Daca genocidul armean a fost adus la cunostinta opniei publice mondiale, desi reactiile au fost, din cate am constatat in sursele la care am avut acces, dezamagitoare, genocidul contra caldeenilor este si in prezent foarte putin cunoscut. Si se pare ca este reluat de acel asa zis Stat Islamic.

Iar dupa genocidele din Primul Razboi Mondial au urmat “politicidele” comuniste, la care reactiile contemporane au fost la fel de anemice. Toate au contrbuit la convingerea nazistilor germani ca genocidul a devenit intr-un anumit sens “banal” iar reactiile, daca vor exista, vor fi extrem de slabe. Si poate nu s-au inselat prea mult, cel putin pentru perioada razboiului.

[Red.: detalii despre genocidul caldeean, sau asiro-caldean v. http://en.wikipedia.org/wiki/Assyrian_genocide%5D

O semnatura pentru o victima. Pentru ca urmasii acesteia traiesc si printre noi.

https://secure.avaaz.org/en/petition/Governments_worldwide_UN_General_Assembly_Recognise_the_Armenian_Genocide/

The year 1925 was especially notable for pogroms against the Jews.. In the month of August of that year, the anti-Semitic leader A. C. Cuza visited the town and district.. In his inflammatory speeches throughout the district Cuza suggested to treat the Jews “ in the same manner as the Turks treated the Armenians”. The Christian population had the impression that the authorities were standing behind this policy, and the results were not long in coming. On Yom Kippur of that year a few students from the local high school threw stones at the windows of the synagogue. The worshippers responded in kind, and as a result the Christian League organized a meeting in the Great Churchyard. At the conclusion of the meeting, the inflamed mob ran to the homes of the Jews, looting and destroying everything on which they could lay their hands…

http://www.jewishgen.org/yizkor/pinkas_romania/rom1_00210.html

Ajungi să te întrebi “Ce au înţăles Armenii din drama lor din 1915-1917 ?”
sau Evreii din a lor din 1939-1945

“Everybody is somebody’s Jew. And today the Palestinians are the Jews of the Israelis.”
— Primo Levi, cited in A Hard Case: The Life and Death of Primo Levi; The New Yorker, 17 Jun 2002.

e vorba de virulentul anti-semit Prof.A.C. Cuza ?

–Antonescu a decis să exileze pe armeni în stepele îngheţate ale Transnistriei

greu de crezut povestea asta, guvernatorul Tranistriei, Gheorghe Alexianu (n.Alessian), era armean

120 de ani se împlinesc anul acesta de la naşterea lui Hagop Djololian SIRUNI.(amanunte privind biografia lui Siruni la adresa http://ro.wikipedia.org/wiki/H.Dj._Siruni) Vom lectura articole comemorative, poate vom asista şi la o adunare festivă. Cei puţini, mai atenţi, vor reţine că a scris mult, că era învăţat, că a suferit sub turci şi ruşi şi cam atât. Era un sursolog vor conchide doct alţii. Apoi ne vom vedea de treburile noastre.
Şi totuşi Siruni a însemnat mult mai mult pentru cei ce se numesc rumanahay. Fără să facă mult zgomot el a influenţat crucial destinele acestei comunităţi. Rămânând cu toate acestea Om în sensul dat de Rudyar Kipling acestui cuvânt (If).
Când şi-a început activitatea la poalele Carpaţilor, Siruni şi-a propus să înlocuiască eticheta de cizmari-cafegii de pe imaginea armenilor din România. A scos publicaţii în limba română, a organizat expoziţii, a scris lucrări şi articole a atras interesul lui Nicolae Iorga, a colaborat cu Zambaccian şi alţii şi a reuşit: armenii au început pe vremea aceia să fie priviţi cu respectul unui popor cu trecut cultural şi cu merite în istorie. O istorie care, a dovedit-o, se prelungea cu şase secole documentate pe meleagurile româneşti. Siruni nu a cerut să i se mulţumească pentru asta. A considerat de datoria sa să o facă.
Când, în timpul celui de al doilea război mondial, mareşalul Antonescu a decis să exileze pe armeni în stepele îngheţate ale Transnistriei, odată cu evreii şi ţiganii, Hagop Djololian Siruni nu s-a descurajat(*). El, însoţit de o delegaţie de notabili(**) armeni, s-a prezentat la Antonescu şi a pledat cauza armenilor. Siruni pe partea culturală—hrisovul lui Alexandru cel Bun, Asachi, Trancu-Iaşi, alte fapte istorice, cartea lui R. Kherumian despre originea rasială a armenilor apărută în traducere la Berlin şi apoi la Paris în 1941 şi la care a contribuit chiar Siruni, după cum reiese din prefaţa ei, etc, —iar ceilalţi au reamintit de ofiţerii armeni căzuţi pe frontul răsăritean, sumele donate pentru înzestrarea armatei, spitalul pentru răniţi din str.Coţofeni etc. Mareşalul s-a lăsat înduplecat şi a şters pe armeni de pe lista morţii. Mii de evrei şi romi şi-au lăsat oasele la Maribor, Treblinca, Sobi-bor sau Baby-Yar. Mii de armeni-ar fi însemnat toţi armenii din România. Astfel rumanahayi au scăpat de prilejul de a crăpa-muri de ger în stepele transnistriene. Siruni nu a cerut să i se mulţumească pentru asta. A considerat de datoria sa să o facă.(***)

Cele afirmate de autor sunt intarite cu câteva surse bibliografice:

*Iată o însemnare de-a lui Siruni din acea perioadă: “Ideea nebunească a lui Antonescu”: Armenii din Bucureşti sunt în alertă în aceste zile. A început să circule un zvon oribil făcând să tremure de groază tot oraşul. Se vorbeşte că guvernul a decis să exileze pe toţi armenii în lagăr. Zvonul capătă treptat consistenţă. Mulţi din conaţionali au fost deja convocaţi la secţiile de poliţie unde li s-a ordonat să fie pregătiţi de plecare. În câteva ore armenii sunt cuprinşi de groază şi năvălesc grupuri grupuri în curtea bisericii pentru a afla lucruri mai precise sau a căuta o soluţie.(…) Arh.Naţ.Fd.Siruni, Nr 696 pp.42-44.(l.arm.mss)
**După afirmaţiile, neverificate, ale unora, Biberian şi Papazian sau/şi Danielian.
Siruni pomeneşte în amintirile sale foarte succint acest episod, fără a da nume. Apărute în 1972, la Antilias, în timpul vieţii sale, era imprudent să dea numele unui Dro de exemplu, numele acestuia printre
armenii din România în acea epocă comunistă echivala cu cea de criminal de război. Chiar la persoana sa se referă tangenţial şi foarte prudent. Deşi mulţi oameni au fost la curent cu acest demers, ei au păstrat o tăcere precaută în epocă. Iată un fragment din acest pasaj …mareşalul Ion Antonescu (…) , nu se ştie din ce motiv nebunesc, a vrut să ducă pe toţi armenii din ţară într-un lagăr de concentrare (…) Ne-au fost necesare eforturi deosebite ca să îndepărtăm nenorocirea şi să anulăm această idee nefastă(…). Pentru a face pe placul mai marilor zilei am înfiinţat un spital pentru răniţi, ne-am dat de toţi pereţii să arătăm că suntem arieni, am aruncat câte un os în gura unor ziare, ca să nu se repeadă asupra elementului armean etc. Dacă trăia Iorga aceste ziare ar mai fi îndrăznit să ne strige în faţă: -Căraţi-vă la Erzerum!…?

***Aceste informaţii reapar în volumul întitulat HAGOP SIRUNI, NOTE AUTOBIOGRAFICE, apărut în limba armeană la Erevan, 2006, prin grija nepoţilor săi de frate, la editura Sarkis Hacenţ, unde la pp. 238-239, găsim rândurile următoare: În ianuarie 1941 întreaga armenime din România a fost zguduită, pentru un moment. Mareşalul Antonescu, care era în acel timp conducătorul ţării, cine ştie din ce motiv, a luat decizia să trimeată într-un lagăr de concentrare pe toţi armenii, şi asta brusc şi în mare grabă. Întreaga comunitate a fost zguduită, şi a început să bată la toate uşile. Să găsească prieteni, apărători. Dar vai! Iorga nu mai era ca să calmeze pe acest mareşal fanatic, şi pe căţeluşul său Mihai Antonescu care îşi aţâţa şeful. S-au stîrnit desigur prietenii noştri, şi în primul rînd cele mai de vază figuri a vechii armenimi, pentru a revoca acest ordin idiot dar plin de cruzime. Presiunile şi-au avut rolul lor. Antonescu a cedat până la urmă.
Cu acest prilej a avut un rol decisiv şi intervenţia lui Cuza (A.C.Cuza, n.n.), pe care îl alesesem ca Preşedinte de onoare a Fundaţiei Culturale Armene, împreună cu regretatul Iorga, şi la ale cărui sentimente filoarmene ne-am dus să facem apel împreună cu Kevork Hagi Artinian şi Artaşes Tomasian

Desigur, ce am vrut să subliniez e dificultatea subiectului. Nu e ceva aşa de simplu şi evident cum încercă să sugereze L.Z. Herscovici, că Turcia doar trebuie “sa renunte la negationismul continuu in acest sens”.

Foarte frumos, oricine are dreptul să-și schimbe opiniile cu trecerea anilor, asta tot nu înseamnă că opiniile lui Bernard Lewis reprezintă un adevăr imuabil.