time la finalul proiectului. Proiectul se desfăşoară pe durata a 3 luni, începând cu decembrie 2008. Conditii> capacitate de analiză şi sinteză a datelor prin aplicarea metodelor calitative: interviuri, focus-grupuri în regiuni urbane din Republica Moldova.

Responsabilităţi:

- Coordonator activităţi de logistică.

- Pregătirea şi organizarea meselor rotunde regionale.

- Menţinerea contactelor cu beneficiarii proiectului şi echipa locală a proiectului.

Durata: decembrie 2008 – martie 2009, cu posibilitate de continuitate.

Termen limită pentru depunerea CV-urilor: 5 decembrie 2008.

Calificare:

· Licenţiat în domeniul ştiinţelor economice, drept sau relaţii publice.

Cerinţe generale:

*
Cunoaşterea fluentă a limbilor romană, engleză şi rusă.
*
Cunoaşterea cadrului legal va constitui un avantaj.
*
Disponibilitate de implicare imediată şi de a călători în diferite regiuni.

Aptitudini: profesionalism, daruire, seriozitate şi rigurozitate, comunicare şi lucru în echipă.

Candidaţii interesaţi trebuie să prezinte:

- Curriculum Vitae.

- Date de contact pentru doua persoane care îi pot recomanda pentru acest post.

Candidaturile trebuie adresate dlui Viorel Chivriga cu menţiunea ”Pentru postul de Asistent în cadrul proiectului „Campanie de advocacy în susţinerea exportatorilor moldoveni de produse agricole” şi transmise pe adresa de email: viorel@mcc.md sau viorel.chivriga@ viitorul. org. Pentru informaţii suplimentare vă rugăm să ne contactaţi la nr. de telefon 221844.

Vor fi contactaţi pentru interviu doar candidaţii pre-selectaţi.

Institute for Development and Social Initiatives (IDIS) “Viitorul”
Chisinau, 10/1, Iacob Hincu Str., Republic of Moldova
Phone: +373 22 22 18 44
GSM: +373 699 18 296
Web: www.viitorul. org

Reporter cu sau fără voie la alegeri pentru revista ACUM

noiembrie 30th, 2008
Votare la secția 55 - primăria Brent, nordul LondreiVotare la secția 55 – primăria Brent, nordul Londrei

Constanța – Mircea Munteanu

Adresa mea, figura in situatia publicata de RL on-line la Colegiul electoral 8 Constanta. In realitate, sunt arondat Colegiului 7(deputati). (Pentru Senat, Colegiul 3.)

In ziua de duminica, 30 nov.2008, am fost la vot, la vechea noastra sectie de votare. (69). Raspunsul: blocul dvs. nu figureaza pe listele noastre.(Desi pe usa, era trecut nr. blocului meu.)(Locuiesc intr-un bloc turn
situat in mijlocul unei linii de 10 blocuri turn.Celelalte 9 erau pe lista.Tare ciudat cum blocul nostru a fost “uitat”.)

Am peregrinat pe la sectiile 60,61,62 si 63. Nici una nu stia nimic. La 62, ni s-a spus ca s-a rezolvat problema, sa ne intoarcem la sectia 69. Unii vecini au renuntat la vot, altii au votat pe liste suplimentare la sectiile unde au fost trimisi. Eu am votat tot la 69, dar.. pe liste suplimentare.(Cred, pentru ca nu era formularul imprimat la calculator utilizat pentru ceillati alegatori.)
Trebuiesc verificate listele astea suplimentare, pentru ca un cetatean, sa nu poata vota de mai multe ori.

Impresii (si doar impresii): intre orele 10-14.
lume putina. Nici o coada, in afara de Sectia 63.Multe femei. (Majoritare; singure sau in grup.) Multi batrini (Sau in cel mai bun caz, 50+; perechi.). Am vazut si tinere. Singure sau insotind batrine.

De mentionat ca simbata 29.nov.2008, in localitatea Ovidiu, masina unui candidat la Senat din partea PSD, a fost implicata intr-un accident mortal. (Un batrin care a traversat neregulamentar strada.) Nu se stie daca masina era condusa de proprietar.

Pitești – Cornelia Curtean

Am ajuns împreună cu familia în jurul orei 11,59 la secţia de votare nr 35, Găvana III, de care aparţin şi am remarcat că era cam pustiu.. Nici nu am apucat bine să ne apropiem de uşă cu intenţia de a intra şi o doamnă un pic cam agitată ne-a poftit să aşteptăm pe hol…. Erau destule cabine libere… După ce intrăm îi spune băiatului meu care are 7 ani să aştepte afară că s-ar putea sa influenţeze votul…

Chișinău – Maia Metaxa

La Chişinău au votat până la ora 12.30 circa o mie de persoane. La urne însă s-au prezentat mult mai mulţi cetăţeni, inclusiv din suburbii, dar nu au reuşit să voteze, pe motiv că nu aveau actele în regulă.

Majoritatea nu aveau viză de reşedinţă în Republica Moldova, dar o aveau în România, alţii nu aveau permis de şedere eliberat de autorităţile de la Chişinău.

Aceştia sunt nemulţumiţi că „nu le-au dat voie să voteze” şi vor face o plângere în adresa Ambasadei României la Chişinău, cu lista celor care nu au putut vota anexată.

Potrivit preşedinţilor secţiilor de votare, au fost alegători care aveau şi acte expirate.

În Republica Moldova au fost deschide patru secţii de votare – una la Ambasada României de la Chişinău, alta la Consulatul din strada Vlaicu Pârcălab şi două secţii de votare la Consulatul din strada Grigore Ureche.

Cei mai mulţi alegători – cetăţeni români din Republica Moldova – au votat în 2007, în cadrul referendumului pe tema demiterii preşedintelui Traian Băsescu.

Atunci au reuşit să voteze circa 5000 de persoane. Mulţi alţii însă, de ordinul miilor, nu au putut vota din cauza cozilor imense în ziua alegerilor de la cele două secţiile de votare de la Ambasada şi Consulatul României. Ei au acuzat atunci autorităţile române de proastă organizare, iar autorităţile Republicii Moldova – că nu ar permite deschiderea a două consulate la Bălţi şi Cahul.

Tel Aviv – Lucreția Berzințu

PROTESTEZ!

Nu am fost primita sa votez pentru ca nu am domiciliul in Israel, trecut in pasaport, dar am viza legala de munca, atasata aici! Asta e legea israeliana!

Aici, nimeni nu are domiciliul in Israel, din cei care lucreaza legal. Viza de munca se pune in fiecare an.Cel care lucreaza ca asistent social, locuieste la persoana pe care o ingrijeste. Asa e legea aici.

Consulul de la Tel Aviv mi-a spus ca nu am dreptul sa votez, conform legii, chiar daca am venit cu doamna pe care o ingrijesc, i-am aratat viza valabila…

Am fost si la Biroul de vize israelian sa le explic despre ce este vorba. Nimic! Asa este aici legea, numai viza de lucru se trece pe pasaport, fara rezidenta. Consulul Romaniei la Tel Aviv trebuia sa fi comunicat la Bucuresti despre legea israeliana.

Astept un raspuns! Curat murdar! Vorba lui Caragiale.

Tel Aviv – Vlad Solomon

Am fost in cursul diminetii la ambasada Romaniei, din Tel Aviv. Spre surprinderea mea, era destul de multa lume. Dar mi-am dat seama ca foarte putini intelegeau exact ce si de ce voteaza. Si nu realizau ca, practic, voteaza pentru un reprezentant care ar trebui sa fie si vocea romanilor din tarile arabe si Africa. Toata povestea mi se pare o aiureala, impartire fara logica. L-am intilnit pe Armand Schor, candidatul PSD-PC, si i-am spus ca a facut o greseala neraspunzind clar la intrebarile revistei ACUM. Mi-am permis sa ii sugerez ca ar fi bine sa o faca, chiar cu intirziere, mi-a raspuns ca nu a avut timp. Mai bine mai tirziu decit niciodata.

Londra – Petru Clej

La primăria sectorului Brent, din nordul capitalei britanice, la umbra stadionului Wembley, este deschisă una dintre cele cinci secții de votare din Londra.

Afluența la ora prânzului, în această secție din sectorul cu cei mai mulți români din Londra, era redusă, de abia dacă votaseră 40 de persoane. Vremea proastă, precum și participarea la slujba de duminică (aici sunt catolici și penticostali) erau invocate ca posibile motive de președintele secției Daniel Furculeșteanu.

Unor români care veniseră acolo nu li s-a permis să voteze deoarece nu aveau acte doveditoare ale rezidenței în Marea Britanie – National Insurance Number sau National Health Service Number sau pașaport românesc cu dreptul de ședere în Marea Britanie.

Unii votanți erau așa de puțin informați încât nu știau că votează pentru un senator și un deputat care îi va reprezenta direct, colegiul 1 – Europa Occidentală la Camera Deputaților, colegiul 1 – Europa la Senat.

Mircea Baniciu îşi invită prietenii la Sala Palatului pe 3 decembrie 2008

noiembrie 30th, 2008

Mircea Baniciu va concerta pe 3 decembrie la Sala Palatului într-un spectacol eveniment, într-o formulă unică alături de câţiva dintre cei mai buni prieteni ai săi. Invitaţii săi vor fi: Ioji Kappl, Costin Petrescu, Mircea Vintilă, Marius Batu, Ioan Gyuri Pascu şi Ana Baniciu. In cadrul acestui spectacol, artistul îi va avea alături pe cei de la trupa Pacifica, în componenţa Teo Boar, Cristi Iorga, Marian Mihăilescu şi Vlady Cnejevici.
Biletele s-au pus în vânzare în reţeaua magazinelor Diverta, Germanos, Carrefour Voyage, Music Shop, Librariile Cărtureşti, Magazinul Muzica, Sala Palatului şi online pe www.bilete.ro, www.blt.ro, www.eventim.ro, ticketpoint.ro. Cu 3 zile înainte de concert biletele se vor putea cumpăra numai din magazinele Diverta şi de la Sala Palatului.

\”Va fi un spectacol deosebit în care i-am invitat pe cei pe care i-am avut alături pe scenă în diferite perioade şi în diferite formule. Voi aborda un repertoriu special, cu piese cântate mai rar sau chiar deloc în spectacole, încercând să aduc aminte fanilor de Pasărea Colibri, de Baniciu anilor ’80 şi bineînţeles de Phoenix.\”

Toţi spectatorii ce vor fi prezenţi la concertul \”Mircea Baniciu & prietenii lui\” pe 3 decembrie la Sala Palatului vor primi gratuit un CD – maxi single care conţine o avanpremieră a unui viitor album ce va fi prima producţie realizată împreună de Mircea Baniciu si Josef Kappl. CD-ul va conţine piesa \”Pe Argeş în jos\” in trei variante: rock, folk şi radio version.

Dupa despărţirea de Phoenix, cei doi artişti au hotărât să lucreze împreună la un nou proiect explorând legenda binecunoscută a Meşterului Manole. Celor doi li s-a alăturat Victor Cârcu, autorul versurilor unor hituri celebre precum \”Mugur de fluier\” (Phoenix) sau \”Eşarfa în dar\” (Mircea Baniciu), care a realizat în anii ’70 un scenariu care va sta la baza versurilor acestui nou album.

Cu această ocazie se va lansa pe piaţă şi un album de colecţie \”Mircea Baniciu – vinyl collection\” care conţine 4 CD-uri cu piesele originale apărute pe discuri vinil în anii ’80 – ’90: Tristeţi provinciale (1981), Ploaia (1984), Secunda 1 (1988) şi Secunda 2 (1992). \”Este un album extrem de aşteptat, pentru că foarte multţi m-au rugat de-a lungul timpului să reeditez cumva acele piese. Vroiau piesele orginale, aşa cum au fost înregistrate atunci. Le-am remasterizat şi le prezint acum publicului într-o colecţie deosebită.

Fiecare album din această colecţie are povestea lui: \”De exemplu primul EP ieşit pe piaţă în 1979 conţine 4 piese înregistrate de mine doar cu chitara într-un studio de televiziune. Era o probă pentru emisiunea lui Vornicu. Am fost anunţat de cei de la Eletrecord peste câteva saptamani ca voi avea disc, şi trebuie să vin să fac coperta. S-a vândut foarte bine, şi a fost în fapt debutul meu ca artist solo. Cel de-al doilea este cunoscut ca \”albumul galben\”, datorită coperţii, pentru ca nici acesta nu a avut titlu. Ar fi trebuit să se numească \”Tristeţi provinciale\”, dar am fost rugat să schimb titlul pentru că în acea perioadă nu era bine să fii prea trist. \”Secunda 1\” şi \”Secunda 2\” sunt două albume realizate pe versurile lui Dan Verona, inspirate dintr-un basm. Intre ele este o diferenţă notabilă, primul a fost făcut înainte de ’90 şi uşor cenzurat, iar al doilea în plină tranziţie. Secunda 2 a fost produs în doar 5000 de exemplare şi până acum nu a mai fost reeditat.\”

Biletele s-au pus în vânzare în reţeaua magazinelor Diverta, Germanos, Carrefour Voyage, Music Shop, Librăriile Cărtureşti, Magazinul Muzica, Sala Palatului şi online pe www.bilete.ro, www.blt.ro, www.eventim.ro, ticketpoint.ro.

Bucuresti – Expoziţia “IN THE BLOOD / LEGĂTURI DE SÂNGE”

noiembrie 30th, 2008

BUCURESTI, 03 Decembrie 2008 – “Dintre toate spiritele care m-au bântuit…(el) a fost cel mai dominant” (din Scrisorile catre Simon de G.M.Cantacuzino) Cu sprijinul Fundaţiei Familiei Raţiu, al Centrului Cultural Român de la Londra şi al Fundaţiei Pro Patrimoniu, la Muzeul Naţional de Istorie a României se va deschide expoziţia „Legături de sânge/In the Blood. O expoziţie-dialog între arhitectul George Matei Cantacuzino şi nepoata sa Ilinca Cantacuzino”. Vernisajul, la care vă invităm să participaţi, va avea loc miercuri, 3 decembrie, ora 15, la sediul muzeului din Calea Victoriei nr. 12.

Muzeul Naţional de Istorie încheie seria expoziţiilor din acest an cu un eveniment special, dedicat memoriei timpului – garant al continuităţii şi receptacul sensibil, dinamic şi mereu deschis dialogului spiritual dintre generaţii. O expozitie-dialog între arhitectul George Matei Cantacuzino si nepoata sa Ilinca Cantacuzino. George Matei Cantacuzino s-a născut in anul 1899 la Viena. Dupa ce studiază arhitectura la Academie des Beaux-Arts – Paris se întoarce în România unde proiectează câteva dintre cele mai semnificative edificii ale vremii, precum banca Chrissovelloni din Bucureşti. Printre lucrările sale se regăsesc Hotelul “Bellona” si Villa Aviana, situate pe litoralul Marii Negre, precum si proiectul de restaurare a Palatului Mogoşoaia. Regimul comunist îl condamnă la 5 ani de muncă silnică. În anii patruzeci devine profesor de Istorie a Arhitecturii la Institutul Ion Mincu. În anii cincizeci e numit la Direcţia Monumentelor Istorice. În ultimii ani ai vieţii se întoarce la proiectare şi coordonează lucrările la ansamblul arhitectural al Palatului Mitropoliei din Iaşi. Tumultul istoriei româneşti din ultima jumătate de veac se reflectă în existenţa sa, a cărei consolare perpetuă este concretizată de scrierile sale cu caracter filozofic, dar mai ales de pictura sa, deşi celebritatea îi fusese adusă de opera arhitecturală. In pictură, mai mult decât în celelalte opere ale sale, se regăseşte principiul libertăţii care a călauzit spiritul său creator. Ilinca Cantacuzino s-a născut şi a crescut în Anglia fără a-şi fi întilnit vreodată bunicul care a murit in România in anul 1960. L-a cunoscut prin intremediul bunicii sale Sanda Cantacuzino (nascută Ştirbey) şi prin picturile lui de care a fost înconjurată în copilărie, şi care au lasat o puternică amprentă asupra practicii sale artistice. Expoziţia-dialog a lucrărilor realizate de Ilinca si G.M. Cantacuzino reprezintă o încercare de a-l redescoperi pe G.M. – pictorul, şi in acelaşi timp un studiu al relaţiei dintre el si nepoata sa realizat prin juxtapunerea lucrărilor lor, adesea foarte diferite. Această expoziţie este pentru Ilinca Cantacuzino o şansă de a explora o iconografie de imagini si texte, adesea repetitive, formulând în acelaşi timp propriul său răspuns la metodele si cromatica lui G.M.Cantacuzino. Expoziţia intitulată \\’In the Blood / Legaturi de Sange\\’ este un prim pas către o necesară reaşezare a lui G.M. Cantacuzino – pictorul, supranumit “cronicarul spiritualitatii româneşti”, în spaţiul cultural românesc. Acest gest coincide cu publicarea unui album al artistului conţinând 99 de acuarele donate de către el Bibliotecii Centrale Universitare din Iaşi cu scurt timp înainte de a se stinge din viaţă. După alăturarea României la Uniunea Europeana, această expoziţie se vrea o contribuţie activă la noul dialog între ţările europene. \\’In the Blood / Legături de Sânge\\’ este o punte în timp menită să recupereze istoria pierdută între generaţii ale aceleaşi familii şi o punte în spaţiu, reunind o istorie comună între ţări. Titlul nu se referă doar la legăturile familiale, ci şi la imperativele artistice mai presus de conjuncturile spaţiului şi timpului, impunându-se ca o forţă benefică în armonizarea umanităţii.
Expoziţia poate fi vizitată în perioada decembrie 2008 – ianuarie 2009.

Partenerii media ai expoziţiei sunt:
7 Seri, Historia, Onlinegallery.ro, Comunicatedepresa.ro.

Program de vizitare: Lu-Vi, 9-17

Muzeul Naţional de Istorie a României

Românii votează la umbra stadionului Wembley

noiembrie 30th, 2008
Românii din nordul Londrei au votat la primăria BrentRomânii din nordul Londrei au votat la primăria Brent

La intrare în primăria sectorului Brent, din nordul Londrei, scrie pe o tabelă electronică – “Alegeri parlamentare România – etajul 2. Pe pereți sunt lipite afișe scrise de mână, cu săgeți: “Secția de votare 55”. Este una dintre cele cinci secții de votare din Londra, dintr-un total de 14 în Regatul Unit, față de doar două anul trecut la alegerile europene și referendumul privind scrutinul majoritar uninominal.

De la etajul doi se vede superb vestitul stadion Wembley, aflat la mai puțin de 500 de metri.

Brent este sectorul capitalei britanice unde locuiesc cei mai mulți români, majoritatea sosiți în ulitmii doi ani de la aderarea României la Uniunea Europeană. Afluența este redusă la ora prânzului, maximum 40 de persoane votaseră.

“E și vremea asta proastă, iar unii dintre votanți, mai ales catolici și penticostali, n-au venit încă de la slujba duminicală,” îmi spune președintele secției de votare, Daniel Furculeșteanu.

Nu trece însă mult timp și apar primii votanți de când mmă aflu acolo. Peste câteva minute ies doi tineri și îi întreb pentru cine au votat.

“Am votat cu PNL, și la Camera Deputaților și la Senat. Ei cred că vor guverna țara în perioada următoare. Liberalismul a fost prioritar în ultima perioadă. Aș prefera o coaliție PNL – PD-L, după alegeri, poate,” îmi spune unul dintre cei doi tineri.

La scurt timp un grup de patru persoane își exercită dreptul de vot. Cel care pare a fi capul familiei, un bărbat cu accent maramureșean îmi spune:

“Am votat ci PD-L, pentru că dorim o reînnoire, o schimbare.”

În sfârșit alți doi tineri, unul de vreo 25 de ani, celălalt de circa 30 îmi spun că și ei au votat cu PD-L.

“Pe mine m-a determinat istoria politică a ultimilor doi ani. Sunt un sprijinitor al președintelui Traian Băsescu, și fiind votat de popor, a doua oară după suspendare și referendum, partidul care a făcut chestia asta trebuia să plece de la guvernare,” spune cel mai tănăr.

“Trebuie să existe o majoritate în parlament ca să nu mai existe blocaje legislative. Am auzit că PSD se va alia cu PNL și cu UDMR, dar sperăm că PD-L va găsi totuși un partener de coaliție,” adaugă cel mai în vârstă.

Deși s-a votat pentru prima oară uninominal, niciunul dintre alegători nu mi-a spus numele candidatului, ci al partidului pentru care a votat, confirmând ceea ce scriu de doi ani, că e un mit că prin votul uninominal se aleg persoane, nu partide.

’Vrem o viață mai bună’

Dar ce așteaptă alegătorii români londonezi de la parlamentarii ce-i vor reprezenta direct pentru prima oară?

“Dorim o schimbare absolută în România să ne aliniem standardelor europene și să trăim mai bine,” spune votantul PNL.

“Așteptăm să facă ceva concret pentru noi. Am dori să intervină pentru ridicarea restricțiilor privind dreptul de muncă al românilor în Marea Britanie. Suntem priviți ca alte nații, deși România e membră a Uniunii Europene, câteodată ne simțim discriminați,” mi-a declarat votantul PD-L cu accent maramureșean.

“Așteptăm cam ce am așteptat când am plecat din țară, adică o viață mai bună, normal. Legi mai bune, să nu mai fim obligați să stăm ani de zile plecați afară pentru că nu există posibilitatea să ne descurcăm în țară,” spune alt votant PD-L.

Toți cei patru votanți cu care am vorbit lucrau în construcții. Nu e neapărat o coincidență, dat fiind că un procent important al românilor nou veniți în Marea Britanie lucrează în sectorul construcțiilor.

I-am întrebat dacă au fost afectați de recenta criză care a afectat industria construcțiilor. Niciunul nu părea să fie afectat.

“Sunt în Marea Britanie de doi ani. Lucrez în construcții, la Stratford, unde vor avea loc Jocurile Olimpice în 2012. Cât timp muncești și cunoști limba engleză, locul de muncă îți este garantat,” îmi spune votantul PNL

“N-am fost afectat de criză deși lucrez în construcții ca zugrav-vopsitor. Un meseriaș bun totdeauna are de muncă. Trebuie să fii corect, cinstit, ordonat, punctual. Noi suntem penticostali. Iar acestea sunt cerințe ale acestui cult,” spune votantul PD-L cu accent maramureșean.

“Am fost afectați mai puțin, pentru că sunt specializat în mai multe domenii. Am auzit despre alții că au plecat acasă. Încă nu e momentul critic, de obicei iarna e cea mai grea în construcții,” îmi spune alt votant PD-L.

Așadar, votanți în alegerile parlamentare din România la umbra stadionului Wembley. Asta spune multe despre cum s-a dezvoltat comunitatea românească din Marea Britanie, estimată acum la 50000 de persoane, o comunitate practic inexistentă cu doar câțiva ani în urmă.

In cautarea Modelului Suedez – impresii si nedumeriri (VII)

noiembrie 30th, 2008
Numai 50 de euro pentru un rulou cu bonuri de ordine, un afisaj (nu absolut necesar) iar de restul, loialitate si simt de gospodar. Atâta costa respectul pentru Client.Numai 50 de euro pentru un rulou cu bonuri de ordine, un afisaj (nu absolut necesar) iar de restul, loialitate si simt de gospodar. Atâta costa respectul pentru Client.

Infrastructura, veriga magică a lanţului

Până să scriu această serie de articole am trecut cu uşurinţă peste un o noţiune cu care ne întâlnim peste tot: infrastructura. Căutând o definiţie am descoperit că noţiunea include mult mai mult decât ,,şosele şi cai de comunicaţii”.

Infrastructura include o serie de elemente imateriale a căror menire este tot aceea de a face posibila funcţionarea societăţii: structurile urbanistice, instituţiile societăţii, dar şi legi şi regulamente. în definiţia suedeza a infrastructurii pe care am folosit-o mai este precizat: ,,este necesară şi o scară de valori acceptată de toţi pentru că infrastructura să funcţioneze”.

De aceea, poate cel mai performant şi demn de admirat element al modelului suedez este partea imateriala a infrastructurii. Atributele prin care se distinge aceasta sunt eficienta, rapiditatea, flexibilitatea, caracterul ne birocratic şi loialitatea pentru individ, fie el Solicitant (Client) sau slujbaş. Câteva exemplificări în continuare.

Fără ghişee, cereri, adeverinţe şi legalizări
Aproape toate demersurile se rezolva prin posta, telefon sau internet. Cum? Prin introducea simplificărilor inteligente, prin reducerea minima a adeverinţelor, înlocuite de date obţinute direct din baze de date ale instituţiilor (atenţie, după reguli şi restricţii bine-definite pentru protecţia integrităţii), prin acceptarea legalizării copiilor după documente de către oricine (cu asumarea răspunderii). şi nu în ultimul rand, toate acestea sunt efectul unui proces continuu, inteligent, de introducere a unor ameliorări în favoarea individului, a dorinţei sincere de a-i uşura viaţa.
Cred cu tărie că acelaşi sistem ar putea fi aplicat orişiunde pentru că mecanismele psihologice sunt aceleaşi în plus, globalizarea a netezit şi va continua să o facă în ritm accelerat toate asperităţile sociale care ar putea sta în calea introducerii unui sistem despre care s-a demonstrat că a funcţionat eficient în orice colt al lumii.

Poşta, ca vântul şi ca gândul
Un plic pus la cutia poştală sau un pachet expediat până la ora 18 (sau 21 la câteva cutii centrale din fiecare localitate) ajung a doua zi la prânz pe masa de lucru a destinatarului. Imaginaţi-va ce câştig enorm oferit de aceasta circulaţie nebună a informaţiei. şi ce simplificare! Nu ştiu exact şi nici nu mă interesează, în calitate de Beneficiar al acestui sistem (cu tarife relativ pipărate), cum reuşeşte posta aceasta performanta. Sunt însă convins că aşa ceva ar putea funcţiona şi ar fi înţelept de introdus în orice tara cu pretenţii de civilizaţie.
Posta a ajuns pana acolo încât a desfiinţat toate oficiile şi ghişeele pentru public. în locul lor te poţi duce la ,,alimentara din colt” să trimiţi sau să ridici un pachet şi să faci orice alte operaţiuni poştale.

Circulaţia banilor
În priveşte plăţile, se pare că se aplică motoul ,,Totul e posibil fără limite atâta vreme cât ai nevoie să plăteşti ceva”. Fie că foloseşti un carnet de ordine de plată (pus la dispoziţie clienţilor ei de către orice bancă, împreuna cu plicuri gata timbrate gratuit şi cu adresa pretipărită, gata să introduci ordinul de plata şi sa-l arunci la cea mai apropiata cutie poştală), sau telefonul mobil, internetul, orice mod de plata funcţionează şi este acceptat. La fel de uşor, toate sumele cuvenite se opresc în contul personal fără nici un fel de restricţie – nici un agent comercial sau instituţie nu au dreptul să impună alegerea unei anumite bănci Un transfer transfrontalier de bani costa 5 euro indiferent de suma fata de 50 cat percepe o banca, fie ea şi ,,occidentala”, din România.

Pentru coordonarea plaţilor exista Centrala de plaţi, Bankgirot. Toate facturile, diferite în privinţa aspectului vizual, au câteva puncte comune strict reglementate. Partea de jos este detaşabila pentru a folosi drept cupon de plata citibil electronic împreuna cu ordinul de plata iar informaţia de pe factura este relevanta şi obligatoriu fără sensuri ambigue. Nu trebuie să ai doua doctorate şi studii publicate în străinătate ca să înţelegi o factură de electricitate.

Inscripţiile, limbajul şi simbolistica publice
Colective mixte de specialişti incluzând în primul rand gnoseologi, sociologi etc. au primit misiunea să dea o forma inteligibilă şi eficientă la tot ce este text sau simbol destinat să informeze comunitatea. Birourile instituţiilor au inscripţii clare şi table de orientare se găsesc la spitale şi alte instituţii publice (în cazurile rare că ai avea nevoie să te deplasezi până la ele). Limbajul de lemn, termenii pompoşi, aroganţi, au fost eliminaţi. În locul lor s-au găsit formulări sau simboluri inspirate pe care le înţelege oricine. Toate acestea nu sunt făcute de ,,şeful de compartiment cu talent la design” sau de poliţist, ci sunt rezolvate de specialiştii care cunosc funcţionarea organele de simt şi a minţii umane. S-au făcut studii până şi pentru redactarea instrucţiunilor de pe containerele de recuperare a deşeurilor constatându-se că oamenii ignoră textele formulate ca interdicţie.
Tot ce am scris este valabil şi pentru inscripţiile de trafic.

Politica actelor de identitate şi evidenta populaţiei
Renunţând la tratarea de tip Gulag, s-au introdus simplificări spectaculoase.
În principiu, nici un cetăţean nu este obligat să posede act de identitate. CNP-ul, atât de bine cunoscut, te însoţeşte de la naştere pana după moarte aşa încât nu mai este nevoie de acele certificate de naştere care sunt un bolovan în plus agăţat de gatul cetăţeanului atunci când trebuie să apară în fata unui ghişeu.
O simplificare de importanţa vitală este că a fost eliminată înscrierea adresei de domiciliu pe orice fel de acte de identitate, ceeace aduce imensul câştig că la schimbări de situatie nu mai este nevoie să înnoieşti un set complet de documente personale. În nici un document şi în nici o situaţie nu se mai pretind informaţii despre starea civila – la ce ar folosi, de fapt??
Schimbarea adresei se anunţă printr-un formular simplu în care pe lângă menţionarea noii adrese (fără explicaţii suplimentare) se pune semnătura în momentul înscrierii noii adrese (îţi poţi anunţa schimbarea de adresa ori de cate ori pofteşti), registrul de evidenta a populaţiei răspândeşte automat informaţia la instituţiile importante ale societăţii (posta, spital, registrul auto care emite un nou talon pe adresa modificata, fisc, dar şi agenţi comerciali care vor să ştie unde să expedieze un mic cec pentru cadoul de bun venit – un prânz la restaurant, un pachet de cafea etc.).

Programările şi gestionarea rândului de asteptare
Fie că e vorba de dentist, o locuinţă cu chirie din fondul comunal, sau de cumpărarea unui kilogram de telemea, sistemul face să eviţi aşteptatul şi să te lupţi cu ceilalţi ca sa-ţi păzeşti locul.
Este practic imposibil să treci peste rand, deşi în anumite situaţii justificate poţi fi tratat preferenţial de un funcţionar care nu te va mai întâlni niciodată: misiunea lui nu este să respingă şi să intimideze, ci să aibe grija ca jocul să decurgă după regulile de ,,fair play”. Din cauza asta, câteodată funcţionarul, fără sa-l întrebe pe şef sau să obţină vreun avantaj, ,,lasă jocul să continue”. Dar niciodată daca ar fi vorba de încălcări.
Pentru cozile la ghişeu sau tejghea, atât de rare (se practica mai mult în comerţ) exista peste tot binecunoscutul aparat care eliberează bonuri de ordine. Un afişaj electronic arata numărul curent dar se poate la fel de bine ca întreaga ,,aparatura” să fie un simplu sul de bonuri tipărite, cel de la ghişeu strigând numărul care urmează. Orice isterizare de a te păzi de cei care intra prin fata, orice intervenţii se topesc de la sine.

Dacă totuşi eşti nevoit să te întâlneşti cu funcţionarul
Interfaţa cu instituţia este telefonistul-recepţionist. Poţi avea contact cu el ori la telefon ori la intrarea în instituţie. în ambele situaţii te va îndruma cu răbdare mai departe către locul unde iţi vei rezolva problema. Este suficient să spui cu cuvintele tale ce necaz ai: un actor care lucrează cu Publicul nu va pretinde acestuia să aibe doua licenţe în drept şi nici să se prezinte îmbrăcat în costum Armani. Întâmpinare şi îndrumarea Clientului este dublată de existenta unor inscripţii clare, plasate vizibil (la înălţimea ochiului, nu în tavan) şi a unor pliante redactate cu inteligenta aşa ca să nu te sufoce în informaţie şi limba de lemn.

Momentul despărţirii – The Silence of My Friends
Am ajuns la un punct al serialului care simt că este şi ultimul articol. Informaţii ar fi suficiente pentru inca o buna vreme de acum înainte Am scris în prima parte că nu vreau să prezint Modelul Suedez prin prisma imigrantului, în parte şi din cauza bagajului de idei cu care poposeşte el în noua tară. Se pare că tocmai acest bagaj, pe care eu însumi îl port, atârna tot mai greu în drumul meu de descoperire a Modelului Suedez asistat de cititorii revistei Acum. Vorbe goale? Nu, este vorba de ceva mai simplu şi mai concret. Descriind atâtea şi atâtea aspecte cărora Modelul Suedez le da o rezolvare de excepţie, simt apăsarea gândului despre cum funcţionează ele în tara de origine.

În aceste două decenii am avut contact strâns cu multe cunoştinţe din România. Aşa cum am fost învăţat, nu am ezitat niciodată să vin cu feedbackuri, comparaţii şi propuneri despre cum ar putea fi îmbunătăţite relaţiile cu publicul, căile de comunicaţie.

Nu mă îngrijorează faptul că, în ciuda părerii unora dintre compatrioţi, în toată perioada de după căderea lui Ceauşescu s-a făcut mult prea puţin pentru Locuitorii, Vieţuitoarele, şi Mediul României. Am credinţa că sunt suficienţi 5-10 ani să faci o ţară să înflorească şi cel mult cinci ca să o dobori la pământ. Ce mă îngrijorează este, vorba lui Luther King, înverşunarea cu care cei mai apropiaţi prieteni, cunostinte, au căutat sa-mi nege sau minimalizeze observaţiile şi criticile (idei în fapt absolut ne originale, pe care le datorez pur şi simplu unei experienţe practice pe care am avut norocul să o întâlnesc). Cel mai adesea interlocutorii mei puneau semnul egalităţii intre o promisiune bine prezentata dar fără acoperire şi punerea ei în practica. Deşi istoria, pentru că deceniile deja adunate încep să fie istorie, a infirmat de fiecare data optimismul lor fără acoperire.

Nu cred în democraţii originale, ci în aplicarea cu modestie, devotament, îndrăzneală pragmatică a unor gândiri de bun simt, susţinute nu experimente ci de competentă profesională. Cred în soluţii pe care mai întâi le-au probat alţii pe pielea şi care sunt vizibil reuşite. Cu concepte pur ,,originale” se pot cel mult construi societăţi dictatoriale sau bidoniere. De partea cealaltă exista abordările standardizate, armonizate la nivel global, verificate în practică si, prin aceasta, simplu de aplicat.

A venit momentul să-mi continuu de unul singur drumul pe cărările cu muşchi moale şi verde aşternute solid pe placa de granit monolitic a Peninsulei Scandinave. Mulţumesc celor care au avut răbdarea sa mă urmeze şi le doresc să îşi înceapă sau continue propriile călătorii.

Epilog
Criza economică internaţională îşi face simţite efectele şi în Suedia. Până acum, pierderile sunt relativ moderate. Problema majoră a Suediei în contextul crizei este aceea că are o economie bazată cu preponderenţă pe export iar în prezent comenzile nu mai sunt la nivelul obişnuit.

O singură bancă, Swedbank, care a avut investiţii riscante în ţările baltice a cerut ajutor de la stat. Un institut de finanţare ,,bancă pentru milionari”, Carnegie RG, a fost salvată de faliment prin cumpărare de către statul suedez. Ruina acesteia a fost cauzată în mare parte de acordarea unui împrumut major miliardarului suedez Maths O. Sundqvist. Sundqvist şi-a construit averea prin ,,inginerii” (investiţii lansate cu finanţare de la bancă), dar nu pentru propriul buzunar. A creat un mare număr de întreprinderi rentabile, dând de lucru la un număr impresionant de oameni din regiunea de unde provine. Totuşi, criza financiară i-a răpus aproape şi pe el şi pe banca ce l-a finanţat.

,,O ţară, o familie”
Aş mai vrea să adaug un lucru destul de puţin cunoscut. În spatele pleiadei de câteva zeci din cele mai importante întreprinderi suedeze, SAAB, Ericsson şi inca multe altele se afla un grup de fundaţii private care au fost create cu capitalul unei singure familii suedeze, Wallenberg. O construcţie financiară destul de complicată. În 1917, miliardarul suedez Knut Wallenberg şi soţia lui Alice au scris un testament prin care se hotăra că tot imperiul financiar pe care îl deţineau să fie administrat şi să devină proprietatea unei fundaţii, ,,Knut och Alice Wallenbergs Stiftelse”. Moştenitorii s-au plecat, cu mai multe sau mai puţine regrete, în faţa voinţei părinţilor.

Dividendele rezultate din afacerile promovate de fundaţie sunt vărsate în beneficiul cercetării ştiinţifice medicale. Închipuiţi-vă: un ,,Dinu Păturică” are controlul asupra unei treimi din economia Suediei! Mai târziu, descendenţii familiei au continuat tradiţia înfiinţând şi ele încă două fundaţii Wallenberg.

Post festum

noiembrie 30th, 2008
Multi se vor duce la obor, nu la votareMulti se vor duce la obor, nu la votare

Am ramas cu gustul amar la auzul ca multa lume din Romania refuza prezenta la urnele de votare.
Locuiesc de peste doua decenii in strainatate, imi da replica un apropiata din familie, si ca atare nu prea mai inteleg ce se intampla si cum e sa traiesti in Romania.
In mintea multora politica romaneasca actuala e un mozaic liber schimbabil datator de noi imagini vizuale, in esenta totul se reduce la o spoiala, la o iluzie optica a non sensului. Care va fi saltul calitativ de ameliorare a vietii ?
Amintind cateva episoade din ultimele saptamani concluzionam ca doua drumuri vitale in dezvoltarea unei societati o iau razna : invatamantul si justitia.
Un copil orfan vasluian de 11 ani a fost violat de noua colegi chiar in toaleta scolii unde invatau. In scoala cu pricina se pare ca incidentul nu ar fi singular, dupa relatarile unor parinti ai elevilor. Ca se va declansa o ancheta din partea Politiei, ca nu stiu ce organisme de protectie a copilului etc vor studia cazul sunt doar promisuni tardive ce nu vor putea sterge traumele psihice traite de victima minora.
Intr-o alta scoala din Barlad 20 copii au fost intoxicati in urma imprastierii unui gaz otravitor in biblioteca. Concluziile investigatiilor presupun ca a fost o gluma de prost gust din partea altor elevi din clasa aVIII-a.
Recent un prieten de origina romana din armata americana, sosit in permisie imi relateaza ca, aflandu-se intr-o baza din Germania, a fost cuprins de rusine si ca nu ii mai venea sa spuna ca este roman din cauza numarului majoritar de prostituate din oraselul german – fete la produs din Romania, ce isi ofera serviciile cu sarg localnicilor si soldatilor.
Un alt amic varstnic american imi spune ca prin Caraibe, in insule departate de plaiurile mioritice, a intalnit tinere stripteaseuse originare din Romania si care retin in mod deosebit atentia turistilor prin servicii complete.
Votarile au ca data ziua Sfantului Andrei si premerg Zilei Nationale a Romaniei. Ma gandesc cum vor cinsti alesii si prea fericita coalitie guvernamentala aceste sarbatori majore, dar cum vor reusi sa redreseze problemele cu care se confrunta tara, mai ales si in momentele de criza economica internationala.
Refuzul multora de a vota transmite mesajul general al resemnarii cu un destin imposibil de modificat in bine si ca oricine ar veni la putere indiferent de numele partidului va fi o apa si un pamant.
Cei ce trudesc din greu ofteaza sau injura cu sarg, in timp ce baronii locali si politicienii traiesc departe de realitatea majoritatii,multi dintre ei isi trimit odraslele la studii in strainatate pe bani grei.
Cetatenii de astazi nu mai sunt atat de naivi, stiu ca ca este imposibil ca in scurt timp sa-ti insusesti bunuri private in valoare de milioane de dolari sau euroi in cativa ani, numai dintr-un salariu. Nu mai au incredere in promisiunile politice, desi accepta pomenile electorale concretizate in salam, carnati, faina, mai nou in telefoane celulare si o cartela de apel a 4 dolari.
Daca marele Caragiale in ipostaza Cetateanului turmentat definea un popor debusolat si aflat in dilema: “Eu cine votez ?”, de data aceasta poporul nostru satul de campanii si baloane de sapun refuza sa voteze, spunandu-si ca” tot aia e”.
Pleaca ai nostri, vin ai nostri!

Minciuni, manipulări, distorsionări și exagerări la români

noiembrie 30th, 2008
Avionul lui Vuia practic nu a zburatAvionul lui Vuia practic nu a zburat

Recent am vizitat muzeul Royal Air Force (Aviația militară) de la Londra, unde nu mai fusesem de vreo 10 ani. Am trecut prin sala dedicată istoriei aviației, prezentată în evenimente anuale.

La anul 1906 figurează următorul text: “Primul avion cu cauciucuri pneumatice a fost Vuia I, construit de aviatorul născut în România Traian Vuia. Avionul practic nu a zburat (‘virtually flightless’). Au fost efectuate cinci ‘zboruri’ dintre care cel mai lung a măsurat 24 de metri”.

La școală în România învațăsem că Traian Vuia a fost primul om care a zburat într-un avion cu motor și ca mine atâtea generații de elevi. Nici pomeneală de frații Wright, care au efectuat primul zbor cu motor în 1903 (ce e drept avionul lor a decolat cu ajutorul unei catapulte) în Statele Unite.

Tot din copilăria mea în anii ’60 îmi aduc aminte că odată la joacă în Parcul Cișmigiu din București l-am întrebat pe un copil care e cea mai bogată țară din lume.

“România”, mi-a răspuns fără ezitare. Când i-am spus că sunt multe țări mai bogate și că probabil Statele Unite sunt țara cea mai bogată s-a holbat neîncrezător la mine: ceea ce afirmasem eu contrazicea net ce aflase la școală de la toa’șa învățătoare.

Și mă opresc aici pentru că exemple de acestea îmi tot vin în minte.

Am făcut această introducere ca să justific noua propunere de rubrică (subversivă) la revista ACUM: “Minciuni, manipulări, distorsionări și minciuni la români”.

De fapt, fără a folosi această denumire, au mai apărut articole de acest gen, precum cele scrise de istoricul Florian Dumitru Soporan despre Vlad Țepeș.

Ideea de a creea o asemenea rubrică îi aparține lui George Petrineanu, care propusese “Dicționarul manipulărilor la români”, dar cred că un astfel de termen ar fi fost prea pretențios.

Ne propunem așadar să demolăm minciunile și distorsionările care au fost și încă mai sunt folosite de români, conștient sau inconștient, pe fondul unui naționalism păgubos și desuet.

Un istoric ca Lucian Boia a trecut deja la demontarea sistematică a miturilor din istoria românilor, atrăgându-și ura multora care se simt personal ofensați de o asemenea îndrăzneală sau chiar \”blasfemie\” – termen drag unora dintre cei amintiți.

Fără îndoială că nici noua noastră rubrică nu va stârni o reacție de entuziasm general. Sunt destui care sunt și așa iritați de politica editorială a revistei ACUM, calificându-ne drept “anti-români”.

Dar nu vom putea realiza această rubrică decât cu ajutorul dumneavoastră. De aceea vă propunem să ne sugerați teme și, dacă aveți disponibilitate și competență în materie, chiar să scrieți articole.

În paralel cu această acțiune de “demolare” am dori să aducem în atenție și personaje uitate, unii dintre ei adevărați eroi ai românilor despre care însă nu se vorbește mai niciodată.

De pildă un Petrache Poenaru – un fel de Leonardo Da Vinci al românilor – sau Traian Popovici, salvatorul a 20000 de evrei din Cernăuți din ghiarele lui Ion Antonescu – dictatorul admirat în schimb de mulți români.

Așadar, așteptăm propunerile dumneavoastră și nu vă lăsați intimidați la gândul că niște lătrăi vor face zarvă. Vorba ceea: câinii latră, caravana trece.

T.A.T.A. cere sistarea campaniei nationale de vaccinare a copilelor

noiembrie 30th, 2008

Alianta Antidiscriminare a Tuturor Taticilor (T.A.T.A.) se alatura organizatiilor neguvernamentale (Asociaţia „Christiana”, Asociaţia „Pro Vita”, Asociaţia „Sfintii Martiri Brancoveni” şi Asociaţia „Rost”), care au criticat graba nejustificata a Ministerului Sanatatii de a promova o campanie nationala de vaccinare impotriva cancerului de col uterin, si solicita ministrului Eugen Nicolaescu sa sisteze campania de vaccinare lansata luni, 24 noiembrie anul curent.

Programul de vaccinare a fetiţelor de clasa a IV împotriva virusului HPV prespune vaccinarea unui numar de cca. 110.000 de fete, iar costul total al acestei acţiuni este de 23 milioane euro. Ministerul Sanatatii deruleaza acest program in parteneriat cu Ministerul Educatiei si Cercetarii, fara a fi supus dezbaterii publice acest proiect. Pentru cele doua ministere nu a contat opinia parintilor acelor copile care vor fi supuse unor proceduri dureroase de vaccinare, in conditiile in care nu se cunosc inca efectele secundare ale vaccinului administrat si rata de reusita a acestuia.

Declaratia de presa a ministrului Nicolaescu este halucinanta, continand chiar pasaje amenintatoare la adresa parintilor care nu vor accepta vaccinarea propriilor copile, fiind prezentati drept iresponsabili.

„Refuzul vaccinării se face prin declaraţie scrisă a părinţilor copilului, cu asumarea consecinţelor ce decurg din acest refuz. Dar nu vor fi consecinţe punitive. Interesul superior al copilului este să fie vaccinat. Părintele va decide însă acest lucru.(…) Toţi părinţii trebuie să înţeleagă că acest demers are menirea să păstreze sănătatea copiilor lor.” (declaratia ministrului – 20 noiembrie 2008)

La data de 20 noiembrie, la final de saptamana, domnul ministru face apel la autoritatile competente din educatie si din sanatate sa informeze parintii cu privire la efectele benefice ale campaniei de vaccinare, care urma sa demareze dupa 4 zile de la videoconferinta demnitarului Nicolaescu.

Ministrii educatiei si sanatatii, demnitarii si functionarii cu rang inalt ai celor doua ministere partenere, implicati in proiectarea si derularea campaniei de vaccinare, somitatile medicale care sustin acest program national, toti acesti domni si doamne, care sunt parinti si/sau bunici nu spun opiniei publice daca au inceput campania prin vaccinarea propriilor fiice si nepoate. Si-au vaccinat propria familie, inainte de a obliga practic ceilalti copii sa faca posibila pe propria piele cheltuirea foarte rapida a cca 23 milioane de euro?

Ministrii educatiei si cercetarii nu spun o iota despre faptul ca vaccinul este foarte dureros, fiind efectuat dupa ce se semneaza de catre parinti o declaratie pe proprie raspundere ca fetitele nu sunt alergice la anumite substante.

Mentionam ca, desi autoritatile trec sub tacere acest lucru, se impune si efectuarea unui test alergologic, care poate costa familia copilei cca. 1000 ron, deoarece nu este suportat gratuit de catre programul national de vaccinare.

Asociatia T.A.T.A. solicita ministrilor educatiei si sanatatii sa dea dovada de responsabilitate si de profesionalism si sa sisteze acest program national de vaccinare a copilelor, pentru a-l supune dezbaterii publice, aratand astfel un minim respect parintilor din Romania.

Pentru informatii suplimentare, va puteti adresa conducerii asociatiei la tel. 0744 148965 si 0723 568280 si la e-mail asociatiatata@ gmail.com .

Presedinte,

Bogdan Draghici

Monica Lovinescu și hermeneutica libertății

noiembrie 30th, 2008

O spun cu deplină responsabilitate şi convingere – în cultura românească a ultimelor cinci decenii, Monica Lovinescu a fost cea mai rafinată cunoscătoare, exegetă, analistă a fenomenului comunist.

A pledat ca nimeni altcineva pentru demontarea şi demistificarea pretenţiilor ideologice ale acestei forme de totalitarism. A surprins legăturile de adâncime, infra-raţionale, dintre comunismul românesc (şi nu numai) şi variile încarnări ale fascismului. Când regimul comunist a îmbrăţişat temele, fantasmele şi obsesiile extremei drepte interbelice, făcându-le ale sale, Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca au scris pagini magistrale despre geneza a ceea ce, mai târziu, am diagnosticat drept barocul fascisto-comunist. Nu cred că greşesc încadrându-i pe Monica Lovinescu şi pe Virgil Ierunca în perimetrul a ceea ce putem numi patriotismul liberal. Mai precis spus, al unui sentiment naţional sobru care nu se jenează de valorile umaniste în care crede şi care nu pactizează cu pompierismul şovin ori cu doctrinarismul descărnat al unei stângi tot mai sectare. Mândria naţională nu este un păcat câtă vreme nu este utilizată manipulativ precum în acţiunile intolerante şi oportuniste ale jandarmilor culturali. A-ţi iubi naţiunea este o chestiune de demnitate. Eroarea constă în a face din dimensiunea naţională un fel de test absolut şi mai ales de a o subordona unor porunci politice imediate. Acest articol este un fragment din prefaţa volumului Monica Lovinescu, „Etica neuitării. Eseuri politico-istorice“ lansat la Târgul de carte Gaudeamus în colecţia „Zeitgeist“ pe care o coordonez la Editura Humanitas.

La un ceas când asistăm la strădanii insidioase de obliterare a conştiinţei istorice, găsim în opera ei argumente imbatabile pentru a nu uita. Observând, în consens cu Alain Besançon, absenţa ori mai degrabă debilitatea unei acţiuni de damnatio memoriae în raport cu comunismul, similară celei constant întreprinsă în raport cu nazismul, gânditoarea notă cu melancolică amărăciune faptul scandalos că pentru cei mai mulţi comunismul apare ca „un fel de accident meteorologic“, o aberaţie pasageră pentru care nimeni nu poate fi făcut răspunzător. Pledând, împreună cu Virgil Ierunca, împotriva dublelor standarde în explorarea totalitarismului de stânga şi de dreapta, Monica Lovinescu a atins nervul sensibil al unor oameni care până atunci se jurau că o admiră. La fel a fost admonestat şi rău-interpretat Czeslaw Milosz de către unii în Polonia, când a spus acelaşi lucru: ambele sisteme totalitare au fost monstruoase, ambele au fost exterministe, ambele merită o condamnare fără drept de apel. Pentru a pricepe cum poate fi apărat Binele, este necesară continua rememorare a infernului. Doar astfel se poate construi acea viziune pe care gânditoarea americană Judith Shklar o definea drept liberalismul fricii.

De la Monica Lovinescu am aflat pentru prima dată despre Hannah Arendt. Când – cred că era prin 1971 – Florica Jebeleanu a plecat la Paris împreună cu tatăl ei, s-a văzut cu Monica Lovinescu (Eugen Jebeleanu frecventase Cenaclul „Sburătorul“ şi luptase, mai ales după 1956, pentru reabilitarea marelui critic). O rugasem pe Florica, de care mă lega şi mă leagă o caldă prietenie, să-mi aducă o carte de Hannah Arendt. Nu i-am spus care anume, ar fi fost oricum extraordinar să pot începe să citesc lucrările unei gânditoare despre care auzisem atâtea referinţe fascinante în emisiunile Monicăi Lovinescu. Iată că o coincidenţă aproape divină a făcut ca Florica să o întâlnească pe Monica Lovinescu şi să-i ceară sfatul, spunându-i că are un amic înnebunit după Arendt. La sugestia Monicăi, mi-a cumpărat două cărţi: Du mensonge à la violence şi La crise de la culture. Prima era publicată în colecţia Liberté de l’esprit, condusă de Raymond Aron la Editura Calmann-Lévy.

Gândirea politică a Monicăi Lovinescu este fundamental ghidată de considerente morale. Asemeni Hannei Arendt ori Nadejdei Mandelstam, totalitarismul îi repugnă politic, spiritual şi etic. În sine, etica revoltei, pentru Monica Lovinescu, nu poate fi separată de aceea a solidarităţii cu cei supuşi dominaţiei totalitare. Nu este de ajuns să spui Nu unei societăţi de consum de ale cărei beneficii te bucuri în fond pe deplin. O revoltă veritabilă înseamnă să spui Nu minciunii, infamiei şi persecuţiei, oriunde acestea se află la putere. Acolo unde alţii mimează poziţii de falsă obiectivitate, Monica Lovinescu articulează o etică a neuitării ca premisă a libertăţii. Intelectualul critic nu se plasează au-dessus de la mélée, ci dimpotrivă, intră în acţiune, acuză, deplânge, demască impostura, delaţiunea, violenţa, mişelia. O etică a neuitării înseamnă un pilon al unei urgente terapii sociale care să exorcizeze Răul. Democraţia se ofileşte în absenţa memoriei, devine un ritual fără viaţă şi fără vlagă. Odată cu 18 decembrie 2006, în România s-a realizat, în sfârşit, acel deziderat mereu reamintit de Monica Lovinescu: necesitatea vitală a unui travail de deuil care să despartă apele şi să permită acea ruptură cu mocirla plină de sânge a trecutului.

Acest articol a apărut inițial în Evenimentul Zilei http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/829786/SENATUL-EVZ-Hermeneutica-libertatii/

Încoronarea modernităţii – libertate și geopolitică

noiembrie 30th, 2008
Sub domnia Regelui Ferdinand s-a înfăptuit Marea UnireSub domnia Regelui Ferdinand s-a înfăptuit Marea Unire

Viaţa naţiunilor, ca alcătuiri de fiinţe-împreună supuse destinului istoric, este controlată de jocul dintre libertatea trăită şi mutările geopolitice.

Pentru România ultimilor 90 de ani, ca şi pentru majoritatea celorlalte state influenţate de schimbările mari ale anului 1918, constrângerile geo-strategice au diferit puţin. Între instinctul de supravieţuire şi presiunile forţelor disjuncte, care au acţionat pe axa Est-Vest a continentului, aproape toate au avut de făcut alegeri împotriva propriei istorii sau a logicii, după cum au avut de suportat consecinţele drastice ale alegerilor pe care alţii le-au făcut, călcându-le în picioare tradiţia, continuitatea, identitatea şi aspiraţiile de dezvoltare, în tiparele cultural şi social ale locului. Ceea ce s-a schimbat, nu neapărat în bine, este modul în care societatea românească şi personalităţile ei şi-au asumat spaţiul libertăţii pe care l-a creat istoria.
Marea noastră Unire din 1 decembrie 1918 a venit ca urmare a primeia dintre cele două tentative de sinucidere a Europei modernităţii, războaiele mondiale. În Secolul XX, societatea europeană, şi cu ea cea românească, a fost mai mult bântuită de moarte, decât de viaţă, iar spaţiul libertăţii a fost constant restrîns, pînă la sufocare.
După 1989, am trăit speranţa că arcul libertăţii, deschis mai larg ca niciodată de la crearea României moderne, va defini destinul nostru european şi euro-atlantic, reaşezat de schimbările geo-strategice.
Suntem, în continuare, precum în secolul XX, însă, prea stăpâniţi de instinctul distrugerii. Vanitatea, în rândul elitelor intelectuale, este mai puternică decât instinctul binelui naţional. Continuăm, în sinea noastră, să ignorăm, să dispreţuim Statul, ori să-l manevrăm în numele puterii, aşa cum a făcut-o regimul comunist, împotriva căruia ne-am ridicat. Libertatea se exprimă, în arena publică, mai mult prin agresivitate şi bădărănie, decât prin etică şi comportamentul instituţional corect.

Pentru a schimba modelul de leadeship, pentru a limpezi şi a face instituţiile fundamentale ale Statului să fie complementare, pentru a realiza diferenţa între a fi om de stat şi a fi om politic, este nevoie de cultură politică bazată pe respectul valorilor, de o textură psihologică, în societatea românească, permeabilă la ideea de respect faţă de binele public. Generaţia care a făcut Marea Unire ştia ce înseamnă această diferenţă.
Altminteri, 99% dintre cei care comentează realitatea zilei sunt de acord că Marea Unire din 1918 a fost o operă benefică pentru România şi că cei care au înfăptuit-o au fost lideri locuiţi de viziune. Cu greu am găsi pe cineva care să nu fie de acord că, astăzi, situaţia nu mai este, nici pe departe, aceeaşi. Doar că nimeni nu va spune de ce: pentru că atunci exista un respect intrinsec faţă de instituţia statului, care era întruchipată, servită şi îmbogăţită de instituţia Casei Regale şi nu ipotecată tranzacţiilor politice. Fiindcă atunci exista o diferenţă între un şef de stat şi un şef de partid, de parlament sau de guvern. Fiindcă atunci etica însemna ceva, ţinerea cuvântului dat era o performaţă care „neliniştea“, iar spiritul de răspundere şi generozitatea erau un fel de mortar aflat între cărămizile instituţiilor. Chiar dacă ele, instituţiile, nu erau la momentul 1918 atât de democratice precum astăzi.

Echivocul, lipsa limpezimii instituţionale şi lipsa de complementaritate a instituţiilor crează vulnerabilitate în realitatea românească acum, la 90 de ani de la Marea Unire. În decembrie 1989, în timp ce comunismul se prăbuşea cu vărsare de sânge, biblioteca lui Carol I, care însemna exact legământ european şi conştiinţă de sine a României, era mistuită în flăcări. Ca şi cum cineva făcea cu ochiul către istorie şi comenta pişicher: democraţie da, identitate şi instituţii nu!

În ultimii 18 ani, anticomunismul a supravieţuit comunismului, tot aşa cum anti-monarhismul a apărut după ce a dispărut monarhia. Spirite alese ignoră sau dispreţuiesc regalitatea din România, dar vor să şteargă urmele dictaturii comuniste din minţile noastre. Ei doresc democraţie şi libertate, în timp ce Statul şi coerenţa instituţională nu le spune mare lucru.
Dacă instituţiile ar fi puternice, respectate de cei care le servesc şi coerente, atunci corupţia ar scădea. Instituţia nu are cum să meargă dacă cel care o serveşte este talentat şi inconsecvent, erudit şi iresponsabil sau clarvăzător şi imoral. Aceste pete de culoare sunt posibile la nivel individual, nu însă şi la nivel instituţional.

În lumea euro-atlantică, interacţiunea dintre clasa politică, oamenii de afaceri şi mass-media este liberă şi inevitabilă. Dar dacă ea se manifestă într-un climat în care etica instituţională este dispreţuită sau ignorată, atunci interacţiunea devine un fel de mâl, în loc să fie un mediu proteic al ideilor şi libertăţilor.

Este de înţeles că oamenii politici nu au cum să se simtă oricând tentaţi să rezolve chestiunile fundamentale ale naţiunii, fiindcă temele solide sunt întotdeauna pe termen lung, iar ei sunt aleşi pe patru ani. Tot ce este fundamental este de lungă durată. Dar atunci, diferenţierea între omul de stat şi omul politic, între valorile şi ritualurile statalităţii şi virtuţile democratice, diferenţa între leadership-ul statal şi cel politic ar trebui să fie înţelese, mai ales de către cei inteligenţi şi erudiţi.

Continuă să nu se facă o legătură între înlocuirea monarhiei cu republica şi impunerea totală a comunismului la 30 decembrie 1947 şi evenimentul cel mai grav al acelei zile: înjunghierea Statului român şi înlocuirea lui cu o grupare de indivizi care răspundeau comandamentelor altcuiva. Diferenţa dintre instalarea comunismului şi sfărâmarea statalităţii unei naţiuni este echivalentă cu diferenţa dintre consfiscarea şi incendierea unei case.

Nu toate dictaturile au sfărâmat instituţiile existente înaintea instalării lor. Unele dictaturi, dimpotrivă, au întărit instituţiile îngrijorător de mult. Comunismul în variantă românească a făcut praf fibra statalităţii şi a îngenuncheat complet establishment-ul. Iar instinctul binelui şi uneori chiar bunul-simţ s-au pierdut ca reflex, ca practică publică. De aceea noi, cei de după 90 de ani de la Marea Unire, putem face critici fulminante împotriva corupţiei şi apucăturilor staliniste din România anului 2008 iar apoi, în aceeaşi zi, să trecem prin faţa statuii provizorii a lui Carol I, din Piaţa Palatului, şi să îi criticăm amplasarea. De parcă biblioteca, palatul şi statuia nu ar fi bucăţi de geopolitică, de viziune statală, ci bunuri de consum cultural ajunse prin hazardul istoriei în Piaţa Revoluţiei. Acest fapt îmi aminteşte de o glumă a ducelui de Edinbugh, care citează afirmaţia recentă a unui american: „Eu nu înţeleg de ce au construit ăştia castelul Windsor atât de aproape de aeroportul Heathrow“!

Faptul că instituţiile publice din capitală nu se mai află aproape niciuna în clădirile lor tradiţionale nu este un semn de modernism, nici de pragmatism. Este o confuzie strategică, o slăbiciune identitară. Instituţiile şi relaţiile dintre ele au nevoie să fie reclădite nu numai la propriu, ci şi la figurat. Iar apoi, ele au nevoie să fie respectate.

Casa Regală este astăzi, la 90 de ani de la Marea Unire, aproape de masa profundă a societăţii româneşti. Şi aceasta pentru că există o legătură între regalitate şi instituţii, între regalitate şi statalitate, între regalitate şi leadership. La 142 de ani de la crearea ei, în ochii a 69% dintre români, Casa Regală are relevanţă, în timp ce Statul român este, conform unui sondaj european, pe unul dintre ultimele locuri la eficacitate şi relevanţă. Armata şi Biserica se bucură de încrederea a 80-90% dintre români, dar acest lucru este şi pentru că instituţiile publice nu sunt respectate de cei care le servesc.

Unii contemporani consideră că lumea viitorului globalizat va depinde de tehnologie, instituţii şi valori. Un motiv în plus să urmărim, de aici încolo, evoluţia instituţiei publice, nu a destinului individual al liderului politic. Nici spectacolul lui autonom şi fără orizont. România, ajutată de un segment din elita ei intelectuală, a experimentat în ultimii ani un bolnăvicios exerciţiu de admiraţie sau ură faţă de indivizi politici, în loc să încurajeze structura europeană a instituţiilor şi comportamentul corect faţă de ele.
Nevoia de a fi flatat, ca şi ura, vanitatea şi intriga măruntă sunt creatoare de emoţii, nu de instituţii. Ele sunt limbajul indecent al „privatului“ care a năpădit „publicul“. Acum 90 de ani, Marea Unire s-a făcut cu viziune, nu cu cinism primitiv. Ea s-a înfăptuit cu strategii şi instituţii, nu cu umori, dispreţ şi gelozie personală.
Învăţătura lăsată de Ferdinand şi Maria, de oamenii politici sau de românii care au murit cu sutele de mii în primul război mondial este că instituţia şi valorile sunt singurele care contează, în gravele momente istorice, ca şi în norocoasele momente istorice.

Dupa Alegeri CE ?

noiembrie 30th, 2008

Dupa Alegeri CE ?

Perioada se caracterizeaza prin impartirea prazii electorale.

Suporterii care nu beneficieaza de nici un avantaj comenteaza rezultatul etapei din ziua precedenta si se intreaba de soarta altora, acum alesi si carora nu le mai pasa de nimeni si nimic in afara de a prinde ciolanul.
Se intra in perioada de Sarbatori din care ne trezim dupa Boboteaza care ne va Lumina si ne readuce la Realite.

Va incepe sa ne intereseze economia ?

Vom ramine la fel de indiferenti unul fata de altul in timpul crizei ?

Cum se va replia societatea ?

Indiferent de guvernul ales, marja de actiune va fi limitata.

Daca va aloca pentru consum mai multi bani decit poate suporta bugetul, populatia s-ar putea bucura la inceput, dar pretul pe care il va plati pe termen lung va fi peste puterile ei.

Nu este deloc sigur ca viitorul guvern va aplica un buget realist de restingere al cheltuielilor si de adaptare la criza.
In acest caz vor trebui tipariti bani si marite taxele si impozitele metoda sigura de gonire a investitorilor.
Se va intra in cerc vicios si inflatia va creste la infinit.

Privind spre est si spre vest observa scadere a nivelului de trai si privind in Bucuresti observam o dorinta continua de crestere a consumului indiferent daca poate fi suportat sau nu.

Nimeni din afara nu va intelege de ce Bucurestenii nu vor sa suporte criza.

Practic vrem fonduri si fonduri si cit se poate de nerambusabile, vrem sa se continua investitiile straine sa se continue relocarea fabricilor din vest in tara dar sa nu ne gospodarim si sa permitem consum excesiv al baronilor locali si al clientelei.

Asa cum nu suntem solidari cu restul Europei si tragem spuza pe turta noastra, la fel nu suntem cinstiti fata de noi insine si nu exista o solitariotate interna.

De obicei cei care vin la putere sunt muma pentru clientela si ciuma pentru restul.

Practic ne batem joc de noi, lasam sa se generalizeze coruptia si modalitatile paralele de functionare ale societatii.

Formele fara fond sint o spoiala si intretin iluzia ca puterea este sensibla la durerea poporului dar in realitate mareste dusmania intre oameni.

Este eminenta reparitia sloganelor “nu ne vindem tara’ cit si promisiunilor de nationalizare a bunurilor strainilor.
In realitate nu va mai ramine nimic sa vindem si chiar daca s-ar mai nationaliza o fabrica sau un zgirie nor al unei banci acestea nu vor mai avea nici o valoare in desertul izolarii de restul lumii.

Viitorul guvern nu va avea de ales, trebuie sa aplice o politica si numai una, restingerea cheltuielilor, politica menita sa atraga investii si sa pastreze pe cele existente, deschidere mai mare la comertul international si sa ceara sacrificii din partea oamenilor si sa uite orice fel de promisiuni populiste.

In general toate guvernele socialiste s-au dovedit ca aplica o politica de liberalism extins.

Starii pe care ii iubin cind ne aduc bani si ii criticam in orice alt caz vor fi la fel de rezervati si nu isi vor raci glasul cu sfaturi pe care si asa nu le auzim, ne vor lasa sa ne gospodarim si sa ne fie asa cum meritam.

Noi vom continua sa dam vina pe ei si criza economica.
Cred ca nici de data aceasta vom invata nimic.
Clasa conducatoare este maestra in a se eschiva de la raspundere si de a minti partenerii din Evropa.

De fiecare data ea inventeaza noi modalitati de a ne fraieri, sau cum se spunea in tenis sa ne paseze in lung de linie.

Anul acesta a inventat o revolutie transpartinica de sorginte FSN. In fapt este un pas inapoi.

Baronii locali vor independenta. Peste intreg spectrul politic planeaza sindromul secretarului judetean de partid, feudal care stapineste discretional.

Revolutia feudala da o putere nelimitata baronilor care se vor ocupa de bogatial locala si lasa celor de la centru povara sa se ocupe de politica externa si sa le aduca investitori.

Odata ajunsi in judet investitorii vor trebui sa se supuna legilor nescrise ale locului. Vom avea atitea legi citi boroni locali.

Practic intreaga vita politica si sociala se va destrama s se va feudaliza. Fiecare isi va cauta un baron care sa-l apere de ciracii altui baron.

Practic va dispare orice forma de solidaritate. Va reveni in actualitate forma locala a mafiei sub numele consacrat de Amza Pelea si anume Cobilita Nostra.

De ce capitalismul nu e mort, iar Geoană nu-i Obama

noiembrie 30th, 2008

Cea mai tare caricatură pe tema crizei globale a apărut acum vreo două săptămâni în „The Economist“: arăta interiorul unui magazin obişnuit de suveniruri, plin de căni, pixuri, tricouri, brelocuri şi alte asemenea fleacuri, toate inscripţionate cu sloganul Capitalismul e Mort ©.

Prin năvala de clienţi care îşi smulgeau unul altuia marfa din mână se vedea într-un colţ proprietarul, care vorbea la mobil şi spunea cuiva, probabil furnizorului: „Hai mai repede, tocmai am identificat o nouă nişă de piaţă“. Capitalismul, în ciuda problemelor sale, se răzbună astfel ironic pe revoluţionarii care vor să-l îngroape, de la Troţki la Che Guevara, deturnându-le fan cluburile din contra-cultură subversivă într-o formă mălăiaţă de kitsch comercial.

De aia sunt puţin sceptic când îi aud pe corifeii renăscuţi ai stângii ideologice cum jubilează teoretizând moartea capitalismului, sau cel puţin a „neoliberalismului“, suiţi pe deal, îmbrăcaţi în cămaşă albă şi spălaţi pe ochi cu apă neîncepută, aşteptând noua eră post-capitalistă ca pe A Doua Venire. Victoria lui Barack Obama în alegerile din SUA e văzută ca ultimul semn că ceasul va suna curând, de vreme ce apostolul ei, iată, a apărut printre noi. Cu zelul uşor deplasat care îl caracterizează, dl Geoană a intrat instantaneu în vibraţie şi încearcă pe toate căile să facă networking în rândurile noii administraţii prezidenţiale de la Casa Albă. În acest scop, n-a ezitat să meargă la workshop în Ţara Sfântă, unde trebuia să agaţe de nasture nişte apropiaţi ai lui Obama, care finalmente n-au mai apărut.

Mă rog, se întâmplă; nu e asta problema. Ci aceea că nu există produse mediatice mai caracteristice pentru maşinăria capitalistă de marketing decât lideri ai stângii de felul lui Obama sau Geoană. Într-un fel, ei sunt echivalentul perfect al cănilor şi tricourilor din magazinul de suveniruri: nu există fără reclamă şi se adaptează perfect trendurilor politico-intelectuale la modă. Dar, deşi dl Geoană vâsleşte din greu în siajul succesului electoral al lui Obama, încercând să capitalizeze momentul şi să-i dea un aer de inevitabilitate globală („doar stânga mai poate salva lumea după dezastrul produs de neoliberalism“ etc.), e greu să-ţi imaginezi personaje mai diferite decât cei doi.

În primul rând, Obama este într-adevăr un outsider intrat de jos şi prin forţe proprii în sistemul politic american (provenit dintr-o familie săracă de semi-imigranţi, a copilărit în ţări ale lumii a treia, dar de-adevăratelea, nu în internate scumpe pe bursă de la stat). Invers, dl Geoană este unul dintre favorizaţii sorţii, deopotrivă sub vechiul şi noul regim: copil de înalt ofiţer al regimului socialist (ce fel de ofiţer, nu e clar), ar fi avut o carieră dulce şi sub Ceauşescu, la fel cum a avut-o şi în era post-Ceauşescu, fiind îmbrăţişat rapid şi fără rezerve după Revoluţie de mediul toxic şi bizantin din Ministerul de Externe.

În al doilea rând, de unde Obama şi-a făcut studii la Harvard pe bune – adică şi-a luat diploma înainte să aibă vreo funcţie publică – ceea ce nu este deloc lucru uşor, dl Geoană a ajuns la Harvard doar pe la şcoli de vară (dar, ca multe alte somităţi autohtone, le trece şmechereşte şi fără precizări în CV, pe ideea că mulţi aud, puţini cunosc). În general, cum se întâmplă cu demnitarii de pe la noi, bursele de studii simandicoase au venit mai curând ca o consecinţă, nu ca o premisă a funcţiilor înalte ocupate.

În al treilea rând, Obama a lucrat ca activist comunitar, intrând deci în politică pe la bază şi urcând în ierarhie cu muncă şi talent. Aşa şi-a forjat abilităţile de a vorbi şi de a convinge, care sunt cu adevărat impresionante, deşi ideile pe care le susţine sunt de multe ori greşite. Dincoace, dl Geoană a învăţat bine în America ritualul socializării politice şi nu i se poate nega un anume patos autentic atunci când se lansează într-o temă care îl pasionează. Dar neavând exerciţiul dialogului cu oameni reali, ci doar cu diplomaţi şi camere TV, apariţiile sale au mereu o notă falsă. De unde Obama e ca un actor bun în rolul lui Moş Crăciun la mall, dl Geoană aduce cu un Moş Crăciun mecanic, care repetă conştiincios aceleaşi fraze, dar bruiat de hârâitul motoraşului cu resort care îl animează.

În fine, Barack Obama nu face greşeli gramaticale.

Acest articol a apărut inițial în Evenimentul Zilei http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/828791/SENATUL-EVZ-De-ce-capitalismul-nu-e-mort-iar-Geoana-nu-i-Obama/

“Focul grecesc” si alte arme si tactici de lupta din Europa de Est.

noiembrie 30th, 2008

Portul militar al cetatii bizantine de la Pacuiul lui Soare, adapostea (foarte probabil) si faimoasele “dromoane”. Acestea erau dotate (la prova) cu un “sifon” (sau injector) ce elimina sub presiune, un lichid inflamabil. Lichidul teribil, ce incendia navele (si oamenii) nu putea fi stins. Nici cu apa. Toti (contemporani, cronicari, diplomati, militari, istorici) l-au numit “focul grecesc”.

Si azi, un foc ce arde continuu, chiar si sub apa, provoaca groaza. Va dati seama ce insemna in secolele VII-XV acest lucru.

Din pacate, nu pot lamuri cititorii in privinta acestui secret. A disparut odata cu caderea Constantinopolului (1453).

Nimeni nu a reusit sa stabileasca componentele lichidului si/sau proportiile acestora. Se vorbeste de titei brut, var nestins, colofoniu, etc. Spre deosebire de Napalm (cu care este adeseori comparat pe nedrept, pentru ca e mult diferit) “focul grecesc” nu putea fi stins nici cu nisip. (De aici s-a dedus ca-n formula lui era si carbonat de calciu -var nestins-, care “ardea” carnea fara flacara, chiar daca aruncai nisip -pamint- pe foc.) Oricum, e vorba de speculatii. Repet, nimeni nu stie -si nu a stiut- din ce e facut acest lichid. Un secret foarte bine pastrat de atelierul care-l producea si serviciile speciale ale imparatilor bizantini. (Cu toata cucerirea Constantinopolului de cruciati, razboaie civile, etc.)

Se poarta discutii si asupra amorsarii sale. Unii considera ca la contactul cu aerul se auto-aprindea (cu explozie). Altii cred ca la contactul cu aerul se amorsa doar, aprinzindu-se doar la contactul cu o flacara.

Din pacate, raza lui de actiune era mica. In afara de succesul naval (mai ales ca arabii si slavii -inamicii obisnuiti ai bizantinilor pe mare- aveau nave mici, deschise; multe, dar proaste) nu se poate vorbi de un efect pozitiv al “focului grecesc”. Luptele terestre aproape ca nu-l consemneaza, cu exceptia apararii zidurilor Constantinopolului. Si aici apare ocazional. Instalatiile necesare erau scumpe, delicate in minuire, greoaie si cu raza mica de actiune. Nu putea apara intregul perimetru al Bizantului si nici chiar toate turnurile.

Pe cimpurile de lupta terestre, arma decisiva a fost “catafractul”. Cavaleristul greu, inarmat cu arc, lance, topor, spada si scut. Inzauat, cu calul protejat si special dresat. Sarjele lui erau nimicitoare.

Acest tip de soldat a fost inventat de comitele Belizarie (“Ultimul mare roman.”), in secolul VI. Belizarie a analizat evenimentele militare ale secolelor IV-V. El a observat ca infanteristii romani (legiunile erau compuse din infanteristi grei, medii si usori; asadar, foarte flexibila) au fost invinsi de cavaleristii grei goti. Acestia, au fost eliminati de pe cimpiile est-europene de arcasii calare huni. Bizantul, a trebuit sa-si creeze unitati de cavalerie. Lancieri grei si arcasi usori. Belizarie a inteles ca in fata unor inamici cu potentiale diferite, cele doua unitati trebuiau contopite intr-un singur tip de soldat. Adaugind doua elemente minore la prima vedere: arcul de otel si scara de sa.

Scara de sa este de origine hunica. Aceasta permitea cavaleristului sa stea mai comod si sa-si dirijeze calul doar cu picioarele, miinile raminind libere pentru minuirea arcului. Generalul a introdus acest “obiect de inventar” obligatoriu, chiar daca oamenii sai erau ironizati (in epoca, doar femeile o foloseau). Efectul a fost nebanuit asupra cavaleristului…greu. Acum, intreaga greutate om/cal/armura se puteau uni si lovi intr-un singur punct.Efectul sarjei era devastator. Incomparabil cu cel de pina atunci. (Inainte, omul putea fi usor aruncat de pe cal.)

Arcul de otel introdus in unitatile sale personale, era mult mai puternic decit arcul hunic. Avea o raza de actiune mai mare, se intretinea mai usor. Cavaleristii sai, deveneau superiori atit hunilor (si populatiilor stepei), cit si gotilor.

Belizarie si-a format regimentul de casa din oameni diferiti. Le-a asigurat cai masivi si rezistenti, camasi de zale, coifuri. Oamenii sai erau instruiti sa traga (din mersul calului) asupra unor tinte mobile (papusi puse in care, trase de la mare distanta cu funii). Apoi, din goana cailor, schimbau armele, sarjind cu lancea si -in final- angajind lupta corp la corp fie cu spada, fie cu baltagul (topor de lupta, cu coada lunga).

Belizarie, a invins si pe germani (nordul Africii, Italia) si pe persi sau huni, cu armata bizantina structurata in jurul regimentului sau de casa. Acest tip de calaret s-a dezvoltat continuu, reprezentind o forta de temut in fata migratorilor.

Abia escadroanele de arcasi calari protejati de zale, au putut face fata catafractilor (bulgarii, pecenegii, turcii).

Discursul meau s-a structurat in asa fel, ca am inceput discutia despre armele din estul european cu….sfirsitul. Voi incerca sa descriu aceasta evolutie, in numerele viitoare.

Pina atunci, precizez ca armata bizantina a fost infrinta datorita citorva elemente clare:
1. Odata cu venirea dinastiei Comnen, micul fermier/soldat decade, armata bizantina devenind tot mai mult o armata feudala clasica.(Banderiile nobiliare sunt preponderente.)
2. Comparativ cu armata bizantina, armata otomana -din epoca- e mult mai democratica. (Nobilimea turca -spahii- sunt minoritari in armata sultanului.)
3. Otomanii au prima oaste permanenta din istorie: ienicerii. Chiar daca nu-i majoritar, corpul de ieniceri e permanent gata de lupta. Ceea ce era un avantaj deosebit intr-o perioada in care armatele se adunau greu si lent.
4. Mahomed al II-lea si-a dezvoltat un puternic parc de artilerie. In special artilerie grea, de asediu. (Superioara injectoarelor cu “foc grecesc” prin raza de actiune si mobilitate.)

Problema “problemei evreieşti” (I)

noiembrie 30th, 2008

Uneori privim problemele simplist şi pierdem esenţa. Holocaustul e un exemplu. Oameni arestaţi, torturaţi, exterminaţi. Oameni pe care îi cunoştea toată lumea, care nu făcuseră rău nimănui. Care nu puteau să fie vinovaţi de ceea ce „evreii” erau acuzaţi. Cineva a creat un stereotip şi omul a devenit sub-uman. Se spune că lumea uită, că „memoria colectivă” e scurtă.

Administraţia Bush a folosit etichetele „inamic combatant”, „terorist”. Ajunge ca omul să nu mai fie considerat om. Legislaţie naţională, convenţii internaţionale: vorbe. Omul poate fi închis ani de zile, torturat, orice sub pretextul „secretului” şi „apărării democraţiei”.

Dacă aceasta a fost posibil, nu poate surprinde că există oameni care contestă Holocaustul, pe care îl consideră o „invenţie evreiască”. Există oameni care cred că holocaustul este un fapt istoric şi alţii care cred că este o invenţie. Logic, unii au „credinţe false” şi tot logic „ceva” cauzează credinţele false.

Antisemitismul implică un stereotip dintr-o categorie largă. Să amintim: „românii sunt ţigani”, „românii (polonezii, ungurii, est europenii) sunt hoţi”; „ţiganii sunt hoţi”; „est europenii sunt comunişti” (1992 The Washington Times), etc. Cazuri individuale (de prostituţie, hoţie, viol, omor) sunt generalizate asupra unui întreg grup, naţiuni, etnii. Frustraţi, ne însuşim stereotipul. De câte ori n-am zis chiar noi: „românii sunt proşti”, „aşa ne trebuie”, etc.

Au reapărut curentele de extremă dreaptă în Italia, Spania. În Austria 30% din populaţie sprijină extrema dreaptă şi aşa mai departe. Antisemitismul e mai puţin aparent (dar şi interzis prin lege). Toţi ne asigură că sunt cazuri izolate, că e vorba de extremişti. Liderii noştri uită că sunt români (plus „toţi corupţi”) şi sunt optimişti: o axă, un licurici, o protecţie, prietenii. În Italia la fel: Berlusconi e admiratorul lui Mussolini (pe care l-a apreciat şi Churchill, apreciere care nu i-a schimbat sfârşitul). Gigi Becali are probleme religioase: „stânga europeană e Satana şi trebuie distrusă”. Au reapărut, atât ideea „duşmanilor care trebuie distruşi” cât şi ideologiile respective. Se poate crede că generalizez. S-a declanşat o criză financiară similară celei din 1929. Atunci situaţia economică a permis instalarea la putere a naziştilor, fasciştilor, răspândirea ideologiilor (frustraţiile economice fiind canalizate contra celor „desemnaţi”: evrei, ţigani, comunişti, sovietici). Ultima consecinţă: războiul.

Pentru lămurire va trebui să căutăm informaţii (un articol e limitat ca spaţiu). Cititorul poate recurge la orice mod de informare: deschiderea unei ferestre pe un sit ca Wikipedia, cărţi de istorie, psihologie, etc. După război psihologii au studiat fenomenele. Există explicaţii ştiinţifice indubitabile. Stereotipurile se folosesc pentru canalizarea frustraţiilor populaţiei: stânga europeană, comuniştii, etc. trebuie „eliminate” dacă extrema dreaptă vrea puterea.

Şi invers: revoluţia franceză, bolşevică, perioada stalinistă. Violenţa justificată cauzează reorientări reorientări cognitive şi instilarea controlul orbesc. Omul devine „unealtă”. Ştiinţific, nu există diferenţă între gardianul lagărelor de exterminare, un terorist sau agentul CIA (care torturează teroristul) sau membrul reţelelor de crimă organizată. Oriunde şi oricând.

Depăşind graniţele naţionale, est europenii, sovieticii, ruşii, „inferiori”, trebuie „distruşi”, atunci când doreşte război în direcţiile respective (spaţiu vital, etc.).
Cititorul e invitat să verifice afirmaţiile.

Ştim la ce a condus antisemitismul şi Holocaustul, adică la declanşarea celui de-al II-lea războiul. De ce – vom deduce împreună.

În ultimii 35 de ani m-am ciocnit, iniţial direct (întrebări dacă eu sunt sau nu) şi ulterior indirect, cu problema de a fi evreu, cu aşa numita „problemă evreiască”. „Lumea/America este condusă de evrei”. N. Taubman (evreu) ambasadorul SUA, spune că a condus „lupta anticorupţie” în numele preşedintelui Bush. (Corupţia a crescut). Criza financiară din SUA. Există frustraţii, trebuie să fie şi vinovaţi. Finanţele SUA au fost în mâna lui A. Greenspan, care s-a declarat vinovat: marile finanţe în mâna „evreilor”; BNR Mugur Isărescu, etc. Informaţiile (corecte) sunt consistente cu (întăresc) credinţele create în timp că evreii ar fi de vină şi nu numai pentru criza financiară. Reapar informaţii legate de trecut: rolul evreilor în Comintern, în Uniunea Sovietică, în fostul „bloc comunist”.

Şi vechile „soluţii” reapar: „Reabilitarea” lui Antonescu. (Neo)nazismul în creştere. Neonaziştii, extrema dreaptă, „nu sunt antisemiţi” şi oricum folosesc „realitatea inversată”. Nu există antisemiţi în timp ce sentimentele antisemite cresc. E o construcţie care creşte şi nu se poate ignora.

Se poate reconstitui „traseul” mergând înapoi în timp. Până la originea creării acestor credinţe. Nazismul s-a instalat relativ târziu. Fascismul italian şi falangismul spaniol apar în anii 1920. Firul informaţiilor care au condus la crearea credinţelor antisemite poate fi urmărit până la „Protocoalele Înţelepţilor Sionului”, publicat în Rusia în 1903. Speriat, ţarul Nicolai al II-lea, a ordonat o anchetă. A reieşit că era vorba de un fals şi un plagiat după alt plagiat, originând de la extrema dreaptă din Franţa. Pavel Kruşevan (extremist de dreapta) publică documentul patru luni după pogromulul de la Chişinău, (pogrom pe care l-a instigat). Deci, în 1903, în Rusia era cunoscută tehnica de inducere a populaţiei, organizată ca o masă de linşaj, în acţiuni violente contra unei minorităţi (instilarea „ascultării orbeşti” de tipul nazist) dar publicarea de informaţii care să conducă la crearea credinţelor false are loc după evenimente. „Protocolul” e plagiat după „Biarritz”, scris în 1868 de H.Goedsche, un „conservator”, spion al poliţiei secrete prusace. „Biarritz” e un plagiat după cartea publicată în 1864 de Maurice Joly „Dialog în iad între Macchiaveli şi Montesquieu” (al cărei subiect nu are legătură cu evreii).
Notând că Hitler a fost membru al poliţiei secrete politice militare, remarcăm că ideologia, „protocolul” originează în Europa, cu un alt membru de poliţie secretă, (dar prusacă) în jurul anilor 1868.

„Protocoalele” au fost publicate în anii 1920 în toată lumea. Preluat de propaganda nazistă. Citat în „Mein Kampf” de Hitler. La Londra titlul e completat cu subtitlul „Pericolul evreiesc”. Stereotip vechi: în timpul Depresiunii lungi (anii 1850-70) în SUA, Canada şi Australia a apărut „Pericolul Galben”. (O campanie mass media, sindicate, etc. cu acţiuni violente împotriva chinezilor, care deţineau tutungerii mici).

„Tehnologia” psihologică, experimentată în anii 1870, a fost corelată cu o depresiune economică. Tot atunci a apărut şi ideologia „pericolului evreiesc”. Originea credinţelor false de azi. Cu 68 de ani înainte de Kristalnacht. Corelat pe cel puţin trei continente: Australia, America şi Europa.

Portugalia: La plimbare prin Porto, un oraş cu personalitate

noiembrie 30th, 2008
Porto şi simbolul său: Turnul Clericilor (stânga)Porto şi simbolul său: Turnul Clericilor (stânga)

Dacă Lisabona este celebră pentru soarele ei strălucitor şi lumina alburie, oraşul Porto,
în Nordul Portugaliei, deşi mai cenuşiu la culoare are şi el farmecul său. Promenada pe malul râului Douro, la marginea cartierelor populare cu străzi înclinate şi înguste oferă vizitatorului un unghi de vedere unic spre pivniţele cu vin de Porto situate pe malul celălalt, în oraşul geamăn Vila Nova de Gaia.

Ţipetele pescăruşilor anunţă prezenţa peştilor ori în râu, ori pe mal provenind de la cele câteva restaurante pline de turişti. Localnicii îşi văd de treabă: bărbaţii la pescuit, în timp ce doamnele întind pe sfori nesfârşite rufele multicolore.

După o croazieră pe Douro pe sub cele şase poduri care unesc malurile, ne îndepărăm de râu şi vizităm Palatul Bursei, sediul Asociaţiei Comercianţilor din Porto. Clădirea austeră, fostă mănăstire, ascunde un tezaur bine îngrijit: salonul arab.

Ghida turistică Luisa Cunha ne explică: “Această sală a fost concepută ca să servească drept salon de ceremonii. În anul 1834 comercianţii s-au întrunit şi au hotărât să decoreze această sală în stil arab. Sunt evidente influenţele Palatului Alhambra din Granada. Munca de ornamentare a durat 18 ani iar pereţii sunt poleiţi cu aur. Toate uşile şi ferestrele sunt pictate manual. Uşile sunt ornate cu inscripţii în limba arabăcare, însă, se pare că nu înseamnă nimic.

Stilul arab este considerat cel mai pompos, acesta a fost singurul motiv care a determinat alegerea sa. Dar pentru a semnala că ne aflăm la Porto, în Portugalia, au pus şi emblema oraşului şi a ţării. În această sala este totul permis, mai puţin două lucruri: fumatul şi dansul, pentru că ornamentele sunt extrem de sensibile”.

După vizita la palatul Bursei ne oprim, obligatoriu la Turnul Clericilor, simbolul oraşului Porto, după cum subliniază Luisa Cunha: “Turnul Clericilor face parte dintr-un complex format dintr-o biserică, clădire centrală unde puteau sta călugării fără adăpost, iar în spatele acestei clădiri se înalţă turnul cu o formă deosebită şi care a devenit simbolul oraşului Porto.

Este un turn în stil baroc, din granit, cu o înălţime de 76 de metri şi 225 de trepte în spirală. Priveliştea de sus, la 360 de grade este covârşitoare. Prin imponenţa sa, Turnul Clericilor îi ajuta şi pe navigatori să se orienteze la intrarea în portul oraşului”.

Obosiţi după urcuşul halucinant, pe deplin răsplătit de vederea panoramică a împrejurimilor, ne îndreptăm, acum, spre un alt obiectiv obligatoriu: piaţa Bulhão.

Clădirea aduce puţin cu Hala Traian din Bucureşti. Dar sufletul ei sunt celebrele şi pitoreştile vânzătoare de peşte. Politicienii portughezi ştiu deja: orice campanie electorală trebuie să treacă prin piaţa Bulhão, la sărutat vânzătoarele de peşte.

Până să intrăm, ghida noastră, Luísa Cunha, ne ajută să ne-o imaginăm: “Piaţa Bulhão este o clădire veche de circa o sută de ani, construită cu scopul exclusiv de a servi drept piaţă. Are o formă pătrată cu 4 intrări şi un etaj. Centrul este descoperit iar piaţa se face în aer liber. Este o construcţie originală din fier şi sticlă. Cât despre vânzătoarele din Piaţa Bulhão, îşi transmit meseria din generaţie în generaţie. Unele muncesc aici de 30 – 40 de ani şi înainte şi-au ajutat părinţii şi bunicii la aceleaşi tarabe inaugurate în anul 1915”.

La colţul pieţei un acordeon îşi cântă trist sărăcia… Intru hotărât să ascult şi mai ales să intru în vorbă cu celebrele vânzătoare din Bulhão.

Maria de Jesus vinde peşte proaspăt adus, după cum îmi povesteşte, dis de dimineaţă din piaţa de peşte en-gros. “Cu ce să te servesc, scumpule?”, mă întreabă femeia între două vârste cu un şorţ brodat în alb şi albastru, culorile culubului de Fotbal FC Porto. Mă îmbie cu calamari şi sardele: “Sunt toate produse naţionale!”, mai pune ea ştampila de calitate.

Mă despart de culorile pieţei, de cenuşiul baroc al clădirilor, şi de Luísa şi de Maria de Jesus, iar trenul pendular spre Lisabona îmi oferã o ultimă imagine panoramică a oraşului Porto, un oraş fermecător cu multă personalitate!

––––––––––––-
Pentru informaţii turistice complete despre Porto şi nordul Portugaliei, consultaţi: http://www.visitportoenorte.com

FUNDAȚIA SPIELBERG – 1. Atât de puțini rămași…

noiembrie 30th, 2008

Nu-mi vine sa cred ca au trecut peste 10 ani. Parca era ieri, un mic anunt in Yedioth Aharonoth, intr-o zi din mijlocul saptaminii, continea un apel catre cei ce sint dispusi sa ia interviuri video supravietuitorilor Holocaustului, in scop documentar. Stiam ca Yad Vashem stringea marturii, dar anuntul era publicat de ” Survivors of the Shoah, Visual History Foundation”, intemeiata de Steven Spielberg, in 1994, un an dupa aparitia celebrului sau film ” Lista lui Schindler”, si cauta voluntari in Israel, preferabil vorbitori de limbi straine.

Din familia mea mai era in viata doar tatal meu, trecut prin lagar de munca obligatorie, in nordul Moldovei. Mama si bunica murisera in 1984 si 1990, fusesera deportate in Transnistria, tineam vag minte putinul pe care mi-l povestisera in Romania, mai nimic, voiau sa cresc fara resentimente, departe de o realitate cruda, pe care ei o traisera parca pe o alta planeta, unde domneau ura, umilinta, crima. Citisem “Fabrica mortii”, “Cartea neagra”, “Am fost medic la Auschwitz”, si totusi eram atit de departe de a realiza suferintele generatiei parintilor mei, chinurile indurate, permanenta si obsesiva prezenta a mortii, curajul de a o infrunta si invinge. Emigrat in 1970 in Israel, am vazut multe filme, am citit carti, dar ai mei imi vorbeau rar despre Holocaust, cu un ton detasat, in putine cuvinte, fara detalii.

Am luat legatura cu organizatia, numita, pe scurt, Fundatia Spielberg, si am urmat un curs intensiv de istorie si geografie a perioadei pre si post belice, despre iudaism si semnificatia sarbatorilor, a obiceiurilor locale, structura comunitatilor evreiesti, evenimentele care au precedat legilor de segregatie rasiala, in diferite tari. Si, desigur, despre al doilea razboi mondial, despre Holocaust, lagarele de munca, concentrare si exterminare, cum s-a putut intimpla incredibilul, asasinarea a 6.000.000 de evrei, batrini, femei, copii, care aveau doar vina de a apartine poporului evreu. La curs s-au prezentat sute de voluntari, avind parca aceeasi dorinta de a inchide un cerc invizibil, neclar desenat in suflet si in minte, un perpetuu dialog imaginar cu parintii, majoritatea fiind formata din urmasi ai supravietuitorilor celei mai cumplite crime din istoria omenirii. Am ramas citeva zeci de persoane, pregatite pentru acest monumental proiect, nu am intilnit nici un alt vorbitor de limba romana, am fost instruiti cum sa luam interviurile video, care urmau sa faca parte dintr-o arhiva de peste 50000 de marturii, la care sa aiba acces istorici, familiile celor pieriti in Holocaust, studenti, oricine dorea sa cerceteze intunecata perioada si consecintele ei, obiectivul declarat fiind de a nu se uita, de a lasa generatiilor viitoare marturii elocvente ale suferintelor supravietuitorilor si un mesaj ferm, dar optimist, ca aceste orori nu trebuie sa se repete. Fundatia isi avea sediul principal si arhiva la Los Angeles, in California, birouri in multe tari, iar interviurile erau multiplicate pentru Yad Vashem (Ierusalim), Muzeul Holocaustului ( Washington), Centrul Simon Wiesenthal ( Los Angeles), Arhiva Video Fortunoff ( Universitatea Yale – New Haven), The Museum of Jewish Heritage (New York).

Fiecare interviu dura circa 3 ore, impartit in 5-6 casete de cite 30 de minute, care se desfasurau fara nici o modificare ulterioara, filmarea trebuia sa curga spontan, in general la domiciliul persoanelor dispuse sa povesteasca despre ele insele, sa reconstituie momente din viata lor si a familiei, inainte de razboi, pe toata durata lui si dupa infringerea trupelor naziste. Structura interviurilor era putin rigida, 20% din timp era dedicat perioadei dinaintea razboiului, 60% se concentra pe Holocaust si reconstituirea tragediei persoanei intervievate, 20% era rezervat epopeii post-belice, prezentarii de fotografii, obiecte si documente, precum si a familiei supravietuitorilor. Camera de filmat era aproape tot timpul fixa, close-up pe personaj si expresia fetei lui, doar la inceput era filmat si cel ce lua interviul, iar in ultimele minute se introduceau mesajul supravietuitorului, crezul lui in viitor, imagini ale urmasilor, amanunte despre viata sa in Israel, dupa emigrare, uneori intreaga familie reunita.

Cursul in sine a constituit , pentru mine, o lectie de neuitat. Mi-am dat seama cit de putin stiam despre Holocaust, despre ceea ce s-a petrecut in diferitele colturi ale Europei “civilizate”, despre masacrele nemiloase, cit de putin conta viata fiecaruia, cit de firesc au decurs evenimentele, cum s-a ajuns de la antisemitism la legi rasiale si pogromuri, la asasinate in masa, la statistici, cifre care spun atit de putin despre tragedia fiecareia dintre victime, cu cita usurinta au fost lichidati, torturati, chinuiti, umiliti si batjocoriti oameni care au copilarit si crescut alaturi de fosti prieteni, deveniti apoi calai.

Cind am plecat la drumul anevoios al interviurilor, mi-am dat repede seama ca partea cea mai grea era prima intilnire cu oamenii, asa-numitul pre-interviu, in care erau solicitati sa reconstituie date, locuri, sa-si aminteasca evenimente importante, sa povesteasca despre familie, cu nume, ani, cit mai detailat, pentru incrucisarea marturiilor si stabilirea unor adevaruri istorice obiective. Aveam un formular cu multe pagini, pe care trebuia sa le umplu, cit mai exact, sa storc de la cel intervievat amanunte demult uitate, ceea ce il supunea la un efort considerabil, fizic si sufletesc, mai ales datorita virstei inaintate si a dificultatii de a localiza in timp si spatiu fiecare amanunt. Timp de aproape doi ani, de prin 95, cred, cam de doua ori pe luna, uneori mai des, chiar saptaminal, fixam o intilnire cu un supravietuitor, dupa datele furnizate de biroul din Ierusalim. Cautam sa ajung cit mai devreme, dupa ziua de munca, stiind ca prima intilnire e cheia comunicarii mele viitoare si a reusitei interviului. De obicei discutia era in limba ebraica, unii scrisesera deja carti autobiografice, pe care mi le ofereau dupa pre-interviu, care dura, de obicei, vreo doua ore. Plecam spre casa stors de energie, urmarit de descrieri macabre, pe care trebuia, totusi, sa le evit in prima faza, pentru a nu afecta spontaneitatea interviului propiu zis. Ma intrebam in fiecare seara de ce ma ambalasem la un asemenea proiect anevoios, ce anume ma impingea din urma, ce dialog cu mine insumi, cu trecutul si cu familia mea incercam sa-mi limpezesc. De fiecare data gaseam un alt raspuns, care devenea o noua intrebare in ziua urmatoare. Adormeam cu greutate, visam locuri unde nu fusesem niciodata, dar ajunsesem prin cuvintele indurerate ale noilor mele cunostinte.

Majoritatea covirsitoare a interviurilor luate de mine a fost cu supravietuitori din Polonia, Germania, Cehia, Ungaria, Ucraina, oameni trecuti prin Auschwitz, Birkenau, Buchenwald, Dachau, Mauthausen, Treblinka, sau ghettouri de unde au evadat, riscindu-si viata, lasind in urma frati, mame, rude, prieteni, arsi in crematorii, impuscati de armata germana sau a tarilor aliate ei, pieriti de foame, tifos, mizerie, aruncati in trenuri, sufocati, schingiuiti, dezumanizati, supusi la cele mai cumplite si inimaginabile chinuri.

Fundatia Spielberg era excelent organizata, Steven Spielberg donase primii bani ( cca 14 milione de dolari, cred), apoi multe societati industriale, artisti, politicieni, personalitati de pe toate meleagurile, intelegind importanta acestui proiect, ofereau sume consistente, sprijinind idealul regizorului. Echipa de conducere din USA – Michael Berenbaum, Ari Zev si Michael Engel- era foarte calificata, devotata si plina de energie, la fel si Bill Steinberg si Diana Weisman, responsabilii cu productia, iar biroul din Ierusalim, coordonat de Shoshana, lucra fara oboseala, era ca un mecanism bine uns, care lupta contra timpului, pentru ca numarul celor care mai puteau depune marturii se imputina pe zi ce trece. Dar contributia cea mai asidua o depuneam noi, furnicile care cutreierau in lung si lat tarile in care luam interviuri, pentru a lasa posteritatii cat mai multe destainuiri.

Desi inceputul a fost greu, in timp, colaborarea mea cu operatorii devenea tot mai simbiotica, ne intelegeam din priviri, simteam ritmul dialogului si aproape nu mai era nevoie de semnul usor, pe umar, cind operatorul ma instiinta ca mai aveam doua minute si trebuia schimbata caseta. Intre mine si supravietuitori se creau prietenii, imi telefonau uneori dupa interviu, pentru a-mi multumi ca li se oferise posibilitatea sa comunice lumii ceea ce nu indraznisera sa povesteasca propriilor copii, ma anuntau cind aveau vreo sarbatoare in familie, ma instiintau cind primeau copia interviului si ma rugau sa multumesc Fundatiei Spielberg pentru nobilul proiect. Colindam prin Tel-Aviv, Ramat Gan, Ghivataim, Raanana, Holon, Nathania, Kfar-Saba, ajungeam uneori la Ierusalim, dupa fiecare interviu simteam o sfirseala, dar si un catharsis, trait prin interactia cu oameni care pastrau o permanenta durere in suflet, pe care nimic nu o putea inlatura, dar carora le daruisem aceste citeva ore in care se confruntau cu trecutul, retraind cumplita tragedie personala, dar si triumful asupra mortii si bucuria de a transmite generatiilor viitoare teribilele lor experiente. Ma insotea privirea lor, ochii tristi, deseori inlacrimati, dar, intotdeauna, cu o scanteie de speranta.

Simteam ca sint util altora, ca daruiesc ceva din mine insumi pentru un ideal, un scop pe care il impartaseam simultan cu mii de oameni, care alergau, ca mine, din loc in loc, sa adune ultimele farime din memoria unei generatii apuse. Interviurile deveneau tot mai curgatoare si dramatice, imi permiteam chiar sa ies putin din tiparul impus, solicitindu-i pe operatori sa adauge si o mica nota artistica, sa schimbe unghiul camerei de filmare, sa o miste uneori, accentuind atmosfera intima, sau dinamica dialogului. Dar, intr-o zi, am ajuns la un rabin din Bney Brak, foarte putin comunicativ, cu toate insistentele si stradaniile mele, raspundea laconic, nu reuseam sa acopar aspectele istorice obligatorii ale interviului, nu transmitea aproape nimic personal, pierdea firul povestirii, se oprea, confunda locuri si date, cele trei ore au trecut cu greu si mi-au lasat senzatia unui total esec. Am plecat dezamagit de mine insumi, dupa un urias efort, simteam nevoia sa intrerup pentru un timp aceasta munca sisifica, poate chiar sa renunt la participarea la proiect. A doua zi am telefonat la Ierusalim si am solicitat o pauza de o luna, pretextind o perioada dificila la cabinet. Dupa numai trei saptamini insa, primesc un telefon de la centrala din Los Angeles, de la unul dintre directorii fundatiei, care ma anunta ca Spielberg si colaboratorii lui vizionasera interviul meu cu rabinul din Bney Brak, tradus in engleza.

Acest articol a apărut inițial în Jurnalul Săptămânii, care apare la Tel Aviv.

În episodul viitor – o supraviețuitoare își aduce aminte de iadul din Transnistria unde a trimis-o Antonescu.

Basarabean în România – 3. Noii “sclavi” ai economiei subterane.

noiembrie 30th, 2008

Basarabenii, solutia pentru criza fortei de munca din Iasi. Experienta “cetatean strain in cautarea unui loc de munca in Iasi” i-a lasat un gust amar lui Andrei Onofrei. Nu implinise 15 ani cind a venit in Iasi. A terminat Facultatea de Economie si Administrarea Afacerilor din cadrul Universitatii “Al.I.Cuza” si a incercat sa-si gaseasca o slujba. “Pina acum am lucrat in domeniul finantelor. Am lucrat si la o banca.

Ca cetatean al Republicii Moldova daca nu ai permis de munca sunt 5% sanse- si e un procent exagerat-sa-ti gasesti un job. De obicei, daca nu ai permis de sedere care costa pentru firma in primul rind 200 de euro, plus citeva drumuri la Bucuresti si un salariu de 12 milioane de lei vechi brut. Nu te angajeaza nimeni. Angajatorii se tem de a angaja basarabeni in societatea lor.

Din cauza ca presupune mai multe bataie de cap”. Andrei Onofrei crede ca basarabenii sunt discriminati pe piata muncii din Iasi: “De exemplu, un englez, un francez sau un american pentru acte poate sa vina in Romania si dupa trei ani de zile, patru ani de zile isi poate face actele legal si sa ajunga cetatean al Romaniei. Un basarabean trebuie sa stea cel putin cinci ani de zile legal in Romania dupa care mai dureaza procedurile la dosaar la dosar care dureaza intre trei si patru ani de zile.

Deci cam opt ani de zile pentru a obtine cetatenia romana. Mi se pare incredibil”. Andrei Onofrei a gasit o solutie pentru a mai ramine in continuare in Iasi. E acum student la teatru. Se plinge: are mari probleme de dictie dar spera sa le depaseasca. Intre timp isi cauta cu perseverenta un loc de munca. Cum isi vede viitorul? Ride si explica: varianta roz, undeva in occident si de ce nu, chiar si in Iasi. Exista insa, spune Andrei si varianta curajoasa. Va face afaceri in Republica Moldova.

Iasul – noul El Dorado

Din punct de vedere al atractivitatii Romania reprezinta Uniunea Europeana: locuri de munca mai bine platite. Inspectoratul Teritorial de Munca din Iasi este institutia care in 2007 a monitorizat piata fortei de munca a cetatenilor straini. Inspectorul sef al Inspectoratului Teritorial de Munca, George Albulescu recunoaste: cetatenia romana usureaza mult drumul basarabenilor catre o slujba in Iasi: “Majoritatea studentilor din Republica Moldova care-si finalizeaza studiile in Romania reusesc sa obtina cetatenie si ramin in Romania si lucreaza aici. Va dau exemple : foarte multe personalitati din medicina la ora actuala in judetul iasi sunt din Republica Moldova, stomatologie, chiar cetateni care si-au deschis firme proprii, in cercetare, in IT. Iasul este un mare centru universitar, atrage mult tineret din Republica Moldova. Cei care gasesc oferte salariale mai bune pleaca in Occident”.Prognozele inspectorului sef al Inspectoratului teritorial de Munca privind insertia moldovenilor pe piata muncii din Iasi sunt optimiste dar are si critici. George Albulescu explica: “Sunt semne ca numarul cetatenilor din Republica Moldova care lucreaza in Iasi va creste.

Domeniile cele mai cautate sunt constructiile, partea aceasta de servicii, comert, industrie textila. Repet, nu sunt intr-un numar foarte mare, semnificativ pentru ca aceste facilitati legale sunt la inceput. Probabil, nici in Republica Moldova nu se face o publicitate foarte mare, nici angajatorii din Romania nu au trecut la a oferta foarte mult forta de munca din Republica Moldova”. Exista trei posibilitati legale de a munci in Romania. Prima se refera la persoanele care au dubla cetatenie: moldoveneasca si romana. Aceste persoane se pot angaja rapid pe baza unui contract de munca. A doua posibilitate se refera la cetatenii Republicii Moldova: aceste persoane trebuie sa obtina permise de munca, autorizatii. A treia categorie o formeaza cetatenii detasati care pe baza unor contracte intre doua firme: una din Romania, cealalta din Moldova-lucreaza sub forma unui contract de detasare.

In anul 2007, permisele de munca erau eliberate de Ministerul Muncii din Bucuresti. Din 2008 atributiile au revenit Biroului pentru straini din Iasi. Seful Inspectoratului de Munca subliniaza avantajele utilizarii fortei de munca din Republica Moldova: “sunt cetateni care vorbesc limba romana, au cei mai multi aceeasi religie, au aceleasi obiceiuri, aceeasi cultura. O astfel de forta de munca se adapteaza mai repede la conditiile de munca din Romania in comparatie cu forta de munca din China: limbi si obiceiuri diferite”.
Munca la negru intre da si ba.

Cu biroul plin de cereri ale patronilor care demonstreaza ca in Iasi se poate vorbi deja de o criza a fortei de munca din mai multe domenii, seful Inspectoratului Teritorial de Munca din Iasi, George Albulescu spune ca forta de munca din Republica Moldova se va dovedi in timp o adevarata mina de aur dar neaga ca munca la negru cu mina de lucru din Republica Moldova nu e un fenomen. Studentii din Republica Moldova spun insa altceva. Vicepresedintele organizatiei Tinerilor etnici Romani din Moldova, Dumitru Alexandrean: “Problema financiara exista. Banii din bursa nu ajung si studentii se reorienteaza spre diferite activitati. Mai muncesc. Nu este valabila optiunea de a munci legal. ;legea nu permite tinerilor studenti sa se angajeze pentru ca ar trebui sa lucreze cu jumatate de norma si legea nu permite acest lucru”.

Studiu de caz: Medicii din Republica Moldova solutia pentru criza doctorilor din iasi
Tot mai multi medici din Republica Moldova aleg sa lucreze in spitalele si dispensarele din judetul Iasi. Doctorii spun ca in Romania se simt mai valorizati si ca au portile deschise catre spitalele din tarile Uniunii Europene. Reprezentantii Colegiului Medicilor din Iasi atrag atentia ca diplomele din Romania le ingreuneaza cetatenilor din Republica Moldova obtinerea unui post in tara de provenienta. Adrian Nistor este rezident la Spitalul „Sf.Spiridon” din Iasi. Tinarul din Republica Moldova a facut facultatea la Chisinau. Atunci si-a cunoscut sotia: o tinara din Suceava venita cu o bursa de studii la Chisinau. S-au indragostit, s-au casatorit si el a ales: a venit sa lucreze in Romania. Recunoaste insa ca decizia de a veni in Romania a fost provocata si de perspectiva unei cariere mai promitatoare in Romania: „Diploma de specialist va fi recunoscuta in Europa.

In Republica Moldova se fac doar patru ani de rezidentiat si diploma nu este recunoscuta”. Adrian Nistor lucreaza in acelasi spital cu sotia sa. Rezidentiatul il plateste : 2000 de dolari pe an. Banii se string greu : de acasa, din Republica Moldova, din modesta leafa a sotiei si continua medicul „ cu ajutorul sefului de clinica am r eusit sa obtin garzi platite in spital. Astfel aduc si eu bani, nu doar sotia ma intretine”.

Adrian Nistor recunoaste ca in Republica Moldova absolventii facultatii de medicina se confrunta cu o criza a locurilor de munca: „Cind am intrat eu in facultate eram 300 de copii la medicina. Nu cred ca erau necesari in Republica Moldova atitia medici. Colegii mei profeseaza acum in Rusia, Ucraina, Romania, mai sunt in alte tari ale Uniunii Europene profesind medicina de familie”. Citi medici din Republica Moldova lucreaza in Iasi? Nici Colegiul Medicilor , nici Autoritatea de Sanatate Publica nu au statistici. Potrivit statisticilor Colegiului Medicilor, doctorii din Republica Moldova lucreaza si ca medici de familie in satele din judet, si in spitalele mari din oras dar si la firme particulare. Exista chiar si un absolvent al Universitatii de Medicina din Chisinau care poate fi incadrat la categoria somer in Iasi in cautarea unui loc de munca. Presedintele Colegiului Medicilor din Romania ,Vasile Astarastoa espune ca la capitolul medici din Republica Moldova angajati in Iasi, cel mai mare numar s-a inregistrat in anii ‚96. Dar, adauga Vasile Astarastoae, absolventii universitatilor de medicina din Romania cetateni ai Republicii Moldova aleg sa nu se mai intoarca in tara natala pentru ca diploma cu marca Romania e „ un handicap in Republica Moldova” .

Noua „ofensivă” cu tentă electorală a autorităţilor moldoveneşti împotriva României

noiembrie 30th, 2008
Susținerea lui Traian Băsescu pentru Eugen Tomac a provocat nervozitate la ChișinăuSusținerea lui Traian Băsescu pentru Eugen Tomac a provocat nervozitate la Chișinău

La baza relaţiilor bilaterale dintre Chişinău şi Bucureşti se găsesc o serie de neînţelegeri cronice legate de dosarul cetăţeniei române, tratatul cadru şi cel privitor la reglementarea frontierelor de stat moldo-române. Pe lângă aceasta fundamentul acestor raporturi este subminat de probleme de natură conjuncturală, cum ar fi Convenţia privind micul trafic la frontieră, deschiderea consulatelor româneşti la Cahul şi Bălţi, la care recent s-au adăugat şi alegerile pentru Parlamentul României extinse şi asupra RM datorită noilor amendamente la legislaţia electorală română. Profilul acestor divergenţe demonstrează că ele nu ţin atât de imperative sistemice, cât mai degrabă rezultă din raţionamente politice interne şi/sau externe ale RM sau ale României (precum şi ale altor actori regionali).

Ostilitatea “comuniştilor” faţă de România

Actuala guvernare a RM continuă să se conducă în construirea relaţiilor cu România după câteva principii esenţiale. Primo, conducerea comunistă pune în centrul atenţiei sale statalismul „moldovenesc”. Din acest considerent România în frunte cu actualul preşedinte, Traian Băsescu, sunt trataţi cu scepticism şi/sau chiar ostilitate de către legiuitorii moldoveni. Demersurile politice oficiale şi acţiunile directe care vizează Românii de pretutindeni, şi în mod special se referă la cetăţenii români actuali sau potenţiali din RM, sunt calificate drept atacuri la statalitatea RM. Sub acest pretext autorităţile moldoveneşti torpilează negocierile cu privire la Tratatul cadru şi cel cu privire la frontierele de stat sau se opun cu vehemenţă iniţiativei române de a deschide consulate româneşti la Cahul şi Bălţi, ceea ce ar putea duce la creşterea numărului de solicitanţi pentru vize, dar în mod special pentru cetăţenia română.

Secundo, guvernarea comunistă doreşte să asigure integritatea suveranităţii puterii sale în raport cu România. Or, jurisdicţia instituţiilor moldoveneşti asupra teritoriului şi cetăţenilor RM sunt extrem de sensibile pentru guvernarea comunistă. De aceea, constituirea colegiului pentru Europa de Est şi Asia şi desfăşurarea alegerilor parlamentare româneşti cu antrenarea cetăţenilor români din RM au iritat foarte mult conducerea comunistă.

În Comunicatul de presă din 21 noiembrie curent, autorităţile moldoveneşti au solicitat din partea României revendicarea unei aplicabilităţi teritoriale ale legislaţiei sale electorale şi au cerut ca competitorii electorali români să-şi desfăşoare activităţile electorale doar pe teritoriul statului român. Nervozitatea factorilor de decizie de la Chişinău s-a amplificat şi mai mult o dată cu implicarea în campania electorală desfăşurată de Eugen Tomac, candidat pentru Parlamentul României din partea PD-L, a mai multor personalităţi politice din România – europarlamentarii Maria Petre şi Mihaela Popa, alţi reprezentanţi ai politicului românesc din partea PD-L, precum şi a Elenei Băsescu, fiica lui Traian Băsescu. Astfel, prin Nota verbală transmisă de Ministerul de externe moldovenesc celui român, pe data de 26 noiembrie curent, a fost făcut public un semnal de avertizare pentru politicienii români, dar şi reprezentanţii instituţiilor române prezente în RM în calitate de participanţi ai Summitului Iniţiativei Central Europene (Lazăr Comănescu), pentru ca aceştia să se abţină de la declaraţii politice publice în contextul alegerilor parlamentare din 30 noiembrie.

Ca rezultat al acestor mişcări, prim-ministrul României, Călin Popescu-Tăriceanu, a refuzat să participe la lucrările reuniunii ICE, iar Elena Băsescu în loc să se deplaseze la Chişinău, pentru a participa la acţiuni de susţinere a lui Eugen Tomac, a ales în aceste scopuri oraşul Cahul. Desigur, pe lângă aceste avertismente politico-diplomatice, autorităţile moldoveneşti au recurs şi la acţiuni de intimidare caracterizate prin reţinerea mai multor participanţi la campaniile electorale ale candidaţilor pentru Parlamentul României din partea RM.
Tertio, motivaţia politico-electorală alimentează într-o anumită măsură comportamentul oficialilor moldoveni în raport cu România şi participanţii la alegerile parlamentare din România.

Prin urmare, candidatul din partea PD-L, Eugen Tomac, este susţinut şi îl susţine pe Dorin Chirtoacă, împotriva căruia se aplică o serie de acţiuni pentru a-l defăima şi a-l înlătura din cursa electorală pentru Parlamentul RM din primăvara 2009, chiar dacă acesta se va limita la susţinerea PL (ne referim aici la atacurile aduse la adresa primarului de Chişinău în legătură cu „criza termică” din mun. Chişinău, care a fost creată şi provocată de noua coaliţie majoritară din cadrul Consiliului Municipal Chişinău, condusă de consilierii comunişti, ppcd-işti, psd-işti şi alţii). Or, conducerea comunistă canalizează eforturi considerabile pentru a elimina din jocurile politice moldoveneşti reprezentanţii opoziţiei, în timp ce alegerile parlamentare româneşti, care au generat o anumită “febră” electorală şi în RM, inactivează aceste măsuri.

Totodată, Chişinăul oficial este interesat ca acest scrutin să nu se soldeze cu victoria reprezentantului PD-L (adică obţinerea unui rezultate de 50+1), nu numai pentru că programul de guvernare al acestui partid vizează cel mai mult şi mai eficient RM şi problema cetăţeniei, dar şi pentru că aceasta va consolida electoratul Partidului Liberal din Moldova, asigurând un suport puternic pentru Dorin Chirtoacă (simbolul real al luptei anti-comuniste şi al înfrângerii comuniştilor în alegerile pentru Primăria Chişinăului din 2007). De fapt, acţiunile comuniştilor focalizate pe alegerile parlamentare româneşti din RM urmăresc să atenueze efectele curente şi cele potenţiale ale eventualei influenţe româneşti asupra campaniei electorale a alegerilor din RM, dar şi să deposedeze de argumente politico-electorale formaţiunile politice pro-româneşti din RM.

România – posibil pericol pentru influenţa rusă în RM ?

Diminuarea prezenţei ruse (la nivel geo/politic) se poate prefigura în condiţiile unei combinaţii a transformărilor politice în România şi în RM. Cu toate acestea, statornicirea unor forţe politice româneşti puternic interesate de RM poate conduce la metamorfoza orientării externe a politicului din RM (prin transfer de imagine către forţele politice pro-româneşti din RM, acţiuni de advocacy şi lobby în instituţiile europene etc.). De aceea, victoria Partidului Democrat-Liberal în faţa celorlalte partide din România reprezintă un risc major pentru conducerea comunistă (actualul difuzor al influenţei ruse pe teritoriul RM) în ajunul alegerilor pentru Parlamentul RM din 2009 şi respectiv un atu considerabil pentru acele partide politice pro-româneşti de pe malul stâng al Prutului.

Dacă scenariul descris se va derula, atunci anul 2009 va fi unul extrem de critic şi dificil pentru raporturile moldo-române, deoarece autorităţile moldoveneşti îşi vor mobiliza toate energiile pentru a tempera eventuala penetrare a mediului politic moldovenesc de către noua conducere română (care va fi una unitară, consensuală şi coerentă la nivelul tuturor puterilor în stat).
Prin intermediul preşedenţiilor sale în cadrul structurilor CSI, guvernarea comunistă va încerca să folosească factorul rusesc pentru a-şi reabilita şi/sau îmbunătăţi imaginea în ochii electoratului, dar şi pentru a înfrunta emergenţa „elementului românesc” în favoarea partidelor de opoziţie pro-româneşti din RM. De asemenea, însăşi Kremlinul va fi cointeresat în atenuarea efectelor alegerilor parlamentare din România (în cazul în care o victorie confortabilă va fi obţinută de PD-L), împrumutând pârghiile sale conducerii comuniste în vederea protejării intereselor sale în RM şi în regiune per ansamblu.

Corelaţia dintre rezultatele alegerilor din România şi ulterioara perioadă electorală din RM trebuie evaluată şi prin prisma relaţiilor moldo-comunitare. Astfel, ultimul demers al statelor europene şi a instituţiilor europene (25 noiembrie curent) către autorităţile moldoveneşti au scos în evidenţă atenţia majoră a UE asupra situaţiei politice din RM. Totodată, s-a confirmat faptul că instituţiile europene contează pe viitoarele alegeri din RM şi ar putea face uz în continuare de pârghiile diplomaţiei publice (criticarea indirectă a autorităţilor RM prin intermediul surselor mass-media, ceea ce va avantaja forţele de opoziţie), dar şi de a condiţiona gradul de aprofundare a relaţiilor bilaterale, în vederea asigurării unor alegeri democratice. Datorită acestei situaţii apelurile conducerii RM către Bruxelles vizavi de eventualul comportament al României nu vor avea efectul anterior. Astfel, Chişinăul va conta într-o măsură mai mare pe sprijinul Rusiei şi a retoricii pro-ruse pentru a “combate” fluxurile politice emanate de Bucureşti în susţinerea partidelor moldoveneşti pro-româneşti, acţionând în concomitenţă şi pe filiera “europeană” pentru a nu prejudicia poziţiei sale în clasamentul preferinţelor electoratului autohton.

Din cele relatate mai sus putem deduce că rezultatele Alegerilor din România sunt semnificative pentru RM şi în mod indirect pentru bilanţul electoral al scrutinului din RM din primăvara anului 2009. În mod cert acest eveniment politic ar putea să marcheze cursa electorală din RM, de aceea mai mulţi actori interni, dar şi externi, monitorizează îndeaproape desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul României.

De la Mos Craciun la Sfantul Nicolae si invers, trecand prin Santa Claus

noiembrie 30th, 2008
Sfantul Nicolae de BoianaSfantul Nicolae de Boiana

Limba romana este considerata de multi lingvisti ca fiind unica in randurile limbilor neolatine, pentru ca a fost practic izolata timp de mai mult de un mileniu de toate celelalte. De aceea, cand am auzit cuvintele admirative ale unor intelectuali americani din San Francisco la adresa limbii romane, am devenit foarte atent. Unul din ei mi-a spus senzatia lui de a fi transportat direct in antichitatea romana cand a asistat la prezentarea piesei \”Electra\” de catre Teatrul National din Bucuresti. \”Am inchis ochii si am ascultat infiorat piesa, auzind atatea fraze latine legate intre ele de cuvantul \”quare\” (care; pentru ca, etc)…\”

Una din particularitatile limbii romane consta in faptul ca in sarbatoarea craciunului, cuvantul \”craciun\” nu vine de la Christos, ca in majoritatea limbilor vest-europene, sau din crestinism. Cultura romaneasca a fost caracterizata in Larousse ca fiind \”de limba latina, dar avand o liturghie slava\”, ceea ce este corect. De la \”soroc\”, la \”utrenie\” la \”vecernie\” etc, toate cuvintele bisericesti sunt de origine slavona sau cateodata greaca.

Numai cuvintele fundamentale religioase sunt de origine latina! Ceea ce spune multe despre evolutia limbii romane si a isoriei romanilor.
\”Dumnezeu\” vine de la \”Domine Deus\” (Domnul Zeu; ca vor mai fi fost si altii, mai putin domni); \”biserica\” vine de la \”Basilica\” (iar nu de la ekklisia (εκκλησία), ca la greci, iglesia, ca la spanioli, francezi (eglise) etc!!); \”rugaciune\” vine de la \”rogatione\”, tot din latina veche populara si culta…

Dl Predescu este corect cand spune ca acest cuvant (craciun) vine de la Creation. De fapt se pare ca vine de la sintagma \”dies creationis\” care era folosita si pentru sarbatorirea nasterii lui Mithra. De aceea nu vad nici un sens in miscarea de \”desfiintare\” a sarbatorii Craciunului! Mai ales ca de la noi, Craciunul a patruns si in limbile care au fost in contact cu limba romana (chiar si in limba maghiara: karacsonyi).Nu voi insista pe acest subiect

1. Sfantul Nicolae si Santa Claus

In secolul al patrulea, un episcop grec din Anatolia (Turcia de azi) era vestit ca face cadouri copiilor. Ba chiar a platit o dota pentru o fetita pentru a o feri sa devina prostituata. Numele acestui episcop din Myra era Nicolae, si el a fost vestit in tot cursul evului mediu pentru binefacerile de care era vestit. Gravura lui din evul mediu poate fi vazuta alaturi de acest articol, fiind reprodusa dupa originalul care se afla in comuna Boiana de langa Sofia (N. Iorga sustine ca pana in secolul al 19-lea, pe o raza de 100 km in jurul orasului Sofia, pe hartile otomane, satele din aceasta zona aveau toate nume romanesti, probabil ca mostenire de la aromanii asimilati acolo).
El a fost \”sfintit\” foarte tarziu: abia in secolul al 19-lea!
Istoria \”moastelor\” sale a fost de asemenea interesanta: in anul 1087 mormantul sau a fost vandalizat de marinarii italieni din Bari, iar osemintele sale au fost furate, fiind transportate in Bari, intr-o biserica, unde pot fi vazute si azi. El a devenit \”sfantul protector\” al copiilor, care primeau cadouri de ziua lui (pe 6 Decembrie), al arcasilor (?!?) si patronul a doua orase europene: Amsterdam si…Moscova.

Intr-o zona complet diferita a lumii, in Nordul Europei, popoarele germanice il serbau pe zeul Odin, iar copiii isi puneau incaltamintea afara, punand diverse daruri pentru el. Copiii primeau dimineata diverse daruri de la Odin, care dupa legenda avea un cal cu opt picioare (cu cat mai multe picioare avea, cu atat fugea mai bine, se pare).

Legenda lui Odin s-a contopit cu legenda lui Sfantul Nicolae dupa crestinarea popoarelor germanice. Din aceasta unire a rezultat mitul lui Santa Claus, care de data asta era transportat de reni. El avea bineintes si o nevasta, care a disparut pe parcurs, de-a lungul secolelor. In schimb obiceiurile si traditiile au ramas.

2. Mos Craciun

Biserica catolica a incercat (si a reusit intrucatva) sa transfere obiceiurile de Sf Nicolae pentru sarbatorirea Craciunului, iar apoi sa consacre Craciunul exclusiv nasterii lui Isus.
Ceea ce este interesant, este faptul ca obiceiurile de Craciun au evoluat in stransa legatura cu epoca moderna, a comercializarii sarbatorilor. Mos Craciun si-a dobandit Paltonul rosu cu alb firmei Coca-Cola, in anul 1930 (asa atatau atunci sticlele de coca-cola: pictate cu rosu si alb).
In plus, o poezie de craciun scrisa de un autor englez a pecetluit modul in care este vazut azi Mos Craciun, ceea ce a dus la o revolta a puritanilor contra \”falsificarii sarbatorii nasterii domnului\”.
Dar acest lucru a ajutat la internationalizarea acestei sarbatori!
Astazi sarbatorim cu totii, cum este natural, Craciunul. Ca sa avem ce sarbatori!
Mai bine o sarbatoare in plus decat una in minus!
Iar noi romanii avem un avantaj fata de popoarele occidentale: nu avem a ne teme de sensul religios al cuvantului, pentru ca nu exista de fapt asa ceva. De aceea sunt pentru folosirea atat a sintagmei \”sarbatorile de iarna\” cat si pentru folosirea in continuare a acestui cuvant bimilenar, care pentru unii are si un sens religios, iar pentru altii nu are asa ceva!

3. Intrebare

Poate ca pozitia mea este aprobata de unii si dezaprobata de altii. Tot in decembrie exista si sarbatorile evreiesti. Din acest punct de vedere sintagma \”sarbatorile de iarna\” suna bine! Ce parere aveti? As fi curios sa aud si alte pareri!

Noiembrie in West Virginia

noiembrie 30th, 2008

Frunza zangane printre zoaiele de aur ,
Zlatna noua cu zimbrii ziditi in zale zornaitoare
jos pe rau,

copiii zambesc soarelui crezandu-l un zmeu de staniol – e inceputul unei alte dimineti
cand te trezesti ca altadata la tara de talangile cirezilor;
te ghemuiesti in spatele copacilor – curand schelele iernii de maine si te mai bucuri de umbletul diminetii, mult prea repede pentru ochii imbatranind si mainile tremurande,

brazii pe coline isi fac loc acum,

copiii rad fuagarind dimineata ca pe-un mustang alb
mai sus de rau,

dimineata cu solduri feline ce isi sterge in graba fardul de bruma.

O poveste despre viata si speranta cu violonista Ioana Dumitriu din Arizona

noiembrie 30th, 2008
Violonista Ioana DumitriuViolonista Ioana Dumitriu

Personalitate marcanta, violonista de elita, membra de aproximativ trei decenii in orchestra majora “Phoenix Symphony” din Arizona, Ioana Dumitriu a fost prea putin cunoscuta in comunitatea romaneasca din zona metropolei Phoenix, pana de curand, cand o veste nefasta a adus-o in centrul atentiei publice. Pentru Ioana, care se lupta in prezent cu o boala necrutatoare, nedumeririle si presupunerile au aparut acum cativa ani, mai precis in 2001, cand in urma unei mamografii, afla ca are un nodul tumorar in stadiu incipient. Peste trei ani, in 2004, rezultatul biopsiei indica o inrautatire a situatiei – boala evoluase intre timp, iar diagnosticul era nici mai mult nici mai putin decat cancer mamar. Lucrurile nu s-au oprit insa aici, caci pentru ea de-abia de acum incolo incepe greul. In luna aprilie anul acesta, Ioana face o serie de investigatii mai amanuntite, pe baza carora medicii oncologi din Scottsdale, Arizona, ii vor confirma temerile, fara a lasa loc de echivoc – cancer metastatic la san.

Desi este o fire optimista si vesela, povestea vietii Ioanei Dumitriu poarta de-a lungul ei o unda de tristete, inca din anii copilariei. Nascuta in 1950, intr-o familie saraca din Bucuresti (Cruceru), se imbolnaveste de pneurezie la varsta de cinci ani, din cauza conditiilor grele de viata, iar parintii o lasa la tara, in grija bunicilor, care i-ar fi putut asigura, dupa parerea lor, un trai “mai bun”. Din fericire, o familie de intelectuali maghiari din Bucuresti, familia Farcas, afla de situatia ei si decide sa o infieze. Asa se face ca la sase ani, Ioana patrunde intr-un mediu cu totul diferit fata de ceea ce cunoscuse pana atunci, iar viata ei se schimba radical.

Parintii adoptivi sunt oameni cu dragoste de frumos, mama adoptiva este pictorita, de aceea se gandesc ca fiica lor sa urmeze o scoala de muzica, si aceasta, chiar daca se constata ca Ioana nu aude cu urechea dreapta. Desi la sapte ani, in urma unei infectii, fetita isi pierde complet auzul la aceasta ureche, familia Farcas decide ca ea sa inceapa sa frecventeze in paralel cu scoala normala si scoala elementara de muzica. Va studia timp de un an pianul, iar apoi va sutine un examen foarte greu, in urma caruia parerea unanima a profesorilor este ca talentul Ioanei este mult prea pretios ca sa fie irosit, asa ca ii recomanda sa se reorienteze spre un instrument cu coarde, care este mult mai complex, dar si mai dificil.

In consecinta, parintii ii cumpara fetei o vioara Stradivarius si o duc la concerte, insa scoala de muzica vine in conflict cu stilul ei de viata si cu dorinta de a fi libera. “Are talent dar nu vrea”, repeta mereu profesorul de muzica, dar fara folos. Macar ca parintii sunt foarte severi cu ea, iar studiile muzicale merg inainte fara intrerupere, pana cand Ioana implineste 16 ani, adolescenta de atunci viseaza sa isi aleaga un alt drum in viata, total diferit de ceea ce facuse pana atunci. Pentru ea, viitorul inseamna facultatea de medicina si nu conservatorul.

Tot acum, Ioana afla ca ea nu este fiica familiei Farcas, ceea ce ii accentueaza sentimentele rebele pana acolo incat ajunge sa le spuna celor ce o adoptasera ca refuza sa ii mai asculte, pentru ca oricum, nu erau parintii ei. “Faci ce doresti, noi nu te mai sprijinim”, i-au replicat acestia, dupa o discutie mai dura, fara a trece insa, vreodata, la fapte.

Totusi, Ioana decide ca trebuie sa isi vada casa natala, asa ca inventeaza un pretext nevionovat pentru parintii adoptivi si porneste spre periferia Bucurestiului, unde isi intalneste mama, tatal, surorile si fratele. Drumul i se pare insa neatragator, iar contrastul izbitor dintre mediul de viata cu care era obisnuita si ceea ce vede acum o face sa se gandeasca serios la faptul ca radacinile nou descoperite o vor trage in jos si ii vor afecta viitorul.

Fata revine la parintii adoptivi si pentru prima data, ia in serios vioara, aprofundand in special, “analiza muzicii”, materie fata de care aratase pana atunci un dezinteres total. Cu profesori ca Modest Iftinchi, un talent al viorii, si Silvia Marcovici, o persoana care a dat dovada de un tact si o delicatete deosebite, si dupa multa munca asidua, in 1973, Ioana Dumitriu absolva Conservatorul de muzica “Ciprian Porumbescu” din Bucuresti si se casatoreste in acelasi an, cu Dan Dumitriu, un coleg mai mare, de la viola, pe care l-a cunoscut in timpul facultatii, in 1969. Vor avea impreuna trei copii – Monica (1975), Roger John (1983) si Robert Daniel (1988).

Dupa terminarea facultatii, Ioana da auditie la Filmarmonica de stat “George Enescu”, promoveaza examenul si incepe sa se formeze ca muzician de orchestra. Urmează o perioada de repetitii zilnice, sub bagheta violonistului Ion Voicu, dar si turnee in strainatate, atat in tarile socialiste, cat si in cele de dincolo de cortina de fier. Daca Ioana concerteaza in cea mai buna orchestra la acea vreme din Romania, sotul ei, Dan, are de asemenea, oportunitatea unui loc de munca la fel de interesant, in orchestra Radio-Televiziunii Romane.

Schimbarea se profileaza in anul 1979, cand Dan pleaca intr-un turneu in Italia, cu RadioTeleviziunea. Ajuns la Venetia, o anunta pe Ioana ca nu se mai intoarce in Romania si alege ca destinatie finala, Boston, Massachusetts, Statele Unite ale Americii. Era 30 august, 1979, cand Ioana afla ca in sfarsit, sotul ei “a ajuns acasa” si desi contactata si interogata de catre securitatea romana, in mai putin de un an i se alatura, impreuna cu Monica.

Pana in decembrie 1980, Dan va lucra la o fabrica, insa din anul urmator, vantul incepe sa le bata in panze sotilor Dumitriu, care intra in orchestra simfonica “Phoenix Orchestra” din Arizona, la vremea aceea o orchestra regionala. Intre timp, in special datorita directorului musical Theo Alcantara, “Phoenix Orchestra” creste, atragand tot mai multi instrumentisti de valoare pentru ca in anul 1983, sa devina o orchestra majora.

Lucrurile se pun in miscare pentru Ioana si Dan Dumitriu, care din 1981 au sansa sa profeseze meseria in care obtinusera o diploma, si sa fie membri intr-un dintre cele 35 de orchestre simfonice majore, din SUA. In timp ce dincolo de ocean, peisajul muzical este populat de mii de orchestre locale, regionale, studentesti, doar cei care ajung sa faca parte dintr-o orchestra majora, asa cum sunt sotii Dumitriu, pot spune ca au tras cartea norocoasa. Ioana este o femeie implinita si povestea despre cei doi s-ar fi putut incheia aici, daca o intamplare nefericita nu ar fi facut ca lucrurile sa iasa de pe fagasul normal, intunecandu-le orizontul, intr-un moment in care totul le mergea din plin, atat pe plan profesional, cat si in viata de familie.

La inceputul acestui an, Ioana este diagnosticata cu cancer metastatic, dupa ce in 2001, avusese primele banuieli ca lucrurile nu sunt in regula. Desi stirile rele se vor tine lant, celebra violonista, care este o fire optimista, nu se lasa intimidata de boala aceasta cumplita si in consecinta, refuzand chimoterapia, se apuca sa studieze pe cont propriu diverse metode naturiste de tratament, chiar daca astfel de terapii nu sunt incurajate in general, de lumea medicala. Explicatia este ca in momentul in care tratamentul alternativ se dovedeste a fi mai eficient, oamenii nu vor mai apela la medicina conventionala, care este extrem de costisitoare, iar medicii vor avea numai de pierdut din punct de vedere financiar. Ar mai fi totusi de adaugat, ca la ora actuala, tratamentul conventional este acoperit de companiile de asigurari de sanatate, pe cand cel alternativ trebuie suportat de pacient.
Ioana s-a gandit sa puna la dispozitia celor interesati informatiile adunate, in speranta ca se vor dovedi utile si pentru altii, astfel ca mai multe detalii despre tratamentul alternativ puteti afla accesand site-ul personal al acesteia, la www.mustcuretheincurable.com

Octavian Curpas

„Generaţia mea are rolul de a înlocui nomenclatura sovietică”

noiembrie 30th, 2008

1. Director general al New Media Group (NMG), companie ce deţine portalul de ştiri UNIMEDIA, revista online pentru femei LadyClub şi agenţia de publicitate online AdCenter. Ce presupune aceasta la doar 25 de ani?

Presupune o echipă de oameni tineri, bine pregătiţi, ambiţioşi, care ştiu ce vor şi pe care am onoarea să-i conduc. Rezultatele pe care le-a înregistrat New Media Group la mai puţin un an de la lansarea oficială se datororează muncii întregii echipe. Rolul meu este de a ajuta, în măsura posibilităţilor, fiecare coleg în parte să-şi descătuşeze potenţialul şi să contribuie la monetizarea traficului pe care îl au site-urile noastre. Trebuie să recunosc că majoritatea membrilor echipei sunt mai buni decât mine în domeniul pe care îl coordonează.

2. Eşti de acord ca tinerii din Basarabia nu mai au nici timp, nici condiţii pentru a se bucura de tinereţe, in cel mai frumos sens al cuvantului?

Sunt de acord că fiecare tânăr îşi gestionează timpul aşa cum doreşte. În timp ce unii preferă să citească mai mult, alţii doresc să chiulească de la ore. Tot aşa cum unii tineri nu pierd nicio ocazie de a participa la un seminar de instruire, alţii sunt clienţi fideli ai cluburilor de noapte. Fiecare înţelege în felul său de „a se bucura de tinereţe”, în dependenţa de propria scară de valori.

3. Cum de eşti acum, aici, în Chişinău? Nu te-a ademenit Occidentul? S-ar putea întâmpla acest lucru? În ce condiţii?

Iniţial, este necesar să precizez că sunt unicul din familia mea, care a decis să-şi construiască cariera în Republica Moldova. Ceilalţi membri ai familiei – mama, cei doi fraţi şi sora – sunt stabiliţi cu traiul la Moscova. Fraţii au plecat să muncească la negru în capitala lui Lenin în anul 2001, imediat după ce Partidul Comuniştilor a câştigat alegerile parlamentare. Ulterior, peste câţiva ani, a trebuit să plec la Gara de trenuri din Chişinău şi să-mi petrec mama şi sora, care au plecat în Moscova în căutarea unui trai mai bun. În acest timp, studentul Tudor Darie participa la fondarea Centrului Tânărului Jurnalist şi la dezvoltarea presei tinerilor din Republica Moldova, organiza acţiuni de protest în toamna 2003 contra memorandumului Kozak şi în iarna 2005 pentru ca studenţii să poată vota în Chişinău. Astfel, deşi membrii familiei sunt legaţi printr-un joc al vieţii de spaţiul rusesc, personal sunt ataşat de valorile europene. Mă las „ademenit” de Occident de fiecare dată când sunt invitat la un stagiu în statele membre ale UE, pentru ca ulterior să mă întorc în Chişinău şi să lucrez în fiecare zi ca standardele europene să devină o realitate şi în Republica Moldova.

4. Succese, insuccese, perspective ale lui Tudor Darie?

Las pe alţii să aprecieze succesele pe care le obţin şi să critice gafele pe care le fac. Aşa că am să mă refer doar la capitolul „perspective”. Mă văd activ implicat în viaţa publică din Republica Moldova. Pe termen mediu, îmi propun să contribui la schimbarea clasei politice şi la dezvoltarea mass-media. Având în vedere că alegerile parlamentare din 2009 reprezintă o oportunitate în acest sens, nu exclud o eventuală implicare politică.

5. Cum este, cine este Tudor, cel din spatele jurnalistului Tudor Darie?

Există un paradox la adresa mea. Am absolvit o facultate de ştiinţe politice, cei din jur mă consideră jurnalist, dar în viaţa de zi cu zi sunt un manager. Pe plan profesional, sunt o persoană ambiţioasă, care îşi respectă colegii de serviciu şi partenerii de afaceri. Pe plan personal, sunt un tânăr plin de viaţă, care preferă acasă (dar şi la serviciu) „o dezordine” creativă şi sunt foarte critic cu mine însumi (mult mai critic decât cei din jur).

6. Este acum în R. Moldova o pleiadă de tineri extraordinari. Îi voi menţiona aici pe tinerii de la Expert Grup (Denis Cenuşă ne ese coleg la ACUM), îl voi menţiona pe Alexandru Baltag, pe Dorin Chirtoacă, pe Eugen Tomac… Tineri cu adevărat deosebiţi. Sunteţi uniţi? Aveţi proiecte în comun? Care anume?

Atât persoanele enumerate mai sus, cât şi alţi tineri ca Liliana Viţu, Nicu Popescu, Veaceslav Ioniţă etc., fac parte dintr-o generaţie, care are rolul să înlocuiască treptat nomenclatura sovietică în structurile de conducere şi să apropie Republica Moldova de Uniunea Europeană. Din punctul meu de vedere, acesta este proiectul pentru care urmează să muncim cot la cot.

7. Ce reprezintă R. Moldova pentru jurnalistul de succes Tudor Darie?

Vă mulţumesc pentru apreciere, dar cred că alte persoane ar merita calificativul de „jurnalist de succes”. Pot menţiona numele lui Vasile Botnaru, care a rămas vertical pe parcursul timpului şi a promovat standarde de calitate în domeniul jurnalismului dintre Nistru şi Prut. Cât despre Republica Moldova, reprezintă ţara în care trăim, condusă de comunişti, care se regăseşte la coada clasamentelor privind standardele de viaţă, situaţia economică, respectarea drepturilor omului, independenţa justiţiei şi a mass-media de pe continentul european. Pe de altă parte, situaţia gravă a ţării noastre trebuie să ne mobilizeze şi mai mult ca să contribuim la crearea unui mediu social-economic, în care fiecare cetăţean să se poate realiza personal şi profesional.

8. Cum vezi viitorul acesteia? Eşti de acord cu afirmaţia lui Eugen Tomac conform căreia integrarea Moldovei în UE trece prin România? Dar opinia ta care este?
România are un rol important în procesul de integrare europeană a Republicii Moldova. Este ţara care ne va sprijini necondiţionat în acest sens, deoarece ne uneşte istoria, limba, tradiţiile şi valorile comune. Mai mult decât atât, România a trecut deja acest examen şi poate să ne ofere expertiza necesară pentru pregătirea ţării de integrarea în UE. Eugen Tomac îl asistă pe unul dintre cei mai importanţi actori politici din România şi cunoaşte din interior acest lucru.

9. Ai dezvoltat în presă subiectul „Marie Claire”. Care este opinia ta personală vis-a-vis de acest caz (mai ales ca manager al revistei on line pentru femei LadyClub)?

Cifra de 750 000 de femei din Republica Moldova, care ar fi prostituate peste hotarele ţării, este una absolut eronată. Cel puţin din punctul de vedere că au plecat din ţară circa un milion de cetăţeni, dintre care în jur de 500 000 sunt femei. Trebuie să fim realişti şi să recunoaştem că fenomenul prostituţiei există, iar autorităţile publice nu fac aproape nimic ca să prevină acest fenomen. După ce am mediatizat subiectul respectiv, Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene a expediat o solicitare către Ambasada RM în Washington, care deja a luat legătura cu revista „Marie Claire”. Ulterior, fostul consilier prezidenţial şi actualul lider al Mişcării Acţiunea Populară, Sergiu Mocanu, m-a ironizat pe blogul său personal că am expediat solicitarea către MAEIE. Consider că am procedat corect. Timpul vă arăta cine a avut dreptate.

10. Deşi mai e puţin, se apropie totuşi sărbătorile de iarnă. Ce amintire din copilărie, legată de locul în care te-ai născut şi de aceste sărbători îţi aduce zâmbetul pe buze? O poţi împărtăşi cu cititorii ACUM?

Vreo 10 ani în urmă, în timpul sărbătorilor de iarnă, am ieşit cu un vecin la săniuş. După câteva zile calde când zăpada se topise parţial, afară a îngheţat brusc. Astfel, deşi pe panta dealului era zăpadă, în vale pământul era doar cu câteva fire de iarbă. Strategi din fire, ne-am căţărat ambii pe sanie (eram culcat pe burtă, iar vecinul meu era deasupra) şi ne-am pornit la vale, cu gândul că ne vom opri pe pământul uscat. Nu a fost să fie, deoarece pământul era îngheţat. Astfel, sania noastră s-a oprit în pârâul din apropiere. Când am ajuns acasă, ambii eram îngheţaţi bocnă.

11. Mulţumim. Un gând pentru cititorii ACUM care ar putea deveni şi ai tăi?

ACUM este momentul în care fiecare dintre noi poate şi trebuie să contribuie la realizarea schimbării clasei politice, care va genera în consecinţă schimbarea mentalităţii oamenilor, respectarea drepturilor omului şi bunăstare economică. Vă invit să creştem profesional, să dezvoltăm personalitatea din noi şi să ne implicăm activ şi să contribuim la dezvoltarea ţării în care trăim cu toţii!

Aniversari culturale 2008 – Decembrie

noiembrie 30th, 2008

95 de ani de la naşterea arhitectului DAVID PALATNIC (1 dec. 1913).

70 de ani de la apariţia la Chişinău a publicaţiei „ITINERAR”, revistă de literatură şi artă, sub redacţia lui Sergiu Matei Nica (1/15dec. 1938 – mart./iun. 1940).

60 de ani de la naşterea pictoriţei NATALIA KOREAKIN (1 dec. 1948).

60 de ani de la naşterea prozatoarei şi editoarei MARCELA MARDARE (1 dec. 1948).

175 de ani de la naşterea compozitorului roman ŞTEFAN NOSIEVICI (1 dec. 1833 – 12 noiemb. 1869).

85 de ani de la naşterea MARIEI CALLAS, soprană greacă (2 dec. 1923 – 16 sept. 1977).

65 de ani de la naşterea ceramistei TAMARA GRECU (4 dec. 1943).

125 de ani de la naşterea lui NICOLAE CARTOJAN, folclorist, biograf, cercetător şi istoric literar, publicist şi profesor (4 dec. 1883 – 20 dec. 1944).

210 ani de la stingerea din viaţă a lui LUIGI GALVANI, fizician, biolog, medic şi profesor italian, unul dintre fondatorii electricităţii ca ştiinţă (9 sept. 1737 – 4 dec. 1798).

135 de ani de la apariţia la Chişinău a publicaţiei „BESSARABSKIE GUBERNSKIE VEDOMOSTI” (5 dec. 1873 – ian. 1917).

80 de ani de la naşterea pictorului VLADISLAV OBUH (5 dec. 1928).

125 de ani de la naşterea profesorului universitar, pionier in chimia compuşilor complecşi GHEORGHE SPACU (5 dec. 1883 – 23 iul. 1955).

135 de ani de la naşterea psihologului roman NICOLAE VASCHIDE (5/18 dec. 1873 – 13 oct. 1907), unul dintre promotorii psihologiei experimentale; a făcut cercetări asupra somnului.

85 de ani de la naşterea prozatorului rus VLADIMIR F. TENDREAKOV (5 dec. 1923).

70 de ani de la stingerea din viaţă a pictorului francez CLAUDE MONET (14 noiemb. 1840 – 5 dec. 1928/1926).

350 de ani de la stingerea din viaţă a scriitorului spaniol BALTASAR GRACI IN MARALES (1601 – 6 dec. 1658).

130 de ani de la naşterea scriitorului francez LEO LARGUIER (6 dec. 1878 – 31 oct. 1950).

125 de ani de la naşterea poetului libanez KHALIL GIBRAN (6 dec. 1883 – 10 apr. 1931).

80 de ani de la stingerea din viaţă a istoricului PAUL GORE (27 iul. 1875 – 8 dec. 1928).

330 de ani de la prima atestare documentară a MĂNĂSTIRII HANCU (9 dec. 1678).

125 de ani de la naşterea mecanicianului rus ALEKSANDR I. NEKRASOV (9 dec. 1883 – 21 noiemb. 1957).

140 de ani de la naşterea pictoriţei EUGENIA MALEŞEVSCHI (10 dec. 1868 – 23 febr. 1940).

60 de ani de la naşterea pictorului MIHAI ŢĂRUŞ (10 dec. 1948).

75 de ani de la naşterea scriitorului de expresie rusă CONSTANTN ŞIŞCAN (11 dec. 1933).

165 de ani de la naşterea medicului şi bacteriologului german, laureat al Premiului Nobel, ROBERT KOCH (11 dec. 1843 – 27 mai 1910).

90 de ani de la naşterea scriitorului dizident rus, istoric, laureat al Premiului Nobel, ALEKSANDR SOLJENIŢIN (11 dec. 1918 – 3 august 2008).

80 de ani de la naşterea lui CINGHIZ AITMATOV, prozator, critic şi publicist kirghiz (12 dec. 1928 – 10 iun. 2008).

415 de ani de la stingerea din viaţă a lui DOSOFTEI (DIMITRIE BARILA), cărturar, poet, traducător de cărţi, teolog, mitropolit al Moldovei, considerat primul mare poet cult roman (26 oct. 1624 – 13 dec. 1693).

135 de ani de la naşterea lui VALERI I. BRIUSOV, poet, prozator, bibliograf şi critic literar rus (13 dec. 1873 – 9 oct. 1924).

165 de ani de la naşterea lui GEORGE ŞTEFĂNESCU, compozitor, dirijor şi profesor de canto (13 dec. 1843 – 25 apr. 1925).

175 de ani de la naşterea lui PETRE S. AURELIAN, om politic şi economist (13 dec. 1833 – 24 ian. 1909).

120 de ani de la apariţia la Bucureşti a publicaţiei „FANTANA BLANDUZIEI”, revistă literară la care a colaborat şi M. Eminescu (14 dec. 1888 – 31 dec. 1889).

90 de ani de la naşterea lui RADU BELIGAN, regizor, actor de teatru şi film, profesor, eseist şi traducător (14 dec. 1918).

505 de ani de la naşterea medicului şi astrologului francez NOSTRADAMUS (MICHEL DE NOSTRE-DAME) (14 dec. 1503 – 2 iul. 1566), autorul lucrării „Secolele”, care conţine 966 de predicţii.

125 de ani de la naşterea lui GAVRIIL GĂLINESCU, compozitor, dirijor, muzicolog, folclorist şi profesor roman (15 dec. 1883 – 10 iul. 1960).

75 de ani de la naşterea EUGENIEI DAVID, traducătoare, redactor de carte, publicistă (17 dec. 1933).

90 de ani de la stingerea din viaţă a lui PAUL CIUNTU, pianist, compozitor şi professor (9 dec. 1866 – 17 dec. 1918).

80 de ani de la naşterea specialistului domeniul filozofiei şi profesorului universitar VASILE GAJOS (20 dec. 1928).

240 de ani de la naşterea lui VENIAMIN COSTACHE, mitropolit, cărturar, traducător de cărţi religioase (20 dec. 1768 – 18 dec. 1846).

65 de ani de la naşterea LUCIEI CIREŞ, etnolog, folclorist şi istoric literar, originară din Basarabia (20 dec. 1943).

50 de ani de la stingerea din viaţă a lui CONSTANTIN BRĂILOIU, compozitor, muzicolog, pedagog, folclorist, etnomuzicolog, critic muzical (13 aug. 1893 – 20 dec. 1958).

95 de ani de la naşterea scriitorului NICOLAI COSTENCO (21 dec. 1913 – 20 iul. 1993).

70 de ani de la naşterea lui GHEORGHE CUTASEVICI, scriitor, publicist şi traducător (21 dec. 1938).

70 de ani de la naşterea biologului şi profesorului VASILE NAUC (21 dec. 1938 – 7 dec. 1992).

50 de ani de la stingerea din viaţă a scriitorului german LION FEUCHTWANGER (7 iul. 1884 – 21 dec. 1958).

240 de ani de la naşterea pictorului englez JOHN CROME (22 dec. 1768 – 22 apr. 1821).

150 de ani de la naşterea compozitorului italian GIACOMO PUCCINI (22 dec. 1858 – 29 noiemb. 1924).

85 de ani de la naşterea pictorului şi graficianului IGOR VIERU (23 dec. 1923 – 23 mai 1988).

55 de ani de la naşterea lui ALEXE RĂU, bibliolog, filosof al culturii, poet şi eseist (23 dec. 1953).

75 de ani de la naşterea lui AKIHITO, impărat al Japoniei (23 dec. 1933).

130 de ani de la naşterea teologului şi orientalistului SILVESTRU ISOPESCUL (23 dec. 1878 – 30 aug. 1922).

175 de ani de la naşterea pictorului şi desenatorului rus VASILI G. PEROV (23 dec. 1833 – 29 mai 1882).

80 de ani de la stingerea din viaţă a cantăreţului de operetă (tenor) NICOLAE LEONARD (19 dec. 1886 – 24 dec. 1928), considerat cel mai mare interpret roman de operă al tuturor timpurilor, supranumit „prinţul operei romaneşti”.

85 de ani de la naşterea lui IGOR CIORNEI, violonist, dirijor şi profesor (25 dec. 1923).

60 de ani de la naşterea lui ION MOLDOVANU, dr. hab. profesor universitar, specialist in neurologie, fondator de şcoală ştiinţifică (25 dec. 1948).

85 de ani de la naşterea scriitorului IOSIF BALŢAN (25 dec. 1923 – 18 sept. 1975).

65 de ani de la naşterea lui ALEXEI COLABNEAC, pictor, grafician şi profesor universitar (25 dec. 1943).

70 de ani de la stingerea din viaţă a scriitorului KAREL ČAPEK (9 ian. 1890 – 25 dec. 1938).

140 de ani de la stingerea din viaţă a lui FRANCISE SERAFIM CAUDELLA, compozitor, violoncelist, pianist, organist şi profesor roman de origine germană (28 dec. 1812 – 26 dec. 1868).

75 de ani de la stingerea din viaţă a lui ANATOLI LUNACEARSKI, critic şi teoretician al literaturii şi artei, publicist şi dramaturg rus (23 noiemb. 1875 – 26 dec. 1933).

75 de ani de la stingerea din viaţă a prozatorului estonian EDUARD VILDE (4 mart. 1865 – 26 dec. 1933).

125 de ani de la naşterea lui GRIGORE GHERŞFELD, violonist, compozitor şi profesor (29 dec. 1883 – 8 oct. 1966).

165 de ani de la naşterea scriitoarei, regină a Romaniei, membru de onoare a Academiei Romane ELISABETA (PAULA OTTILIA ELISA) de NEUWIED (CARMEN SYLVA) (29 dec. 1843 – 18 febr. 1916).

135 de ani de la naşterea lui OVID DENSUSIANU, filolog, lingvist, folclorist, critic şi istoric literar, poet (29 dec. 1873 – 8 iun. 1938).

125 de ani de la stingerea din viaţă a lui FRANCESCO DE SANCTIS, critic şi istoric literar italian, intemeietorul criticii moderne italiene (28 dec. 1817 – 29 dec. 1883).

130 de ani de la naşterea scriitorului german, membru de onoare al Academiei Romane ERWIN GUIDO KOLBENHEYER (30 dec. 1878 – 12 apr. 1962).

130 de ani de la stingerea din viaţă a sociologului şi ganditorului NICOLAE ZUBCU-CODREANU (1850 – 31 dec. 1878).

150 de ani de la naşterea lui ENEA HODOŞ, folclorist şi scriitor (31 dec 1858 – 25 iul. 1945).

85 de ani de la naşterea TATIANEI GĂLUŞCĂ-CRAŞMARIU, folcloristă, prozatoare şi publicistă, originară din Basarabia (31 dec. 1923 – 30 apr. 1993).

400 de ani de la naşterea poetului englez JOHN MILTON (dec. 1608 – 1674).

VIAŢA ASTA AMĂRÂTĂ, BĂ, TATĂ!

noiembrie 30th, 2008

După câteva încercări de a scrie despre un copil întâlnit astăzi, în autobuz… am ajuns la concluzia că degeaba scriu! Poate ar trebui să-mi dezvelesc pieptul de leu… şi să strig! Poate ar trebui să-mi dăruiesc sufletul, floare de bumbac… unei lumi care se pierde!
În solniţa bogatului, sarea are gust de bani! În balanţa bogatului, ochii au gust de bani! Raţiunea bogatului este prea sărată! Şi uită mizeria în care trăiesc alţi oameni, şi uită visele în care se trec alţi oameni…
S-a întâmplat ceva… Sigur că da! Cineva vrea să ne fure umanul! Şi din lecţia predată astăzi de hazard, am înţeles că Vasile Alexandru, oricât ar încerca sărăcia să-i intre în oase, are suflet… Un suflet de copil, care încă mai caută bucuria! N-am putut să nu-i dau un leu, de bomboane, chiar dacă ştiu că e puţin! N-am putut să nu-i dau o parte din sufletul meu, chiar dacă ştiu că e puţin! N-am putut să nu-i dau clipa mea, chiar dacă ştiu că e puţin!
Şi-acum, ştiu… Iarăşi, ştiu… Când îl întâlneşti pe Dumnezeu, toată lumea e a ta! Joacă-te, Vasile Alexandru… Speră şi visează! Eu te veghez cu lacrima mea, eu mă rog pentru minunea din tine! Nu-i o ruşine… Noi iubim viaţa, Vasile Alexandru!

21 noiembrie 2007, 21:05
Zeiţa de turcoaz, Editura Tiparg, 2008

Poem pentru Martha

noiembrie 30th, 2008

Când am început să beau, i-am zis „aspirină”.
- Ce faci dragul mamei? Te cam legeni!
- Da, am luat aspirină.
Anestezia, efectul final, este asemănător şi doar o mamă tristă poate intui adevărul. Până la urmă mi-a spus direct:
- Te-ai îmbătat cu vorbe, copile! Nu miroşi a pălincă.
Adevărul, ăla era.
Instructoarea de pioneri, elevă într-a zecea, îşi merita funcţia. Reuşea să ne îmbete cu frumuseţea cuvintelor sale fără să ajungă să spună ceva logic, inteligibil. Era drept că o sorbeam din ochi, atât era de frumoasă.
Corpul i-l bănuiam doar, sub paltonul din stofă groasă verde, lung până mai jos de tureacurile cizmuliţelor roşii.
Dar ochii, buzele, obrajii, nu şi-i putea ascunde, în conformitate cu indicaţiile activiştilor de la comitetul raional. Ne încântau.
Grigore Burcuş s-a uşurat zâmbind tâmp, imaginându-şi doar nişte convorbiri şi controverse pe teme estetice cu Martha. „E unguroaică, e drept, dar vorbeşte atât de frumos!”. Avea dreptate şi nu m-am mirat de isprava lui.
De fapt nu mai eram pionier. Terminasem clasa a şaptea şi la paisprezece ani ceaţa era atât de deasă, impenetrabilă, pe creierele noastre încât ne făcea plăcere să ne treacă instructoarea prin faţă şi să ne aranjeze, ca un înger mult aşteptat, cravatele roşii triunghiulare.
Nu reuşisem să învăţ să-i fac nodul corect şi Martha a înţeles. Mă ajuta cu răbdare „şi cu anumită pasiune perversă” completa Grigore, gelos.
Când au exclus-o din organizaţia de tineret, în anul următor, am fost singurul care am votat împotrivă. „Buruiană nocivă în lanul sănătos al organizaţiei noastre”, cum a declarat tovarăşul Szilaghy, secretarul, la numărătoarea voturilor.
„Ce dacă părinţii Marthei vor să plece în Israel?” i-am ripostat lui Grigore care votase „pentru”.
Mai târziu, când ne-am întâlnit pe coridoarele reci ale liceului, Martha era în ultimul an, absolvea în vara aceea şi urma să plece, m-a prins de gulerul uniformei şi m-a sărutat apăsat pe gură.
Acasă, seara, mama mi-a pus iar aceeaşi întrebare, de mamă tristă:
- Ce faci dragul mamei? Te cam legeni!

Dan David, Los Angeles, iunie-02-2007.

Terorismul musulman – o plagă a lumii de azi

noiembrie 30th, 2008

Terorismul a devenit o practică curentă.

În NUMELE CUI, rezolvăm nemulţumirile prin CRIME.
Minoritatea musulmană din India reprezintă 13% din populaţie, cca 140 milioane de oameni. Nemulţumirea faţă de Guvernul Indiei, nu justifică crimele din Mombay.

Terorismul nu va paraliza Centrul Economic al Indiei, nu va paraliza Chabadul (sectă judaică ortodoxă cu sediul în Brooklyn – NY, şi Kfar Chabad – Israel).

Teroriştii de orice categorie socio-politică-religioasă, şi nu numai ei, trebue să înveţe că divergenţele se rezolvă prin tratative, nu prin CRIME.

Sigur că acest deziderat trebue însuşit de comunitatea umană, trebue să facem front comun împotriva terorismului, nu să gîndim că terorismul este zonal şi numai de natură religios-sociologică. Nu mai este suficientă numai condamnarea diplomatică. Trebue luate sancţiuni la nivel MONDIAL împotriva statelor ce susţin terorismul, a statelor ce permit antrenarea teroriştilor, a statelor ce fac export de terorism.

Terorismul musulman şi-a demonstrat încă o dată faţa inumană, omorînd suflete nevinovate copii, femei, bătrîni, turişti, lăsînd în urmăi vădane, văduvi şi orfani.

Terorismul musulman a dovedit încă o dată că MORALA RELIGIOASĂ şi UMANITARISMUL n-are valoare în lumea MUSULMANĂ, atacînd modul de gîndire hinduist şi modul de gîndire judaic – atacul şi crimele din Centrul Chabad Mombay.

Organizaţia Chabad, împreună cu Statul Israel ia în considerare securitatea centrelor religioase în toate zonele turistice şi de afaceri nu numai în Indo-China şi America Latină. Centrele Chabad sunt de fapt lăcaşuri de cult, centre de ajutorare a comunităţilor evreieşti locale şi loc în care turiştii evrei (mai ales cei religioşi) îşi petrec Sărbătorile şi în parte Shabatul.

PD-L va fi cel mai numeros partid în parlament

noiembrie 30th, 2008
Cine va fi desemnat premier: Tăriceanu, Stolojan sau Geoană?Cine va fi desemnat premier: Tăriceanu, Stolojan sau Geoană?

Partidul Democrat-Liberal (PD-L) va dispune de cele mai multe mandate în parlament, deși alianța Partidului Social Democrat cu Partidul Conservator (PSD – PC) a obținut cele mai multe voturi în alegerile parlamentare din 30 noiembrie.

Potrivit rezultatelor finale comunicate de Biroul Electoral Central, în urma numărării voturilor în toate cele 18104 secții de votare, situația în alegerile parlamentare din 30 noiembrie este următoarea (Camera Deputaților/Senat):

PD-L 32,36% 115 deputați/33,57% 51 senatori

PSD – PC 33,09% 114 deputați/34,16% 49 senatori

PNL 18,57% 65 deputați/18,74% 28 senatori

UDMR 6,17% 22 deputați/6,39% 9 senatori

Niciun alt partid (așa cum previzionam în precedentele articole) nu va trece pragul electoral de 5%.

PD-L s-a situat pe primul loc în 58 de colegii uninominale la Senat și 138 la Camera Deputaților, urmat de PSD cu 55 și 117, PNL cu 15 și 37 și UDMR cu 9 și 23.

Dat fiind că reprezentarea este proporțională pe ansamblu, este foarte probabil că mulți candidați PNL care nu s-au clasat pe primul loc în colegiul lor vor deveni deputați și senatori în detrimentul candidaților PDL, PSD și chiar UDMR clasați pe primul loc, acolo unde niciun candidat nu a obținut majoritatea absolută a voturilor exprimate.

Au obținut câte un mandat de deputat toate cele 18 minorități naționale (altele decât cea maghiară) care au candidat în alegeri.

Așadar, Senatul va avea 137 de locuri iar Camera Deputaților 334, în total fiind 471 de parlamentari, deci majoritatea necesară învestirii viitorului guvern este de 236.

Dacă rezultatele se confirmă, atunci alianța PSD-PC ar realiza cel mai slab rezultat al său în ultimele trei scrutinuri parlamentare, în timp ce PD-L și PNL ar înregistra cele mai bune rezultate din istoria lor.

UDMR a realizat scorul său obișnuit, demonstrând (pentru a câta oară) că previziunile privind declinul partidului etnicilor maghiari din România nu sunt altceva decât “wishful thinking”.

În schimb, dușmanul dintotdeauna al UDMR, Partidul România Mare al lui Corneliu Vadim Tudor dispare din parlament, iar Partidul Noua Generație Creștin Democrat, condus de Gigi Becali nu reușește să treacă pragul electoral și nu cred că vor fi mulți care să deplângă aceste două absențe din parlament.

O coaliție complicată

Președintele Traian Băsescu a atras atenția înaintea scrutinului că procesul de formare a guvernului va dura probabil până în jurul anului nou.

Varianta preferată a președintelui Băsescu este fără îndoială un guvern condus de Theodor Stolojan, mai ales dacă PD-L este confirmat ca partidul cel mai numeros în parlament.

În atare circumstanțe, sugerăm, așa cum am făcut-o înainte de alegeri o coaliție majoritară PD-L – PNL – UDMR, pentru consecvență ideologică și pentru faptul că PSD nu este încă partidul social-democrat modern care se pretinde, iar remorcarea în permanență a Partidului Conservator (singurul intrat în parlament dar neacceptat de nicio mare familie politică europeană) este clar un autogol pe care și-l înscrie cu regularitate partidul condus acum de Mircea Geoană.

Este necesar ca această coaliție să nu funcționeze ca cea din 1996 (CDR – PD – UDMR) sau cea din 2004 (PNL – PD – UDMR – PC).

Pentru aceasta ar trebui ca liderii PNL și UDMR, Călin Popescu Tăriceanu și Bela Marko, să fie numiți în posturi de vice-prim miniștri, iar domnul Tăriceanu să primească un portofoliu important, preferabil cel al externelor.

Liderii politici trebuie să învețe din gafele uriașe ale mandatului 2004 – 2008, să pună orgoliile de o parte, să îngroape securea războiului și să se comporte ca lideri ai unei țări membre în Uniunea Europeană, într-o perioadă de incertitudine politică și economică pe întreaga planetă.

Nu este însă clar dacă e posibil acest lucru, mai ales că 2009 este an de alegeri europarlamentare (în iunie) și, mai ales, alegeri prezidențiale (noiembrie – decembrie) în care este de așteptat ca Traian Băsescu să candideze din nou, iar Călin Popescu Tăriceanu și Mircea Geoană (cel puțin) să-i fie contra-candidați.

Nu uitați să votați în sondajul nostru de opinie: ce premier și coaliție preferați? http://www.romanialibera.com/voxpopuli/voxpopuli.php?n=crt

Concluzii preliminare

Participarea la vot a fost cea mai slabă de la reinstaurarea democrației în 1990: 39%, mai slabă în mediul urban – 35% și mai ridicată în mediul rural – 44% ceea ce a atenuat scorul slab obținut de PSD și aliatul său PC.

Nu știm care vor fi rezultatele finale privind alocarea mandatelor de deputați și senatori, dar este clar că au intrat în parlament mulți candidați situați pe pozițiile 2, 3, 4 sau chiar 5, 6, 7 în colegiile lor uninominale, datorită necesității reprezentării proporționale prevăzute de lege.

De aceea sugerăm modificarea legii electorale, fie prin introducerea scrutinului majoritar uninominal pur (cu unul sau două tururi de scrutin), fie introducerea scrutinului mixt, în care o parte dintre deputați sunt aleși prin scrutin majoritar uninominal, iar restul pe listă, reprezentarea finală fiind proporțională (ca în Germania sau Ungaria, deși aceasta implică dublarea numărului de buletine de vot).

Diaspora va fi prezentă prin șase parlamentari în noul legislativ (doi senatori și patru deputați). Este clar în opinia noastră că acest număr este exagerat de mare (ca și numărul minorităților naționale), mai ales în condițiile unei prezențe absolut nesemnificative la vot – doar 24008 persoane din Diasporă au participat la votare (fiind distribuite peste o jumătate de milion de buletine de vot), cu 23461 de voturi valabil exprimate la Senat și 23560 voturi valabil exprimate la Camera Deputaților.

Niciunul dintre candidați nu a fost ales direct, neobțînând majoritatea absolută, în frunte clasându-se peste tot candidații PD-L: Viorel Badea (colegiul 1) și Eugen Chivu (colegiul 2) la Senat, William Brînză (colegiul 1), Eugen Tomac (colegiul 2), Mircea Lubanovici (colegiul 3) și Herman Berkovits (colegiul 4) la Camera Deputaților.

Aleși au fost Viorel Badea și Raymond Luca (PNL) – la Senat, William Brînză, Mircea Lubanovici, Tudor Panțîru (PSD – colegiul 2) și Iosif Koto (UDMR – colegiul4 , cu 34 de voturi!!!!!!!) – la Camera Deputaților.

De remarcat scorul slab – 320 de voturi din 1724 obținut de candidatul PSD Armand Schor, care a fost devansat la colegiul 4 nu numai de Herman Berkovits, ci și de candidata PNL Mariana Stoica.

Dacă facem un clasament al votului la Senat pentru Diasporă ajungem la clasamentul:

PD-L 46,4%
PNL 23,5%
PSD 13,2%
UDMR 5,1 %

care este destul de asemănător cu sondajul nostru http://www.romanialibera.com/voxpopuli/voxpopuli.php?n=500, deși 40% dintre cititorii noștri sunt din România.

Calitatea campaniei electorale în Diasporă a lăsat de dorit, fie prin absența totală a informației, fie prin atacurile calomnioase, dezinformarea și lipsa de substanță, la care s-au raliat din păcate mai multe personalități și publicații din Diasporă.

Președintele Băsescu trasează calendarul post-electoral

noiembrie 29th, 2008

Preşedintele României, Traian Băsescu, a susţinut vineri, 28 noiembrie a.c., la Palatul Cotroceni, o declaraţie de presă. Vă prezentăm integral textul declaraţiei:

“Pentru că se apropie ziua alegerilor şi pentru că în acelaşi timp observ lansarea unor teorii cu privire la ce urmează după alegeri, consider că este obligatoriu să fac o declaraţie prin care să prezint termenii legali şi constituţionali ce decurg de la momentul alegerilor şi până la instalarea noului guvern. Fac acest lucru pentru a evita orice dispute, orice contradicţii şi în acelaşi timp pentru a vă da şi dumneavoastră, presei, ocazia să priviţi la unele articole din Constituţie sau la Regulamentul Camerelor reunite, pentru a nu fi manipulaţi de politicieni, în cazul în care ar încerca să facă acest lucru. Înainte însă de a face o trecere în revistă a posibilului calendar, repet, a posibilului calendar, aş vrea să fac un apel la partidele politice, la instituţiile statului şi la structurile electorale centrale şi teritoriale, pentru a avea maximă exigenţă în respectarea legii electorale, a procedurilor, în aşa fel încât alegerile legislative să nu mai fie afectate de evenimente de genul celor de la alegerile locale, când s-a ajuns până la repetarea alegerilor în unele localităţi.

De aceea, în baza articolului 80, alineatul 2 din Constituţia României, fac apel la toate instituţiile statului, dar şi la partide să aibă în vedere imperativul unui proces electoral corect. După cum vă este cunoscut, alegerile vor avea loc pe data de 30 noiembrie. Dacă ieri am făcut un apel la români în primul rând să participe la vot, pentru a avea un Parlament legitim, capabil să dea soluţiile pentru depăşirea efectelor crizei economice globale, astăzi mă voi referi mai mult la partide şi la instituţii. Privind şi la experienţa alegerilor trecute, estimez că alegerile vor fi validate de Biroul Electoral Central în jurul datei de 6. Repet, este doar o estimare, care depinde foarte mult de nivelul contestaţiilor care vor fi şi aşa mai departe. Dar am avut în vedere că în 2004 alegerile au avut loc pe 28 noiembrie şi validarea s-a făcut pe 6 decembrie. Deci cred că putem rămâne aproximativ în aceeaşi plajă de validare a alegerilor.

Numai după ce se face validarea alegerilor poate intra în funcţiune prevederea articolului 103, alineatul 1 din Constituţia României, care obligă la începerea consultărilor Preşedintelui cu partidele. Repet, nu se poate produce începerea consultărilor înainte de validarea alegerilor. Aşa cum vă spuneam, estimez că acest lucru s-ar putea întâmpla pe data de 6 decembrie, validarea alegerilor. Şi aici explicaţiile sunt simple: există posibilitatea să fie partide la limita intrării în Parlament, nu poate fi omis nimeni de la consultări, pe de o parte; pe de altă parte, la consultări trebuie să avem o imagine clară a rezultatului votului. Deci după momentul validării alegerilor voi începe consultările. La scurt timp după validarea alegerilor, voi emite decretul de convocare a Parlamentului, în conformitate cu articolul 100, alineatul 1: “Preşedintele lucrează prin decrete”. Deci convocarea Parlamentului se va face prin decret după validarea alegerilor şi, probabil, în timpul consultărilor cu partidele.

Dar data pentru care Parlamentul va fi convocat nu poate fi înainte de 13 decembrie. Deci cel mai devreme Parlamentul poate fi convocat pe 13 decembrie. Aici voi avea consultări cu partidele cu privire la dată, pentru că 13 decembrie este într-o zi de sâmbătă şi probabil vom stabili de comun acord convocarea pentru 15 decembrie. De ce nu se poate convoca Parlamentul înainte de 13 decembrie? Pentru că în conformitate cu articolul 63, alineatul 1 din Constituţia României, “mandatul Parlamentului este de patru ani”. În 2004, convocarea Parlamentului s-a făcut pe data de 13 decembrie, deci noul Parlament nu poate funcţiona înainte de expirarea mandatului actualului Parlament, ceea ce înseamnă 13 decembrie sau 15, dacă aşa vor solicita partidele convocarea Parlamentului. Parlamentul are şi el, conform regulamentului, o perioadă de cinci zile pentru validarea parlamentarilor aleşi. În acest interval, încă din prima zi se constituie comisia de validare, care în termen de cinci zile va trebui să valideze mandatele celor aleşi.

Tot în cea de a cincea zi cel mai târziu, conform Regulamentului Parlamentului, vor trebui desemnaţi preşedinţii celor două Camere, va trebui să se constituie grupurile parlamentare şi va trebui să se constituie comisiile de lucru ale Parlamentului care să poată examina noii membri sau membrii cabinetului, aşa cum ei vor fi propuşi de Primul-ministru desemnat. Este evident că undeva în jurul datei de 18-20 decembrie, Parlamentul va fi funcţional. Mai avem o altă constrângere constituţională care va determina decizia de desemnare, din punctul de vedere al datei, al Primului-ministru, faptul că Primul-ministru trebuie să prezinte cabinetul şi programul în faţa Parlamentului la maxim 10 zile de la desemnare. Aceasta este în conformitate cu articolul 103, alineatul 2 din Constituţia României. Ceea ce înseamnă că va trebui să am în vedere momentul la care Parlamentul este funcţional, pentru a da Primului-ministru desemnat posibilitatea să-şi prezinte programul în termeni constituţionali, în 10 zile, programul şi echipa, să le prezinte la Parlament.

Cam acestea sunt în linii mari reperele constituţionale care vor sta la baza activităţii mele şi cred că şi a Parlamentului începând cu încheierea alegerilor, în seara de 30 noiembrie. Mai este un imperativ constituţional, prevăzut în articolul 63, alineatul 3 din Constituţia României, care îl obligă pe Preşedinte să convoace Parlamentul în maximum 20 de zile da la data desfăşurării alegerilor, ceea ce înseamnă că – eu nu-mi doresc acest lucru – , dacă prin absurd Biroul Electoral Central n-ar valida alegerile până pe 20 decembrie, eu voi fi în situaţia, datorită imperativelor constituţionle, să convoc Parlamentul în intervalul de 20 de zile. Deci în analiza dumneavoastră vă rog să ţineţi cont de aceste repere constituţionale. Nu mă voi abate sub nicio formă şi în nicio situaţie de presiune a partidelor de la acest calendar, care este bazat pe termenele constituţionale existente. Cam acestea erau reperele pe care doream să vi le aduc la cunoştinţă public, pentrua nu lăsa loc la confuzii şi pentru ca eventual eu să nu mă aflu în situaţia neplăcută de a explica de ce fac sau nu fac un lucru într-o situaţie sau alta.

Am înţeles graba unora să înceapă negocierile în noaptea de 30. Nu se poate până nu sunt validate alegerile. Nu pot avea loc consultări, pentru că trebuie să ai în faţă partide cu parlamentarii validaţi, cu alegerile validate. Cred că acestea sunt principalele repere care trebuie avute în vedere în perioada următoare. Dacă am face comparaţie cu alegerile din 2004, atunci alegerile au avut loc pe data de 28 noiembrie şi guvernul a fost în funcţie pe data de 29 decembrie, deci a durat circa 30 de zile. Sper să putem atinge cel puţin această dată şi nu mai târziu, pentru că în 2004 unul din elementele constituţionale care au făcut ca procesul de validare a Guvernului în Parlament şi de intrare în funcţiune a noului Guvern a fost legat şi de termenul de validare şi de depunere a jurământului de către Preşedinte. Eu am depus jurământul pe data de 22 decembrie, ceea ce a făcut ca procedurile să nu poată fi declanşate înainte de depunerea jurământului.

Acum această problemă nu există şi poate reuşim, chiar dacă alegerile sunt cu două zile mai târziu, să ne încadrăm în obiectivul de a avea un guvern înainte de sărbătorile de iarnă. Este o speranţă pe care o exprim. Acestea sunt elementele pe care am dorit să vi le aduc la cunoştinţă. Dacă este cineva care are întrebări vizavi de informaţia care este circulată acum în mijloace electronice legate de întâlniri cu PSD, cu desemnarea Primului-ministru, face parte din programele de intoxicare. Nu am avut nicio întâlnire cu nimeni şi voi respecta conduita pe care am adoptat-o până la capătul campaniei şi în continuare, pe reperele pe care vi le-am făcut publice acum. Dacă aveţi o întrebare? Neavând, vă mulţumesc, vă doresc o zi bună şi vă rog mult să mergeţi la vot. La revedere!”

SĂRBĂTOAREA LĂMPAŞELOR la Şcoala Nr. 19 Piteşti ……Sărbătoarea Sf. Martin

noiembrie 29th, 2008

Povestea doamnei institutoare Dana Tufeanu de la clasa a I E – „Exploratorii” …….

” A fost odată ca niciodată o familie de pitici foarte ciudată: cei patru copii ai piticilor erau îmbrăcaţi în culori diferite şi se deosebeau mult între ei: piticul îmbrăcat în roşu era puternic şi prefera stejarii, piticul îmbrăcat în galben era mai zăpăcit şi prefera mestecenii; piticul îmbrăcat în albastru era trist mereu şi prefera sălciile, iar piticul îmbrăcat în verde era mai somnoros şi prefera teiul.

Pentru că vremea s-a răcit, piticii au hotărât să se retragă la rădăcinile copacilor preferaţi, pentru a-i proteja şi pentru a le aduce puţină lumină şi căldură, cât să reziste până la primăvară, când întreaga natură va fi iarăşi binecuvântată de mândrul Soare.

Toţi ceilalţi pitici se retrăgeau la rădăcinile unei plante…

Dar Soarele nu mai lumina aidoma verii. De unde să ia căldură? Dar lumină?

Aşa că în ajutor le-au sărit copiii din clasa a I-a E de la Şcoala Nr. 19 din Piteşti, precum şi copiii de la Grădiniţele Nr. 7 „Stejărel” şi „Piticot Barbă – Cot” din Piteşti, care le dau o mână de ajutor piticilor, aducându-le ultima rază de lumină şi căldură, pe care s-o păstreze până la primăvară, când va ieşi primul colţ al ierbii…

Ssst….Noi, elevii, vom pleca să căutăm lămpaşele prin pădure, iar dacă le vom găsi, nu avem voie să scoatem niciun cuvânţel… Dacă vom vorbi până acasă după ce primim lămpaşul, vraja se rupe, iar plantele vor tremura de frig toată iarna….. Dar noi iubim plantele, nu-i aşa? ”

Legendele s-au transmis din generaţie în generaţie pe cale orală, ele diferă în amănunt dar se aseamănă în ansamblu

Paradoxal, în această perioadă târzie a anului – sfârşit de toamnă şi început de iarnă, în preajma zilei Sf. Martin, foarte des vremea se încălzeşte, cerul e senin şi soarele îşi regăseşte – chiar mai obosit – strălucirea. În calendarul popular aceste zile poartă denumirea: Vara Sfântului Martin – “St. Martin’s summer” (la englezi) “Altweibersommer”, „Indianersommer” sau mai rar “Martinssommer” în ţările germanice.
De ziua Sf. Martin sunt legate anumite prognoze ale vremii: Dacă ninge, se spune că este semnul cel mai sigur al unui Crăciun lipsit de zăpadă.
Dacă ziua lui Sf. Martin cade într-o vineri sau sâmbătă, iarna va fi foarte grea.

Numărul 11 reprezintă încă din Evul Mediu simbolul păcatului ( depăşirea lui 10 – cele 10 porunci, date de către Dumnezeu lui Moise pe muntele Sinai), Martinsgans fiind ultima specialitate de carne mâncată până la Crăciun. În sec. V episopul Perpetuus von Tours a declarat Ziua Sf. Martin începutul celor şase săptămâni de post înaintea Crăciunului.

În unele regiuni, de ziua Sf. Martin este obiceiul ca în jurul focului ceremonial, să se strângă copiii cu coşuri de nuiele, pline cu mere, pere, struguri, nuci şi alune precum şi Martinsbrezel – Covrigii lui Martin. Ei împart celor din jur conţinutul coşurilor, apoi le aruncă în foc, arderea lor simbolizând faptul că vara este definitiv trecută – arsă, după ce şi-a dăruit oamenilor prinosul ei.
Obiceiurile sunt diferite, de la zonă la zonă, au caracter local. Voi da câteva exemple din Austria. În Reith, copiii vin cu beţe lungi pe care le bagă pe ferestrele caselor – lăsate special deschise de către locuitorii lor, pentru a primi “Ofranda lui Martin”, adică cârnaţi, gogoşi, turtă dulce, portocale, pe care gospodinele le înfig în vârful băţului.

Legenda spune că Martin von Tours (316-397) ar fi fost fiul unui tribun roman, copiii militarilor de profesie erau obligaţi prin lege să intre la rândul lor în armată, urmând meseria prinţilor, el a fost obligat să se înroleze încă de la vârsta de 15 ani. Viaţa aspră şi felul în care erau instruiţi soldaţii, nu l-au schimbat pe Martin, a rămas un om bun, gata oricând să-i ajute pe cei săraci, pe cei bolnavi, pe cei înfometaţi .

S-a tras cortina peste încă o campanie electorală…

noiembrie 28th, 2008

Vineri 28 noiembrie se încheie campania electorală.
O campanie electorală asemeni multor altora de care am avut parte: murdară, cu lovituri sub centură, cu scandaluri soldate cu incidente grave, promisiuni care mai de care mai deocheate. Şi toate acestea “aureolate” pe ici pe colo cu manele şi tot felul de “şpăgi electorale”.

Să nu mai vorbim de unele imgini şocante de care am avut parte în direct, privind la TV punctul culminant fiind acel pahar de apă aruncat unei doamne în faţă de către un domn senator.

Da. Campania se încheie. Îndrăznesc să afirm (îmi asum responsabilitatea pentru afirmaţia mea) că mi s-a părut poate chiar cea mai agresivă din ultimii ani. A existat o miză aparte: “uninominalitatea” şi mulţi dintre candidaţi au dat dovadă de o foarte mare imaginaţie, în lipsa unor programe coerente.

Au existat sloganuri lipsite de sens (“PSD e pentru om ca albina pentru pom” sau “PSD îşi schimbă viaţa, ca soarele dimineaţa”), unele cu greşeli elementare de ortografie. Iar textele lipsite de orice coerenţă ale nelipsitelor manele, vin parcă să ilustreze imaginea reală a ceea ce suntem…

Tot posturile de televiziune au mediatizat cazul unui preot catolic, Gaspar Rozsa, care la o întrunire electorală din localitatea Damieni (la care a participat şi liderul UDMR Bela Marko ) a făcut o promisiune foarte intersantă: “Vă promit că din 80 de alegători o să vă voteze 90. Dacă nu vă votează, duminică la slujbă îi sparg”.

Desigur, liderul UDMR, Bela Marko , a fost rugat să comenteze evenimentul, însă acesta a refuzat susţinând că “nu este problema sa”.

Iar şpăgile de care vorbeam… au fost şi ele nelipsite.
Desigur pe lângă cele strict prevăzute de lege (baloane, pixuri, brichete sau insigne) au mai existat „cadouri“ începând cu găleţi de gunoi portocalii, căni roşii şi alte obiecte care se pot folosi în gospodărie, în culorile partidelor care credeau că astfel vor capta bunăvoinţa electoratului şi terminând cu mesele întinse de la care nu au lipsit micii, sarmalele, şi chiar porcii… vii.

Da, au arătat la TV că în comuna nemţeană Roznov, câţiva oameni îmbrăcaţi cu geci roşii, fluturând afişe cu chipul pesedistului Culiţă Tărâţă, care împărţeau cu generozitate porci sătenilor, îndemnându-i pe aceştia să-l voteze pe Tărâţă. A fost prinsă persoana cu pricina, însă a negat vehement: porcii nu erau “roşii”, ci “portocalii”!!, susţinea sus şi tare cel prins cu mâţa în sac. Mai exact, Tarâţă a spus că cei care au oferit porci gratis sunt pedelişti deghizaţi în haine roşii de pesedişti: “Şi-au pus haine roşii de la PSD ca să-mi strice imaginea. E o ruşine electorală!…”

Dar asta nu e nimic pe lângă spectacolul oferit de Gigi Becali şi Marian Vanghelie. Foarte enervat de ceea ce afirmase în direct la un post TV de Gigi Becali, primarul Marian Vanghelie s-a năpustit la propriu spre sediul televiziunii. Moderatorului nu i-a fost deloc simplu să îl calmeze.

La asta se adaugă şi cearta ca la uşa cortului dintre doi foşti colegi de partid în fostul PD, care acum s-au întâlnit în postură de contracandidati într-un colegiu din Capitală: Marius Marinescu (PC) şi Anca Constantinescu (PD-L). În loc de programe concrete, cei doi s-au certat pe diverse subiecte, mai mult personale. La un moment dat, doamna Constantinescu i-a reproşat senatorului Marius Marinescu că atunci când a plecat din PD a luat după el toate instalaţiile sanitare, inclusiv bideul.

Senatorul i-a replicat fostei sale colege că are “faţă de bideu”. Simţindu-se insultată, doamna Constantinescu a dat din “greşeală” peste paharul plin cu apă care se afla în faţa senatorului direct pe pantalonii acestuia.

Şi, în direct la TV, la oră de maximă audienţă, Marius Marinescu a luat paharul aflat în faţa lui şi… apa din acesta a ajuns în faţa doamnei Constantinescu.

Având toate aceste imagini întipărite încă pe retină, ajungem la aceeaşi întrebare pe care retoric şi-o adresează sieşi, Liviu Antonesei: “Ce vom face duminică?”

Dar, într-adevăr, mai avem timp – două zile – să ne gândim….

Mai bine votant decît absenteist!

noiembrie 27th, 2008

Chiar dacă votul uninominal n-a adus în faţă chipurile noi pe care le-am sperat, de parcă politicienii ar fi uitat primii că au schimbat sistemul de vot sau, mai degrabă, pentru că tendinţa de autoconservare şi autoreproducere este mai puternică decît orice impuls de împrospătare a clasei politice, cred totuşi că este mai bine să mergem la vot. Nu este deloc uşor, sînt primul care îmi dau seama de acest lucru, săptămîni întregi am crezut că nu voi vota de data aceasta, cumva ca să pedepsesc clasa politică, dar acum îmi dau seama că este preferabil să votez decît să mă abţin.

De ce? Mai întîi, desigur pentru că altfel mi-aş contesta toate gesturile mele politico-electorale de pînă acum, faptul că am votat constant din 1990 încoace şi că, mai mult, am instigat la vot. Dacă m-am dus eu la celebrul tur al doilea al prezidenţialelor din 2000, cînd, de fapt, nu prea aveam ce căuta acolo, avînd de ales între unul cu mîinile pline de sînge şi altul cu gura plină de rahat, motivele de a lipsi de data aceasta sînt, totuşi, mult mai mici, în ciuda dezamăgirii pe care o resimt faţă de mai toate ofertele venite de la toate partidele. În al doilea rînd, pentru că, aşa cum arată toate sondajele, bătălia este atît de strînsă între primele două partide clasate, diferenţa fiind în zona marjei de eroare, încît efectiv fiecare vot contează, orice vot poate contribui la înclinarea balanţei într-o parte sau cealaltă şi e cumva reconfortant să ştii că ai contribuit fie la încurajarea unei tendinţe politice, fie la descurajarea alteia. În al treilea rînd, am sprijinit prin toate mijloacele pe care le-am avut la dispoziţie trecerea de la „votul de listă” la „votul în colegii uninominale” şi cred că trebuie să fiu consecvent cu mine însumi şi să mă duc să-i testez virtuţile. Chiar dacă sistemul nu este chiar cel la care mă gîndeam –aş fi preferat unul în două tururi, al doilea fiind între primii doi clasaţi, ceea ce ar fi asigurat mai multă „alegere directă” şi mai puţină „redistribuire” –, chiar dacă oferta de acum a partidelor este în linii mari dezamăgitoare, cred totuşi că această manieră de a vota merită încurajată şi nu se cuvine s-o sabotez tocmai eu.

Da, ştiu, e greu. Te uiţi pe ce-a propus partidul simpatizat şi îţi vine să te apuci cu mîinele de păr! Dar există o soluţie, pentru că poţi alege ţinînd seama în primul rînd de persoană şi, cu acest prilej îţi sancţionezi şi partidul pentru candidatura inacceptabilă propusă. Poţi fi simparizant PSD şi-l poţi vota pe dl. Oprea, dacă îţi place, cum poţi fi simpatizant PNL şi să-l votezi pe dl. Tompea! Asta la Iaşi, dar dacă ai norocul să fii bucureştean din Colegiul 9, îl poţi vota pe dl. Theodor Paleologu, chiar dacă eşti simpatizant PSD sau chiar PNL! Bănuiesc că în toate colegiile din ţară poţi întîlni situaţii asemnătoare. Dacă nici unul din candidaţii propuşi de partide nu ţi se pare convenabil, mai sînt candidaţii minorităţilor naţionale, de regăsit pe buletinele de vot din întreaga ţară – iată dl. Varujan Pambuccian, de la „Uniunea Armenilor din România”, pare un candidat serios şi simpatic! Dar sînt mai mult de o duzină de asemenea candidaţi care, din punct de vedere strict politic, pot si asimilaţi unor „independenţi”. Dacă nu găseşti niciun candidat care să-ţi placă, tot nu e motiv serios de neprezentare. Poţi vota partidul cu a cărui doctrină/ ideologie/ program simpatizezi, strîngînd ochii la candidatura propusă acum şi sperînd că data viitoare va fi mai inspirat în selecţia reprezentanţilor săi în colegiile electorale, începînd cu al tău!

Şi, chiar dacă nu te poţi decide în niciun chip să votezi ceva, tot e mai bine să mergi la vot decît să nu mergi. Poţi anula buletinul, punînd cît mai multe ştampile în căsuţele acestuia şi manifestîndu-ţi astfel activ protestul faţă de clasa politică. Dacă pur şi simplu nu te prezinţi, nimeni nu ştie dacă eşti doar un absenteist lipsit de spirit civic sau un protestatar calificat. Am discutat într-un articol mai vechi despre posibilitatea „votului alb”, acum prevăzut explicit în lege ca vot de protest, dar parcă n-aş mai recomanda această soluţie. Mai întîi, pentru că nu ştiu cîtă încredere putem avea în vigilenţa şi corectitudinea birourilor secţiilor de votare. În al doilea rînd, pentru că anularea buletinului prin multiplă ştampilare denotă totuşi o conduită activă.

Prin urmare, recomand, din toate punctele de vedere, o asemenea conduită faţă de procesul electoral în general, iar aceasta începe cu simpla prezentare la vot. După aceea, în singurătatea cabinei electorale, ne putem gîndi liniştiţi la ce vom vota ori ce vom respinge!

Un om un vot, un vot un om…

Am fost dintre cei care am salutat modificarea sistemului electoral, ca un mic pas în reformarea sistemului politic, fie chiar şi în această versiune ieşită cam sluţită din Parlament faţă de proiectul inţial negociat de Pro Democraţia cu partidele. Aş fi preferat, desigur, un sistem în două tururi, cu doi finalişti în turul al doilea, sistem care ar fi acordat mai mare importanţă votului direct în dauna hipertrofiatei redistribuiri. Dar, chiar şi în aceste condiţii, cred, în continuare, că aplicarea simetrică a principiului „un om un vot” prin corelativul „un vot către un om” este benefică. În fond, este mai bine să ştii pe cine votezi decît să votezi o listă care, în ciuda numeroaselor nume pe care le cuprinde, poate chiar din oricina asta, este în fapt „anonimă”. E şi mai comod pentru alegător să poată cere socoteală unei persoane decît unui fel de abstracţiune care se cheamă partid.

Şi lucrurile ar fi fost în regulă dacă, întîi de toate, partidele şi-ar fi dat seama că s-a schimbat sistemul de vot! Dar fie că nu şi-au dat seama, fie tendinţa de autoconservare şi autoreproducere a politrucimii noastre este atît de puternică încît partidele au trecut cu superbie peste acest mic, dar esenţial, detaliu de natură electorală. Altfel, nu ne putem explica faptul că majoritatea candidaturilor propuse sînt aceleaşi care au fost şi pe listă de aproape douăzeci de ani ori măcar în ultimii zece. Cu atît mai puţin ne putem explica prezenţa între candidaţi a celor 252 de „compromişi” – nu şi pentru bravele lor partide, după cum se vede! – din motive morale, justiţiare, cînd nu de-a dreptul penale, inventariaţi pe lista România curată. Ca să nu mai spun că pînă şi o bună parte a „prospăturii”, cînd nu e selectată dintre aproximativele noastre „vip”-uri sportive, muzicale sau mediatice, pune şi ea în lumină delicate aspecte de natură morală sau delictuală. Care a făcut trafic de influenţă contra avantaje, care a scăpat printre degete către firme prietene banii publici, care a făcut afaceri necurate cu armata! Şi nu mă refer acum la politrucii îmbătrîniţi în rele, ci la proaspetele apariţii ce s-au pus în slujba uninominalului şi a partidelor pe care acesta pare să le deservească fără greş acesta! Cum le-a servit şi votul de listă!

Iată cum ceea ce trebuia să simplifice viaţa alegătorului şi să-l „resposabilizeze” pe ales, mai degrabă complică şi încurcă lucrurile. Înainte, nu-ţi plăceau candidaţii, dar votai în funcţie de simpatiile ideologice, chiar doctrinare., votai „lista” gîndind că votezi partidul. Acum, chiar dacă ai vrea să procedezi astfel, vezi mutra, cu nume şi prenume, candidatului cu al cărui partid simpatizezi doctrinar, şi-ţi cam trece toată pofta să mai pui ştampila în căsuţă. Una e să votezi „abstract” un partid, pentru că-l simţi aproape de convingerile tale, cu totul altceva să-l vezi acolo întruchipat de o mutră suspectă, de un individ dubios parcă din naştere!

Să nu mai vorbesc în general. M-am uitat, chiar de prea multe ori!, peste candidaturile din colegiul meu. Cu mare greutate, aş avea o opţiune pentru Senat, nu şi pentru Cameră – şi am încercat să evaluez doar persoanele ca atare, fără să ţin cont de apartenenţa lor politică. Mai trist este altceva, chiar dacă m-aş muta din cartier, nimerind în alte colegii, tot n-aş avea de ales ceva cît de cît acceptabil pentru amîndouă camerele. În unele colegii, n-aş avea nici măcar pentru una dintre ele! Aşa că stau şi mă întreb ce voi face dumincă. Să votez doar pentru o cameră? Să votez „doctrinar”, deci închizînd ochii în ce priveşte persoana, imaginîndu-mi că votez partidul? Să nu ies pur şi simplu din casă? În acest moment, chiar nu ştiu ce voi face! Dar mai am două zile de gîndire!

Lupul (antisemit) își schimbă părul, dar nărăvul ba

noiembrie 27th, 2008

Cand am scris articolul despre Antisemitismul din Romania (http://www.romanialibera.com/articole/articol.php?step=articol&id=8461) eram sigur ca scandalul se va incinge si contradictiile nu vor lipsi. Dar la asa un grad de mediocritate cum a ajuns asa zisul ziar Gardianul nici prin visuri nu mi-a trecut. Articolul publicat, cu un titlu care aminteste de alte vremuri, are menirea de a reproduce exact biografia mea. Articolul este o rusine pantru presa romana .

“Gardianul i-a luat urma celui care a acuzat România de antisemitism” urla titlul inspaimantator, adica noi suntem pe urmele tale dupa traditia bine cunoscuta a “macelarilor”. Gardianul, nume destul de asemanator cu “Garda” de alta data, probabil crede ca metodele aplicate inainte de razboi si in timpul comunismului sunt eficiente si azi.

Acel om din intuneric care m-a urmarit probabil ca sufera de amnezie patologica si imaginatii care pot oferi unui psihiatru material de cercetare pentru ani buni. Altfel nu se explica gogomaniile scrise de acel “frate mare” care m-a urmarit.

Iata “prada” vertiginosului ziarist : “Familia Rosenberg a fost una numeroasa. O stiu pe mama lui Marcel – mama lui il striga Cellu, de la Marcel – o femeie frumoasa si foarte eleganta. Erau cei mai instariti din toata casa. Oricum, Leonora purta blanuri, bijuterii si era si foarte frumoasa. Dar nu au fost crutati de vitregiile vremurilor. Parca imi amintesc ca Leonora a fost si la puscarie, dupa ce a fost verificata de cei de la Venit Ilicit, cum se spunea pe atunci. De tatal lui Cellu nu imi aduc aminte prea multe, pentru ca il vedeam rar. A fost o vreme cand a facut comert cu cereale, apoi a trecut de partea rusilor si a comunistilor. Dupa ce a venit Ceausescu, le-a fost si mai rau, pentru ca a cazut cu totul in dizgratie, pentru ca au fost considerati rusofili”.

Dragi cititori, cu toate ca sunt inamicul numarul 1, va rog sa ma credeti ca acea doamna care a pus la dispozitia ziaristului aceste date ori nu exista, ori are amnezie, ori ziaristul minte. Dupa parerea mea toate supozitiile sunt exacte.

Dar daca aceste lucruri de mai sus sunt bizare, atunci urmatoarele chiar sunt grotesti: “Oricum, Cellu aici a invatat carte, aici a facut liceul, aici s-a dus la facultate, parca la Politehnica, dar este posibil sa ma insel. Oricum, au plecat prin anii ’60, cred ca in Israel. Nu sunt sigura, dar toti plecau in Israel, era cel mai usor”, continua vecina de altadata a familiei Rosenberg.

“De cand au plecat, nu am mai auzit nimic de ei, nu au venit niciodata pe acasa”. Imi dau cuvantul meu de pioner ca nu sunt inginer. Apropo de studii, pentru a clarifica si aceasta problema: Ph.d in istorie moderna si Contemporana , Ph.d in Stiinte politice si profilat pe probleme de securitate nationala si relatii internationale. Sunt student la Drept si, printre altele, ziarist, chiar daca “urmaritorul” meu nu a auzit de mine. Cred ca aceata problema am detailat-o prea mult, de aceea ne reintoarcem la Gardianul.

Dupa spusele agerului agent, stau in SUA si nu in Israel. Pentru acest argument am un singur raspuns: daca el confunda si crede ca Israel este SUA sau vice versa, ii doresc din suflet sanatate. Desigur are nevoie.

Toata ancheta facuta de asa zisii adevaratii ziaristi de la Gardianul dovedeste ca naravurile comuniste nu au fost extirpate pana azi in Romania. “Urmarirea”, incercarea de eschivare prin minciuni care numai un creier bolnav poate inventa, “dosare” fantoma, toate aceste sunt singurile adevaruri care reies din articolul ziarului Gardianul .

Dr. Cellu Rozenberg este comentator pe probleme de securitate al cotidianului israelian Ha’aretz.

Un gand bun de Ziua Recunostintei

noiembrie 26th, 2008

Ca locuitor si cetatean al continentului american celebrez ideea consolidarii unei lumi bazate pe libertate , pe respectarea drepturilor la o viata mai buna.
Thanksgiving reprezinta o sarbatoare nationala a impacarii, a momentului de aducere aminte ca la omasa imbelsugata este loc pentru toata lumea.
In 1621 colonistii din Plymouth si nativii Wampanoag sarbatatoresc impreuna ca un exemplu de buna coabitare si armonie interetnica.
Sosirea grupului de colonisti britanici pe coasta de est a Atlanticului si faptul ca dupa trecerea primejdioasa a oceanului constituie un prilej de bucurie si de multumire, coincide cu un fel de sarbatoare a recoltei celebrate de ameroindienii Cherokee, Pueblo ori Creek.
As spune ca in pofida exemplului de fraternizare, de simbolica a unei zile de mare traire istorica lumea neglijeaza mesajul umanitar intrinsec, si ca si in cazul altor celebrari lumea uita de comemorarea, aspectul moralizator-spiritual al momentului.
Reproduc o descriere a primului Thanksgiving din 1621:
“Our harvest being gotten in, our governor sent four men on fowling, that so we might after a special manner rejoice together after we had gathered the fruit of our labors. They four in one day killed as much fowl as, with a little help beside, served the company almost a week. At which time, among other recreations, we exercised our arms, many of the Indians coming amongst us, and among the rest their greatest king Massasoit, with some ninety men, whom for three days we entertained and feasted, and they went out and killed five deer, which they brought to the plantation and bestowed upon our governor, and upon the captain, and others. And although it be not always so plentiful as it was at this time with us, yet by the goodness of God, we are so far from want that we often wish you partakers of our plenty.” (Edward Winslow, A Journal of the Pilgrims at Plymouth)
Un secol mai tarziu statul New-Hampshire (1782) avea sa proclame Ziua Recunostintei ca zi de sarbatoare, oficializata si ca fiind tinuta in ultima joi a lunii noiembrie.
Urez o sarbatorire minunata atat romanilor sositi pe acest continent pentru o viata mai buna, poporului american, dar si un gand bun celor dragi de acasa.

Romancele, victime ale violenţei în familie

noiembrie 26th, 2008

Potrivit estimărilor Organizatiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), peste 70% dintre femeile decedate in urma unor acte de violenţă au fost ucise de partenerii lor de viaţă. La nivel mondial, cel putin una din trei femei a fost abuzată sexual.Cele mai expuse sunt femeile cu varste cuprinse între 15 şi 44 de ani care riscă sa fie
violate si abuzate decat sa se imbolnavească de cancer .

Statisticile ONU privind Romania, arată că în anul 2007 s-au inregistrat aproape 5.800 de cazuri de femei abuzate, faţă de 5.200 in 2006. Iar în intervalul ianuarie-mai 2008, numarul violurilor soldate cu moartea victimei a fost cu 21% mai mare decat in aceeasi perioadă a anului 2007.

Presedintele ANPF, Mihaela Mostavi a declarat „Din cifrele inregistrate in primele trei trimestre estimăm ca s-a inregistrat o crestere de 25% a cazurilor raportate. Numărul real insă este mult mai mare, in urma unui sondaj realizat in acest an, stabilindu-se ca ar fi vorba de 800.000 de victime. În perioada 2004-2008, totalul victimelor in familie a ajuns la aproximativ 44.300 de cazuri, dintre care 633 de femei au decedat, numai 9 chiar anul acesta\”\”

S- au semnalat în primele trei trimestre ale acestui an 8.484 cazuri noi, iar în anul 2007, se înregistraseră 8.787. În Romania s-au infiintat 55 de adaposturi pentru ajutorarea victimelor, atat prin consiliere juridică şi psihologică , cat si cu hrană si cazare gratuite de la 7 zile la 3 luni, dar si 6 centre de consiliere pentru agresori.

În Romania, UNFPA, Fondul ONU pentru Populatie si Centrul de Informare ONU organizează campania de 16 zile \”Femei in umbra. Umbre\”, obiectivul principal este combaterea violentei impotriva femeii.

Campania, care se integrează in eforturile internationale similare, a inceput pe 25 noiembrie (ziua in care a fost adoptata Conventia ONU privind combaterea violentei impotriva femeilor) si se va finaliza pe 10 decembrie (ziua internationala a drepturilor omului).

Estimările ONU arataă că abuzurile nu numai că persistă , ci sunt in crestere, violenţa impotriva femeii este o realitate cruntă este greu de acceptat si, cu atat mai greu, de schimbat.

Jan Sorensen, Coordonator rezident al activităţii ONU in Romania a declarat \”Nu exista o reţetă pentru a combate violenta impotriva femeii. Ceea ce functionează intr-o ţară nu poate să dea aceleasi rezultate intr-un alt stat. Fiecare natiune trebuie sa găsească o strategie potrivită ei\” şi în completare Marlene Francois-Lays, reprezentantul UNFPA in Romania \”Exista, totusi, un adevar universal, aplicabil in toate tarile, culturile si comunitatile: violenta impotriva femeii nu poate fi niciodata acceptată , scuzată sau tolerată \”.

Un mare pianist al epocii noastre pe scena Ateneului: brazilianul Nelson Freire

noiembrie 26th, 2008

Publicul meloman va avea bucuria de a asculta concertul nr.1 de Brahms in interpretarea celebrului artist, la pupitru fiind Maestrul Cristian Mandeal. Cateva date din biografia lui Freire evidentiaza tocmai acel talent de exceptie, care a inceput sa se manifeste de la 3 ani uluind pe cei din jurul sau cu memoria sa muzicala si capacitatea de a reproduce la pian ceeea ce sora sa tocmai cantase.

A sustinut primul sau recital public la 5ani,ca apoi sub indrumarea profesorilor sai Nise Obino si Lucia Branco, la 12 ani sa poata canta Imperialul de Beethoven la un Concurs International de pian la Rio de Janeiro unde s-a clasificat printre primii.

Au urmat studiile la Viena si marile premii internationale. In 1959 Freire incepea cariera sa internationala cu recitaluri si concerte in cele mai importante centre muzicale din Europa ,SUA,Japonia America centrala si de Sud.Astfel a avut prilejul de a colabora cu cei mai mari dirijori ai secolului 20,dar si cu cele mai celebre orchestre. Un moment deosebit in cariera sa l-a insemnat interpretarea la Varsovia in 1999 a Concertului nr.2 de Chopin cu prilejul comemorarii a 150 de ani de la decesul acestuia.

Dincolo de activitatea sa solistica remarcabila desfasurata pe tot globul, artistul este adesea invitat sa conduca jurii ale Concursurilor internationale de pian ,sa participe la mari fesivaluri internationale, precum ultima editie a Festvalului Enescu, dar sa si realizeze inregistrari integrale ale creatiilor lui Chopin, Beethoven, Brahms sau Liszt. Este o mare onoare pentru Orchestra Filarmonicii George Enescu sa-l aiba oaspete pe distinsul pianist in concertele din 27/28 nov, la Ateneul Roman.

Expoziţia “90 de ani de la Marea Unire”

noiembrie 26th, 2008

Sub egida Ministerului Culturii şi Cultelor, Muzeul Naţional de Istorie a României organizează expoziţia aniversară “90 de ani de la Marea Unire”, în colaborare cu Muzeul Naţional Peleş, Fundaţia “Academia Civică”, Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” şi Muzeul Naţional Filatelic. Vernisajul expoziţiei, la care vă invităm să participaţi, va avea loc pe data de 27 noiembrie 2008, ora 12.00, la sediul MNIR din Calea Victoriei 12.

La 1 decembrie 2008 se împlinesc 90 de ani de la Marea Unire din 1918, când s-a înfăptuit idealul naţional de unire a tuturor provinciilor istorice româneşti într-un singur stat. Marea Unire nu a fost opera unui om politic om politic, a unui guvern sau a unui partid, ci a fost fapta istorică a întregii naţiuni române, realizată într-un elan ţâşnit cu putere din străfundurile conştiinţei unităţii neamului, un elan controlat de fruntaşii politici, pentru a-l călăuzi cu inteligenţă politică remarcabilă spre ţelul dorit.

Expoziţia organizată la Muzeul Naţional de Istorie a României, dedicată acestui eveniment, ilustrează prin intermediul unor valoroase obiecte de patrimoniu, momentele importante care au dus la finalizarea acestui act istoric. Dintre cele mai semnificative obiecte ce se regăsesc în această expoziţie, menţionăm: casca şi ochelarii ce au aparţinut Ecaterinei Teodoroiu, căzută eroic în bătălia de la Mărăşeşti; tunica şi revolverul Regelui Ferdinand; costumul de soră de caritate purtat de Regina Maria; binoclul, epoleţii şi revolverul ce au aparţinut lui Henri Berthelot, şeful Misiunii Militare franceze în România; fotografii ce redau primirea la Iaşi, în iunie 1917 a voluntarilor ardeleni şi momentul depunerii jurământului de către aceştia; drapele ale unităţilor militare române ce s-au acoperit de glorie în bătăliile din anii 1916 – 1918; rezoluţia Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia, din 1 decembrie 1918 (scrisă pe pergament); fotografii reprezentând Catedrala Mitropolitană din Cernăuţi, locul unde s-a hotărât unirea Bucovinei cu Patria – Mamă; pana de scris, din aur, ce a aparţinut lui Vasile Goldiş; inel de aur cu stema Republicii Moldoveneşti, pe care este marcată data de 27 martie 1918, când românii din Bucovina au hotărât unirea cu România; coroanele şi mantiile purtate de regele Ferdinand şi Regina Maria, la încoronarea de la Alba Iulia, din 1922.

Astfel, vizitatorii vor putea afla informaţii amănunţite despre personalităţile, din toate provinciile, care au contribuit la realizarea Marii Uniri şi vor putea admira reconstituirea primului arc de triumf din Bucureşti consacrat Marii Uniri, pe sub care au trecut Regele Ferdinand şi Regina Maria, în fruntea trupelor române, la 16 octombrie 1922.

Expoziţia poate fi vizitată până la sfârşitul lunii ianuarie 2009.

Costumele animatorilor expoziţiei ne-au fost oferite prin bunăvoinţa Teatrului Naţional “I. L. Caragiale”, care ne-a fost alături şi de această dată şi de către Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti”.
Sponsorul expoziţiei este Societatea de asigurare Generali Asigurări.
Partenerii media ai expoziţiei: Jurnalul Naţional, Radio România Cultural, 7 Seri, Revista 22, Historia, Onlinegallery.ro, Smart FM, Comunicatedepresa.ro.

Program de vizitare: Miercuri-Duminica 9-17, intrare libera ultima vineri a fiecarei luni.

Expoziţia “Familia regală – o istorie în imagini”

noiembrie 26th, 2008

Muzeul Naţional de Istorie a României organizează în perioada 28 noiembrie 2008 – 15 ianuarie 2009 expoziţia “Familia regală – o istorie în imagini”.

Vernisajul va avea loc pe data de 28 noiembrie 2008, ora 12.00, la sediul Muzeului Judeţean Teleorman, Alexandria, str. 1848, nr. 1.

Expoziţia grupează aproximativ 100 de fotografii şi cărţi poştale ilustrate care permit publicului vizitator să regăsească familia regală nu doar în posturi oficiale, aşa cum adeseori ne-am obişnuit, ci şi în viaţa lor particulară, în momente existenţiale fundamentale (naştere, căsătorii) şi la vârste diferite (din primii ani de viaţă şi până aproape de anul morţii lor).

Cronologic, demersul muzeografic se încadrează în intervalul 1877-noiembrie 1940. În rândul exponatelor vor fi incluse şi o serie de obiecte, legate de istoricul familiei regale, care au intrat recent în patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a României.

Independenţa, dobândirea statutului de regat, primul război mondial, Marea Unire, momente cruciale în edificarea României moderne, au reprezentat tot atâtea ocazii de a ne aminti de familia regală. Iată că expoziţia nou propusă de instituţia noastră iese din tipare şi, fără a neglija întrutotul aspectul politic, prezintă şi dimensiunea umană a familiei regale a României.

Îi veţi regăsi astfel alături de regii şi reginele României: Carol I, Ferdinand, Elisabeta şi Maria şi pe copii lor, principesa Maria, principele Carol, principesa Elisabeta, principesa Maria (Mărioara sau Mignon), principele Nicolae, principesa Ileana, principele Mircea, unii dintre ei, devenind la rândul lor regi, dar şi pe o parte dintre nepoţii acestora.

Fotografiile şi cărţile poştale ilustrate reprezintă o sursă documentară cu adevărat valoroasă, ele transmiţând informaţii nu doar despre persoana, sau grupul de persoane pe care le redau, ci şi despre epocă, viaţă cotidiană.

Vernisajul având loc în preajma zilei de 1 Decembrie, atunci când se aniversează 90 de ani de la Marea Unire, în expoziţie va fi prezent şi momentul în care Regele Ferdinand şi Regina Maria au fost încoronaţi la Alba Iulia, pe 15 octombrie 1922, ca regi ai României Mari.

Muzeul Naţional de Istorie a României deţine o bogată colecţie de fotografii şi cărţi poştale ilustrate prin intermediul cărora poate fi reconstituit istoricul familiei regale a României, astfel că expoziţia propusă se doreşte a fi o primă manifestare dintr-o suită de alte manifestări cu aceeaşi temă, respectiv realizarea unei expoziţii de mai mari dimensiuni şi editarea unui album despre membrii familiei regale.

Program de vizitare: Luni-Vineri, 9-17

A apărut o nouă ediţie a Standardului pentru Sistemele de Management al Calităţii – ISO 9001: 2008

noiembrie 26th, 2008

ISO (Organizaţia Internaţională de Standardizare) a publicat cea mai recentă ediţie a standardului pentru sistemul de management al calităţii ISO 9001:2008, Quality management system – Requirements (Sisteme de management al calităţii. Cerinţe). Aceasta este cea de a patra ediţie a acestui standard, cunoscut şi aplicat în 175 de ţări, începând cu anul 1987, când a fost elabotată prima ediţie.

La realizarea actualei ediţii a standardului ISO 9001 au fost primite observaţii din 175 de ţări, şi a fost luată în considerare experienţa de implementare a peste un milion de organizaţii. Pentru actuala ediţie a ISO 9001, cuvintele de ordine au fost clarificarea cerinţelor standardului, bazate pe opt ani de experienţă în implementarea ediţiei anterioare, şi corelarea cu cerinţele lui ISO 14001, referenţialul pentru sisteme de management de mediu, în vederea asigurării unui standard pentru sistem de management al calităţii cât mai bine pregătit pentru implementarea sistemelor integrate de management.

Şedinţele ISO/TC 76, comitet tehnic din cadrul ISO responsabil cu standardele din familia ISO 9000 (18 standarde în prezent), dedicate revizuirii lui ISO 9000 au reunit nu mai puţin de 80 de ţări participante, inclusiv România, prin organismul naţional de standardizare ASRO, şi 19 organizaţii internaţionale sau regionale, plus alţi experţi tehnici independenţi.

Deşi cele peste 600 de observaţii primite au consumat zile întregi de dezbateri aprinse, modificările încorporate în ISO 9001 sunt puţine ca număr, dar cu impact asupra sistemelor de management existente.

Majoritatea modificărilor incluse sunt în note explicative tocmai pentru a se evita introducerea de noi cerinţe, în practica standardizării fiind cunoscut faptul că notele au caracter de recomandare.

În data de 19 noiembrie 2008 noua ediţie a standardului pentru sisteme de management a devenit standard european sub titulatura EN ISO 9001:2008 – Quality management system – Requirements.

ASRO/CT 56, Managementul calităţii şi asigurarea calităţii, comitet tehnic oglindă al ISO/TC 76 se va reuni în data de 25 noiembrie a.c. pentru a discuta varianta în limba română a ISO 9001:2008. Data aprobării ca standard român (SR) a ISO 9001:2008 va fi comunicată ulterior.

ASRO – Asociaţia de Standardizare din Romania

Bucureşti – Expoziţia “90 de ani de la Marea Unire”

noiembrie 25th, 2008

BUCURESTI, 27 Noiembrie 2008 – Sub egida Ministerului Culturii şi Cultelor, Muzeul Naţional de Istorie a României organizează expoziţia aniversară “90 de ani de la Marea Unire”, în colaborare cu Muzeul Naţional Peleş, Fundaţia “Academia Civică”, Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” şi Muzeul Naţional Filatelic. Vernisajul expoziţiei, la care vă invităm să participaţi, va avea loc pe data de 27 noiembrie 2008, ora 12.00, la sediul MNIR din Calea Victoriei 12.

La 1 decembrie 2008 se împlinesc 90 de ani de la Marea Unire din 1918, când s-a înfăptuit idealul naţional de unire a tuturor provinciilor istorice româneşti într-un singur stat. Marea Unire nu a fost opera unui om politic om politic, a unui guvern sau a unui partid, ci a fost fapta istorică a întregii naţiuni române, realizată într-un elan ţâşnit cu putere din străfundurile conştiinţei unităţii

Expoziţia organizată la Muzeul Naţional de Istorie a României, dedicată acestui eveniment, ilustrează prin intermediul unor valoroase obiecte de patrimoniu, momentele importante care au dus la finalizarea acestui act istoric. Dintre cele mai semnificative obiecte ce se regăsesc în această expoziţie, menţionăm: casca şi ochelarii ce au aparţinut Ecaterinei Teodoroiu, căzută eroic în bătălia de la Mărăşeşti; tunica şi revolverul Regelui Ferdinand; costumul de soră de caritate purtat de Regina Maria; binoclul, epoleţii şi revolverul ce au aparţinut lui Henri Berthelot, şeful Misiunii Militare franceze în România; fotografii ce redau primirea la Iaşi, în iunie 1917 a voluntarilor ardeleni şi momentul depunerii jurământului de către aceştia; drapele ale unităţilor militare române ce s-au acoperit de glorie în bătăliile din anii 1916 – 1918; rezoluţia Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia, din 1 decembrie 1918 (scrisă pe pergament); fotografii reprezentând Catedrala Mitropolitană din Cernăuţi, locul unde s-a hotărât unirea Bucovinei cu Patria – Mamă; pana de scris, din aur, ce a aparţinut lui Vasile Goldiş; inel de aur cu stema Republicii Moldoveneşti, pe care este marcată data de 27 martie 1918, când românii din Bucovina au hotărât unirea cu România; coroanele şi mantiile purtate de regele Ferdinand şi Regina Maria, la încoronarea de la Alba Iulia, din 1922.

Astfel, vizitatorii vor putea afla informaţii amănunţite despre personalităţile, din toate provinciile, care au contribuit la realizarea Marii Uniri şi vor putea admira reconstituirea primului arc de triumf din Bucureşti consacrat Marii Uniri, pe sub care au trecut Regele Ferdinand şi Regina Maria, în fruntea trupelor române, la 16 octombrie 1922.

Expoziţia poate fi vizitată până la sfârşitul lunii ianuarie 2009.

Costumele animatorilor expoziţiei ne-au fost oferite prin bunăvoinţa Teatrului Naţional “I. L. Caragiale”, care ne-a fost alături şi de această dată şi de către Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti”.

Sponsorul expoziţiei este Societatea de asigurare Generali Asigurări.

Partenerii media ai expoziţiei: Jurnalul Naţional, Radio România Cultural, 7 Seri, Revista 22, Historia, Onlinegallery.ro, Smart FM, Comunicatedepresa.ro.

Program de vizitare: Mi-Du 9-17, intrare libera ultima vineri a fiecarei luni.

Departamentul Educaţie – Relaţii Publice: tel. 021/315.82.07 int. 1008/1015,

Secţia Patrimoniu: tel. 021/315.82.07 int. 1022, persoană de contact: dl. Şerban Constantinescu
(comisarul expoziţiei)

www.mnir.ro

Candidatul Armand Schor răspunde întrebărilor revistei ACUM

noiembrie 25th, 2008

Urmare a articolului nostru “PSD, ‘oportunistul’ Schor și (ne)restituirea imobilelor naționalizate” http://www.romanialibera.com/articole/articol.php?step=articol&id=8544, Armand Schor, candidatul PSD-PC pentru colegiul uninominal 4 – Orientul Apropiat și Africa – al Camerei Deputaților și a unui e-mail trimis de noi, am primit următorul text:

Vă mulţumesc pentru interesul exclusiv şi admir sinceritatea dumneavoastră, nedisimulată, în privinţa opiniilor mele privind temele care vă preocupă. Constat că aveţi o ţintă politică preferată şi că urmăriţi temeinic istoria acesteia. Vă admir, în acest context tenacitatea şi statornicia.

Stimate domnule Maier, eu sunt un evreu plecat de multă vreme din România şi am menţinut vii multe dintre relaţiile dinainte de a mă stabili în Irael. Mă întreb, dacă scena politicii româneşti actuale-între noi fie vorba, încă destul de crudă democratic după cei 20 de ani de la căderea dictaturii ceuşiste- oferă posibilităţi celor din diasporă să se exprime şi să lupte pentru drepturile lor de ce nu ar face-o.

Ştim bine amândoi, domnule Maier, că politica nu a fost niciodată şi nici pe departe, adeseori, o cale divină şi perfect morală în lupta pentru adevăr iar despre mijloacele folosite în aceste demers vorbea Machiavelli cu vreo câteva sute de ani în urmă. Să nu fim ipocriţi, stimate domn, lupta politică nu e vreo saga medievală cu zâne şi cavaleri, petale de trandafiri şi arme virtuale folosite doar ca decor.

Dacă aveţi altfel de păreri este în regulă, libertatea de conştiinţă este un drept constituţional. Dacă vă consideraţi drept, bun, viteaz, moral, cu opinii corecte şi asta este în regulă atâta vreme cât nu vă aşezaţi deasupra tuturor. Am înţeles că aveţi foarte multe reţineri în privinţa alianţei PSD cu PC. Dreptul dumneavoastră, repet.

Consider că, ajungând deputat în Parlamentul României sunt capabil şi voi şti să fac prezente doleanţele noastre, mai ales cunoscute şi să le transform din propuneri legislative în LEGI. Influenţele şi lupta de culise de care vorbiţi dumneavoastră, cu respect spun asta, nu întotdeauna sunt suficiente, după cum chiar dumneavoastră faceţi vorbire şi aduceţi ca argument.

Ca parlamentar, vă asigur că voi lua în mod special legătura cu dumneavoastră pentru că apreciez că şi atunci când opiniile sunt sau pot părea contradictorii, pot dezvolta idei noi şi valoroase în interesul comun, al celor reprezentaţi.

Vă mulţumesc încă o dată pentru opiniile dumneavoastră, vă doresc succes în activităţile şi demersurile pe care le faceţi, pentru sinceritatea lor şi multă sănătate.

I-am replicat domnului Schor declarându-ne total nemulțumiți de acest răspuns general și evaziv și i-am trimis patru înterbări la care așteptăm un răspuns clar:

1) Cum comentați acuzațiile de anti-semitism ( http://www.ziua.net/display.php?data=2008-11-20&id=245747&kword=voiculescu) la adresa aliatului dumneavoastră, fondatorul Partidului Conservator, Dan Voiculescu, înainte să acuzați de antisemitism PDL.

2) Cum comentați alianța ideologică de lungă durată dintre PSD și PRM, care a mai fost valabilă și la votarea în septembrie 2008 a legii imobilelor naționalizate, retrimisă în parlament de președintele Băsescu, care practic încearcă să oprească restituirea proprietăților către proprietarii de drept, deposedați abuziv de stat, printre care mulți cetățeni israelieni originari din România?

3) Cum comentați în general atitudinea PSD față de problema proprietății din 1990 până în 2008?

4) Ce părere aveți despre atitudinea lui Ion Iliescu și a PSD față de Holocaustul din România înainte de 2002 – 2003, când au refuzat cu consecvență să admită că între 1940 și 1944 a avut loc nimicirea sistematică a unei părți a populației evreiești.

Revista ACUM întreabă – (unii) candidați răspund

Am lansat o serie de șase întrebări pentru candidați în alegerile parlamentare, în special pentru cei din colegiile uninominale ale Diasporei.

1) Ce atitudine aveți față de restituirea proprietăților – de toate felurile – confiscate de stat (proces început în 1945 și care se prelungește și azi)?

2) Ce poziție aveți față de retragerea sau nu a trupelor românești din Irak și Afganistan?

3) Ce politică fiscală privilegiați?

4) Susțineți acordarea în bloc cetățeniei române persoanelor din Republica Moldova și România care aveau dreptul s-o redobândească prin legea 21/1991 înainte de 2001? Ce atitudine veți avea dacă sunt întâmpinate obiecții la nivelul Uniunii Europene?

5) Ce coaliție post-electorală preferați?

6) Dacă veți fi ales, cum vă veți exercita mandatul în mod practic dată fiind imensitatea circumscripției pe care ați reprezenta-o (doar candidații din Diasporă)?

Iată și răspunsurile primate:

Tudor Panțîru (PSD-PC, colegiul 2, Europa de est și Asia, Camera Deputaților)

1. Proprietatile private expropriate pe timpul regimului communist trebuie restituite si voi pleda in acest sens.

2 Romania este membra NATO si trebuie sa-si respecte angajamentele asumate in cadrul Aliantei, inclusiv in cadrul operatiunii din Afganistan.

3) Sprijin cota unica de impozitare. Consider ca in situatia de criza economica sint necesare stimulente fiscale suplimentare.

4) Sustin recunosterea cetateniei romane pentru basarabenii care au avut cetatenia romana pînã la 1940 si urmasii lor. Desi chestiunea cetateniei tine de dreptul suveran al Romaniei, cu UE, daca va ridica obiectii, va trebui sa negociem sub aspectul europenizarii RM, tara vecina cu UE si aspiranta pentru integrare europeana.

5) Sper ca alanta PSD-PC sa fie capabila sa formeze viitorul guvern. Sondajele de opinie de ultima ora indica o astfel de posibilitate.

6) Cunosc problemele romanilor din colegiul electoral si ma voi concentra la solutionarea acestor probleme.

Raymond Luca (PNL, colegiul 2, Americi și Australia, Senat)

1. Pozitia mea a fost constant aceiasi: restituirea tuturor proprietatilor confiscate de stat trebuie sa fie facuta in mod intergral si in masura posibilitatilor in natura.

2. Sunt doua chestiuni diferite: prezenta trupelor romanesti in Afganistan este sub comanda NATO, pe cind in Irak, suntem prezenti in urma intelegerilor bilaterale cu SUA. In consecinta prezenta in continuare a trupelor romanesti se dicuta / negociaza in doua planuri distincte.

Astfel, in Afganistan va fi necesar sa ne achitam de obligatiile asumate prin prisma apartenentei la NATO. Personal consider ca Romania trebuie sa-si sporeasca prezenta in Afganistan avind in vedere situatia critica din aceasta tara si consecintele ce s-ar putea dezvolta in regiune in cazul deteriorarii si mai grave a situatiei din Afganistan.

In privinta Irakului, asa cum este cunoscut, avem o noua administratie in SUA, care s-a ales si pe un program de dezangajare militara din Irak. De comun acord cu partenerii nostri americani va trebui gasita o solutie de diminuare a prezentei militare in Irak in paralel cu cresterea gradului de autonomie si stabilitate a guvernului irakian.

Intr-un alt registru, as fi vazut ca o dovada de amicitie din partea administratie SUA o accelerare a programului de “visa waiver” pentru cetatenii romani avind in vedere eforturile comune in care suntem angajati.

3. Sunt liberal si deci sunt un partizan al unei politici fiscale care, pe de-o parte sa incurajeze intreprinzatorul, pe cel care investeste si re-investeste in activitati productive, iar pe de alta parte sa sanctionez consumul excesiv, luxul. Sunt totodata favorabil ideii de autonomie si descentralizare fiscala in sensul ca veniturile obtinute intr-o localitate sa ramina in cea mai mare parte in acea localitate.

4. Sunt de acord ca oricine simte romaneste si vrea sa devina cetatean roman sa i se acorde acest drept. Daca vor exista obiectii din partea UE va trebui sa explicam, sa-i facem sa inteleaga pe toti prietenii nostri ca Romania a devenit membru UE impreuna cu toti romanii.

5. Personal nu prefer nici o coalitie. Daca va uitati in urma, nici o coalitie aflata la guvernare nu a functionat foarte bine. Din pacate se pare ca va fi imposibil de gasit o formula solida de guvernare in afara unei coalitii si din cite cunosc, alianta D.A. nu a fost radiata juridic.

6. Este evident un challange! Desigur ca voi putea acoperi teritoriu cu ajutorul Internetului, comunicind cu alegatorii prin email. Este si ceea ce fac acum in campanie. Dar mai mult ca sigur ca se va ajunge la o prevedere regulamentara care sa asigure celor 6 parlamentari ai diasporei si un contact direct cu alegatorii din circumspriptie. Evident ca nu poate fi vorba de unul saptaminal, asa cum au posibilitatea toti ceilalti parlamentari alesi in colegiile din tara, dar odata pe trimestru ar fi posibil si decent gandidu-ma la costuri.

Tihamer Czika (UDMR, colegiul 7, Cluj, Camera Deputaților)

1. Proprietatile confiscate de catre statul comunist trebuie restituite in totalitate in cazurile in care acestea mai exista. In cazul in care proprietatile nu mai exista contravaloarea lor trebuie restituita catre proprietari. UDMR a fost de la inceput unul dintre cei inversunati luptatori pt retrocedarea proprietatilor nationalizate.
Exista doua institutii, Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor si Fondul Proprietatea, din pacate ele nu functioneaza la fel de bine si de eficient pe cat platitorii de taxe din Romania si-ar dori, ca urmare Romania se afla pe ultimul loc in Europa la restituiri. Daca regimul comunist a tratat proprietatea privata cu nepasare si dispret, un regim democratic trebuie sa trateze proprietatea privata cu mult respect si responsabilitate.

In cazul restituirii unor cladiri care in ziua de azi sunt folosite de scoli, spitale, camine pentru copii sau batrini trebuie gasite modalitati ca acestea totusi sa nu ajunga pe strada. Termenul de 5 ani mi se pare echitabil, insa problema este ca consiliile locale sau ministerele in multe cazuri nu prea se grabesc sa aloce fonduri pentru constructii noi, sau cumpararea de alte immobile pt aceste institutii publice importante.

2. Romania este membru NATO si trebuie sa contribuie la actiunile acestei coalitii pe diversele locatii si teatre de operatiuni. Romania trebuie sa castige incredere la nivelul international. Aceasta incredere se poate castiga doar prin respectarea intelegerilor internationale fata de organismele din care tara face parte. Participarea insa la razboiul din Irak nu cred ca era o necesitate absoluta, aceasta decizie nu fiind luata la nivel NATO, Romania avand optiunea de a nu intra in coalitia internationala ad-hoc care l-a scos de la putere pe Sadam Hussein. Deocamdata nu prea vad avantajele acestei decizii, tara noastra nici macar nu intrand in noul program american de scoatere a vizelor. Eu vad numai morti, si miliarde de euro cheltuite pe un razboi in care nu avem nici un interes direct. Cred ca e timpul ca soldatii nostrii sa fie adusi acasa din Irak, si toate resursele sa fie folosite in conflictul din Afganistan, teatru de operatiuni in spatele caruia existand un mandat neechivoc al NATO.

3. Nefiind specialist în economie, în această chestiune ader la politica fiscală elaborată de specialiştii Uniunii. Simplificarea şi republicarea legislaţiei reglementând taxele şi finanţele publice, respectiv a procedurilor aplicate în domeniu, având ca scop realizarea transparenţei, predictibilităţii şi coerenţei sistemului financiar. Pe termen mediu, interesul UDMR este păstrarea sistemului actual al impozitului unic, atât pentru taxele pe venituri personale cât şi pentru taxele pentru societăţi. Extinderea cotei de impozitare de 16% asupra cât mai multor tipuri de impozite şi taxe este indispensabilă. În paralel cu acest proces, insistăm asupra comasării diferitelor tipuri de impozite. Pentru exploatarea efectului de dezvoltare a economiei a taxei diferenţiate pe valoarea adăugată, insistăm pe termen mediu asupra aplicării taxei TVA reduse de 9% la preţurile purtătorilor de energie şi a anumitor servicii oferite la faţa locului.

4. Unul dintre principiile democratice este acela ca toti oamenii sunt priviti ca entitati. Acordarea unor privilegii unor cetateni “in bloc” poate fi foarte bine considerat ca discriminare de catre cei care nu sunt in acel “bloc”. Personal nu sunt e accord cu acordarea cetateniei “in bloc” cetatenilor unui alt stat, chiar daca in cazul Republicii Moldova este vorba de niste relatii speciale. Am vazut cu totii in conflictul din Osetia de Sud unde poate duce un astfel de gest necontrolat ani intregi. Ca si jurist pot sa va spun de asemenea ca din punctual de vedere al dreptului international nu mi se pare de acceptat ca un stat sa acorde in masa cetatenie la sute de mii, sau milioane de oameni cetateni ai unui alt stat. Un altfel de gest ar genera un conflict de suveranitate pana la urma. Acordarea cetateniei romane catre persoane din Republica Moldova si Romania trebuie sa se faca prin analiza individuala si prin respectarea prevederilor legale romanesti si europene. Cred ca in aceasta cauza obiectiile UE ar fi de inteles. Vreau sa subliniez faptul ca Romania ca stat membru al EU trebuie sa invete sa lucreze activ cu EU pentru ca sa nu mai apara contradictii si neintelegeri intre legile si reglementarile romanesti si cele europene.

5. Prefer o coalitie democratica in care voi putea sa promovez interesele locuitorilor colegiului electoral Campia Transilvaniei. O data cu promovarea sistemului de vot uninominal sper ca politicienii vor deveni mult mai constienti de responsabilitatea care o au fata de alegatori si de aceea cred ca viitoarea coalitie va fi mai responsabila.
Cred ca UDMR s-a dovedit de-lungul anilor un partner de incredere ar oricarei coalitii care a ajuns la guvernare. Pe cand altii fac scandaluri politice, noi oferim stabilitate si oameni pregatiti. UDMR e pregatit de discutii cu orice coalitie la care este invitata. Personal cred ca PNL-ul este partidul cu care ne putem intelege cel mai bine, ei fiind cei mai deschisi fata de interesele comunitatii maghiare din Romania. Nici unul din cele doua partide de masa (PD-L si PSD) nu imi sunt prea simpatice, insa este clar si din sondaje ca san e intelegem (noi, UDMR si PNL) cu unul dintre ei ca sa formam o majoritate parlamentara puternica in spatele noului Guvern.
In ceea ce priveste judetul Cluj si colegiul meu afirm ca voi colabora cu toti factori de decizie indiferent de culoare politica.

Am lansat invitații de a răspunde acestor întrebări și Anei Birchall (PSD-PC, colegiul 3, Americi, Camera Deputaților), lui Mircea Lubanovici (PD-L, colegiul 3 Americi, Camera Deputaților), Herman Berkovits (PD-L, colegiul 4, Orientul Apropiat și Mijlociu, Africa, Camera Deputaților) și Eugen Chivu (PD-L, colegiul Americi și Australia, Senat). De asemenea, am trimis o serie de întrebări despre prolemele din Republica Moldova lui Viorel Badea (PD-L, Europa de est și Asia, Senat). De la niciunul dintre acești candidați nu am primit răspuns.

De la 2 ianuarie, Italia îşi deschide ambasadă la Chişinău

noiembrie 25th, 2008

Ministrul de externe al Italiei, Franco Frattini, s-a aflat în vizită de lucru la Chişinău. În prezenţa lui Franco Frattini, Ministru al Afacerilor Externe al Italiei şi Andrei Stratan, Viceprim-ministru, Ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova, a fost inaugurată cancelaria diplomatică a Ambasadei Italiei la Chişinău.

Potrivit şefului diplomaţiei moldovene, Andrei Stratan, lucrările de amenajare a noului sediu pentru ambasadă sunt în curs de finalizare. Italia nu a avut până în prezent ambasadă şi nici consulat la Chişinău, chiar dacă această ţară este una dintre principalele destinaţii ale fluxurilor de emigranţi moldoveni care îşi caută un loc de muncă peste hotare.

Andrei Stratan, Viceprim-ministru, Ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene a declarat că prin deschiderea Ambasadei Italiei în Moldova, va fi posibilă stabilirea unei punţi de legătură între aceste două state. “Este un lucru foarte important pentru ţara noastră: la ora actuală există un număr considerabil de întreprinderi cu investitori italieni – aproximativ 400, care sperăm pe viitor să fie în creştere”, au fost cuvintele viceprim ministrului.

La rândul său, Franco Frattini a declarat: “Lucrătorii moldoveni sunt bineveniţi atâta timp cât respectă legea italiană; de asemenea înainte de a veni în Italia să se asigure că vor avea de lucru. Anul trecut au fost elaborate circa 20 mii de vize, sperăm că pe viitor vor fi mai multe”.

Vizita fostului vice-președinte al Comisiei Europene la Chișinău este o surpriză pentru multă lume. Mesajul transmis de Frattini este mai mult decât optimist. El a dat note înalte modului în care a fost implementat Planul de Acţiuni, deşi se vorbea că cel de-al doilea Raport de progres al Comsiei Europene va fi unul critic. În al doilea rând, în premieră un comisar european de acest rang vorbeşte despre “o viitoare formă” a relaţiilor dintre RM şi UE. O altă formă înseamnă statutul de stat asociat.

Conferinţă cu peripeţii

Presa a fost invitată la eveniment. În acelaşi timp, însă, accesul nu prea a existat… Jurnaliştii nu au fost lăsaţi să intre. Motivul? Încăperea nu este suficient de spaţioasă. Iniţial au fost lăsaţi doar 3 operatori şi câţiva jurnalişti, aceştia au fost nevoiţi să urce la etajul 7 pe scări: organizatorii au spus ca ascensorul este pentru oficiali.
Au existat mici divergenţe între jurnalişti şi pază; presa a reuşit să ajungă când evenimentul era pe sfârşite…

Reamintim că Ambasada Italiei la Chişinău trebuia să fie deschisă la data de 1 octombrie, anul curent. Această dată a fost amânată.

În acest moment, vizele pentru plecarea în Italia sunt perfectate la consulatul de la Bucuresti. Odată cu aderarea României la UE, în 2007, când a fost introdus regim obligatoriu de vize cu Republica Moldova, perfectarea unei vize pentru Italia necesita în prealabil obţinerea unei vize pentru România. Acest fapt măreşte considerabil numârul de solicitanţi de viză şi implicit cozile din faţa Consulatului român la Chişinău.

Potrivit datelor oficiale ale Guvernului italian, pe teritoriul Italiei se află legal 132 de mii de cetăţeni ai Republicii Moldova.

100 milioane euro oferiţi pentru achiziţionarea Arpechim – Piteşti

noiembrie 25th, 2008

Societatea vâlceană S.C. Oltchim S.A. şi-a anunţat intenţia de cumpărarea a părţii de Petrochimie din S.C. Arpechim Piteşti de la Petrom.

Pentru atingerea acestui scop pe 22 noiembrie, acţionarii s-au întrunit pentru a aproba contractarea unui credit de maximum 100 milioane euro. Creditul va fi garantat cu active şi contracte de export, trebuie să asigure, pe lângă achiziţionarea propriu- zisă, şi asigurarea capitalului de lucru necesar continuării activităţii.

De săptămna trecută, secţia Piroliză a Petrochimiei este oprită temporar, din punct de vedere al producţiei, dar angajaţii vin la lucru numai în schimbul unu.

Astăzi, peste 300 de salariaţi de la Petrochimie au refuzat, să intre la lucru solicitând o intâlnire cu directorul general al societatii, Schwarz Gunther, si negocierea unui nou contract colectiv de munca, dupa ce activitatea sectiei lor va fi externalizata ..

Administraţia a decis să transfere muncitorii de la Petrochimie la S.C. Petrochemicals Argeş S.R.L., care va prelua activitatea secţiei unde lucrează aceştia.

Muncitorii se tem de faptul că nu le vor fi prelungite contractele de muncă – acesta expirând la 22 februarie 2009 şi vor fi diponibilizaţi.

ASTRO 2008 – Conferinta Nationala de Astronomie

noiembrie 24th, 2008

Societatea Astronomica Romana de Meteori – SARM organizeaza Conferinta Nationala de Astronomie ASTRO 2008, eveniment national dedicat Centenarului astronomiei romanesti si Anului International al Astronomiei – AIA 2009. La eveniment sunt invitati sa participe membrii Comitetului National de Organizare AIA 2009, reprezentanti ai Institutului Astronomic al Academiei Romane, UNESCO Romania, observatoare astronomice si planetarii, asociatii si cluburi de astronomie, colegii si universitati, organizatii educative, culturale, stiintifice, publicatii de specialitate, astronomi amatori si profesionisti, profesori, elevi, studenti.

Anul 2008 este an aniversar pentru astronomia romaneasca deoarece se implinesc 100 de ani de la infiintarea primului observator astronomic de stat din Romania – Observatorul Astronomic din Bucuresti si 100 de ani de la inființarea primei societati nationale de astronomie din Romania – Societatea Astronomica Romana Camille Flammarion. De asemenea, tot in anul 2008 se implinesc 130 ani de la prezentarea primei lucrari majore astronomice romanesti (Spiru Haret, Sorbona, Paris: Studiu „Asupra invariabilitații axelor mari ale orbitelor planetare”), 90 de ani de la trecerea in neființa a lui Victor Anestin, fondatorul Societatii Astronomice Romane Camille Flammarion si 125 de ani de cand Mihai Eminescu a publicat Luceafarul. Un alt prilej aniversar in anul 2008 este legat de Societatea Astronomica Romana de Meteori – SARM: 25 de ani de activitate si 15 ani de la infiintarea oficiala ca societate nationala de astronomie, a doua din istoria tarii.

Anul 2009 este an aniversar pe plan mondial deoarece se implinesc 400 de ani de cand Galileo Galilei a folosit pentru prima data telescopul astronomic. Pentru a marca acest eveniment, ONU, UNESCO si Uniunea Astronomica Internationala au declarat 2009 An International al Astronomiei, hotarare consfintita prin rezolutia adoptata la cea de-a 62-a Adunare Generala a ONU.

In acest context national si international, Societatea Astronomica Romana de Meteori va organiza Conferinta Nationala de Astronomie ASTRO 2008 in perioada 30 noiembrie – 1 decembrie, la Targoviste si la Centrul de vacanta Vanatorul, dupa urmatorul program:

1. Conferinta Naționala de Astronomie, Targoviste, Amfiteatrul Solar – Universitatea Valahia, 28 noiembrie:
• Sesiunea 1, orele 10.00 – 12.00: „Sa cunoastem trecutul pentru a pretui prezentul si a cladi viitorul” – Aniversarile astronomiei romanesti in 2008:
• Sesiunea a 2-a, orele 12.30 – 16.00: „Sa descoperim Universul!” – Anul International al Astronomiei 2009. Proiecte si actiuni – programul AIA 2009 in Romania
• Expozitie de astrofotografie

2. Conferinta Nationala de Astronomie pentru Tineret – Conferinta de proiecte, Centrul de vacanta Vanatorul, Parcul Natural al Muntilor Bucegi, 28 noiembrie – 1 decembrie:
• Analiza activitate 2008
• Fundamentare proiecte 2009
•Adunarea Generala a SARM
•Sesiune aniversara, 15-25 de ani de activitate in slujba astronomiei: trecut, prezent si viitor

3. Vizita si sesiune de lucru la Planetariul Pitesti, 1 decembrie, orele 12.30-15.00

Conditii de participare si informatii suplimentare se gasesc pe pagina de internet a evenimentului: www.sarm.ro/astro2008
Data limita de inscriere a fost extinsa pana la 26 noiembrie.

Valentin Grigore
www.sarm.ro

Ce face Germania pentru a proteja locurile de munca?

noiembrie 24th, 2008

Pachetul de masuri anti-criza al Guvernului Federal al Germaniei propune solutii pe termen lung, dar aplicabile rapid si cu efecte imediate. Astfel Germania isi stabileste pe 5 noiembrie 2008 umatoarele obiective, eforturi bugetare si masuri concrete:

OBIECTIVE:

Stabilizarea sistemului financiar german;
Stimularea cresterii economice si a ocuparii fortei de munca.

INTERVENTIA STATULUI:

2009: 6 miliarde euro
2010 si dupa: aproape 14 miliarde euro

DIRECTII DE ACTIUNE:

Stimularea ofertei necesare de lichiditati si credite comerciale pentru industrie, sprijinite prin garantii federale corespunzatoare si implicarea Comisiei Europene in aceste planuri;

Reducerea poverii fiscale: contributiile pentru ajutorul de somaj vor fi reduse, din nou, semnificativ la 2,8% in 2009 si 2010 (comparativ cu 6,5% in 2006);

Stabilizarea cheltuielilor de asigurari sociale;

Stimularea investitiilor in familie: ajutoarele si alocatiile pentru copii vor creste si vor fi introduse masuri suplimentare pentru sprijinul familiei.

OBIECTIVE CANTITATIVE / EFECTE ESTIMATE 2009 – 2010:

Reducerea poverii fiscale asupra populatiei si firmelor cu circa 30 miliarde euro anual – din care relaxarea fiscala a afacerilor in anul 2009 se ridica la 7 miliarde euro (urmand tendinta reformei impozitarii afacerilor care a intrat in vigoare in 2008);

Aproximativ 50 miliarde euro – noi investitii ale intreprinderilor, gospodariilor private si autoritatilor locale;

20 miliarde euro – noi finantarii si a lichiditati acordate companiilor pentru investitii;

32 miliarde euro – disponibilizate in afara bugetelor publice agregate;

MASURI CONCRETE:

I. Protejarea finantarii

(1) Pentru protejarea furnizarii de credite economiei, inclusiv IMM-urilor: Kreditanstalt fur Wiederaufbau (KfW) va crea un instrument suplimentar de finantare cu un volum de pâna la 15 miliarde euro, pus la dispozitie pâna la sfârsitul lui 2009.

II. Stimularea investitiilor

(2) Guvernul Federal va introduce, incepând cu 1 ianuarie 2009, o rata de 25% reducere a amortizarii activelor mobiliare (declining-balance depreciation for movable assets), pe o perioada temporara de 2 ani.

(3) Guvernul Federal va extinde pentru 2 ani si facilitatile speciale pentru amortizare acordate IMM-urilor (prin cresterea pragurilor de active si profit pâna la 335.000 euro, respectiv la 200.000 euro).

(4) Guvernul Federal doreste sa stimuleze investitiile suplimentare pentru eficienta energetica a cladirilor si sa suplimenteze resursele pentru programul de reinnoire in vederea reducerilor emisiilor de CO2, respectiv a masurilor suplimentare cu 3 miliarde euro pentru perioada 2009-2011. Aceasta acopera nu doar spatiile rezidentiale, dar si eficientizarea energetica a scolilor, a creselor, a facilitatilor pentru sport si a altor infrastructuri sociale.

(5) Pentru stabilizarea investitiilor in proiecte importante de infrastructura, programele KfW pentru autoritatile locale deficitare din punct de vedere structural, vor fi majorate cu 3 miliarde euro.

(6) Guvernul Federal va implementa investitii urgente in infrastructura de transport intr-un ritm accelerat – insotit de un program de inovatii si investitii pentru transport in valoare de 1 miliard euro, atât pentru 2009, cât si pentru 2010. Acesta ia in considerare atat caile ferate, cat si masuri pentru reducerea zgomotului, mentenanta si extinderea autostrazilor, consolidarea canalelor de navigatie.

(7) De la 1 ianuarie 2009, Guvernul Federal va mari finantarea pentru Federatie si planul comun pe regiuni de imbunatatire a structurilor economice regionale. In cadrul programului special pentru 2009, Federatia va aloca o suma suplimentara de 200 milioane euro pentru regiuni – din care 100 de milioane euro vor fi furnizati cash si 100 de milioane euro vor fi acordati sub forma de angajament.

III. Stimulente fiscale pentru gospodarii

(8) Guvernul Federal va extinde deductibilitatea taxei pentru serviciile comerciantilor de mentenanta si reconditionare si va dubla reducerea impozitarii (bonus tax) pâna la 20% din 6000 de euro (1.200 euro), de la 1 ianuarie 2009. Guvernul Federal va evalua eficienta facilitatilor de deducere imbunatatite la doi ani dupa intrarea in vigoare.

Pentru promovarea dezvoltarii si utilizarea la scara larga a vehiculelor eficiente din punct de vedere ecologic si pentru facilitarea simultana a industriei de autovehicule, Guvernul Federal va adopta urmatoarele masuri:

(9) Pentru masinile cu data de prima inregistrare ulterioara deciziei Cabinetului asupra proiectului de taxa, Guvernul Federal va introduce o scutire pentru taxa autovehiculelor pentru un an, restrictionata pâna la 31 Decembrie 2010 – in scopul de a introduce un sistem de control pâna la schimbarea taxelor. In cazul autovehiculelor care indeplinesc standardele Euro 5 si Euro 6, scutirea maxima de taxa va fi extinsa pâna la doi ani de la data inregistrarii. In acelasi timp, Guvernul Federal va pune accent pe inlocuirea taxelor pentru autovehicule cu taxa pe CO si taxa stabilita pe baza poluarii care va avea efect din 2011 si continua sa sprijine transferul taxei autovehiculelor catre Federatie.

(10) Guvernul Federal va actiona insistent la nivel european pentru ca reglementarile cu privire la emisiile de CO2 ale autovehiculelor din anul 2012 sa fie astfel stabilite incât povara asupra industriei de autovehicule sa fie tolerabila.

(11) Guvernul Federal va face presiuni pentru realizarea obiectivelor de finantare ale Bancii Europene de Investitii (BEI) pentru ca imprumuturile legate de activitatea de cercetare, dezvoltare si inovatie sa creasca de la 7,2 miliarde euro la 10 miliarde euro in 2009, cu scopul, printre altele, de a accelera dezvoltarea tehnologiei autovehiculelor moderne. Mai mult, volumul de imprumut anual al BEI care sprijina IMM-urile va creste de la 5 miliarde euro in 2007 la 8 miliarde euro in 2009 si 2010, din care pot beneficia micii furnizori ai industriei de autovehicule. In final, Guvernul Federal va lucra in scopul asigurarii ca restrictiile asupra acordarii de imprumuturi companiilor vor fi temperate pe durata crizei financiare.

(12) Pentru promovarea inovarii si a eficientei energetice intr-o maniera generala, KfW isi va imbunatati substantial masurile anterioare cu privire la promovarea si adoptarea inovatiilor, astfel incât companiile noi sa aiba acces mai usor la finantarea ulterioara.

Guvernul Federal va crea o retea suplimentara de sprijin pentru angajati care va interveni pe perioada crizei. Scopul este de a lega securitatea locurilor de munca cu continuarea calificarii. In acest scop, Guvernul Federal adopta urmatoarele masuri finantate de catre Agentia Federala de Ocupare a Fortei de Munca:

(13) Guvernul Federal va extinde la toate nivelurile programul special pentru muncitorii cu vârste inaintate si slab calificati, in scopul specializarii si al prevenirii disponibilizarilor.

(14) Prin intermediul a 1000 de consultanti pentru angajare din cadrul agentiilor de recrutare de forta de munca, se va imbunatati distribuirea muncitorilor in perioada de preaviz (plasare job to job).

(15) Limitat la durata de un an, Guvernul Federal va extinde perioada de garantare a accesului la beneficii pentru alocatia de munca pe termen scurt de la 12 la 18 luni. S-ar putea de asemenea reduce timpul de calificare a muncitorilor.

Andreea VASS este Cercetator al Institutul de Economie Nationala, Academia Romana,

blog http://blog.fabricadebani.ro/andreeavass

O poeta a rromilor, Luminita Cioaba

noiembrie 24th, 2008

Era o vreme pe cand raul Cibin intra in Sibiu cu bolboroseli cristaline, ca un amestec astral de muzici aduse din munti printre caii albi, treceau harjonindu-se alaturi de copii dansand si chicotind cum numai zilele copilariei stiu sa o faca in deplina libertate. Ne adunam dincolo de podul dintre cartierul Turnisor, pe atunci un sat transilvan cu porti zidite, un fel de cetate mai mica preintampinand burgul cel mare, Civitas Cibinensis. Unii pescuiau scobari si carasi cu undite din trestie , altii jucau fotbal cu mingii jerpelite, copiii rromi calareau ori tesalau caii de vis pana cand soarele varatec suradea multimii de copii cu indulegenta, incalzindu-i deopotriva pe toti, fara rezerve.
Eram prieteni cu totii, copii sasi, rromi si romani in jocuri la rau si langa lacurile din acea vreme.
Industrializarea masiva din anii ’70 avea sa distruga microdelta de la intrarea in Sibiu, dinspre Cristian, Turnisor asanand zilele frumoase sip si o parte din copilaria sibienilor de atunci.
Familia Cioaba sosise de undeva din apropeirea orasului Targu Jiu. Am cunoscut familia de trei generatii de la inteleptul Pitul si sotia sa, pana la stranepotii de astazi, copii minunati si frumosi, in caror zburdalnicie ma regasesc cu zeci de ani in urma.
Poate voi reveni cu alt articol pe tema acestei familii, acum oprindu-ma doar la a portretiza o poeta singulara a carei voce se identifica in mare masura cu traditia rromilor, indeosebi a unui alt tip de cantos, boemian si trist, dar interiorizant ca si accentele iberice ale lui Lorca.
Este vorba de Luminita Cioaba, o poeta deja consacrata, recunoscuta si autoare a catorva carti izbutite.
Ne-am regasit dupa ani in sala bibliotecii Casei de Cultura a Sindicatelor unde aveam sa fiintam un cenaclu numit Lumina in care citeam incercarile noastre literare, relatam impresii, comentam productiile lietrare asa cum ne pricepeam noi. Tin sa precizez ca nu ne sponzoriza nici Consiluliul Judetean si nici vreo revista autorizata. Stiam ca nu ne publica nimeni, dar noi ne straduiam si persistam in a scrie, in a ne intalni cu regularitate in acea biblioetca cu banci incomode ca intr-o sala de sport.
Ne bucuram de cate o apa minerala ori de cate un surogat de cafea. Pe cand ieseam de la cenaclu restaurantele se inchideau devreme. Continuam sedintele in parc, sub castanii batrani ai cetatii…
Luminita era sufletul cenaclului. As numi-o regina acelor seri de poezie, intrucat tinea mult la coeziunea membrilor, nu-i placeau iesirile unor asa zisi critici voit distructivi, negativisiti. M-a impresionat entuziasmul si dragostea ei fata de poezie. Admiratia fata de opera lui Rilke, a lui Nichita Stanescu, a lui Mircea Ivanescu ne unea si ne da speranta ca vom reusi candva.
Nu ne deranja faptul ca Luminita, venea la cenaclu in portul rrom, cu fustele-i in falduri multicolore, era de a noastra si noi eram de-ai ei.
Repet ca Luminita era spiritual serilor noastre si prin faptul ca nu ezita sa puna bani in bugetul cenaclului nostru, contributie cu care reuseam sa mai organizam cate o actiune deosebita invitand nume de onoare ale literaturii si presei romane de astazi. As enumera cativa invitati de neuitat ca: Mihai Sora, Stelian Tanase, Mircea Ivanescu, Ioan Grosan, Ioan Radu Vacarescu, Andrei Ileni, Dan Danila, Mihai Posada, Dumitru Chioaru, mult regretatul prozator Vladimir Munteanu sa.
Membrii fondatori ai acestui cenaclu sunt: Mimi Barbu, Traian Suciu, Octavian Hoandra, Victoria Muntean, Artemiza Ene, Emil Stratulat, Didi Cenuser. Pentru unii pare ridicol sa enumar aceste nume. Eu consider ca a trece prin viata incercand sa scrii si sa exprimi ceea ce este in sufletul tau, sa comunici cu celalalt intr-o vreme cand curentul electric deconectat iti facea lectura mai dificila, cand a te apropia de breasla scrisului te punea in pericol – reprezinta intotdeauna o celebrare superioara a fiintei umane.
Luminita s-a distins ca poeta de talent, ca autor de teatru, dar si ca actor. Concomitent cu participarile sale la cenaclu, urma cursurile de actorie ale Scolii Populare de Arta Teatrala si Cursurile Facultatii de Filologie din localitatea sibiana.
Intr-o seara tarzie de iunie in parcul mirosind a tei, in iarba deja ninsa cu florile de castani recitam poezii, degustam toti din aceeasi sticla de vinul de casa al Luminitei, vin gustos, racoritor numit braghina, preparat anume in Oltenia si destupat in mai, vin pelin si cu gust de gutuie. Picnicul nostru nocturn adolescentin a la belle etoile nu cred ca mai figureaza decat in amintirile noastre In acea seara avea sa piarda un cercel sau inel in iarba. L-am cautat in noapte cu totii. Nu l-am gasit. Pentru ea a fost semn magic
Luminita a scris un poem pe aceasta tema. Dupa zeci de ani imi spune ca pierzand o infima bijuterie, a castigat in schimb o comoara- poezia.
Luminita Cioaba ca scriitor s-a situat intre doua lumi : lumea dinafara comunitatii rromilor neprimitoare in acea vreme refuzandu-i publicarea poeziei si lumea dinauntrul familiei cu rigori morale de traditie ce nu permitea unei tinere rrome sa frecventeze cercurile boemei, sa iasa la ore tarzii, cu atat mai mult pentru fiica regelui Ion Cioaba. A scrie poezii insemna si pentru multi dintre apropiatii ei o indeletnicire fara viitor.
In timp Luminita Cioaba a demonstrat ca salba ei cu galbeni din cei mari, numara poeme, prezente nationale si internationale dedicate lumii din care face parte cinstind-o si luptand impotriva stigmatului social-politic ce o intristeaza si o nemultumeste in egala masura.
In devotiune si ca intr-un recviem permanent Luminita continua activitatea tatalui ei Ion Cioaba in afirmarea eteniei rrome si in emanciparea acesteia.
Luminita se distinge prin suite de culegeri de folclor rrom, de scrieri istorice si prin recentul film Lacrimi Rome despre care vom vorbi intr-un interviu cu Luminita Cioaba acordat saptamanalului nostru Acum, intr-un numar viitor.
Poezia de inspiratie rroma reda magicul vietii de nomad, al calatorului considerat apatrid si uitat. Registrul poetic se amplifica prin frecventa muzicalitatii versurilor, prin elementele esoterice si magice de intiere la sarbatorirea norocului, a surprizei, si a inexprimabilului prin cuvinte. Un poem antologic „De unde vin fluturii” se intretaie cu credinta autohtonilor din Porto Rico pentru care fluturii sunt mesagerii norocului, al bunului destin si ei rasadesc flori alese in inatmpinarea fluturilor in a-i momi, a atrage o mai buna vestiri in sufletul lor.
Poezia Luminitei Cioaba te cucereste asemenea printesei, fiica de rege rrom. Cu ani in urma, la o masa in superbul salon al restaurantului Imparatul Romanilor, alaturi de alti confrati literati si prieteni am fost rasfatati de o interpretare magistrala a unei orchestre de café concert conduse de un mare violinist numit Hontiu, de origine rroma, disparut dintre noi. La intrarea Luminitei in restaurant maestrul a schimbat repertoriul cantand numai in cinstea ei, transformand restaurantul intr-un succes inimaginabil. Hora Staccato a ridicat mesenii in picioare si in repetate aplauze.
Incerc sa definesc opera ei poetica intr-un cantec sacru initiator al lumii rromilor.
Cu acceptul autoarei va reproduc cateva poeme dispuse in patru limbi (romana, rroma, engleza si germana) :

Nu-ţi Uita Numele Copil de Ţigan

Nu-ţi uita numele copil de ţigan
prin ochii tăi se vede
inima
poporului risipit ca firul nisipului
la marginea mării.

Nu-ţi uita numele copil de ţigan
Raza – Soarelui – Răsare se odihneşte
pe faţa ta
în taina
focului
încât
mirosul pământului proaspăt
locuieşte în pieptul tău.

Nu-ţi uita numele copil de ţigan
căci numai în părul tău luna
îşi aruncă strălucirea stelelor
învăţându-te
Iubirea Începutului
de
Dincolo de Cer.

Nu-ţi uita numele copil de ţigan
lacrimile tale
sunt
ploaia cerului
din
Rădăcina Pământului
încât
Cântul Libertăţii
va fi
Drumul
Numelui vostru acolo.

Na Bîstăr Teo Anau Şaorea Romehko

Na bîstăr teo anau şaorea romehko
ande te iakha diciol
o illo
le manuşengo hasarde sar o thaw la tişaiako
kata o gor le barăpaiehko.

Na bîstăr teo anau şaorea romehko
E Duda-Le Khamesti-Anklel atărdeol
pe tiro mui
ando garadimos
la iagako
ta
o sungaimos iwando la phuweako
beşel ande teo kolin.

Na bîstăr teo anau şaorea romehko
kă numa ande te ball o şonuto
şudel o străfeaimos le ceraiengo
sîkaindoi tu
O Kamblimos Anglal

Înteal o Cerii.

Na bîstăr teo anau şaorea romehko
te iasfa

o brîşind le cerehko
anda
O Angluno la Phuweako
ta
E Dilli le Slobozimasti
sî te avel
O Drom
Tumară anavehkă oce.

Don’t Forget Your Name Gypsy Child

Don’t forget your name gypsy child
in your eyes can be seen
the heart
of your people scattered like grains of sand
along the shore of the sea.

Don’t forget your name gypsy child
at dawn a sun ray dwells
on your face
with the mystery
of fire
that the scent of fresh earth
may live deep in your breast.

Don’t forget your name gypsy child
because only in your hair does the moon
sprinkle the brilliance of stars
to teach you
of the beginning
the love from far beyond
the sky.

Don’t forget your name gypsy child
your tears
are rain
from the sky
watering
the earth’s root
that
the song of freedom
may grow into a road
all the way to the beyond
for your name.

translated by
Adam J. Sorkin and Cristina Cîrstea

Zigeunerkind

Vergiß deinen Namen nicht Zigeunerkind
durch deine Augen sieht man
das Herz
des wie Sand am Meeresufer
verstreuten Volkes.

Vergiß deinen Namen nicht Zigeunerkind
der erwachende Sonnenstrahl ruht
auf deinem Antlitz
im Geheimnis
des Feuers
in deiner Brust wohnt
frischer Erde Duft.

Vergiß deinen Namen nicht Zigeunerkind
denn nur in deinem Haar läßt der Mond
die Sterne glänzen
und lehrt dich
des Anfangs Liebe
von
Jenseits des Himmels.

Vergiß deinen Namen nicht Zigeunerkind
deine Tränen
sind
des Himmels Regen
aus der
Wurzel der Erde
der Freiheit Lied
wird dort
Weg
sein
unserem Namen.

Deutsche Fassung: Beatrice Ungar

Crini Regali

Pe aripa timpului
din a sufletului durere
din lacrimile
mult mai albe ca ziua
Crinii Regali
s-au născut
şi
au rămas
cele mai frumoase flori
de aducere- aminte.

Lângă lespedea albă
pe marmura rece
lacrimi şi flori
flori şi lacrimi
îţi aştern peste vreme.

Crinii Regali
ce eu în cuvinte
nu pot să rostesc
îţi vor spune
Crinul Meu – Tată Regal.

Mult trecut de miezul nopţii
este acum
şi e târziu
de al meu plâns
se îndură
o angelică fiinţă
iar pe umăru-i de înger
ţine o candelă aprinsă
să pot scrie
cu viu grai
Dincolo de Cer
printre Florile de Crini
născându-se pe pământ
dăruind iubire-n moarte
şi
parfum sufletului
şi
Lumină-n
noaptea vieţii.

Dintre toate florile
numai
Crinii Regali
pot vorbi până
Dincolo de Cer
unde ştiu
că exişti
Crin Regal – Tată Regal .

Îţi mai aduci aminte
eram
într-un oraş din Ardeal
şi-n dimineaţa aceea
se umpluse aerul cu
parfumul de crini
îţi mai aduci aminte
nu demult
parcă a fost ieri
ce negru era vânzătorul
iar crinii atât de albi
un braţ întreg
mi-ai dăruit spunându-mi…

Aceste flori din rai au fost furate
ca oamenii să guste un pic
ce frumuseţe înseamnă
Dincolo de moarte.

Crinul Meu – Tată Regal
Regal Tată – Crinul Meu
peste timp
îţi sunt datoare
O Lacrimă şi O Floare .

Tagarine Lulludea

Pe phakh le cirosti
anda le illesti dukh
anda le iasfa
but mai parne sar o des
Le Tagarine Luludea
barile
thai
aşile
le mai şukhar lulludea
kai anes tukă godi.

Paşa o than o parno
poa barr o şudro
iasfa thai lulludea
lulludea thai iasfa
mekau tukă poa ciro.

Le Tagarine Lulludea
so me te dau duma
naşti te phenau
phenena tukă on
Mîrî Lulludi – Dadd Thagar.

But nakhlo kata o maşkhar la reateako
sî akana
thai sî dur
mîră iasfăndar
fal nasul
khă manuşes devllikano
thai pe lehko dumo îngerisko
nikrăl khă ambral astardo
te daşti me te ramo
uşteade divanosa
Înteal o Cerii
maşkar le Tagarine Lulludea
kai pe sai phuw barile
ta andine kamblimos anda o mullimos
thai
le illehkă parfumo
thai
Duda ande
reat la civavati.

Anda sa le lulludea
numa
Le Tagarine Lulludea
daşti den duma ji
Înteal o Cerii
kai jeanau
kă san
LulludiThagar – Dadd Thagar.

Mai anes tukă godi
samas
Aandekh foro andoa Ardealo
thai ande kodoa droboimos
pherdilosas o aero le
tagarinengo parfumosa
mai anes tukă godi
na dăbut
fal kă samas arati
o bitinditori sas kaditi dă kallo
ta le tagarine kaditi dă parne
khă angali dean ma phendindoi mangă.

Kadala lulludea andoa Raio sas ciordine
ka le manuşi te zumaven ăkhcîra
so mândrimos avela
Înteal o mullimos.

Lulludi Mîrî – Dadd Thagar
Thagar Dadd – Mîrî Lulludi
poa ciro
sîm thkă unjile
Ăkh iasf thai Ăkh Lulludi.

an
d in
Royal Lilies

On time’s wings
from the soul’s grief
from the tears
much whiter than the day
the royal lily
was born
and
it has remained
the most beautiful flower
of remembrance.

Beside the white slab
on the cold marble
I spread tears and flowers
across time.

Royal lilies
I cannot say it
in words
they will name you
my lily—Royal Father.

Now it’s after midnight
long after midnight answer to my tears
an angelic persence
takes pity on me
and on its angel shoulder
bears a lighted candle
that I might write
by means of a voice living
beyond the sky
through lily flowers
born here on the earth
offering love
in death
the soul’s
perfume
light
in life’s night.

Among all the flowers
only
the royal lily
can speak as far as
the other side of the sky
where I know
you are alive
my Royal Lily—Royal Father.

Do you still remember
we were together
in a town in Ardeal
and that morning
the air was rich
with the fragrance of lilies
do you still remember
it wasn’t so long ago
only yesterday it seems
how black the flower seller
how white the lilies
oh, a whole armful you gave me
telling me…

These flowers were stolen from Heaven
that people might taste
the beauty that exists
on the far side of death.

My lily—Royal Father
Royal Father—my lily
beyond time
I owe you
this tear and this flower.

translated by
Adam J. Sorkin and Cristina Cîrstea

Königslilien

Auf dem Flügel der Zeit
aus Seelenschmerz
aus den Tränen
viel weißer als der Tag
sprossen die
Königslilien
sie sind
die schönsten
Blumen zum Gedenken.

Neben den weißen Stein
auf kalten Marmor
lege ich dir
Tränen und Blumen
Blumen und Tränen.

Die Königslilien
sagen dir
was ich nicht
in Worte fassen kann
Meine Lilie – mein Königsvater.

Spät nach Mitternacht
ist es jetzt
es ist spat
ein engelhaftes Wesen
erbarmt sich
meiner Tränen
es halt auf Engelsschulter
eine brennende Kerze
auf dass ich schreibe
in lebendiger Sprache
Jenseits des Himmels
zwischen den Königslilien
die der Erde entwachsen
Liebe im Tod schenkend
und
der Seele Duft
und
Licht
in der Nacht des Lebens.

Von allen Blumen
reicht nur die Stimme
der Königslilien
jenseits des Himmels
wo ich weiss
dass du bist
Königslilie – Königsvater.

Erinnerst du dich
wir waren
in einer siebenbürgischen Stadt
an jenem Morgen
war die Luft
voller Lilienduft
erinnerst du dich
vor nicht allzu langer Zeit
als sei es gestern gewesen
Schwarz war der Verkäufer
die Lilien so weiß
du schenktest mir
einen Arm voll und sagtest…

Diese Blumen wurden dem Himmel geraubt
die Menschen schmecken zu lassen
wie schön es ist
Jenseits des Todes.

Meine Lilie – Königsvater
Königsvater – Meine Lilie
jenseits der Zeit
schulde ich dir
eine Träne und diese Blume.

Deutsche Fassung: Beatrice Ungar

Sinucidere

Suntem pod din nuferi albi
peste aripă de timp
tu n-ai cum să te îneci
suntem pod de milioane
pământul e casa noastră
cerul ne este acoperiş
iar drumul ne e viaţa
suntem mulţi suntem puternici
risipiţi în lumea toată
soarele ne încălzeşte
luna ne spune povestea
inima ne este cântec
arzând noaptea cu descântec
dă-ţi iubirea nouă toată
podul inima ţi-o da
chiar şi atunci în gerul iernii
nuferi albi vor fi în ea
treci pe pod plată nu-ţi cerem
eşti Prea-Sfântă si Albastră
peste aripă de timp
treci şi astăzi treci şi mâine
Noi
Suntem
Iubirea Ta.

Mudardimos

Sam phurt andal lulludea parnea
pa e phakh le cirosti
tu nai sar kaste tasos
sam ăkh phurt milioanendi
e phuw sa sî amaro khăr
o cerii same opral
amari civava o drom sî
sam but sam zurale
pharade ande lumea sa
o kham tatearăl ame
o şonuto phenel amari paramici
o illo same kaste dillabal
phabarindoi e reat le drabarimasa
deame amen teo kamblimos
e phurt o illo dela tu
i ando şill le iwendehko
ludearăn la parnea lulludea
nakh pai phurt ci mangas love
san but Blagoslovime thai Maviso
pa sai phakh le cirosti
nakh I ades nakh I tehara
Ame
Sam
Teo Kamblimos.

Annihilating Self

We are a bridge of white water lilies
over time’s wings
no, you cannot drown
we are a bridge of millions
the earth is our house
the sky our only roof
the road our life
we are many we are strong
scattered across the entire world
the sun warms us
the moon tells our story
the heart sings our song
fiery night with incantation
give us all your love
this bridge offers you its heart
even in the frost of winter
the water lilies will still exist
cross the bridge we won’t charge you a toll
you are most holy and blue
spanning time’s wings
cross today cross again tomorrow
we
are
your
love.

translated by
Adam J. Sorkin and Cristina Cîrstea

Selbstmord

Wir sind eine Brücke weißer Seerosen
auf dem Flügel der Zeit
du kannst nicht ertrinken
wir sind eine Brücke von Millionen
die Erde ist unser Haus
der Himmel das Dach
der Weg das Leben
wir sind viele wir sind stark
in der ganzen Welt zerstreut
die Sonne wärmt uns
der Mond erzählt uns
Lied ist unser Herz
es verbrennt die Nacht mit einem Zauberspruch:
schenk uns deine Liebe ganz
die Brücke schenkt dir das Herz
auch im Winterfrost
werden weiße Seerosen sie tragen
überquere
die Brücke
wir fordern kein Geld
du bist Heilig und Blau
auf dem Flügel der Zeit
überquere sie heute und morgen
wir
sind
deine
Liebe.

Deutsche Fassung: Beatrice Ungar

Ingerii Ţigani

La început cerul
era foarte aproape de pământ
încât
îl puteai atinge cu mâna
de multele noastre păcate
s-a îndepărtat
şi
azi
pământul rămâne
departe de cer.

Din întunericul Universului
şi
al pământului
la prima rază străluce a soarelui
demult
la marginea mării
precum
firul nisipului
risipit de vânt
în zările lumii
Dumnezeu a binecuvântat
Îngerii Ţigani
cu aripi larg deschise-n lumea toată.

Când
Destinul
se joacă cu tine trântindu-te
în mocirla vieţii
numai
Îngerii Ţigani
îţi întind aripa
ştergându-ţi lacrima
în coarda viorii
ei sufletu-şi pun
şi muzica lor
cheia cerului învârte
deschizând
tot Universul
şi stele şi luna
în vrajă-i se prind
copacii dansează
renaşte pământul
destinul ţi-l schimbă
şi totu-i frumos
e numai
Lumină.

Îngerii Ţigani
n-au venit cu aripile goale în lume
ei au luat cât au putut duce
de
Dincolo de Cer
aşa încât
aripile lor ajunseseră grele
şi păsările cerului
văzându-le aripile atât de îmbelşugate
s-au rugat
de
Îngerii Ţigani
să le dea un pic din aripă
să poată zbura
pe toată faţa pământului
precum
firul de iarbă înverzit
cu drumul în faţă
şi ochii înspre soare
pe aripi mereu purtând libertate
precum
pădăcina pământului în Primăvară
atunci
un roi de fluturi
tânjind la aripile lor atât de frumoase
i-au implorat să le dea
o picătură din aripă
şi au promis
că întotdeauna
în zborul lor
vor fi asemeni
Sufletului Ţigănesc
liberi
dăruind pe oriunde trec
Dragoste de Viaţă.

Îngerii Ţigani
au furat poruncile Domnului
dându-şi inima oamenilor
însă
oamenii
n-au înţeles niciodată
şi mereu le-a fost frică
de-a intra în vorbă
cu
Îngerii Ţigani
aşa că s-au îndepărtat din neam în neam
precum
cerul de pământ
pe când
Îngerii Ţigani
au fost şi au rămas
lângă
Dumnezeu.

Romane Îngerea

Mai anglal o cerii
sas but paşe la phuweatar
ta
daşti thosas o vast pe leste
anda le but amară bezeha
durilo
thai
ades
e phuw aşel
dur le cerestar.

Andoa kallimos le Universohko
thai
la phuweako
kai mai anglal duda le khamesti kai străfeal
dăbut
koa gor le barăpaiehko
sar
o thaw la tişaiako
phurdino la bravalleatar
ande sal riga la lumeakă
O Dell blagoslovisardea
Le Romane Îngeren
bufle phakănca ande sai lumea.

Kana
O Destino
khălel pehkă tusa şudindoi tu
ande cikh la civavati
numa
Le Romane Îngerea
tinzon tukă e phakh
khoslindoi ti iasf
ande la şetrati koarda
pehko illo on thon
thai lengo dillabaimos
e cheia le ceresti ambpldel
pîtărindoi
sa o Universo
i ceraia thai şonuto
ando drabarimos astardeon
khălen le kaşt
luludearăl e phuw
teo destino parugleol
thai sa sî şukhar
sî numa
Duda.

Le Romane Îngerea
ci avile le phakănca nangă ande lumea
on line sode daştisarde te anen

Înteal o Cerii
kadea ta
lengă phaka arăslesas phară
thai le ciriklea le cerehkă
dikhlindoi lengă phaka kaditi dă mandinale
rudisai le
kal
Romane Îngerea
te del le hancî anda e phakh
te daşti hurean
pe soa mui la phuweako
sar
o thaw la ceareako zălenindoi
le dromesa anglal
le iakhănca karing o kham
sar
o angluno la phuweako ando Angloamillai
pel phaka avindoi le slobozimos
thai atunceara
khă kîrdo păpărujengo
dikhlindoi lengă phaka kaditi dă şukhar
rudisaile te den le
khă piteaimos andai phakh
thai phendine
kă orkana
ande lengo hureaimos
sî te aven sar
O Illo o Romano
uje
dindoi orkatar nakhăna
Kamblimos Civavako.

Le Romane Îngerea
ciordine le divanuri Le Devllehkă
dindoi pehko illo le manuşengă
ta
le manuşi
ci atearde le ciăkhdata
thai orkana sas lengă dar
te den duma le
Romane Îngerenca
kadea kă durile vica vicatar
sar
o cerii la phuweatar
thai le
Romane Îngerea
dăorkana
sas thai aşile
paşa
O Dell.

The Gypsy-Angels

In the beginning the sky
was so close to the earth
people could reach out
touch it with their hands
but because of our many sins
it withdrew far away
and
today
the earth is far
from the sky.

From the darkness of the Universe
and
the earth
to the first gleaming ray of the sun
once upon a time
on the shore of the sea
like
a grain of sand
blown by the wind
between the world’s horizons
God blessed
the gypsy-angels
his wings enfolding the world.

When
Fortune
toys with you and drags you
into life’s marshes
only
the gypsy-angels
offer you their wing
wiping away your tear
with a violin’s string
they sing with all their soul
and their music
turns the key to the sky
opening
the expanse of the universe
both stars and moon
get snared in its magic spell
trees dance
earth is renewed
your own fortune changes
and everything becomes beautiful
becomes only
light.

The gypsy-angels
didn’t come to the world with empty wings
from the far side of the sky
they carried as much as they could bring
so much that
their wings became heavy
and the birds of the air
seeing in their wings such abundance
prayed to
the gypsy-angels
to give them a little bit
of what their wings held
so they might glide
over the face of the earth
like
a blade of green grass
their road a sky-road before them
their eyes toward the sun
roaming from ancient ages as today
sunlight before them
freedom in their eyes
in the middle of the field
at the edge of the forest
where it’s lovely for the gypsy to live
at the mountain spring
along the water’s bank
they never stop and stay
like
the earth’s root in springtime

And then
a swarm of butterflies
faint with longing for their beautiful wings
begged them for
the smallest drop from in their wings
and they promised
that always
in their flight
they would be like
the gypsy soul
sharing love of life
everywhere they passed.

The gypsy-angels also
stole God’s commandaments
giving their heart to all people
but
the world’s peoples
would never understand them
they always were afraid to
exchange even a word
with
the gypsy-angels
so the gypsy-angels set forth traveling from people to people
like
the sky going far away from earth
although
the gypsy-angels
always
have been
and remained
near
God.

translated by
Adam J. Sorkin and Cristina Cîrstea

Die Zigeunerengel

Am Anfang war der Himmel
der Erde sehr nahe
du konntest
ihn mit der Hand berühren
unsere vielen Sünden
entfernten ihn
und
heute
bleibt die Erde
dem Himmel fern.

Aus dem Dunkel des Alls
und
der Erde
an dem ersten hellen Sonnenstrahl
vor langer Zeit
am Ufer des Meeres
wie
der Sand
vom Winde verstreut
am Horizont der Welt
segnete Gott
die Zigeunerengel
mit weitgeöffneten Flügeln allüberall.

Wenn das Schicksal
mit dir spielt und dich wirft
in des Lebens Schlamm
reichen dir nur
die Zigeunerengel
ihren Flügel
wischen deine Träne weg
auf die Saite der Geige
legen sie ihre Seele
und ihre Musik
dreht des Himmels Schlüssel
und öffnet
das ganze Universum
Sterne und Mond
werden vom Zauber umfangen
die Bäume tanzen
die wiedergeborene Erde
wendet dein Schicksal
und alles ist schön
ist Licht
allein.

Die Zigeunerengel
kamen nicht mit leeren Flügeln in die Welt
sie brachten was sie tragen konnten
von
Jenseits des Himmels
so daß
ihre Flügel schwer wurden
die Vögel des Himmels
sahen die reichbestellten Flügel
und baten
die Zigeunerengel
ihnen etwas davon abzugeben
damit sie flögen
über die ganze Welt
wie
der ergrünte Grashalm
den Weg vor sich
die Augen der Sonne zugewandt
wie
die Wurzel der Erde im Frühling
stets Freiheit auf den Flügeln tragend
und dann
baten sie die Schmetterlinge
die ihre so schönen Flügel bewunderten
Tropfen von den Flügeln
abzugeben
und sie versprachen
daß sie stets
in ihrem Flug
der Zigeunerseele
ähnlich sein werden
frei
aller Orten
Lebensfreude verschenkend.

Die Zigeunerengel
stahlen Gottes Gebote
schenkten ihr Herz den Menschen
aber
die Menschen
verstanden es nie
und fürchteten sich immerzu
mit den
Zigeunerengeln zu sprechen
so daß sie sich nach und nach
entfernten
wie der
Himmel von der Erde
während
die Zigeunerengel
seit eh und je
neben
Gott
waren und geblieben sind.

Deutsche Fassung: Beatrice Ungar

*
* *

Mersul timpului
în
Clepsidra Pământului
un cal alb – viaţă
un cal negru – moarte
mereu
aleargă
în
cântecul
înaintea zorilor – răsare
în
liniştea
Dinaintea Tăcerii

*
* *

O phirimos le cirohko
ande
Klepsidra la phuweati
khă grast parno – civava
khă grast kalo – mullimos
butivar
prastel
ando
dillabaimos
angla o kham te anklel
ando
ujimos
Angloa Aşimos.

*
• *

The sifting of time
through
Earth’s hourglass
a white horse—life
a black horse—death
always
running
in
the song
before sunrise
in
the silence
before peace.

translated by
Adam J. Sorkin and Cristina Cîrstea

* * *
Der Lauf der Zeit
in
der Erde Sanduhr
ein weißes Pferd – das Leben
ein schwarzes Pferd – der Tod
laufen
stets
im Lied
vor dem Sonnenaufgang
in
der Ruhe
vor dem Schweigen.

Deutsche Fassung: Beatrice Ungar

Basarabeni în cursa pentru parlamentul României

noiembrie 24th, 2008
Eugen Tomac promite cetățenie persoanelor din Republica MoldovaEugen Tomac promite cetățenie persoanelor din Republica Moldova

Candidații basarabeni au devenit un fel de vedete ale alegerilor pentru Parlamentul României.

Republica Moldova este inclusă la colegiul 2 – Europa de est și Asia – pentru alegerea Camerei Deputaților și la colegiul 1 – Europa și Asia pentru alegerea Senatului.

Principalele partide politice au atras nume de rezonanță în această competiție: Eugen Tomac este candidatul Partidului Democrat-Liberal pentru Camera Deputaților, Tudor Panțîru este candidatul alianței PSD-PC pentru același colegiu uninominal, iar pentru Partidul Național Liberal candidează Nicolae Dabija.

Senatorul PRM Ilie Ilașcu candidează pentru un nou mandat la Senat în colegiul Europa și Asia, iar Mircea Druc este candidatul PD-L la colegiul 8 Suceava pentru Camera Deputaților.

Probabil cel mai intens mediatizat este Eugen Tomac, consilier pe lângă președintele Traian Băsescu. În vârstă de 27 de ani, originar din sudul Basarabiei, comuna Oziornoie (Babele), actualmente în Ucraina, el este de formație istoric și se bucură desprijinul unor personalități importante din Republica Moldova, între care tânărul primar al Chișinăului, Dorin Chirtoacă.

Tudor Panțîru, în vârstă de 57 de ani, este un jurist cu vechi state în tribunalele internaționale: judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO, 1996 – 2001), membru al Curții Constituționale a Bosniei (2002 – prezent), membru al Curții Supreme a provinciei Kosovo (2004 – prezent).

De judecătorul Panțîru mă leagă o amintire personală, l-am intervievat cu prilejul depunerii de către deținuții din grupul Ilașcu de la Tiraspol a unei plângeri împotriva Federației Ruse la CEDO.

Un ziar din București a publicat transcrierea interviului, în urma căreia Rusia a cerut recuzarea domnului Panțîru pe motiv de antepronunțare. Cotidianul respectiv transcrisese greșit “Eu consider” în loc de “Ei consideră” când judecătorul explica motivarea plângerii din punctul de vedere al reclamanților.

La rugămintea domnului Panțîru, am scris o scrisoare președintelui CEDO în care explicam greșeala de transcriere și ca urmare cererea de recuzare a fost respinsă.

Nicolae Dabija, în vârstă de 60 de ani, este un foarte cunoscut publicist și om politic basarabean. De mai multe ori ales deputat în Parlamentul Republicii Moldova, domnul Dabija este în prezent președinte al Forumului Democratic al Românilor din Republica Moldova, organizație unionistă.

Director al săptămânalului Literatura și Arta, domnul Dabija este cunoscut pentru combativitatea sa în sprijinul cauzei naționale, care l-a implicat în mai multe controverse, cea mai cunoscută fiind expulzarea sa din Partidul Social Liberal al lui Oleg Serebrian ca urmare a editorialului său “Rusoaicele”, în care a fost acuzat de xenofobie.
Candidatul cel mai cunoscut în România este în Ilie Ilașcu, 56 de ani, senator PRM din anul 2000, fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova între 1994 și 2000, dar mai ales deținut de către autoritățile separatiste de la Tiraspol (1992 – 2001) și condamnat la moarte în 1993 sub acuzația de acte teroriste în timpul războiului civil din Transnistria din 1992.

Deși candidează pentru un al treilea mandat consecutiv, senatorul Ilașcu este dezavantajat de scorul slab din sondaje al PRM, partid care riscă să nu depășească pragul electoral de 5%, caz în care singura soluție pentru domnul Ilașcu este să câștige majoritatea absolută în colegiul său uninominal, perspectivă practic imposibilă.

În sfârșit, veteranul basarabean al politicii românești, Mircea Druc, 59 de ani, fost premier al Republicii Moldova între 1990 – 1991, este deja la a patra participare în alegeri în România.

În 1992 a candidat independent la președinția României, obținând 2,75% din voturi, în 1996 în fruntea Partidului Reîntregirii Opțiunea Daco-Latină a obținut 0,23% din voturi în alegerile parlamentare, în 2004 (după ce a fost trimis diplomat în Brazilia între 2001 și 2004 de guvernul PSD) a candidat din nou fără success pe listele PRM, iar acum își continuă periplul pe la partidele românești, de data aceasta cu cea mai mare șanse de a fi ales, la PD-L.

Cetățenia română

Votanții din Republica Moldova vor manifesta probabil un interes mai mare, anul trecut la referendumul privind destituirea lui Traian Băsescu fiind prezenți 5000 de alegători, număr limitat datorită existenței a numai două secții de votare, dat fiind refuzul autorităților de la Chișinău de a permite deschiderea unor consulate la Bălți și Cahul.

De această dată sunt deschise patru secții de votare, toate la Chișinău, după cum urmează: 118, CHIȘINĂU 1 str. București nr. 66/1, 119, CHIȘINĂU 2, str. Vlaicu Pârcalab nr 39, 120, CHIȘINĂU 3, str. Grigore Ureche nr. 2 și 121, CHIȘINĂU 4 str. Grigore Ureche nr. 2.

Nu se știe exact câți cetățeni ai României se află acum în Republica Moldova. Între 1991 și 2001 au redobândit cetățenia română circa 100000 de persoane, dar după schimbarea legii și supendarea redobândirii în procedură accelerată, mai puțin de 4000 de persoane din Republica Moldova au redobândit cetățenia română după 2002.

De altfel, candidații basarabeni au făcut din redobândirea cetățeniei române de către persoanele din Republica Moldova un punct principal al campaniei lor.

România acordă redobândirea cetățeniei pentru persoanele și urmașii lor– până la a treia generație – care au fost cetățeni ai României înainte de 1940, fără deosebire de etnie, ceea ce înseamnă peste trei milioane de cetățeni ai Republicii Moldova și probabil vreo două milioane de cetățeni ai Ucrainei.

Procedura a fost suspendată în decembrie 2001, cu două săptămâni înainte de aborgarea regimului vizelor Schengen pentru cetățenii români. Uniunea Europeană nu are obiecții oficiale la modificarea legii cetățeniei, dar neoficial se opune creării unui număr potențial de peste trei milioane de cetățeni ai UE în Republica Moldova. Dar candidații care promit redobândirea cetățeniei pentru cei din Republica Moldova nu menționează aceste obiecții.

Revista ACUM nu sprijină niciun partid sau candidat în alegerile parlamentare din 30 noiembrie.

Noi viziuni europene în legătura cu integrarea europeană a RM

noiembrie 24th, 2008

Vizita de la Chişinău (18-19 noiembrie a.c.) a unei delegaţii a Comisiei europene în frunte cu Hugues Mingarell, vice-directorul general al Directoratului general pentru Relaţii Externe, evidenţiază interesul emergent al UE faţă de situaţia din RM. Misiunea diplomatică condusă de Hugues Mingarell este calificată de oficialii europeni drept un semnal clar al fortificării raporturilor moldo-comunitare şi al suportului enorm acordat de Bruxelles aspiraţiilor europene moldoveneşti şi reformelor democratice desfăşurate în RM. În schimb, autorităţile moldoveneşti continuă să facă promisiuni politice cu privire la onorarea responsabilităţilor sale în contextul integrării europene a RM.

Iniţial, UE lega începutul reflecţiilor asupra negocierilor privind semnarea unui nou acord de cooperare moldo-comunitar de calitatea alegerilor parlamentare din 2009. În prezent, oficialii europeni se arată dispuşi să aprofundeze negocierile cu Chişinăul pentru semnarea unui „Acord de Asociere” în concordanţă cu dinamica reformelor interne realizate de actuala conducere, dar şi cu modul în care aceasta respectă angajamentele în sfera drepturilor omului, statului de drept şi democraţiei. Pe lângă aceste cerinţe tradiţionale, europenii pun accentul, în mod imperios, pe libertatea de exprimare şi transparenţa politică a autorităţilor moldovene în timpul alegerilor parlamentare din 2009.

Monitorizarea Planul de Acţiuni RM-UE a demonstrat că implementarea acestui acord nu a asigurat îmbunătăţirea situaţiei în domeniul libertăţii de exprimare (libertatea mass-media). UE este conştientă de faptul că respectarea defectuoasă a acestui principiu poate cauza alegeri nedemocratice (de fapt, nerespectarea acestui principiu ar putea genera exercitarea unui vot în necunoştinţă de cauză de către alegătorii moldoveni).
Pe fondul unei reticenţe constante a autorităţilor moldovene faţă de drepturile omului şi principiile democratice de guvernare (reflectate în rapoartele de monitorizare locale, rapoartele internaţionale de profil etc.), Bruxellul a pus în aplicare tactica “paşilor mici”. Conform acestei viziuni oficialii europeni se limitează la câteva obiective esenţiale în raport cu RM (libertatea exprimării şi transparenţa politică), celelalte fiind promovate în regim obişnuit (drepturile omului, statul de drept). De calitatea realizării lor va depinde nu numai componenţa politică a următorului parlament moldovenesc, dar şi funcţionalitatea, stabilitatea şi pro-europeismul lui.

În afară de libertatea exprimării, oficialii europeni au invocat şi transparenţa politică în calitate de imperativ. Acest demers este complementar libertăţii de exprimare, căci lipsa de deschidere şi transparenţă în mediul politic diminuează potenţialul protagoniştilor acestui tip de libertate şi viceversa. Or, logica acestor demersuri constă în intenţia europenilor de a fortifica opoziţia (politică şi civică) din RM, cu scopul “europenizării” următorului Parlament al RM şi favorizării forţelor politice cu adevărat democratice şi pro-europene. În orice caz, Burxellul şi-a asigurat o “fereastră de oportunităţi” prin Parteneriatul Estic (acceptat de actuala guvernare), care va permite o integrare europeană la scară regională, chiar dacă guvernele naţionale vor fi duplicitare sau parţial interesate în problema integrării europene, sau mersul reformelor interne vor fi trenate sau mimate.
Totodată, transparenţa politică solicitată de oficialii europeni ar permite fixarea unei anumite predictabilităţi a politicii autorităţilor moldoveneşti, mai ales în contextul discuţiilor semioficiale purtate de Chişinău cu Moscova pe marginea reglementării transnistrene (Summitul CSI de la Chişinău este un exemplu plauzibil în acest sens).

Lipsa de transparenţă din partea factorilor de decizie din RM creează suspiciuni în cancelariile europene, limitându-le terenul de manevră pe plan geo/politic în favoarea intereselor şi acţiunilor ruse (în perioada electorală prezenţa rusă se va intensifica, de aceea UE urmăreşte să obţină din partea Chişinăului angajamente categorice privind transparenţa actului de guvernare). În atingerea acestui obiectiv, UE mizează pe receptivitatea oficialilor moldoveni amplificată de dificultăţile de ordin electoral pe care le confruntă PCRM (diminuarea sprijinului pentru PCRM în sondajele naţionale etc.). De asemenea, aceasta contează pe dispoziţia pro-europeană puternic accentuată în societate, care poate exercita presiuni enorme asupra guvernării RM, dacă ultima va ignora cerințele venite de la Burexelles.

Portugalia: în nord, la celebrele pivniţe cu vin de Porto

noiembrie 24th, 2008
Pivniţele Cálem, pe malul râului DouroPivniţele Cálem, pe malul râului Douro

Nicio vizită în Portugalia nu este completă fără o deplasare în Nord, la celebrele pivniţe de vin de Porto. Înlănţuite de-a lungul râului Douro, în faţa oraşului Porto, pivniţele celor mai importante podgorii din regiune îşi aşteaptă vizitatorii, cumpărătorii şi ziariştii în căutare de subiecte.

Vă invit să vizităm împreună pivniţele cooperativei Cálem.

Porto este oraşul patrimoniu mondial care a botezat vinul cu acelaşi nume. De cealaltă parte a râului Douro se află Cálem, cooperativa de producţie şi export de vin de Porto fondată în anul 1859 de António Alves Cálem. Podgoria pune la vânzare cira 4 milioane de litri de vin în fiecare an. Ne aflăm la capătul regiunii delimitate a râului Douro, leagănul vinului de Porto. Este un peisaj unic, patrimoniu mondial al Unesco şi prima regiune viticolă delimitată din lume.

Printre butoaie enorme de cincizeci şi şase de mii de litri, si altele mai mici de numai cinci sute de litri, ne plimbăm agale prin pivnitele umede şi cu miros ameţitor. Vinul de Porto, mi se explică, este un vin licoros obţinut prin stoparea maceraţiei prin adăugarea de rachiu din vin. Poate fi alb, rubiniu sau Tawny, dupa cum ne lămureşte ghida noastră, Ângela Serrão.

Vinul alb poate fi sec, demisec şi unul foarte dulce numit “Lacrima”. Cele seci şi demiseci sunt servite ca aperitiv. “Lacrima” este un vin atãt de dulce, încât dacă agităm paharul se formează o lacrimă pe pereţii de cristal. Acest vin acompaniază, de obicei desertul, de pildă îngheţata.

Toate vinurile de Porto albe sunt servite la o temperatură între 6 şi 8 grade, în timp ce vinurile roşii sunt servite la o temperatură de circa 16-18 grade.

Calém produce vin roşu rubiniu, care este păstrat numai trei ani în butoaie din stejar franţuzesc iar apoi este îmbuteliat. Este, deci, un vin tânăr cu gust de fructe şi o culoare asemănătoare rubinului.

Toate vinurile de Porto sunt dulci şi au 20 de grade alcool, de aceea sunt băute ori înainte ori după masă.

O altă categorie de vinuri roşii sunt vinurile Tawny. Acest vin este ţinut circa 3 ani în butoaiele mari, iar apoi trece în cele mai mici. Fiind în contact prelungit cu lemnul, aceste vinuri au o culoare maronie deschisă şi capătă un gust specific.

Podgoriile Cálem mai produc vinuri de 10, 20, 30 şi 40 de ani vechime. Cele de 10 şi de 20 de ani pot fi băute cu produse de patiserie, iar cele mai vechi au un gust mai complex, un amestec de fructe seci şi mirodenii şi pot acompania nuci, alune sau prune uscate.

În sfârşit tot aici sunt produse şi vinurile Vintage, care îmbătrânesc în sticle timp de 10, 20 de ani. Înainte de consum sticla trebuie pusă în poziţie verticală timp de câteva ore, pentru depozitarea sedimentelor, iar vinul trebuie decantat. Vinurile Vintage trebuie băute în două-trei zile ca să nu-şi piardă calităţile prin oxidare. Aceste vinuri fructate, intens, pot acompania brânzeturile cu un gust mai puternic. Toate celelalte vinuri de Porto trebuie băute în cel mult 8 luni după deschiderea sticlei.

Bineînţeles că n-am aşteptat atâta vreme, pentru că vizita s-a încheiat cu o degustare de vinuri de Porto. Şi am ciocnit fiecare pe limba lui… Saúde! Noroc!

––––––––––––
Pagina piviniţelor Cálem: http://www.calem.pt/
Informaţii turistice complete despre Porto şi nordul Portugaliei: http://www.visitportoenorte.com

De la presa crizei la criza presei

noiembrie 24th, 2008

M-am tot gîndit zilele acestea la relaţia dintre criza economică abia demarată şi care, în versiunea optimistă, va mai dura în faza acută cel puţin vreo 14 luni, urmînd să se atenueze treptat, şi presa noastră cea de toate zilele. E stupefiant cît de puţin a stat subiectul în atenţia acesteia, dar mai ales cît de puţin profesional, urmărind, şi în aceste împrejurări dramatice, tot senzaţionalul, tot ceea ce cred jurnaliştii noştri şturlubatici că e „spectaculos”. Din păcate, criza nu va fi spectaculoasă, ci dureroasă, ternă, cenuşie şi aşa vor fi şi vieţile noastre abia introduse în „filmul color”.

Dar „Koniec filma”, cum se încheiau filmele sovietice de pe vremuri! În afara cîtorva ziare quality, a unor televiziuni de nişă şi a puţinilor comentatori cu ceva economie în cap şi capul pe umeri, lumea presei a fost mai atentă la caraghioslîcurile campaniei electorale decît la criză, tratînd de altfel ambele teme în acelaşi ton, superficial şi „haios”, ca să nu spun de-a dreptul prosteşte. Şi asta nu va rămîne nerăzbunat! De altfel, „răzbunarea” a început! Criza e abia la debut, dar toate firmele, mari şi mici, şi-au redus drastic bugetele alocate publicităţii, „sponsorizărilor” şi altor „cheltuieli de reprezentare” şi asta se va vedea, a început să se vadă deja, în bugetele instituţiilor de presă, chiar dacă pe moment acestea mai „sug” ceva bani de la candidaţii avîntaţi în comedia uninominală. De altfel, cum alegerile au loc la patru ani, veniturile din publicitatea electorală seamănă mai degrabă cu un bacşiş aleatoriu decît cu o finanţare temeinică. Şi nu doar că se reduc sumele din publicitate, dar firmele, în fugă după economii, au trecut la schimbări ale stilului publicitar şi ale căilor de transmitere a mesajului.

Deja industria locuitului, prima lovită în moalele capului de criză, se mută de la televiziune la radiouri şi în presa scrisă, unde tarifele sînt mai mici. Şi, pe deasupra difuzează scurte extrase din clipurile mai vechi şi mai lungi! Urmează, la un pas în urmă, industria şi comerţul cu automobile, altă zonă economică lovită de criză, şi tac în ceea ce priveşte sistemul bancar, pentru că e o zonă foarte sensibilă, unde pînă şi zvonurile sînt factori de declanşare ori întreţinere a crizei.

Prin urmare, primele care vor suporta lovitura în plin – şi deja au încasat primii pumni! – sînt televiziunile. Nu cred că paguba este foarte mare – şi aşa sînt prea multe şi mai toate incredibil de proaste, indiferent dacă ne uităm la cele „centrale”, la filiale locale ale acestora ori la localele, Doamne iartă!, poreclite „indepedente”. Avînd o triplă sursă de finanţare – buget, abonamente şi publicitate – desigur că vor rezista mai bine posturile naţionale şi studiourile teritoriale ale acestora. Ba chiar, ar putea profita de pe urma crizei, putînd atrage mai uşor publicitatea pentru că-şi pot permite tarife mai scăzute.

Nu ştiu dacă e bine, pentru că se poate contura o tendinţă de monopol. Mai ales că se e vor duce în iadul televiziunilor o parte – sau îşi vor reduce motoarele – din posturile „generaliste”, cu tot cu programele lor „de distracţie” de doi lei snopul. Nu pentru că românul n-ar mai face haz de necaz, dar pe vremuri de criză devine mai exigent şi în ceea ce priveşte umorul. Comparaţi bancurile de pe vremea crizei de sistem a comunismului, din anii `80, cu umorul căznit de tranziţie! Vor rezista bine şi unele posturi de nişă, de informaţii politice şi economice, cu condiţia să-i pensioneze pe alde Păunescu, Cristoiu, Gâdea, Moraru, badea Mircea sau „omul Stan cu laptopul”. Posturile „DDD” dej au luat-o la vale şi nici o Elodie nu le mai poate opri căderea. Din televiziunile locale, nu va rămîne mare lucru, iar cei care au mizat pe finanţarea mai multor posturi deodată şi-au făcut nişte calcule complet greşite. Mai ales cînd deja pierd deja cu un „bisăptămănal”.

Fără îndoială, radiourile vor rezista mai bine şi vor fi tot mai audiate. Mai întîi, pentru că costurile sînt mai mici şi deja au început să atragă mai multă publicitate – dar din mult mai puţină! –, al doilea, pentru că pot fi ascultate şi din maşină cînd te duci să-ţi cauţi slujbă după ce vei fi rămas şomer şi nu mai ai vreme de pierdut în faţa ecranului cu „din dragoste”, „atacul blondelor”, „surprize nesurprinzătoare” sau alte minuni lazaroviene. De bună seamă şi în această categorie au o şansă în plus posturile quality, deci cele care au trecut de faza cu două glume slabe între trei melodii care nu obosesc mintea. Cele care au şi comentatori veritabili în domeniile economic, politic, social pleacă cu un atu în plus, celealte ori îşi caută aşa ceva, restructurîndu-şi grilele, ori dispar. Nici aici nu e mare pagubă, oricum sînt mai multe radiouri decît oameni de radio!

Dar, probabil, în presa scrisă, care este cea mai hipertrofiată dintre toate, se vor produce metamorfozele cele mai mari. Dacă era nevoie de o criză ca să fie stopată „tabloidizarea” cvasi-generală, fie binevenită criza atunci! Ziarele care au rezistat tentaţiei „tabloidizării”, care au investit deja masiv, cînd era încă posibil, în direcţia unei linii quality au de cîştigat. Nu vor dispărea complet tabloidele – în orice societate şi în orice condiţii, există o zonă a imbecilizării şi imbecilităţii! –, dar nu vor rezista toate şi nu la tirajele de acum! Cele care sînt acum se vor bate tare „pe felie” pentru a supravieţui. Să fie primit! Mai ales că şi ziare, indiferent de ce categorie vorbim, avem prea multe pentru cît poate duce pe bune economia, aşa că vor mai dispărea dintre cele finanţate la negru, ca să nu mai vorbesc despre cele create doar pentru a servi doar ca „pistoale de cuvinte”.

Cînd nu sînt bani, nu sînt nici pentru mită, nici pentru „ajutoare” dezinteresate! Vor dispărea şi o mulţime de publicaţii „lucioase”, începînd cu cele pentru femei, unde „inflaţia” e foarte mare. Orice doamnă, avînd de ales între parfum şi articolul despre el, îl va alege pe cel dintîi!

În fine, în ciuda estimărilor excelentului analist media Iulian Comănescu, prevăd continuarea exploziei în domeniul blogingului. Nu doar pentru că e zona de maximă libertate de exprimare, ci şi pentru că nu costă aproape nimic. Din acelaşi motiv, cred că o parte a publicităţii, mai consistentă decît acum, va migra în această zonă a presei. Cam aşa întrevăd evoluţia presei noastre la începutul crizei. Va fi interesant să-mi verific evaluările la sfîrşitul acesteia. Desigur, dacă îl prind!

Medvedev – Putin – conducerea bicefală de la Kremlin

noiembrie 24th, 2008

La 7 mai 2008, Dimitri Medvedev a preluat oficial functia de presedinte al Federatiei Ruse. Conform intelegerilor preliminare, noul presedinte l-a numit imediat pe predecesorul sau Vladimir Putin in functia de prim-ministru. In acelasi timp, Putin a preluat conducerea Partidului Rusia Unita, care detine o majoritate confortabila in parlament. Rearanjamentele din conducerea de la Moscova au creat o noua structura politica in care exista doua centre de putere, una in jurul presedintelui Medvedev la Kremlin si alta in anturajul premierului Putin. Aparent, fostul sef suprem Putin a devenit subalternul fostului protejat Medvedev.

Traditional, Rusia a fost guvernata in mod autoritar de un singur „conducator”. Noua configuratie bicefala de la Moscova a elicitat speculatii animate in presa internationala in legatrura cu evolutia viitoare a tarii atat pe plan intern cat si in exterior.

Conform sondajelor de opinie, doua treimi din rusi sunt convinsi ca presedintele Medvedev va activa la discretia premierului Putin care va ramane in contiunare personalitatea politica dominanta in Rusia. Multi comentatori cred ca, mai curand sau mai tarziu, Putin intentioneaza sa revina oficial la Kremiln ca presedinte. Constitutia nu permite trei mandate consecutive la presedentie dar nu interzice mandate aditionale pentru un fost presedinte dupa un oarecare interval in care altcineva detina functia respectiva.

PRESEDINTELE MEDVEDEV SI PREMIERUL PUTIN

In decursul „campaniei electorale” si a discursului de la ceremonia de inaugurare, Medvedev a facut anumite declaratii in care a promis ca va adopta o politica de liberalizare, de respectare a drepturilor individuale si de aderare la principiile democratiei. El a afirmat ca „trebuie sa abordam un respect incontestabil pentru legi si sa renuntam la nihilismul legal care nu permite modernizarea societatii…Cel mai important obiectiv al meu (ca presedinte) este sa avansez liberatatile civile si economice”.

In varsta de 42 de ani, Medvedev a fost profesor la Facultatea de Drept din Sankt Petersurg, nu a provenit din serviciile de securitate si nu a fost militar. Nefiid parte din „silovikii” promovati de Putin, declaratiile lui ar putea avea o oarecare credibilitate. Din nefericire, si Putin a mentionat frecvent necesitatea respectarii legilor, asigurarii independentei massmedia si veneratiei pentru valorile democratiei. Ceeace nu l-a impiedicat sa abuzeze in mod flagrant prevederile Constututiei „democrate” a Rusiei. Ca presedinte, el a virat puternic spre autoritarism, a centralizat puterea politica la Kremlin si a acumulat o avere personala de peste 40 de miliarde de dolari.

Campania electorala si alegerile pentru presedinte au fost farsiale. Candidatul Medvedev a fost selectionat de Putin. Lipsit de optiuni politice reale, electoratul a votat automat in favoarea lui Medvedev, fara sa stie mare lucru despre candidatul oferit de Putin.

PUTIN RETINE PARGHIILE PUTERII

Inainte de a renunta la presedentie si de a accepta functia de prim-ministru, Putin a modificat legile in asa fel incat sa mareasca sansele de a-si continua dominatia personala. Printre alte masuri importante, el a transferat „supravegherea” guvernatorilor si a serviciilor de securitate de la presedentie la guvern.

Ca lider necontestat al singurului partid dominant din parlament, Putin ar putea modifica prevederile Constitutiei, ar putea controla selectionarea personalului din anturajul presedintelui si, in cazul unor „neintelegeri majore”, l-ar putea mazili pe presedinte. Pe de alta parte, presedintele Medvedev a devenit noul sef suprem al fortelor armate, are prerogativul de a-l demite pe primul-ministru si ar putea forta autodizolvarea parlamentului in cazul in care acesta i-ar respinge repetitiv o propunere legislativa.

Ministrii de la Externe, Finante si Aparare, Serghei Lavrov, Alexei Kudrin si, respectiv, Anatoli Serdiukov, loialisti ai lui Putin, si-au pastrat functiile in noul guvern. Un alt Putin loialist, Nikolai Makarov, l-a inlocuit pe Iuri Baluevski ca sef al Statului Major al Armatei. Mult mai semnificativa a fost numirea lui Serghei Nariskin, fost sef de cabinet al lui Putin in functia de administrator-sef la Kremlin. Fostul comandant al serviciilor de securitate, Nikolai Patrusev, a fost transferat la al Consiliul de Securitate al Rusiei unde poate influenta deciziile noului presedinte Medvedev. Generalul Alexandr Boritnikov a devenit noul comandant al seviciului de securitate FBS.

Igor Secin, un personaj abraziv si intrigant, fost sef de cabinet adjunct la Kremlin sub Putin si fost ofiter KGB, a fost numit vice prim-ministru. Serghei Sobianin, fostul sef al administratiei prezidentiale al lui Putin, a devenit secretar general al guvernului.

Putin a demis o serie de siloviki care devenisere prea ambitiosi si puternici. Astfel, fostul Ministru de Justitie Vladimir Ustinov, fostul Ministru al Apararii si pretendent la presedentie Serghei Ivanov si KGB-istul „dur” Viktor Ivanov au fost indepartati din functii si marginalizati. Generalii si sefii serviciilor de securitate care se supun constitutional lui Medvedev, vor trebui sa decida curand in ce masura vor sa mentina o relatie de subaltern fata de Putin.

Argumentand ca intregul guvern este prea inflexibil, Putin a creat un „prezidium” restrans care include vice premierii si ministrii mai importanti precum cei de la Externe si de la Aparare. Acest grup restrans se va intruni separat, fara sa necesite participarea celorlalti ministrii sau a presedintelui.

DEMOCRATIE SIMULATA

Medvedev a declarat ca „respectarea drepturilor cetatenilor, asigurarea libertatilor individuale si protejarea institutiilor democratiei trebuie sa fie preocuparile preponderente in activitatea statului”. Oficialii rusi pretind ca regimul creat de Putin in Rusia este democratic. In realitate, speriat de revolutiile „colorate” din Ucraina, Georgia si Kirghistan, Putin a faurit un sistem original pe care l-a denumit „democratie suverana”. Afirmand ca a trebuit sa previna „interventiile malefice” ale puterilor straine in afcereile interne ale Rusiei, el a incorsetat progresiv societatea, a alungat sau a emasculat organizatiile neguvernamentale, a aservit massmedia, a promovat intoleranta fata de oponenti si a eliminat participarea publicului in viata politica. In aceste conditii, justitia nu are cum sa actioneze independent, massmedia nu isi permit sa se exprime liber si conversatia politica este admisibila numai in limitele in care nu contravine „intereselor de stat”.

Formalismul democratic creat de Putin in Rusia ascunde un regim clientelar si corupt, dominat de magnati financiari si fosti ofiteri de securitate si paralizat de o birocratie sufocanta, obsedata de imbogatirea proprie. Aceasta pseudodemocratie „originala” discrediteaza principiile democratiei liberale, viciaza perceptiile populatiei fata de institutiile democratiei si creaza conditii in care cetatenii prefera venirea la putere a unui lider puternic capabil sa „primeneasca” societatea.

Putin si-a plasat fostii „colegi” din KGB in functii importante din guvern, din parlament si din economie. Acesti „siloviki” au initiat o redistribuire agresiva a proprietatilor si resurselor acaparate fraudulos de anumiti oligarhi in anii 1990 si au restabilit autoritatea statului asupra multor mari firme ruse care controleaza productia, transportul si exportul de petrol si gaze naturale.

Cel mai mare impediment pe calea liberalizarii Rusiei este alianta nefasta intre elitele politice si economice care domina societatea. Membrii acestor retele de putere se opun cu inversunare oricarei evolutii spre o organizare sociala in care exista transparenta, concurenta reala si responsabilitate in fata justitiei. Cei de la putere pretind ca Rusia inca nu are „maturitatea” necesara pentru a adopta liberalismul democrat sub forma in care exista in occident. Propaganda oficiala anti-americana le faciliteaza consolidarea proprie la putere, le inlesneste identificarea falsa cu „interesele nationale” si le permite sa creeze „infricosare” care sa stimuleze solidarizarea populatiei cu liderii existenti pentru a face fata amenintarilor din partea „colosului” american.

Chiar daca Medvedev ar intentiona sincer sa liberalizeze societatea, el ar intampina o rezistenta acerba din partea stucturilor oligarhico-politice care s-au consolidat la putere in ultimii opt ani. Aceptarea reala a statului de drept, a surselor de informatii libere si a opozitiei neingradite ar submina existenta noului regim.

POLITICA EXTERNA

Sub Putin, politica externa a Rusiei a devenit progresiv mai asertiva, mai stridenta si mai imprevizibila. Aspirand sa maximalizeze influenta, prestigiul si prestatia Rusiei la nivel global, Putin a evitat o asociere evidenta cu alte puteri existente.

Constitutia Rusiei prevede ca presedintele enunta si decide in probleme de politica externa. Initial, Medvedev a incercat sa domoleasca retorica abraziva a predecesorului sau in relatiile cu strainatatea. Pe cand in trecut primii ministri au evitat sa traseze directive in politica externa, premierul Putin se pronunta autoritativ in probleme de relatii internationale si nu ezita sa faca declaratii ostile la adresa altor state. Ca sa-si consolideze autoritatea personala in politica externa, el l-a numit ca sublatern la guvern pe Iuri Usacov, fostul ambasador al Rusiei la Washington.

Datorita ascendentei vertiginoase a Chinei, a vulnerabilitatii teritoriilor Federatiei Ruse la est de Urali, si a pericolului islamismului radical in Asia, Moscova are nevoie de o alianta cu puterile occidentale si mai ales cu Statele Unite. Din nefericire, Putin a adoptat o politica externa adversativa fata de SUA si s-a opus cu inversunare extindereii NATO spre est. Atitudinea ostila a Moscovei fata de Occident arata ca elitele politice din Rusia nu au acceptat dezmembrarea fostei Uniuni Sovietice si ca prefera revenirea la ordinea internationala antebelica in care sferele de influenta ale tarilor puternice erau respectate.

Intr-o oarecare masura, Putin a reusit sa dezbine democratiile euro-atlantice ca sa previna prezentarea unui front comun in tratativele cu Moscova si ca sa evite o condamnare universala a politicii externe si a deficitului democratic din Rusia. Putin a promovat o relatie bilaterala preferentiala cu lideri occidentali influenti din Germania, Franta si Italia care, ulterior, au insistat in cadrul forurilor euro-atlantice ca Rusia trebuie sa fie acceptata „asa cum este”, ca „interesele Rusiei” trebuie sa fie luate in consideratie si ca Moscova trebuie sa fie consultata inainte de elaborarea deciziilor de securitate ale comunitatii occidentale.

Pe motiv ca au nevoie de Rusia pentru colaborari in domeniile de securitate, energie si neproliferare, o parte din politicienii occidentali continua sa fie deosebit de grijulii „sa nu supere” liderii de la Moscova, sa le acorde deferenta si sa nu le reproseze ca nu si-au respectat promisiunile facute atunci cand au fost acceptati in Grupul celor Opt si in Consiliul European.

Discursul agresiv al lui Putin la intrunirea cu liderii europeni de la Munchen, denuntarea unilaterala a Tratatului Fortelor Armate Conventionale din Europa, intransigenta in problema independentei Kosovo, opozitia vehementa impotriva instalatiilor anti-racheta din Europa Est-Centrala, atitudinea obstructionista in eforturile de rezolvare a „conflictelor inghetate”, lipsa de cooperare in tratativele cu Iranul, agresivitatea companiei Gazprom in eforturile de a monopoliza sursele de energie, transport si desfacere in Europa, si mai ales invazia si ocuparea militara a Georgiei, au viciat relatiile Moscovei cu Occidentul si au degradat validitatea „parteneriatului strategic” cu Rusia.

CONCLUZII

Noul model de conducere bicefala de la Moscova este fara precedent in Rusia. Este posibil ca Medvedev sa ramana servil fata de Putin si sa devina un figurant-loctiitor pana la revenirea fostului presedinte la Kremlin. Este clar ca, in viitorul apropiat, Putin va ramane dominant atat pe plan intern cat si in deciziile de politica externa. Legea votata recent ca sa se prelungeasca mandatul presedintelui de la patru la sase ani a introdus o noua dimensiune in abilitatea liderului de la Kremlin de a domina centrele de putere din Rusia.

Exista o oarecare posibilitate ca Medvedev, simtind puterea formidabila a presedentiei, sa-si afirme independenta, sa-si selectioneze singur asociatii si sa incerce sa-si aplice agenda proprie. Puternicile factiuni din elita politica rusa, concurand pentru influenta politica, beneficii materiale si acces la fondurile statului, vor incerca sa exploateze orice disensiuni dintre presedinte si premier. Intr-un stat clientelar, autoritarist si corupt, tensiuni intre diferite centre de putere devin inevitabile.

Deocamdata, Medvedev nu are statura politica sau inclinatiile viscerale ca sa modifice radical sistemul politic creat de Putin. Si nici nu ar fi in interes propriu sa imputerniceasca societatea in detrimentul guvernantilor decat daca o asemenea politica i-ar acorda legitimitate. In perioada curenta, in Rusia nu exista nici o entitate politica suficient de puternica pentru a forta implementarea unor reforme liberalizante pe plan intern, domolirea agresivitatii fata de vecini sau apropierea reala fata de familia democratiilor euro-atlantice.

Occidentalii ar putea sa-l incurajeze pe Medvedev sa devina un presedinte independent capabil sa ia decizii proprii. In cazul in care Medvedev refuza sa ramana marioneta lui Putin, dovedeste ca aspira sincer sa liberalizeze Rusia si incearca sa mobilizeze fortele modernizante intr-o confruntare directa cu conservatorii, ultranationalistii si alianta oligarhico-securista, el merita sa fie sustinut puternic din Occident.

Ce legătură este între un accident naval și arheologie?

noiembrie 24th, 2008

In saptamina care a trecut, o nava austriaca a lovit un motoslep romanesc. Acesta s-a scufundat imediat, tirind in adincuri cei doi marinari (cetateni romani), de la bord.

Anuntul preluat de presa, spunea ca e vorba de un accident “pe Dunare”, in apropiere de “Calarasi” si ca senalul (navigabil) “este foarte ingust, din cauza unei cetati inghitite de ape”.

In dreptul localitatii Silistra, Dunarea se desparte in doua brate. Dunarea propriu-zisa isi continua drumul spre est-nord-est. Dupa citiva kilometri (sapte) ajunge in dreptul localitatii Ostrov. De aici, se indreapta spre nord-nord-est. Dupa alti 11 km (aproximativ) ajunge in dreptul insulei Pacuiul lui Soare. Insulita (la 2-3 km in amonte de varsarea piriului Canlia in Dunare) este ingusta (citiva zeci-sute de metri) si lunga de citiva km. Insula este plasata intre Dunare la vest si un mic brat la est, care o separa de Dobrogea.

Bratul care pleaca spre nord (din dreptul Silistrei) se cheama Borcea. Se reuneste cu Dunarea in dreptul punctului Vadul Oii (unde e construit podul auto) si delimiteaza spre vest Balta Ialomitei de Baragan. La aproximativ 18 km de punctul “0″ pe bratul Borcea, e situat municipiul Calarasi. Judetul Calarasi cuprinde si Balta Ialomitei, pina aproape de Fetesti. (De aici, spre nord, Balta Ialomitei este subordonata administrativ judetului Ialomita) Granita judetului Calarasi cu Judetul Constanta, este reprezentata de “talvegul” Dunarii. (Deci insula in discutie apartine de jud. Constanta.) Distanta dintre municipiul Calarasi si locul accidentului este de 1-2 ore. (Depinde de tipul de ambarcatiune folosit si traseul ales: Borcea-Dunare sau prin canalele din Balta Ialomitei.)

Insula Pacuiul lui Soare (“vitele lui Soare”, in traducere libera; se cunoaste obiceiul de a lasa vitele libere in balta si a le aduna toamna; vezi si semnificatiile derivate ale cuvintului “pecus” ) este intr-o zona de trecere utilizata din cele mai vechi timpuri (invazia indoeuropenilor -inmormintari cu ocru-) pina in sec. XVIII-XIX. Alaturi de obiectivele arheologice din Silistra-Ostrov-Girlita-Galita-Dervent-Gura Canliei (malul dobrogean) se adauga IAS Roseti (Ferma 7, Gradistea Coslogeni) in Balta Ialomitei. Pe aici era una din caile terestre de legatura dintre Baragan si Varna, sau Tarile Romane si Istambul. (Alaturi de Vadul Oii si Isaccea). Nu intimplator, calaretii stafetari (din sec. XVI-XVII) au fost asezati in dreptul Clarasului de azi (de la acestia tragindu-se si numele orasului).

Ce este cu aceasta cetate, asezata pe insulita amintita?

In secolul X, Bizantul era intr-o tumultoasa epoca de revenire, dupa mai multe perioade de criza. (Modificari economico sociale -trecerea de la marea latifundie lucrata de sclavi la sistemul feudal-, invazii ale migratorilor din Asia si Europa -huni, slavi, bulgari, avari-, presiunea araba si un secol de lupte civile desfasurate sub pretextul promovarii/negarii icoanelor)

Noua epoca se leaga de numele dinastiei “macedonene”. In fapt, imparatii macedoneni isi dau seama de importanta micilor fermieri (tarani liberi, proprietari, platitori de impozite si obligati la satisfacerea obligatiilor militare -cu echipament propriu- fata de stat). Ei vor dezvolta un sistem legislativ care ii protejeaza pe acestia. Echilibrul dintre micii proprietari si marea nobilime este tinut de “stat” si administratia imperiala, compusa din eunuci. (In lunga practica a Romei, s-a constatat ca functionarii publici aveau tendinta de a fura -in avantajul familiei- sau de a-si aduce “tot neamul” in functiile publice, parazintind aparatul administrativ. Pentru a se evita astfel de fenomene, s-a ajuns la utilizarea de tineri special pregatiti, care erau scopiti de mici. Tentatia fraudei nu era indepartata, dar scopul acesteia, nu mai exista (neavind urmasi, etc., nu mai aveau de ce sa fure sau sa concentreze puterea in mina lor.) Lupta dintre nobilime (armata) si eunuci (administratia civila) dadea imparatului rolul de arbitru, puterea sa fiind formata atit de micii fermieri, cit si de negustorimea oraselor.

In fapt, aceasta noua glorie are aceleasi surse (suport economico-social) ca si prima epoca de glorie a Romei republicane: micii proprietari rurali. Tarani si soldati. (Aceeasi sursa ca si puterea nostra militara in sec. XIV-XV.)

Imperiul in refacere, s-a orientat spre sud. Recucerirea Cretei, Siriei, etc. Luptele dure cu arabii costau enorm si concentrau toate fortele militare pe teatre de razboi departate de Balcani.

In aceasta conjunctura, bulgarii redevin agresivi. Fideli conceptiilor lor, bizantinii cauta aliati pe care-i platesc sa faca “politie” de granita. De data asta, atentia lor s-a indreptat asupra lui Sviatoslav, cneaz de Kiev. (Desi mama sa, Olga, era crestina, el ramine ultimul tar rus pagin. Fratele sau, Vladimir, va crestina triburile ruse.) Tarul soseste, ii bate pe bulgari, dar….nu mai vrea sa plece. Tinutul frumos, bogatia de grine, peste, lemn, vinat, miere, sclavi, piata locala unde se intilneau produse din sud, vest, nord, il vrajesc pe Sviatoslav. El nu preda tinuturile cucerite bizantinilor, ci organizeaza o expeditie militara spre Adrianopole, concentrind si alte populatii din zona (bulgari, pecenegi, maghiari).

Bizantul, reactioneaza energic. Noul lider: Ioan Tzimiskes (general, mare feudal), lasa un corp de armata in sud si pleaca urgent in Balcani. Infringe coalitia condusa de Sviatoslav. Acesta se refugiaza in Dorostolon, care cade dupa un scurt asediu (cam 2 luni). Dupa aceste victorii, Tzimiskes lasa o garnizoana in zona, care construieste o cetate-port militar, pe o insula a Dunarii, la nord de Dorostolon. (Daca imi aduc aminte, datarea cea mai timpurie a cetatii este pe la 972-974, dupa datele arheologice.)

Dinastia macedoneana urca pe tron la 857. Fondatorul ei: Vasile I, apartine unei familii armeano-slave, stabilita in Macedonia. (Un barbat legendar, care a pornit dintr-o functie umila, la grajdurile imparatesti. Datorita “protectiei de fuste” -se pare ca era dotat exceptional, in mai multe privinte- avea sa ajunga imparat. Dinastia se stinge in 1057 (Putin timp dupa “Marea Schisma”:1054). Lupta dintre civili (administratie) si marea nobilime feudala, avea sa fie cistigata de acestia din urma care vor aduce la tron dinastia Comnen. (Dar dupa dezastrul de la Matzinkert -1071-, care avea sa deschida turcilor calea in Anatolia.)

In timpurile care ne intereseaza pe noi, imparat era Roman (956-963). Acesta s-a insurat cu Theofano. (O alta figura legendara a Bizantului). Se pare ca aceasta, impreuna cu eunucii de la palat, au complotat cu Nicefor Focas (generalul care a recucerit Creta) pentru asasinarea imparatului Roman, sotul Theofanei. Dupa moartea acestuia, Focas s-a casatorit cu Theofano, devenind imparat. Domnia sa a fost stralucitoare, dar scurta (963-969). (El l-a chemat pe Sviatoslav, care a sosit la 968.) Theofano a complotat iar. Indragostita de generalul Ioan Tzimiskes (nasul de botez al lui Vasile al II-lea “Bulgaroctonul”, fiul -nascut in purpura- lui Roman si Theofano), favorizeaza uciderea lui Focas. Ioan Tzimiskes, va reprima urgent orice posibilitate de turbulente ulterioare. O inchide pe Theofano la minastire. Preia functia de conducere in imperiu in numele minorilor (Vasile si Constantin, deveniti Vasile al II-lea -976-1025- si Constantin al VIII -976-1028- ), fara a se numi imparat, pina in 976, cind cedeaza tronul mostenitorilor de drept, de bunavoie.

Pina la urma, cetatea ridicata de Tzimiskes avea sa fie cucerita de otomani la inceputul sec. XV. (Nu se cunoaste precis data.) Abandonarea ei se face treptat, inca dinainte de cucerire. Lucrul cel mai tragic, insa, a fost ca orasul s-a scufundat, cu ziduri cu tot.

Cum?

In emisfera nordica, apele curgatoare “rod” malul drept si depun aliviunile pe malul sting. Prin urmare, cetatea s-a trezit cu portul (malul sting al canalului ce separa insula de Dobrogea) colmatat si (in timp) cuprins de uscat. Azi portul e cam la 50 de metri in interiorul insulei. In acelasi timp, cursul principal al fluviului a ros malul de vest al insulei, a prabusit zidul de aparare si a inaintat pina aproape de zidul de est si portul militar. Acum, mai sunt doar citiva metri din vechiul oras, si acestia supusi eroziunii. In citeva decenii si acest spatiu va fi spalat de ape, care vor asalta zidul de est, care se va prabusi -si el- inevitabil. Depunerile aluvionare ale Dunarii (in malul sting), au apropiat “Balta Ialomitei” (terra ferma) de zidurile (scufundate) vechiului oras. La citiva metri.

Senalul e foarte ingust si nu poate trece decit o nava sau un convoi (doua nave alaturate) intr-un singur sens. Prioritatea (din vechime, pastrata prin traditie) este ca nava din aval (care urca) asteapta ca nava din amonte (care e dusa de curentul f. puternic) sa treaca prin senal. Apoi se angajeaza -si ea- in traversare. O traditie veche pe Dunare -in general- si in acest puct -in special-, cunoscuta de toti pilotii. (Noroc ca aici, fluviul e foarte adinc, si scufundarea unei nave, nu are consecinte pentru navigatie.)

N.B. Cetatea bizantina de la Pacuiul lui Soare, a fost cercetata sistematic de Petre Diaconu,de prin anii ’50. Din colectivele de cercetatori, au facut parte mai multi arheologi, de-a lungul timpului. O mentionez pe Silvia Baraschi, care mi-a fost primul profesor de arheologie. Acum, santierul e condus de Oana Damian, eleva a Silviei si, apoi, a lui Petre Diaconu.

Pe acest santier si-au facut ucenicia multi arheologi romani, printre care si subsemnatul. (In 1978, am inceput sa lucrez la necropola birituala de la Canlia -sec.IX-X-, sub conducerea S.Baraschi. Dupa epuizarea fondurilor, am trecut pe insula “Pacuiul lui Soare”, unde am deschis citeva mici sectiuni intre port si zidul de incinta, sub conducerea lui Petre Diaconu. Acesta, pe baza primelor numere pitagoreice, ne-a demonstrat cum putem trasa o sectiune -perfecta geometric- doar cu o ruleta, sfoara si citiva tarusi. Problema practica foarte importanta, daca tinem cont de saracia materiala in care se zbateau santierel arheologice romanesti in “Epoca de Aur”.( Am dat si eu “pontul” mai departe altor colegi mai tineri, dar nu cred ca vor -va- recunoaste ca au -a- invatat de la mine.)

Din pacate, ideea de baza a lui P. Diaconu: ca la Pacui putem localiza cetatea medievala Vicina, nu a fost acceptata de ceilalti arheologi medievisti (romani si straini).
Cercetarile continua………

DE CE VOTEZ!

noiembrie 24th, 2008

Momentul economic si social pe care il traversam ridica probleme deosebite, atat la nivel mondial, cat si la nivelul fiecarei tari.

Cetatenii romani din strainatate trebuie sa infrunte obstacole importante pentru a vota, dar votul lor este important. La 30 noiembrie vom vota pentru ca:
- Este ridicol sa fim nemultumiti de situatia din Romania si, in acelasi timp, putand vota, sa nu incercam sa remediem aceasta situatie prin votul nostru, mandatand candidatii cei mai potriviti sa ne reprezinte in Parlament;
- Vrem si demonstram dorinta noastra pentru o democratie adevarata si nu pentru o asa-zisa “democratie originala”;
- Vrem sa spunem DA celor care au un plan pozitiv petnru societate si vrem sa spunem NU celor care isi doar urmaresc interesul propriu;
- Vrem sa se respectate drepturile omului si inlaturarea discriminarilor de orice fel;
- De rezultatul votului depinde viitorul familiilor si comunitatilor din care ne tragem sau de care apartinem;
- Vrem sa promovam garantarea dreptului de propietate;
- Mentinem ca fiecare sa poata sa se roage in biserica stramosilor sau in cea in care crede;-
- Dorim ca minoritatile sa aiba si in practica, nu doar in teorie, aceleasi drepturi cu majoritatea;
- Vrem sa fie curmat valul de xenofobie si demonizare a celor putin si slabi;
- Dorim o schimbare pozitiva si crearea unei noi puteri care sa actioneze in mod pozitiv si sa inlature starea de marasm, favorizand dezvoltarea economica si sufleteasca;
- Dorim sa ramanem in Europa ca parteneri egali si nu periferici;
- Vrem sa aparam cultura si valorile fiecaruia dintre noi;
- Indiferent de rezultat sa ne intelegem cu vecinul si sa fim solidari, indiferent ce am votat.

Oamenii au nevoie de speranta unui nou inceput.
Impreuna, cred ca putem realiza aceasta.

In cautarea Modelului Suedez – impresii si nedumeriri (VI)

noiembrie 24th, 2008
Linköping. Un muzeu al satului si naturii cu care si vizitatorii par a forma un tot.Linköping. Un muzeu al satului si naturii cu care si vizitatorii par a forma un tot.

Oraşul în care locuiesc, Linköping, este al cincilea din tara ca marime deşi are numai vreo 120000 locuitori. Se spune că prima vorbă pe care un chinez invitat la universitatea oraşului a rostit-o la ieşirea din gară a fost: ,,Dar unde sunt oamenii!?”.

Voi invita pe câţiva dintre ei în prezentul articol, cu părerea de rău ca spaţiul acordat lor va fi limtat.

Cititorii care vor să afle mai mult, vor găsi un studiu complet, (desi destul de răutăcios) tradus în romaneste: ,,Mentalitatea suedeza” de Åke Daum, etnolog suedez. Daum îi prezintă pe conaţionali ca fiind tăcuţi, timizi şi egoişti. Lucrurile se complică pentru că generaţia celor în vârstă diferă dramatic de cea a celor care au fost adolescenţi începând cu perioada zbuciumată a anilor ’68.

Generaţiile mai tinere s-au aliniat la ,,individualism”. Îmi este însă întotdeauna drag să am contact cu suedezi mai în vârstă. Sunt mai tipicari, cinstiţi, harnici, atenţi, şi politicoşi. Dar, de multe ori, şi mai retraşi, mai obtuzi, mai reticenţi la tot ce nu e suedez, unii ajungând până la gesturi rasiste, involuntare sau nu. Dar mai întotdeauna cuminţi, modeşti, răbdători. Tinerii au la rândul lor alte valenţe, deşi probabil nu voi apuca să povestesc prea despre asta – vrem să ştim mai mult despre sistem.

Societatea suedeză, ca şi alte societăţi, nu este nici ea una ideală.

Un bun amic, Jan Årmann este inginer silvic pensionar trecut de 70 de ani. Foloseşte intens calculatorul şi internetul, pasionat de orice aspect tehnic sau ştiinţific, vorbeşte foarte bine încă vreo 4-5 limbi, a fost pilot amator. Capabil să folosească în practică cunoştinţe de matematică şi fizică dobândite în urma cu decenii bune dar si deosebit de atent cu cei din jur, diplomat şi modest. Îmi povesteşte: ,,Prin anii ’50 la peste tot cheia casei se ţinea agăţată vizibil într-un cui pe tocul uşii de la intrare. Maşina se lăsa în stradă cu cheia în contact.

Cei care mai cred şi acum în mitul ,,tării fără închisori”, cum era numită în perioada interbelică, ar fi şocaţi de realitate. Ţara are parte de criminalitate serioasă. Există indivizi care omoară ca să se distreze, jafurile maşinilor de transport bancar depăşesc prin tehnicitatea lor imaginaţia regizorilor de film. Mai sunt la activ şi cele două asasinate ale unor importanţi oameni de stat, Palme şi Anna Lindh.

Despre o parte din tineri, de nici 14 ani afli ca e mai bine să nu-i vezi pe strada pentru ca la cea mai mica suspiciune ca te uiţi urat la ei s-ar putea să te răpună. Valul de liberalizare i-a învăţat să nu suporte observaţii iar multe din principiile morale cu care ne băteam capul la vârsta lor sunt o gluma, cu tot cu pudoarea şi chiar propriul simt de conservare. Plăcerile, ,,experienţele” oricare ar fi ele, primează. Nu e de mirare, pentru ca liberalizarea din anii ’68 i-a făcut pe profesori să abdice de la orice uz al autorităţii. Părinţilor li s-au legat şi lor mâinile la spate. în schimb, luând cu dibăcie ca scut libertatea expresiei, tot felul de mişcări, curente, îşi iau libertatea să lege minţile copiilor cu ,,lanţuri” inducându-le cele mai nefericite dependente, înregimentându-i în cauze la o vârsta la care ei nu sunt capabil să discearnă – cu cat mai devreme, cu atât mai bine. Internetul este şi el un instrument în mana acelora, aproape la fel de tineri sau foarte bătrâni, care manipulează copii. Un părinte sau un profesor, chiar aşa de neînţelegători cum păreau ei în ochii ideologilor libertăţii fără limite, nu ar fi fost cel puţin niciodată capabili de acte iresponsabile. Loialitatea, devotamentul şi bunului simt i-ar fi împiedicat pe cei mai multi dintre ei.

Un exemplu: în 1998, la o seara de disco în Göteborg, un local arhiplin la demisol. Patru tineri de 18 şi 19 ani au intrat în disputa cu organizatorii fapt pentru care li s-a refuzat intrarea. Răbufnirea de orgoliu a fost atât de mare încât cei patru s-au reîntors cu o canistră cu benzină pe care au vărsat-o la una din ieşiri şi au dat foc. De la apariţia primelor semne de foc în interior au mai trecut doar cinci minute până când nu mai exista nimic. Din circa 375 de tineri, 60 au murit şi încă 50 au fost răniţi grav. Autorii înfiorătorului act au lăsat la o parte orgoliile şi s-au făcut nevăzuţi. Descoperiţi după un an şi ceva de cercetări intense, au fost judecaţi şi condamnaţi. Tot ce au găsit de cuviinţă să spună a fost să-şi ceara scuze – vor fi în libertate nu după mulţi ani.

Nu vreau sa insinuez nimic cu aceste exemple. Nu am date statistice asupra gradului de extindere al petelor negre şi derapajelor din societate şi administraţie. Vreau doar să arăt că nu am naivitatea să mă cred într-un paradis. Dar, cel puţin, într-un infern acceptabil.

Încerc să ilustrez ceeace este reprezentativ pentru spiritul suedezului prin încă un exemplu.

IKEA
Ne poate place sau nu ceeace se vinde acolo. Interesant este ce se ascunde în spatele acestui imperiu.
In 1943, un puşti de la tara, de numai 17 ani şi cu şcoală puţină, îşi făcea de lucru vânzând sătenilor tot ce putea trece prin cap, de la seminţe până la ciorapi de nailon, peste sau stilouri franţuzeşti. Livrarea mărfii o făcea singur cu bicicleta iar drept depozit avea un chioşc în fundul curţii pe care scrisese un nume inventat din iniţiale, ,,IKEA”: adică el, Ingvar, Kamprad, din satul Elmtaryd, cătunul Agunnaryd. Vânzările mergeau atât de bine încât fabricantul stilourilor franţuzeşti a cerut în mod expres să aibă o discuţie cu ,,directorul firmei suedeze”!

Poate că lucrurile s-ar fi oprit aici dacă Ingvar nu ar fi început sa-si pună şi alte întrebări. Prin 1947 a început să vândă mobile, de data asta într-o prăvălie adevărată. Îl rodea gândul că existau atâtea alte magazine care vindeau mobilă, cu mult mai mult succes decât el, un puştan necunoscut. ,,Ce aş putea să le ofer clienţilor ca să cumpere mai mult de la mine? Mobilă ieftină, fără doar şi poate! Dar cum, când cheltuielile de producţie sunt atât de optimizate ca să mai lase loc unor ieftiniri!?” S-a gândit că mai rămânea de făcut ceva doar cu costurile de transport ale mobilei, calculate la volum. Acesta erau însă o componentă destul ridicată a preţului. Cumva i-a venit ideea ca mobilele să fie livrate clientului în forma ,,presată”, ca sa încapă mai mult în camion. Clientul se alegea cu economia din transportul mai ieftin dar şi din livrarea demontată. După nu multă vreme, împreună cu un proiectant-designer de mobile a găsit o soluţie. Aşa a apărut mobila IKEA la pachet.

Se ştie ca magazinele lui sunt răspândite pe mai multe continente iar el concurează în topul miliardarilor lumii.

Omul Ingvar Kamprad este un personaj asupra căruia merită să zăboveşti. La cei 82 de ani este încă activ cu norma întreagă. ,,Ai promis ca te retragi la 75 de ani!” încearcă un reporter să îl tachineze. ,,Aveţi dreptate, ce repede trece timpul!”

Face controale, niciodată inopinate, în magazinele sale din toată lumea la care este in deplasare mai bine de câteva luni pe an. Dă mâna, îmbrăţişează şi stă de vorbă cu toţi angajaţii pe care ii întâlneşte. Are întotdeauna idei şi propuneri pentru îmbunătăţiri. Mănâncă la modestul restaurant din incinta magazinului (existent în toate magazinele, cu aceleaşi preturi şi sortimente) chifteluţe suedeze cu dulceaţă de doi dolari porţia. La IKEA în Polonia, casiera s-a zăpăcit şi l-a încărcat cu doi centi la cafea, fără sa-şi dea seama ca după ora 12 cafeaua e gratuită. Ingvar, care aşteptase special momentul ca sa poată prinde reducerea, a corectat imediat greşeala, fără însă să o dojenească.

Nu are calculator, scula lui cea mai sofisticată fiind un fax. Conduce un Volvo model 1997 dacă e să credem legenda. Când este în călătorie de afaceri, ia autobuzul de la aeroport la hotel – s-a întâmplat cel puţin în Suedia, la Göteborg, când a cerut împrumut banii pentru bilet de la contabilul sau care îl însoţea, după care acesta din urmă l-a lăsat la autobuz şi a mers tot in acelaşi loc cu taxiul.

Periodic, deşi IKEA este mândria multora dintre suedezi, Ingvar Kamprad a fost şi criticat, în diverse ocazii, printre altele şi pentru simpatii fasciste în tinereţe. De acestea din urma s-a dezis ulterior în public. A trimis şi câte o scrisoare cu scuze fiecărui angajat al său. Nu este locul aici să-i judec faptele unei vieţi întregi, despre care s-au scris mai multe cărţi.

Închei totuşi enumerând în traducere tezele sale care în prezent sunt prezentate chiar şi la prestigioasa Handelshögskolan din Stockholm, supranumită ,,Facultatea de directori şi miniştri”:
1. Sortimentul – identitatea noastră
2. Spiritul IKEA. O realitate puternică şi vie
3. Câştigul ne dă resurse
4. Să obţii rezultate bune cu mijloace modeste
5. Simplitatea este o virtute
6. Originalitatea liniei
7. Important pentru succesul nostru: conjugarea forţelor
8. A-ţi asuma răspunderea e un privilegiu
9. Cele mai fantastice lucruri sunt cele pe care încă nu le-am făcut. Avem în faţa noastră un viitor minunat!

Deşi simplitatea e o virtute, mă despart cu părere de rău de aceşti oameni si de inca multi alţii despre care aş fi vrut să povestesc. Mă consolez însă gândindu-mă la episoadele care au mai rămas: locul celor mai pasionante relatări din acest modest serial continuă să fie viitorul.

Israel la 60 de ani – Independența din noi

noiembrie 24th, 2008

Intr-un dialog, pe un forum internetic, un coleg israelian ne-a atentionat asupra unei scrisori, publicata in ziarul britanic “Guardian”, 30.4.2008, intitulata ” Nu celebram aniversarea Israelului”. Semnatarii acestei misive instiinteaza cititorii ca organizatiile evreiesti sarbatoresc, in luna mai, 60 de ani de la infiintarea Statului Israel, lucru de inteles, in contextul secolelor de persecutii, culminind cu Holocaustul. Dar ei, cca 100 de evrei, cetateni ai Marii Britanii, nu vor lua parte la aceasta sarbatorire. Presupun ca multi sint binecunoscuti publicului britanic si s-au afirmat in diferite domenii stiintifice, culturale, universitare ( de ex. Harold Pinter, premiul Nobel pentru literatura) si tin sa-si manifeste aceasta desolidarizare scotind in evidenta narativa palestineana in conflictul din Orientul Mijlociu, prezentind in mod unilateral, tendentios, tragedia celor 750000 de refugiati palestinieni, aducind un citat din Edward Said, in care Holocaustul este pus in aceeasi ecuatie cu Naqba palestineana, fara a aminti, nici macar aluziv, de istoria, dinamica si cauzele starii beligerante din zona.

Dreptul la libera opinie

Desigur, traim intr-o lume democrata, in care fiecare are dreptul sa-si exprime opinia, in mijloacele de comunicatie. Nu ma surprinde nici alegerea ca tribuna a ziarului “Guardian”, cunoscut pentru pozitia sa anti-israeliana, nici afirmatiile din scrisoare, ca ziua de nastere a Israelului este fondata pe terorism si masacre, ca Israelul violeaza legile internationale, pedepseste in mod colectiv si monstruos populatia civila din Gaza, deposedeaza palestinienii de propriile paminturi si case, ii priveaza de drepturi umane si aspiratii nationale. Toate aceste argumente le intilnim in numeroase publicatii, in lume, sau in Israel, iar cind autorii unui articol sint de buna credinta, sau incearca sa prezinte si circumstantele politice si istoria unui stat care nu a fost recunoscut timp de zeci de ani ani de tarile arabe vecine (de multe din zona nici pina azi), existenta sa fiind amenintata in permanenta, mi se pare legitim si, desi afirmatiile dor, sau sint exagerate si partinase, ele constituie un pret pe care il platim democratiei si lumii deschise in care traim.

Dar nu acesta a fost scopul pentru care cei aprope o suta de evrei englezi au semnat acest mesaj, de fapt un apel, incheiat cu fraza ” Vom celebra cind arabii si evreii vor trai ca egali intr-un Orient Mijlociu pasnic”. Daca dorinta lor ar fi fost sa avertizeze lumea, sau sa critice politica guvernului Olmert, sau chiar sa nege dreptul de existenta al Israelului ca stat al evreilor, ar fi alaturat si alte nume, la lista semnatarilor, fara diferenta de etnie. Din pacate, lista contine numai nume evreiesti, ei se declara evrei si folosesc evreismul ca argument in plus pentru teza lor, considerind ca disocierea de Israel e datoria lor fata de lume, in calitate de evrei. Cind aceasta scrisoare apare in “Guardian”, intr-o tara amenintata de terorismul fundamentalist islamic, unde nu lipsesc incidentele antisemite, mi se trezeste banuiala ca semnatarii vor sa preintimpine o ipotetica acuzare ca ” voi , evreii, nu ati luat pozitie”, ca sufera de complexul minoritarului, care se dezvinovateste apriori, temindu-se sa nu fie confundat cu Israelul, sau a carui tacere sa nu dea “apa la moara” unui antisemitism care, oricum, nu are nevoie de pretexte pentru a se manifesta.

Istoria se repeta

Desigur ca Israelul, stat democratic si posibil loc de refugiu al tuturor evreilor care doresc sa se stabileasca aici, isi mentine portile deschise, chiar si pentru evreii cu ura de sine, sau pentru cei mai acerbi critici ai politicii guvernului israelian. Nimic nu-i impiedica pe semnatarii acelor rinduri sa continuie sa cinte un imn inchinat reginei Angliei, iar daca va veni un nou moment istoric tragic, care le va periclita viata, aceasta scrisoare nu le va sluji drept alibi pe tarim englez, nu va fi o patalama la mina, care sa ii scuteasca de probleme, chiar daca au fost personalitati publice, care nu realizeaza ca insasi existenta Israelului le confera o demnitate. Ei pot ignora, in continuare, ca, in momentul in care au dorit-o, Egiptul si Iordania au realizat acorduri de pace cu Israelul, chiar in conditiile unei continue ostilitati a lumii arabe, care a cultivat si permanentizat starea deplorabila a refugiatilor palestinieni, desi putea sa-i ajute. Din partea mea, acesti evrei britanici, minoritari care striga in gura mare ca “nu au sora”, pot ramine in Anglia, dar istoria are prostul obicei sa se repete, iar oamenii nu prea invata nimic din ea.

Imi vin in minte acum (prin trecere brusca, dar cu legatura), cuvintele unui conducator de comunitate evreiasca de pe alte meleaguri, care afirma ca, atita timp cit evreii vor fi ” la locul lor”, nu va exista antisemitism. Cu alte cuvinte – blame the victim! In citeva tari prin care am colindat, in dialogurile cu interlocutori cu suprafata sau nu, am intilnit stereotipizarea in comunicare. De la ” voi evreii”, “evreu, dar baiat bun”, generalizari si antisemitisme palide sau idei preconcepute, la ura crincena, pe baze etnice, chiar din partea unor personalitati de mare valoare culturala sau medicala, unii chiar evrei, care se grabeau sa accentueze ca sint evrei din intimplare, sau din credinta, dar fereasca sfintul sa fie confundati cu Israelul, care, pentru ei, are acelasi impact personal precum Elvetia sau Congo. Nici o legatura cu istoria poporului evreu, cu ethosul evreiesc, cu evenimentele tragice din istoria mai mult sau mai putin recenta a evreilor, ei se considerau cetateni ai unei tari, fata de care isi manifesta fidelitatea, sau ai lumii largi, considerindu-se cetateni ai universului. Din pacate, universul nu e intotdeauna atit de primitor, iar stampila de evreu va reapare, periodic, cind se vor asteapta mai putin. Imi permit sa recomand un film francez exceptional, “Un secret” – regia Claude Miller (2007), care, intre altele, sintetizeaza drama evreului francez, care cauta prin orice mijloace sa se desprinda de iudaismul sau ( si de imaginea “evreului fricos”), inainte de Holocaust, minimalizind efectul legilor rasiale, apoi insa isi pierde sotia si primul copil, pieriti la Auschwitz, dar si dupa Holocaust, cind se recasatoreste si il converteste la catolicism pe noul fiu.

Evreul minoritar

Revenind la complexul evreului minoritar, care tine cu orice pret sa fie bine inteles, sa se justifice, sa se desprinda de stereotipuri sau generalizari, acest complex a fost importat, odata cu emigrarea masiva, in decursul anilor, si in Israel. Desi avem de 60 de ani o tara a noastra, multi israelieni, de diferite origini, inclusiv din Romania, cauta si acum o recunoastere si traiesc spiritual in tarile de unde provin, nedindu-si seama cum sint perceputi ( sau facindu-se ca nu vad), si, pentru aceasta, evita sa ia o pozitie care poate fi interpretata ca subiectiva sau patriotica fata de Israel, ci incearca sa fie pe placul altora, sa se alinieze in functie de mediu ( fie el social, literar, stiintific) si de persoanele cu care comunica, chiar cind interlocutorii nu diferentiaza intre un evreu din Romania si un israelian de origine romana, care are, azi, o alta patrie, o alta cetatenie, intr-o tara cu realizari monumentale, chiar daca multe dintre idealuri au disparut, sau sionismul a devenit o notiune controversata. Cred ca Jabotinski a spus ” E mai usor sa scoti evreii din Galut ( exil, diaspora), decit Galutul din evrei” – si mare dreptate avea. Poate, asa cum reflecta cu voce tare David Grossman, intr-un interviu, “inca avem o lipsa de incredere in propria noastra existenta, nu credem intr-adevar ca sintem un stat” – The Atlantic Monthly – USA – mai 2008.

Identitate si apartenenta

Personal, nu am fost niciodata impresionat in mod deosebit de ceremonii, festivitati, imnuri, simboluri. Nu m-am batut in piept ca patriot israelian si nu simt o emotie speciala la implinirea acestor 60 de ani de independenta, intr-o perioada atit de dificila pentru Israel, atit politic, cit si social. Nu sint singurul. Multi comentatori, in ziarele de limba ebraica, sau la TV, considera chiar ca aceasta zi a independentei nu are nimic deosebit fata de altele, ba chiar e umbrita de o stare de tristete a populatiei, influentata de al doilea razboi din Liban, de rachetele din Gaza, de avansarea prea lenta a procesului de pace, de discrepanta economica tot mai pronuntata, de saracie, de amenintarea Iranului, de periclitarea caracterului evreiesc al Israelului, chiar de primejdia disparitiei sale ca stat suveran.

Si totusi, din 21.1.1970, ziua in care am aterizat in Israel, acum 38 de ani, am capatat o noua identitate, un sentiment continuu de apartenenta, m-am rupt definitiv de conditia evreului minoritar, caruia i se aminteste cu ton condescendent “toleranta”, “ospitalitatea”, de la care se asteapta ” sa fie la locul lui”, care se izbeste de stupide prejudecati si xenofobii, sau caruia i se pretinde, declarat sau nu, sa ” ia pozitie” vis-a-vis de fiecare incident in care e implicat un alt evreu, sau sa inghita in sec cind e plasat intr-un sistem de referinta ” noi si voi”.

Nu trebuie sa asigur pe nimeni ca ” nu toti sintem asa”, nu sint nevoit sa ma confrunt cu absurda acuzatie de deicid, nu ma preocup permanent de imaginea mea, in ochii unei populatii majoritare, prin prisma etniei mele si a mitului evreului ratacitor. Imi pot permite sa fiu eu insumi, autentic, cetatean ( la bine si la rau) al Israelului, fata de care mi-am indeplinit si continui sa-mi indeplinesc datoriile, si care, cu toate defectele lui, cu toate cutremurele prin care trece, ma apara de o alta criza, acea a identitatii, daruindu-mi totodata sentimentul, lipsit de orice ambiguitate, al apartenentei. Si tocmai aceasta apartenenta imi confera si calitatea de cetatean al universului.

Vlad Solomon este medic, israelian de origine romana, scriitor si publicist. Acest articol a aparut initial in revista “22″.

Crăciunul – sărbătoare creștină cu rădăcini păgâne

noiembrie 24th, 2008
Zeul Mithra si Sol InvictusZeul Mithra si Sol Invictus

Se apropie Craciunul si spiritul lui incepe sa se faca simtit.

Pretutindeni in lume, atat in America si Europa, cat si in Japonia sau Australia, Craciunul este un motiv de bucurie, mai ales pentru copii. Deja au aparut in multe orase ghirlande de lumini colorate, brazi imbracati multicolor.

Sa nu uitam ca in comunism, autoritatile au incercat sa-i schimbe sensul; au numit pomul de craciun “pomul de iarna”. Nu au reusit! Perntru ca traditiile religioase sunt cu mult mai adanci! De fapt sunt foarte, foarte adanci, cum vom vedea.

Dar ce traditii au vrut sa schimbe comunistii? Traditia sarbatoririi nasterii lui Isus Cristos, devenit “mantuitor” al speciei umane?
Sa incercam sa vedem despre ce e vorba!

Pe Via Appia, in drum spre Roma, se pot vedea si azi o serie de monumente funerare romane. Unul din monumente este cel dedicat consulului Plautius, pe care scrie: “AM TRAIT NOUA ANI”. Ne putem intreba “cum adica, un consul roman sa fi trait numai noua ani? Cum vine asta?”

Obiceiurile romanilor includeau sarbatorirea zilei lor de nastere si a aniversarilor ei; de asemenea ei isi calculau anii “fericiti” din viata si cand mureau, de multe ori se simteau datori sa scrie pe pietrele funerare cati ani fericiti au trait. Pe ceilalti nu-i socoteau.

In Orientul Apropiat, unde s-a nascut crestinismul, nu exista traditia sarbatoririi zileelor de nastere, traditie considerata “pagana” de crestini.
De aceea, de la inceputurile crestinismului nimeni nu a stiut cand s-a nascut Isus. Diverse personalitati crestine au avandat diverse date; de fapt nici anul nu este cunoscut, desi dupa unele calcule ar fi vorba de anul 4 inainte de …Cristos. Adica inaintea erei noastre.

1. Ziua de nastere a lui Isus

In momentul cand crestinii au vrut sa afle ziua de nastere a lui Isus, trecuse deja prea mult timp de la nasterea sa. Mai multe date au fost propuse de catre diversi crestini. Clement din Alexandria sustinea ca zi de nastere 18 noiembrie; un calugar anonim din Africa, in anul 243 e.n. sustinea ca e vorba de 28 Martie. Oricum, in mentalitatea orientala data nasterii nu conta prea mult. Din Evanghelia lui Marcu reiese ca pastorii isi pasteau oile pe camp la nasterea lui, ceea ce evident ca nu se putea intampla in Decembrie. Si totusi, ziua de 25 Decembrie a fost propusa ca zi de nastere a lui Isus. Succesiunea de evenimente care au condus la aceasta zi este…uluitoare.

2. O greseala de calcul privind solstitiul de iarna

Calendarul Iulian, numit asa dupa imparatul Iulius Caesar, a stabilit solstitiul de iarna pe 25 Decembrie, datorita unei greseli de doua zile facuta de astronomul grec Sosigenes, cel care a reformat calendarul vechi. Perioada solstitiului de iarna coincidea cu sfarsitul Saturnaliilor, sarbatoarea “cea mai pagana ” din antichitatea romana, o perioada de 7 zile de destrabalare publica si excese publice. Stabilitatea deosebita a imperiului Roman era asigurata de asemenea supape de siguranta!

Ultima zi a Saturnaliilor, 25 decembrie, coincidea si cu sarbatoarea zeului Mithra.

Religia acestui zeu a jucat un rol esential pentru crestinismul primitiv.
Papa Iulius Intaiul a stabilit sarbatorirea nasterii lui Isus pe 25 Decembrie, din motive tactice. El a incercat in mod constient sa impuna sarbatorirea lui Isus peste sarbatorirea lui Mithra, ca sa crestineze cat mai multi dintre credinciosii religiei mithraice! Aceeasi tactica a fost folosita cu doua milenii mai tarziu si de…comunisti, de data asta va sa converteasca sarbatoarea devenita acum crestina a Craciunului!

3. Religia lui Mithra si cea a lui Isus

Mithraismul avea trasaturi foarte apropiate de crestinism. De fapt istoricii sunt convinsi ca in realitate crestinismul a copiat mult din mithraism.

Catedralele catolice din Roma au fost cladite (cel putin cele mai importante din ele) pe temple ale lui Mithra. Tot imperiul Roman era influentat de Mithraism, inclusiv provincia Dacia, unde templul cel mai vestit al zeului Mithra se afla la Apullum (Alba Iulia). Primii crestini celebri (si istorici ai crestinismului) ca Origene, Tertulian, Justin, stiau bine de aceste similitudini intre crestinism si Mithraism. Ei dadeau vina pe “Satana” ca a imitat crestuinismul. Adevarul era insa invers: crestinismul a copiat destule lucruri de la alte religii, dupa ce s-a desprins din Judaism. Cum unele traditii copiate de crestini datau de multe secole (cu mult inainte ca religia crestina sa se fi format), explicatia acestor crestini a fost ca “Satana a vrut sa-si bata joc de crestini, stiind dinainte cu secole care va fi datina crestina”.

Din religia lui Mithra vine “Cina cea de Taina”, cei 12 apostoli, mitul mortii si invierii zeului, craciunul sarbatorit pe 25 Decembrie ca zi a nasterii lui Mithra (se sarbatorea oficial in imperiul Roman chiar cu un secol inainte de a deveni si sarbatoare crestina, in 340), simbolul crucii, obiceiul de a numi o autoritate bisericeasca “tata” sau “parinte”, in ciuda recomandarii lui Isus de a nu numi pe nimeni altcineva tata decat pe “tatal ceresc”!.

Pentru crestinii primitivi, dumnezeu era reprezentat de soare, in limba latina acest zeu se chema Sol Invictus. Desenul (basorelief) reprezentand zeul Mithra cu prietenul sau bun Sol Invictus (contemporan) arata ca pana si aura sfintilor isi are originea tot in mithraism!

Ca sa nu mai vorbim de caciultza papei, care se numeste, nu din intamplare… MITHRA! (mitra papala).

Rattus norvegicus – ideologul Al Qaeda este rasist

noiembrie 24th, 2008
Anul Sobolanului 2008Anul Sobolanului 2008

Ayman Muhammad Rabaie al-Zawahiri, viceliderul oraganizatiei Al Qaeda apare intr-un ultim mesaj inregistrat criticandu-l pe Barack Obama, noul presedinte ales al Statelor Unite.

Ultimul mesaj adresat presedintelui Barack Obama semnifica un atac la adresa Americii si la adresa umanitatii.

Ii reproseaza lui Obama ca fiind un tradator al ascendentilor sai musulmani calificandu-l un servitor in casa al albilor si indeosebi al Israelului.

Araba folosita in mesajul ultim difuzat denota nu numai un primitivism fatarnic, dar si un limbaj plin de rasism.

Extremism in numele religiei confirma ca non apartenentii la Charta neagra Fatwa sunt exclusi si pedepsiti.

Limbajul de amenintari, intimidari folosit in mesaj surprinde pericolul organizatiei teroriste si implicatiile acesteia in toate tarile. Prezenta celulelor extremiste islamiste in Canada, Marea Britania, Franta si alte tari pune in pericol nu numai securitatea tarilor gazda, dar si reputatia lumii musulmane, in general.

Zawahiri s-a nascut in Egipt in 1951, in suburbia orasului Cairo. La varsta de 14 ani se inroleaza in Confreria Musulmana, grup islamist binecunoscut pentru strictetea si fanatismul duse la extrema imaginatiei.
Activitatea sa de simpatizant fervent al statului islamist il consacreaza pe rand ca student-organizator si uzurpator din umbra in actiunile de lupta impotriva Guvrnului egiptean; in comploturi si actiuni de sabotaj si in final ca participant la actiunea de asasinare a liderului Anwar Sadat, in 1981.

Adept al Jihad-ului devine un propavaduitor al sacrificiului in numele lui Allah si mai tarziu in organizatia Al Qaeda, devine un locotenent si recrutor de viitori membri.

Contrar asteptarilor, actiunile celulelor extremiste musulmane nu reusesc sa ia amploarea scontata, iar Al Zawahiri dupa trei de ani de incarcerare in Egipt ca suspect si participant la asasinatul presedintelui egiptean Sadat va alege calea exilului via Arabia Saudita. Apropierea de Al Qaeda si de nucleul soldatilor lui Bin Laden ii confera o perspectiva internationala de raspandire a doctrinei mortii si a distrugerii Israelului si a Americii.

Calatoreste sub identitati false si cu diferite pasapoarte in diferite tari, prespunandu-se ca ar fi calatorit si in America la inceputul anilor ’90.

Revine in Egipt cu intentia de a da o noua lovitura de stat esuind insa, in asasinarea a doi ministri. In 1995 organizeaza un atentat terorist impotriva ambasadei Egitului la Islamabad.

In 1996 este expulzat din Sudan. In Egipt devine persona nongrata si este condamnat la moarte in absentia, ca urmare a unui atac sangeros asupra unui grup de 58 turisti europeni si japonezi in 1997 (Cunoscut sub numele Masacrul de la Luxor).

Ca locotent al lui Bin Laden, ca prim uzurpator al lumii non musulmane si al musulmanilor neangrenati in extremism, reuseste sa creeze o retea internationala apropiindu-se si de Iran luand modelul Revolutiei islamice.

Un mare semn de intrebare il reprezinta arestarea lui Zawahiri in Rusia intrand in Cecenia deghizat in negustor sudanez. Nu este numai supozitia mea, ci si a mai multor analisti politici, comentatori de specialitate, ce sustin ca pare neverosimila naivitatea servicilor secrete rusesti in a nu fi dibuit activitatile ilegale ale unui simplu targovet, detinator a patru pasapoarte false sub nume diferite.
Preluind o afirmatie a fostului ofiter KGB Konstantin Preobrazhensky se confirma ca Zawahiri ar fi fost pregatit si antrenat de catre serviciile secrete rusesti pe teritoriul nordic al Caucazului. Coordonatorul intalnirii secrete dintre serviciile rusesti si ideologul islamist ar fi fost asigurate de catre agentul rus Alexander Litvinenko ce avea sa fie asassinat la Londra, 23 noiembrie2006 (http://cicentre.com/Documents/russia_islam_not_separate.html)

Urmarind biografia numarului doi din Al Qaeda din Wikipedia si din multe alte alte studii avizate si situindu-l alaturi de ceilalti mesageri ai Fatwa-ei ca mentori ai Frontului Islamic Mondial de lupta impotriva Cruciadelor si a Evreilor am concluziona ca acestia au in comun apartenenta la subspecia animala caracterizata prin atacuri murdare, salbatice. Acestia traiesc in intuneric, lovesc din umbra pe la spate si raspandesc o pesta infioratoare.

Ultimul mesaj adresat presedintelui Barack Obama semnifica un atac la adresa Americii si la adresa umanitatii.

Ii reproseaza lui Obama ca fiind un tradator al ascendentilor sai musulmani calificandu-l un servitor in casa al albilor si indeosebi al Israelului.

Araba folosita in mesajul ultim difuzat denota nu numai un primitivism fatarnic, dar si un limbaj plin de rasism.

Extremism in numele religiei confirma ca non apartenentii la Charta neagra Fatwa sunt exclusi si pedepsiti.

Limbajul de amenintari, intimidari folosit in mesaj surprinde pericolul organizatiei teroriste si implicatiile acesteia in toate tarile. Prezenta celulelor extremiste islamiste in Canada, Marea Britania, Franta si alte tari pune in pericol nu numai securitatea tarilor gazda, dar si reputatia lumii musulmane, in general.

Ayman Muhammad Rabaie al-Zawahiri portretizeaza negatia gandirii libere, a relatiilor interetnice bazate pe comunicare deschisa. Fanatismul religios poate fi exponentul oricarei dogme si se transforma in dictatura brutala , imprumutata din seria satanica a lui Hitler, Stalin, Idi Amin Dada sa.

Acolitul lui Osama respinge pana si politica iranienilor calificandu-i ca tradatori si colaborationisti cu S.U.A.
Refuzul negocierilor, al tratativelor si ale unei paci duc la izolarea gruparii, la excluderea acesteia din randul lumii democratice, dezvoltand aversiunea fata de sobolani – simbolul subteranului infectat si al pericolului fata de care nu exista decat o riposta la fel de brutala, exterminarea.

Perversul miraj al ideologiei

noiembrie 24th, 2008

Nu sunt multe cărţile despre care putem spune că şi-au pus pecetea asupra unui veac.

Scris după decizia sa de a rupe cu dictatura comunistă din Polonia şi de a rămâne în Vest, eseul lui Czeslaw Milosz, Gândirea captivă, publicat la Paris în 1953, a devenit un document esenţial al literaturii antitotalitare. Este vorba de o lucrare demistificatoare, o incursiune în universul magiei exercitate de doctrina comunistă („Noua Credinţă“) asupra atâtor intelectuali din însângeratul şi absurdul secol XX. Articolul de faţă este un fragment din prefaţa celei de a doua ediţii româneşti a volumului Gândirea captivă, care urmează să fie lansat în cadrul colecţiei Zeitgeist pe care o coordonez la Editura Humanitas, la Târgul de carte Gaudeamus, sâmbătă, 22 noiembrie 2008.

La vremea publicării sale, scria Milosz în prefaţa din 1981, Gândirea captivă a provocat furia intelighenţiei de stânga de pe Rive gauche. Pentru Sartre, Merleau-Ponty, Simone de Beauvoir (ca să nu mai vorbesc de Aragon ori Elsa Triolet), Stalin era încă numele alternativei la execratul imperialism al unei Americi socotite pe cale de fascizare. Îşi suspendaseră raţiunea critică şi îşi plasaseră speranţa la Răsărit. Scria Milosz: „Aceia dintre compatrioţii lor care, precum Albert Camus, îndrăzneau să menţioneze reţeaua de lagăre de concentrare drept fundamentul însuşi al sistemului pretins socialist, erau ponegriţi şi ostracizaţi“.

Tema Gândirii captive, concentrată în discuţia asupa Ketmanului comunist ca expresie a schizofreniei mentale specifice universului totalitar, este de o perenă actualitate. Ceea ce s-a petrecut în aşa-zisele democraţii populare a fost o încercare de a obţine controlul total asupra spiritului uman. De aici şi rolul capital al condiţionării prin ideologie. Pentru marxişti, libertatea nu este o valoare autonomă, ci „necesitatea înţeleasă“. Adică explicată în funcţie de interesele şi scopurile partidului. Cum scrie Milosz: „Omul trebuie făcut să înţeleagă, pentru ca apoi să accepte. Cine sunt inamicii noului sistem? Cei care nu înţeleg“. În cazul lor, soluţia este glonţul, închisoarea, lagărul de concentrare. Ideologia devine astfel un instrument de anesteziere a conştiinţei morale şi o perdea de fum în spatele căreia se ascund pulsiuni şi acţiuni criminale. Într-o lume în care noii nihilişti de tipul lui Neceaiev organizează atentate teroriste în inima New Yorkului, la Londra şi la Madrid, avem toate motivele să gândim şi să regândim originile şi implicaţiile utopismului radical.

Milosz scrie despre oameni de care a fost apropiat şi a căror evoluţie postbelică l-a întristat şi uluit. Cazurile discutate pot neîndoios lumina comportamente şi raţionalizări similare în rândurile intelighenţiei din România. Mă gândesc la Jerzy Andrzejewski (Alfa), cel care a scris în anii ’50 romanul Cenuşă şi diamant, justificând cu sofisticate artificii viziunea comunistă asupra luării puterii. Alfa pactizase, îngenunchease, se autoconvinsese (efect ketmanic) că sistemul este nu doar inamovibil, dar şi „just“. Nu a semnat, în felul său, Petru Dumitriu acelaşi pact cu diavolul? Ulterior, Andrzejewski s-a raliat forţelor democratice, a fost un susţinător al studenţilor revoltaţi în martie 1968, al Comitetului de Apărare a Muncitorilor (KOR).

Beta a fost inspirat de cazul tragic al lui Tadeusz Borowski (supravieţuitor al Auschwitz-ului, autorul celebrului volum „Pe acest drum către camera de gazare, doamnelor şi domnilor)“. Itinerariul lui Delta este cel al unui poet care a virat de la naţionalismul şovin legat de ideile lui Roman Dmowski către un comunism oportunist. În fine, Gamma, modelat după comisarul ideologic Jerzy Borejsa, este înrudit cu militanţi gen Leonte Răutu ori criticul Paul Georgescu (amândoi impenitenţi leninişti). Un scurt fragment din portretul lui Gamma este revelator: „Loial Centrului, el a dat glas optimismului oficial, în timp ce în realitate, după anii petrecuţi în Rusia, era convins că Istoria este domeniul privat al diavolului şi că oricine serveşte Istoria semnează un pact satanic. Ştia prea mult pentru a mai păstra vreo iluzie şi îi dispreţuia pe acei naivi care continuau să le nutrească“. Numele lui Borejsa este invocat frecvent în interviurile cu foştii demnitari stalinişti purtate de ziarista Teresa Toranska, în perioada activităţii libere a Solidarităţii (august 1980-decembrie 1981) şi publicate apoi în samizdat.

L-am întâlnit de două ori pe Czeslaw Milosz. Prima oară la conferinţa despre rolul intelectualilor în schimbările din Europa de Est, organizată de Partisan Review în primăvara anului 1992. A doua oară, la un simpozion organizat la Universitatea Georgetown, din Washington, unde a vorbit, alături de Jeanne Hersch, despre umanism şi adevăr în lumea de azi. Mi-au vorbit mult despre el prieteni care l-au cunoscut îndeaproape, inclusiv Adam Michnik. Milosz a fost un mare poet polonez (laureat al Premiului Nobel) şi un cetăţean al lumii. Gândirea captivă rămâne una dintre piesele de rezistenţă ale literaturii demnităţii, o copleşitoare mărturie şi o analiză de o scăpărătoare luciditate a mirajului ideologic totalitar.

Doi ani de la trecerea in nemurire a parintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa

noiembrie 24th, 2008

Nascut la data de 23 noiembrie 1925, la Mahmudia in judetul Tulcea, parintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa s-a stins din viata la data de 21 noiembrie 2006, in Washington DC. Si-a dedicat viata slujirii Cuvantului Domnului si apararii intereselor romanilor de pretutindeni. Inchis de catre comunisti timp de 21 de ani (1948-1964, 1979-1984) si eliberat in urma amnistitiei generale din 1964, parintele urmeaza cursurile facultatilor de Filologie şi Teologie, fiindu-i insa interzisa obtinerea unui doctorat in teologie. A fost profesor la Seminarul Teologic Ortodox din Bucuresti, continuand sa lupte impotriva comunismului.

Predicile sale de la la daramarea Bisericii Enei din Bucuresti, precum si de la Biserica Radu-Voda, i-au adus o noua condamnare in 1979, urmata de proteste venite de la intelectualii romani din exil (Mircea Eliade, Virgil Ierunca, Eugen Ionescu, Monica Lovinescu, Paul Goma) precum si oameni politici internationali (Margaret Thatcher, Ronald Reagan, Papa Ioan Paul al II-lea). Ca rezultat al presiunilor internationale, a fost eliberat in 1984 si exilat in 1985. Parintele si-a ales Statele Unite ale Americii ca si tara de exil, unde si-a dedicat ultimii ani ai vietii slujirii comunitatii romane din zona Washington-ului, la Biserica Sfinta Cruce din Alexandria, statul Virginia, necontenind sa scrie si sa participe la multe din evenimentele ecumenice din Romania.

In 2006 a pus temelia unei noi biserici pentru romanii din zona Washington DC – Biserica Sf. Andrei din statul Maryland. La data de 22 noiembrie 2008, se vor comemora, la Biserica Sfinta Cruce din Alexandria, 2 ani de la trecerea in nemurire a celui care i-a ocrotit prin credinta si sfaturile sale pe toti cei care veneau la slujba de duminica, dornici de a-i asculta predicile si de a invata din cuvintele pline de har. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

Fotograme

noiembrie 24th, 2008

Erau la mare preţ fotogramele. Bucăţele de film, nu mai lungi de câţiva centimetri, apăreau din când în când în mâna câte unui norocos. Clişee minuscule, nemişcate, pe care le priveai în lumină şi uneori încercai să desluşeşti scrisul din josul clişeului. De cele mai multe ori însă erau anonime. Dar cum aş fi putut să uit că nu cu mult timp în urmă le străbătuse fasciculul orbitor al proiectorului, trecând pe deasupra capetelor în întunericul sălii de cinematograf şi însufleţind pe ecran, ce? O viaţă. Viaţa cui? Privind minusculele fotograme nu puteai reconstitui nimic. Dar mirajul proiectorului orbitor rămăsese întipărit pentru totdeauna în ele. Strălucitoarele vedete cu nume necunoscute, abia vizibile pe clişee ţinute în lumină, îşi împleteau misterul cu cel al băieţilor de la şcoală, la fel de necunoscuţi, prin simplul noroc al acestora de a fi devenit, pentru câteva zile, stăpânii acelor bucăţele de film. Ghiceai, fără niciun efort, complicitatea băieţandrilor cu operatori din cabinele de proiecţie. Cum altfel să fi căpătat băieţii bucăţelele de film? Mă rog, poate la mâna a doua. Poate chiar la mâna a treia. Dar asta nu le întuneca nicidecum aura. Prin mâinile operatorilor treceau kilometri întregi de peliculă, destine omeneşti în lumină şi umbre mişcătoare. Alb–negru. Şi nu destine oarecare. Eroi ai spionajului, campioni de box şi de curse de automobile, eroi ai unor ucigătoare poveşti de dragoste. Blonde superbe. Cowboys. Operatorii din cabinele de proiecţie erau cineva. Într-un fel, ei puneau în mişcare acele maşinării de visat, care torceau cu frenezie în liniştea sălii de cinematograf. Fără ei, umbrele nu s-ar fi clintit. Iar fără băieţandrii din cartier, care prin asta dovedeau cu prisosinţă încă de pe-acum că ştiu să se descurce în viaţă, nimic din magia cabinei de proiecţie n-ar fi ajuns în mâna noastră. Şi, ce ciudat, mie, care avusesem dintotdeauna înclinarea să păstrez ca amintire fel de fel de vechituri de hârtie, nu-mi trecuse niciodată prin minte să păstrez o bucăţică de film. Am presimţit probabil că magia unui film se destramă la cel mult câteva ore după THE END, poate chiar la ieşirea din sala de cinematograf, încinsă de imaginar, în blândeţea reală a nopţii.

Demolarea unui mit – 2. Vlad Țepeș “justițiarul”

noiembrie 24th, 2008

Interesul public pentru personalitatea lui Vlad Ţepeş nu reprezintă expresia preocupărilor pentru o etapă istorică puţin şi superficial cunoscută, care ar oferi dealtfel suficiente argumente unei propagande patriotice, asemenea celor cu care operează discursurile identitare ale tuturor naţiunilor central şi est-europene. Faptele concrete ale personajului istoric sunt aproape ocultate de succesiunea duală de imagini propuse de abordări literare, artistice şi politice în ultimele două secole, a căror simplă trecere în revistă ar fi de natură să sugereze nu doar receptarea antitetică a mitului de către publicul românesc în raport cu cel european, dar printr-o tentantă şi poate necesară extensiune, superficialitatea cu care asimilăm paradigmele axiologice ale civilizaţiei moderne, mergând până la negarea lor absolută.

La mai bine de jumătate de mileniu de la sfârşitul violent al vieţii domnului muntean, ne aflăm într-o situaţie apropiată cu a eroului nostru, oscilând între tentaţia unei modernităţi ce reprobă violenţa, arbitrariul şi excesele, plasează în centrul preocupărilor generale viaţa şi drepturile individului şi plasează raporturile sale cu statul pe baze instituţionale, şi tentaţia unei tradiţii difuze, în care supuşii n-au devenit încă cetăţeni şi nu sunt convinşi că îşi doresc să devină, în care forţa motrice a progresului este generată de conducătorul suprem, a cărui putere se exercită discreţionar, iar orice excese pot fi girate de binele naţiunii.

Cele două faţete ale mitului Vlad Ţepeş, cea a principelui scelerat şi cea a restauratorului ordinii şi legii, cu geneza în succintele relatări medievale, au cunoscut maturitatea deplină în secolul al XIX-lea, graţie preluării agresive pe care autorii de literatură au realizat-o în domeniul scrisului istoric. Ele au dobândit dimensiunea unor personaje literare, pentru care trecutul medieval serveşte doar ca punct de plecare. Imaginea propusă de relatările de expresie germană se circumscriu caracteristicilor contelui Dracula, celebra creaţie a lui Bram Stoker, exploatată până la banalizare de publicistica de consum şi genuri ale cinematografiei.

Realitate și ficțiune

Ar fi de prisos o reluare a discuţiei despre incongruenţele între realitatea domnului român şi ficţiunea contelui de secol XIX, sau lacunele informaţiilor istorice pe care le vehiculează prozatorul. Aceste aspecte sunt suficient de bine precizate în prefaţa ediţiei româneşti a romanului. Totuşi, merită subliniată persistenţa unei anumite imagini de fundal, cu care autorul operează, aflată într-o stranie compatibilitate cu paradigmele medievale şi cu cele propuse de autorii iluminişti.

Spaţiul românesc şi în general Europa de Est continuă să fie un teritoriu exotic, în care supranaturalul cu dimensiunea patologică intrinsecă interferează cu viaţa reală. Imaginea localnicilor din Transilvania, cu geografia şi etniile sale ciudate, descinde parcă din relatările medievale despre monştrii cu chip omenesc din Ungaria sau din observaţiile călătorilor din secolul al XVIII-lea. În această osmoză subtilă între o perspectivă deja familiară cititorilor din Occident şi gustul pentru exotic al epocii trebuie căutată persistenţa acestei imagini şi tentaţia facilă de a-i căuta echivalenţe, fie şi parţiale, în realitate. Ea s-a impus definitiv în subconştientul publicului mai puţin interesat de restituirea critică a trecutului şi orice încercare de a-l convinge de falsitatea echivalenţei între Vlad Ţepeş şi contele Dracula are puţine şanse de succes.

Acest gen de public, nu a cunoscut perspectiva propusă cu câţiva ani mai înainte de o creaţie literară românească de această dată, pe care norma educaţională şi propaganda oficială o vor fixa la fel de solid în mentalul colectiv al românilor.

Influența lui Eminescu

Puţini români nu cunosc celebra invocare pe care Mihai Eminescu o adresează la finalul Scrisorii a III-a domnului Ţepeş, chemat să epureze societatea românească de smintiţi şi de mişei. Ca şi în cazul precedent, această imagine îşi are propria ei biografie, propriul context socio-cultural şi ideologic. Sensurile sale profunde pot fi decelate de un examen al articolelor publicate de gazetarul Mihai Eminescu, pe atunci redactor al ziarului Timpul.

În tonuri de o violenţă pamfletară, aflate uneori la limita impusă de direcţia conservatoare a ziarului, poetul se angaja în campania de contestare a actelor guvernului liberal al epocii şi al efectelor pe care măsurile sale le generau la nivelul societăţii româneşti. Chiar dacă guvernarea lui Ioan C. Brătianu din 1876-1888 beneficiază azi de o receptare istoriografică mai curând pozitivă, chiar dacă ea a şi-a legat existenţa de momente-cheie din istoria României moderne, precum câştigarea independenţei de stat sau proclamarea regatului, acţiunile sale nu au întrunit aprecieri unanime.

Perspectiva eminesciană asupra unei Românii guvernate de o clasă politică străină de neam, coruptă şi fără legături cu tradiţia, se circumscrie criticii junimiste a formelor fără fond, postulată de Titu Maiorescu. Dacă junimiştii amendau caracterul radical al reformelor şi incompatibilitatea dintre instituţiile de import şi realităţile locale, ei nu negau necesitatea modernizării în sine, concepută însă într-o manieră organicistă, mai apropiată paradigmelor culturale germane şi anglo-saxone. Originalitatea viziunii eminesciene constă în invocarea ca antidot al răului adus de starea de lucruri din prezent a trecutului medieval, populat de apărători ai legii, încarnări ale demnităţii naţionale. Valorificarea evului mediu ca timp genuin al afirmării spiritului naţional este specifică romantismului, dar în acest caz opţiunea încorporează şi sensuri proprii.

Adevăr și legendă

Alegerea lui Vlad Ţepeş din panteonul eroilor trecutului nu se datorează meritelor sale de luptător anti-otoman sau datelor biografice, care ar fi putut sugera imaginea contradicţiei dintre individul de excepţie şi societate. Motivarea sa constă într-o reinterpretare a uneia din legendele pe care publicistica medievală le-a pus în circulaţie.

Conform acesteia, domnul care dorea să elimine din ţara sa hoţia şi moravurile rele, i-a adunat pe toţi tâlharii şi cerşetorii şi i-a ars de vii. Veridicitatea informaţiei este cât se poate de discutabilă, dar în contextul literar menţionat, faptele care aveau rostul de a-i oribila pe cititori sunt invocate drept calea radicală de salvare de la degradarea situaţiei din România secolului al XIX-lea. Condamnarea prezentului decadent şi apelul la soluţii extreme de purificare nu reprezintă o caracteristică a culturii române moderne. Dinamica dezvoltării capitaliste, cu cosmopolitismul şi etica sa, a dat naştere pretutindeni la reacţii critice, uneori de o virulenţă superioară discursului epistolar eminescian.

Motivul Vlad Ţepeş a rămas un reper pentru abordările ultraconservatoare din politica şi cultura românească şi a venit în întâmpinarea aşteptărilor acelor categorii sociale dezamăgite de sensul dezvoltării României şi de conduita mediului politic. Postura principelui care îi apără pe cei mulţi de abuzurile boierilor, motiv ce diferă spre exemplu de mitul bunului împărat, pe care propaganda aulică a reuşit să-l imprime în mentalul locuitorilor din ţările Monarhiei Habsburgice, a persistat în literatură, iar în momentul în care această imagine servea intereselor puterii, a fost integrată în discursul oficial. Forţa sa a rezidat în fracturile existente în societatea românească, între elita politică şi intelectuală şi mase, pe care schimbările structurale din secolul al XIX-lea le-au adâncit.

Relatările lui Vasile Alecsandri din perioada imediat următoare eşecului revoluţiei din 1848 de la Iaşi sunt revelatoare pentru antanta sui-generis dintre domn şi popor, îndreptată împotriva boierilor. Paroxismul acestei solidarităţi şi-a găsit expresia în instrumentalizarea cruzimilor atribuite lui Vlad Ţepeş la nivel de acte politice paradigmatice.

Figura lui Vlad Ţepeş a fost socotită suficient de populară să asigure succesul reafirmării curentului politic conservator, în contextul dezagregării vechiului partid în perioada interbelică. Liga Vlad Ţepeş a încercat să capitalizeze forţa simbolului medieval, iar alte curente ale dreptei politice, chiar dacă nu s-au identificat explicit cu el, l-au exploatat în cadrul mai larg al propagandei antidemocratice.

Reinterpretări actuale

Spre meritul său, istoriografia românească modernă s-a păstrat în limitele spiritului critic în ceea ce priveşte domnia lui Vlad Ţepeş. Fie că au dat credit surselor de epocă, fie că au propus reinterpretări ale acestora, niciuna din contribuţiile serioase ale exegezei medievale nu le-a trecut sub tăcere, nici în momentele în care optica oficială încerca să integreze tale quale paradigma literară în discursul istoric.

În schimb, puterea a reuşit să asigure justiţiarului creat în secolul al XIX-lea primatul în raport cu cruciatul din secolul al XV-lea. Vlad Ţepeş nu este perceput azi în maniera în care suveranii contemporani cu el de talia lui Ştefan cel Mare, Matya Corvinul sau Ivan Veliki au rămas în istorie. Admiratorii săi nu regăsesc pe cel care s-a opus cu succes cuceritorului Constantinopolului şi a păstrat cu mijloace excepţionale autonomia ţării sale. Ei se raportează la excesele sale, reale sau presupuse, pentru a combate viciile unei societăţi care nu se ridică la înălţimea idealurilor lor morale şi politice.

Preferinţa pentru dimensiunea macabră, reală sau prezumată a personajului medieval, admisă de practicile vremii sale dar anacronică în contemporaneitate, pune în cauză capacitatea noastră de a ne compatibiliza cu valorile lumii din care dorim să facem parte şi continuă să alimenteze o anume contestare subversivă tocmai a realităţilor pe care domnii români ai secolului al XV-lea le-au afirmat în scris sau pe câmpul de luptă, apartenenţa noastră la civilizaţia Europei creştine.

Cine a fermecat România?

noiembrie 24th, 2008

Credeţi în farmece? Majoritatea oamenilor zilei de azi afirmă că nu cred. Totuşi, deşi nu cred în puterea sau chiar în existenţa farmecelor, cei mai mulţi se simt inconfortabil cu ideea de a fi ţinta unei acţiuni vrăjitoreşti.

Incredibil? Ei bine, gândiţi-vă doar la felul în care v-aţi simţi dacă, în joacă, la o bere cu prietenii, în oraş, cineva v-ar propune urmatorul experiment: „Eu arunc asupra ta, asupra copiiilor tăi/ părinţilor tăi, soţului/ soţiei o vrajă-blestem şi vedem împreună dacă are efect sau nu…” După care ar izbucni in râs.

Cum aţi reacţiona? Şocant, dar toată lumea cu care am stat de vorbă, săptămâna trecută, pe tema asta… a declarat ferm ca n-are prieteni atât de idioţi şi că nu se poate glumi cu aşa ceva. Va să zică, oamenii ăştia, cu care am discutat, nu cred nici în farmece, nici în vrajitorie dar se tem serios de lucrurile astea.

„E vorba de auto-sugestie”, mi-au explicat nişte prieteni cu studii în domeniul psihologiei. „Auzi un lucru despre tine, nu îţi place, nu eşti de acord cu el, dar începe să te macine. Îi dai atenţie. Te gândeşti la el frecvent şi asta te influenţează…” Nu i-am contrazis. M-am gândit doar că, în cazul ăsta, auto-sugestia este ceva pe care ar fi mai bine să nu mi-l doresc. De ce? Pentru că aud, văd şi pentru că am învăţat să citesc. Şi mai ales pentru că multe, foarte multe pagini de text, cuvinte rostite şi imagini afişate îmi comunica la tot pasul, fie subtil, fie explicit, că „nu sunt ceea ce trebuie”. Nu sunt suplu, nu sunt înalt, nu sunt putred de bogat, nu port hainele care trebuie, nu mă îmbrac cu maşina care trebuie, iubita mea nu este ca în reviste (e mai tare, dar asta nu contează, pentru că nu corespunde modelului promovat). Pe scurt, media îmi spune că nu corespund.

Ce am învăţat noi, de mici, că trebuie să facem cu lucrurile care „nu corespund”? Să le ignorăm sau… să le excludem! Şi apropo de media şi de auto-sugestie. Vi s-a întâmplat vreodată să auziţi vorbe grele despre români? „Românii sunt hoţi. Românii sunt leneşi. Românii sunt nesimţiţi. Românii nu ştiu să facă afaceri. Românii sunt mincinoşi, ipocriţi, needucaţi. România e o ţară de cacao! România e o ţară neguvernabilă. În România n-ai niciun viitor. Trăim în România şi asta ne ocupă tot timpul…”?

Desigur. Televiziunile, ziarele, internetul sunt pline de astfel de afirmaţii. De câte ori le citesc, mă lovesc în suflet mai tare decât cel mai cumplit blestem. Şi nu pentru că aş crede în ele. Doar că am prins ideea cu „sugestia şi auto-sugestia” şi ştiu că atunci când cineva îţi tot repetă un lucru despre tine, ajungi să-l crezi şi să-l afirmi, la rândul tău, mai departe.

Şi uite aşa, dojana părintească tradiţională ajunge să fie „eşti un mincinos, un porc, un nesimţit”. Şi uite aşa, copiii, şi chiar adulţii, încep să creadă că lucrurile astea chiar sunt adevărate. Şi uite aşa începem să ne resemnăm şi să ne comportăm în felul în care am fost învăţaţi că suntem.

Ideea de „Blestemele vrajitoresti” aruncate explicit la adresa noastră sau a celor dragi ne sperie şi ne revoltă. „Blestemele publice” aruncate la adresa naţiunii, poporului, ţării în care trăim ni se par justificate, raţionale, obiective şi benefice. (dacă încerci să lauzi sau să iei apararea eşti repede catalogat ca fiind „comunist”, „lingău” sau „cretin”). Cuvintele pe care le rostim, cuvintele pe care le auzim… ne transformă. Nu de blesteme ne temem, ci de puterea pe care intuim că o au cuvintele asupra noastră…

Şi parcă găsisem printr-o carte un argument pentru ipoteza asta… Ah, da:
„La început a fost Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu…”. Chestia asta vă spune ceva? În fine. Cred că am vorbit destul pentru săptămâna asta. E timpul să mai las şi pe altcineva. În concluzie… doamnelor, domnişoarelor, domnilor… aveţi CUVÂNTUL!

Alexandru CIOCHIA este Director general Radio LYNX http://quad.radiolynx.ro

Articolul a apărut inițial în revista Romanian VIP http://www.romanianvip.com/2008/11/07/cine-a-fermecat-romania/

Festivitatea de Premiere a primei editii a Concursului National de poezie Ana Il

noiembrie 24th, 2008

Sala Casei Muresenilor din Brasov a fost neincapatoare, asa cum n-am vazut-o niciodata. A fost nevoie de scaune si intr-o incapere alaturata , chiar daca oamenii asezati pe ele au vazut doar partial.
S-a inceput cu prezentarea unui film, un reportaj emotionant despre Ana Il, cu cateva lansari ale cartilor sale, prezenta ei la actiuni, cu semnele evidente ale bolii, decernarea premiului Uniunii Scriitorilor, fragmente de interviu, declaratii ale autoarei. Acest film a fost multiplicat si daruit fiecarui finalist, ca sa stie cate ceva despre numele poetei care imprumuta numele sau concursului.
Apoi am preluat eu franele intalnirii si am prevenit asistenta ca , probabil, intreaga manifestare va fi sub semnul emotiei si al sublinierii ca mesajul principal lasat de scriitoare este acela că fiecare trebuie sa lase un semn al trecerii sale prin timp.
S-a facut o prezentare a creatiei Anei Il de catre criticul literar Adrian Lesenciuc, el insusi prieten al scriitoarei. Apoi a debutat cu prima interventie cvartetul Gaudeamus al Filarmonicii din Brasov si, pe rand, s-a prezentat juriul si s-a inceput decernarea premiilor, de la mentiune spre Marele Premiu. Am realizat niste diplome unice . Primisem o foaie de papirus egiptean pe care am impartit-o in sase, dupa numarul premiantilor. Pe fiecare bucata de papirus s-a scris de mana numele poetului si premiul obtinut, s-a semnat si s-a stampilat. Apoi foile au fost puse in rame de lemn. Arata extraordinar si lucrul acesta a fost remarcat de catre toti.
Fiecare nominalizat a sustinut cate un mini recital din versurile lui, in afara lui Dorulet Iconar din Cluj, cel mai tanar participant, de numai 14 ani, prea emotionat ca sa faca acest lucru. Si atunci am citit eu in locul lui. Intre doua premieri intervenea din nou cvartetul. In ambianta speciala a Muzeului, cu mobilier de epoca si mari tablouri ale lui Iacob si Andrei Muresanu, totul a sunat excelent, cu o incarcatura evocatoare remarcabila. Premiul special al juriului a fost acordat de revista Astra. Redactorul sef, poetul Nicolae Stoe a fost prezent si a vorbit despre garantiile pe care acest Concurs National de Poezie le da pentru a deveni o pepiniera a tinerelor talente literare. A oferit castigatoarei premiului, Ana Maria Susan din Rasinari, un dar special, alcatuit din carti ale unor scriitori brasoveni si a afirmat ca o asteapta pentru publicarea in revista.
Mai este de precizat ca printre premiile oferite castigatorilor s-a numarat si o placheta cu versurile celor sase finalisti, realizata la initiativa tipografiei Brastar, cu care editura colaboreaza. Asadar este vorba de un debut colectiv. Placheta va fi trimisa tuturor revistelor literare si personalitatilor din spatiul culturii romanesti.
A venit si randul Marelui Premiu care a revenit tanarului George Alexandru Serediuc din Ipotesti. Peste masura de marcat de castigarea trofeului, Serediuc a citi din poeziile sale, extrem de expresiv, lasand o puternica impresie auditoriului. Ma bucur ca acestui castigator editura ii va scoate volumul de debut . E sugestiv ca vine din satul unde s-a nascut poezia romaneasca si ca e un tanar extrem de serios,modest, de bun simt, respectuos, interesat de nou. Un exemplu de tanar asa cum mi-as dori sa fie toti in jurul meu.
Manifestarea s-a incheiat cu un recital magistral al actorului Mihai Bica, care a interpretat proza poetica ISIHIA de Ana Il, ridicand la cote de entuziasm auditoriul si asa marcat de toate emotiile derulate pe parcursul evenimentului.
A fost o manifestare peste linia celor mai multe vazute de mine si m-am bucurat ca totul a decurs sub nota de seriozitate si corectitudine imprimata de juriu asupra calitatii poeziei prezentate si a corectitudinii demonstrate pana in finalul actiunii.
Inceputul este extrem de favorabil transformarii acestei initiative intr-una dintre cele care sa aiba reprezentativitate in spatiul manifestarilor culturale brasovene si nationale.

Adrian Munteanu
director editura Arania

Basarabean în România – 2. Lupta pentru cetățenie

noiembrie 24th, 2008

Potrivit statisticilor Biroului pentru Straini din Iasi, comunitatea cetatenilor din Republica Moldova este cea mai numeroasa comunitate de straini din Iasi. Seful Biroului pentru Straini, comisarul Sorin Gaita a declarat ca “ in ansamblu, cetatenii moldoveni reprezinta principala noastra activitate. Sunt cei mai multi, tocmai datorita apropierii de spatiul tarii lor”. Ce modificari a adus insa perioada 1 ianuarie 2007-1 ianuarie 2008 la capitolul numar de cetateni moldoveni aflati in Iasi? A schimbat ceva primul an de integrare europeana? “Constatam in 2007 fata de 2006 o scadere a numarului de cetateni ai Republicii Moldova care solicita viza de sedere in Iasi sau care vin in Iasi in ceea ce ce chiar ei numesc scop turistic” a precizat Sorin Gaita. Astfel, daca in 2006 in registrele Biroului pentru Straini din Iasi erau inregistrate 2.026 de persoane cu cetatenie moldoveneasca, la sfirsitul anului 2007 se ajunsese la 1980.

* “Scade numarul moldovenilor veniti la studii, cresc cererile pentru reintregirea familiei”

Seful Biroului pentru Straini din Iasi, comisarul Sorin Gaita detaliaza insa modificarile aduse de integrarea Romaniei in Uniunea Europeana : “A scazut numarul cetatenilor din Republica Moldova veniti la studii. In schimb, constatam o crestere semnificativa din punct de vedere al reintregirii familiei si al angajatilor in munca sau a detasatilor. Ca o observatie, din ceea ce am constatat noi. In general, cetatenii veniti in scop de studii s-au casatorit pe teritoriul statului roman, si-au intemeiat o familie si le-am prelungit dreptul de sedere. Altii s-au angajat. Este un avantaj al cetatenilor moldoveni pentru angajatori: cunosc limba romana, obiceiurile si se adapteaza mai usor” a explicat seful Biroului pentru Straini din Iasi, comisarul Sorin Gaita. Astfel la capitolul viza de sedere in Iasi motivata prin bursele de studiu in licee si facultati numarul cetatenilor din Republica Moldova contabiliza in 2007 fata de 2006 o scadere de 17,1% . A crescut cu 33,1 % numarul cetatenilor moldoveni care au solicitat reintregirea familiei. Potrivit statisticilor Biroului pentru Straini din Iasi, in 2007 fata de 2006 se inregistra o crestere cu 82,8 % a cetatenilor din Republica Moldova, angajati in Iasi sau detasati la munca in Iasi. Si numarul rezidentilor permanenti a crescut in 2007 fata de 2006 cu 62,8%.

Topul infractiunilor este deschis de incalcari ale regimului frontierei de stat

Comisarul Sorin Gaita, coordonatorului Biroului pentru straini are si un top al infractiunilor comise in Iasi de cetatenii Republicii Moldova: “Cele mai multe sunt infractiuni savirsite la regimul frontierei de stat dupa care urmeaza cele economice si infractiuni la regimul circulatiei pe drumurile publice”. In schimb, daca in 2006 s-au inregistrat 300 de urmariti penal la capitolul cetateni ai Republicii Moldova, in 2007 numarul dosarelor a scazut si au fost doar 153 de urmariti penal. Seful Biroului pentru straini atrage insa atentia ca “ nu trebuie sa-I transformam pe cetatenii Republicii Moldova intr-o problema asa cum s-a intimplat cu romanii din Italia dupa cazul Mailat. Pentru ca exista si acest pericol”.

Cetatenia romana-parola de acces catre Uniunea Europeana

Integrarea Romaniei in Uniunea Europeana a transformat cetatenia romana intr-o parola de acces catre Occident. Au aparut casatoriile de convenienta. Anunturile se platesc si se difuzeaza de ziare din Republica Moldova. Dar fiecare pereche de tineri casatoriti trebuie sa raspunda unor interviuri prin care sa dovedeasca faptul ca in spatele certificatului de casatorie sta o dragoste adevarata si nu dragostea pentru cetatenia romana. “A crescut numarul casatoriilor de convenienta. E o crestere generala a numarului cetatenilor din Republica Moldova care au solicitat si au primit drept legal de sedere ca si membru de familie al unui cetatean roman. In 2007 am avut trei casatorii de convenienta probate. Respectivii au primit o decizie de returnare, adica au trebuit sa plece acasa intr-un termen prevazut de lege” a detaliat seful Biroului pentru Straini din Iasi, Sorin Gaita. Acesta precizeaza ca mirii si miresele de convenienta provin in special din mediul rural. Oficialii Biroului pentru Straini din Iasi se asteapta ca numarul casatoriilor de convenienta sa creasca in perioada urmatoare. Unii studenti care au uitat sa-si reinoiasca viza de sedere au prezentat Biroului pentru Straini adeverinte medicale din care rezulta ca au stat internati in spitale din Republica moldova in perioada in care trebuiau sa-si reinoiasca viza. Au fost insa identificati in baza de date a Politiei de Frontiera pentru ca au trecut de mai multe ori granita.

In loc de concluzii

Oficialii ieseni sustin ca integrarea Romaniei in Uniunea Europeana este avantajoasa din punct de vedere al legislatiei pentru cetatenii Republicii Moldova. Comisarul sef al Biroului pentru Straini, Sorin Gaita “Mult mai usor se dobindeste un document de prelungire a dreptului legal de sedere in scop de reintregire a familiei. Chitantele care trebuie platite au scazut foarte mult ca valoare si documentatia nu mai este atit de stufoasa. A cobori plafonul taxelor de la 600 de lei la 80 de lei diferenta e deosebita. Toti cei care aveau dificultati financiare s-au prezentat si au intrat in legalitate. S-a dorit incurajarea acestor cetateni de a se pune in legalitate pe teritoriul statului roman. Integrarea Romaniei in UE nu a fost un soc in sensul ca cetatenia romana nu s-a obtinut mai greu ca in anii anteriori. Au fost probleme in sensul ca multi studenti ai Republicii Moldova au uitat ca de la 1 ianuarie trebuie sa intre cu viza. Politia de frontiera in colaborare cu noi a rezolvat problemele. ” Sorin Gaita crede ca numarul cetatenilor din Republica Moldova va creste pentru ca Iasul este cel mai mare oras de pe granita de est a UE.

Pasărea uriaşă

noiembrie 24th, 2008

Nu simţi cum zboară timpul,
Pasăre uriaşă?
Poartă Universul pe aripile sale.
Universuri paralele,
Păsări care îşi intersectează traiectoriile
Către un punct comun, ascuns.
Noaptea, întins în iarbă,
Privesc spre îndepărtatele stele.
Simt fâlfâind pe la gene
Fulgii păsării uriaşe.
Între ei mă ţine ascuns.
Uitarea, semnul zborului său.
Vom ajunge vreodată,
Vom ajunge la punctul comun
La adunarea păsărilor uriaşe?
Obosite,
Vor ciuguli din palmele Tainei
O clipă.
Sincronizarea unui nou început.

Dan David, Los Angeles, Feb.-17-2007.

Alegerile din 30 noiembrie – un scrutin crucial într-un moment de instabilitate economică

noiembrie 24th, 2008

Participarea la vot în alegerile parlamentare la ora 18 în dimineața zilei de 30 noiembrie era de 34,48% din totalul alegătorilor înscriși pe listele electorale, potrivit datelor furnizate de Biroul Electoral Central.

În mediul rural participarea a fost mai ridicată, 30,43%, față de 40,06% în mediul urban.

Județele unde participarea la vot a fost cea mai ridicată sunt Teleorman, Vrancea și Giurgiu, iar cea mai scăzută participare a fost reportată în București, Timiș și Covasna.

Alegerile parlamentare de duminică 30 noiembrie reprezintă primul scrutin veritabil de acest gen din România, dat fiind că pentru prima oară se desfășoară decuplate de alegerile prezidențiale. Acestea creau o serioasă distorsionare, dată fiind importanța “locomotivei” pe care o reprezenta pentru un partid candidatul său la președinție.

Tot în premieră, votarea are loc în colegii uninominale, deși rezultatul pe ansamblu se calculează pe baza reprezentării proporționale.

În sfârșit, o altă premieră e apariția parlamentarilor care reprezintă Diaspora (doi senatori și patru deputați).

Toate cele enumerate reprezintă motive în plus de interes pentru a merge la vot. S-a spus că votarea în colegii uninominale va duce la o “purificare” a clasei politice din România.

Din păcate, realitatea este departe de a fi aceasta, după cum a arătat-o alegerea președinților consiliilor județene din vară, care nu l-a împiedicat de pildă pe “baronul local” prin excelență, Marian Oprișan, să fie ales confortabil la Vrancea.

Mai mult, vor fi aleși direct doar candidații care obțin majoritatea absolută în colegiul uninominal respectiv, și este improbabil că în multe colegii se va petrece acest lucru (date fiind sondajele de opinie care dau PD-L și PSD-PC cu circa o treime din intențiile de vot, cu ușor avantaj PD-L, PNL la 20% și UDMR la 5 -6 %). Oricum, noul mod de scrutin reprezintă o pliere la dorințele electoratului, chiar dacă imensa majoritate a alegărotilor nu cunosc detalii cu privire la efectele acestui mod de scrutin.

Alegerile sunt îndeobște un verdict asupra guvernării ce se încheie, mai mult decât o opțiune pozitivă pentru un proiect sau altul și este de așteptat ca și scrutinul din 30 noiembrie să urmeze această cutumă.

Numai că în România de azi e greu de delimitat exact cine se face responsabil de guvernarea dintre 2004 – 2008. Începută ca o coaliție hibridă PNL – PD – UDMR – PC ea s-a transformat la jumătatea mandatului, ca urmare a disputei între președintele Traian Băsescu și premierul Călin Popescu Tăriceanu, într-un guvern minoritar PNL – UDMR sprijinit condiționat din opoziție de PSD – formulă bizară, unică în țările UE.

Perioada 2004 – 2008 a reprezentat fără doar și poate un salt extraordinar în dezvoltarea economică a României, dar meritul nu aparține decât în mică măsură politicienilor care au condus țara, acest boom fiind datorat infuziei masive de capital străin și a aderării României la Uniunea Europeană, fenomen produs în toate statele foste comuniste după aderarea la UE.

Introducerea ratei unice de impozitare directă a veniturilor și profiturilor de 16% a impulsionat economia și a redus evaziunea fiscală, dar corupția rămâne una dintre marile probleme nesoluționate ale acestui mandat.

Românii, mai ales cei de la oraș, au apucat-o pe calea consumerismului, după atâția ani de privațiuni și frustrări, dar din păcate România, cu o rată de creștere economică de aproape 9% în 2008 nu va putea evita consecințele crizei economice mondiale în 2009.

În aceste condiții, viitorul guvern va trebui să ia măsuri urgente, în coordonare cu partenerii din Uniunea Europeană, pentru a atenua efectele crizei și în general să adopte o politică pro-activă în interiorul UE, după exemplul unor țări ca Polonia, de pildă.

Dar până atunci mai este scrutinul din 30 noiembrie, iar sondajele de opinie indică faptul că niciun partid sau alianță nu va obține majoritatea absolută în parlament.

Revista ACUM a adoptat o poziție imparțială pe parcursul acestei campanii electorale și nu intenționăm acum să dăm o indicație de vot. Totuși, considerăm că orice vot în favoarea principalelor patru partide și alianțe – PD-L, PSD-PC (deși este dezamăgitoare decizia PSD de a se alia pentru a treia oară consecutiv cu Partidul Consrvator, o formațiune în cel mai bun caz dubioasă), PNL și UDMR este perfect îndreptățit și “util”, iar dispariția din parlament a unor partide ca PRM sau neintrarea PNGCD ar fi evoluții pozitive.

Îndrăznim să sugerăm – pentru coerență ideologică, dacă așa ceva există în România, iar dacă nu, e momentul să apară – că o coaliție post-electorală dintre PD-L, PNL și UDMR ar fi varianta, dacă nu cea mai bună, atunci cea mai puțin proastă.

Dar o astfel de coaliție ar putea ființa numai în condițiile îngropării securii războiului dintre peședintele Băsescu și premierul Tăriceanu, o perspectivă deloc certă.

Despre aceste lucruri vom avea însă tot timpul să vorbim după alegeri, până atunci vă îndemnăm să mergeți duminică la vot, pentru că numai așa veți contribui la avansul democrației în România.

P.S. Așteptăm comentarii despre intențiile dumneavoastră de vot și îi invităm pe cei care nu au făcut-o încă să voteze în sondajul nostru http://www.romanialibera.com/voxpopuli/voxpopuli.php?n=crt. De asemenea, vă rugăm să ne trimiteți impresii din ziua votării, inclusiv posibile sesizări privind nereguli, precum și fotografii.

P.P.S. Detalii despre votare pe pagina Biroului Electoral Central: http://www.becparlamentare2008.ro/index.html.
Detalii cu privire la alegerile în Diaporă pe pagina Ministerului Afacerilor Externe: http://www.mae.ro/index.php?unde=doc&id=37079

«Vincent & Karlenstein, Lumea Exterriorului» de Lucian Merişca la GAUDEAMUS 2008

noiembrie 22nd, 2008

Cel mai mare autor român de science fiction Lucian Merişca prezintă în aceste zile la GAUDEAMUS « Vincent & Karlenstein, Lumea Exterriorului ».

Dincolo de cyberpunk, horror şi umor negru bine dozat, Exterrii de sorginte orwelliană ce populează ucroniile lui Lucian Merişca sunt actorii unui sci-fi politic de reală calitate, competitiv pe plan mondial.

Nominalizat în repetate rânduri la convenţiile internaţionale de gen, Lucian Merişca este recunoscut drept un profesionist prin excelenţă, un nume răsunător din Galaxia de aur a fandomului românesc.

Alexandru Husar despre Exterrior…

Lucian Merişca este un maestru al suspansului fantezist, ideea nerămânând însă în aer, într-un spaţiu imaginar, ci avându-şi seva în realităţile pe care le-a trăit România timp de decenii.

Noţiuni precum viata şi moartea, identitatea şi alteritatea, miturile şi scufundarea în cotidian – sunt privite cu ironie şi simpatie, asa cum te-ai uita la un prieten vechi care riscă să creadă prea mult în el-însuşi, făcând pasul de la sublim, înainte…

Recomand aceasta parabolă socială, ca pe încă o dovadă ca românul, la greu şi la bine, poate face haz de necaz!

(Critic literar, specialist în Estetică, prof. univ. dr. docent Alexandru Husar)

Exterrior parabola socială parodiind postmodern SF-ul.

V&K… îşi doreşte să fie un roman “modular”, “puzzle”, o încercare literară de sociologie parodică a celor trei Românii: multilateral dezvoltată, în tranziţie şi în plină implementare a integrării trans-neuro-balcanice… Temerile şi blocajele de altădată, alimentate din subteran sau inundate de debuşeurile şi deversările celorlalte două Românii, mai mult sau mai puţin originale, duc la conflicte de interese în care este implicat eroul (sau eroii). Vincent vrea să se confunde cu Autorul şi nu reuşeşte altceva decât să se cufunde în inima Cititorului.

De obicei, Vincent – care se vrea a fi misterios dar e un om cât se poate de obişnuit – citeşte o poveste în care se află (şi se chinuie) umbra sa din oglindă, Karlenstein (fireşte, o combinaţie alegorică între bărbosul Karl Marx şi fiorosul Frankenstein). In alte cazuri, Karlenstein, alogenul, este cel care citeşte o poveste (exotică, din punctul lui de vedere) despre faţa palidă Vincent. Alteori, însă – deşi de obicei în lumi paralele, de o parte şi de alta a coperţilor unei cărţi – cei doi (personajul şi cititorul – în plus, în Antracte apar şi autorul şi editorul…) – aşadar cei doi, Vincent & Karlenstein se pot întâlni printre rândurile aceleiaşi poveşti, în cuprinsul aceluiaşi episod, intrând de obicei într-un conflict pe viaţă şi pe moarte pentru spaţiul vital imaginativ pe care fiecare şi-l revendică. Aceste întâlniri de grad textual sau postmodern dau şi mai tare de bănuit că, în vremurile noastre post-globaliste, nu numai oamenii sunt cei care crează cărţile, ci şi cărţile – ca obiect cultural, măcar… – pot crea sau trezi visurile din sufletele oamenilor, ori monştrii care dormitează dintotdeauna în ei.

Parodie şi parabola plină de surprize, cartea se citeşte totuşi cu gura închisă, nu de altceva, dar atâta ar aştepta musca de pe căciula cititorului…

UN ROMÂN REPREZINTĂ EUROPA, LA NEW YORK

“Salonul celebrităţilor europene: 16 clasici contemporani ai science-fiction-ului de pe batrânul continent” – acesta este titlul antologiei lansate la New York, de către cunoscuta casă editorială TOR BOOKS, No. 1 pe plan mondial în literatura F & SF.

In 2007 si 2008 au apărut o ediţie hardcover şi una paperback, precum şi o reeditare în Cehia. Unul dintre cei 16 scriitori care reprezintă Europa, în acest volum, este românul Lucian Merişca, publicat cu nuvela “Aventurile unor pământeni în Exterrior”. Revistele de specialitate americane, printre care LOCUS şi PUBLISHERS WEEKLY, evidenţiază lucrarea ieşeanului, prezentată ca “o dureroasă satiră politică, o mostră de umor de cea mai bună calitate, în acelaşi timp un comentariu la adresa regimului Ceauşescu şi o fabulă absurdă despre o revoluţie regizată de pământeni pe o planetă a represiunii”. Nuvela este punctul de plecare al unor noi dez-întâmplări, aflate în volumul “Vincent & Karlenstein”, lansat de Editura Bastion la Târgul International GAUDEAMUS 2008.

Prezentări proze Vincent & Karlenstein, Lumea Exterriorului – Lucian Merişca:

James Morrow, scriitor, editor, laureat al Premiilor Nebula, World Fantasy, Grand Prix de l’Imaginaire şi Utopia:

“Satiră socială super trăznet şi super trăznită, “Aventurile / Peripeţiile unor pamânteni în Exterrior” a lui Lucian Merişca pare a fi un soi de desen animat gen Tex Avery, ridiculizând neocolonialismul, neoliberalismul, precum şi capacitatea fără limite a omului de a crede orbeşte în el-însuşi.

Pe de altă parte, e tentant să încadrezi fabula politică a românului în tradiţia deschisă de George Orwell, cu “Ferma animalelor”. De fapt, autorul a trăit ani buni (sau răi) sub dictatura comunistă. Tatăl său, Costin Merişca, un recunoscut istoric, şi-a petrecut tinereţea ca deţinut politic, în timp ce Dan Merişca şi Lucia Merişca, fratele şi, respectiv, mama, s-au aflat sub supravegherea Securităţii până la anul de cumpănă 1989, şi poate şi după. În mod sigur, inumanii agenţi guvernamentali care monitorizau activităţile disidente pe / în Exterrior (“Outrerria”) – corespund fostei poliţii secrete româneşti, iar Împăratul Gheorghe este o reîncarnare extraterestră, pe o altă planetă, a lui Nicolae Ceauşescu.

Putem argumenta şi astfel, dar ezităm să urmărim o strictă decriptare alegorică, preferând a scoate în evidenţă merite artistice mai importante. În ultimă instanţă, lumea inventată, Exterrior sau Outrerria, vorbeşte nu atât despre politici, cât despre posibilităţi. În aceste pagini glorios de bizare, scriitorul fructifică aproape orice unealtă din trusa / kit-ul / panoplia SF-ului, de la călătorii cosmice la imperii galactice, de la bucle temporale la universuri alternative, alieni şi monştri modificaţi genetic.

Între numeroasele personaje imposibil de ignorat, veţi întâlni un mutant hirsut numit Karlenstein: un nume care – Merişca admite abia acum – combină, sub aceeaşi piele şi barbă, pe Karl Marx şi pe Frankenstein. Naraţiunea în sine este un fel de monstru literar à la Frankenstein. Cu o sclipire în ochi şi cu un bisturiu tahionic în mână, autorul deconstruieşte, disecă, un fel de cadavru literar şi cultural, suturând cu voioşie organe vitale şi membre care se mai mişcă încă, punându-le laolaltă pentru a construi o creaţie care evocă / aminteşte, rând pe rând, de fanteziile lui Lewis Carroll, de absurdităţile / “absurzenia” lui Samuel Beckett, de diversiunile satirice ale lui Robert Sheckley, de realismul magic à la Gabriel García Márquez, de jocurile intelectuale ale conaţionalului său Eugene Ionesco, precum şi de ironiile / şmecheriile celuilalt Marx, comedianul, cel care purta cu făloşenie tocmai tipul de mustaţă interzis pe Outrerria… »

(The SFWA European Hall of Fame: Sixteen Contemporary Masterpieces of Science Fiction from the Continent)

Dan Mihăilescu:

Nuvela intitulată multiplu, în funcţie de locul editării: Peripeţiile unor pamânteni in Exterrior, Aventuri în Exterrior, Viaţa ca o bicicletă, “Some Earthlings’ Adventures on Outrerria”, « Les Tribulations vélocipédiques des Terriens sur Outrerria », “Některá dobrodružství pozemšťanů v Outrerri”- este, vrem-nu vrem, piesa centrală a unui roman modular şi plin de sechele. Ca piesă independentă, ea a apărut in 2006 publicată de Editura « ATALANTE » – Franţa, iar apoi la “TOR BOOKS” – New York (în 2007 ediţia hardcover şi în 2008 ediţia paperback), fiind propusă imediat pentru Hugo Award 2008, o nominalizare la care n-a mai ajuns nici un alt scriitor român.

[http://vyrclozone.wordpress.com/2007/08/31/nominalizat-la-hugo/]. Antologia americană în care este publicat şi autorul român este ea însăşi nominalizată pentru Grand Prix de l’Imaginaire si Nebula Award.

Antologia (diferită) în care nuvela a apărut în Franţa, a fost şi ea nominalizată pentru Grand Prix de l’Imaginaire 2008.

Recent, ediţia hardcover a fost tradusă şi în Cehia.
[http://www.kosmas.cz/detail.asp?cislo=141512&afil=1055][http://www.brloh.sk/kniha.php?id_knihy=4919]

Deşi el însuşi se consideră post-postmodern sau mai precis postreal (« Postrealitatea » este o artă nouă şi titlul Lucrării sale de Disertaţie în Ideologii Culturale), Lucian Merişca este împăiat deja în diorama clasicilor de către editorii americani: “SFWA European Hall of Fame: Sixteen Contemporary Science Fiction Classics from the Continent” – se numeşte volumul colectiv la care a fost invitat să participe, la New York, de către James Morrow şi Kathryn Morrow.

În Europa, lucrarea comună dedicată utopiilor, inclusiv celor cu exterri, ori cu outrerrieni, poartă numele “UTOPIAE 2006”, iar cel care l-a invitat să participe pe Lucian Merişca este Bruno della Chiesa, manager OECD.

Romulus Bărbulescu şi George Anania:

Un asemenea roman mozaic sau ciclu de povestiri se distinge printr-o particularitate rareori prezentă în literatura românească de gen şi, credem noi, niciodată atât de izbutită ca în paginile lui Lucian Merişca: împletirea dintre S.F. , umor şi horror! O triadă care aici se condiţionează şi se influenţează reciproc, prin zonele de interferenţă ale respectivelor modalităţi literare, dând un bizar amestec de tragic şi absurd existenţial – oglindă (voluntară sau nu) a prezentului tulbure, derutant, contradictoriu al societaţii zilelor noastre. Virtuţile textului în această alcătuire (şi succesiune de titluri) sunt îmbogăţite de nenumăratele ANTRACTE – cu dialogurile lor de teatru al absurdului, culminând cu EPILOGUL semnificativ pentru trimiterile ideatice – pentru puterea de invenţie pe o temă dată şi pentru limbajul deosebit de colorat şi viu..

Neîndoielnic, Lucian Merişca este pe de o parte un scriitor stăpân pe mijloacele sale de expresie, dar şi un permanent căutător şi inovator… Un literat dotat cu un ascuţit simţ al limbii şi cu plăcerea căutării efectelor de stil, a descoperirii ineditului, a exploatarii situaţiilor insolite şi paradoxale.

Fără îndoială, acest talentat scriitor merită să facă parte din universul culturii româneşti contemporane – prin complexa şi originala sa formaţie.

Publishers Weekly, New York, 2007:

Cu aventurile sale în Exterrior, românul Lucian Merişca ne face părtaşi la o satiră politică dureroasă, o speculaţie disciplinată care ne oferă atât satisfacţie emoţională, cât şi stimulare cerebrală.

Costi Gurgu (Canada) http://vyrclozone.wordpress.com/2007/08/31/nominalizat-la-hugo/:

Cea mai bună veste din Science Fictionul românesc, cel puţin din ultimele două decenii, este recomandarea lui Lucian Merişca cu povestirea Some Earthlings’ Adventures on Outrerria, apărută în antologia “SFWA European Hall of Fame”, la editura TOR (TOR şi DAW sunt la ora actuală principalii jucători din SF&F), pentru premiile HUGO pe 2008. Numele lui Lucian apare alături de nume celebre precum Stephen Baxter, Elizabeth Bear sau Michael Swanwick. Numai această recomandare reprezintă o onoare pentru SF-ul românesc şi ar trebui să marcheze începutul unei perioade de aur în cariera lui de scriitor (aviz editurilor care caută scriitori români de valoare!).

Chiar şi numai o nominalizare îi va deschide uşile multor edituri europene şi americane.
Baftă multă, Lucian!

Bruno della Chiesa (UTOPIAE, 2006, Editions L’Atalante):

Peripeţiile unor pământeni în Exterrior sunt parte a unui roman modular descriind aventurile post-moderne şi extra-galactice, ale unui cititor inveterat şi ale personajelor sale preferate, veşnic puse în pericol de un autor care preferă să-şi omoare eroii (= copiii literari), decât să-i lase să se plictisească, şi ale unui editor veşnic pe muchie de cuţit.

Adesea auzim: nu-i nimic, e doar imaginaţie… Ei bine, nu vă consolaţi cu această falsă speranţă; tot ce reuşim să ne imaginăm, există! Mai groaznic decât asta este însă că există şi tot ceea ce nici măcar nu ne imaginăm: personajele lui Lucian Merişca şi modul cum sfârşesc ele!… Pentru început…

Cory Doctorow

http://www.boingboing.net/2008/01/28/sfwa-european-hall-o.html:

Ca în cazul multora dintre cele mai bune opere ale science-fiction-ului, poveştile acestea tind să fie alegorice, adesea absurde, existenţiale şi de-a dreptul stranii. Un adevărat vârtej de idei şi stiluri, o trans-polenizare literară şi o re-combinare undeva în afara concepţiei anglofone autosuficiente.

…Mi-a plăcut mai ales umorul scrierii lui Lucian Merişca. Este o călătorie care îţi deschide mintea: nu întotdeauna plăcută, dar care te recompensează în mod absolut.

Jessica Darago (Some Fantastic, 2008):

Aventurile exterre ale lui Lucian Merişca ne scufundă în umor negru sau absurd, ca şi în realismul magic latino-american. Imperialiştii umani din viitor descrişi de Merişca arată aceeaşi aroganţă oarbă şi merită acelaşi deznodământ ca şi mulţi dintre predecesorii lor care n-au părăsit niciodată Pământul…

Karen Burnham (SFRevu, Strange Horizons, 2008):

Povestirile, fie şi cele SF, care provin din ţările ex-comuniste sunt în mod deschis mai implicate politic decât cele scrise de aliaţii lor americani. Aventurile româneşti pe Exterrior (Outrerria) reprezintă cea mai inedită, nepereche poveste dintre toate cele prezentate publicului anglofon de către soţii Morrow. Găsim aici în acelaşi timp un dans suprarealist conform etichetei Înaltei Curţi Extraterestre, demn de fanteziile lui Lewiss Carroll – dar şi un actual comentariu post-colonial despre politicile pământene.

Steven H. Silver (http://www.sfsite.com/):

Umorul suprarealist al lui Lucian Merişca are de a face cu disidenţa politică, dar şi cu mercenarii umani cărora li se dă de lucru pe o planetă străină…Regăsim aici natura absurdului, dar şi problemele imperialismului, aducându-ne aminte de opera lui Jasper Fforde. Este prima doză de umor real care ne vine dintr-o ţară atât de îndepărtată.

Lucian Vasile Szabo (Helion, 2008):

Să trăim bine a fost întotdeauna scopul nostru fundamental. Dar a fost şi al lor, al pământenilor…

… Lucian Merişca, poate cel mai catastrofic şi deprimant autor român de science fiction. Deprimare controlată însă de story-uri alerte, incitante, scrise bine…

N. Lee Wood:

Aventurile în Exterrior ale lui Lucian Merişca par a fi o bizară comedie, în care arta şi artificiul de amănunt – gen Bonzai – se întâlnesc cu maşinaţiunile imaginaţiei unui Gabriel Garcia Marqués… Lucian Merişca este scriitorul meu român favorit. Atunci când i-am citit soţului meu, Norman Spinrad, tribulaţiunile pământenilor şi ale exterrilor, eram la Paris, şi a fost cât pe ce să cadă din balcon de râs…

Norman Spinrad (Asimov’s Science Fiction Magazine, 2008):

Trebuie observat faptul că, în lumea din care provin scrierile non-anglofone propuse de antologia celor doi Morrow, ficţiunea speculativă este mult mai literară decât în accepţiunea ei anglo-saxonă. În România, de exemplu, aceasta a crescut şi s-a identificat cu literatura suprarealistă, iar mai târziu a fost utilizată ca o formă camuflată, literară, de protest politic, adesea punându-i în pericol pe cei care o practicau, atunci când alegoria lor era descifrată. O “muşcătură” de space-opera postmodernă, total ironică şi de-stressantă – este cea a românului Lucian Merişca.

Gary K. Wolfe (LOCUS, 2007):

Tăişul satirei politice şi sociale, care a fost o parte familiară a tradiţiei europene, de la Zamiatin, la Capek şi la Lem, iese în evidenţă… iar varietatea abordărilor merge de la comicul nebunesc, la sarcasmul suprarealist. Cea mai ilară poveste din carte este “Peripeţiile unor pământeni în Exterrior”, aparţinând românului Lucian Merişca, în acelaşi timp un comentariu asupra regimului Ceauşescu şi o fabulă absurdă despre o revoluţie “emanată” de pământeni pe o planetă totalitară (ai cărei locuitori arată ca nişte becuri arse, refuzând să-şi schimbe vreodată ciorapii).

Pământenii se laudă cu progresul pe care l-au adus în acele ţinuturi îndepărtate, cum ar fi bicicletele de închiriat şi gările feroviare (chiar dacă, “din motive de securitate”, ei nu au construit şi căile ferate propriu-zise), dar complotul lor împotriva Împăratului Jenică este dat la iveală, iar emisarii-spioni intră într-o belea şi mai mare…

Familiar şi diferit… Sub o anumită vârstă, cultura este mai globală decât a fost vreodată, iar temerile sale sunt universale. SF-ul în Europa s-a construit poate pe o mai mare greutate a istoriei, s-a mişcat, fluid, între tradiţiile satirei politice, suprarealism, realism magic şi poate părea în acelaşi timp străin şi familiar, dar în final el orchestrează/instrumentează aceleşi anxietăţi.

Un scriitor român considerat “clasic european” la New York

“Salonul celebrităţilor europene: şaisprezece capodopere contemporane ale science-fiction-ului de pe bătrânul continent” (“The SFWA European Hall of Fame: Sixteen Contemporary Masterpieces of Science Fiction from the Continent”) – acesta este titlul antologiei lansate în 2007 de către cunoscuta casă editorială TOR BOOKS din New York. Unul dintre scriitorii europeni consideraţi reprezentativi de către antologatorii James şi Kathryn Morrow, ca şi de “Science Fiction and Fantasy Writers of America” (“SFWA”, care decerneaza Premiul Nebula), sub egida căreia apare volumul, este Lucian Merişca, publicat cu nuvela “Aventurile unor pământeni în Exterrior” (“Some Earthlings’ Adventures on Outrerria”). Revistele de specialitate americane, printre care LOCUS şi PUBLISHER’S WEEKLY, evidenţiază lucrarea românului, prezentată ca o “dureroasă satiră politică”, o mostră de umor de cea mai bună calitate, în acelaşi timp un comentariu la adresa regimului Ceauşescu şi o fabulă absurdă despre imperialism, democraţie antropocentrică şi o revoluţie emanată de pamânteni nu tocmai inocenţi, pe o planetă a represiunii = Exterrior.

La scurt timp după apariţia sa şi popularizarea pe toate meridianele, lucrarea semnată de Lucian Merişca, “Some Earthlings’ Adventures on Outrerria”, publicată de editura TOR BOOKS, New York, a fost propusă pentru Premiul Hugo (Premiul mondial de excelenţă în science fiction şi fantasy, decernat de World Science Fiction Society şi World Science Fiction Convention). Chiar dacă propunerea nu a fost concretizată, de menţionat că este pentru prima dată când un român intră în cursa pentru obţinerea râvnitului trofeu.

Valentin Ciucă despre Exterrior:

Il cunosc de mult timp pe Lucian Merişca şi talentul său literar… Piesele acestui inedit volum se înşiră precum nopţile Şeherezadei, putând fi citite fie independent, fie una în perspectiva celeilalte… Aluziile sociale sunt evidente şi penetrante, prozele fiind pe cât de imaginative, pe atât de moralizatoare. Sugestia amănuntului, pe lângă descrierea convingătoare a stărilor sufleteşti ale eroului, trezesc în mintea cititorului semne de întrebare şi semne de exclamare care nu-l vor lăsa să adoarmă (la loc) prea uşor…

(Valentin Ciucă, critic de artă)

http://www.omnigraphies.com/modules/smartsection/item.php?itemid=375

“You should put your money where your mouth is”

noiembrie 21st, 2008

Mă grăbesc să traduc această butadă (sau dicton?) englezească care în română ar suna: “Să treci de la vorbe la fapte”.

Am folosit-o pentru că în engleză sună mai sugestiv: “Să-ți pui banii unde ți-e gura” – în traducere literală.

Vă întrebați de ce scriu acest articol și de ce la Colțul Editorului. Zilele trecute o persoană care nu mă apreciază de loc (folosesc un eufemism – dat fiind că persoana m-a și înjurat într-un e-mail) mi-a scris:

Tot ce scrieți este o spoială penibilă de pseudopolitică pătimașe cu pretenții de observator dibaci. Vă pierdeți vremea în razboiul de religii și lăsați săscape evenimentele esențiale ale zilei.

I-am spus persoanei respective că astfel de critici nu mă afectează, pentru că există măsura obiectivă a succesului (sau insuccesului) unei publicații: statisticile. Or la acest capitol revista ACUM (și secundar și absolut întâmplător articolele pe care le semnez) are la ora actuală o singură tendință: de creștere.

Am întrebat persoana respectivă dacă alegerile din România, cele din Statele Unite sau criza financiară și economică mondială, tratate pe larg și la loc de frunte în fiecare număr, nu sunt “evenimente esențiale ale zilei” (n-am primit răspuns).

Dar mai important decât atât, i-am oferit acestei persoane, care are pretenția de a fi mai mult decât un cititor obișnuit, să scrie articole în revista ACUM, dacă tot nu-i place cum arată publicația, să ne arate cum se face jurnalismul de calitate. A declinat net într-un mesaj plin de dispreț și grosolănie, așa cum sunt toate mesajele compuse de această persoană.

Nu e prima oară când procedez așa: l-am rugat de pildă pe Anton Constantinescu să nu-și mai piardă vremea pe forumuri combătând homofobii, ci să scrie un serial despre homosexualitate, care în opinia mea este unic la ora actuală în presa de limbă română.

La fel l-am îndemnat pe Mircea Munteanu să scrie un serial despre arheologie, care continuă și acum, pe George Petrineanu să scrie despre modelul social-democrat suedez și pe Theodor Rebegel să scrie despre antisemitism (ca să folosesc doar câteva exemple).

Când Radu-Ilarion Munteanu (cu care nu prea am niciun fel de opinii comune) a avut obiecții la două sondaje publicate în revista ACUM i-am propus imediat să scrie articole în replică, care au fost publicate în numărul următor.

Revenind la persoana despre ale cărei critici vorbeam mai sus, trebuie să spun că nu am primit până acum un răspuns la oferta mea.

Dar nu pot să nu remarc această tipologie umană, nu știu cât de răspândită între români, a chibițului (microbistului, cârcotașului) care stă pe margine și critică, aruncă cu noroi, dar când e pus să ofere o alternativă se trage doi pași înapoi (sau se face că plouă).

Am mai oferit această posibilitate și altor critici, de a scrie articole la revista ACUM. De mai multe ori am primit răspuns: “Nu scriu articole la commandă”.

Acest răspuns spune totul despre mentalitatea persoanelor respective, care își imaginează că o revistă de succes este o gazetă de perete în care fiecare publică ce-i trăznește prin cap, indiferent dacă subiectul e de interes sau articolul bine scris sau nu.

Așa încât oferta rămâne deschisă pentru toți aceia care consideră că pot îmbunătăți calitatea revistei ACUM să propună articole. Sigur că avem niște linii editoriale http://www.romanialibera.com/articole/articol.php?step=articol&id=7897 care trebuie respectate, dar cred că e vizibilă varietatea de opinii prezente în revista ACUM.

Astfel de atitudini sunt încurajate la revista ACUM din partea acelora care consideră că pot contribui cu ceva la sporirea prestigiului publicației noastre.

Cei care vor să stea pe margine și să facă comentarii sterile fără să propună nimic constructiv în loc riscă să fie în postura descrisă foarte plastic de Corneliu Vadim Tudor (sunt sigur că mă pretez la atacuri din cauza acestui citat și mai ales a persoanei de la cae provine): “Latră precum pechinezul după accelerat”.

Ziua mondială de Prevenire a Abuzului asupra Copiilor

noiembrie 19th, 2008

Anual, 40 de milioane de copii sub 15 ani, sunt victime ale violenţei potrivit studiului Global al Naţiunilor Unite.

Doar 16 state au interzis aplicarea pedepselor corporale, iar 153 de state agreează aceste pedepse. Ar însemna că 1,5 miliarde copii trăiesc în ţări în care violenţa este acceptată – legală.
147 de ţări nu interzic aplicarea pedepselor în instituţii de îngrijire alternativă, deci anual 1.25 miliarde de copii riscă bătaia în şcoală.

Tot în acelaş studiu ,este precizat că între 133 şi 275 milioane de copii anual, din întreaga lume sunt martori ai vilenţei domestice.

Iar în 77 de ţări măsurile disciplinare legale în instituţiile penale prevăd pedepse fizice şi alte pedespe violente.
.

În România, deşi avem legi care interzic pedeapsa fizică şi tratamentul umilitor, 47,2% dintre părinţi folosesc bătaia ca metodă de disciplinare a copilului, în unităţile de învăţământ se înregistrează fenomene de violenţă, 48, 1% din copiii din instituţii sunt bătuţi de către personalul respectiv.

Românii îşi agresează copii pe motiv că “bătaia e ruptă din rai” şi astfel copiii devin VICTIMELE noastre tăcute.

Organizaţia salvaţi Copiii România în 2003, a obţinut înterzicerea prin Legea 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, articolele 28 si 90) a oricaror forme de abuz impotriva copilului, atat in spatiul public, la şcoală cât si acasă , România devenind astfel una dintre cele 16 tari din lume care au interzis aplicarea pedepselor fizice asupra copiilor, totusi această lege nu este cunoscută , iar abuzurile impotriva copiilor sunt frecvente.

Strategia campaniei urmareste stoparea aplicarii pedepselor fizice si umilitoare, promovand o cultura a respectului in relatiile dintre adulti si copii.

Campania beneficiaza si de existenta unui site dedicat: www.educatiefaraviolenta.ro, care poate fi accesat de toti cei interesati de acest subiect.

Președintele Băsescu face o vizită surpriză la Dacia Pitești

noiembrie 18th, 2008

Vizita președintelui Traian Băsescu la uzina de automobile Dacia Pitești a fost anunţată doar cu puţin timp înainte şi programul în ultimul moment.. Agenţii SPP i-au controlat foarte atent pe jurnaliştii veniţi în întâmpinare la pavilionul administrativ al societăţii, iar fotografilor li s-au demontat pentru verificări aparatele.

Taxa auto ‘suspendată temporar’

Preşedintele Traian Băsescu, Directorul general Dacia, Francois Fourmont, şi vicepreşedintele Consiliului de Administraţie, Constantin Stroe au discutat circa 45 de minute în biroul directorului, în prezenţa liderilor de sindicat, Nicolae Pavelescu şi Ion Iordache. La ieşire le-a declarat jurnaliştilor că ” Am venit pentru o discuţie cu conducerea uzinelor Dacia. A fost o discuţie şi cu managementul, şi cu reprezentanţii sindicatului. Nu am făcut o vizită în uzină, pentru a evita orice speculaţie electorală, dar voi face o vizită în ianuarie”..

Concluziile întâlnirii

“Situaţia uzinei este în momentul de faţă puternic afectată de realităţile pieţei. Am discutat cu domnii directori un set de măsuri pe care noul Guvern ar trebui să îl ia pentru a stimula producţia la Dacia, şi aş menţiona suspendarea temporară a aplicării taxei de primă înmatriculare pentru maşinile noi, continuarea programului Rabla, supravegherea înmatriculării ilegale a autoturismelor second- hand şi, bineînţeles, creditarea furnizorilor uzinei Dacia. Sunt convins că pot fi aplicate, va trebui să ne consultăm doar în privinţa suspendării temporare a taxei de primă înmatriculare, să spunem pentru o perioadă de şase luni- dacă nu contravine cumva regulilor Comisiei Europene. Dar înţelegem că Germania deja insistă pentru o astfel de suspendare temporară a taxei la maşinile noi şi nu vedem de ce n-ar aplica-o şi România. Funcţionarea la capacitate cât mai mare a uzinei Dacia este esenţială pentru România, atât din punctul de vedere al creşterii exportului, de care avem nevoie ca de aer”- a pecizat Preşedintele Traian Băsescu.

Mesajul către angajaţi

“Nimeni nu trebuie să stea liniştit într-o astfel de perioadă, nici politicienii, dar nici salariaţii, care trebuie să fie acum într-un parteneriat cu managementul. Aici vă pot spune că am sesizat dorinţa ca perioada de criză să fie trecută cu bine împreună. Muncitorii trebuie să aibă încredere în management şi în faptul că statul va lua măsurile necesare pentru ca locurile de muncă să fie garantate. Situaţia de la Dacia nu se datorează unei crize create în România. Industria României este parte a economiei europene globale, suntem afectaţi de tot ce se întâmplă. De aceea am vrut să discut soluţiile înainte de instalarea noului guvern, pentru că trebuie să ne facem acceptabilă această iarnă, mai ales că în următoarele luni se vând cele mai puţine automobile, chiar şi în anii buni”

Dl. Constantin Stroe – omul care în anul 1996 a adus 40.000 de comenzi la Dacia – le-a dezvăluit jurnaliştilor:

“A ascultat ca un şcolar. Am toată admiraţia pentru modul cum şi-a luat notiţe şi a fost foarte receptiv. Mi se pare că e cel mai puţin tonifiant dacă omul numărul unu în stat aduce un mesaj pentru viitorul acestei industrii, chiar dacă dumnealui nu are puterea executivă în mână. După această vizită, putem spune că Preşedinţia şi Guvernul gândesc la fel în domeniul industriei de automobile. Soluţia pe termen scurt este suspendarea taxei de poluare pe o perioadă de cel puţin trei luni, ceea ce ne va permite să găsim şi alte soluţii, pe termen lung”

Dl. Stroe, a dat sigurări că nu s-a discutat de disponibilizări, chiar dacă vor mai fi, probabil, şi alte perioade de oprire a lucrului, în afară de cea care va începe joi şi va dura până pe 7 decembrie. Criza de acum este mai puţin gravă decât cea din 1996 pe care a simţit-o prin toţi porii. Atunci a plecat o lună în toată lumea şi, după ce a ocolit globul, a adus 40.000 de comenzi de export gama noastră de automobile, care ne-au scos din încurcătură..

Luni, şi premierul a declarat că va fi de acord cu preşedintele şi va adopta un act normativ pentru eliminarea temporară a taxei auto la maşinile noi.

Cum se desfășoară alegerile din 30 noiembrie

noiembrie 18th, 2008

Alegerile din 30 noiembrie 2008 reprezintă primul scrutin parlamentar separat de alegeri prezidențiale după 22 decembrie 1989.

Pe lângă acest fapt, este prentru prima oară când se votează în colegii uninominale, atât pentru Senat, cât și pentru Camera Deputaților. În fiecare colegiu se alege câte un singur senator și deputat, dar rezultatul pe țară este calculat în baza reprezentării proporționale.

Fiecare alegător are câte un vot pentru Senat și unul pentru Camera Deputaților, în colegiul uninominal respectiv.

În total se aleg 137 de senatori și 315 deputați, pe lângă deputații minorităților naționale.

Senator sau deputat este ales direct candidatul care obține majoritatea absolută a voturilor valabil exprimate în colegiul electoral respectiv.

Pe ansamblul țării sunt reprezentate partidele politice care întrunesc minimum 5% din voturile valabil exprimate la nivel național. Un partid care nu depășește pragul electoral poate primi reprezentare în Senat la nivelul scorului pe țară dacă obține trei mandate directe sau în Camera Deputaților dacă obține șase mandate directe.

Organizațiile minorităților naționale obțin un mandat de deputat dacă obțin un număr de voturi mai mare de 10% din norma de reprezentare la Camera Deputaților (aproximativ 2500 – 3000 de voturi pe țară).

Fiecare vot pentru un candidat se contabilizează pentru partidul din partea căruia candidează.

Repartizarea mandatelor pentru partidele care au depășit pragul electoral se face proporțional cu numărul de voturi obținute. Repartizarea mandatelor de deputat și senator pentru partidul respectiv se face în ordinea inversă a numărului de voturi obținute de candidații partidului respectiv.

Pentru prima oară cetățenii români din Diaspora vor avea dreptul la reprezentare parlamentară directă, votând pentru două locuri în Senat și patru în Camera Deputaților.

Votarea începe la ora 7 și se încheie la 21 ora locală.

În concluzie: alegerile pentru Senat și Camera Deputaților se desfășoară prin votare în colegii uninominale, dar sunt aleși direct doar candidații care obțin majoritatea absolută în colegiul respectiv, atribuirea mandatelor pe țară făcându-se pe baza reprezentării proporționale, astfel încât FIECARE VOT PENTRU CANDIDAȚII PARTIDELOR CE DEPĂȘESC PRAGUL ELECTORAL CONTEAZĂ.

Detalii suplimentare pe pagina Biroului Electoral Central http://www.becparlamentare2008.ro/index.html

Românii din străinătate vor trimite mai puțini bani acasă în 2009

noiembrie 17th, 2008

Nici un plan anticriza conturat in Romania nu poate face abstractie de prognozele legate de intrarile de bani de la cei plecati la munca in strainatate. In 2008, estimarile Bancii Mondiale ne plaseaza tot pe cea de-a opta pozitie in grupul tarilor emergente si in dezvoltare ca volum al acestor fluxuri globale. O scadere substantiala a acestor intrari de capital strain (pe scurt, remitente), asa cum ne semnaleaza acum Banca Mondiala la nivel global, ne va obliga sa ajustam consumul la resursele economisite, extrem de reduse de altfel, la fondurile europene disponibile si la veniturile curente. Altfel, riscul de depreciere a leului este foarte mare. Asta in conditiile in care eliminam nefericita optiune de a creste impozitele, pe care o condamn sub orice forma.

Prognoze sumbre

Dupa ani buni de dinamici pozitive tot mai accentuate – pe fondul mobilitatii fortei de munca si al deschiderii pietelor lumii – trendul se inverseaza brusc din cauza contractiei actuale severe a cresterii economice in economiile dezvoltate.

Banca Mondiala publica prognoze negative foarte abrupte pentru remitentele mondiale in anul 2009 (pe 11 noiembrie 2008). Ritmul de crestere a transferurilor internationale de castiguri din munca, estimat la 6,7% in 2008, va plonja dur la -0,9% in 2009. Scenariul de baza este dublat de unul mult mai pesimist, cu o dinamica de -6% in acelasi an. Recuperarea, la fel de abrupta, se previzioneaza in anul 2010, de circa +6,1%.

Cat de dependenti sunt romanii de remitente?

Romanii au prins bine gustul castigului in Occident. Asa se face ca dependenta de remitente a nivelului nostru de trai este mult mai ridicata decat in noile state membre. Exceptia face doar Bulgaria, cu nivele similare Romaniei.
In anul 2007, de pilda, ponderea acestora in PIB era de 5,6%, dar:

de peste doua ori mai mare decat in Mexic (2,8% din PIB), Polonia (2,6% din PIB) sau India (2,4%);

de peste trei ori mare decat in grupul tarilor europene si central asiatice (1,8% din PIB);

de peste 18 ori mai mare decat in Ungaria (0,3% din PIB).

Anul 2008 este inca unul fericit pentru noi. Banca Mondiala estimeaza o crestere usoara fata de cele 8,5 mld. USD transferate anul trecut, la 9 mld. USD, dar sub ritmul de crestere economica.

Apare insa evident ca anul urmator nu ne mai putem baza pe aceeasi infuzie de remitente. Economiile in dezvoltare europene si cele asiatice centrale par a fi mai usor afectate decat media globala, cu -0,1% in 2009, dar cu o revigorare mai dinamica prognozata pentru anul 2010 de 6,4%.

Incertitudinile Romaniei anului 2009

Incertitudinile legate de tendintele anului 2009 nu sunt legate doar de nivelul la care vor cadea intrarile de transferuri pe contul curent de la muncitorii romani. Contractia exportului pe piata comunitara, respectiv a investitiilor straine directe in Romania ne limiteaza asteptarile viitoare in materie de venituri.

De pilda, FMI prognozeaza (6 noiembrie 2008):

o contractie de 0,5% a zonei euro în anul 2009, in timp ce Comisia Europeană prevede o stagnare (+0,1 %), comparativ cu o creştere de 1,2% in 2008 si 2,6% în 2007;

o contractie a importurilor economiilor avansate ale lumii cu -0,1% in anul 2009, fata de un ritm pozitiv de 1,8% estimat pentru anul curent si 4,5% in anul 2007;
o diminuare a vitezei de crestere a exporturilor tarilor emergente si in dezvoltare de la 9,6% in 2007, la 5,6% in 2008 si la 5,3% in 2009.

Contractia economica poate degenera in imposibilitatea achitarii unor datorii de catre persoane fizice sau juridice (care se rasfrange in final tot asupra angajatilor). De aici si pana la aparitia unor probleme de solvabilitate pentru banci si alte institutii financiare sau a unor tensiuni sociale nu mai e cale lunga.

Din aceste tendinte, aplicate modelului nostru consumerist exagerat, rezulta doua scenarii:

Apelam la sprijinul FMI, care sustine majorarea TVA si/sau a cotei unice, insotita de o depreciere moderata a leului;

Nu apelam la FMI, dar depreciem masiv leul si inflatia explodeaza pe masura.

Sa eliminam prima optiune nefericita. In cel de-al doilea scenariu nu vom putea cheltui mai mult decat resursele noastre proprii, respectiv cele absorbite de la UE. Daca nu vom reusi sa controlam strict cheltuielile, fie ele publice sau private, atunci realitatea are grija sa ne arunce intr-o cumplita inflatie si depreciere a leului. Suntem, asadar, la prima confruntare dura cu riscurile economiei capitaliste – o provocare la care suntem expusi cu totii. Vom reusi oare sa strangem buzunarele si sa orientam resursele spre investitii productive si spre cofinantarea proiectelor pe bani europeni?

Andreea VASS este Cercetator al Institutul de Economie Nationala, Academia Romana,

blog http://blog.fabricadebani.ro/andreeavass

Poemul NASTEREA POETULUI

noiembrie 17th, 2008

NASTEREA POETULUI
tatălui meu , Nicolae !

Venea sufletul de departe
Doamne, să mă opresc la această casă
cu mâinile arătă pântecul
mă aşteaptă sânge şi miere pe masă

Ieşi o femeie frumoasă la poartă
Doamnă, venim de pe drum obosiţi
adăpostiţi-ne pentru o noapte
şi cu lumină binecuvântată să fiţi

Şi doamna-i purtă pe o stradă
întunecată şi luminată
cântau pietrele-n ziduri şi acoperişurile
şi plutea un miros de carne arsă de fată

Trecură apoi printr-un parc
fiare flămânde îi luminau cu ochii din cuşti
acum trebuie din fiecare
suflete câte o gură să muşti

După ce se îndestulă sufletul porniră
mergeau pe o câmpie îmbrăcată în zale
trebuie acum să ari această câmpie
şi s-o semeni cu lacrimile tale

Începu sufletul să are şi să semene
pe întuneric pe ploi şi pe vânt
îşi punea sufletul mâna la gură
Doamne, cum miroase a carne de om acest pamânt

După ce sfârşi munca se făcu lumină
însă o noapte mare mergea înaintea lor
ajunseră sub un tei înflorit
Doamnă, de atâta trudă eu am să mor

Şi se întinse jos să se culce
Însă Doamna îl zori mai departe
treceau acum peste un pod
care marea în două câmpii o împarte

Acum trebuie să pritoceşti marea
plângând sufletul se apucă de pritocit
o lumină mare era în văzduh
abia termină munca la asfinţit

Doamnă, nu mai ajungem o dată
acum ziua mergea în faţa lor
să ajungem o dată acasă
îmi e dor de tine, Doamnă , mi-e dor

Şi mergeau pe un câmp de zăpadă
sufletul tremura şi plângea
trebuie acum să topeşti întinderea
de zăpadă cu răsuflarea ta

Doamnă, gheaţa e până-n adâncul pământului
cu cât o topesc cu atât coborâm
în timp ce deasupra noastră aburii îngheaţă din nou
în curând în centrul pământului o să fim

Stinge acest foc cu picioarele porunci
când ajunseră în adâncul pământului
dansând îşi turna cenuşă în păr
şi cânta în lumina vântului

Sufletul adormi greu istovit
în timp ce Doamna cânta şi dansa
dar Doamna-l văzu şi-l strigă
s-o vadă cum cânta şi dansa

Doamnă, nu mai ajungem o dată
trebuia să fiu a doua zi într-un loc
mă grăbesc şi de aceea te rog
opreşte-ţi trupul din acest joc

Doamna se opri şi-l privi cu uimire
o, tu eşti, dragul meu, o, tu eşti
sânt obosită mă voi culca în cenuşă
cât o să dorm tu să mă iubeşti

Se trezi frumoasa doamnă din somn luminată
el tot o mai iubea în neştire
îl bătu cu mâna pe umeri şi-l stropi
cu două lacrimi să-şi vină în fire

Doamnă, unde suntem strigă
şi ce-i în jurul nostru cu această ceaţă
doamna îi puse palma pe gură
acum trebuie să rozi pământul până la suprafaţă

Obosit mergea sufletul urmat de femeie
Doamnă, pământul acesta pe care-l mănânc
e carne de om dau de oase
cu cât înaintez din adânc în adânc

Iată acolo lacuri de sânge
pe care plutesc corăbii de oase
încărcate cu grădini suspendate
prin care se plimbă femei frumoase

Ajunse sufletul la un mormânt
şi deschizând mormântul ieşi afară
în zare se vedeau sate-nflorite
Şi cântau păsări a primăvară

Doamnă, ce lume e aceasta frumoasă
Să stăm puţin şi să ne odihnim
Dar doamna-i făcu semn din privire
Să pornim dragul meu să pornim

Mergeau plângând pe această lume
doamnă, nu mai pot îmi e greu
de cât timp călătorim noi aşa
de miliarde de ani dragul meu

Păsări treceau întruna pe cer
o cetate părăsită se vedea la răsărit
sufletul o privi cu uimire şi zise
doamnă, dar acesta e drumul pe care-am venit.

Poezia în rutina nelimitării

noiembrie 17th, 2008
Corina LupuCorina Lupu

Corina Diamanta Lupu (n. 7 aprile 1967, Bucureşti) este licenţiată în filologie la Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine. Este căsătorită cu Octavian Lupu.
Cu o înclinaţie evidentă spre poezie, cu o teză de licenţă având tema “Motive romantice în poezia lui Eminescu şi Lermontov”, a colaborat pe parcursul anilor de studii universitare, la revista Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine. Este atrasă de artă în general, şi în special de literatură, pictură şi muzică, preferându-i pe Pierre Lotti, Jane Austen, Daphne du Maurier, Aghata Christie şi Georges Simenon. În privinţa poeziei, are o adevărată pasiune pentru Sara Teasdale, Emily Dickinson şi Ezra Pound, iar în pictură pentru tablourile lui Karl Briulov, Ingres, Emil Munier şi Elisabeth Louise Vigee Le Brun.

„Literatura nu e în genere o vocaţie feminină, ci bărbătească“, spunea Eugen Lovinescu. “Calităţile” atribuite în general, literaturii feminine (considerată, preconceput, ca fiind lirică, subiectivă, imatură etc.) nu se regăsesc în poezia Corinei Lupu, care foloseşte un stil cultivat, dar în acelaşi timp lejer, degajat, dinamic, apelând la unelte literare cum ar fi epitetul, comparaţia, metafora, pentru a crea imagini estetice de valoare. Poeziile Corinei Lupu dau impresia de tablouri, de pânze atent lucrate, de pictură în cuvinte, în culori vii, pastelate, însă în acelaşi timp diafane, capabile să surprindă în mod clar, fără ezitări şi cu detalii preţioase, un anumit aspect din realitate. Autoarea are puterea de a transfigura, de a declanşa fără ostentaţie emoţia generală, sintentizând imagini autentice, ce pornesc de la evenimentul trăit. Poemele sale sunt rezultatul unei sensibilităţi dispuse la comunicare, necenzurate, care o situează sub zodia originalităţii.

Corina Lupu descrie ceea ce vede şi ceea ce aude, întorcând totuşi privirea asupra propriului conţinut sufletesc, atrăgându-ne atenţia, cu tact, într-o demonstraţie elegantă şi convingătoare, că atributul „feminin“ nu e un stigmat de care ar trebui să ne temem. Compoziţia sa este autentică, uniliniară, fără alunecări de prisos şi fără crispări morale, oferind răgazul trăirilor lăuntrice lucide şi pertinente, neabătîndu-se, totuşi, de la obiectivul iniţial – să fii sincer la modul absolut. Meritul poeziei sale este acela că apare fără ocoliri, spontan şi simplu, având rostiri elementare şi vii. Dincolo de cuvinte, se află un om viu, în permanentă mişcare, a cărui opţiune rămâne orientarea spre nuanţe filologice clare, cu semne, deprinderi şi expresii caracteristice.

Autoarea dovedeşte o fantezie inteligentă, alegând categorii limpezi în domeniul spiritului şi având vocaţia directităţii şi gustul pentru propoziţiile clare. Chiar dacă nu ajunge la concepte, adică la filosofie, poezia sa nu este cu nimic inferioară, întrucât preferă scenariul clasic, însă într-o rescriere modernă. Formularea frazelor este nuanţată şi riguroasă, iar stilul este controlat, elegant, concis, sobru, fără efuziuni retorice şi clişee leneşe, caracterizându-se prin coerenţă, claritate şi expresivitate. Analizele sale sunt atente, migăloase, de o logică impecabilă. Lectura ne descoperă o autoare cu un spirit liber, deschis, colocvial, echilibrat, cu o atitudine relaxată, dezbărată de orice inhibiţie.

Poezia sa se remarcă prin capacitatea de a nu anihila intimitatea, inefabilul, visarea, frumosul şi alte sentimente, stări şi ipostaze care ţin de complexitatea persoanei poetice si de autonomia esteticului. Trăirile sale sunt intense, ceea ce o determină să deschidă supapa expresiei, în speranţa că mărturisirea în versuri îi va aduce eliberarea. Aristotel spunea că “speranţa este visul omului treaz” – poezia Corinei Lupu depăşeşte limitele iluziei, îmbrăţişând într-un mod miraculos o realitate necosmetizată.

Poezia Corinei Lupu priveşte cu interes constructiv viaţa, cu imaginile şi experienţele ei, fiind asemenea unui mozaic, diversă şi atrăgătoare prin varietate, ca o despletire a sufletului ce atrage şi stimulează imaginaţia. Nu există monotonie, ambiguitate, lipsă de perspectivă în aceste poeme, ci doar o desfăşurare de registre tematice şi de exprimări cuminţi, emoţionate şi emoţionante. Nu este o poezie a supravieţuirii, ci a vieţuirii într-un univers unic, real, însă în acelaşi timp estetic prin sine însuşi. Dincolo de aceste cuvinte urmează poezia… ornamentală, liniştită, expresivă.

Octavian D. Curpaş

Toamna vietii

noiembrie 17th, 2008

Toamna vieţii ne-a ajuns
Ca-un amurg senin de soare
După truda roditoare
Ce nu spune că-i de-ajuns.

Toamna vieţii e în noi
Ca şi’n frunza’n roz pictată
Dupa vara’ndelungată
Ce-a trecut-o’n vânt şi’n ploi.

Toamna ne’nsoţeste’n pas
Ca şi umbra pretutindeni
Fără temere de nimeni
Zi si noapte’n orice ceas.

Toamnă, toamnă, dă-mi răgaz
Să mă odihnesc la soare
Pe izlazul plin de floare
Scufundat în sfânt extaz.

Fă-mă toamnă să gândesc,
Să cern zilele trecute
Prin păcat sau prin virtute
Impăcat cu trai lumesc.

Toamnă dă-mi senin de-o zi
Captând din izvor cleştarul
Să-mi spăl terfelit altarul
Curăţit din nou găsi .

Toamna-mi scrie epilog
La un tom cu multe file,
Note strânse’n lanţ pe zile
Parafate “Necrolog”

La nuit de l’hippogriffe III

noiembrie 17th, 2008

everything but your heart

le vent souffla dans ce jardin aux pommes d’or
et tomba malade avant l’aube

il suffit jadis d’un grain de sable:
la licorne devint invisible
sauf son cœur

les yeux d’archæoptéryx
reflètent toujours l’image terrienne
des eaux d’en haut
tandis que l’hippogriffe dort
les ailes ouvertes devant
dans la fatigue d’être solitaire

chaque nuit soulève les dunes
et laisse le récit de ses voyages inconnus
au porteur d’un seul oeil à fleur de tête

il était une fois un hippogriffe sur un rocher
et ce n’est pas donné à tout le monde

everything but your heart=tout sauf ton coeur

Nu mai vine

noiembrie 17th, 2008

Ciori albe te trag de mânecă;
Haide, hai!
Dar nu vreau să-ţi deschidă capul!
Acolo eşti tu, ai putea să pleci.
I-am visat ieri noapte.
Desenau linii complicate şi puncte
Pe craniul ras, alb ca un cartof curăţat.
Leac bun,
Dragostea, sărutările,
Îţi luau durerea; sau o ascundeau doar.
Nu a durat.
Clopote asurzitoare, ciocane,
Orchestrele diavolilor,
Îţi tulburau nopţile, visele, somnul.
Zilele, apoi.
În nopţile cenuşii
Am jurat, am stat treji, ne-am rugat.
Dintr-o glastră ascunsă creşteau cactuşi otrăviţi.
Te speriau ghimpii arzători.
Purtau în vârfuri picăturile ucigaşe.
Ca limbile şerpilor verzi pe care îi visai
În dimineţile negre.
„De unde veniţi?” întrebai.
„Din tine, din tine!” rânjeau.
Durerile hohoteau nebune;
Să spargă carapacea inflexibilă,
Cazemata în care se apărau până la ultimul glonţ
Dihăniile cu ghimpi arzători.
Ţi-am căutat ochii.
Aşteptam să-i deschizi,
Poartă albastră spre tine.
O cioară albă mi-a strâns braţul, vibrând.
„A plecat. Nu mai vine!”

Dan David, Los Angeles, Feb.- 24 – 2007.

Adăpostul de Câini Smeura “Iubiţi maidanezii” în Guinness Book of World Records

noiembrie 16th, 2008

Adapostul de caini Smeura se afla la numai cativa km de Pitesti, in comuna Mosoaia, sat Smeura. Biobaza se intinde pe o suprafata de peste 4 ha, adapostind cei peste 3300 caini in 29 padocuri, zone de carantina, recuperare si zone special amenajate pentru pui si mame cu pui. De asemenea cainii cu probleme speciale au parte de un spatiu amenajat pentru nevoile lor.

Dna Ute Langenkamp, a finantat de la inceputurile existentei Adapostului de Caini Smeura si asigura in continuare suport financiar complet: intretinere adapost, reparatii, imbunatatiri, constructii, salarii angajati, hrana, vaccinuri, produse medicamentoase de uz veterinar, ustensile si aparatura medicala, chirie, utilitati (electricitate, apa, canalizare), incalzire, telefon, intretinere masini, carburant si multe altele si, mai tarziu, cumpararea Smeurei.

Gratie acestei femei minunate, compatriotii sai din Germania au aflat despre frumusetea Romaniei si a sufletului romanesc. Numele ei este Ute Langenkamp.
Lagarul mortii a devenit adapostul salvarii. Iar Adapostul de Caini Smeura, gazduind cca 3 000 de caini, a devenit cel mai mare adapost din lume, fapt recunoscut oficial, in ianuarie 2005, de Guinness World Record

Prezentul Adapost de Caini Smeura a fost initial, pana in anul 2000, o ferma de vulpi, apoi locul unde cainii comunitari erau adusi in vederea exterminarii lor. In mai 2001, presedintele asociatiei, d-na Ute Langenkamp, a transformat acest loc intr-un asezamant in care cainilor li s-a dat dreptul la viata. Pregatita sa adaposteasca toti cainii de pe strazile Pitestiului d-na Langenkamp a facut ca Smeura sa capete o infatisare noua: ca destinatie si aspect. A construit padocuri, custi, a facut retea de alimentare cu apa, canalizare, a instalat centrale, a reparat cladirele, a curatit, faiantat, zugravit etc.. Aici pastoreste de ani buni un mic colt de paradis pentru caini … Smeura: locul unde prietenii cei mai buni ai omului au sansa de a se bucura de darul suprem daruit planetei noastre: VIATA

Prin Adapostul de Caini Smeura au trecut aproximativ 13500 de caini – toti colectati din Pitesti. Pentru ca legea nu permitea si pentru ca oricum nici noi, ca asociatie de protectie a animalelor, nu am fi conceput la momentul respectiv ca nu are aceeasi semnificatie cu , nici unul dintre acesti caini nu s-a intors in strada. Imaginile din Romania ale cainilor haituiti si torturati au colindat Europa, iar cei din afara granitelor ne-au intins mainile astfel ca cca 5 000 de caini au plecat in familii adoptive in Germania, Italia, Austria, Elvetia. Altii au fost adoptati intern, altii au decedat, ceilalti se afla inca in adapost. Adapostul se afla atunci si se afla si acum la capacitatea maxima, de 3 000 de caini.

Ca urmare a actiunilor AULIM de Sterilizare, Vaccinare si Returnare in Pitesti, primarii din Bascov, Babana, Costesti au solicitat ajutorul pentru rezolvarea problemei inmultirii necontrolate a cainilor din localitatile mentionate.
Asa au aparut primele contracte AULIM menite sa suporte financiar activitatea din Pitesti

Pentru ingrijirea celor 3300 caini, a pisicilor, a cailor si a magarusului, AULIM are un colectiv de 60 de angajati; medici, asistenti, ingrijitori, soferi, sa.

Paco un schnautzer pitic şi foarte deştept

Foarte mult timp un coleg de serviciu pană sa se căsătorească avea un schnautzer pitic pe nume Paco şi pe care îl aducea la serviciu. Toată ziua fiind mai mult plecat pentru a rezolva diverse sarcini de serviciu, eu şi Paco împărţeam un scaun. Venea dimineaţa langă biroul meu, mă privea în ochi, mişca dintr+un ciot de coadă şi relizam ca trebuie sa+i fac loc pe scaun. Mai întai se aşeza pe un colţ, după un timp mă împingea ca să caştige cat mai mult din el. Cand intrau clienţii îşi schimba terenul de bătaie pe tastatură. Trebuia să scriu la ea printre picioarele lui. Era foarte pofticios, împărţeam mancare cu el. Într+o zi, fiind plecat stăpanul aproape toată ziua, la plecare i+a umplut un caston cu mancare. Îmi amintesc că avea printre altele şi 3 felii de paine. Eu, avînd foarte mult de lucru în ziua aceea nu am mai reuşit să mănanc. Mă pomensc cu Paco ca îmi aduce din castronul lui o felie de paine şi mi+o lasă la piciorul scaunului unde stăteam. M+a surprins gestul. Operaţiunea s+a repetat de 3 ori în ziua aceea şi de fiecare dată felia de paine ajungea tot la el în castron. Nu mai pricepea nimic…Suparat s+a aşezat langă uşă şi mă privea fix în ochi. Este greu de descris senzaţia, mai ales ca ea venea de la un patruped……

Stiaţi că?

- Potrivit unui studiu efectuat de Asociaţia Crescătorilor de Animale din America, 33% din proprietarii de câini li se adresează acestora când vorbesc la telefon, sau le lasă mesaje pe robot atunci când pleacă de acasă.

- Conform mitologiei greceşti, în momentul în care Ulise revine acasă după o absenţă de 20 de ani, deghizat în urs, singurul care îl recunoaşte este câinele lui, foarte bătrân, Argos, care a dat din coadă de bucurie la revederea stăpânului, după care a murit.

- Aproximativ 1 milion de câini din Statele Unite au fost numiţi beneficiarii numărul 1 în testamentele stăpânilor lor.

- La sfârşitul melodiei “A Day in the Life”, interpretată de formaţia The Beatles, Paul McCartney a înregistrat un fluierat ultrasonic, perceput numai de câini, pentru ciobănescul lui german.

- “Millie’s book”, cartea semnată de Barbara Bush, despre câinele ei, un Springer Spaniel englezesc, a staţionat pe lista best seller-urilor timp de 29 de săptămâni. Millie a fost cea mai populară căţeluşă “First Dog” din istorie.

- Contrar credinţei populare, câinii nu transpiră prin salivă, ci prin perniţele lăbuţelor.

- Baseţii sunt cele mai mici rase de câini folosiţi pentru vânătoare. Corpul lor este foarte aproape de sol, ceea ce le uşurează pătrunderea şi strecurarea prin tuneluri.

- Descoperită în Egipt acum 5000 de ani, rasa ogarilor a apărut în Anglia înainte de secolul al XIX-lea, câinii fiind crescuţi, în această ţară, de aristocraţi, pentru jocurile de vânătoare, cu care îşi petreceau timpul.

- Câinii sunt menţionaţi de 14 ori în Biblie.

- Câinii pot auzi sunete pe care urechea umană este incapabilă să le detecteze. De asemenea, ei percep sunetele aflate la o frecvenţă mult mai înaltă decât limita suportată de urechea omului. Auzul le este atât de bine dezvoltat, încât le serveşte drept metodă de orientare mult mai mult decât văzul.

- Ochii câinilor au pupile mari şi un unghi de cuprindere vizuală foarte mare, ceea ce le permite să urmărească uşor obiectele aflate în mişcare. De asemenea, câinii văd şi atunci când sursa de lumină este foarte scăzută.

- Câinii au papilele gustative mult mai slab dezvoltate decât la om, astfel încât mirosul este cel care îi ghidează în alegerea unei mâncăruri sau a alteia.

- În monumente, câinele este reprezentat la picioarele unei femei, pentru a simboliza afecţiunea şi fidelitatea, aşa cum leul stă la picioarele bărbatului, ca simbol al curajului şi al măreţiei. Mulţi cruciaţi sunt înfăţişaţi cu piciorul pe un câine, pentru a sugera faptul că au urmat voinţa lui Dumnezeu cu aceeaşi fidelitate cu care câinele îşi urmează stăpânul.

- Pudelii francezi nu sunt originari din Franţa. Iniţial, ei erau câini de vânătoare în Europa. Blănurile lor mari îi împiedicau să înainteze în apă şi făceau periatul aproape imposibil, motiv pentru care stăpânii lor le tundeau picioarele din spate, înfăşurându-le însă gleznele şi coapsele, pentru a feri câinii de reumatism. Fiecare vânător îşi marca animalul cu o fundă legată în jurul gâtului, de o anumită culoare, pentru ca grupurile de vânători să-şi poată deosebi animalele între ele.
- Lassie a fost interpretată de câţiva câini, în ciuda numelui feminin, deoarece masculii din rasa Collie se presupune că arată mai bine decât femelele în faţa camerei de filmat. “Actorul” principal se numea Pal. Personajul Lassie a apărut pentru prima dată în 1930, într-o nuvelă cu titlul “Lassie Come-Home”, scrisă de Eric Mowbray Knight. Modelul acestui personaj l-a reprezentat Toots, câinele lui Knight.

- Majoritatea stăpânilor de câini (94%) spun că animalele lor îi fac să zâmbească cel puţin o dată pe zi.

- Pechinezii au fost animale sacre în China mai bine de 2000 de ani şi reprezintă una dintre cele mai vechi rase de câini din întreaga lume.

Dar despre pisici?

- Pisicile trebuie să mănânce grasimi, deoarece corpul lor nu le pot produce. Nu hrăniţi niciodată pisicile cu mâncare pentru câini, deoarece acestea au nevoie de o cantitate de proteine de 5 ori mai mare decât câinii.

- Pisicile adoră să-şi audă numele şi să audă vocea stăpânului cât mai des, aşa că este indicat să li se vorbească.

- Pisicile nu au o structură osoasă în jurul gâtului şi de aceea îşi pot strecura corpul prin orice orificiu prin care ar intra cu capul.

- Pisicile au o memorie mai bună decât câinii. Teste efectuate de Universitatea din Michigan au dus la concluzia că, în timp ce memoria câinelui nu durează mai mult de 5 minute, a pisicilor se poate menţine până la 16 ore, depăşind din acest punct de vedere maimuţele.

- Pisicile au un auz extrem de bine dezvoltat. Urechile lor au 30 de muşchi ce controlează urechea externă (prin comparaţie, urechea umană are doar 6). Aceşti muşchi se rotesc la 180 de grade şi de aceea pisicile aud la fel în toate direcţiile, fără să fie nevoite să-şi întoarcă capul.

- Pisicile au o a treia pleoapă, care este foarte rar vizibilă. În cazul în care se vede, acest lucru poate fi semnul unei probleme de sănătate.

- Pisicile au abilitatea domestică de a folosi ceasul biologic, unghiul soarelui şi câmpul magnetic al pământului.

- Abraham Lincoln era un mare iubitor de pisici. Cât timp a locuit la Casa Albă, el a avut 4 astfel de animale. Tabby, cum era numita una dintre ele, a fost prima pisică ce a călcat pragul Casei Albe.

- Pisicile fac parte din categoria felinelor. Ele s-au desprins de celelelte mamifere acum cel puţin 40.000.000 de ani, ceea ce face din ele una dintre cele mai vechi familii de mamifere.

- Egiptenii din antichitate credeau că “Bast” era mama tuturor pisicilor de pe pământ şi că pisicile erau animale sacre.

- Cardinalul Richelieu iubea atât de mult pisicile, încât şi-a împărţit casa cu 14 animălutze. Avea un personal angajat special pentru ele, iar la moartea sa, le-a lăsat lor întreaga avere materială de care dispunea.

- Familiile de pisici sunt cel mai fericite atunci când sunt formate dintr-un număr par de membri. Pisicile sau puii de pisică ar trebui achiziţionaţi în perechi, dacă acest lucru este posibil.

- Pisicile disting culorile. Studiile au demonstrat faptul că ele disting între rosu şi verde, roşu şi albastru, roşu şi gri, verde şi albastru, albastru şi gri, galben şi albastru şi galben şi gri.

- Pisicile păşesc cu ambele lăbuţe stângi şi apoi cu ambele drepte, indiferent dacă merg sau aleargă. Singurele animale care mai fac acest lucru sunt girafele şi cămilele.

- Scriitorul american Ernest Hemingway avea la un moment dat 30 de pisici în casa lui din Havana.

- Calmantele pe care le folosesc oamenii pentru atenuarea sau eliminarea durerii sunt toxice pentru pisici. De asemenea, ciocolata este otravitoare pentru acestea

– Dacă pisica ta se rostogoleşte în faţa ta, expunându-şi stomacul, poţi să fii sigur că are încredere în tine. De asemenea, este şi o modalitate de a-ţi demonstra plăcerea pe care o simte când îi eşti prin preajmă.

- În secolul al IX-lea, regele Henry I al Saxoniei a decretat ca amenda pentru uciderea unei pisici să fie de 6 coşuri de porumb.

- A fost demonstrat faptul că persoanele care au un animal de casă trăiesc mai mult, sunt mai puţin stresate şi nu sunt atât de expuse atacurilor cerebrale.

- S-a demonstrat ştiinţific faptul că acţiunea de a mângâia o pisică reduce presiunea arterială.

- Deşi se crede că pisicile nu disting culorile, s-a demonstrat faptul că ele pot vedea albastrul, verdele şi roşul.

- Cuverturile de culoare galbenă sau portocalie reprezintă o agresiune pentru pisici. De aceea, un obiect strălucitor de culoarea portocalie, plasat lângă mobilă, o poate ţine departe pe pisică, tăindu-i pofta să mai zgârie mobila în acel punct.

- Persoanele alergice la pisici au de fapt alergie la saliva acestora şi la particulele de praf ce se adună în blana lor. De aceea, dacă pisicile sunt spălate în mod regulat, aceste persoane îşi pot reduce în mod simţitor intoleranţa.

- Cea mai bătrână pisică a tuturor timpurilor este cunoscută ca fiind Ma, din Devon, care avea 34 de ani atunci când a murit, respectiv în 1957.

- Sir Isaac Newton, cel care a descris pentru prima dată legile gravitaţiei, este de asemenea inventatorul uşiţei mobile pentru pisici, ca urmare a faptului că el însuşi avea foarte multe animale de acest gen în casă.

- Strămoaşa tuturor pisicilor domestice este Pisica Sălbatică Africană, a cărei specie a supravieţuit şi în zilele noastre.

- Pisica a fost domesticită acum mai bine de 4000 de ani.

- Este demonstrat faptul că pisicile îşi pot găsi stăpânii în locuri în care nu au mai fost niciodată. Există poveşti ce par să conţină o documentare serioasă la bază, care descriu “călătoriile” de sute şi chiar mii de kilometri ale pisicilor în căutarea stăpânilor.

- Winston Churchill adora pisicile. Jock, pisica lui, se pare că i-a stat la căpătâi când acesta a murit.

- Dispoziţia pisicii poate fi uşor detectată dacă o priveşti în ochi. Când este înspăimântată sau agitată, pupilele îi sunt mari şi rotunde, în timp ce dacă este nervoasă, acestea vor fi înguste. Mărimea pupilei este relaţionată atât cu starea de spirit a animalului, cât şi cu intensitatea luminii.

- Pisicile tinere pot distinge între două sunete aflate la o distanţă de doar 45 de cm unul de altul şi la 18 m de ea.

Criza e cît casa, lipsa de responsabilitate la fel!

noiembrie 16th, 2008

În vreme ce politicienii noştri sînt în campanie electorală „uşă după uşă” sau pe la televizor, sindicatele ameninţă cu greva, iar guvernul dă ordonanţă după şi contra ordonanţă în ritm de cazacioc, încît Curtea Constituţională nici nu mai ştie dacă şi ce mai are de judecat, crizei puţin îi pasă! Puţin pare să-i pese şi de cine va cîştiga alegerile, de viitorul premier, de denunţarea noului sport naţional, lovitura de stat. Analiştii economici tocmai ne explicau că vom fi loviţi în plin actuala criză economică abia la primăvară, bazîndu-se probabil pe înapoierea şi relativa autarhie a bravei noastre economii, dar crizei nu-i pasă nici de pronosticuri!

Piaţa locuinţelor s-a prăbuşit la jumătate, în unele locuri chiar cu 70 de procente, în octombrie mecanismele de creditare s-au scufundat, băncile aruncînd riscurile posibile în dobînzi inabordabile, Dacia Renault s-a închis temporar, Sidex Mittal Galaţi dă semne de sufocare în ciuda măsurilor de restrîngere a producţiei deja luate, Oltchim trimite în şomaj en gros. Şi nu e decît vîrful aisbergului. Nici măcar harta comentată, publicată marţi de ziarul Cotidianul, cu modul în care a lovit deja criza economică judeţele patriei, nu e completă, în multe alte zeci de puncte firul fiind deja întins către rupere. Cifrele Institutului Naţional de Statistică vorbesc de circa 30.000 de şomeri pînă în martie viitor, dar sînt de tot modeste, de cel puţin 10 ori mai mici decît cele cu adevărat posibile.

În ziua în care vobeau despre 3 şomeri potenţiali în Judeţul Brăila, acolo rămîneau fără slujbă peste o sută doar prin închiderea unei făbricuţe! Şi nici nu sînt luaţi în calcul românii ce se vor întoarce în perioada imediat următoare din pricina dispariţiei locurilor de muncă de pe acolo unde au plecat în căutarea unui trai mai bun!

Şi, din păcate, e doar începutul, greul abia se pregăteşte să vină! În faţa acestei situaţii, mai dură decît cea din anii 90, cînd economia era în prăbuşire globală, dar una care ţinea de schimbarea de sistem, nefiind „pe val” cum e din 2000 încoace, m-aş fi aşteptat la îngrijorare şi chiar puţină responsabilitate. Furaţi însă de spectacolul electoralo-politico-mediatic, hipnotizaţi de media audio-vizuale iresponsabile, care întreţin un sclipici gălăgios ce pîrîie şi crapă din toate încheieturile, ne comportăm precum romanii la sfîrşitul Imperiului.

Unii se cred protejaţi de economii, neştiind cum se spulberă acestea în vremuri de criză, alţii de investiţiile deja făcute în imobiliar, ca şi cum prăbuşirea pieţei te mai protejează cumva, în vreme ce unii stau la pîndă „de dea tunuri”, ca şi cum tunurile cele mai bune nu se dau în perioadele de calm şi stabilitate economică! Ce tunuri să dai acum, cînd nu sînt bani, nici pentru dat, nici pentru luat mită? Cei mai mulţi aşteptăm să treacă criza, dacă tot nu ne-a putut ocoli, cum începuserăm să credem conform unei mai degrabă mentalităţi magice decît uneia moderne! În fond, toate au trecut peste noi şi încă sîntem aici, la „Porţile Orientului”. Iar dacă sîntem, ce mai contează în cel hal?!

Responsabilitate? De unde? Cînd, cu politrucii noştri în frunte, ne-am mai dovedit responsabili de la Marele Război încoace? Marele Război…, adică acela de la 1916-1918, ultima dată cînd ne-am jucat cît de cît inteligent „norocul”, „norocul românesc” despre care scria Mircea Vulcănescu în articolul din Enciclopedia „Minerva”…

Articol apărut inițial pe blogul http://antonesei.timpul.ro/?p=110

Zilele Monica Lovinescu 2008

noiembrie 16th, 2008

Luni 17 noiembrie debutează la Suceava zilele Monica Lovinescu.

Cunoscuta scriitoare, jurnalista, critic si istoric, eseista si voce de aur a Radio Europa Libera, Monica Lovinescu, a decedat la Paris pe 20 aprilie. Urna sa si a sotului, celebrul scriitor si jurnalist Virgil Ierunca au fost repatriate in tara vineri 25 aprilie 2008, apoi depuse la Casa Eugen Lovinescu din Bucuresti pana la data de 5 mai, ulterior fiind inmormantate in cripta familiei Lovinescu din Cimitirul Timpesti – Falticeni.

Virgil Ierunca s-a stins din viaţă la 28 septembrie 2006, iar soţia sa, Monica Lovinescu, fiica lui Eugen Lovinescu, a murit în noaptea de duminică 20 aprilie, la ora 0,30, la Spitalul Charles Richet din Val d’Oise, situat la 15 km nord de Paris.
Criticul literar Eugen Lovinescu s-a mutat în locuinţa de pe Bd. Kogălniceanu (fost Bd. Elisabeta) nr. 49 în toamna anului 1938. La 30 octombrie 1938 a avut loc prima şedinţă a Cenaclului „Sburătorul” în noua casă. Eugen Lovinescu a locuit în acest apartament până la moarte (16 iulie 1943).

La 25 februarie 1946 s-a constituit cercul „Prietenii lui E. Lovinescu”, care avea circa 130 de persoane, iar la 2 iunie 1946 s-a redeschis Cenaclul „Sburătorul”, prezidat de Pompiliu Constantinescu, Monica Lovinescu (n. 1923), fiind secretar general.
La 27 octombrie 1946 s-a dezvelit placa comemorativă, aflată şi astăzi pe faţada clădirii. La sfârşitul anului 1947, cenaclul, care deranja prin orientarea sa estetică, şi-a încetat activitatea.

Monica Lovinescu pleacă la Paris cu o bursă, stabilindu-se definitiv în anul următor, în capitala Franţei. În apartament rămâne mama sa, Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu, căreia i se lasă o singură cameră.

La 12 ianuarie 1950, apartamentul este confiscat de statul comunist. Biblioteca lui Lovinescu este arsă în curtea interioară a imobilului iar manuscrisele, confiscate.
La 23 mai 1958, mama Monicăi Lovinescu, în vârstă de 71 de ani, este arestată pentru „subminarea ordinei de stat” şi condamnată la 18 ani de închisoare. Moare în închisoare, de hidropizie, refuzându-i-se medicamentele, la 7 iunie 1960.
Monica Lovinescu relatează în „Jurnal” că, în 1990, când a venit în România şi a vizitat apartamentul, faptul care a izbit-o cel mai mult a fost că în casa ai cărei pereţi fuseseră cândva ticsiţi cu mii de volume, nu exista nici o carte.

În 1998, Monica Lovinescu a redobândit apartamentul în urma unui proces de repunere în proprietate, pentru a-l dona apoi Fundaţiei Humanitas-Aqua Forte.

Miercuri 19 noiembrie se implinesc 85 de ani de la nasterea Monicai Lovinescu.

BIBLIOTECA BUCOVINEI „I.G.SBIERA” SUCEAVA

în parteneriat cu

UNIVERSITATEA „ŞTEFAN CEL MARE” SUCEAVA
COLEGIUL NAŢIONAL „ŞTEFAN CEL MARE” SUCEAVA

organizează

ZILELE MONICA LOVINESCU –

2008 – 85 de ani de la naşterea scriitoarei
Monica Lovinescu (19 Noiembrie 1923, Bucureşti – 20 Aprilie 2008,Paris)

PROGRAM

17 noiembrie 2008 – Biblioteca Bucovinei
- ora 12 – Simpozion „Monica Lovinescu – 85 de ani de la naşterea
scriitoarei, jurnalistei şi disidentei\”.
Dezbatere: „Despre Jurnalismul liber şi fragilitatea democraţiei”
Expoziţie de carte şi documente: „Lovineştii. Monica Lovinescu. Radio Europa Liberă”.
Invitaţi: jurnalişti, scriitori, universitari, studenţi, elevi.

- ora 14 – Pauză de cafea.

- ora 14.30 – Lansarea filmului „Monica Lovinescu, din nou acasă\”.

În Sala de Arte a Bibliotecii Bucovinei.

18 noiembrie 2008 – Universitatea „Ştefan cel Mare”

- ora 12 – Masă rotundă: „Monica Lovinescu – opera literară şi publicistică. Conceptul de est-etică\”.
- Interviu audio (Radio Europa Liberă) Monica Lovinescu – Mircea Eliade

- ora 14 – Lansarea filmului „Monica Lovinescu, din nou acasă”.

Invitaţi: Universitari de la Facultatea de Litere, profesori de la colegiile sucevene, scriitori, jurnalişti.
Sala 54 a Universităţii „Ştefan cel Mare”.

19 noiembrie 2008 – Colegiul „Ştefan cel Mare” şi pelerinaj la Fălticeni
Fălticeni. Galeria oamenilor de seamă. Cimitirul Tîmpeşti. Pelerinaj
- ora 10 – Lectură publică din opera autoarei. – Aula Colegiului „Ştefan cel Mare”. Interviu audio Monica Lovinescu – Mircea Eliade.
- ora 11 – Lansarea filmului „Monica Lovinescu, din nou acasă”
-donaţie de CD-uri cu filmul „Monica Lovinescu, din nou acasă” către toate şcolile şi bibliotecile din judeţul Suceava.
- ora 12 – Pelerinaj la Galeria Oamenilor de Seamă din Fălticeni şi la Cripta Familiei Lovinescu din Cimitirul Tîmpeşti – Fălticeni.

COORDONATOR DE PROGRAM:

ANGELA FURTUNĂ
scriitoare, publicista
membra a Uniunii Scriitorilor din Romania

Între morala religioasă și politică: de la îngerași la politicieni versati

noiembrie 16th, 2008

De curand, posturile TV americane au prezentat la stiri cazul unui copil de 11 ani c are este bolnav de leucemie si caruia medicii i-au spus ca probabil mai are numai doua saptamani de trait. Este o practica deontologica curenta: medicii trebuie sa fie sinceri cu pacientii. Cunosc cazuri romanesti cand mi s-a spus, in stil provincial: “vai, totul este sa nu stiu niciodata ce boala am!”. Nu acesta este punctul de vedere medical aici.

Copilul este total impacat cu soarta lui. “Asta este”. Dar in drumul sau spre spital, vazand cum traiesc niste “homeless people” (oameni traind pe strazi), el a hotarat sa-i ajute cu ce poate el, fiindu-i mila de ei. Sa le trimita sandviciuri ca sa aiba ce manca. “Tu vei fi curand un ingeras” i s-a spus. Si el este bucuros ca va putea ajuta pe altii “din cer” in curand; in circa doua saptamani.

Intrebare: in asemenea cazuri putem condamna religia?
Evident ca nu! Nici in acest caz si nici in alte cazuri cand o credinta religioasa ajuta omul de rand, omul neinformat. Nimeni nu se opune credintelor personale, atata vreme cat ele nu sunt politizate, fiind folosite pe plan social ca sa directioneze viata altora. Sunt destui oameni simpli care au o busola a lor in privinta binelui si raului, legata de religie. De multe ori acestia sunt de buna credinta si de bun simtz. Exista si oameni care sunt inclinati sa faca rau tocmai pentru ca nu au nici un sistem moral dupa care sa se conduca. Pentru acestia chiar si o religie rudimentara ar face o schimbare. Nu impotriva credintelor in general trebuie sa luptam, ci impotriva sistemelor de credinte care implica distributia puterii in societate (ceea ce este chiar definitia politicii).

Cu totul altceva se intampla cand religia iese din domeniul ei de activitate, legat (uneori) de spiritualitate.
Religia devine toxica atunci cand se aliaza cu politica. Ca in cazul talibanilor, legionarilor, noii drepte, etc. Sau ca si in cazul prelatilor care in loc sa-si vada de meseria lor, intra in parlamente ca sa influenteze deciziile politice intr-un stat.

1. “Stem cell research”

Acest subiect a devenit de curand unul din fronturile de lupta dintre “religionisti” si oamenii de stiinta din SUA. Daca totul s-ar fi limitat la aceste categorii, nu ar fi fost nimic, dar subiectul a fost imediat politizat. Dreapta politica a sarit imediat in tabara religionistilor, iar stanga invers. Demarcatia s-a facut in linii mari dupa repartitia politica republicani-democrati. Sa lamurim putin lucrurile:

S-a descoperit nu de mult (de catre doi canadieni) ca exista celule in organismul pluricelulatelor care se pot inmulti indefinit prin mitoza si care se pot specializa ulterior intr-o mare varietate de celule functionale. Sa ne imaginam ca asemenea celule sunt ca o plastilina din care putem crea practic orice tip de celule, de la celule neuronice, la celule osoase, etc, etc. Acestea pot fi extrase din ovulele fecundate, in prima faza a diviziunii lor celulare.

In lume exista acum milioane si milioane de ovule fecundate, pastrate in azot lichid, care pot fi folosite fie ca ovule fecundat, pentru a avea copii, fie in domeniul stiintific pentru cercetari. In practica unele din ele pot fi tinute secole (sau poate chiar indefinit) si replantate apoi in femei purtatoare, putand sa produca copii dupa multi ani .Dar majoritatea acestor ovule se arunca totusi, pentru ca nu este nevoie de ele. Din cele care se arunca, o parte au fost folosite de medici pentru a gasi noi cai de a invinge unele boli. Promisiunile acestei linii de cercetare sunt imense. Dar pana acum Partidul Republican a blocat orice finantare a cercetarilor pe aceasta linie, invocand “dreptul la viata”, sau “sanctitatea vietii umane”!

Ca si cum fiecare embrion ar reprezenta o viata umana!
Care este insa problema etica? Atat celulele fecundate folosite in domeniul stiintific, cat si cele care sunt aruncate la gunoi, vor fi pierdute (putrezesc). Intrebarea este: ce diferenta (morala?) exista intre cele doua variante? De fapt, nici una!

Si totusi politica bazata pe religie a dominat pana acum discursul politic. De ce oare? Evident ca ar fi cazul ca politica sa iasa din discutie aici!
Sa mai adaugam la toate acestea si faptul ca pana de curand pozitia bisericii era contrara anularii pedepsei cu moartea pentru multe crime reale sau inventate, precum “crimen nefandum”, iar acum ea s-a schimbat brusc!

2. Controlul nasterilor

Am vazut cum in decursul timpului politica internationala americana si-a schimbat din patru in patru ani sau din opt in opt ani obiectivele.

Suntem cu totii familiarizati cu problema cresterii necontrolate a populatiei in tarile subdezvoltate. Pe scurt: datorita progreselor medicinii viata oamenilor este mai lunga iar nivelul educatiei este foarte scazut; din acest motiv asistam la o crestere nu numai necontrolata, dar chiar maligna a populatiei in unele tari.

OMS si alte organizatii au incercat sa promoveze controlul nasterilor prin educatie si planning familial.
Dar religionistii nu s-au oprit la granitza religiei lor, cum pretind de obicei, ci au inceput presiunile politice asupra conducatorilor (presedintilor) americani. Urmarea? Presedintii Bush Sr si Bush Jr, ca si alti Republicani, au sistat orice sustinere materiala a organizatiilor care merg pe o linie rationala, implementand unde este nevoie controlul familial. Nici un mijloc de control al nasterilor (nici macar prezervativele!) nu a fost acceptat!

Urmarea a fost nasterea a zeci si zeci de milioane de copii nedoriti in tarile in care de cresterea lor nu se ocupa nimeni! Copii care mor pe capete chiar inainte de a implini un an, ca nu exista nici macar apa curata acolo unde se nasc.

Cum aceasta politica americana se va schimba in viitorul foarte apropiat, Obama a fost deja acuzat de organizatiile crestine fanatice ca ar fi “Anticristul”.
Acuzatiile provin chiar din randul African-Americanilor!

3. Religie si politica in domeniul educatiei

Putini neamericani stiu ca pana in anul 1960 religia era obligatorie in scolile americane; schimbarea este deci de data recenta.

In principiu cei care sustin ca sunt crestini si cred in biblie, mai sustin de asemenea ca tot ce propun ei in domeniul social este izvorat din paginile “cartii sfinte”.
Dar ceea ce vedem in practica este total diferit. De exemplu, recent au avut loc mai multe scandaluri legate de “rugaciunile publice spuse la megafon inaintea meciurilor” sau recitate de spectatori. De fapt pentru mine gandul ca Dumnezeu ajuta o echipa sau alta sa castige la fotbal in functie de numarul de rugaciuni este ridicol. In plus, ceea ce se petrece pe stadioane este contrar bibliei. Nu de alta, dar despre Isus s-a spus ca zicea: “Iar cand va rugati lui Dumnezeu sa nu faceti si voi ca fariseii, care zbiara rugaciunile in gura mare, ca sa fie vazuti de altii, ci sa va retrageti in locul vostru si sa le spuneti in asa fel incat sa nu stie stanga ce face dreapta”. Daca acest sfat e bun sau rau, este alta poveste. Dar in orice caz spiritul acestui sfat contrazice total rugaciunile belicoase si chiar comice pentru echipa favorita.

La fel, comicul situatiilor in care religionistii incearca sa patrunda azi in scolile americane nu poate scapa neobservat: ei deghizeaza religia in pseudostiinte, cum ar fi creationismul “stiintific” sau sub alte forme, sperand ca incecarile lor vor ramane neobservate, ceea ce nu s-a intamplat totusi pana acum.

4. “Razboiul cultural”

“The Cultural War”, acesta este numele ce a fost dat mai intai de Pat Buchanan (politician de dreapta) din SUA crizei culturale moderne.

Exista o discrepatza teribila intre cultura stiintifica si cea a majoritatii religioase a tarii. Cred ca numele este bine ales; contradictiile sunt enorme. Numai ca motivele acestui razboi nu au fost mentionate de Buchanan, care credea ca de vina este “marxismul” si in general stanga politica.

Trebuie sa recunoastem ca in ultimele decenii s-au produs schimbari enorme in dezvoltarea stiintifica, culturala si sociala a lumii. Domenii care apartineau in trecut religiei sau filosofiei au cazut dintr-o data in alt domeniu: in cel stiintific.

Cu o jumatate de secol in urma numai religiile si filosofia incercau sa explice probleme ca “aparitia vietii pe pamant”, “facerea lumii”, evolutia universului, etc.
Astazi acest domeniu a trecut in intregime in “custodia” stiintei: nimeni nu mai este luat in serios daca nu cunoaste descoperirile stiintelor moderne si daca ramane ancorat in credintele religioase din trecut. Aceasta schimbare determinata de progresul stiintelor este nu numai cantitativa, ci si calitativa; este de fapt o schimbare structurala. Astfel incat acest “razboi cultural” este foarte firesc. Efectul sau consta in primul rand in restrangerea domeniilor care alta data erau controlate de religie, ceea ce este firesc. Numai ca procesul acesta nu este lin si fara hopuri. Asa cum vedem, asistam acum nu numai la acest “cultural war” fara victime din societatea americana. In realitate acest razboi cultural are loc in toata lumea si nu este lipsit de victime. De altfel putem vedea ca majoritatea razboaielor si conflictelor adevarate din lume au avut si au cauze religioase: suniti contra siiti, musulmani contra hindusi, catolici contra reformati, catolici contra ortodocsi, ortodocsi cotra musulmani, etc etc.

Un serial și despre rromi: (2) Campul de maci

noiembrie 16th, 2008

La mai bine de o saptamana dupa ziua de Sfanta Maria, mergand la pescuit am trecut pe langa campul de maci, in apropierea malurilor ierboase – enorme animale preistorice, strajuite de plute gaunoase, in care te puteai ascunde ca intr-un dulap vegetal.
Cosmin m-a zarit de departe si impreuna cu alti copii, toti prost imbracati si desculti alergau in intampinarea mea. Au coborat cu mine la rau.
M-au indrumat inspre un loc mai ascuns, abrupt sub cativa arini stufosi. Oltul intra intr-un golf miscandu-se lin, ca apoi sa iasa din nou inspre albia raului la vreo zece metri. Am impartit acele mele de pescuit cu Cosmin si ceilalti copii care si-au improvizat pe loc undite din trestii, bete de alun sau corn.
Timpul nu avea limite, toata lumea era a mea in plina veselie, armonie cu spatiul transparent cat un clopot minunat peste copilarie.
Noii mei tovarasi de pescuit ma intreceau in dibacia cu care legau carligele de pescuit ori scoteau pestele prins din apa. Niciun manual de pescuit nu avea sa insemne cat sedintele alaturi de copiii rromi cu care aveam sa petrec zile de joaca si camaraderie deschisa, nefiltrata prin sita prejudecatilor, a interdictiei.
La Sibiu mergeam la pescuit si cu alti copii, unii mai instariti si cu undite care mai de care sofisticate din URSS, China, RFGermania ori Cehoslavacia.
Nu-mi ascund nici acum tristetea de a nu fi avut o undita cu mulineta in perioada copilariei.
Nu departe de podul din Dragasani am inteles cat de saraci, napastuiti erau acei copii rromi, traind in corturi si carutele cu coviltire, la marginea Oltului.
M-au surprins ochii Soranei, sora mai mica a lui Cosmin. O atractie spontana se trezea in lumina de sub sprancenele ei negre, frumos arcuite parca in corelatie cu sclipirile raului din undele de argint. In deplina tacere ma ajuta sa desprind pestii din carlig si ii intindea pe nuiele de salcie neamaifiind nevoie de nici o punga sau juvelnic, ii invelea in frunze de urzica pentru a-I conserva cat mai proaspeti pe drumul de intoarcere catre casa bunicilor.
Vorbea si canta sau canta si vorbea, totul se definea in visul apropierii dintai de o persoana feminina. O curiozitate ciudata imi incerca intreaga fiinta de preadolescent, o chemare ce imi furnica intregul corp imi soptea emotia primului fior de dragoste. Spre deosebire de Cosmin stapanea mai putin
limba romana, adresandu-mi-se in rromanes.
Imi arata : O baro macho ( un peste mare) ando puro dat ( pentru bunic).
Repetam si eu cuvinte, numerale, injuraturi in limba lor. Ceilalti se prapadeau de ras, asistand ca la un spectacol indedit : O gadgio janel rromanes (Strainul intelege limba rroma).
Caldura amiezii a pus capat pescuitului si am tulit-o catre crangurile de dinaintea viilor Dragasanilor. Langa Fantana Rece, un izvor imprejmuit in borduri de ciment am facut primul popas.
Am jucat turca pe echipe. Sportul popular, stravechi necesita un bat ascutit la un capat, cam de lungimea unei crose de golf si un alt element – un bat cam de treizeci cm si ascutit asemenea creionului, la ambele capete.
Se inscrie un cerc cu un diametru de doi metri. Batul cel mic se aseaza pe pamant deasupra unei mici adancituri,iar cu batul-crosa se lanseaza din cerc de catre un jucator al primei echipe catre echipa adversa, ale carei membri se straduiesc sa prinda cu mana ca pe o minge, batul azvarlit. Daca mica bucata de lemn este prinsa, jucatorul norocos trebuie sa o arunce in cercul de unde a fost lansata.
Daca turca prinsa si azvarlita de echipa adversa cade in casa, in cercul trasat, atunci echipa adversa ia locul primei echipe.
Daca jucatorul dintai loveste micul lemn cu batul-crosa, nepermitand sa cada in cerc, in casa, atunci, el va trece la seria palpitanta a jocului:
Aseaza micul bata(lemn) ascutit la capete si il loveste cu batul-crosa. Lemnul cel mic ( numit si turca. de unde si jocul ii poarta numele) este lovit astfel ca lovitura sa-l azvarle cat mai departe. De la locul caderii turcii si pana la centrul casei (cercului) se masoara distanta in pasi, suma acestora insemnand punctajul echipei. Daca tzurca a fost lovita in aer de doua, de trei ori patru ori cu batul-crosa (careia i se mai spune si bou sau batac ) atunci pasii numarati cresc ca valoare in puncte (onica insemnand zece puncte pe pas; doica, douazeci; treica, treizeci; patrica, patruzeci samd.
Tzurca ar fi o varianta a oinei. Cosmin o numea si clepci.
Copiii aveau o ascunzatoare, un fel de pestera in care se ascundeau pe timp de furtuna si ploi si unde isi depozitau cutite, plase de pescuit, capcane si tot felul de obiecte care mai de care ciudate. Imi spuneau ca daca Puraleii (militienii) le gasesc in corturile sau in carute le confisca ori ii snopesc in batai. Pentru prima oara am vazut capcane pentru animale din padure, gropi acoperite cu un fel de covor din nuiele de rachita, glii de iarba presarate cu cartofi, mere, porumb si alte momeli. Animalul cadea in groapa ca apoi sa ajunga pe gratarul familiilor nevoiase.
Alteori dadeam iama in viile CAP-urilor sau ale fermelor din zona. Cosmin era liderul tuturor si ca intr-o sedinta de instructaj inainte de atac ne spunea cum si in ce fel sa actionam. Paznicii mai tot timpul beti ori incapabili sa ne alerge, dormitau in amiaza mare sub vreun copac. Ne raspandeam si nu mergeam in grup ceea ce ar fi permis mai usor concentrarea atentiei paznicului asupra noastra.
Cativa copii mai mici si fetele asteptau ascunsi in spatele tufisurilor de mure sa preia strugurii si sa-i ascunda in mica pestera. Alti cinci ori sase copii umpleau bluzele la piept cu struguri, facand mai usoara deplasarea si avand mainile libere. Nu-mi pasa de ceea ce mi-ar fi zis parintii la vederea bluzei patate de struguri. Rispiti care in colo prin vii, trebuia sa umblam tacuti, aplecati si mai ales sa nu lasam urme sau sa rupem vitele cand desprindem cirochinii de struguri. In cazul in care am fi urmariti sau reperati de paznic sa fugim in zigzag si sa ajungem cat mai repede in padure. Din cate stiu nu s-a intamplat niciodata ca paznicul sa fi prins vreunul dintre noi.
Asezati in iarba din preajma fantanii mancam de pranz, struguri, alune de padure, nuci, turta (un fel de paine din malai), jumari uscate de mirosul fierului si al prafului imbibat de motorina ieftina din orasele diabolice.
Apoi ne jucam de a nunta. Ideea copiilor fu ca eu sa fiu mirele, iar Sorana mireasa. Avea o coronita din flori de camp presarata cu flori rosii de mac prelungind astfel frumusetea zilei de vara, la gat un lant din tulpine de papadii. Un copil tinea loc de popa, altul de vornic deschizand alaiul de nunta si intreagul lume de la Fantana Rece se transformase in cantece, hore si dans rotit odata cu petalele verii pe sfarsite, ca ultima victorie solara inainte de venirea toamnei.
Mana in mana cu Sorana intram intr-o lume noua. Copiii din jur nu bagasera de seama ca obrajii isi schimbasera culoarea parca reflectand florile de mac din parul ei. Incepusem sa vin tot mai des sa ma joc cu noii mei prieteni, mai ales fericit de apropierea Soranei.
La asfintit intram in ograda bunicilor. Pisicile ca de obicei mirosisera pestii si se lingusau managaindu-si capul si spinarea de picioarelor mele.
Bunica ma trimise sa ma spal si sa lepad bluza murdara sa o puna la muiat in lesia de pelin, busuioc –un fel de detergent de casa.
Stateam afara sub sindrila bucatariei de vara in care stelele puteau juca in voie si albastrul cerului se rasfatau impreuna cu noi.
Bunicul ma privea tacut din cap pana in picioare si suradea. Nu zicea nimic.
Stia pe unde umblasem toata ziua si cu cine.
Bunica rasturna mamaliga pe masa din lemn, carasii, rosioarele si bibanii, randuiti pe gratarul incins il faceau pe bunicul sa-si rasuceasca mustatile zicand:
Uite asa ne prapadim/Tot cu tuica si cu vin ori Peste/mamaliga prapadeste.
Gustam si eu vinul de butuc. Adormeam cu gandul la florile de mac si la Oltul cu mii de sprancene, si mai mult la Sorana cu ochii cei negri.

Portugalia: o vizită la Casa Muzicii din Porto, ex-libris arhitectonic şi muzical

noiembrie 16th, 2008

Inaugurată în anul 2001, când oraşul Porto a fost Capitala Europeană a Culturii, Casa Muzicii a devenit imediat un ex-libris al Portugaliei.

Spaţiul, conceput de arhitcetul olandez Rem Koolhaas surprinde prin aspectul exterior futuristic, dar mai ales prin nenumăratele colţuri unde se naşte muzica în interiorul său.

Ghida Verónica Moreira ne ajută să vizualizăm: “Oraşul Porto este un oraş în stil baroc, în care predomină tonurile de culoare cenuşie. Clădirile dimprejur sunt foarte vechi în timp ce Casa Muzicii pare un cristal cu multiple feţe, un diamant neşlefuit care a căzut în zona aceasta a oraşului. Iar din coliziunea cu pănmântul iau naştere două unde de şoc, reprezentate prin două valuri de marmură de o parte şi de alta a clădirii.

Casa Muzicii este construită din beton alb, care crează un contrast şi mai puternic, de data aceasta o diferenţă nu de stil, ci de culoare: albul în contrast cu cenuşiul oraşului”.

Odată intraţi în Casa Muzicii, curiozitatea ne îndeamnă să deschidem uşile şi să vedem ce se întâmplă. Sala principală este şi cea mai expusă. Doi pereti din sticlă crează sugestia de transparenţă care ne va călăuzi în plimbarea noastră. De altfel toate celelalte săli au vedere spre această sală cu decoraţiuni poleite cu aur.

Una dintre camere este pardosită cu un covor din cauciuc ca să amortizeze căderile. Aici părinţii îşi pot lăsa copii în grija educatoarelor de la Casa Muzicii şi să asiste liniştiţi la concerte.

Mai deschidem o uşă iar simţurile ni se trezesc în faţa unui perete înclina de culoare portocalie.

Verónica Moreira ne explică: “Această expoziţie se numeşte Sound-space şi toate instrumentele sunt dotate cu senzori de mişcare. Pe măsură ce intrăm în sală auzim sunete de animale şi alte sunete.

Ideea este să ne eliberăm puţin de sub dictatura vederii şi să stimulăm celelalte simţuri. Senzorii nu emit mereu aceleaşi sunete. De fapt noi creăm sunetele prin mişcările pe care le facem.

Scopul este de a compune o melodie cu propriile noastre corpuri. Ne aflăm, dealtfel, în sala portocalie, o culoare care transmite energie şi bucurie şi atrage imediat atenţia”.

Dar una dintre principalele atracţii ale Casei Muzicii din Porto se petrece dumnica dimineaţa când au loc concertele pentru bebeluşi.

“Sunt concerte foarte interesante – mă lămureşte anfitrioana noastră – care fac parte din serviciile educative ale Casei Muzicii. Intenţia este de a pune copiii de la 0 la 5 ani în contact cu muzica pentru a începe să o aprecieze.

Scoatem toate scaunele din sala unde ne aflăm şi punem pe jos perne mari colorate unde se aşează copiii şi părinţii. Spectacolul este interactiv pentru că interpreţii cântă şi dansează pentru copii în mijlocul sălii”.

De multe ori, îmi spunea Verónica Moreira, copiii se entuziasmează şi încep să se caţere pe pian sau îşi bagă mâinile în saxofon în căutarea notelor muzicale. Nu e de mirare că biletele sunt mereu epuizate.

Iniţiatorul acestor concerte, Paulo Loureiro, ne explică utilitatea lor: “Concertele nu sunt numai pentru bebeluşi. Mămica sau tăticul lor îi ţin în braţe, respiră şi se emoţionează cu ceea ce se petrece în jurul lor. Pe de altă parte, copiii descoperă că muzica nu provine din CD’uri sau din cutii, muzica este făcută de oameni care se emoţionează iar acest aspect este foarte important.

Majoritatea copiilor din zilele de azi învaţă să cânte la şcoală dar nu prea ştiu să asculte. De aceea am ales piese fără cuvinte, pentru ca publicul să nu se concentreze pe mesajul textului. Cel mai important este că bebeluşii pot asculta muzică de calitate, în direct şi diversificată”.

De la jazz la muzică clasică bebeluşilor le plac toate stilurile muzicale, iar la ieşirea din Casa Muzicii părinţii se pot juca şi ei pe calculator şi pot compune melodii.

Pentru informaţii turistice complete despre Porto şi Nordul Portugaliei, vizitaţi http://www.visitportoenorte.com

Relațiile dintre arheologie, mass-media și politică

noiembrie 16th, 2008

In Romania comunista, arheologii au avut un statut aparte. Desi ocupatia lor nu era recunoscuta oficial (“arheologia” nu figura in nomenclatorul de meserii al RSR.), arheologii romani dadeau dovada de o superbie iesita din comun. Trufasi, cu un spirit de casta hiperdezvoltat, se limitau la a-si publica rezultatele in reviste de specialitate sau carti “tehnice”. Credeau ca e de ajuns.

In fapt, ei publicau pentru colegii lor din celelalte tari europene (chiar daca in limba romana) si nu erau interesati de transmiterea mesajului catre public. Arheologii care publicau in mass-media erau priviti cu superioritate si dispret de colegi:”ziaristica”. Cred ca si azi e aceeasi atitudine. In plus, am observat ca si INTERNET-ul e privit la fel. (Nu doar de arheologi, ci de toti “oamenii de stiinta” din Romania.) Desi iau (sau incearca sa ia) multe informatii de pe NET, muzeele au posturi speciale pentru cei care se ocupa cu asa ceva (cind cei care nu stiu sa utilizeze INTERNET-ul nu prea mai au ce cauta in cercetare). Aceste posturi sunt ocupate de oameni care sunt programatori si nu prea stiu arheologie. Informatiile oferite de muzee (si diferite institute de cercetare), sunt putine si nesemnificative. In general, se limiteaza la a afisa orarul de functionare al muzeului, citeva date despre expozitii, eventual adresele de contact.

Presa, la rindul ei, avea o atitudine ambigua. Ziarele nu prea apelau la arheologi. Articolele pe tema erau facute de ziaristi. In acest mod, documentarea “dupa ureche” era inevitabila. Sablonarea articolelor era o mare problema. Indiferent ce ziar citeai sau ce autor semna, articolele erau asemanatoare. Uneori, se foloseau aceleasi cuvinte (“lozinci”, “etichete”, etc.). Existau articole “patriotarde”, “pomelnic” (insirau otova nume de santiere sau “probe materiale”, etc.) sau…”lirice”. Un lirism din care mustea un nationalism urit mirositor si care infasurau situatia in voaluri frumos colorate.

Uneori se recurgea la “medalioane”. Fie un santier (cu seful de santier in fundal) fie un arheolog venerabil. Acest tip de articol era comandat de autoritatile centrale sau locale la diferite evenimente oficiale sau din viata arheologului. Acesta era singurul caz in care arheologii nu mai “strimbau din nas” la cuvintul “presa”. Apareau la “gazeta…” Adevarul e ca multi ziaristi schimbau datele oferite, sau uneori, in articol, arheologul era silit sa spuna ce nu ar fi declarat intr-un articol stiintific sau la o comuncare stiintifica. Si dadea -normal(!)- vina pe ziarist. Intr-o astfel de atmosfera era firesc ca publicul sa nu priceapa mare lucru. Si sa fie tracasat de numarul foarte mare de astfel de stiri care nu ziceau nimic, in fond.

Un foarte prost obicei al redactorilor, era acela de a filma/fotografia fara sa plateasca si fara sa ceara acordul arheologilor, muzeografilor sau directorilor de institutie. Ei veneau cu autorizatii de “sus” si nu puteai zice nimic. Mai ales daca veneau pe santier cind erai plecat (simbata,duminica). Mai creau si probleme la locul de munca, pentru ca in limbaj administrativ insemna ca cineva de “sus” a “pus ochii” pe tine sau santierul tau. Sau ca-ti “lucrezi” sefii cu conducerea centrala a PCR. O belea, ce mai.

Dupa ’89, situatia nu s-a rezolvat. Ea continua la aproape toate ziarele. Doar ca cerintele numai sunt ale “organelor” ci ale patronilor, eventual ale diferitelor birouri de care ziaristii se lovesc in activitatea curenta.

Din pacate, meteahna (generala) a ziaristicii noatre (lipsa de profesionalism) este extrem de puternica in cazul istoriei-arheologiei. In plus, nici dupa Revolutie nu am vazut nici un articol in care sa se prezinte o dezbatere de idei. Cine ce zice, de ce zice asa (argumentarea stiintifica), cine si cu ce contrazice. Jurnalistica romana, inca nu stie sa prizinte o tema stiintifica. Ea “lupta” cu ideile gresite fara a prezenta intregul tablou ideologic si consecintele adoptarii celorlalte idei. De asemenea, nu sunt nominalizati autorii cercetarii.( Avem o armata anonima.) Si nici preopinentii acestora. (In acest context, declaram ca revista RLIV/ACUM e un model pentru jurnalistii romani.). Practica publicarii de “medalioane” (“portrete”) contra cost, distruge orice urma de obiectivitate si credibilitate.

Arheologia comunista, era practicata (la noi) de profesori de istorie (studiile de baza) incadrati in muzee, institute si universitati. Pentru muzeografi se acorda de catre ministerul culturii un “atestat” de arheolog. Mai degraba un fel de autorizatie politica decit profesionala. (Pina in ’96 -decembrie-, nu am mai auzit sa se fi eliberat astfel de atestate; eu nu aveam, pentru ca ma incadrasem tirziu -eram in curs de…-; deci, si dupa Revolutie, sapau -oficial- doar cei avizati de comunisti; ceilalti erau in ilegalitate, practic.)

In teritoriu, muzeele erau “coordonate” de comitetele judetene de cultura. La un loc cu bibliotecile, caminele culturale, cinematografele, scolile populare de arta, teatre, directii judetene de patrimoniu si… lautarii. Dupa ’89, aceste comitete s-au transformat in inspectorate (judetene de cultura…..? -Ce are cultura cu inspectia?-).

Comitetele de cultura erau organele PCR in teritoriu, prin care acesta isi rezolva problemele de cadre. Si supraveghea strict “munca de creatie” si actul de cultura. O cenzura dubla. Din clipa in care partidul unic a disparut, la ce a mai fost conservat acest mamut osificat, mincator de bani de la buget? (De mentionat ca bibliotecarii si muzeografii au cele mai mici salarii din toata tara; mult mai mici decit salariile profesorilor. Cind cer si ei bani, li se raspunde ipocrit ca nu sunt, desi desfiintarea acestor structuri birocratice ar putea rezolva problema. -Iar ei pot face greve cite vor, nimeni nu se sinchiseste.-) In conditiile in care pluralismul politic este un bun cucerit, pe cine mai serveste acest rinocer? Daca ne uitam la dosarele angajatilor sai, ne vom lamuri……

Toate partidele ajunse la putere au mentinut aceasta structura comunista. Indiferent ce au declarat. Poate si datorita legaturilor acestei structuri cu serviciile secrete. (Mai vechi sau mai noi.)

In plus, multe din unitatile de baza s-au desfiintat (camine culturale, biblioteci), privatizat (sau ar trebui sa se privatizeze: cinematografe, teatre) sau sunt (practic) independente (muzee, directii patrimoniu). Si atunci?

(Personal cred ca directiile pentru patrinomiu cultural national trebuie sa fie subordonate fie M.I., fie direct guvernului, ca si Directia Arhivelor. Este total nefiresc sa dea socoteala celor de la “cultura” pentru activitatea lor. Au cu totul alte sarcini, metode si “tinte”.)

Sa speram ca noua criza economica va convinge politicienii romani sa faca o adevarata reforma in domeniu. Nu ca ar muri de dragul democratiei, ci pentru ca banii vor fi prea scumpi pentru a mai fi cheltuiti pe ideologii gaunoase si oameni fara nici o valoare, pusi in posturi de “vechili culturali” si ordonatori de credite (de la buget) pentru opere de arta/cultura.

Comunistii tineau masa de intelectuali (inclusiv profesorii) in subordine prin salarii de mizerie. Doar cei alesi pentru a fi promovati in functii de partid sau de stat (administratie, Securitate) o duceau ceva mai bine. Si capatau un trai decent, simultan cu statutul de “savant”. Desi nu se mai ocupau de actul creator ci deveneau simpli administratori. De aici lupta desantata pentru posturi, plagiatele, etc. Nici un guvern de dupa 1989 nu s-a straduit sa schimbe aceasta stare de fapt.

Toate astea arata ca-n domeniul culturii si invatamintului (de toate gradele), suntem -inca- in plin comunism. Reforma s-a aplicat doar la domeniul economic. Pe nimeni n-a interesat cultura, justitia, s.a.

In campania electorala actuala, n-am auzit pe nimeni sa zica ceva de cultura si necesitatea reformei in domeniu…………

Recesiunea îi lovește și pe românii din Marea Britanie

noiembrie 16th, 2008

O sâmbătă mizerabilă de noiembrie în estul Londrei. Plouă cu rafale, iar eu mă pregătesc să intru în magazinul românesc La Dumitrescu. În rafturi, produse exclusiv românești, de la vinuri, până la salam și mititei.

Proprietara, Miruna Dumitrescu, discută cu o clientă. Subiectul ajunge repede la românii din Marea Britanie afectați de recesiune.

“A plecat tipa în România,” spune clienta.
“A, de aceea nu a mai trecut pe aici,” spune doamna Dumitrescu
“Am fost la sfârșitul lunii trecute în România și n-am mai apucat să mă întâlnesc cu ea.”
“Deci încă cineva care a plecat acasă,” conchide proprietara magazinului.

Mă apropii de clientă, o tânără în jur de 30 de ani, originară din Bacău. Îmi spune că e de trei ani și jumătate în Marea Britanie și face curățenie în casele oamenilor. Soțul lucrează pe șantier, electrician, și, ca mulți alții riscă să-și piardă slujba.

“Trebuie să schimbăm casa unde locuim, pentru că soțul meu s-ar putea să rămână fără muncă,” îmi spune ea.

“Dacă el rămâne fără slujbă, o să ne întreținem cu salariul meu. Trimiteam bani acasă când era fetița noastră acolo, dar acum am adus-o aici și nu mai trimitem.”

Un alt cumpărător, venit special din afara Londrei îmi spune că deoacamdată nu e în pericol să-și piardă locul de muncă, dar nimic nu e sigur.

“Sunt self-employed – lucrez pe cont propriu, așa că nimic nu e garantat. Dar am auzit de mulți români, mai ales care lucrează în construcții care au fost concediați, iar unii au decis să se întoarcă în România,” îmi spune cumpărătorul.

Revenire în România

În luna iunie 2008, ambasadorul României la Londra, Ion Jinga, estima numărul românilor din Marea Britanie la circa 50000.

O bună parte dintre ei lucrează în construcții, sector sever afectat de criza financiară care s-a agravat în ultimele două luni.

George Iacobescu, directorul executiv al companiei de construcții Canary Wharf Ltd, mi-a declarat că nu e deloc un moment prielnic pentru lucrătorii români în industria construcțiilor.

“Din păcate, cu excepția proiectelor care au început și nu mai pot fi oprite și a proiectelor mari de infrastructrură, cum ar fi cele pentru Jocurile Olimpice din 2012 – de pildă Crossrail, o linie de tren care va lega vestul de estul Londrei, care va costa cam 16 miliarde de lire sterline – nu vor exista proiecte prea multe,” spune domnul Iacobescu.

“Clădiri de birouri se vor construi foarte puține, iar apartamente practic nu se mai construiesc în acest moment.”

Proprietara magazinului alimentar Miruna Dumitrescu are și ea motive de îngrijorare: cu cât mai mulți români se întorc în România, cu atât numări clienților săi scade.

“Deocamată nu am simțit, dar din câte vorbesc cu oamenii nu se poate să nu mă afecteze și pe mine. Îmi spun că nu mai au de muncă, ori că s-a închis șantierul și au fost dați afară, ori că de azi primești cu 50 de lire mai puțin pe zi. Știu foarte mulți care pleacă acasă, “spune doamna Dumitrescu.

Marea Britanie e o țară în care sunt relativ puțin români, dar astfel de evoluții au loc și în țări cu comunități românești mult mai mari, Italia, Spania, Germania, Franța, iar efectul cumulat al unei întoarceri masive în România poate avea efecte dramatice, fie și numai prin lipsa banilor trimiși de cei care au revenit pe meleagurile natale unde vor căuta de lucru.

Magazinul “La Dumitrescu” se află în 141, Wood Street, Upper Wathamstow, Londra E17 3LX, tel. +44(0) 7792341290, email: ladumitrescu@yahoo.co.uk; www.ladumitrescu.co.uk

 
107.22.25.119