Motto: “Sfârşitul temerii de Domnul este înţelepciunea” (Isus Sirah 21_12.)

Pilonii de bază ai teoriei noastre sunt existenţa fizică a unui bio-CIP natural, instalat prin creaţie în “coasta” omului, şi principiile managementului cunoaşterii şi calităţii totale.

Noi, conform celei mai celebre şi complete definiţii a managemetului, datǎ acum mai bine de trei secole de Gottfried Wilhelm Freiherr von Leibniz, prin emiterea “metodei certitudinii şi a artei de a inventa lucruri noi în vederea încheierii disputelor cu scopul de a progresa în timp scurt”, am adǎugat arta noastrǎ managerială de a descoperi funcţii noi ale existenţelor deja cunoscute, care sunt necesare stingerii litigiilor apǎrute în punctele critice din diagrama managerială a trăirilor umane, între multitudinea şi diversitatea fluxurilor de idei şi concepte despre viaţă, şi vǎ invitǎm sǎ mergem mai departe, braţ la braţ, ca o spirală de ADN, la construcţia templului divin, utilizând această nouă cărămidă informaţională a teoriei creaţionismului evolutiv.
Noi nu am inventat nimic, deşi ne-ar fi părut bine să-l ajutăm în munca sa pe Managerul Creator, deoarece totul a fost armonic instalat în om, înainte ca el să-şi dea seama cât e de perfect, de către o inteligenţă externă, pe care noi oamenii tindem să o atingem prin evoluţie spirituală.

Noi doar atribuim funcţii noi unor elemente vechi din corpul uman, numite mitocondrii şi considerate centralele energetice ale corpului uman. Din punct de vedere structural, mitocondriile masculine “Adam mtDNA”, sunt organizate într-un singur grup de nouǎ inele, ca spirala unui laser, şi formeazǎ un şir de antene de comunicaţie radio de bandǎ foarte largǎ pe care Creatorul le-a aşezat în apendicele xifoid al sternului (Evrei 4.12). Acest bio-laser are posibilitatea sǎ coboare la frecvenţele joase terestre pentru a comunica cu mitocondriile feminine“Eve mtDNA”, comparate de noi cu antenele log-periodice existente în celulele corpului uman, şi/sau cu câmpurile energetice existente la nivelul Terei, dar şi capacitatea de a strǎpunge aceste câmpuri ce înconjoarǎ acum pǎmântul ca nişte vânturi, într-un mod aparent misterios pentru oamenii de ştiinţǎ, şi de a comunica, pe lungimi de undă nevăzute, cu lumea imaterialǎ idolatricǎ. Conform calculelor noastre teoretice, frecvenţa de rezonanţǎ sau fundamentala acestui rezonator energetic, comparat de noi cu un laser cuantic în cascadă, este de aproximativ 30 THz, o frecvenţă de o sutǎ de ori mai mare decât frecvenţa maximǎ de transport a materiei, calculată conform teoriei relativităţii.

Aceastǎ ipotezǎ este deocamdatǎ enunţatǎ teoretic, deoarece nu avem posibilitǎţi de verificare în laborator a benzii de frecvenţe în care funcţionează acest microorganism celular de bandă largă, şi chiar dacă această fugă din real în virtual şi invers pare schizofrenie, noi susţinem că este descrierea ştiinţifică a celui mai modern sistem de management ce utilizează comunicaţia prin laser.

Dacă la un moment dat, Stephen Hawking s-a întrebat, în timpul evoluţiei cercetărilor lui spre cunoaşterea universului,“Aceasta, desigur, ar fi fost în puterea unei fiinţe atotputernice, dar dacă ea ar fi creat universul într-un mod atât de neînţeles, de ce a ales să-l lase să evolueze conform unor legi pe care le-am putea înţelege? De ce trebuie ca spusele noastre să aibă vreun fel de valoare?”, tot el singur a găsit răspunsul pe care-l căutăm cu toţii, uneori cu disperare,“De ce existăm noi şi universul? Dacă găsim răspuns la această întrebare, el ar reprezenta triumful final al raţiunii umane – pentru că atunci am cunoaşte gândirea lui Dumnezeu.”

Aceste vorbe ne-au condus către Biblie, cartea de căpătâi a lumii creştine, unde am găsit cea mai scurtă descriere a creaţiei şi evoluţiei omului: “Cele patru vânturi ale cerului au sfredelit marea cea necuprinsă şi patru fiare uriaşe au ieşit din mare, una mai deosebită decât alta. Cea dintâi semăna cu un leu şi avea aripi de vultur. M-am uitat la ea până ce aripile i-au fost smulse şi a fost ridicată de pe pământ şi pusă pe picioare ca un om şi i s-a dat inimă de om.” (Daniel 7.2-4)

Conceptul biblic cu vânturile creatoare ale cerului ne-au readus în zilele noastre, către conceptul matematicianului Paul Constantiescu privind geneza sistemelor: “Marele univers apare astfel ca fiind format din câmpul fundamental ca un rezervor nestructurat, infinit (ortoexistenţa), reprezentat ca un fluid metarelativist, şi restul marelui univers (structurat, finit) ce constituie existenţa, având spaţiu-timpul ca un prim câmp grefat pe câmpul fundamental. Considerăm că o serie de fapte experimentale, pe palierul viu, nu pot fi explicate fără ajutorul rezonanţei şi coerenţei, deci fără a considera forţele de cuplaj dintre câmp şi substanţă. Pentru geneza şi funcţionarea reglajelor funcţionale şi structurale autoadaptive este necesară, în afară de cantitatea de informaţie suficientă, de asemenea şi energia, respectiv substanţa. De aceea pe palierul viu, psihic şi cultural (social), unde abordările matematice sunt incipiente, vom recurge la prezentarea de scenarii ale genezei sistemelor. Celula vie este un sistem deschis care realizează stările de echilibru dinamic tocmai datorită fluxurilor (substanţiale şi radiante) din mediu şi în mediu. Prin fixarea informaţiei din câmp pe suportul substanţial, în sensul teoremei de eşantionare şi principiul canalului adecvat, vom putea înţelege acumularea vertiginoasă pe palierul viu a invarianţilor, a programelor, care descriu diferite relaţii posibile cu mediul, deci vom putea înţelege formarea în cascadă (reacţie pozitvă), prin cuplajul câmp-substanţă, a reglajelor prospective pe acest palier.

Transcrierea informaţiei din câmp pe suportul substanţial, ca atare naşterea limbajului cu a doua articulare, care foloseşte cuvinte şi fraze, realizate prin combinaţii ale elementelor baze azotate (ARN, ADN), în corespondenţă, în omomorfism cu listele de aminoacizi, din spectrele Fourier, deci geneza codului genetic (substanţial) asociat memoriei operative poate fi înţeleasă prin interferenţa undelor, şi anume folosind ipoteza holografică.”

Noi tratăm acest subiect al armonizării funcţionalităţii organice din punctul de vedere al managerului creator de sisteme, pentru care în sistemul asistat de el nu există cutii sau găuri negre, a căror prezenţă sau existenţă şi al căror rost să nu fie cunoscute în amănunt. La modul general, un manager gândeşte mai întâi procesul în virtual sau informaţional, un mediu abstract în care-l tratează invers decât fluxul direct al procesului ce se va produce în realitate, pornind de la finalitate spre începuturi sau, altfel spus, de la realizarea scopului propus spre intrări. Regulile generale sunt precizate într-un cadru larg şi simplist, cu scopul de a se face cunoscut rostul sau finalitatea sistemului şi calitatea pe care o va atinge produsul acestui sistem. Această politică generală este apoi defalcată amănunţit în proceduri specifice, necesare şi suficiente atingerii scopului final, care se vor desfăşura după un program evoluţionist de transformare a elementelor brute achiziţionate în elemente utile. Pe baza acestor proceduri, se stabilesc sub-funcţii şi sub-procese, pe baza cărora se realizează sub-produsele specifice, ce vor fi asamblate în produsul final, la nivelul calitativ cerut de utilitatea finală a produsului. Punctele de intersecţie a sub-produselor se numesc “puncte critice” şi sunt bine precizate, în timp şi loc, din punctul de vedere al evoluţiei ansamblului. Pentru a fi sigur că sub-procesele se desfăşoară conform procedurilor stabilite, este imperios necesar ca la porţile de intrare şi de ieşire ale fiecărui sub-proces să existe un control amănunţit al tuturor elementelor participante. Prin control amănunţit se înţelege mai întâi stabilirea unor criterii de acces şi de evacuare, pe care aceste elemente trebuie să le îndeplinească, precum şi precizarea metodelor de control efectuate asupra lor. Având aceste elemente sau cărămizi constructive necesare procesului, precum şi procedurile de circulaţie a lor prin ansamblul sistemic, managerul poate simula virtual modul general de funcţionare a acestui ansamblu sau organism creat şi utilizat de om, într-un mod schematic sau simbolic, cu ajutorul unor diagrame de proces intercondiţionate, în care totul poate fi simplificat într-o diagramă de flux complexă ce conţine un număr limitat de fluxuri, necesare şi suficiente descrierii. În cadrul unei astfel de diagrame, controlul total al trasabilităţii elementelor este esenţial pentru atingerea scopului stabilit, la nivelul calităţii propuse. Pentru un ansamblu tehnic, o diagramă generală de proces cuprinde toate fluxurile elementelor care intră în proces şi urmăreşte traseul lor pe toată durata procesului, până la realizarea scopului propus. Acest tip de gândire managerială se poate extrapola de la sistemul analizat la celelalte sisteme cu care el intră în contact şi care sunt furnizori de elemente. Printr-o astfel de gândire şi tehnică managerială de creaţie, celebrul principiu al incertitudinii, care stă la baza nu mai puţin celebrei teorii a mecanicii cuantice, este eliminat din start. Prevenţia, asigurată prin controlul trasabilităţii elementelor, asigură certitudinea că totul se petrece în realitate aşa cum a fost gândit şi planificat informaţional.
În concepţia noastrǎ practicǎ, omul a fost echipat, prin creaţie, cu acest CIP biologic, care funcţionează ca un bio-GPS de orientare spaţială, pentru a-i permite comunicarea cu universul informaţional nevǎzut cu ochii, dar şi pentru a putea fi văzut de acesta şi a i se urmări trasabilitatea.

Analizând, cu profesionalismul managementului cunoaşterii şi calităţii totale, cele trei tipuri de informaţii emise de om de-a lungul timpului pe baza celor trei tipuri distincte de revelaţii, definite de noi după cum urmează, organico-emoţionalǎ – EQ, religioasǎ-revelată – CQ şi ştiinţifico-obiectivǎ – IQ, constatăm o serie de interferenţe între conceptele privitoare la creaţie şi la evoluţie, care ne-au permis să emitem această teorie. Statistic a fost descris un grafic al impactului informaţiei noi asupra omului, grafic elaborat prin marketing cu scopul de a descifra puterea cuvântului (reclama) asupra stimulării consumului uman, grafic ce poate fi extrapolat la activităţile şi la evoluţia omului.

În ziua a şasea, omul primitiv a apărut prin evoluţie din animale şi primul tip de revelaţie simţit de omul-animal a fost de tip emoţional, declanşat involuntar de reacţia organicǎ sau animalicǎ la teama de nou şi numită fricǎ sau stres al omului primitiv în faţa imensităţii naturii, a complexităţii ei pe care nu o putea cuprinde şi a pericolelor care-l puteau surprinde. Acest tip de revelaţie acoperă 10% din cunoaştere şi, alături de încă 40% aduse prin cunoaşterea necesităţilor organice, a dus la dezvoltarea spiritului de supravieţuire cu orice preţ, bazat pe simţurile organice, şi explicat foarte bine de Charles Darwin prin teoria evoluţiei speciilor.
Pentru a depăşi o criză apărută în evoluţia naturală, în acel punct critic de introducere a “inimii de om”, Dumnezeu a intervenit şi a adăugat neocortexul, transformând, prin decizia lui, omul inconştient, evoluat din animal, în homo sapiens, ca om conştient, capabil sǎ memoreze evenimentele trecute şi astfel sǎ poatǎ preveni sau preîntâmpina unele evenimente în cunoştiinţǎ de cauzǎ. Astfel a apărut raţiunea, care, prin evoluţie, a mai contribuit cu încă 30% la cunoaşterea totală şi l-a ajutat pe om să descopere şi să înţeleagă macro şi micro universul.

Un alt punct critic a fost momentul creaţiei familiei, cel al selecţiei divine a perechii Adam şi Eva, dintr-un “popor care trăieşte deosebi” (Numerii) şi care a dezvoltat natural cel mai bine conştiinţa organică, dată de combinaţia informaţiei recepţionată prin simţuri, prin necesităţi şi prin raţiune. Pe lângă uniunea lor fizică şi spirituală şi educaţia în conceptul familiei unite, ca celulă de bază necesară şi suficientă construirii raiului pe pǎmânt de către om, le-a adăugat încrederea sau credinţa în renumele adevăratului Gânditor, Inventator şi Creator, care completează modest cu încă 20% totalul cunoaşterii şi acceptării adevărului. În acel moment, Dumnezeu, probabil printr-un înger materializat într-o persoanǎ fizicǎ (era o persoană îmbrăcată, deoarece Adam şi-a dat seama că este gol prin comparaţie cu ceva existent) le-a transmis, pe lângǎ educaţia primarǎ şi adevărata credinţă. În perioada zilei a şaptea (Geneza 2), Dumnezeu, pentru a crea celula de baza a societăţii, “familia nucleară”, şi a o îndruma să construiască raiul pe pământ, a efectuat o selecţie managerială şi i-a ales pe Adam şi Eva din rândul oamenilor existenţi pe pământ la acea dată. “Ţărâna din pământ” preluată de Dumnezeu pentru a-l crea pe Adam (anul 5769 conform religiei mozaice), nu este nimic altceva decât un copil pământean al speciei “homo sapiens”, care a evoluat până la sfârşitul zilei a şasea pe baza corecţiilor genetice introduse divin în timpul evoluţiei („Făcutu-s-a omul cel dintâi, Adam cu suflet viu; iar Adam cel de pe urmă cu duh dătător de viaţă. Dar nu este întâi cel duhovniesc, ci cel firesc, apoi cel duhovnicesc. Omul cel dintâi este din pământ, pământesc; omul cel de-al doilea este din cer.” – 1.Corintieni, 15.45-47), iar “suflarea de viaţă” dată acestuia, nu este nimic altceva decât insuflarea credinţei în Managerul Creator sau conceptul managerial de conformanţă cu proiectul stabilit, concept care se obţine prin educaţie, trăire şi lucru, în ascultare şi practică lucrativă, alături de o persoană înţeleaptă. Pentru a completa familia, Dumnezeu a făcut o nouă selecţie managerială pentru “funcţia de adevărată mamă şi soţie”, numită Eva, alegând o fiică a oamenilor pământeni, pe care a crescut-o în acelaşi spirit ca şi pe Adam, dar izolată de acesta în perioada cât asupra acestuia i-a dat “somn greu”, pentru a o feri de instinctele animalice genetice care ar fi ispitit-o, copil necunoscător fiind, către anumite fapte care nu trebuiesc făcute înainte de maturizarea fizică şi psihică a omului. Procesul creaţiei Evei, numit biblic “a luat una din coastele lui şi a plinit locul ei cu carne”, nu este nimic altceva decât codificarea procesului spermatogenezei, dirijat de translatorul biologic al informaţiei universale “Adam mtDNA” existent la intersecţia frontală a coastelor, numit de noi translatorul bio-sufletului idolatric, combinat cu procesul fecundării şi maturizării unui ovul feminin de către un spermatozoid uman, numit embriogeneză.

Comparând aceste informaţii religioase cu cele ştiinţifice, conform cărora Eva, această femelă modernă a speciei omului ajutat să evolueze către homo sapiens, a apărut acum 200000 ani şi Adam a apărut acum 60000, nu sunt deloc în contradicţie, ci se completează reciproc cu cele religioase şi cu cele artistice din legende. Golul ştiintific, privind continuitatea speciei umane timp de 140000 de ani numai cu Eve, poate fi argumentat religios prin faptul că Dumnezeu a practicat ingineria genetică evolutivă, prin reacţie inversă, în perioada de somn greu dată lui Adam cel pământean, şi, utilizând acelaşi procedeu tehnologic al transmisiei fǎrǎ fir a cuvântului pentru dezvoltarea neo-cortexului, necesar raţiunii dar nu şi suficient, a dezvoltat spermatozoidul uman perfect, o mică vietate biologică, numită flagel bacterian, destinată nu numai fuzionării cu un ovul feminin, ci şi necesităţii echipării viitorului organism uman cu ADN-ul mitocondrial masculin.

După transmiterea credinţei către Adam, specia umană a evoluat controlat într-o nouă direcţie, care a făcut ca lumea modernă de astăzi să fie un produs al celor doi aleşi ai lui Dumnezeu, Adam şi Eva, prin combinaţia moştenitorilor lor cu restul oamenilor (“Fiii lui Dumnezeu au văzut că fiicele oamenilor sunt frumoase, şi-au ales dintre ele soţii, care pe cine a voit.” – Geneza 6.2). Prin acest model de credinţǎ, Dumnezeu i-a transmis lui Adam regulile generale şi specifice de convieţuire în familie, printre care şi respectul total faţǎ de femeie, ca om egal bǎrbatului şi ca partener cu drepturi egale în procesul evoluţiei, respect care la acea vreme nu exista sub nici o formǎ în rândul popoarelor lumii şi care nici acum nu este înţeles şi respectat în totalitate, aşa cum a dorit şi s-a exprimat în fapt Dumnezeu. Aceastǎ ultimǎ remarcǎ o facem şi pentru a accentua unul din principiile fundamentale ale creştinismului, egalitatea femeii cu bǎrbatul, şi a atrage atenţia asupra tendinţelor moderne de a transforma femeia într-o vietate destinată numai plǎcerilor organice ale bǎrbatului, sexuale, gastronomice, menajere, etc.

Această teorie elimină teoria conform căreia Dumnezeu a permis incestul pentru prima generaţie a familiei create şi educate chiar de El, şi, chiar dacă nu este în întregime o teorie unitară, este acum completată ştiinţific de faptul că la baza originii ADN-ului nuclear al omului actual se află un cromozom Y, preluat de la un singur bărbat, şi un cromozom X, preluat de la o singură femeie. Această teorie nu exclude ca la vremea respectivă să fi existat şi alte cupluri care au născut, dar moştenitorii acestora au dispărut ca urmare a selecţiei naturale, exprimată darwinian, dar dirijată de legile naturale stabilite de Creator. Expresia biblică, “la sfârşitul zilei a şasea, a făcut bărbat şi femeie”, argumentează religios crearea speciei umane pământene, dezvoltată prin evoluţie controlată din animale, înaintea apariţiei oamenilor credincioşi în Dumnezeu, prima celebră famile din lume, Adam şi Eva, care este descrisă în Biblie, după încheierea zilei a şasea, la capitolul „Prima familie”.
Dupǎ terminarea creaţiei omului la sfârşitul zilei a şasea, Dumnezeu s-a odihnit. Acum suntem în ziua a şaptea şi El face lucrarea Lui prin oameni, cǎrora le-a dat “toate câte au fost create ca sǎ le stǎpâneascǎ” sau, utilizând limbajul managementului modern, cǎrora le-a transferat toatǎ responsabilitatea administării acestei creaţii autofuncţionale prin reacţie inversă.

Orice om, când vede ceea ce vede, deşi nu întotdeauna înţelege sensul creaţiei şi evoluţiei controlate a lucrului fǎcut de om şi al creaţiei şi evoluţiei controlate a lucrului fǎcut de Dumnezeu, nu trebuie sǎ şovǎie în faţa greutǎţilor realitǎţii, aşteptând ca “Cineva” sǎ facǎ ceea ce el ştie sǎ facǎ şi poate să facă bine. El este un mic manager al propriului destin, definit prin trasabilitatea trǎirii lui individuale libere într-un mediu creat în mod intenţionat cu „teste grilă” şi cu reacţie inversǎ pentru a permite evoluţia directivă şi a se evita ambalarea prin autocontrol şi autocorecţie. El a fost atenţionat de Managerul General despre greutǎţile pe care le va întâmpina în drumul sǎu spre pomul vieţii, datoritǎ lipsei credinţei în El. Poate tocmai această lipsă de credinţă sau îndoială era singura cale în mediul real pentru a-l determina pe om să urce liber în pomul cunoaşterii şi pentru a-l scoate din stadiul de animal domestic şi ascultător. De fapt noi credem că Dumnezeu a creat conjuncturile pentru ca omul să ajungă singur, prin cunoaştere, la pomul cunoaşterii şi la pomul vieţii, prin cunoaşterea binelui total şi a răului suprem, pentru a şti, a putea şi a vrea să le separe.

Revenind la modelarea omului nou, oamenii de ştiinţǎ, pe baza analizelor aprofundate fǎcute pe animale, refuzǎ sǎ-i acorde acestui bio-GPS organic vreun rol în geneticǎ şi îl eliminǎ de la bun început, prin procesul tehnologic de modificare geneticǎ a plantelor, a animalelor şi a oamenilor, prin cele mai noi tehnologii de fertilizare în vitro sau ICSI (intra citoplasmatic sperm injection) şi astfel ei au creat nişte “eunuci biologici”, asemǎnǎtori oarecum existenţelor originale, dar incapabili de autofertilizare şi „lipsiţi de moştenirea lor, cerul”. Aceşti biogeneticieni, care se cred dumnezei, anuleazǎ din start capacitatea de comunicaţie a omului pe frecvenţǎ înaltǎ, lǎsându-i doar comunicaţia de joasǎ frecvenţǎ, care dǎ comportamentul emoţional sau organic în faţa ispitelor materiale, caracteristicǎ principalǎ a animalelor şi a omului primitiv, care fǎrǎ credinţǎ nu se putea ridica la nivelul comunicaţiei cu Dumnezeu, deoarece acest şir de bio-antene este comandat neuronal de cǎtre neo-cortex, element biologic al raţiunii, care lipseşte animalelor şi omului primitiv. Numai combinaţia şi relaţia funcţionalǎ a acestor douǎ elemente biologice, neocortexul şi ADN-ul mitocondrial masculin, îl diferenţiazǎ pe om de animal şi poate fi dezvoltată printr-un program ştiinţific, numit educaţia armonizării sistemului de management personal, astfel încât a patra fiară văzută de Daniel (7.7), cu “dinţi mari de fier şi gheare de aramă”, care “mănâncă şi sfărâmă, iar rămăşiţa o calcă în picoare”, contemporană epocii noastre, să se armonizeze cu evoluţia reurselor naturale.

Alimentaţi fiind cu aceste cunoştinţe teoretice şi vǎzând aceastǎ eroare geneticǎ, noi am scris şi editat acum un an o carte (“Scurtă istorie a creaţiei omului – De la Adam la Judecata de apoi”) şi am lansat prin internet o alarmǎ cǎtre cele mai mari centre de geneticǎ din lume, dar nu pentru a le spune cǎ îi întrerupe omului comunicaţia cu Dumnezeu, cǎci ne-ar fi râs în nas, ci pentru a le spune cǎ toţi bǎieţii produşi prin fertilizare în vitro sunt sterili. Acest fapt este acum confirmat ştiinţific, ba chiar se confirmǎ în plus şi alte boli cardiovasculare şi imunologice, la aceşti copii nevinovaţi.

Treptat, omul, care a fost lăsat de Dumnezeu să administreze acest colos universal, a început să-şi dea seama raţional că poate domina natura, prin cuvântul său, şi, primind informaţii sub o altă formă de revelaţii sau descoperiri ştiinţifice, care nu-l scoteau din realitate pentru a-L vedea şi altfel pe Dumnezeu, L-a scos treptat pe Dumnezeu din calculele lui, dar fără nici un discernământ logic, deoarece rezultatele acţiunii lui concrete, ca produse ale ştiinţei lui, se reîntorc uneori, mai de vreme sau mai târziu, împotriva generaţiilor care vin. Dezvoltarea la maxim a acestor douǎ laturi ale trǎirii umane fizice, inteligent şi organic, şi minimizarea extremǎ a laturii spirituale, aparent o necunoscutǎ a raţiunii umane, deoarece se produce în virtualul abstract, au condus umanitatea la criza actualǎ de conştiinţă. Omul de ştiinţǎ a început sǎ accepte şi sǎ recunoascǎ puterea unor altfel de sisteme de bio-comunicaţie fără fir şi de tratamente medicale practicate diferit de cele dezvoltate de el (“punerea mâinilor unui bio-terapeut pe un pacient”), cel puţin în cazurile în care el îşi declinǎ competenţa, ştiind acum şi recunoascând cǎ ştiinţa lui este “o sabie cu două tăişuri” (Apocalipsa), relativǎ şi incertǎ. Practic, omul modern cunoaşte şi recunoaşte cǎ relativitatea şi incertitudinea acţiunilor lui pot fi eliminate doar prin cunoaşterea totalǎ, pe care tot el a demonstrat, prin raţiunea analizei statistice, că nu poate fi atinsă doar prin raţiune, ci şi prin încredere.

Acum, omul începe sǎ fie respectat şi vrând-nevrând trebuie sǎ rǎspundǎ cu respectul cuvenit unei conştiinţe sociale devenită din ce în ce mai respectuasǎ prin evoluţie. Lacunele genetice şi culturale pot fi depǎşite prin medicina şi prin educaţia modernǎ şi prin tehnologia rapidǎ de informare, chiar dacǎ uneori ne confruntǎm cu propria lipsǎ a cunoaşterii totale datoritǎ specializǎrii noastre totale într-un domeniu din ce în ce mai îngust, în care folosim din ce în ce mai mult un limbaj super-specializat şi super-codificat. Nu este nici o ruşine în a spune cǎ nu eşti informat într-un domeniu, dacǎ faci bine ceea ce ai fost pregǎtit şi ceea ce şti sǎ faci bine în domeniul tău.

Indiferent dacǎ ştim sau dacǎ nu ştim cine ne-a creat, evoluţia noastrǎ nu înseamnǎ numai a primi, ci şi a da. Deoarece Dumnezeu a fost primul şi singurul care a comunicat direct cu omul, arătându-i calea cea dreaptă, pe care acum o putem vedea raţional prin ştiinţa managementului cunoaşterii şi calităţii totale, credem că este cazul să-i acordăm Lui încrederea noastră şi să lăsăm la o parte alte imaginaţii, pe care moştenitorii noştri le vor trăi la vremea lor, în calitate de extra-planetari. După manifestarea necredinţei, Dumnezeu i-a părăsit fizic pe Adam şi Eva, dar nu şi spiritual şi această credinţă a fost revelată evreilor în spiritul adevărului suprem, dar şi altor popoare, care au transmis altfel de concepte privind divinitatea. Unele din concepte au dispărut odată cu popoarele care le-au dezvoltat, ca o dovadă că nu aveau o origine divină adevărată, ci se bazau pe altfel de idolatrii, iar altele au rezistat până în zilele noastre sub forma marilor religii, ca dovadă că şi ele au un cuvânt greu de spus la clǎdirea adevǎrului suprem.

Modelarea evoluţiei continuă şi vorba românului, “vom trăi şi vom vedea”.
Vă mulţumim anticipat pentru intervenţiile voastre, indiferent cât de dure vor fi.

Autori: Alexandru Boris Coşciug şi George Valeriu Coşciug

N.Red. Am avut serioase dubii cu privire la publicarea acestui material, care avansează niște ipoteze de-a dreptul bizare. Vom reveni cu publicarea unui articol care să demonteze punct cu punct afirmatiile făcute aici.