Dacă vrei să nu te desprinzi de Cluj şi totuşi să fii în Europa, într-o ambianţă familiară şi fermecătoare, să-ţi primeneşti privirea şi auzul la expoziţii şi concerte, să te delectezi cu un Kapuziner, un Ischler şi un Schnitzel autentice, să cumperi suveniruri kitsch din Hofburg, să urmăreşti vaporaşele luxoase de pe Dunăre sau pur şi simplu să hoinăreşti cu tramvaiul pe străduţele străjuite de case vechi – mai toate purtând plăcuţe comemorative – trebuie doar să te repezi până la Viena. Asta am făcut şi noi. Ne-am dus pentru patru zile la Viena. De ce tocmai patru ? Pentru că Liniilor ferate maghiare (MÁV) oferă pachete de călătorie cu un preţ avantajos pe rutele Cluj – Budapesta şi Budapesta – Viena (acestea din urmă cu acces gratuit pe toate mijloacele de transport în comun), pentru patru zile încheiate.
Biletele Cluj – Budapesta şi retur – oferta MÁV, gestionată de CFR – le-am cumpărat de acasă. Trei cartoane imprimate de computer, specificând vagonul, locul, orele şi staţiile de plecare şi de destinaţie, ambalate într-un plic elegant cu reclamă CFR.
Ne-am urcat în zori în vagonul de clasa a doua - şase locuri tapiţate cu pluş, curate şi primitoare – ne-am ocupat locurile: 22 şi 23 din vagonul 434. Eram primii. Următorul pasager a intrat în compartiment, s-a uitat cu atenţie la numerotare, apoi a ieşit şi s-a dus în compartimentul alăturat, de unde a revenit derutat întrucât avea bilet pentru vagonul 434, locul 18, dar numerele din compartimentul vecin se terminau la 16, iar cele din al nostru începeau de la 21. Fiul meu, fan al transportului feroviar, i-a explicat că numerele locurilor sunt codificate. Primul arată compartimentul, iar al doilea numărul locului, dar acest tip de vagon, cu şase locuri în fiecare compartiment, nu are locurile 7 şi 8, în timp ce vagoanele de alt tip le au. Oare nu greşise vagonul? Omul şi-a mai verificat o dată biletul. Nu greşise. Între timp sosise şi al doilea păţit, un cuplu care avea numerele 27 şi 28, de negăsit. Vagonul fiind relativ gol, s-au aşezat care unde a nimerit, aşteptând controlorul. Acesta a venit, le-a compostat biletele şi i-a liniştit că sunt locuri destule în vagonul celălalt. „Dar nu corespund cu numărul vagonului de pe bilet”. „Nicio problemă. A greşit computerul”.
Curând am constatat că uşa compartimentului nu se închidea bine şi nu era apă la toaletă. Controlorul a „compătimit” alături de noi şi ne-a spus că „E neglijenţa colegilor maghiari”. Trecând graniţa şi întâlnind controlorul de la MÁV, i-am reclamat aceleaşi probleme, dar acesta ne-a răspuns pe un ton dojenitor „De unde veniţi acum, mă rog frumos? Din România. Era treaba colegilor români să remedieze lucrurile”. Am stat de planton să închidem uşa compartimentului la fiecare urcuş şi curbă şi am folosit toaleta vagonului vecin, până la Budapesta, astfel încât călătoria cu Railjet-ul până la Viena s-a dovedit un premiu binemeritat.
Vagonul 434, trenul international 365, Cluj-Napoca - Budapest Keleti şi retur
Computerul – un as al simetriei – ne alocase pentru întoarcere acelaşi compartiment din acelaşi vagon 434, de astă dată cu locurile de la geam: 25 şi 26. Ca norocul, pentru că fiind vineri după amiaza, trenul de Cluj era destul de aglomerat. Iarăşi am fost primii în compartiment (îmi place să ajung din timp la gară) şi lucrurile s-au repetat „matematic” în ceea ce priveşte numerele 17, 18, 27, 28 . Trei dintre pasagerii care primiseră numerele „norocoase” au plecat să-şi caute loc prin alte vagoane, însă o doamnă în vârstă şi disciplinată a rămas la noi în compartiment, spunând că acesta e vagonul şi acesta trebuie să fie şi compartimentul. I-am făcut loc şi s-a dovedit un foarte plăcut companion de călătorie. Să mai adaug că apă la toaletă ioc şi uşa îndărătnică tot nu se închidea, deşi trecuseră patru zile de la plecare (intervalul magic al ofertei MÁV). Abia am aşteptat venirea controlorului (culmea, era altul!) ca să ne spunem păsul în ungureşte. El ne-a explicat imperturbabil că greşeala e din computer, vagonul nu este de tipul scontat şi că locurile 7 şi 8 nu există, doamna să-şi caute loc în alte vagoane. Şi dacă nu sunt ? Atunci la clasa I. „Dar nu am bilet pentru clasa I” „N-are a face!”. De data asta altcineva a fost de servici la închisul uşii, am folosit din nou toaleta vagonului vecin şi, trecând graniţa, ne-am spus păsul ceferistului (altul) care controla biletele. „Ştiu, ştiu. Asta e situaţia – durează de două săptămâni, dar nu ţine de noi. Vagonul vine de la Budapesta şi colegii maghiari ar fi trebuit să repare uşa şi să umple rezervorul cu apă” – ne-a spus el bonom, adăugând că vagonul alăturat (435) are şi locurile 7 şi 8 – nerevendicate de călători – şi se poate pofti dincolo! Doamna disciplinată, care nu s-a lăsat înduplecată – invocând o amendă anterioară căpătată pentru neconcordanţa locului ocupat cu cel de pe bilet - s-a dat jos la Oradea şi noi am călătorit până la Cluj, de-a dreptul confortabil. La coborâre, privind cu mai multă atenţie numerele vagoanelor, am observat că erau confecţionate din hârtie şi introduse într-o ramă. Situaţia se putea remedia pe loc inversând cele două numere, urmând să se actualizeze şi baza de date. Dar soluţia asta depăşea capacitatea „colegilor”, fie ei români sau maghiari.
Loading ...
