Cu riscul de a va dezamagi de la bun inceput, va spun ca nu este vorba de Miguel de Cervantes in acest articol. Nu am avut ocazia sa sporovaiesc cu ilustrul literat: nu aud “voci”, nu am revelatii si nici macar…vise “revelatoare”. Desi (sincer) avem o relatie speciala: eu inca mai caut sensuri ascunse in Don Quijote, el nu a auzit niciodata de mine si, cel mai probabil, daca ar auzi nu i-ar pasa.
Este deci vorba in cele de mai jos de un alt Miguel, mult mai putin cunoscut (ma rog, cunoscut, dar la o scara mult mai mica – veti vedea), prietenul si colaboratorul meu stiintific, profesor universitar de matematica in noua Noua Zeelanda.
Dar pentru a compensa macar partial dezamagirea initiala si a spori sansele ca veti citi acest articol (nu-i asa ca nu v-ati plictisit inca?), permiteti-mi sa va spun cate ceva despre Miguel. Cel “mic” nu cel mare, fiindca nu sunt critic literar. L-am cunoscut cu vreo cinci ani in urma in Vancouver si, tam-nisam, ne-am trezit cercetand impreuna fluidele complexe (pasta de dinti, gelul de par, maioneza, samponul etc.). Din perspective diferite, desigur. El fiind matematician, iar eu fizician (Miguel m-ar tachina adaugand “doar”). El inclinat spre abstractizare, demonstratii de zeci de pagini uneori, chestii oarecum “aberante” pentru un experimentator ca mine (leme, teoreme, corolare etc.) eu inclinat spre “masurare”, descriere factuala, interpretare fizica eleganta, fenomenologie, universalitate (una dintre cele mai frumoase nebunii ale fizicii). O colaborare bizara pentru multi, uneori … chiar si pentru noi doi. In special cand, dupa o noapte de munca istovitoare si doi litri de cafea neagra, nu cadem de acord si sotiile noastre ne ameninta (prin telefon sau pe Facebook, daca inchidem telefoanele in mod strategic) ca nu ne mai deschid usa daca nu venim acasa a doua zi – fiindca dupa capul nostru noi am sta in laborator si a treia zi si poate si a patra, daca nu se termina cafeaua.
Miguel este nascut, crescut si educat in Mexico City. Intr-o familie relativ numeroasa de mici comercianti. Care va sa zica este mexican. Ma rog, nimeni nu este perfect. O persoana joviala si plinuta (ca sa fim delicati), cu gesturi lente, reactii masurate dar intotdeauna zambitor, curtenitor si afabil. Iti da impresia ca ii trebuie o eternitate sa termine un proiect precum cele in care colaboram. Nici vorba. De fapt este foarte eficient si… habar nu am cum reuseste aproape intotdeauna sa-si termine “portia” de proiect comun inaintea mea (“yaah…, man -we move slowly into it but we’ll nail it soon, no sweat, no worries”). Dupa multe eforturi de gasi finantarea necesara deloc neglijabila (birocratia fanceza…), am reusit sa-l invit pentru o luna in laboratorul meu pentru a termina un proiect comun. Fiindca proiectul merge “ca pe roate” si vremea e buna, avem ceva vreme sa vizitam Nantes si sa savuram bucataria frantuzeasca.
Miguel este incantat ca de obicei (a vizitat Franta inainte de multe ori) si imi marturiseste ca, vazuta din Mexic, “la bonne cuisine” e parte a “brandului” francez. Alaturi, desigur, de parfumerie, moda, maniere etc. Il intreb care este “brandul” mexican, asa ca sa ne amuzam. All sorts of stuff… Tequila, mariachi, tacos, tortillas, Zorro, Tex-Mex (aluzie la cedarea Texasului si Californiei Statelor Unite), El-Dorado, piramidele aztece, Emiliano Zapatta etc. Si adauga amuzat…mbaaa, aiureli cu scop comercial, tot ce vrei si ce nu vrei – de fapt nimeni nu da doi bani pe chestiile astea, ele sunt menite doar sa aduca ceva bani. Dupa care, ridica manusa intrebindu-ma care e brandul romanilor (tot razand – “lucra” deja cu spor la un antricot, deci era bine dispus).
Ma fac oarecum verde (pe mine nu ma amuza usurinta cu care vorbeste UN STRAIN despre ceva atat de important, “brandul” tarii MELE, pai ce-i asta, chiar nu mai avem nimic sfant, pai ori definim ori nu, ori avem imagine ori nu?) si … “verde” fiind ii zic prima chestie care imi trece prin minte: FRUNZA. La care Miguel rade in hohote, mai sa cada de pe scaun (si la greutatea lui chiar ar trebui sa evite astfel de situatii riscante – daca nu se mai satura de “cuisine francaise”!). Pai cum asa FRUNZA, care frunza, frunza biblica? Frunze au mai toate statele lumii, ce e special in FRUNZA asta? Ii spun ca asta e o frunza cu semnificatii. “Such as?” Incep sa rulez cateva clisee de pe vremea “educatiei mele gratuite”. Romanul este “verde” – simbol al naturii sale sanatoase, simbol al statutului sau privilegiat si binecuvantat intre popoare (suna bine, vedeti ca am fost un elev silitor in timpul “Educatiei Gratuite” – got the drill!). Romanul este frate cu codrul (si daca nu va prindeti de locul verdelui in context, atunci va rog respectuos sa nu mai cititi acest articol si sa incepeti un joc de Solitaire – pe Windows XP inca exista). Romanul este cel mai ospitalier dintre popoare (da’ stiu ca ospitalitatea nu are in mod ncesar culoare, dar daca vii sa vizitezi pe roman si pe fratele lui, ospitalitatea tot verde ajunge si ea – ati retinut ca romanul e frate cu codrul, da?). Dar sa continuam. Romanul o spune “verde” in fata (da’ mai du-te -n…). Dar asta este numai partea “superficiala” a simbolisticii – ii spun amicului meu. Miguel nu pare prea convins, devine ceva mai grav (fiindca nu mai rade din tot sufletul e ceva mai in siguranta – e stabil pe scaun). “Well, I am all ears mate”. La care ii arunc o chestie super (asta numai pentru cunoscatori, daca nu ati savurat “Educatia Gratuita”, tineti-va deoparte Doamnelor si Domnilor) pe care am invatat-o din comentariile la Romana de la treapta intai (si o reproduc mai jos): “In opera unica a marelui nostru poet national Mihail Eminescu, frunza (verde) apare in mod constant, genial si repetitiv drept un simbol al fratiei acestui popor bland, frumos si binecuvantat de Dumnezeu cu natura, natura care i-a fost alaturi atat la Neajlov cat si in Codrii Cosminului”.
Na’ ca am bagat sub masa un expert in teoria operatorilor! Miguel a inghetat. Literalmente. Baiguie numai…: “Man, come on, you did not even finish the first beer, are you OK? And…by the way, who is Eminescu?”. Prieten, prieten (si va jur ca-mi este drag, mexican sau nu) dar mare ignorant. Nu a auzit de Eminescu! Aici m-am decis sa il execut (din punct de vedere intelectual, desigur, si folosindu-ma de arma “Educatiei Gratuite”). Asta fiindca a mers prea departe si mi-a ranit mandria nationala. Deci atac. “Da de Byron ai auzit?” “Sure man, “Child Harold”, “Manfred”, “The Deformed Transformed” etc., I am certainly aware of this cool stuff”. Hmmm…imi zic eu. Mexican mexican, da’ citeste baiatu’ (tata-su se pare ca a platit pentru educatia lui, al meu nu – ca era gratuita)! “Da‘ de Lermontov ai auzit?” “You mean “The Demon”, sure, that‘s a classic”. “Da‘ de Goethe, “Faust”, “Suferintele tanarului Werther”, “Anii de ucenicie ai lui Wilhelm Meister” ai auzit?” .“Sure man, chill it up, of course I read all this stuff. I love it too, but what‘s the point?” “Pai tocmai asta e idea, Eminescu e la fel de mare ca si ei. Si tot romantic! Si, in plus, este “Cel Mai Mare Poet Roman”!” Am aruncat ultima carte! “Sure man, cool down, that may be – he might have been good, I never heard of the guy but … did you guys have anything relevant before within that space? This cultural brand stuff is all a matter of a relevant reference point. If I ever need to think of Ernest Sabato or Saramago, that is fine, I have already read Miguel Cervantes and Lopes de la Vega, you see my point – I know a reference point to position the rest?”.
Aici amicul meu supraponderal incepe sa ma enerveze (si am decis drept retaliere sa il fac sa plateasca intreaga consumatie iar Franta nu este ieftina!). In primul rand fiindca eu am auzit si de afemeiatul de “de la Vega” si de pedantul “Cervantez” cu martoaga lui schioapa si calaretul ei autist. Si el nu a auzit de Eminescu, de Luceafarul poeziei romanesti, de Doina lui ce indeamna la iubire…intre popoare!!! Dar Miguel este mult mai inteligent si mai diplomat decat mine. El stie ca la greutatea lui nervii si tensiunea arteriala nu-i fac bine, asa ca “negociaza” calm in loc sa se agite “mioritic” ca mine. “….Look man…What is this all about? Why do you need so badly guys to identify with “something”. Just be! And be well. And be right. What is in for you with all this crap?”
Aici…am cedat. Miguel cel calm si jovial m-a pus pe ganduri… Chiar asa, de ce avem nevoie de un “brand”, de o eticheta pe cutie? De ce avem nevoie sa fim “verzi”, “frati cu codrul”, “nascuti poeti”, “cei mai ospitalieri”, “cei mai viteji”, cei mai X, cei mai Y, cei mai Z? Serios acum, la ce foloseste toata povestea asta? Si, cel mai important si fiindca veni vorba de cutie, de ce nu ne concentram mai mult pe … continutul cutiei? O fi avand cineva curajul sa deschida cutia si sa faca un “inventar” pe bune?
Nu am raspunsuri pentru nici una dintre intrebarile de mai sus, nu am avut o replica finala nici pentru Miguel. El a acceptat in final lucrurile asa cum sunt (“that’s life man, we need to keep going, let’s go home, our wifes will kill us”) iar eu…
Am platit in final intreaga consumatie, spre marea bucurie a amicului meu.
Loading ...
