Urmatoarele doua materiale prezinta opiniile Colegiul director al Forumului Academic Roman (FAR) privind Conferinta “Migratia tinerilor cercetatori români – performante si cai de întoarcere”, organizata de Institutul Cultural Român la Sinaia, între 14-18 octombrie 2004 (1) si o analiza a situatiei cercetarii din Romania realizata cu ocazia Zilei Cercetatorului si Proiectantului – 19 noiembrie 2004 (2). Aceste materiale sînt disponibile la adresa http://www.forum-academic.com, rubrica FAR News – Comunicate de presa FAR.

De asemenea, Colegiul director FAR se alatura demersului d-lui Sebastian Buhai solicitînd candidatilor la functia de Presedinte sa raspunda unui set de întrebari privind perspectivele cercetarii stiintifice în perioada 2005-2008.

1. Transparenta – din pacate devalorizata

Cu putin timp inaintea conferintei intitulate “Migratia tinerilor cercetatori romani. Performante si cai de intoarcere”, organizata ‘sub inaltul patronaj al Presedintelui Romaniei’ la Sinaia intre 15-17 octombrie a.c. de catre Institutul Cultural Roman (ICR) – continuator al Fundatiei Culturale Romane – ne-am exprimat o serie de rezerve asupra oportunitatii si echidistantei politice ale acestei manifestari. Participarea a doi membri FAR la aceasta conferinta (V. Avrigeanu si C. Popovici) a determinat posibilitatea si chiar datoria de a reveni cu unele comentarii la obiect.

Rezervele amintite aveau la baza absenta unei largi informari sistematice asupra organizarii conferintei, inclusiv prin presa centrala, si de catre toate institutiile publice a caror implicare ar fi fost de asteptat (in primul rand Ministerul Educatiei si Cercetarii – MedC, dar si Ministerul de Externe – fiind asteptata participarea diasporei – si Academia Româna). Absenta unor reactii concrete si eficiente ale guvernelor anterioare la cele trei conferinte cu tematica apropiata, organizate in anii anteriori de Fundatia Culturala Româna, a constitutit un alt motiv de rezerva. De asemenea, a trezit suspiciuni plasarea manifestarii sub ‘inaltul patronaj’ al unui presedinte ce a renuntat sa-i reprezinte pe toti romanii, in favoarea membrilor unui singur partid politic – dar de guvernamant. Mai mult, ‘coincidenta’ cu demararea campaniei electorale era greu de acceptat ca total intamplatoare. In sfarsit, solicitarea textului complet al prezentarilor cu 18 zile inaintea intalnirii a trezit mai mult semne de intrebare decat apreciere.

Dincolo de orice ipoteze, mai mult sau mai putin justificate, suntem datori sa consemnam ulterior conferintei o serie de aspecte ce se inscriu cu adevarat in limitele ‘normalului’ – inca greu de intalnit in Romania. In primul rand, ICR a inmanat tuturor participantilor la sosire un volum continand textele complete ale contributiilor ce urmau a fi prezentate, indiferent de nivelul critic al unora dintre acestea. (In paranteza poate fi spus ca o astfel de pregatire este specifica intalnirilor stiintifice de nivel maxim, care urmaresc realizarea unor analize efective a problemelor puse in discutie si obtinerea unor concluzii precise pentru dezvoltarea domeniului respectiv.) Aceeasi libertate de exprimare a opiniilor s-a manifestat apoi pe intrega durata a conferintei, inclusiv in ultima dimineata dedicata exclusiv discutiilor. Acestea din urma au fost inregistrate, transcrise integral si trimise fiecarui vorbitor pentru confirmare, urmand acum sa devina publice atat pe ‘internet’ cat si prin editura ICR. Transparenta lucrarilor acestei conferinte a fost astfel totala.

Prezenta si participarea cercetatorilor din afara tarii, de la sefi de catedra onorand intreaga diaspora la doctoranzi, s-au remarcat de asemenea printr-un nivel de exceptie. In particular a iesit in evidenta o atitudine de mult bun simt, acestia considerandu-se obligati, in conditiile absentei din tara, in primul rand sa actioneze constructiv si abia ulterior sa-si permita eventuale comentarii critice. In mod logic si complementar, o obligatie in sens opus a revenit participantilor din tara, in virtutea experientei si confruntarilor repetate cu un sistem ostil. De aceasta s-au achitat in special acad. Ionel Haiduc (coordonator din partea ICR) si reprezentantii asociatiei “Ad Astra” prin argumentele concrete si rezultatele statistice obiective prezentate, precum si propuneri pertinente in vederea eliminarii unor anomalii evidente oricui, in afara oficialitatilor.

Din pacate aceste critici au fost in cel mai fericit caz ignorate, ca in cazul secretarului de stat MEdC ce coordoneaza Departamentul ‘Cercetare’, sau respinse categoric de catre presedintele Consiliului National pentru Cercetarea Stiintifica din Invatamantul Superior (CNCSIS). Primul dintre acestia a si parasit lucrarile conferintei odata cu presedintele Ion Iliescu, dupa un act de prezenta la fel de simbolic, fara a gasi ragazul de a lamuri valoarea si ea simbolica a fondurilor alocate cercetarii mai mult in folosul clientelei ministeriale. Este adevarat ca reprezentantul guvernamental – ca de altfel al intregii clase politice – a transmis promisiunea unei cresteri in 2005 de 62% a bugetului ridicol (0,21% din PIB) alocat cercetarii. Nu a precizat concret care vor fi insa criteriile de valoare profesionala pe baza carora va fi distribuit acest buget, pentru a evita finantarea odraslelor ministeriale sau actiuni fara legatura cu cercetarea dar bine motivate politic. Presedintele Iliescu a gasit în evenimentele istorice petrecute cu mult inaintea formarii regatului roman explicatia actualei migratii a tinerilor, pozitia statului modern considerat Belgia Orientului in perioada interbelica neretinandu-i însa atentia. La fel de lipsite de importanta au fost pentru domnia sa si distrugerea elitei societatii romanesti dupa preluarea puterii de catre comunisti, precum si metamorfoza nu chiar necontrolata ce se afla la originea liderilor economici si politici de dupa 1990. Impresia maxima asupra reporterilor veniti si plecati odata cu presedintele a produs-o insa revolta acestuia fata de expertii externi care dau lectii oficialilor autohtoni, experti ce nu si-ar schimba nicidecum diurnele fara termen de comparatie nici chiar cu salariile ministrilor din actualul guvern (fara a comenta ca, de multe ori, tacerea totala a demnitarilor romani pe aceasta tema este pretul pentru sustineri si aprecieri fara legatura cu realitatea).

Cea mai trista a fost insa, in final, nerealizarea unui document comun în care sa fie inscrise atât directiile generale pe care comunitatea stiintifica româneasca, din tara sau diaspora, le considera absolut necesare pentru supravietuirea cercetarii stiintifice in Romania, cât si a unor cerinte concrete pentru a face credibila incercarea de a determina intoarcerea in tara a unor tineri cercetatori formati la nivel occidental. In fapt, putem fi cu totii de acord ca a le asigura acestora cel putin 2-3 ani, in afara infrastructurii normale pentru continuarea activitatii la nivelul atins, si un venit minim de 1000 Euro/luna poate fi imposibil pentru societatea mioritica. (Desi acest venit este inferior chiar si nivelului burselor de doctorat in institutele vestice precum si standardului agreat de Comisia Europeana pentru doctoranzii vest/est-europeni in centrele de excelenta din Romania, ne-am obisnuit cu politici diferite pe plan intern, respectiv extern.) Dar atunci de ce mai vorbim de cai de intoarcere ale acestor tineri, organizand si conferinte ‘sub inalt patronaj’? Credem ca este asa ceva suficient pentru a-i determina pe acestia sa redevina obiect al indiferentei politicienilor si dispretului afaceristilor ‘de tranzitie’?

Tragand linia si adunand aspectele de mai sus, ajungem la o concluzie amara. Am avut o conferinta foarte bine organizata – desi evident nu a fost deloc usor – si in conditii de libertate de exprimare si transparenta absolut normale. Dar, la fel ca si pentru cele trei conferinte anterioare, indiferenta politicienilor si doar mimarea interesului de catre diriguitorii domeniului au asigurat lipsa absoluta de efecte socio-profesionale. Nimeni nu poate spune insa ca nu exista preocupare pentru subiectul respectiv, si nici ca nu avem o democratie ‘functionala’. Mai conteaza ca singura libertate cistigata in Romania dupa Decembrie ’89 este aceea de exprimare, daca clasa politica si-a asigurat si lipsa de consecinte si mentinerea aparentelor?

COLEGIUL DIRECTOR FAR

Hurduc Nicolae (Universitatea Tehnica Iasi)
Apostol Marian (Institutul de Fizica Atomica Bucuresti) –
Stamate Eugen (Nagoya University, Japonia)
Brailoiu Eugen (Temple University, USA)
Branisteanu Dumitru (Universitatea de Medicina si Farmacie Iasi)
Avrigeanu Vald (Universitatea Bucuresti)
Apetrei Cristian (Tulane University, New Orleans, USA)
Pop Ioan (Universitatea Babes-Bolyai Cluj)
Ion Mihai (Universitatea Bucuresti)
Popovici Cornel (Institut de Cancérologie et d’Immunologie de Marseille, Franta)
Pol Sergiu (Universitatea Brasov)
Cabuz Alex (Université de Montpellier II, Franta)
Dragos Pieptu (Universitatea de Medicina si Farmacie Iasi)

2. Cercetarea stiintifica din Romania

1. Sistemul organizatoric
1.1. Cercetarea – prioritate nationala
Romania nu-si poate permite sa renunte la cercetarea stiintifica, pentru ca în lumea de azi lupta pentru suprematia economica si tehnologica, în care se angajeaza numai marile puteri, este dublata de o lupta pentru suprematie intelectuala, in care se înscriu toate statele, indiferent de marime. Absenta din aceasta lupta descalifica o tara, cu efecte care pot fi dramatice. De altfel, chiar în actuala Lege a Cercetarii se mentioneaza statutul de prioritate nationala al cercetarii stiintifice. Noi cerem ca acest statut sa devina efectiv, nu doar o afirmatie fara acoperire, ca în prezent.

1.2. O tara – doua sisteme
În Romania exista în paralel doua sisteme principale de cercetare stiintifica:
– sistemul institutelor nationale de cercetare – în care chiar si salariile se obtin exclusiv prin competitie, pe baza de proiecte;
– sistemul de cercetare din institutele academiilor si din universitati – în care salariile cercetatorilor si o parte a fondurilor de cercetare provin din resurse bugetare.
Nu exista justificare pentru o astfel de situatie. Mai mult, cercetarea de buna calitate se realizeaza in cea mai mare parte în institutele nationale, datorita unor particularitati nefericite ale invatamantului superior in timpul regimului comunist (politizarea excesiva a institutelor academice si centrelor universitare, precum si finantarea mult mai redusa asigurata pentru activitatile de cercetare in cadrul acestora). Chiar si actuala conducere a cercetarii a remarcat, în fine, absurdul acestei situatii, lansand recent un program de finantare nucleu, care acopera partial salariile cercetatorilor din institutele nationale (desi tot implicand un volum ametitor de birocratie). Este un prim pas, care trebuie dus pana la capat prin realizarea unui sistem unic de finantare a cercetarii.
În Romania, toate tipurile de cercetare trebuie sa aiba asigurate de la buget: infrastructura, echipamentele si fondurile de salarii. Aceasta este modalitatea prin care este sustinuta cercetarea în statele avansate: ea se deruleaza în institutii guvernamentale si de stat (numite laboratoare nationale, institute, fundatii, consilii etc.) prin asigurarea bugetara a costurilor. Acolo nu se obisnuieste ca cercetatorii sa-si obtina salariile prin competitie de proiecte. Aceasta idee apare doar pentru completarea veniturilor necesare cercetarii, dupa ce sunt asigurate salariile si functionarea echipamentelor de cercetare. În general, în statele avansate, cercetarea universitara recurge la competitia de proiecte pentru a-si sustine activitatile de cercetare (echipamente, reactivi, etc.), deoarece cadrele universitare sunt platite de la buget în special pentru a oferi studentilor o educatie stiintifica de calitate iar infrastructura este asigurata de universitati.

1.3. Distrugerea capacitatii de cercetare
Infrastructura cercetarii romanesti este degradata în proportii majore: cladirile, laboratoarele, instalatiile utilitare, caile de acces si comunicare, dotarile specifice si instalatiile tehnologice sunt distruse, în mare parte jefuite prin asa zisa privatizare, “valorificate” în beneficiul unor asa-zisi manageri de cercetare. De fapt, Romania nu mai investeste de mult în cercetare, uzura morala si fizica ducand inexorabil la distrugerea capacitatii de cercetare. Cu mici exceptii, datorate unor adevarati manageri, cercetarea dispare încet-încet. Cladiri subrezite si neîncalzite adapostesc adevarate muzee tehnice. În schimb, au loc simpozioane triumfaliste despre cercetare, se confectioneaza postere si pliante prezentate la expozitii cu tenta politica. Aceasta stare de fapt trebuie sa înceteze. Este necesara o urgenta inventariere a patrimoniului cercetarii stiintifice, urmata de o decizie politica privind stabilirea exclusiv pe baza unor criterii profesioniste a domeniilor care pot fi sustinute de stat, precum si de investitii masive în infrastructura care sa sustina o cercetare adevarata în domeniile respective.

2. Finantarea
2.1. Procentul din produsul intern brut (PIB)
Finantarea cercetarii nu poate fi lasata în grija agentilor economici (in special cand iertarea arieratelor acestora este o preocupare acuta a guvernantilor si FMI), ea fiind in primul rand o obligatie a statului roman. Ori, în anul 2004 cercetarea a avut un buget anual de numai 0,2% din PIB. Acest buget este:
– ilegal – pentru ca Legea Cercetarii, recent adoptata, prevede un buget de 0,8% pentru acest domeniu;
– insuficient – pentru ca cei 15-20.000 de cercetatori stiintifici reprezinta 1% din populatia de bugetari de cca 2 milioane, avand dreptul la un buget de 1% din PIB;
– incorect la nivel national – pentru ca, prin neasigurarea infrastructurii minime, nu se realizeaza conditiile necesare pentru participarea competitiva la programele de cercetare ale UE finantate substantial si de catre statul roman.
Solicitam intrarea în legalitate si asigurarea începand cu anul 2005 a minimum 0,8% din PIB pentru cercetare! În perspectiva aderarii la UE în ianuarie 2007, acesta finantare trebuie sa ajunga in 2010 la 3% din PIB, din care cca. ½ din fondurile bugetare (in situatia in care restul se acumuleaza din surse private).

2.2. Distributia fondurilor
Pe de alta parte, acest buget mic este grevat de o serie de fenomene parazite care îl micsoreaza si mai mult:
– Birocratia excesiva sufoca cercetarea stiintifica si introduce prin sistemul financiar-contabil cheltuieli caracteristice altor activitati. Cercetatorii sunt la cheremul unor finantisti care nu înteleg deloc specificul activitatii de cercetare. Este necesara o legislatie financiara separata pentru cercetarea stiintifica!
– Frauda face ca o parte însemnata din bugetul cercetarii sa se scurga în buzunarele unor persoane (sau firme ale unor persoane) care nu fac deloc cercetare si care, în plus, cumuleaza mai multe tipuri de indemnizatii, toate fiind de la buget. Nu se mai poate accepta o asemenea situatie!
– Incompetenta evaluarilor este învecinata de multe ori cu coruptia. Pentru ca altfel nu pot fi justificate teme de cercetare ilare, care trec cu brio de toate etapele de evaluare (vom reveni la capitolul “Evaluare”). Cercetarea trebuie sa se concentreze pe subiecte serioase!
– Risipirea fondurilor prin implicarea în prea multe domenii: societate, învatamant, arta, sport, cultura, politica, existand si multiple tipuri de cercetare: o cercetare orientata, alta competitiva, dar si pre-competitiva, industriala, inovativa etc. Este necesara o concentrare a eforturilor de cercetare pe domeniile care au elemente de noutate pe plan mondial, recunoscute ca atare pe acelasi plan si nu numai in cancelariile politice!
– Parteneriatul cu UE determina Romania sa cotizeze anual la cercetarea comunitara cu cca 20% din bugetul cercetarii proprii (adica 15 mil. USD din 80 mil. USD). Contributia este stabilita pe baza bugetului declarat al cercetarii din Romania, de 0,8%, care este de patru ori mai mare decat cel real. Mai mult, din acesti bani, doar 9% se întorc în tara datorita infrastructurii absente, desi asigurarea acesteia a conditionat inchiderea printre primele a dosarului de aderare la UE in domeniul cercetarii stiintifice (situatie semnalata Delegatiei CE la Bucuresti in repetate randuri, fara raspuns, odata cu propunerea unei transparente sporite in cazul actiunilor implicand cercetatorii din tarile candidate).
– Relatiile internationale politizate duc la risipirea unei alte parti din bugetul cercetarii. Este vorba despre asocierea formala la diverse institutii si organizatii internationale, precum IUCN-Dubna (cca 600.000 USD anual), CERN-Geneva (cca 3 mil. USD anual) etc. Aceste cheltuieli reprezinta costuri disimulate ale unor relatii si angajamente de natura politica care ar trebui sa înceteze.

3. Evaluarea
3.1. Cercetare vs. productie
Erorile de evaluare încep cu atitudinea pe care o au politicienii fata de activitatea de cercetare, pe care o asimileaza productiei industriale, manufacturiere sau agricole. În descrierea rezultatelor cercetarii sunt introdusi termeni economici precum cifra de afaceri, marfa, plan de afaceri, capital etc. Ori, cercetarea stiintifica ‘produce’ cunostinte stiintifice, nu marfuri. Aceste cunostinte sunt valori de utilitate sociala generala, oferite tuturor prin publicare, în cazul cercetarii pe bani publici, ori numai angajatorului, în cazul cercetarii stiintifice private sau cu regim de diseminare limitat.
Exista trei tipuri de cercetare: cercetarea fundamentala, cercetarea aplicativa si cercetarea tehnologica. Transferul tehnologic este activitatea prin care rezultatele cercetarii stiintifice (cel mai adesea, cercetarea tehnologica) sunt folosite în productia de bunuri materiale de utilitate sociala. Este o activitate specifica agentilor comerciali, nu institutiilor de cercetare. O cale importanta de transfer tehnologic o reprezinta privatizarea unor cercetari care realizeaza produse sau tehnologii vandabile. Statul este dator sa încurajeze generarea de catre cercetare a unor firme mici, care sa lucreze profitabil si nu sa consume fonduri bugetare destinate cercetarii.

3.2. Stabilirea directiilor de cercetare la nivel national
Nici o tara, nici macar una dintre cele mai bogate, nu-si permite sa abordeze toate domeniile de cercetare posibile. În acest sens, Romania mosteneste o situatie trista: ceausismul ultimilor ani încerca sa se izoleze de restul lumii, abordand prin forte proprii absolut toate subiectele de cercetare posibile. Dupa 1989, era necesar sa se decida care directii de cercetare merita sa fie mentinute si in care fortele trebuie sa fie reorientate. Ori, nici unul dintre responsabilii cercetarii romanesti nu a reusit sa ia o asemenea decizie, dureroasa, dar absolut necesara. În primii ani, banii au fost repartizati în mod egalitarist, cu efecte dezastruoase asupra cercetarilor adevarate, care meritau sa fie finantate. Apoi a intervenit diversiunea proiectelor, care a permis – cu complicitatea comisiilor de evaluare polarizate – sustinerea fara justificare a unor domenii de cercetare învechite si fara sanse de afirmare internationala. Conducerea cercetarii romanesti este datoare sa decida sustinerea de la buget doar a acelor domenii de cercetare care au avut rezultate recunoscute international în ultimii ani (e.g., pe baza ISI Web of Knowledge, ISI, Philadelphia University, http://www.isinet.com/isi/) si care au sanse de a produce cunostinte stiintifice valoroase, de nivel mondial. Alte considerente nu trebuie sa mai existe, indiferent de institutitia de cercetare. O evaluare serioasa a tuturor institutiilor de cercetare trebuie sa faca o veritabila curatenie în acest domeniu. Cercetarile de interes periferic, fara rezultate atestate corespunzator pe plan international, trebuie sa fie sustinute exclusiv prin initiative private.

3.3. Evaluarea temelor de cercetare
Acordarea fondurilor de salarii doar pe proiecte de cercetare, cum se face astazi pentru institutele nationale, are efecte dezastruoase asupra calitatii cercetarii. Comisiile de evaluare pot fi discutabile si, de multe ori, distribuie banii în mod incorect. Apoi, nimeni nu mai urmareste realizarea proiectelor, avizarile fazelor facandu-se absolut formal, singurul element controlat cu insistenta fiind forma financiara. Din aceasta cauza, teme de cercetare caraghioase trec cu brio. Cateva exemple (CERES; competitia C4-2004): “Inventarierea pietrelor funerare din cimitirul Bellu ortodox”, “Menopauza la sobolani” etc. Nu se poate accepta disiparea fondurilor de cercetare, putine cate sunt, cu astfel de subiecte sau cu multe altele asemanatoare. La celalalt capat se afla subiecte extrem de importante, tratate cu superficialitate, fara competenta, si care sunt “omorate” ca titluri de proiecte, întrucat nu mai pot fi abordate într-o cercetare serioasa, deoarece. au mai fost studiate! Este necesara crearea unui sistem corect de evaluare, care sa urmareasca si modul în care sunt realizate proiectele aprobate anterior.

3.4. Evaluarea cercetatorilor
De fapt, acesta este punctul central. Pentru ca de la rasturnarea piramidei naturale de valori, asa cum se aseaza ele pe baza contributiei fiecaruia la stiinta mondiala, au aparut toate distorsiunile din sistemul cercetarii. Oameni fara experienta de cercetare competitiva au fost pusi sa conduca domeniul sau sa fie manageri de institute. Apoi, de sus în jos, întregul sistem a fost pervertit, promovand aproape numai nonvalori. Adevarata evaluare a cercetatorilor este un proces delicat, care necesita implicarea doar a celor care au experienta recunoscuta pe plan international in activitatea de cercetare, ei fiind cei care cunosc cel mai bine corecta piramida a valorilor din domeniul lor de activitate.

4. Directii de actiune
Pledam pentru o situatie de normalitate în domeniul cercetarii, asemanatoare celei din tarile avansate. Pentru a se atinge acest deziderat, propunem urmatoarele directii de actiune:
a) înfiintarea unei structuri consultative si de evaluare (SCE) care sa fie formata, in modul cel mai transparent posibil, exclusiv din CERCETATORI consacrati, cu cel putin 15 ani vechime si rezultate corespunzatoare în activitatea de cercetare; aceasta structura îsi va forma comisii de evaluare care sa desfasoare activitatile de la punctele (b-d) in mod periodic;
b) stabilirea de catre comisiile SCE, a acelor cercetari care merita din punct de vedere stiintific sa fie desfasurate în urmatorii ani; desigur, decizia politica, în care vor intra si alte considerente, urmeaza sa fie luata numai ulterior, de catre factorii de decizie;
c) evaluarea de catre comisiile SCE a tuturor institutiilor de cercetare existente, inclusiv personalul de cercetare aferent, urmand sa se stabileasca o clasificare pe baza careia sa se decida numarul de posturi de cercetatori finantate în fiecare caz; acesta ar urma sa fie primul pas în concentrarea cercetarilor numai pe subiectele de interes pe plan mondial si cu sanse de a obtine rezultate competitive, precum si ierarhia naturala a valorilor din cercetare;
d) stabilirea de catre SCE a unui sistem corect, coerent si unitar de evaluare a proiectelor de cercetare; aceste evaluari ale proiectelor vor fi luate în considerare la evaluarea institutiilor si a cercetatorilor;
e) elaborarea unei legislatii financiare pentru domeniul cercetarii, care sa tina cont de specificul acestei activitati;
f) dezvoltarea relatiilor cu UE intr-un mod transparent astfel încat contributia Romaniei la programele stiintifice europene sa fie corecta in relatie atat cu resursele nationale cat si cu obiectivele strategice ale cercetarilor comunitare la care participa;
g) re-definirea pozitiei Romaniei în proiecte care au un caracter mai degraba politic decat stiintific (IUCN-Dubna, CERN-Geneva, etc.).
Credem ca luarea acestor masuri de urgenta ar reusi sa stopeze declinul actual al cercetarii stiintifice din Romania si sa duca la o asezare pe principii normale si corecte a acestui domeniu, de prim interes pentru intreaga natiune (conform declaratiilor CE) si nu numai pentru personalul angajat in acest domeniu.

COLEGIUL DIRECTOR FAR