Mă refer la terminarea “jocului” Iranului cu SUA, prin care Iranul şi-a asigurat în era Obama liniştea în exterior şi mijloace suplimentare pentru finanţarea programului său de rachete balistice şi de înarmare nucleară, căreia nu i-a pus capăt (aşa cum au arătat documente iraniene obţinute de serviciile israeliene, citate de Trump). În plus, înţelegerea de colaborare prevedea mecanisme de control insuficiente, lucru pus în evidenţă chiar de documentele ce dezvăluie acţiunile subterfuge ale Iranului.

Continuă să existe, cei drept şi din păcate, sprijinitori ai înţelegerii de colaborare cu Iranul, precum UE şi UK (de Rusia şi China să nu mai vorbim). Acestor state le va fi însă greu să evite sancţiunile hotărâte ale SUA, pe cale de a fi decise pentru toţi cei care vor continua să aibă de-a face cu Iranul în domenii ce ating siguranţa naţională a SUA.

O altă iniţiativă a fost decizia mutării ambasadei americane de la Tel Aviv la Ierusalim, salutată călduros de guvernul israelian, şi care este încă o acţiune hotărâtă a preşedintelui Trump de a determina evoluţii pozitive în acea zonă dificilă şi periculoasă de decenii a planetei.