ACUM.TV

Am  citit  cartea  lui  Tesu  Solomovici  intitulata Maresalul  Ion  Antonescu  – o  biografie.  Intrebarea  de  loc  retorica  a  autorului, expusa  pe coperta a patra  a  volumului ”E  o  carte  cinstita  despre  Maresalul  Ion  Antonescu? Cititorii  sunt  invitati  sa  dea  un  raspuns  acestei  intrebari  neobisnuite” ma  determina  sa  scriu  acest  articol.

Nu  sunt  istoric  si  nici  scriitor.  Cred  ca  aprecierea  personalitatii  lui  Ion  Antonescu  necesita  o  cercetare  istorica  complexa , facuta  de  istorici  obiectivi , pe  baza  documentelor  existente  in  diferite  arhive  (si  nu  pe  baza unor aprecieri  subiective, fictionale, partizane  politic, interese  de  abordare, etc.), a  evaluarii  declaratililor  lui  I.  Antonescu, a  ordinelor  si  faptelor  acestuia  si  a  consecintelor  lor, a  martorilor, pe  scurt, a  adevarului  integral, fara  omisiuni, fara  denaturari (fie  ele  si  fictionale, literare).  Tocmai  din  aceste  motive, nu  mi  se  pare  ca  Tesu  Solomovici  este  persoana  cea  mai  indicata  pentru a construi  o  asemenea  biografie, nici  ca  obiectivitate, nici  ca  istoric (pentru  ca  nu  este  istoric), nici ca scriitor (indiferent  de  numarul  cartilor  publicate), si  nici  poate  ca  evreu.

Nu  voi  aborda  o  pozitie  globala (biografica) a  personalitatii  Maresalului, ma  voi  limita  la  cateva  aspecte  ce  se  refera  mai  ales  la  masurile  antievreiesti  si la  felul  in  care  autorul  trateaza  aceste  masuri, in opinia  mea  incercand  sa  atenueze  adevarul  cumplit, sa  imblanzeasca  crima, sa  creeze  o  atmosfera  de  glorificare  si  de  simpatie, atat  de  draga  negationistilor  din  tara  noastra.

Eu  nu  contest  dreptul  lui  Tesu  Solomovici  la  opinie  personala, nu  contest  nici  simpatiile  sale,  dansul  este  liber  sa  aibe  alte  pareri  decat  mine, dar  si  eu  am  dreptul  sa  nu  pot  accepta  neadevarul  prin  omisiune (ma  exprim  destul  de ponderat), nu  pot  accepta  fictiunea  care  schimba  realitatea, o  realitate tragica  pentru  comunitatea  evreiasca  din  Romania, exprimata  prin  moartea  nevinovatilor civili, femei, batrani, copii, pentru  singurul  motiv  ca  erau  evrei. Nu  pot  accepta  aceste  crime  abominabile.

Voi  incerca  sa  argumentez  pe  scurt.

Toate  descrierile autorului  despre  perioada  progromului de  la  Iasi, trenurile  mortii, deportarile  in  Transnistria, despre  zecile  de  mii  de  morti  prin impuscare, foamete, boli, mizerie, aproape  nu  exista  pentru  Tesu  Solomovici.  El  le  rezolva  in  cateva  pagini, fara  comentarii, cu “explicatii” atribuite  lui  I.  Antonescu, in  dispretul  documentelor  existente.  Procesul-verbal  incheiat  de  V.  Popovici, pretorul  Plasei  Bahlui, despre  deschiderea  vagoanelor “trenului  mortii”  cu  evreii  evacuati  din  Iasi, care  consemneaza: ”din  totalul  de  1974 evrei  evacuati  au  decedat  1198”, Comunicatul  Pres.  Cons.  de Ministri  privind  executarea  la  Iasi  a  500  de  “iudeo-comunisti”, Raportul  generalului  de  divizie  Emanoil  Leoveanu  catreMaresal, Stenograma  sedintei  C. M.  cu  expunerea  lui  M.  Antonescu  care  cere   purificarea  etnica  a  Basarabiei  si  Bucovinei  cu  indicatia  de  a  se  folosi  violenta, pentru  ca  “nu  exista  lege”.  ’’Notele  repetate  ale  lui  Modest  Isopescu, prefectul  judetului  Golta  care  raporteaza  ca  nu  are  unde  sa  plaseze  evreii  care  sosesc  cu  miile  intr-o  stare deplorabila, murind  zilnic cu sutele, si  multe  alte  documente  usor  abordabile, nu  exista  in  aprecierile  lui  Tesu  Solomovici.  Si  nici despre ororile de la Odessa, despre  ordinele privind executarea  evreilor, despre  arderea de  vii a  peste  20.000 de  evrei, femei, copii.  Si  nici  despre  masacrele  de  la  Bogdanovka, Domanovka, Akmecetka.

Mereu  aceleasi  explicatii  justificative  impotriva  realitatii  si  documentelor.   Ion  Antonescu, conducatrorul  statului, seful  regimului  totalitar, omul  care  a  formulat  politica  de  a  scapa  de  evrei  si  a-i transfera  in  orice  conditii  in  Transnistria pana  dincolo  de  Bug, fara  hrana  si  fara  mila, omul  care  indica  subalternilor  sa  nu  procedeze  cu “sentimentalism”, care  sustinea  intr-o  telegrama  adresata  lui  M.  Antonescu  ca  “nu  se  duce  lupta  cu  slavii , ci  cu  evreii”, cel  care  afirma  ca “Satana  e  evreul” si  dorea “sa  curate  tara  de  evrei” mergand  cu  Hitler  “pana  la  capat”, acest conducator  nu  stia, dupa  parerea  autorului, de  pogromul  de  la  Iasi, nici  de  crimele  de  la  Odessa, si  nici  despre  masacrele  de  la  Bogdanovka, toate  s-au  facut  fara  stirea  lui, el  le-a  aflat  ulterior.

Dar  chiar  daca  ar  fi  asa, desi  eu  ma  indoiesc  ca  intr-un  regim  totalitar  asemenea  atrocitati  pot fi necunoscute  conducatorului, chiar  asa, ele  s-au  facut sub  administratia  lui  I.  Antonescu  si  in  baza  ordinelor  lui  generale  care  au  determinat  actiunile  subalternilor.

De  altfel, in  acest  volum  biografic  sunt  redate  zeci  de  fotografii  glorificatoare  pentru  Conducator  si  nici  una  singura  despre  efectele  pentru  soarta  evreilor.  Ca  imagine  fotografica, victimele  nu  au  existat  pentru  Tesu  Solomovici.

Autorul  afirma  ca  Maresalul  a  salvat  evreii  din  vechiul  regat.  Oare  cuvantul  “salvare” este  corespunzator  realitatii?  In  opinia  mea, a  salva  desemneaza  o  actiune  intentionata, decisa, plina  de  altruism, uneori  insotita  de  punerea  in  pericol  a  propriei  vieti  pentru a  salva  pe  cineva.  A  fost  aceasta  realitatea  in  decizia  lui  I.  Antonescu  din  oct.  1942  de  a  anula  deportarile  evreilor  in  lagarele  naziste? Adevarul  deplin  este  altul.   Sa  vedem  iarasi  documentele.

La  12 august 1942, Manfred von Killinger, ambasadorul Germaniei  la  Bucuresti, informeaza  Ministerul  de  Externe  al  Reich-ului  despre  consimtamantul dat  de  I.  Antonescu  si  de  M.  Antonescu  pentru  deportarea  evreilor  din  Romania  in  lagarele  naziste  de  exterminare.

Este  de  presupus  ca  sub  influenta  desfasurarii  evenimentelor  pe  front, a  presiunilor  exercitate  de  Regina-mama Elena, de  Mitropolitul  Ardealului  Balan, de  Iuliu  Maniu  si  Dinu  Bratianu, precum  si  de  interventiile  lui W.  Filderman  si  Rabinului sef A.  Safran, I.  Antonescu  a  contramandat  acest  ordin  de   transfer.  Este  de  asemenea  de  presupus  ca  teama  pentru  raspunderea  sa  personala  in  adoptarea  acestei  masuri, in  eventuala  victorie  a  aliatilor, a  avut  de  asemenea  un  rol  semnificativ.

Autorul  alcatueste  si  aici o  discutie  fictiva  intre  Maresal  si  Mihai  Antonescu  din  care  ar  rezulta, impotriva  documentelor  existente,  ca  acesta  ar  fi  tratat  deportarea  evreilor  fara  stirea  Conducatorului, ceea  ce in opinia mea este cel putin rizibil.

Este firesc sa ne intrebam atunci daca ar fi fost mai bine pentru acesti evrei  ca Ion Antonescu sa persiste in decizia deportarii , fapt care ar fi insemnat  pentru evreii romani din vechiul regat ”Solutia finala”.  Fara indoiala ca nu ar fi fost mai bine.  Fara indoiala ca I.  Antonescu a crutat pe acesti evrei  (indiferent de motivele care l-au determinat s-o faca), fara indoiala ca termenul “a cruta” este mai corespunzator si mai corect (formulat astfel in “Raportul final” al Comisiei  international e pentru studierea holocaustului in Romania).  Aceasta decizie a lui I.  Antonescu nu trebuie analizata prin prisma fictiunilor literare si evident subiective, ci prin analiza documentelor si situatilor reale.

Raspunsul care in opinia mea trebuie dat intrebarii de la care a pornit acest articol este acela ca, in felul in care a fost scrisa aceasta biografie, nu este o carte cinstita si ca asigurarea data cititorilor de catre Tesu Solomovici ca “aproape toate vorbele atribuite lui Antonescu sau personajelor cartii au fost rostite intocmai de ei” nu corespunde adevarului.

In final vreau sa spun ca eu nu consider ca Ion Antonescu poate fi comparat cu Hitler, desi a fost un admirator si un fidel aliat al acestuia.  Impresia mea este ca el a fost o personalitate complexa si contradictorie, extrem de orgolioasa , fara o viziune politica benefica pentru poporul roman, chiar daca a fost un patriot (drumul spre iad este pavat cu intentii bune), care a adoptat solutii criminale fata de unii cetateni romani , un om crescut din copilarie intr-o mentalitate xenofoba, cinstit si necorupt, “om de onoare” – poate in sensul medieval, cavaleresc, de fidelitate  fata de suzeran, dar nu in sensul apararii intereselor majore ale Romaniei  inainte de orice.

A fost un dictator antisemit  si a luat masuri criminale impotriva civililor evrei, dar care a discutat cu reprezentantii obstei evreiesti, a permis unele actiuni de emigrare, a acceptat uneori anularea altor masuri discriminatorii si “in anumite conditii” a crutat “pe evreii din vechiul regat.  Dar aceste deosebiri nu pot anula holocaustul infaptuit sub administratia sa.  In nici o apreciere a faptelor, fie ea juridica  sau morala, neefectuarea  unei crime , nu poate anula raspunderea pentru o alta crima efectuata.

Nu se pot aborda toate aspectele cartii lui Tesu Solomovici intr-un articol limitat.  Aceste randuri sunt doar o incercare de raspuns la o intrebare pusa chiar de autor.

(N.R. Propunand articolul, autorul ne-a informat ca acesta a aparut si in publicatia “Rea;itatea Evreiasca” din luna Ianuarie 2012. Ii multumim pentru material si pentru semnalare. Revista ACUM preia cu placere materiale oferite de autori, chiar daca au mai fost publicate, exclusiv pe criterii de valoare si de arie de circulatie)