Controversa se referă la întrebarea dacă este acceptabil ca un stat civilizat să înşele duşmanul, şi prin aceasta lumea întreagă, pentru ca să obţină, să zicem, informaţii operative importante.

Unii consideră că „scopul scuză mijloacele” şi că, prin urmare pentru obţinerea rezultatului, adică pentru a stabili cine a fost comanditarul asasinatului dejucat şi eventual a altora, se poate, sau chiar trebuie să fie conduse operaţiuni speciale care ar implica nu numai înşelarea adversarului, ci şi a întregii lumi.

Alţii consideră că pentru această înscenare s-a plătit un preţ etic mult prea ridicat, care se va repercuta în mod grav asupra unor societăţii care se află şi aşa în plină confuzie a valorilor.

O atitudine intermediară constă în a spune că nu este desigur voie de minţit, dar dacă serviciile ucrainene vor putea furniza în cele din urmă dovezi convingătoare despre asasinatele planificate de serviciile secrete ruseşti, atunci ar fi permisibil.

În continuare articolul evaluează acest trei poziţii şi principiile etice care le stau la bază.

[După articolul „Două etici” de A. Illarionov (în limba rusă)]

Dacă există suficient interes pentru subiect (deci în funcţie de comentariile cititorilor) atunci voi continua cu extrase din articolul lui A. Illarionov.