Pentru cine mai scriem? Pentru din ce în ce mai puţini, din o mie şi una de cauze.
Primo, pentru că “nimeni nu mai citeşte”. Discutăm de “a citi” nu în sensul de a lua la cunoştinţă micile note informative lipite pe geamuri, de a percepe dintr-o privire tăbliţele pe care scrie “WC Bărbaţi” sau “WC Femei”, de a parcurge în diagonală mica publicitate, rubrica “Decese” şi altele asemănătoare. “A citi” în sensul de a lua o carte în mâna, de a parcurge de la început până la sfârşit un articol, de a face chiar efortul de a învăţa ceva de dragul învăţatului şi nu pentru că trebuie.
Tehnologia la care mai toţi avem deja acces ne scuteşte şi de a mai avea o bibliotecă. Dicţionarele şi enciclopediile au devenit complet inutile publicului larg, falimentate de motoarele de căutare on-line.
Secundo, pentru că majoritatea dintre noi ne-am obişnuit să nu mai “extragem” informaţie din mediul care ne înconjoară. Informaţia este “împinsă” către noi fie de către mari întreprinderi care au ca obiect de activitate sortarea informaţiei şi livrarea ei publicului, fie chiar de către agenţi programaţi care “cunosc” interesele noastre personale (de la noi, direct sau indirect) şi ne servesc exact ceea ce ne interesează. De cele mai multe ori gratuit, plus publicitate – sau contra cost, fără publicitate. Primim această informaţie lăsând televizorul să meargă fără să ne sinchisim, acceptând alertele care ne sunt servite pe telefonul celular, ascultând ce vorbeşte lumea (manipulată în masă de ceea ce întreprinderile sus-numite consideră “Breaking News”), comentând la masa de seară cu familia ce se mai întâmplă (familia nu este decât o mică părticică din lumea manipulată, la urmă urmelor).
Iar când atâta informaţie este împinsă în calea noastră, în ochii şi urechile noastre, cine mai are chef să mai afle şi altceva decât ceea ce pare mai mult decât suficient?
Tertio, la ACUM suntem doar o mâna de redactori şi de colaboratori. Nu avem o agenda politică, agenda noastră nu este nici comercială sau de vreo natură personală. Am rămas fideli intenţiilor iniţiale de a avea un dialog cât mai civilizat despre orice ni se pare că poate fi interesant. Cu alte cuvinte înclinăm mai mult înspre aprofundarea unor perspective care nu sunt neapărat “breaking news” ori “subiecte de scandal”. Cum am putea face concurenţă nu giganţilor mediatici ci măcar unei organizaţii media de mică anvergură? O astfel de organizaţie tot are în jur de 50 de reporteri, editori, personal administrativ, care doar asta fac, zi de zi, neîncetat: scrutează tot ce se întâmplă că să producă un articol, o imagine, ceva capabil să trezească suficient interes din partea publicului. Pentru ce? Pentru a putea fi servite cu o doză de publicitate digerabilă şi, în consecinţă, organizaţia respectivă să trăiască, să supravieţuiască unei incredibile competiţii în lumea celor care se bat că să ne informeze.
Şi dacă m-aş strădui, aş mai găsi şi alte nouă sute nouăzeci şi opt de motive.
Dar mai bine să vă propun un dialog deschis pe această temă.
Aveţi idei despre ce s-ar putea face că să se producă o schimbare capabilă să facă acest spaţiu (ACUM) mai interesant? Sau “partida este pierdută” oricum?