Cînd cerul îmi pare prea mare şi mă striveşte,
mă duc în pădure. Printre frunze, se văd doar bucăţi
de cer, mititele. Şi eu trăiesc şi mă simt bine.
Ca o călugăriţă care s-a rugat
toată noaptea şi, înainte să adoarmă,
se miră: Oare cine-o fi Dumnezeu?
Ca un soldat care dezertează ca să-şi întrebe
cîinele de-acasă: Oare borcanele cu gem
sînt viaţa de apoi a gutuilor?
Ca un călător străin undeva.
Loading ...
