Azi s-a aflat de exemplu că s-ar putea ca soluţionarea multor dosare să se fi produs într-un mod cu totul diferit faţă de cel imaginat iniţial, aceasta după dezvăluirea făcută de Procurorul şef-adjunct al DNA, Marius Iacob. El a făcut o afirmaţie cu adevărat surprinzătoare în cadrul proiectului de management cu care a candidat pentru postul de Procuror-Şef DNA (de altfel fără succes).

Marius Iacob face cunoscut că în momentul de față aproximativ 300 de judecători și procurori au dosare personale în lucru la DNA. Ar fi desigur mai mult decât interesant de aflat unde anume lucrează aceşti magistraţi şi ce sarcini au.

Afirmațiile făcute în document de Marius Iacob trezesc suspiciunea că mulţi judecători au soluționat dosarele primite de la DNA cu teama că riscă să fie antrenaţi ei înşişi în procese penale. Sursa. Nu este deci exclus ca independenţa justiţiei, mult discutată, să fi fost afectată de chiar justiţia însăşi, ceea ce ridică mari semne de întrebare cu privire la funcţionarea ei.

– între ce se spune și ce se gândeşte e o mare diferență. Nu aceeași diferență este între cum se acționează și cum se gândește. Studiind mai atent, am gasit dovezi (materiale cu imagini) despre cum și-a cumpărat locul în PSD Ms. Birchall. Concluzia de acum: nu mai cred nimic din ce spune;

– … și nu mă mai interesează nici măcar să analizez comportamentul acestei persoane;

– în fine, scopul meu nu a fost să demasc pe nimeni; am fost doar curios și naiv, cum am mai subliniat. D-na aceasta nu avea nici un motiv să nu răspundă unei întrebări simple, pe un ton civilizat, venită de la ACUM. Nerăspunzând însă, a dat răspunsul iar eu am tras concluziile și m-am documentat mai bine CINE este.

Ceea ce mă bucură în intervenția ta este că ești și tu convins că în România corupția este o problemă.

DE STAT aș adăuga eu, drept care nu ar trebui să lipsească din nici un document care privește guvernarea și guvernanţii. Dar lipsește pentru că majoritatea sunt ei înșiși corupţi.

Alte lucruri sunt discutabile, motiv pentru care voi încerca să le discut 🙂 , cât de succint cu putinţă.

Nu mi se pare relevantă o statistică bazată pe numărul de câte ori cuvântul “corupţie” a apărut în diverse documente. De exemplu în documentul PNL-ului „100 de măsuri liberale în completarea proiectelor prezentate de Dacian Cioloş prin Platforma România 100”, conţinând peste 3.000 de cuvinte, cuvântul respectiv nu apare nici o dată. Nu i-o iau în nume de rău, scopul său fiind cu totul altul.

Cred că este bine să ne referim la declaraţiile direct legate de subiectul “corupţie”, de exemplu la cea a fostului Ministru interimar al Justitiei, Ana Birchall, atunci când s-a întâlnit cu ambasadorul Statelor Unite in Romania si l-a asigurat ca Guvernul sustine neconditionat lupta impotriva coruptiei:

“Suntem ferm si pe deplin angajati in directia continuarii eforturilor de consolidare a justitiei din Romania, inclusiv in ce priveste legislatia in domeniu, precum si in privinta continuarii si intaririi luptei anticoruptie, a luptei impotriva crimei organizate, a traficului de persoane si a activitatilor teroriste”. Sursa.

> (…) aflând că nu sunt proprietarul firmei al cărei logo se află pe cartea mea de vizită, domnia-sa a binevoit să mă ignore imediat, deci efectiv nu am avut nici un dialog acolo.

Este vorba de d-na Birchall menţionată mai sus, la o recepţie la ambasada României, dânsa venind în calitate ei de viceprim ministru pentru parteneriatele strategice ale României. Având în vedere ampla ei experienţă “americană” (studii de vârf în SUA şi experienţa de lucru în companii americane), nu mă miră focalizarea acesteia pe eficienţă, în defavoarea obişnuitei politeţi diplomatice.

Cu privire la întrebarea pusă de Ştefan:

În calitatea dv. de Viceprim-ministru pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României, este vreodată (sau poate de fiecare dată?) nevoie să asigurați interlocutorii dv. de faptul că în România corupţia nu este o problemă? Dacă da, ce argumente oferiți în acest sens?

Întrebarea mi se pare neclară. I se cere d-nei Birchall să ofere argumente în sensul că, pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României, este câteodată sau de fiecare dată nevoie să asigure interlocutorii ei de faptul că în România corupţia nu este o problemă. Adică să le spună tuturor ceva ce se ştie că nu este adevărat.

O întrebare la obiect ar fi sunat astfel: “Este corupţia din România un impediment pentru dezvoltarea partenariatelor strategice (sau a relaţiilor economice, sau altceva)?”. Răspunsul la ea, pe baza experienţei mele, este că depinde în ce te bagi, adică de cine este în acea piaţă şi cum a ajuns acolo. Dar aceasta bănuiesc că ştiai…

> (…) am văzut cu stupoare cum președintele Trump refuză să răspundă unei întrebări venite de la un jurnalist afiliat cu CNN, (…)

Când cineva este sigur că acoperirea spuselor sale va fi negativă sau tendenţioasă, el este îndreptăţit să procedeze după cum consideră că este mai bine pentru misiunea lui. Preşedintele Trump nu are nici o obligaţie faţă de nici un grup de presă, ci doar faţă de poporul american. Mijloacele moderne gen Tweeter îi permit să ajungă la concetăţenii în mod nemijlocit, iar majoritatea presei le preia oricum aşa cum sunt, adică scurte şi concise. Este o metodă eficientă să “cut the crap”.

> Păi neicușorule, d-na asta Birchall este şi pesedistă pe deasupra.

Mă întreb de ce să doreşti în acest caz să intri în relaţii cu cineva care este a priori o reprezentantă a ciumei roşii, hoţilor, penalilor şi corupţilor şi să aştepţi răspunsuri de la ea la întrebările puse?

> Întrebând-o despre corupţie, adică despre ceva care pentru partidul majoritar din România nu există, am devenit automat duşmani, iar întrebări de la presa duşmană – vezi „modelul” Trump – nu se iau!

Eu nu cred că ai devenit duşmanul ei. Că d-na Birchall nu a răspuns revistei ACUM nu trebuie să-i fie luat în nume de rău, fiind vorba poate de precauţia unui ministru de a nu fi publicat şi interpetat în reviste care îi sunt, de presupus, total necunoscute. Este de asemeni de presupus că ea se focalizează pe sarcinile ei prioritare, iar relaţiile cu presa de pretutindeni nu fac parte dintre ele.

> Îmi doresc un întârziat „bun venit” în partidul celor care luptă împotriva corupţiei, minciunii, xenofobiei sub orice formă, discriminărilor sub orice formă, a prostiei cu ţâfnă şi a tupeului.

Nu cred că ai fost vreodată în afara acestui partid, deci cele de mai sus nu au schimbat în fapt ceva esenţial. De altfel şi eu fac parte din acelaşi partid, unul care în România de azi nu există.