Partea proastă este cînd, știind toate acestea, mulți manipulează într-un anume sens asemenea realități. În România, idealizarea acelei perioade a avut loc, parțial, și înainte de 1990, pentru a sublinia faptul că anii răi din perioada comunistă se datorează (exclusiv) rușilor, punîndu-se în contrast cu perioada interbelică, nerusificată. Sigur, nu era neadevărată o asemenea interpretare, numai că nu era adevărul întreg.

Din 1990, idealizarea acelei perioade a avut alt scop, acela de a încerca o revenire la normalitate, la o situație idealizată din trecut. E, cum spuneam, firească o asemenea abordare. Nu este, din păcate, și întru totul reală.

Mai putem invoca și alte exemple, de exemplu eroizarea lui Antonescu, și ea cu motivațiile sale – ca erou anticomunist, nu ca cel care a luptat împotriva Puterilor Aliate, ca cel care declarase război Statelor Unite. Mulți români habar nu aveau de acest detaliu, motiv pentru care, imediat după război, sperau în lozinca „vin americanii”. Bunicul dinspre mama era unul dintre aceștia și, văzînd că nu vin, s-a îmbolnăvit de ulcer și a murit la 61 de ani. Și acesta a fost un sfîrșit normal, ne-am bucurat cu toții că nu a făcut pușcărie, cum era pe cale să se întîmple.

“situația economică și financiară a anului 1938,” este in mare parte hiperbolizata. Se bazeaza pe fantezie si ignoranta. Cam toti isi inchipuie ca aurul ar mai fi circulat ca moneda. FALS!!! Aurul ca moneda a disparut din Europa in 1914, hai 16. Nu a mai reaparut. Mai rau, moneda de aur a disparut si din SUA prin 1930 (ca urmare a crizei). In anii 1930-33 Romania a fost silta sa faca multe imprumuturi numai ca sa isi poata plati functionarii.

Imprumutul suedez si ala de la ITT sunt doar cele mia celebre. D’aia canta Tanse “si cu asta ce-am facut?”. Industria romaneasca cea atat de cantata era in dezvoltare INSA p’a dreapta cam pricajita si avea nevoie de pretectia statului. A da, Malaxa producea locmotuve bune, intreprinderile lui Auschnit erau de un modernism socant, INSA fara protectia statului nu ar fi facut fata concurentei. Agrocultura romeasca nu stalucea la capitolul randament pe hectar ci era cam al coada clasamenteleor europene.

Este perfect adevarat ca 1938 a reprezentata varful economic al Romaniei inerbelice, INSA arata asa de bine doar daca comparam cu Romania de pana atunci… si ne uitam doar la Albania si Bulgaria (totusi randamentu la hectar bulgaresc era cevea mai mare). Cauta excelenta carte Romania si Europa. Acumularea decalajelor economice (1500-2010) a lui Bogadn Murgescu ca sa gesesti datele concrete.

A da. Inainate de 1973 petrolul nu aduceea chioar atat de multi bani tarilor producatoare…

@victor

“Ce rău sună […]”

Atunci, domnule Victor Sonea, aveţi o concepţie cu totul diferită de a mea în ce priveşte drepturile şi dreptatea.

Ce rău sună:

„Ca urmare a acestu fapt şi în virtutea dreptului său de proprietate şi a dreptului său la libertatea cuvântului, proprietarul este cel care hotărăşte suveran ce doreşte şi ce nu doreşte să fie publicat pe banii lui.”

Asta să fie menirea inițiativei meritorii ACUM?

Da, cred că „disfuncție” nu e termenul corect.

Subdimensionarea și supradimensionarea, birocrația, haosul administrativ sînt cauzele disfuncțiilor, nu disfuncțiile înseși, care sînt amorțeala, lîncezeala, cheltuielile mari și inutile sau cum vreți să interpretați toate acestea. Sigur, într-un sistem anchilozat și puternic disfuncțional, orice modificare este privită cu teamă, aș spune chiar cu spaimă, deoarece urnește din loc niște cutume, proaste, dar bine consolidate. La urma urmelor, de ce să modificăm ceva?

Într-un sistem bazat pe nepotisme, telefoane cu circuit închis, șmecherii pe ușa din dos, golănisme de înalt nivel, ce rost are să schimbăm toate astea? Deranjăm doar „buna” funcționare a sistemului. Se spune că avem cele mai mari cheltuieli/km de autostradă, pare record mondial, presupun că motivul e profund, nu? Nu pot verifica, prefer să-mi termin cartea încă în lucru.

În continuare, pe tema reformei ori pseudoreformei administrației, v-aș ruga să mutăm discuția la articolul meu, nu aici. Sigur, dacă o mai continuăm.

“nu, în textul articolului nu se neagă dreptul cuiva de a-şi susţine ideile, doar în context şi în intertextual”

Da, mă alătur şi eu nedumeririi d-lui Ivancu: puteţi să ilustraţi cu ceva citate cum se neagă în articol “dreptul cuiva de a-şi susţine ideile”?

@Victor Sonea: “‘o publicatie privata’ – nu este cumva o contradictie in termeni?”

ACUM este privată în sensul formei de proprietate: este proprietatea personală a cuiva. Nu este proprietate de stat sau “a întregului popor” 🙂

Ca urmare a acestu fapt şi în virtutea dreptului său de proprietate şi a dreptului său la libertatea cuvântului, proprietarul este cel care hotărăşte suveran ce doreşte şi ce nu doreşte să fie publicat pe banii lui.

Aceste punct fiind lămurit, puteţi să răspundeţi şi la întrebarea pe care v-am pus-o.

Scrieti: “nu, în textul articolului nu se neagă dreptul cuiva de a-și susține ideile, doar în context și în intertextual”.

Care context? Care “intertextual” (ma tem ca folositi termenul in mod eronat).

@Sorin Paliga

“puteți reformula dv. mai clar.”

Cu plăcere. Ce anume din ce am scris vă este neclar?

P.S.: nu, nu cred că exprimarea dv. este o problemă.