caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Social



 

Mihai Neamţu – devieri fasciste în discursul public din poziţii publice

de (1-5-2011)

O prietenă îmi semnalează apariţia următorului mesaj pe pagina personală de facebook a domnului Mihai Neamţu, director ştiinţific al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc:

„Am vazut si eu afisele din Romania lansate in Saptamina Patimilor despre ‘normalitatea homosexualitatii’ in care, paradoxal, imaginea unui copil e folosita. Doua observatii: 1. Homosexualii nu pot face copii, dar le utilizeaza imaginea. 2. Reclama la sexualitate seamana cu o reclama la un tip de dieta, medicament, tigari ori parfum. Separatia corp-suflet e completa”

Am depăşit şocul provocat de această deversare de ură şi ignoranţă intelectuală de tip fascist a domnului Neamţu, care bineînţeles este comună multor cetăţeni ai acestei ţări, însă nu pot să rămân indiferentă.

“Şocantul” afiş apărut în perioada pe care ortodocşii majoritari au impus-o în spaţiul public drept săptămâna patimilor, este o campanie care militează pentru toleranţă.  Concept abstract în practică pentru mulţi buni creştini, dar cu sensuri deosebit de profunde în teorie.

În teoriile publicităţii din anii 1960 până în prezent imaginea copilului este considerată a avea un impact mult mai mare asupra consumatorilor, care se simt sensibilizaţi de atributele cu care o asociază. Aşadar, strict publicitar prezenţa copilului în acel panou este justificată. Legal, dacă părinţii copilului au fost de acord să fie folosită fotografia în cauză; ceea ce mai mult decât probabil s-a şi întâmplat, de asemenea critica altora este nejustificată. Din punct de vedere etic apare o problema, dar tocmai acesta este subiectul campaniei. Problema este toleranţa. Suntem capabili să acceptăm că unii oameni se nasc homosexuali? Urmărind ecourile pe care campania le-a avut în presă sau în alte medii informale, observ că se înclină spre o lipsă gravă a capacităţii de înţelegere şi acceptare a celuilalt. Concluzia? În 2011 suntem o societate fundamentalist ortodoxă, grav intolerantă şi îndobitocită cu un discurs pe care îl considerăm moral fără să luăm în calcul că afectează oameni. Pentru că înainte de toate, homosexualii, transsexualii ş.a.m.d. sunt oameni!

Problema mesajului pe care l-am citat mai sus este mult mai gravă decât alte poziţii exprimate vehement împotriva acestui afiş. Pentru că, de această dată avem de-a face cu o persoană care ocupă o poziţie publică; Mihai Neamţu conduce departamentul de cercetare al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc. Cum să sper eu că acest institut reprezintă echitabil şi homosexualii, o categorie de cetăţeni ai României care au fost violent agresaţi în perioada comunistă. Crimele împotriva homosexualilor sunt mai puţin criticabile? În acest sens voi solicita sprijinul Asociaţiei Accept şi al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării pentru a cere printr-o scrisoare deschisă demisia acestui domn dintr-o funcţie a statului. Părerile dumnealui personale pot fi fasciste de acasă sau dintr-o companie privată. Statul român nu poate menţine pe banii cetăţenilor cercetători care lucrează contra lor!

Şi înainte să închei acest scurt text, aş vrea să mă întorc la mesajul postat de acest distins intelectual pe facebook: orientarea sexuală este o problemă personală a fiecăruia. Ghilimele folosite pentru a-şi arăta făţiş dezacordul faţă de homosexualitate indică o foarte proastă înţelegere. Recomand un banal manual editat de Asociaţia Accept: „Orientarea sexuală. Ghid introductiv”, Bucureşti 2010. Apoi remarca hilară “homosexualii nu pot face copii, dar se folosesc de imaginea lor”… ei bine domnule Neamţu, dacă până la 33 de ani nu aţi aflat şi homosexualii au acelaşi parcurs biologic ca noi toţi. Adică se nasc mici de tot şi arată ca nişte copii! Mă întreb domnule Neamţu, dacă aţi şti că acel copil peste 20 de ani va fi homosexual ce aţi face astăzi cu el?

N.B. Facebook este o reţea publică de socializare. De aceea invit toţi cititorii toleranţi să-l raporteze pe domnul Mihai Neamţu pentru „hate speach”.

Ecouri

Nu se mai post posta ecouri.

 
Citește articolul precedent:
Ochiul Tainelor

Mă înalţ ca un nor Către turla în care veghează Ochiul Tainelor.

Închide
3.17.6.75