ACUM.TV

Ambasada Franţei, Institutul Cultural Francez şi Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului în România „Elie Wiesel” (INSHR),  au organizat o dezbatere întitulată „Holocaust în România: între uitare şi negare”. Dar subiectul nu s-a referit numai la România şi  nu numai la Holocaust Au fost abordate probleme legate de istoria antisemitismului românesc, dar şi situaţia actuală (un antisemitism difuz, a subliniat unul dintre prezentatori),   rolul lui Antonescu şi perceperea lui astăzi, slaba cunoaştere a Holocaustului românesc, mai ales de către tineri.

Şi dacă am folosit în titlu expresia „mai puţin obişnuit”, aceasta a avut mai multe motive. Spre deosebire de alte prilejuri, când dezbaterile despre Holocaust sunt moderate de evrei şi, din păcate, de cele mai multe ori, publicul este majoritar evreiesc (adică vorbim noi despre noi), în acest caz putem vorbi despre două aspecte demne de remarcat: componenţa panel-ului care a condus dezbaterea:  E.S. Henri Paul, ambasadorul Franţei la Bucureşti, dr.Alexandru Florian, directorul Institutului „Elie Wiesel”, istoricul Adrian Cioroianu, fost ministru de externe,  Cristian Pârvulescu, preşedintele Asociaţiei „Pro Democraţia” , moderator fiind  cunoscutul comentator de politică externă, directorul Radio France International din România, Luca Niculescu. Cel de-al doilea element a fost publicul care a umplut bibliotteca Institutului Francez unde s-a desfăşurat evenimentul : ambasadori şi reprezentanţi diplomatici, intelectuali şi foarte foarte mulţi tineri.  În cadrul acestui eveniment au fost lansate cartea, „Memorii ale evreilor din România” de doi ziarişti francezi, Jonas Mercier şi Mehdi Chebanna, şi numărul 194 ianuarie/ iunie 2011 a revistei editate de Centrul de documentare contemporană evreiască al Muzeului din Paris, împreună cu INSHR, „Revue d’histoire de la Shoah”. Tema acestui număr: „L’histoire oubliée. La Shoah Roumaine”. A fost interesantă motivaţia celor doi ziarişti, autorii cărţii: „am scris despre evreii din România deşi nu suntem evrei ş;i nu avem legături româneşti deoarece rămas uluiţi şi şocaţi că tinerii din România nu ştiu nimic despre Holocaust în general şi ce s-a întâmplat cu evreii din România, în schimb îl elogiază pe Antonescu”.

Prezentarea diferitelor aspecte ale Holocaustului românesc şi interpretarea lor de către istorici  şi analişti politici români a fost un prilej de a conştientiza că există numeroşi intelectuali români care cunosc, înţeleg şi au explicaţii pertinente despre cauzele şi consecinţele Holocaustului românesc, ale antisemitismului şi recunosc faptul că, aşa cum a explicat Constantin Pîrvulescu, din păcate, eforturile de democratizare a societăţii româneşti de după 1990  nu au avut un mare succes şi acest lucru determină şi neacceptarea Holocaustului. Pîrvulescu a vorbit despre menţinrea unor prejudecăţi, cum sunt cele legate de romi şi a menţionat că un factor de antisemitism difuz este şi  biserica ortodoxă. Această ultimă observaţie a stimulat o dezbatere vie privind rolul din trecut şi actual al Bisericii ortodoxe.

A fost abordată, printre altele relaţia Holocaust-Gulag, ambele având originea în totalitarism – cel fascist şi cel comunist (dr. Liviu Beris), dar între cele două neputând fi făcută o echivalenţă perfectă, fiindcă “ele nu se încadrează în aceleaşi tipare sociale. Holocaustul a fost încercarea de exterminare a unui popor, Gulagul a fost un mod brutal de reprimare a celor ostili sau bănuiţi ostili faţă de regimul nou instaurat după 1944” (dr Alexandru Florian). Au fost făcute comparaţii între situaţia evreilor din Franţa şi România în timpul celui de-al doilea război mondial, despre asumarea, cam târzie a răspunderii conducerii politice a Franţei pentru faptele comise de guvernul de la Vichy faţă de evrei (Henri Paul, ambasadorul Franţei).

Ceea ce a dat o notă aparte acestui simpozion a fost, aşa cum am mai spus, publicul. Au fost puse întrebări, au fost date explicaţii, evocate memorii (un participant din public a vorbit cum bunicii lui au ajutat nişte evrei din Ardealul de nord să treacă peste graniţă), prezentate puncte de vedere opuse, elucidate probleme. Concluzia: organizarea unor astfel de manifestări în parteneriat cu o instituţie de prestigiu  ar asigura un public mai numeros , o cunoaştere pe scară mai largă a unor probleme esenţiale, sociale, politice, sau de istorie contemporană, cum este cea a Holocaustului.