„Inima are raţiunile sale, cu totul necunoscute raţiunii” Pascal

Sufletul: – Mă simt teribil de frustrat şi am oroare de această stare. Trăiesc momente penibile, viaţa îmi apare ca o imensă galeră, lăsându-mi o senzaţie de vid interior.

Raţiunea: -Toate astea-s numai emoţii, îndeobşte negative. Ia-o înaintea lor, că doar nu-i sfârşitul lumii!

Sufletul : – Sunt din cale-afară de îngrijorat. Nimic nu va mai fi ca înainte. Viaţa îmi apare ca un lamentabil eşec, toate îmi merg de-a-ndoaselea în aceste momente.

Raţiunea: -Nu-ţi pierde capul într-o aşa măsură. Mai întâi fă distincţia între derizoriu şi esenţial, acceptând viaţa aşa cum îţi parvine şi continuă să faci ceea ce ai de făcut!

Sufletul: – Mi-e ruşine de mine însămi în faţa unei astfel de înfrângeri. Cum aş putea să mă arăt din nou în lume, învins de durere? Mă simt cu totul nul.

Raţiunea: – Ascultă aici! Aceste lucruri sunt frecvente. Revino-ţi în fire şi priveşte în jur! Poţi obţine tot ce doreşti de la viaţă, dacă eşti suficient de rezonabil.

Sufletul: – Această suferinţă îmi este insuportabilă. O tristeţe care mă face să mă simt singur şi abandonat. Nimic şi nimeni nu mă mai poate consola.

Raţiunea: – Cât timp mai ai de gând să-ţi dramatizezi existenţa? Nu faci decât să agravezi lucrurile. Fă un efort şi gândeşte-te, mai degrabă, la tot ce-ţi merge bine în viaţă! Ia seama, negura slăbeşte vederea.

Sufletul: – Sunt furios pe tot ce mi se întâmplă. Mi se pare atât de injust, încât nu-mi vine să cred că e posibil aşa ceva.

Raţiunea: – Fără importanţă. Începând din acest moment, mulţumeşte-te a te ocupa de tine însăţi. Ce om sănătos la minte are nevoie de suferinţă?

Sufletul: – Sunt rănit groaznic: mi-a promis că mă va iubi pentru totdeauna, iar acum s-a reîntors la acela care nu-i este decât soţul abandonat, după ce ne-an cunoscut.

Raţiunea: – Haide, haide, nu te mai copilări, un pic de maturitate! Tu eşti capabil să gerezi situaţia. La acţiune!

Sufletul: – Mi-e tare teamă. Nu mai am nici o speranţă de a-mi mai regăsi vreodată fericirea.

Raţiunea: – Ce-a fost, a fost. Doar n-o să te lamentezi până la sfârşitul timpurilor. Trebuie să accepţi realitatea şi principiul cauzei şi a efectelor. Cert, eşti şi tu pentru ceva în această afacere… Lasă timpul, timpului!

———–
Cu răbdare suficientă, tenebrele disperării pot fi îndepărtate, lăsând să apară lumina unei noi fericiri. Pentru a parveni însă, este esenţială înţelegerea consecinţelor nefaste ale grabei în tămădiurea unei inimi zdrobite. Momentul cel mai propice, pentru a se angaja într-o nouă relaţie amoroasă, este atunci când nu se resimte aceasta ca o necesitate. Atâta timp cât un bărbat gândeşte că „trebuie” să-şi găsească o companie, pentru a scăpa suferinţei eşecului, înseamnă că nu este gata să se angajeze pe această cale. Anumiţi bărbaţi percep eşecul unei relaţii sentimentale ca un eşec personal. Şi, pentru a-şi proba virilitatea sau capacitatea seducţiei, încearcă să „concludă” cu prima parteneră care va consimţi la o apropiere intimă. Ar fi, într-adevăr, o posibilitate de vindecare a emoţiilor negative, ajutându-i să-şi regăsească o opinie favorabilă despre ei însăşi. Dar, precauţiunea obligă: a nu se face promisiuni care nu pot fi onorate. După o diviziune, un bărbat are nevoie de timp pentru a se elibera de tentaţia angajării precipitate. Forţa viitorului succes al unei relaţii amoroase, depinde de capacitatea fiecăruia de a se simţi bine, putându-se evita astfel şchiopătarea echilibrului din cadrul cuplului.