Cînd cerul îmi pare prea mare şi mă striveşte,

mă duc în pădure. Printre frunze, se văd doar bucăţi

de cer, mititele. Şi eu trăiesc şi mă simt bine.

Ca o călugăriţă care s-a rugat

toată noaptea şi, înainte să adoarmă,

se miră: Oare cine-o fi Dumnezeu?

Ca un soldat care dezertează ca să-şi întrebe

cîinele de-acasă: Oare borcanele cu gem

sînt viaţa de apoi a gutuilor?

Ca un călător străin undeva.

Într-o zi de ianuarie, în New-York, o mamă își făcea programul de alergare, alături de odrasla sa

Vă invităm să trimiteți fotografii originale, autentice care să se încadreze în această tematică pe adresa fotoacum@gmail.com. Așteptăm propunerile dumneavoastră pentru noi tematici la rubrica FOTOGRAFIA ZILEI.

Până acum, în rubrica “Perspective spirituale” au apărut articole legate de spiritualitatea creştină şi iudaică. Pentru a umple un gol, pentru a face cunoscută şi spiritualitatea indiană şi aspectele ei psihologice, m-am adresat unei specialiste în domeniu, scriitoarea şi traducătoarea Viorica Weissman din Ierusalim, o bună şi veche prietenă, editoarea revistei de spiritualitate indiană “Chemarea”, în limba română, difuzată în România, Israel şi alte ţări. La propunerea Vioricăi Weissman continuăm incursiunea în spiritualitatea indiană cu articolul:

Sri Ramana Maharshi şi mesajul său omului modern (*)

Dr. C.G. Jung  (1875 – 1961)

Sri Ramana este un adevărat fiu al pământului indian. Este ingenuu şi, în plus, ceva de-a dreptul fenomenal. În India, el este cel mai alb punct al unui spaţiu alb.

Carl Jung

Ceea ce descoperim în viaţa şi învăţăturile lui Sri Ramana  este tot ceea ce India are mai pur;  cu suflul său de eliberată de lume şi eliberatoare umanitate, este un psalm al mileniilor. Această melodie este construită pe un unic, măreţ motiv care, într-o mie de reflexe colorate, se regenerează în interiorul spiritului indian, melodie a cărei recentă încarnare este  Sri Ramana însuşi.

Identificarea Sinelui cu Dumnezeu va apărea europeanului şocantă. E o Realizare specific orientală, aşa cum este exprimată în spusele lui Sri Ramana. Psihologia nu poate să aducă nicio contribuţie suplimentară, cu excepţia observaţiei că a-şi propune un astfel de lucru este cu mult în afara domeniului ei. Cu toate acestea, indianului îi este clar că Sinele ca Sursă spirituală nu e diferit de Dumnezeu; şi, în măsura în care un om sălăşluieşte în Sine, el nu este numai conţinut în Dumnezeu, ci  este Dumnezeu însuşi. Sri Ramana este destul de clar în această privinţă.

Scopul practicilor orientale este acelaşi ca ale misticismului occidental: focusul este mutat de la „Eu” la Sine, de la Om la Dumnezeu. Aceasta înseamnă că „Eul” dispare în Sine iar Omul în Dumnezeu.  Un efort similar este descris în exercitia spiritualia în care „proprietatea personală”, „eul”, se subjugă în cel mai înalt grad posibil posesiunii lui Christos. Sri Ramakrishna a adoptat aceeaşi atitudine cu privire la Sine, numai că la el dilema între „Eu”  şi „Sine” se apropie ceva mai mult de prim plan. Sri Ramana declară fără şovăire că adevăratul scop al practicii spirituale este disoluţia „Eului”.  Ramakrishna, cu toate acestea, manifestă o atitudine oarecum ezitantă în această privinţă. Deşi afirmă: „Atâta timp cât simţul eului dăinuie, tot atât adevărata Cunoaştere (Jnana) şi Eliberare (Mukti) sunt imposibile”, trebuie să admită însă natura fatală a lui ahankara (ego).  El spune:  „Cât de puţini pot obţine această uniune (samadhi) eliberându-se de „Eu”!  Foarte rar este posibil. Discută cât de mult vrei, izolează-te fără încetare şi totuşi acest „Eu” încă se va mai reîntoarce la tine mereu. Taie astăzi plopul şi mâine ai să descoperi că formează lăstari noi.  Când într-un final descoperi că acest „Eu” nu poate fi distrus, lasă-l să rămână „Eu” servitorul.” Cu privire la această concluzie, Sri Ramana este în mod sigur mult mai radical.

Relaţiile schimbătoare între aceste două entităţi, „Eul” şi „Sinele”, reprezintă un câmp de experienţă pe care conştiinţa introspectivă a Orientului l-a explorat într-un grad aproape inaccesibil omului occidental. Filosofia orientului, care este atât de diferită de a noastră, reprezintă pentru noi un dar de înaltă valoare, pe care, totuşi, „trebuie să-l obţinem pentru a-l stăpâni.” Cuvintele lui Sri Ramana însumează încă o dată elementele principale pe care spiritul indian le-a acumulat de-a lungul a mii de ani de contemplare a Sinelui interior; iar viaţa şi munca personală  ale lui Maharshi exemplifică încă o dată cea mai intimă strădanie a poporului indian de a găsi Sursa originală eliberatoare.  Spun „încă o dată” deoarece  India  stă în faţa pasului fatal de a deveni un Stat şi, prin aceasta, de a intra în comunitatea naţiunilor, ale cărei principii conducătoare au orice în programa  lor cu excepţia tocmai a „solitudinii” şi a păcii sufletului.

Naţiunile orientale sunt ameninţate de o dezintegrare rapidă a bunurilor lor spirituale, iar ceea ce le înlocuieşte nu întotdeauna poate fi considerat ca fiind ceea ce are mai bun mintea occidentală.  Prin urmare, înţelepţi de felul lui Sri Ramakrishna şi Sri Ramana pot fi priviţi ca profeţi moderni.  Ei nu numai că ne reamintesc de cultura spirituală a Indiei, veche de mii de ani, ci şi în mod direct o întruchipează. Viaţa şi învăţăturile lor formează un impresionant avertisment de a nu uita nevoile sufletului în mijlocul tuturor lucrurilor noi ale civilizaţiei occidentale, lucruri de o orientare predominant tehnico-materială şi comercială. Imboldul necontrolat de a obţine şi de a poseda în domeniul politic, social sau intelectual care răscoleşte pasiunea aparentă şi tulbure din sufletul occidentalului, se împrăştie în mod continuu  în Orient, ameninţând cu  consecinţe care nu sunt de trecut cu vederea. Nu numai în India, dar şi în China s-a pierdut deja mult din aceea în ce odată trăia şi înflorea sufletul. Cultura orientată spre exteriorizare a occidentului poate într-adevăr rezolva multe rele a căror eradicare pare a fi de dorit şi avantajoasă. Dar, aşa cum a arătat experienţa, acest progres este plătit prea scump, printr-o pierdere a culturii spirituale. Este fără îndoială mult mai confortabil să locuieşti într-o casă ordonată, curată, însă aceasta nu răspunde la întrebarea cine este locatarul acestei case, sau dacă sufletul său se bucură de o stare similară de ordine şi puritate, asemenea casei care deserveşte viaţa exterioară. Odată ce omul este pornit pe acumularea de bunuri exterioare, el nu va fi niciodată satisfăcut, după cum arată experienţa, cu simplele necesităţi ale vieţii, ci va continua să se zbată pentru un  mai mult şi mai mult, pe care, fidel prejudecăţilor sale, îl caută întotdeauna în lucruri exterioare. Uită complet că în pofida succesului exterior, în interior rămâne acelaşi şi, prin urmare, se plânge de sărăcie fiindcă posedă doar o maşină şi nu două ca alţii în jur.  Desigur vieţii exterioare   a omului i se aduc multe îmbunătăţiri şi înfrumuseţări, însă ele îşi pierd semnificaţia în măsura în care omul interior nu ţine pasul cu acestea. Provizia cu toate „necesităţile” este fără îndoială o sursă de fericire care nu e de subestimat.  Dar dincolo de ea, omul interior îşi ridică revendicările care nu pot fi satisfăcute de nici un bun exterior: şi cu cât această voce este ascultată mai puţin în vânătoarea de „lucruri minunate” ale acestei lumi, cu atât mai mult omul interior devine o ţintă a unui inexplicabil nenoroc şi a unei nefericiri de neînţeles în mijlocul unor condiţii de viaţă de la care cineva s-ar aştepta la ceva destul de diferit.  Exteriorizarea conduce la o suferinţă incurabilă, fiindcă nimeni n-ar putea înţelege cum cineva poate suferi din cauza propriei sale naturi. Nimeni nu e surprins de propria sa insaţietate, ci o priveşte  ca  pe  un  drept  al  naşterii  sale;  nu  realizează  că  unilateralitatea  hranei sufletului său conduce la cele mai severe perturbări de echilibru.  Aceasta este ceea ce constituie maladia occidentalului care nu îşi află odihna până ce nu infestează întreaga lume cu nesăţioasa sa nelinişte.

Ramana Maharshi

Înţelepciunea şi Misticismul Orientului au, prin urmare, multe să ne spună, presupunând că ele se exprimă în limbajul lor inimitabil.  Ar trebui să ne reamintească de ceea ce posedăm similar în propria noastră cultură şi am uitat deja, şi să ne direcţioneze atenţia la ceea ce am dat deoparte ca lipsit de importanţă, şi anume destinul fiinţei noastre interioare. Viaţa şi învăţăturile lui Sri Ramana nu sunt importante numai pentru indian, ci şi pentru occidental. Nu numai că ele formează o înregistrare de mare interes uman, ci şi un mesaj de avertizare către o umanitate care ameninţă să se piardă în haosul inconştienţei şi al lipsei de control.

 * Extras din introducerea pe care Dr. C.G. Jung a scris-o cărţii Dr-ului Zameer intitulată Der Weg Zum Selbst, Calea către Sine sau Viaţa şi învăţăturile lui Bhagavan Sri Ramana Maharshi. Traducere din limba engleză de Viorica Weissman.

Nu mă pot măsura cu tine.
Tu ai sânii cât Dealurile,
picioarele cât pilonii Podului.
Nici când râzi, nici când plângi,
nici când dormi culcată de-a lungul Grădinii,
nu mă pot măsura cu tine, Mijlocitoareo.
Nimeni nu poate păşi peste munţi,
nici sparge pietre, nici seca mările.
Nimeni nu poate vorbi cu Soarele, nici spăla
străzile metropolei cu ploi indecente.
Şi apoi să se înfăşoare
ca o movilă în ceaţă. Şi să adune
cântecele risipite ale pitpalacului.
Şi să împletească din ele o frânghie
de legat noaptea de zi.
E de ajuns să te faci că întrebi, să
te uiţi cruciş, să
clipeşti repede din ochi, spre a înţelege
cât de cuprinzător ţi-e gândul, cât
de puternică răsuflarea.
Încă mai scazi, mai inmulţeşti, mai împarţi,
te joci cu noi, Mijlocitoareo.
Ne târăşti după tine, amăgindu-ne.
Ne laşi să plecăm, să ne scufundăm în lumina neagră,
pe rând, ca animalele, ca plantele, ca aburul.
Şi vorbeşti, şi râzi, nu renunţi niciodată.

Carte din Moldova cu bunicii Florentinei

America isi canta mamele pe 13 mai in acest an. Ca in alti ani, ca maine, ca in tot timpul de cand ma regasesc in destinul nomadului, in continua miscare. In definitv pe pamant orice sejur cu domiciliu flotant ramane…

Va scrisesem nu de mult de studenta din Republica Moldova ce a renuntat la visul de a deveni cantareata de opera in favoarea exilului. Suna patetic, poate rostogolit intr-o sintaxa nedeslusita.

Au trecut saptamani pana sa-i explic mai tinerei colege sa nu mi se mai adreseze cu Domnul Florin…

Ca ospatarita si ca hostess intr-un restaurant,  nu ii e rusine sa lucreze chiar daca e sub aspiratiile ei. Intre orele de lucru imi vorbeste de parinti, de lumea copilariei, de orasul natal Chisinau.

Carte de departe

Nu intelege de ce parintii-i dragi au divortat. Imi arata cateva poze alb negru scanate cu parinti, cu strazi umbrite de pomi prietenosi si cu multe altele.

- Iata poza cu bunica si bunicul,. Un cuplu de septuagenari cu fetele incrustate de incercarile existentiale, de munca pamantului.

- Bunicul e bolnav de cancer, e in spital, imi continua cu voce tremauranda copilul de langa mine. Bunica este alaturi de el, pana in ultima clipa…Oare de ce parintii mei nu se mai iubesc precum buncii de mai bine de o jumatate de secol ?

Bunicul o mangaie, ii vorbeste frumos, ii saruta mana dupa fiecare masa pregatita, o strange in brate exact ca in ziua nuntii lor.

Ramanem amandoi impietriti cu privirile atintite cautand ochii din pozele intiparite pe minusculul ecran al telefonului de ultima generatie.

Pe cand alti tineri isi incarca telefonul cu muzica, jocuri, si atatea altele, fata mea, cum imi place sa o alint, gasindu-ma eu insumi cu povara tristetilor, a peste doua decenii de immigrant, Florentina isi poarta portretul celor dragi cum soldatii prin lupte pozele in buzunarul din dreptul inimii le impaturau.

Nu stiu ce sa spun. Imi abat ochii ca de o lumina usturatoare, cu greu pleoapele ascund alunecarea in sala de asteptare intesata cu aduceri aminte.

Reacția oficială a Profesorului Eli Biham la actul de plagiat al Ioan Mang (reprodusă cu
permisiunea sa scrisă)

May 10, 2012

“Since yesterday I got many emails that brought to my attention that Prof. Ioan Mang, the Romanian education minister, plagiarized a manuscript of mine, as well as papers of other people. Indeed this is a case of plagiarism, where the paper “Square Attack Against Reduced Variants Of Rijndael” by Ioan Mang is an exact copy (“copy-paste”) of the manuscript “Cryptanalysis of Reduced Variants of Rijndael” by myself and Nathan Keller.

But I would like to add that this plagiarism is not the only issue here that shows on the personality of Prof. Ioan Mang. You usually expect that a person that makes plagiarism will read the plagiarized paper first. However, it is clear that Prof. Ioan Mang never read not tried to understand the claims in the manuscript “Cryptanalysis of Reduced Variants of Rijndael”. He could not even develop the same results on his own, because all the content of the manuscript “Cryptanalysis of Reduced Variants of Rijndael” is wrong. The fact that that manuscript appears on the Internet is
only due to a mistake of a colleague that forwarded it without the consent of the authors, while already knowing of the mistake in it. Actually, I believe that Prof. Ioan Mang is the first person ever that did not immediately identify the mistake in the plagiarized manuscript.”

Professor Eli Biham, Dean of the Faculty of Computer Science, Technion-Israel Institute of Technology

Traducerea in limba română (Teodor Burghelea)

“Incepand de ieri, am primit un numar considerabil de emailuri in care mi s-a adus la cunostință ca Profesorul Ioan Mang, ministrul Educatiei din Romania a plagiat unul din articolele mele precum și articolele altor autori. Este in mod clar vorba de un plagiat, fiindcă articolul “Square Attack Against Reduced Variants Of Rijndael” semnat de Ioan Mang este o copie exactă (“copy-paste”) a articolului “Cryptanalysis of Reduced Variants of Rijndael” scris de mine impreună cu Nathan Keller.

Aș dori să adaug insă că acest plagiat nu reprezintă singurul indiciu asupra personalitații Profesorului Ioan Mang. De obicei, te aștepți ca plagiatorul sa citească mai intai materialul pe care il plagiaza. In cazul de față, este clar ca Profesorul Ioan Mang nici nu a citit, nici nu a incercat sa ințeleagă afirmațiile formulate in articolul “Cryptanalysis of Reduced
Variants of Rijndael”. El nu a fost nici macar in stare sa deriveze in mod independent aceste rezultate, pentru simplul fapt ca intregul articol “Cryptanalysis of Reduced Variants of Rijndael” este gresit. Manuscrisul a apărut pe Internet numai datorită greșelii unui coleg ce l-a transmis fară a avea consințamantul autorilor, autorii fiind deja constienți de aceste
hibe.

De fapt, cred ca Profesorul Ioan Mang este prima persoană care a plagiat vreodată fară a descoperi erorile materialului plagiat”.

Profesor Eli Biham, Decanul Facultatii de Informatica, Institutul Technion de Tehnologie, Israel

Note de subsol, redacția Acum:

- Intre timp, au ieșit la iveală si alte acte de plagiat purtand semnătura “ministerială” Ioan Mang. Domnia sa continua sa nege. Mai nou, sugerează ca a fost trecut drept autor fara știrea sa. Vi se pare serioasă explicația? Nouă nu.

- Dovada “copy-paste”, dovadă ce nu lasă loc de echivoc pare sa nu fie suficienta Primului Ministru Ponta pentru a lua decizia corectă: DEMITEREA. Astfel, Academiei Romane i-a revenit sarcina știintifica de a decide (prin vot cu bile?) dacă a copia pagini intregi de text (fara alte modificări in afară de vreo două trei articole si conjuncții) se numește plagiat sau doar …nefericită “coincidență”. Chiar dacă se decide că a fost doar o “coincidență”, Domnul Mang trebuie sa lase politica deoparte. Pentru a se apuca de Lotto 6/49. Fiindcă dacă a “nimerit” fara greș pagini intregi din articolele altora insumand zeci de mii de caractere, are toate șansele sa devină multimiardar. Noi ii urăm succes, numai sa plece!

- In redactie, noi am denumit actiunea lui Ioan Mang “coțofenism”. Adica asemenea coțofenei care aduna obiecte metalice stralucitoare și-și impopoțonează cuibul cu ele fară a ști la ce folosesc, la fel și cel care ar trebui sa parasească imediat fotoliul ministerial al educației din Romania și-a alcatuit un portofoliu din munca altora, fara măcar s-o priceapă (nici măcar când a fost eronată). Nimeni nu poate nega insa totuși ca Mang ar fi cel mai potrivit mentor pentru propagarea corupției generalizate inclusiv in mediul invațamantului, unde exista serioase motive sa credem ca au mai rămas și dascali cinstiți.

Reticenţa anumitor forţe politice, inclusiv a celor care asigură guvernarea, cu privire la legea anti-discriminare, nu este unica piedică în calea obţinerii unui regim liberalizat de vize. Imposibilitatea extinderii efectelor condiţionalităţilor europene asupra regiunii transnistrene şi impactul situaţiei criminogene din ţară, pot deveni următoarele obstaco pentru ca Bruxelles să dea lumină verde pentru liberalizarea vizelor. Această opinie mi-au expus-o ieri, în cadrul unei mese rotunde, organizată de JEF Europe, cu participarea reprezentantului Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene şi cel al Delegaţiei UE la Chişinău.

Despre regiunea transnistreană nici nu se vorbeşte în Planul de Acţiuni UE-RM privind liberalizarea vizelor. Potrivit reprezentantului MAEIE, acest subiect este un domeniu aparte al dialogului bilateral cu structurile europene. Dar despre criminalitate şi eficienţa combaterii acestui fenomen se vorbeşte în contextul “ordinii publice şi securităţii”. Spre deosebire de legea antidiscriminare şi opoziţia faţă de menţiunea “orientare sexuală”, unde politicienii invocă tradiţiile, religia şi integritatea familiei, degradarea ordinii publice poate da peste cap cele mai optimiste scenarii ale guvernării.

Multiplicarea crimelor uşoare şi grave, cazurile poliţiştilor iresponsabili, reînvierea grupărilor criminale şi reglările de conturi dintre acestea, contrastează izbitor cu imaginea lucidă a ţării creată pe exterior de premierul Filat şi Iurie Leancă. Indicatorii negativi privind prevenirea infracţionalităţii şi lipsa unor măsuri de profilaxie, în special în zonele rurale, aruncă umbră peste “povestea de succes”, plăsmuită eronat de prietenii externi ai Alianţei pentru Integrare Europeană.

Aprofundarea crizei privind controlul asupra situaţiei infracţionale din ţară este mult mai gravă decât vor să creadă unii şi aceasta poate influenţa discuţiile despre acordarea regimului de vize pentru moldoveni. Cunoscând anxietatea opiniei publice din diverse state europene faţă de Europa de Est, este uşor previzibilă atitudinea faţă de emergenţa criminogenă din mica republică, catalogată mai devreme drept “povestea de succes” a Parteneriatului Estic. În paralel cu naţionalizarea parţială a Europei şi preluarea puterii de către formaţiuni cu viziuni extremiste şi eurosceptice, consolidarea unui brand criminal al RM poate produce efecte politice negative pentru perspectiva eliminării vizelor pentru cetăţenii moldoveni.

Cu certitudine, lucrurile pot fi reparate în faza secundă a dialogului privind liberalizarea vizelor cu UE, atunci când toate eforturile vor fi concentrate pe implementarea practică a reformelor. Într-o etapă avansată, autorităţile vor primi o şansă pentru a se corecta, dar până atunci, premierul trebuie să calmeze spiritele în ţară, unde cetăţenii primesc zilnic porţii variate de infracţionalitate cotidiană. Prezentarera unor date statistice seci şi justificarea “boom-ului criminal” prin faptul că poliţia a devenit mai transparentă, acuzând comuniştii pentru muşamalizarea realităţii criminogene în trecut, denotă doar slabăciunea şi debusolarea guvernării.

Demiterea ministrului, elaborarea urgentă a unui plan de acţiuni, după o convocare cât mai apropiată a Consiliului Naţional de Securitatea, ar fi minimul necesar pe care premierul este obligat să-l îndeplinească. Acest lucru nu are nimic în comun cu Godea, Dodon, socialiştii sau comuniştii, ci cu dialogul pentru liberalizarea vizelor, în care autorităţile moldoveneşti încearcă să convingă că ordinea publică şi securitatea sunt sub control. Altfel, termenul limită nou, menţionat de Iurie Leancă, adică 2013, poate fi ratat ca şi cel precedent (finele lui 2012).

Modul cum este garantată securitatea publică în limitele hotarelor naţionale, dar şi capacităţile autorităţilor de a gestiona domeniul sunt cuantificabile şi uşor sesizabile. Europenii nu se vor obosi să folosească acest argumente pentru a cere dovezi de performanţă, reflectate nu doar în date statistice, dar şi în asigurarea unui climat psiho-social echilibrat al populaţiei, tot mai mult alertată de incapacitatea autorităţile de a face faţă valurilor necontenite de crime.

Actuala Alianţa se complace în postura de creatoare a “poveştii de succes” şi demonstrează o miopie ruşioasă crezând că europenii vor accepta ridicarea vizelor pentru o ţară, unde crima este o normalitate, la fel ca şomajul, migraţia şi alte probleme cotidiene.

Olandezii şi alte popoare mai sceptice cu privire la imigranţii din Est, vor încerca să se opună, după ce au demonstrat că pot să o facă în legătură cu România şi Bulgaria, ţinute şi până acum la uşa Schengen. De asemenea, un nor de suspiciuni din partea eurospcepticilor planează şi asupra ţărilor din Balcanii de Vest, care pot pierde beneficiile regimului liberalizat de vize dacă cetăţenii lor vor continua să plece în statele membre cu scopul obţinerii de azil.

Pentru a trăi experienţa balcanicilor zel0şi de azil în Europa, Chişinăul ar trebui pentru început să obţină regimul liberalizat de vize, ceea ce este imposibil fără adoptarea legii anti-discriminare. Totodată, autorităţile trebuie să realizeze şi să anticipeze că următoarea obiecţie a europenilor poate fi lipsa de eficienţă în combaterea criminalităţii. Aceasta deja afectează dramatic credibilitatea Alianţei în rândul populaţiei, ce se poate răsfrânge inevitabil şi asupra confidenţei Bruxellului. 

Articolul a fost preluat cu acordul autorului de pe http://cenusadi.wordpress.com/

Recunosc, titlul nu-mi aparţine, l-am împrumutat dintr-un comentariu  publicat in “The Jerusalem Post”, unul dintre multele care s-au scris începând de marţea trecută, când israelienii s-au trezit ca în loc să meargă la 4 septembrie la alegeri, acestea se anulează şi vor avea un guvern de uniune naţională, iar Netanyahu şi-a jucat marea sa carte – atragerea “Kadimei” în coaliţia guvernamentală.

El a reuşit să atingă două obiective:  o majoritate parlamentară solidă, formată din 94 de deputaţi din cei 120 cât are Knesset-ul, deci posibilitatea de a trece prin parlament toate legile şi măsurile pe care le doreşte (inclusiv o eventuală lovitură preventivă împotriva Iranului, dacă  va putea să-l convingă pe noul partener de coaliţie, Shaul Mofaz) şi dezarmarea în acest fel, a uneia dintre componentele opoziţiei care ar fi putut destabiliza guvernul. De asemenea, organizarea alegerilor anticipate cu 14 luni înainte de expirarea mandatului actualului parlament, chiar dacă Netanyahu personal şi partidul său se află la un nivel ridicat de popularitate, ar fi putut duce, prin intrarea în Knesset a unor noi partide cum ar fi cel al lui Yair Lapid, la o fărămiţare politică şi mai mare şi la dificultăţi în refacerea coaliţiei de guvernare.

Teoretic, situaţia actuală din parlamentul israelian seamănă cu cea a …Ungariei unde coaliţia guvernamentală de centru-dreapta Fidesz-creştin-democraţi deţine două treimi din locurile din parlament, iar legile favorabile guvernului sunt adoptate pe bandă rulantă. Totuşi, există mari diferenţe între cele două ţări. În primul rând, majoritatea solidă de 94 de deputaţi a cabinetului de uniune naţională din Israel este doar pe hârtie. Să fie clar, nu toţi deputaţii Kadima din Knesset sunt de acord cu măsura luată de Mofaz, mai ales că ei nu au fost consultaţi şi s-au trezit că , vrând nevrând, au trecut din tabăra opoziţiei în cea a puterii. Se pare că în Israel, în rândurile  unora dintre oamenii politici, mai există ceea ce se cheamă principii şi ideologie asumate care nu pot fi negociate chiar dacă preţul ar fi un fotoliu de ministru. Deja un grup de deputaţi Kadima a declarat că nu-şi va urma liderul, astfel că 94 nu mai este 94, ci mai puţin. În al doilea rând, dacă în Ungaria coaliţia guvernamentală este compusă din două partide cu ideologii foarte asemănătoare, cea din Israel este mult mai eterogenă membrii ei se plasează pe o paletă largă a eşichierului politic, de la religioşii ortodocşi, la foştii social-democraţi (Ehud Barak şi ai săi).  Kadima se plasează undeva la centru, găseşte unele idei comune cu Likudul, de care s-a desprins în urmă cu câţiva ani prin plecarea lui Ariel Sharon care a pus bazele noului partid. Astfel că unii comentatori au şi afirmat, după declaraţia celor doi lideri de a forma acest nou guvern, că s-ar putea vorbi despre “întoarcerea fiului risipitor”.

Iranul – element determinant în naşterea guvernului de uniune naţională   

A fost sau nu un lucru bun, un pas necesar? Depinde de teoria paharului pe jumătate plin sau pe jumătate gol. Depinde pentru ce s-a făcut, ce intenţii, ce planuri de perspectivă au cele două partide, Likud şi Kadima şi dacă au suficientă disponibilitate  de compromis ca să reziste împreună, până la sfârşitul lui 2013. Preşedintele Shimon Peres a salutat iniţiativa, afirmând că astfel statul devine mai puternic şi va putea face mai bine faţă provocărilor care-i stau în faţă. Un guvern de uniune naţională înseamnă adoptarea unei poziţii comune faţă de aceste provocări. Dar ce fel de poziţie? Cea mai importantă problemă este Iranul în care, cel puţin până acum, Netanyahu şi Mofaz au avut opinii diferite. Dacă premierul este înclinat către măsuri mai ferme, chiar şi fără acceptul Statelor Unite, Mofaz a considerat că folosirea forţei trebuie să fie ultima soluţie, aplicată dacă se epuizează toate celelalte mijloace şi instrumente, presiunile şi sancţiunile economice internaţionale. Mulţi se întreabă în Israel dacă nu cumva liderul Kadima (să nu uităm că este general în retragere) se va lăsa atras sau convins de argumentele lui Netanyahu, iar balanţa se va înclina de partea “uliilor”. Alţii cred că liderul Kadima va juca rolul de moderator, îl va mai “potoli” pe Netanyahu, mai mult, prezenţa lui va fi o contrapondere la politica externă uneori extremistă a lui A. Liberman.

Pe de altă parte, pentru a-i da satisfacţie partenerului său, ,premierul trebuie să găsească urgent o soluţie   de modificare a aşa numitei legi Tal, care-i scutea practic pe haredimi, evreii religioşi, de serviciul militar obligatoriu (de fapt era o amânare până la infinit). Mofaz a condiţionat intrarea în guvernul de uniune naţională cu modificarea legii, cu extinderea generală a satisfacerii serviciului militar. Nu se ştie deocamdată cum va reuşi Netanyahu să-şi convingă partenerii religioşi , nu să accepte, ( ceea ce  probabil nu o vor face), ci să nu părăsească coaliţia şi să intre în opoziţie.

Problemele economico-sociale pe care coaliţia şi Kadima le-au abordat până acum diferit, reprezintă de asemenea, surse de potenţial conflict. După recenta sa alegere ca lider al Kadima, Mofaz a declarat că se va pune în fruntea celor care protestează pentru drepturi sociale, referindu-se la masivele proteste de anul trecut ale unor mari categorii sociale, în primul rând studenţii, împotriva creşterii costului vieţii şi a discrepanţelor de venituri din societatea israeliană, proteste care se vor relua imediat după terminarea cursurilor universitare. Ce va face acum, când este partea guvernului, ţinând cont de faptul că situaţia acestor categorii, nu s-a schimbat prea mult?  De asemenea, la toamnă se va dezbate bugetul. Este adevărat, prin includerea Kadima, Netanyahu scapă de şantajul partidelor religioase care an de an, cereau mai mulţi bani pentru şcolile lor, dar şi Mofaz va prezenta nişte pretenţii ca o condiţie pentru votarea bugetului.

Pe termen scurt, Netanyahu a scăpat de pericolul răsturnării guvernului său de către opoziţia pe care a subminat-o.  În plus, până după alegerile prezidenţiale din SUA a scăpat şi de presiunile americane de relansare a negocierilor de pace sau oprirea construcţiilor din colonii. Şi aici ar fi multe de spus, de analizat, respectiv care rezultat ar favoriza mai bine Israelul – al doilea mandat al democratului Obama sau mandatul republicanului Romney (poate cel de-al doilea). Dacă toate merg bine, Netanyahu are un răgaz de peste un an pentru a rămâne la conducerea Israelului. Şi în acest răstimp, s-ar putea întâmpla multe. Poate că va reuşi să-l convingă pe “fiul risipitor” să rămână definitiv acasă. Cu un astfel de aranjament, Netanyahu ar putea rămâne mulţi ani la conducere, poate chiar să-l egaleze  pe Ben Gurion, visul său de totdeauna. Iar la întrebarea pusă în titlul articolului, răspunsul ar fi  prima variantă.

Strada marginasa si anii ce urca pe crestetul meu precum iedera obraznica

- nu am loc, nici casa,

rogu-te, cer senin, Maria ta,

mai lasa-ma o vara si cateva zile din septembrie cu raurile urcatoare de lumina coc strugurii –sfarcuri cu miile zgariind norii dezbarati de albastru.

Noaptea fara dimineata se citeste pe ziarul cu vome si conspiratii,

umblam prin intunecime, mai rau decat in amazonul bantuit de piranha,

as vrea sa te chem.,

sa-ti spun ca aici strada cu iasomie nu s-a schimbat,

e inceputul ieftin din televonele,

suntem noi ori oglinzile si-au gresit curbura, dioptriile nu mi ajung sa te vad

si ca intr-un cantec din Rilke cel rapus de intepatura rozelor

nu vreau sa dorm si sa adorm

sub petale.

Vara se da pe nesimtite albastrului cavaler doar pentru un dans,

se intampla in tinerete in jurul focului de tabara

pe cand trubadurul canta si noi il urmam in false tonuri

insa ii tineam hangul,

e aceeasi vara cu trupul salbatic de lostrita

numai ca am uitat sa ma mai privesc in oglinda – si nici nu vreau aceasta-

e ca si cum m-as trezi din visul primelor nopti de dragoste

in anticamera dinspre batranete,

ca un purgatoriu cu vamesi neinduplecati.

Vara imi arunca valul parfumului crescut din mii de flori- cavalerul tineretii nu se supune haremului noptilor mult prea scurte,

si mai cere inca o cupa din vinul decantat doar in zilele senine.

Tine vara, Doamne, nu-i alunga umbra din viori,

din obrazul femeii dormind alaturi

de mine,

megalopolis isi deschide pleoapele departe de lanuri si pajisti,

asa cum in batranete

lasam in urma trenului gara in forma de lotus inflorit,

timpul dezgolit de orice lenjerie de corp si de zori.

Promovabilitatea examenului de Bacalaureat (exprimata in procente) in ultimii zece ani.

Motto:

„E inadmisibil ca nişte cetăţeni ai României să nu aibă acces la studiile superioare doar din cauză că nu ştiu să scrie sau să citească. Vrem învăţământ şi manuale universitare într-o limbă pe care şi analfabeţii să o poată înţelege. Nu e vina lor că sunt analfabeţi, aşa s-au născut, nu au ales să fie în felul acesta”.

 Ințelepciune populară “cristalizată” in timpul “Educației Gratuite”

Din 1989 pana astăzi, la frâiele Ministerului Educatiei s-au perindat 15 persoane, patru dintre acestea detinand multiple mandate: Andrei Marga, Ecaterina Andronescu, Alexandru Athanasiu, Daniel Petru Funeriu.

In mod cu totul remarcabil, Ministerul “Educației Gratuite” a functionat in acest interval sub 6 nume diferite, in ordine, cronologica: “Ministerul Invatamantului”, “Ministerul Educatiei Nationale”, “Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului”, ” Ministerul Educatiei Cercetarii si Inovarii”, “Ministerul Educatiei Cercetarii si Sportului”.

Observați va rog un lucru remarcabil (prin hilaritatea sa): recent, “Inovarea” a fost inlocuita cu … “Sportul” – poate “catindeaza” si vreun oier fotbalist?.

Dar sa nu ne pierdem in detalii formale. Sa revenim la “Roadele” “Educației Gratuite”.

In ultimii douazeci de ani, nici o Universitate din Romania nu s-a regasit intre primele 300 figurand in clasamentul Shanghai (detalii asupra criteriilor de alcatuire a acestui clasament pot fi gasite aici http://www.duke.edu/~myhan/feng.pdf-veți observa ca producția stiintifica, “Academic Output”,  are  o pondere 40 %).

Acest “Academic Output”, datorita ponderii sale semnificative, explica in mare parte aceasta  mediocritate academica pe care o tot ascundem sub preș.

Deci, ce se publică în lumea academică a “Educației Gratuite”?

Daca rasfoiești CV-ul multor universitari (nu generalizez, știu ca exista exceptii, deci nu va enervati prematur Dlor rectori!) ce gasesti?

Peste 80 de publicații, 20 de carti scrise, minimum. Impresionant, nu-i asa? Tradiție Academică veti spune! Da, dar numai daca sunteți un observator neavizat. La o a doua privire ceva mai avizată… realizezi natura “publicațiilor”:

         (1) acte de congres- fara “peer review”, doar cu taxa de participare la congres platita din banii contribuabilului.

         (2) articole in “Analele Universitatii X” -adica aprobate si evaluate de …  tipograful șef, care dupa ce a primit un pachet de tigari Kent, a recunoscut imediat valoarea publicației si “i-a drumul la tiparniță”.

         (3) carți precum: “Îndrumator de Laborator”, “Lecții de Fizică”, “Mecanica Cuantică a Cosorului lui Moceanu”  sau alte aiureli de obicei compilate (de multe ori cu greseli) din texte consacrate (o clipa, ajungem si la plagiat, va rog sa aveți rabdare).  Adică publicate tot… “loco” și … cu același comitet de lectură (dar alte pachete de Kent, desigur).

In concluzie, asa zisele publicații trecute in CV-urile stufoase ale multora sunt doar o varza pseudo-academică rasplatită generos din … bani publici – adică din impozitele Dvs..

Deci, cu partea imaginii internaționale si a “cercetării” tocmai vazuram că… nu prea merge.

Dar partea cu “Educația” – poate măcar asta  “merge”?  

Pai… “mitul urban” clasic spune ca “Educația Gratuită” e superioara oricarei alte forme de educatie: trecută, prezentă si viitoare. Astfel, noi romanii suntem “mult mai bine pregatiti” decat… occidentalii (iar ei, roși de neagra gelozie, nu prea ne recunosc diplomele!).

Pai … cum de ce suntem noi mai buni? Fiindcă noi avem mai multe medalii de aur la Olimpiadele Internaționale decat americanii, canadienii, germanii, francezii etc., fiindca noi suntem mai buni la “teorie” etc. Desigur, nimeni nu analizeaza in profunzime cât de reprezentativi sunt acesti tineri exceptionali pentru ceea ce, in mod “statistic” numim “Educația”.

De fapt Olimpicii nu sunt deloc reprezentativi pentru “Educația Gratuită”, ei sunt tocmai aceia ce o pot… “submina” . Motiv pentru care ii aruncăm peste granita imediat dupa ce și-au depus cuminți medaliile de aur, fiindca ne pot “încurca”.  Exista maximum 100 de astfel de tineri extraordinari, în fiece an. Puteti compara aceasta suta a excelentei intelectuale cu … numarul subiectilor “Educatiei Gratuite”, adica a mediocritatii oficializate “prin lege”? Eu nu. Si, chiar credeti ca performanta lor se datoreaza in mod inechivoc “Educatiei Gratuite”? Eu nu. Si am un motiv foarte serios. Am fost candva Olimpic la Fizica desi nu imi respectam (din punct de vedere profesional si, de multe ori nici din punct de vedere moral) profesorii de Fizica (cu mici excepții, desigur)  si le demonstram cu orice prilej (si cu zambetul pe buze de fiecare data fiindcă eram și foarte politicos și foarte modest) ca le lipseste inspirația, ca sunt conventionali si plictisitori in “fizica” lor, ca nu inteleg poezia “fizicii” si ca tot ce pot face ei eu pot face mai bine – oof, ajungem din nou la “modestie”, stiu ca va irita subiectul si inteleg si de ce dar … asta este!.

Astfel, daca am reusit totuși sa fac câte ceva (au existat cel putin zece elevi ce au “facut” si mai bine decat mine, fiindca erau mai buni!), a fost doar propriul meu efort si puterea de a face fizica pentru 24 de ore fara pauza. Nopțile mele pierdute cu lectura, calcule interminabile, dubii, temeri, intrebari. Si, desigur, Domnisoara T. ce ma incuraja in permanenta radiind aceesi magie precum ecuatia lui Schrodinger, precum …  Fizica insasi!  Si, sa nu-i uit pe batranii mei ce mi-au incurajat aceasta pasiune si mi-au acceptat fara rezerve modul de viata “autist” (pentru corifeii “Educatiei Gratuite”): “Fa ce vrei dragule, nimeni nu are nevoie de Fizica in lumea asta mizerabila, ai sa suferi dupa, dar daca nu vrei si tu sa fii economist si ai ales sa stai cu capul in nori, cu Fizica ta… este alegerea ta – incearca totusi sa te culci macar la 5 dimineata, poate termini tu calculele pana atunci – eu iti dau ceva de mancare cand te trezesti, dragule…”.

Ati regasit undeva … “Educatia Gratuita” in povestea asta? Eu nu – am regasit doar doi batrani iubitori si o pasiune ajunsa la limita spiritului “de fronda” pentru mediocritatea corupta din jurul meu. Asadar eu , personal, nu datorez absolut nimic “Educatiei Gratuite”.  Si nu cred ca eram singurul.

Daca scoatem acum si Olimpicii de pe lista … “succeselor” “Educatiei Gratuite”, ce mai ramane?

Pai… ramane, de exemplu, Bac-ul de anul trecut ce reflecta statistic performanta celor ce nu erau Olimpici, deci a majoritatii. Asta asa, pentru a schimba registrul acestui articol intr-unul…. “comic”. Promovabilitatea a coborat la rușinosul nivel national de 44.47% (vedeti graficul de mai sus).

Asa cum se intampla de doua mii de ani si ceva in spatiul “mioritic”, o “esplicatie” a fost imediat gasita: a fost vina ministrului “Educatiei Cercetarii si Sportului”, Daniel Funeriu. Fiindca a luat o masura nepopulara ce a … intimidat aspirantii la cartonul “Educatiei Gratuite”: a cerut instalarea de camere video in salile de examen si prezența forțelor de ordine. Astfel, frauda la examen fiind declarata in mod oficial delict, elevii s-au “intimidat”, nu au mai reusit sa copieze cum trebuie (si cum o faceau cu concursul supraveghetorilor ametiți cu “atenții” ca sa inchida ochii) si iaca-ta ca s-a petrecut boacana. Evident, Daniel Funeriu a fost executat in mod sistematic de “Mass Media”. Si chiar asa, cum isi permite acest Domn scolit in institutii prestigioase ce a publicat articole stiințifice in “amaratele” de reviste Nature si Proceedings of National Academy of Science (alo, “Educatia Gratuita”, ați auzit cumva de aceste reviste?) sa tulbure obiceiurile mioritice ale “Educatiei Gratuite”? Ce tupeu ordinar! Cum isi permite acest ministru arogant sa interzica sportul national romanesc, furatul? Asa, ca si-a pierdut mandatul…

Avem acum un ministru  plagiator, Dl Ioan Mang, despre care nu se  stie daca a publicat vreodata ceva “pe bune” . Dar care nu accepta nici in ruptul capului ca a plagiat. In sfarsit, “Educatia Gratuita” si-a dat arama pe fața, daca mai era nevoie.

Pentru starea actuala a “Educației Gratuite”…, ati ghicit, “esista o esplicatie”, de fapt mai multe. Si le voi demonta pe fiecare,  bucata cu bucata, in randurile de  mai jos.

Se “esista” o “esplicatie” – fiindca “este mai multe”! 

                                                               Prima “esplicatie” -Lipsa de fonduri, adica “nu e bani!”

Nu exista suficiente fonduri pentru a face cercetare de performanta (asa ca ii plagiem pe altii, dupa care devenim … “Ministru”). FALS. Exista de fapt suficiente fonduri disponibile pentru a face cercetare “pe bune”. De exemplu, fondurile europeene, proiectele internationale de colaborare finantate anual de Agence Nationale de Recherche (ANR) din Franta, de Deutschen Forschungsgemeinschaft (DFG) din Germania precum si alte organisme. Cum se obtin astfel de finantari? Se scriu proiecte valabile, ce pot satisface exigenta referentilor.  Adica, exact cum se intampla in lumea cercetarii de peste tot, banii nu pica din cer si trebuiesc justificati prin proiecte de valoare ce produc publicatii in reviste cu factor de impact ridicat.

Cunosc personal si in detaliu istoria unui esec in atragerea de fonduri, la Universitatea Dunarea de Jos. Directorul Centrului de Cercetare Paul Pascal din Bordeaux intentiona prin anii 1999-2000 sa infiinteze in Galati un laborator franco – roman de cercetare specializat pe Fizica si Chimia Mediilor Disperse, pe scurt, coloizi. Se subintelege ca laboratorul franco-roman urma sa fie dotat integral de partea franceza (deci, existau fonduri!).

Galatenii trebuiau doar sa se ocupe de partea administrativa (hârtii, autorizatii de la Primarie, Consiliu local etc.) iar universitarii galateni trebuiau numai sa asigure spatiul pentru laboratoare si sa cada de acord asupra unui plan comun de cercetare serios ce poate justifica investitia partii franceze.

Desi fondurile erau disponibile, proiectul s-a impotmolit de la bun inceput – mai exact, nu a demarat. Au urmat negocieri interminabile.  Seful Catedrei de Fizica de la acea vreme, Cosma Tudose, a fost in “vizita de lucru” la Bordeaux in acest scop, dar nu prea a avut timp sa viziteze laboratorul francez sa vada cum se face treaba pe acolo, fiind ocupat cu cumparaturile la “solde” – deci, stiintific vorbind, nu s-a lipit nimic de el!

Bravii “universitari” galateni au realizat in final ca treaba este “pe bune” si ca francezii nu au de gand sa isi arunce banii pe fereastra, asa ca si-au pierdut in final interesul.

Principiul a fost simplu: daca nu merge golania academica, nu ne bagam. Ce rost are sa ne complicam viata? Ori e “Educatie Gratuita”, ori nu e?  Pai este!. Rediscutand subiectul anul trecut cu fostul director al laboratorului francez, am ajuns impreuna la concluzia ca poate este mai bine ca proiectul nu a demarat: “universitarii” galateni aveau mai intai nevoie de o schimbare profunda a mentalitatii inainte de a putea participa in mod corect, echitabil si etic la un proiect de o asemenea anvergura. Personal, am avut mare noroc ca proiectul a cazut: eram printre cei ce trebuiau sa lucreze in acel laborator!

Coruptia sau mai degraba golania academica (mita la examen, aranjare de posturi, angajarea intregii familii etc.) este explicata  in mod invariant prin… salariile mici (comparativ cu cele occidentale, desigur). Chiar daca m-as abtine sa-i intreb daca productia lor academica ar putea justifica o retributie lunara neta de 3000 de euro (de exemplu), nu pot sa ma abtin sa intreb de ce nu raporteaza nimeni salariile academice  la … costul real al vietii din Romania? Daca ar avea cineva onestitatea sa  calculeze acest raport, ar intelege imediat ca un universitar din occident, in medie, nu se scalda in bani. Uneori, chiar dimpotriva. De exemplu, in buzunarul unui tanar conferentiar francez intra in medie 1500 € din care plateste 600 € doar pe chirie (un apartament modest de doua camere, la bloc, in provincie,  nu vorbesc aici de vile pariziene) plus in jur de 300 € pentru caldura, electricitate, gaz si telefon. Adica, una peste alta, mai bine de jumatate din tot ce castiga. Cum stau lucrurile cu asa zisii nostri “Academicieni” plagiatori? Desigur, nu au nici un interes sa ne spuna dar eu inclin sa cred ca raportul este cu totul altul.

In final, nu accept nici aceasta parte a “esplicatiei” – o consider fie prosteasca, fie rau intentionata, fie ambele.

                                                   A doua “esplicatie” - liderii sunt corupti! (se subintelege, “noi suntem” OK)

Al doilea mit urban se refera la corupția liderilor “Educației Gratuite”. Așadar, daca liderii ar fi OK, totul ar fi OK, ei sunt problema. Soluția imediată, in cazul in care aceasta “esplicatie” ar ține ar fi să… teleportăm de pe Marte niste lideri mici de statură, verzi, cu ochii cat cepele (ca să vadă mai bine coruptia și să o elimine in mod instantaneu cu un fascicol laser).  Problema este că nici teleportarea si nici zborul la viteze superluminice nu au fost inventate incă si, chiar daca ar fi fost inventate, valoarea de adevăr a acestui mit urban este de fapt… nulă.

Politicienii, inainte de a deveni politicieni, trăiau printre muritorii de rând. Impartașind exact aceeași mentalitate cu aceștia. Politicienii reprezintă in acest sens o clasă de echivalență a celor ce i-au ales iar moralitatea pe care le-o reproșăm astăzi nu reprezinta altceva decât media statistică a propriei noastre moralitați. Astfel, politicienii nu pot fi mai buni decat cei ce i-au ales.

Și asta in baza unui principiu elementar: Nimeni nu poate sări mai sus de propriile urechi!

Epilog:

Daca priviți inca o data graficul de mai sus si daca recitiți măcar un singur paragraf din textul de mai sus (pe care îl puteți alege la întamplare), veti realiza ca  număratoarea inversă a  ”Educației Gratuite” a început. In situația in care Bacalaureatul nu poate fi promovat de nici macar jumatate dintre candidati daca frauda la examen nu este tolerată, in situația in care însuși ministrul Educației nu este decat un plagiator ridicol, colapsul total nu este decat o chestiune de timp.

Exact asa cum pare sa indice panta descendenta din graficul de mai sus.

Tic, Toc, Tic, Toc, Tic, Toc…

Sezonul primavaratec ne aduce spanacul ca pe un ingredient bogat in vitamine, dar si prezent in multe retete: supe-crème, tocana, flan, salate etc.
Am ales o reteta proprie inspirata de bucataria toscana din Florenta.

Ingrediente

1 kg de spanac proaspat bine spalat, curatat de cozi si de nervuri
1 ceapa verde taiata marunt
5 catei de usturoi taiati f marunt
100 gr de felii de prosciutto taiat precum taiteii
100 ml de vin alb Italian Pinot Grigio
sare, piper alb macinat,
200 ml de crema de frisca (neindulcita)
50 gr parmezan razuit
200 gr ciuperci albe taiate in felii (pot fi si din conserva)
50 gr busuioc proaspat taiat f marunt
50 ml de ulei de masline
3 rosii taiate f marunt
50 gr de unt

Metooda de preparare

1. Intr-o cratita bine incinsa pasati ceapa, usturoiul, ciupercile, prosciutto-ul pana incep sa se caleasca.
2, Adaugati vinul si asteptati pana lichidul incepe sa se reduca.
3. Adaugati spanacul.
4. Cand spanacul isi reduce volumul si se incorporeaza in amestecul de mai sus se adauga si rosiile.
5. Dupa 10 minute adaugati crema, branza parmezan razuita, busuiocul si untul cu sarea si piperul.
6. Dupa alte 10 minute cand amestecul se omogenizeaza si devine de consisetenta iaurtului il puneti deoparte sa se raceasca putin.

PS Nu se serveste foarte fierbinte.
Recomand acest spanac pe chifle mai mari, pe jumtati de franzela ca apoi sa fie gratinate la cuptor sau ca unplutura de lasagna.
Poate fi o garnitura excelenta pt somon sau peste alb (salau).

(Din seria Bucataria din garaj)

Am dat de ceva interesant zilele acestea pe net. Există în Europa un curent denumit “Slow Food”. Asociaţia Internaţională a Alimentaţiei cu Răbdare (Slow Food International Association), al cărei simbol este melcul, îşi are centrul în Italia (foarte interesantă pagina de Internet, vizitaţi-o). Ceea ce predică această mişcare “slow food” este că oamenii trebuie să mănînce şi să bea lent, pentru a savura mîncarea, pentru a se bucura de procesul de preparare al mîncării, împreună cu familia, cu prietenii, fără grabă şi de calitate.

Ideea este de a se contrapune spiritului “Fast Food” (mîncare rapidă)  şi a tot ceea ce reprezintă acesta ca stil de viaţă. Surpriza este că această mişcare de “Slow Food” serveşte ca bază pentru o mişcare mult mai amplă, numită “Slow Europe”, după cum descrie revista Business Week. Totul a pornit de la punerea în discuţie a “grabei” şi “nebuniei” generate de globalizare, de dorinţa de “a avea în cantitate mare” (nivelul vieţii) opus la “a avea calitate, calitate de viaţă, sau calitate umană”.

Conform revistei Business Week, muncitorii francezi, chiar dacă lucrează mai puţin (35 de ore pe săptămînă), sînt mai productivi decît colegii lor americani sau britanici. Şi germanii, care în multe întreprinderi au introdus săptămîna de 28,8 ore de muncă, au văzut productivitatea crescînd de un lăudabil 20%. Această atitiudine, numită “slow attitude” atrage atenţia pînă şi a americanilor, discipolii lucrului rapid şi imediat.

Pe de altă parte, această atitudine fără grabă nu înseamnă să facă mai puţin, nici să se obţină “calitate şi productivitate mai mici”, ci mai multă perfecţiune, atenţie la detalii şi mai puţin stres. Acest lucru înseamnă o întoarcere la valorile familiei, ale prietenilor, ale timpului liber, ale bunei comodităţi, ale vieţii în micile comunităţi. O întoarcere la AICI, prezent şi concret, opus lui MONDIAL, indefinit şi anonim.
Înseamnă a relua valorile esenţiale ale fiinţei umane, a micilor plăceri ale cotidianului, ale vieţii simple şi ale convieţuirii, ale religiei şi credinţei. Înseamnă un mediu de lucru mai puţin constrîngător, mai vesel, mai ridicat şi totuşi mai productiv, mediu în care toţi oamenii fac cu plăcere ceea ce ştiu ei mai bine să facă.

E recomandabil să ne gîndim mai în amănunt la toate acestea. E posibil ca vechile proverbe: “Cu răbdarea se trece marea” şi “Graba strică treaba” să merite din nou atenţia noastră în aceste timpuri de nebunie desfrînată.

Nu ar fi bine ca întreprinderile (care au mai rămas în lucru) din comunitatea, oraşul sau ţara noastră să înceapă a dezvolta programe serioase de “calitate fără grabă”, chiar pentru a mări productivitatea şi calitatea produselor şi serviciilor, fără a pierde “calitatea umană”?

În filmul “Parfum de femeie” există o scenă de neuitat în care orbul (interpretat de Al Pacino) invită o fată la dans şi ea îi răspunde: “Nu pot, logodnicul meu va sosi în curînd”.  La care orbul îi răspunde: “Ştii, viaţa se trăieşte într-o clipă”, şi o ia la un tango. Cel mai bun moment al acestui film cred că este această scenă de 2 sau 3 minute.

Mulţi trăiesc alergînd după timp, şi îl ajung doar cînd mor, fie de un infarct, fie de un accident pe autostradă pentru că goneau prea tare pentru a ajunge la timp. Alţii sînt prea nerăbdători să trăiască în viitor, că uită să trăiască în prezent, care este unicul timp care există cu adevărat.

Toţi avem pe această planetă acelaşi timp, nici mai mult, nici mai puţin de 24 de ore pe zi. Diferenţa stă în utilizarea acestor ore de către fiecare dintre noi. Trebuie să învăţăm să profităm de fiecare moment, pentru că, dupa cum zicea John Lennon: “Viaţa este ceea ce se întîmplă în timp ce planificăm viitorul.”

Mulţumesc pentru că aţi reuşit să citiţi acest mesaj pînă la sfîrşit. Mulţi l-ar fi citit doar pînă la jumătate, “ca să nu piardă timpul” atît de valoros în această lume globalizată.

Articolul a fost preluat de pe site-ul : http://www.moldova-suverana.md/actualitate/

Preşedintele american Barack Obama a declarat saptamana trecuta că susţine casatoriile intre persoanele de acelaşi sex, ridicând miza politica printr-o problemă in fata careia americanii sunt împărţiti în mod egal.

Anuntul a fost rostit pentru prima data de catre un preşedinte in functie. Presedintele Obama se afla in prezent pe pozitie opusa candidatului prezumtiv republican la presedentie, Mitt Romney, care a declarat în timpul unui discurs în Oklahoma, “Eu cred că o căsătorie este o relaţie între un bărbat şi o femeie.”

Obama a declarat în interviul acordat lui ABC News: “Am ajuns la concluzia că pentru mine, personal, este important să merg mai departe şi să afirm convingerea pe care o am in dreptul cuplurilor de acelaşi sex de a se casatori”. In trecut, Obama s-a opus unor astfel de căsătorii. A admis insa, ca opiniile sale curente fac parte dintr-un proces de “evolutie”. ”Am ezitat sa afirm legalizarea căsătoriilor intre cupluri de acelasi sex, în parte, pentru că am crezut că uniunile civile ar fi suficiente”, a spus preşedintele. ”Am fost sensibil la faptul că – pentru o mulţime de oameni – termenul căsătorie e legat de tradiţii vechi şi credinţe religioase puternice”. Dar, Obama a declarat ca si-a  schimbat parerea dupa ce a vazut in jurul sau relatiile statornice si frumoase intre persoane de acelaşi sex.

Un sondaj (Gallup Poll) publicat saptamana trecuta, a indicat că  50% din americani cred că astfel de căsătorii, intre persoane de acelaşi sex, ar trebui să fie recunoscute prin lege ca fiind valabile, 48%, sustinand ca astfel de căsătorii nu ar trebui să fie legalizate.

Obama a fost “dezamăgit” de votul de marţi în Carolina de Nord, pe care el l-a descris ca fiind discriminatoriu faţă de homosexuali şi lesbiene. Carolina de Nord a votat pentru punerea în aplicare a unei interdicţii privind dreptul de căsătorie intre persoane de acelaşi sex, care a fost deja interzis prin legea statului. ABC News a raportat ca Preşedintele a spus că sprijină ideea ca fiecare stat sa decida casatoria homosexuala pe cont propriu.

Obama a spus ca fiicele sale, Malia şi Sasha, au prieteni ai căror părinţi sunt cupluri de acelaşi sex. ”Nici nu le-ar trece prin cap ca parintii prietenilor lor sa fie tratati în mod diferit. Avem nevoie de o noua perspectiva.”

Poziţia preşedintelui american vis-a-vis de casatoriile intre persoane de acelasi sex va face parte dintre multiplele diferente politice existente intre el si Romney, dar nu va  fi una esentiala, nereprezentand un punct cheie despre care se va vorbi în campania lui.

Family Research Council (grup crestin conservator) l-a criticat pe Obama, iar preşedintele acestui grup a declarat la CNN, că decizia il va ajuta pe Romney. Tony Perkins, care reprezinta Family Research Council a spus ca:  ”Presedintele i-a predat lui  Mitt Romney o piesa care-i lipsea în campania sa. Aceasta este intensitatea şi motivaţia de care are nevoie Mitt Romney pentru a câştiga alegerile printre conservatori sociali.”

Un expert în religie şi politică, a spus ca decizia lui Obama va transforma “o alegere aflata deja aproape, chiar mai aproape.” ”Decizia presedintelui va  taia în ambele sensuri – sa activeze atât alegătorii democrati cât şi cei republicani “, a declarat John Green de la Universitatea din Akron.

Michelle Obama a fost implicata în decizia preşedintelui. Preseditele a confirmat ca amandoi impartasesc aceeasi opinie legata de problema casatoriilor intre persoanele de acelasi sex.

Vicepreşedintele Joe Biden a declarat la NBC, ca el a fost “absolut confortabil”, cu  casatoriile intre cuplurile de acelaşi sex.

Impactul economic

Casatoriile intre persoanele de acelasi sex sunt considerate „big business”. Aceasta nu este doar o problemă de dragoste sau politică.  Statele care legalizează căsătoriile intre cuplurile de acelasi sex simt de asemenea, un impuls economic semnificativ.

Există 646.464 cupluri de acelaşi sex în SUA, dar numai aproximativ 50.000 dintre acestea s-au casatorit, potrivit Institutului de Drept Williams de la UCLA ( Universitatea din California la Los Angeles).
În cazul în care mai multe state legalizeaza căsătoriile intre cuplurile de acelasi sex, aceste casatorii ar putea declanşa o explozie de nunti, ceea ce ar aduce o activitate economică semnificativa.  Cuplurile cheltuiesc aproximativ 27.021 dolari, în medie, la o nuntă, potrivit unui sondaj realizat intre tineri homosexuali casatoriti şi realizat de către TheKnot.com. Desi cuplurile de acelaşi sex, în general, cheltuiesc mai puţin, s-ar putea vedea un câştig important pentru industria de nunti, de peste 74 miliarde dolari în cazul în care mai multe cupluri se căsătoresc.

Căsătoriile intre cuplurile de acelasi sex sunt legale in prezent în şapte state in SUA (Massachusetts, Connecticut, Iowa, Vermont, New Hampshire, New York şi DC).
Deja aceste economii au beneficiat ca urmare a legalizarii acestor casatorii. ”In New York, am văzut ce poate face legalizarea căsătoriilor între homosexuali pentru economia unui oraş. Nuntile înseamnă afaceri pentru hoteluri, locuri de nunta, catering, companii aeriene, brutării, fotografi si videografi” a declarat Kristin Koch, TheKnot.com, senior editor.
În New York, oficiul de contabilitate al oraşului, a estimat că impactul economic al legalizarii casatoriilor intre cupluri de acelasi sex,  a adăugat 142 milioane dolari la economia metropolei, legate de achiziţii şi de venituri de turism, din ziua in care a fost adoptata legea, şi alte 184 milioane dolari în cheltuieli pentru economia statului.
În Massachusetts, Institutul Williams a estimat un venit de peste  111 milioane dolari pentru economia statului în primii cinci ani de la legalizarea căsătoriilor intre persoanele de acelaşi sex. Acest venit este datorat cheltuielilor de nunta, la care se adauga afluxul de cupluri de acelaşi sex care vin din alte state.
Alte state care oferă cuplurilor de acelaşi sex dreptul de a se căsători vor experimenta o binefacere similară, a declarat Lee Badgett, directorul Institutului de cercetare Williams şi profesor de economie la Universitatea din Massachusetts Amherst. ”Nu e nimic rău in ceea ce se va întâmpla cu economiile locale, ci din contra, exista un efect pozitiv pentru economie”, a spus Badgett.

În aer e vară; în inima mea e furtună.
Din arșița roșie inspir fulgi albi
Desprinși din flori de mătrăgună.
Buzele, nările, nu mai au aer; se sufocă, se-nchid.
Pe străzile inundate de praf plutește un abur sur.
De la râu am alergat cale lungă.
M-a certat Sabina, zâna mea bună.
Am privit-o vinovat.
Nu știam ce să-i spun, să mă scuz.
Am tăcut, am făcut stânga-mprejur.
În aer e vară; în inima mea e furtună.

Doi ani i-au trebuit lui Albrecht Durer ca sa picteze un triptic religios, plasat in centrul unui altar. Lucrarea este considerata una dintre cele mai bune, dar si-a cistigat cu adevarat celebritatea datorita mainilor unui apostol aflat in rugaciune. Si mai celebra decit pictura este, in mod paradoxal, studiul preliminar al acestor maini. De fapt studiile, pentru ca i-au trebuit maestrului german nu mai putin de optsprezece variante de studiu ca sa se declare multumit.

Albrecht Durer

Corneliu Baba sustinea ca sa pictezi mainile este foarte greu si foarte expresiv. Pictorul trebuie sa faca mainile sa vorbeasca… Credincios acestui principiu, el si-a imortalizat personajele in portrete in care mainile (ne) vorbesc nu mai putin decit figurile. Ele completeaza personalitatea subiectelor. In autoportretele plaseaza adesea mainile in prim plan, acoperind sau completind partial fata, tocmai pentru a o intregi.

In Rascoala (1907), tabloul atit de mediatizat al lui Octav Bancila, pumnii strinsi ai taranului au un mesaj social, dar si mai mult vorbesc mainile croitorului sau, pictat cu nu mai putina deferenta. Incerc sa descopar o intentie de subtila ironie intr-un tablou controversat semnat de Dan Hatmanu in perioada “epocii de aur”, in care Stefan cel mare, desprins dintr-o icoana, intinde mina catre cuplul Ceausescu…!

Octav Bancila

Mina crispata pe jilt a cardinalului Fernando Nino de Guevarra, in cunoscuta pictura a lui El Greco, concureaza in expresivitate cu fata sa incrincenata. Privirea aspra a marelui inchizitor ar fi sugerat numai severitate, daca mina ca o ghiara nu i-ar completa rautatea demoniaca si necrutatoare.

El Greco

Imi amintesc de un tablou al lui Baruch Elron intitulat “Durerea”. Ingenunchiat de suferinta, un barbat ridica mainile ca un strigat de disperare, de ajutor dar si de speranta. Lucrarea a devenit simbolul unor congrese internationale de medicina, tocmai pentru forta de comunicare comparabila, in opinia specialistilor, cu Strigatul lui Eduard Munch. Portretul mamei, semnat de Miriam Cojocaru, polarizeaza lumina si atentia privitorilor pe chipul dar si pe mainile muncite care reflecta in aceeasi masura personalitatea distincta a modelului.

Baruch Elron

Exemplele sint foarte numeroase. Voi incheia cu mainile cele mai celebre, pictate de Michelangelo pe o sectiune a frescei din Capela Sixtina – Crearea lui Adam, conform legendei biblice. Degetul paternal al Creatorului (digitus paternae dexterae) este indreptat catre mina primului muritor, Adam. O dovada in plus ca mina l-a creat pe om…!

Michelangelo Buonarroti

S-a spus adesea, se spune şi, sper eu, se va mai spune multă vreme de aici înainte, că revista “Acum” e una antiromânească. În loc să vorbească despre marile realizări, despre indiscutabilele calităţi morale ale poporului roman, ea ar fi duşmănoasă, refractară, aservită unor interese obscure, finanţată ba de la Budapesta, ba de la Ierusalim, mai rar poate de la Moscova. În acest context, i-am propus directorului revistei ca, în cadrul rubricii Spune, să găzduim texte ale unor autori cunoscuţi care vehiculează în spaţiul public aceleaşi idei şi aceleaşi valori pe care Acum le promovează. Vom constata astfel că, cu secole înainte, unele nume, pe care inclusiv naţionaliştii români le rostesc cu reverenţă şi pioşenie, sesizaseră pericolul şi absurdul naţionalismului românesc. În debutul acestei serii de texte,îl aşezăm pe cel al lui Caragiale. Relativ cunoscut, Românii verzi este o savuroasă satiră. A, să nu uit… pentru românii verzi cărora textul li se pare anti-românesc, o explicaţie: Caragiale are sânge de grec, de-asta înfierează cu atâta putere bravul popor roman!   

În 1901, Caragiale publica textul pe care îl vom reda integral în cele ce urmează. Între timp, România a păşit într-un alt secol, însă mofturile românului verde au rămas, în mare aceleaşi.

Românii verzi

I.L Caragiale

Spiritul de asociație, trebuie să constatăm cu bucurie, a luat un mare avânt la noi.

Numărul deosebitelor societăți române, pe față sau secrete, este astăzi aproape incalculabil.

Românul cît trăiește trebuie să fie membru în mai multe societăți; ba ceva mai mult, sunt români cari, chiar înainte de naștere, sunt membri în “Cornelia, societatea mamelor române pentru ajutorul mutual în caz de naștere”; iar alții, chiar după ce mor, continuă a fi membri activi în societatea de îngropăciune mutuală: în schimbul unei neînsemnate cotizațiuni, orice membru, la caz, doamne ferește, de moarte, are dreptul a fi îngropat cu muzica.

Ca orice român, am căutat și eu să fac parte din cât mai multe societăți. Până mai zilele trecute, eram membru la opt; astăzi, grație stăruințelor celebrului meu amic, eminentul pedagog Marius Chicoș Rostogan, am onoare a fi membru la nouă. A noua, cea din urmă, îmi pare mie că este societatea cea mai binevenită; ea răspunde la o mare și arzătoare necesitate națională. Cititorul se va convinge îndată cât de urgentă nevoie aveam de înființarea noii noastre societăți.

Dar să lăsăm pe promotorul înființării acestei societăți să vorbească…

“Noi, românii verzi, purcedem de la următoarele principii sănătoase de progres național:

A iubi neamul său e peste putință din partea aceluia care nu urăște celelalte neamuri.

Un neam nu poate avea vrăjmași în propriile sale defecte; vrăjmașii lui sunt numai și numai calitățile altor neamuri.

De aceea, un neam nu trebuie să-și piardă vremea a se gândi cum să-și îndrepteze defectele și cum să-și cultive calitățile; el are altceva mai profitabil de făcut: să le numere defectele și să le ponigrească sau d-a dreptul să le tăgăduiască altora calitățile.

Prin urmare, un neam trebuie să aibă veșnic groază de celelalte, deoarece existența unuia n-are altă condiție decât compromiterea completă a altuia.

De aci, necesitatea imperioasă a exclusivismului național celui mai extrem.

Bărbatul care are copii cu o femeie de alt neam, sau viceversa, crește la sânul lor niște monștri, cari jumătate vor iubi până la nebunie neamul în mijlocul căruia au văzut lumina, iar jumătate îl vor urî cu înverșunare.

Să ferească Dumnezeul străbunilor noștri pe orice român sau orice româncă să dea naștere la așa specimene teratologice!

Acestea sunt principiile cari ne-au călăuzit când am pus bazele noii noastre societăți.

Noua noastră societate este chemată să deștepte spiritul public național, solidarizând pe toți românii; de aceea sperăm, nu! nu sperăm, suntem siguri că toți românii – și când zicem toți românii înțelegem nu pe toți levantinii, cari se dau drept români, ci pe românii adevărați – se vor grăbi să se-nscrie împreună cu familiile lor în rândurile noastre.”

După această esențială expunere de motive, ne grăbim a da aci, în strâmtul spațiu de care dispunem, câteva extracte din

Art. 1 – Se înființează în România o societate română cu numele de “Românii Verzi”.

Art. 2 – Oricine poate face parte din această societate, fără deosebire de sex, de etate sau de coloare politică, dacă este român sau româncă verde.

Art. 3 – Emblema societății va fi un român verde zdrobind falnic cu călcâiul său șearpele străinismului, care scrâșnește și țipă.

Cap. II - Despre datoriile membrilor societății în genere

Art. 4 – Membrii de orice sex și etate ai societății “Românii Verzi” sunt datori să urască tot ce e străin și tot ce e de la străin, tot ce nu e român verde sau tot ce nu e de la român verde.

Urmează apoi mai multe articole unde se enumără cu de-amănuntul tot ce nu este verde românesc și care trebuie sistematic respins de orice membru al societății, ca, de exemplu, sentimente neromânești, tendințe și idealuri neromânești, arta neromânească, idei și spirit neromânești.

Apoi:

Art. 9 – Se exceptează de la această regulă capitalurile neromânești.

Statutele prevăd înființarea unui organ de publicitate al societății cu titlul de Românul Verde, pus sub direcțiunea unui comitet de 40 membri, iar comitetul sub președinția eminentului meu amic, M. Ch. Rostogan.

În acest comitet nu vor putea figura mai mult de jumătate membri nevârstnici. Ziarul Românul Verde va fi redactat de toți membrii societății: fiecare membru, indiferent de vârstă sau sex, va fi dator a colabora măcar o dată la lună cu un articol de fond.

Se-nțelege de la sine ce idei e chemat să propage Românul Verde.

Mai departe, statutele arată că îndată ce societatea “Românii Verzi” va număra o sută de membri, se va declara constituită și va proceda la alegerea comitetului.

Cap. III - Despre datoriile membrilor minori ai societății

Art. 30 – Membrii minori ai societății, indiferent de etate și de sex, sunt datori a fi cât se poate mai curați.

Art. 31 – Ei sunt datori a asculta pe părinții lor de ambe sexe, de preferință pe acei cari sunt membri activi ai societății.

Art. 32 – Acei care urmează la școală nu pot, sub nici un cuvânt, să se joace cu conșcolari străini; ei trebuie să se joace numai cu conșcolari români verzi, de preferință cu membrii activi ai societății.

Art. 33 – Membrii minori ai societății sunt obligați a obținea note bune numai la profesorii români verzi, de preferință la acei cari sunt membri activi în societate.

Cap. IV - Despre datoriile membrilor de sex feminin

Art. 40 – Membrele societății sunt datoare să fie virtuoase ca niște matroane romane.

Art. 41 – Membrele societății sunt datoare să devie bune mame române.

Art. 42 – Ele sunt datoare a naște copii sănătoși după preceptul străbun: mens sana in corpore sano.

Art. 43 – Membrele societății cari sunt încă june domnișoare sunt datoare să se mărite numai cu români verzi, de preferință dintre membrii activi ai societății.

Art. 44 – La cazul când o jună domnișoară s-ar mărita cu un român verde, care însă nu face parte din societate, este datoare a-l înscrie imediat printre membrii activi.

Art. 45 – Îndată ce o membră devine mamă, ea este datoare să-și înscrie imediat copilul în Societatea “Românilor Verzi”.

Art. 46 – Membrele societății sunt datoare a-și boteza copiii cu nume străbune ca Reea-Silvia, ca Tiberiu, ca Cicerone, ca Caracala, ca Cornelia, ca Catone etc.

Art. 47 – Membrele mame sunt datoare să dea copiilor lor o educație maternă în limba maternă. Sub nici un cuvânt apoi, nu-i slobod să încredințeze educațiunea copiilor la alte guvernante decât românce verzi.

Art. 48 – Ele sunt datoare a da singure să sugă copiilor, alăptându-i în același timp cu sentimente și idei de român verde, conform statutelor de față.

Art. 49 – În cazul când un membru nu ar avea lapte sau, întâmplător, nu i-ar fi sfârcul mamelelor perforat, sau s-ar gâdila prea tare, sub nici un cuvânt nu va putea lua o doică străină, care ar da copilului să sugă lapte străin, alăptându-l în același timp cu sentimente și idei străine; ci va fi datoare să ia o doică româncă verde, de preferință o membră activă a societății.

În capitolul despre membrii de sex masculin ai societății, statutele impun aceleași obligațiuni și taților ca și mamelor, afară, se-nțelege, de obligațiunile privitoare la alăptare.

Se înțelege că orice abatere de la îndatoririle statutelor atrage după sine: întâia oară un avertisment, a doua oară o amendă și a treia oară excluderea, în ședință plenară, a membrului vinovat, din societatea “Românilor Verzi” și declararea lui ca străin de neam.

Abaterea de la îndatoririle privitoare la alăptare atrage după sine de la întâia oară pedeapsa excluderii.

De o vreme încoace, reprezentanţii Consulatului General al Ungariei participă în fiecare an la festivitatea de comemorare de la începutul verii, când evreii clujeni îşi plâng martirii: cei 18.000 de coreligionari din oraş şi din împrejurimi, adunaţi în ghetoul de la Fabrica de cărămizi şi deportaţi la Auschwitz în mai – iunie 1944, a căror majoritate  covârşitoare a pierit în lagărele morţii.

În 11 mai 2012, la iniţiativa Consulatului General al Ungariei şi cu colaborarea Comunităţii Evreilor din Cluj şi a Bisericii Evanghelice Luterane din România, a avut loc un eveniment comemorativ, sub egida Anului Memorial Wallenberg.

În 2012, la împlinirea unui secol de la naşterea lui Raoul Wallenberg, diplomatul  suedez care a contribuit la salvarea mai multor mii de evrei din Budapesta – singurul oraş din Ungaria unde evreii, în număr de două sute de mii, nu fuseseră deportaţi în masă, în lagărele naziste – Guvernul Ungariei a instituit Anul Memorial Wallenberg „menit să evoce figura lui Raoul Wallenberg şi a altor creştini care au salvat evrei şi să omagieze victimele Holocaustului.”

Comemorarea, care a avut loc în sala de conferinţe a Hotelului City Plaza din Cluj, n-a fost dedicată doar memoriei lui Raoul Wallenberg, ci şi altor doi Drepţi ai Popoarelor: protopopul Andor Járosi din Cluj şi preotul Gábor Sztehlo din Budapesta, ambii de confesiune evanghelică-luterană, fiind în acelaşi timp şi un prilej de omagiere a memoriei martirilor Holocaustului – lucru arătat în cuvântul de deschidere de Mátyás Szilágyi, consulul general al Ungariei la Cluj.

Manifestarea a început cu discursul lui Zsolt Németh, secretar de stat în Ministerul de Externe al Ungariei.  Apoi a fost proiectat un film despre Raoul Wallenberg, în care activitatea sa de salvator al evreilor din Budapesta este ilustrată cu mărturii ale supravieţuitorilor, iar sfârşitul lui în captivitate sovietică – nici astăzi pe deplin elucidat – se conturează din relatările familiei, precum şi din unele documente mai vechi şi altele ieşite la iveală din arhivele de la Moscova, după 1989.

Un alt moment important l-a constituit lansarea versiunii maghiare a volumului “File din istoria evreimii clujene”, cuprinzând lucrările primei ediţii a simpozionului omonim, organizat vara trecută de Comunitatea Evreilor din Cluj. Traducerea şi publicarea cărţii au beneficiat de susţinerea materială a Consulatului General al Ungariei la Cluj.

Volumul a fost prezentat de eseista Júlia Szilágyi care a vorbit şi în calitate de supravieţuitoare a Holocaustului. Vorbitoarea a amintit că rudele ei creştine  care au salvat-o, la vârsta de 8 ani, de internarea în ghetou şi deportarea  - care însemna moarte sigură – “şi-au asumat pedeapsa care în vremurile acelea era aplicată omeniei”. Júlia Szilágyi a menţionat importanţa memoriei Holocaustului subliniind că şi “necunoaşterea istoriei e tot istorie” şi a deplâns faptul că nici acum, după şapre decenii, Clujul nu are un monument public dedicat victimelor Holocaustului.

László Nuszbaum, supravieţuitor de la Auschwitz şi Buchenwald, a evocat câteva episoade ale experienţei personale, din perioada prigoanei dinainte de deportare şi din lagărele de concentrare, conchizând că înţelepciunea de la vârsta senectuţii a atenuat resentimentele care-l încercau în tinereţe, imediat după întoarcerea din lagăr. “Poţi condamna indivizi şi ideologii, dar nu şi popoare întregi”, a spus el.  Nussbaum şi-a încheiat discursul avertizând că exemplele din istoria recentă din spaţiul balcanic, la trei-patru decenii după Holocaust, dovedesc că întărirea extremismelor poate duce la dictatură şi chiar la genocid.

Episcopul evanghelic-luteran, Dezső Zoltán Adorjáni,  şi profesoara Margit Antal au evocat personalitatea protopopului luteran clujean Andor Járosi,  căruia în 2005  i s-a acordat, post-mortem, titlul de Drept al Popoarelor. El a reuşit să salveze vieţile mai multor evrei clujeni, prin emiterea unor certificate de botez, mijlocirea plecării lor din oraş şi chiar  prin gazduirea în locuinţa parohială din central oraşului, a fiicei de 14 ani a unui prieten dramaturg. Dacă discursul episcopului s-a axat pe relevarea calităţilor creştine ale lui Andor Járosi, nepoata sa, Margit Antal, a creionat portretul Omului credincios, cinsitit şi puţin boem care,  în ciuda constituţiei firave şi a pericolelor care-l păşteau, a făcut tot ceea ce era omeneşte posibil să-şi salveze semenii evrei. Protopopul şi-a sfârşit zilele în iarna lui 1944 la Magnitogorsk. În octombrie  fusese luat prizonier  de trupele sovietice care staţionau la Cluj şi îmbarcat într-un tren cu destinaţia Siberia. Destinul  asemănător cu cel al lui Wallenberg, l-a determinat pe Daniel Lőwy ca – în cartea sa despre tragedia evreimii clujene – să-l supranumească pe Járosi  “un Wallenberg someşean”. Episcopul luteran Dezső Zoltán Adorjáni şi-a exprimat intenţia de a ridica o statuie pentru a nemuri figura lui Andor Járosi, un creştin adevărat

“Un creştin cinstit nu poate fi antisemit niciodată, în niciun fel de circumstanţe” a afirmat în discursul său Gergely Prőhle, subsecretar de stat în ministerul ungar de Externe şi lider laic al Bisericii Evanghelice Luterane din Ungaria. Acesta e evocat figura lui Gábor Sztehlo, preotul evanghelic luteran  care a salvat peste o mie de copii evrei budapestani.

Subsecretarul de stat Prhőle a vorbit despre tradiţiile iudeo-creştine care stau la baza culturii europene, subliniind rolul conducătorilor de stat şi demnitarilor europeni de a crea un pod între aceste tradiţii spiritual şi morale şi tendinţa nihilistă a omului modern.

Pentru mine manifestarea organizată în data de 11 mai, sub genericul Anului Memorial Wallenberg, a avut o dimensiune suplimentară, foarte personală. Mama mea, Sára Székely (n Tabák), s-a numărat printre miile de evrei care au beneficiat de un  Schutzpass eliberat de ambasada Suediei, care purta semnătura lui Wallenberg. Acest document atesta că şi ea – ca şi ceilalţi copii din orfelinatul evreiesc budapestan – se afla pe o listă de aşteptare pentru a emigra în Suedia, oferindu-i o oarecare protecţie în faţa de nyilaşiştilor (unităţi ale partidului fascist Crucea cu Săgeţi) care patrulau vânând evreii pentru a-i deporta sau a-i împuşca în Dunăre. Numele lui Wallenberg a fost invocat şi în ziua de Crăciun a anului 1944, http://www.acum.tv/articol/8998/  când copiii (chiar şi cei bolnavi) au fost scoşi cu brutalitate din orfelinat, de un grup agresiv de nyilaşişti, şi mânaţi către docul Dunării, spre moarte.  În final, după intervenţia providenţialului Wallenberg – pe care copiii îl cunoşteau deja din poveştile miraculoase ale celor salvaţi – au fost eliberaţi şi au putut reveni în casa aflată sub protecţia Crucii Roşii, care adăpostea orfelinatul. Mama a supravieţuit la Budapesta, însă mama ei şi alte 40 de rude,  rămase în Transilvania, au murit în lagărele morţii.

Evenimentul comemorativ încheiat cu rugăciunile rostite pentru sufletele victimelor Holocaustului, de episcopul Dezső Zoltán Adorjáni – în numele comunităţii creştine – şi de profesorul universitar Nicolae Kallós – în numele comunităţii evreieşti -  ar fi întrunit toate caracteristicile unei manifestări demne de Anul Memorial  Wallenberg, sub egida căruia a avut loc, dacă printr-unul din discursurile din program nu ar fi transpărut negaţionismul.

Cuvântarea rostită de Zsolt Németh, secretar de stat în ministerul ungar de Externe, a început cu informaţii privind activităţile derulate în cadrul Anului Memorial Wallenberg şi s-a încheiat scoţând în evidenţă importanţa solidarităţii  umane dovedită de cei care, în vremurile cele mai crunte, au salvat oameni. Potrivit lui Zsolt Németh, această solidaritate trebuie să servească drept exemplu în Europa actuală când câştigă teren “egoismul naţional”, care, sub masca pragmatismului, periclitează elitele de dreapta şi de stânga, lăsând loc extremismelor de ambele tipuri.

Făcând un paralelism între destinul lui Raoul Wallenberg şi Andor Járosi, care au luptat împotriva naziştilor şi au sfârşit ca victime ale comunismului sovietic, secretarul de stat Zsolt Németh a spus: “destinul lor dovedeşte în mod dramatic esenţa comună a  socialismului naţional şi al celui de tip sovietic” – această aserţiune este un exemplu tipic de negare a Holocaustului prin metoda trivializării prin comparaţie, aşa cum e definită în Raportul final al Comisiei Internaţionale pentru Studierea Holocaustului din România, pag 372.

Mai departe, Zsolt Németh a subliniat că “negarea acestei esenţe comune este inacceptabilă, astăzi în secolul XXI, când  această esenţă comună este foarte bine exprimată prin instituirea, de către Parlamentul European, a Zilei de Comemorare a Victimelor Totalitarismului European”. În continuare secretarul de stat a subliniat că această zi  a fost aleasă să fie 23 august, “ tocmai pentru că în 23 august 1939 a fost semnat Pactul Molotov – Ribbentrop”. Ambele afirmaţii confirmă tenta negaţionistă a discursului lui Németh şi sunt în ton cu unele dintre acţiunile partidului de guvernământ din Ungaria, FIDESZ, precum modificarea legii care incriminează negarea Holocaustului, extinzând-o asupra crimelor totalitarismelor şi eliminând din ea cuvântul…Holocaust.

N-am putut să nu observ unele abordări tendenţioase din filmul documentar despre Raoul Wallenberg care – prezentând imaginea chipeşului conducător Miklós Horthy – aminteşte doar în treacăt contribuţia substanţială a guvernului ungar la ghetoizarea şi deportarea în lagărele morţii, a peste jumătate de milion de evrei din provinicie, în vara anului 1944 – şi aruncă  vina  Holocaustului maghiar asupra părţii germane, a deciziilor lui Eichman. Atrocităţile din timpul lui Szálasi sunt pomenite cu precizarea  că acest guvern  a fost  instalat “în toamna lui 1944, când România întorsese armele şi trupele sovietice aveau cale liberă să ocupe Ungaria” .

Evenimentul comemorativ -  desfăşurat sub egida Anului Memorial Wallenberg – pe care l-am apreciat pentru calitatea organizării şi conţinutul majorităţii covârşitoare a discursurilor, mi-a lăsat un gust amar din cauza negaţionismului care a răzbătut din discursul secretarului de stat Zsolt Németh şi a elementelor tendenţioase din filmul dedicat memoriei lui Raoul Wallenberg.

“Am avut și eu emoțiile mele. Deh, s-o mai găsi un cârcotaș să spună că era o dungă mică pe stadion… Să ne pupe!”, declara recent la PRO-TV, primarul Bucureștiului, Sorin Oprescu, referindu-se la succesul noului Stadion Național, refăcut cu ocazia finalei Cupei Europa League dintre Atletico Madrid și Athletic Bilbao.

Trebuie spus că Sorin Oprescu, candidat la propria realegere susținut de USL, noua putere la nivel național, este de profesie chirurg, fiind în același timp și profesor universitar doctor în medicină.

Pe unii s-ar putea ca acest limbaj mitocănesc să nu-i deranjeze prea mult, având în vedere ca destui politicieni îl folosesc, în frunte cu președintele României, Traian Băsescu,  iar reacția e de cele mai multe ori una de aprobare tacită.

Principalul contracandidat al lui Oprescu, deputatul PDL și om de afaceri, Silviu Prigoană, este și el cunoscut pentru limbajul mitocănesc, iar dacă-l luăm în calcul și pe liderul Partidului Noua Generație Creștin Democrat, europarlamentarul Gigi Becali, campion la folosirea limbajului obscen în public, candidat și el la funcția de primar general, oferta din acest punct de vedere nu e foarte atractivă pentru alegătorii Capitalei.

Este drept, există o alternativă, un intelectual cu studii la Sorbona, matematicianul Nicușor Dan, candidat independent la postul de primar general, care a sedus o parte dintre intelectualii de frunte și lumea “bună” a Capitalei.

Problema cu acest candidat este descrisă de colegul meu Teodor Burghelea în acest articol http://www.acum.tv/articol/50040/.

Așa încât, tare mi-e teamă că viitorul primar al Bucureștiului va fi, după scrutinul din 10 iunie, în continuare un mitocan.

Întreaga pânză de paianjen
a palmilor tale,
mi-a încremenit în sărutul clipei
pe care nici unul nu am înţeles-o,
şi am aruncat-o
în aerul sfidător al curăţeniei de noi înşine.

Ne-am simţit prinşi în vâltoarea
unui dor care nu ne-a recunoscut numele niciodată,
chiar dacă a fost atât de adesea certat
de genunchii clipelor noastre de iubire.
din topirea sărutului primăverilor din priviri,
până în toamna promisiunilor
ce aveau să îngheţe pentru totdeauna
privirile patimilor noastre.

Noaptea Muzeelor în București

În noaptea de 19 mai 2012 muzeele bucureştene îşi aşteaptă vizitatorii la expoziţii, spectacole de muzică, dans, teatru şi film, proiecţii şi evenimente speciale interactive.
Pentru a-și stabili mai ușor propriul traseu, vizitatorii sunt invitați să folosească, ca și la ediția anterioară, harta cu programul Nopții Muzeelor în București, tipărită de Rețeaua Națională a Muzeelor din România cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național. Vizitatorii pot alege să-și petreacă noaptea de 19 spre 20 mai 2012 parcurgând atât muzee care și-au facut o tradiție din sărbătorirea acestui eveniment, cât și muzee sau organizații culturale care s-au alăturat în 2011 sau chiar în acest an.

Participă:

Arhivele Naționale ale României

Centrul Cultural ArtSociety

Muzeul Naţional al Aviaţiei Române

Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”

Muzeul Naţional Cotroceni

Fundația Löwendal

Muzeul Național al Țăranului Român

Muzeul de Artă Veche Apuseană Dumitru Furnică-Minovici

Muzeul Naţional Tehnic „Prof. Ing. Dimitrie Leonida”

Muzeul de Artă “Vasile Grigore” – pictor și colecționar

Muzeul Național de Artă al României

Universitatea Spiru Haret

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”

Muzeul Bellu

Muzeul Naţional „George Enescu”

Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi

Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”

Muzeul Naţional de Geologie

Muzeul Naţional de Istorie a României

Muzeul Naţional al Literaturii Române

Muzeul Municipiului Bucureşti

Observatorul Astronomic “Amiral Vasile Urseanu”

Palatul Voievodal Curtea Veche

Muzeul Naţional de Artă Contemporană

Biblioteca Naţională a României: World Press Photo România (Fundaţia Culturală EIDOS)

Școala Centrală

Noaptea Muzeelor în Cluj

În noaptea de 19 mai 2012, muzeele din Cluj îşi aşteaptă vizitatorii la expoziţii diversificate, proiecţii de filme şi alte evenimente speciale. Pentru a-și stabili mai ușor propriul traseu, vizitatorii sunt invitați să folosească, în premieră,harta cu programul Nopții Muzeelor în Cluj, tipărită de Rețeaua Națională a Muzeelor din România cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național.

Participă:

Muzeul de Artă Cluj-Napoca

Muzeul Etnografic al Transilvaniei (Cluj-Napoca)

Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei (Cluj-Napoca)

Muzeele Universităţii Babeş-Bolyai (Cluj-Napoca)

Centrul Cultural Petre Ţuţea (Cluj-Napoca)

Virtus Antiqua (Cluj-Napoca)

Muzeul de Istorie Turda

Muzeul “Octavian Goga” Ciucea

Muzeul Municipal Dej

Galeria Frezia Dej

Noaptea Muzeelor în alte orașe

Muzeele din ţară care vă invită să sărbătoriţi Noaptea Muzeelor sunt:

Muzeul de Istorie și Muzeul de Științele Naturii Aiud

Muzeul Judeţean Teleorman (Alexandria)

Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia

Complexul Muzeal “Iulian Antonescu” Bacău

Complexul Muzeal de Științele Naturii “Ion Borcea” Bacău

Muzeul de Mineralogie Baia Mare

Muzeul Judeţean Botoşani

Castelul Bran

Muzeul Casa Mureşenilor Braşov

Centrul Cultural Petre Ţuţea (Braşov)

Muzeul Brăilei

Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă Caransebeş

Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa

Muzeul Marinei Române Constanța

Muzeul Olteniei Craiova

Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva

Muzeul de Artă Vizuală Galaţi

Muzeul Județean “Teohari Antonescu” Giurgiu

Complexul Muzeal Naţional Moldova Iaşi

Muzeul Țării Crișurilor (Oradea)

Muzeul Județean Argeș (Pitești)

Muzeul Naţional al Petrolului Ploieşti

Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni (Sf. Gheorghe)

Complexul Naţional Muzeal ASTRA (Sibiu)

Muzeul Naţional Brukenthal (Sibiu)

Muzeul de Istorie Sighişoara

Muzeul Național Peleș (Sinaia)

Muzeul Judeţean Olt (Slatina)

Muzeul Agriculturii Slobozia

Muzeul Județean Ialomița (Slobozia)

Complexul Naţional Muzeal “Curtea Domnească” din Târgovişte

Muzeul Județean Mureș (Tîrgu-Mureş)

Muzeul Judeţean Gorj “Alexandru Ştefulescu” (Târgu-Jiu)

http://www.noapteamuzeelor.ro/

Vă invităm să trimiteți fotografii originale, autentice care să se încadreze în această tematică pe adresa fotoacum@gmail.com. Așteptăm propunerile dumneavoastră pentru noi tematici la rubrica FOTOGRAFIA ZILEI.

Vă invităm să trimiteți fotografii originale, autentice care să se încadreze în această tematică pe adresa fotoacum@gmail.com. Așteptăm propunerile dumneavoastră pentru noi tematici la rubrica FOTOGRAFIA ZILEI.

Suporterii lui Atletico Madrid și Athletic Bilbao au invadat Bucureștiul cu ocazia finalei Europa League de mâine

CLAUDIU BLEONT la TORONTO

in NOVECENTO

dupa Alessandro Baricco

Adaptare si regie: Andra Negulescu

Vineri, 11 Mai 2012, ora 20:00

Dupa spectacolul NOVECENTO va avea loc
PREZENTAREA FILMULUI “O VARA DE NEUITAT” (regia Lucian Pintilie),
nominalizat pentru “Palme d’Or”, la Cannes, in 1994.
Filmul este inclus in pretul biletului de teatru.

Spectacolul va avea loc la

Centrul Cultural Japonez, sala Kobayashi
(6 Garamond Court, Toronto, ON, M3C 1Z5)
www.jccc.on.ca

Biletele pot fi cumparate online

 cu carte de credit, plata prin sistemul Paypal.
Puteti plati si daca nu aveti cont la PayPal. 

www.CumparaBilet.com sau www.acasamedia.com

Schitul din Trivale

Vă invităm să trimiteți fotografii originale, autentice care să se încadreze în această tematică pe adresa fotoacum@gmail.com. Așteptăm propunerile dumneavoastră pentru noi tematici la rubrica FOTOGRAFIA ZILEI.