Zinaida Grecianîi candidată la președinția Republicii Moldova

Uncategorized

Zinaida Grecianîi candidată la președinția Republicii Moldova

Premierul în exercițiu al Republicii Moldova, Zinaida Grecianîi, a fost desemnată de Partidul Comuniștilor (PCRM) candidată în alegerile prezidențiale menite a-i găsi un succesor președintelui Vladimir Voronin ale cărui termen a expirat și care după două mamndate în funcție nu mai poate fi reales.

Parlamentul trebuie să aleagă noul șef al statului cu o majoritate de 3/5 adică 61 de voturi din totalul din 101, în condițiile în care PCRM dispune de 60 de mandate, iar opoziția, formată din Partidul Liberal (PL), Partidul Liberal Democrat (PLDM) și Alianța Moldova Noastră (AMN) a promis să boicoteze alegerea în semn de protest față de ceea ce consideră falsificarea scrutinului parlamentar din 5 aprilie.

Zinaida Grecianîi a fost propusă în detrimentul lui Marian Lupu, fost președinte al Parlamentului și considerat favorit la succesiunea lui Vladimir Voronin în fruntea statului, care acum ar viza funcția de prim ministru.

Actualul premier a avut o ascensiune fulminantă, fiind numită în acest post de abia la 31 martie 2008, ea ocupând în prealabil, din anul 2002 funcția de ministru al finanțelor.

De profesie contabil, desfășurându-și activitatea la Briceni în nordul Republicii Moldova, doamna Grecianîi este născută la Tomsk, în Siberia, în 1956, probabil din părinți deportați de Stalin, dar actualul premier nu a comentat niciodată în public acest lucru.

Deși a susținut întotdeauna că este doar un tehnocrat, recent doamna Grecianîi a luat o poziție extrem de dură față de protestele din 7 – 8 aporilie de la Chișinău împotriva rezultatului alegerilor.

„Organizatorii celei mai mari crime din istoria Republicii Moldova planifică pentru mâine şi duminică să folosească din nou copiii pentru a devasta şi alte edificii ale statului de data aceasta. Dacă acest lucru va fi admis de noi toţi, jertfele umane vor fi
foarte greu de evitat. Poliţia va folosi toate mijloacele necesare pentru apărarea
constituţionalităţii Republicii Moldova, inclusiv armele”, – declara doamna Greceanîi la 9 aprilie.

Analistul politic Oazu Nantoi consideră că această desemnare este o manevră a lui Vladimir Voronin, ales președinte al Parlamentului, de a rămâne principalul deținător al puterii.

„El şi-a rezervat funcţia de preşedinte al Parlamentului şi de lider al PCRM. În asemenea situaţie, orice persoană care are o poziţie civică mai clară şi, eventual, ar putea fi susţinută de opoziţie şi de Occident, fiind aleasă în funcţia de Preşedinte, ar prezenta pericol pentru Vladimir Voronin. Oricât de influentă ar fi fracţiunea comuniştilor în Legislativ, competenţele Preşedintelui sunt destul de mari şi, probabil, în asemenea situaţie, fără să-mi doresc să o supăr pe doamna Greceanîi, ea a fost desemnată datorită faptului că, pe parcursul mai multor ani, a demonstrate loialitate faţă de Vladimir Voronin”, a afirmat Oazu Nantoi într-un comentariu publicat de agenția Imedia de la Chișinău.

În caz că Parlamentul nu reușește alegerea noului președinte, după trei tururi de scrutin el se dizolvă și se convoacă alegeri parlamentare repetate.

Dar deputatul PCRM Mark Tcaciuc a declarat că partidul deține nu numai un “vor de aur” pentru alegerea președintelor, ci două sau chiar trei din rândurile deputaților opoziției care a promis boicotarea scrutinului prezidențial.

Back To Top