La uzbecii, printre care am trăit vreo 3-4 ani, asezati in jurul unui berbec fript, se considera hoția măruntă o artă, și se lăudau între ei dacă au reușit să șterpelească ceva – în piața publică. Dar hoția “mare” era aspru pedepsită !

Marimea riscului depinde de la cine furi ! Cei care agonisesc ceva prin hotie, ca si cei care muncesc din greu, o apără mai abitir decât apărarea unui tezaur al celor foarte bogați.

Credeți-mă ! Am trecut prin astea (între 11-15 an) – fără îndemânare, imaginație și… picioare iuți, nu ai nicio șansa !!

Dar furturile mari din România “post-revoluționară?”, nu sunt hoții, sunt jafuri și tâlharii.

> Paradoxul situației nu par să-l sesizeze nicicum acești socialiști înfocați care susțin că nici vorbă să avem o problemă cu munca în țara noastră. Doar cu hoția!

Eu am avut impresia până acum că socialiştii sunt cei care sunt „sensibili” la acuzaţiile de hoţie, ei fiind de regulă principalii acuzaţi.

> Ca și cum munca și hoția n-ar fi antagonice, nu s-ar implica una pe cealaltă.

Eu aş zice că hoţia este un fenomen parazitar, cei care o practică trăind de pe urma muncii altora.

> Bref, totul a plecat de la un reportaj ProTV (…) despre faptul că e toamna, că recolta stă pe câmp și că n-are cine să o culeagă, asta deși în România sunt 4,3 milioane de persoane care trăiesc din indemnizații și alocații.

De aici pornesc contradicţiile autorului care pot fi trasate până la sursa folosită de dânsul. Din ea aflăm că: „Daca scadem studentii si pensionarii, rezulta 4,3 milioane de persoane. Dar in acest numar sunt incluse si persoanele plecate in afara tarii. (aprox 3,5 milioane oficial, peste 4 milioane neoficial)”.

Este uşor de văzut că or fi ele 4,3 milioane de persoane care ar trăi din pomana statului, dar de fapt ele cuprind în mare persoanele care au emigrat din România şi în concluzie mulţimea de referinţă este de fapt vidă. Pare absurd, şi chiar este.

Să vedem atunci ce spune o altă sursă şi anume un articol din 2017 (deci recent) din Ziarul Financiar, intitulat „„Mitul destrămat al “asistaţilor sociali”. Romania are 6,5 milioane de beneficiari de asistenţă socială, dar mai mult de jumătate dintre aceştia sunt copii sau mame », articol scris de d-na Adelina Mihai.

Statisticile arată că mai puţin de 250.000 de persoane la nivel naţional sunt beneficiarii venitului minim garantat, aceasta fiind categoria cel mai frecvent menţionată din randul asistaţilor social, (…). Însă sumele cheltuite cu această categorie de asistaţi nu sunt foarte mari. În 2015, spre exemplu, o familie din Romania care s-a încadrat în categoria beneficiarilor de venit minim garantat a primit, în medie, un venit de 230 de lei pe lună. Sursa.

Deci nici vorbă de 4 milioane de asistaţi, dar nici chiar de zero! Ciudat este că din reportajul de la ProTV aflăm că: « Omul le promite cazare, o masă caldă şi două mii de lei lunar în mână, dar tot nu are succes », adică nu are succes la asistaţii care au un venit de cam 10 ori mai mic, dar se cramponează de el şi nu vor să muncească.

O ofertă de 10 ori mai mare este ceva impresionant, iar dacă asistaţii nu se lasă « tentaţi », atunci trebuie să existe motive despre care dl. Guran nu vorbeşte, lucru regretabil. Doar ca ipoteze, ar putea fi vorba despre persoane incapabile de muncă, sau de unele care preferă să lucreze la negru… Dar atunci ar exista o corelaţie între prezenţa în abundenţă a muncii şi ascensiunea hoţiei, contrar titlului, ceea ce poate duce la concluzia că aceste fenomene nu sunt deloc corelate.

> (…) pe măsură ce educația muncii se diluează devenim o țară de hoți. E atât de simplu! Cauză-efect!

Mă îndoiesc că educaţia legată de dorinţa de muncă se formează în procesul muncii. Pentru ca să fii educat în acest proces, trebuie să faci deja parte din el, dar dacă ai fost învăţat că este mai bine, mai uşor, etc. să nu munceşti, nu vei ajunge niciodată în acest proces într-o societate liberă. Sarcina de a-şi educa copiii în spiritul muncii le revine părinţilor, iar de succesul educaţiei lor vor depinde şi pensiile pe care le vor primi.

> Tot ceea ce vreau și singurul lucru pentru care am militat întotdeauna a fost o politică de încurajare a muncii. Printr-o taxare mai prietenoasă, prin investiții (inclusiv publice) care să creeze locuri de muncă mai bine plătite.

Aici ar trebui analizată taxarea şi vedea dacă a devenit deja mai prietenoasă. Guvernul actual este compus nu numai din socialişti, ci şi din liberali, iar reduceri de taxe au avut loc, de exemplu a TVA-ului.

Investiţiile publice prezintă bine cunoscuta problemă că funcţionarii statului nu au de unde să ştie în ce merită să fie investit, şi nici nu le pasă prea mult, nefiind banii lor. Deci politica zisă de „încurajare a muncii” este una cu cântec.

> (…) eu am atras atenția asupra unei evoluții – mai sunt doar 3,8 milioane de români productivi, inclusiv cei din companii de stat.

Cine a citit de exemplu articolul meu publicat pe ACUM ştie cât de productive sunt marile companii de stat, aşa că nu înţeleg amalgamul făcut de specialistul în economie dl. Guran. Rezultă cu sunt de fapt şi mai puţini de 3,8 milioane de cetăţeni productivi.

> Mai departe, orbul respectiv nu sezisează nici cauza migrației, dar nici corelația evidentă între faptul că munca este cea mai impozitată activitate în România și faptul că România este condusă de niște infractori.

Aici este de fapt partea centrală a mesajului d-lui „economist” Moise Guran, adică răfuielile sale politice. D-le Guran, dv. chiar nu vedeţi că a amesteca lucrurile, a trage concluzii dubioase dintr-un material ce se contrazice, a ignora alte date şi a-i declara pe toţi cei care conduc România de azi „infractori” vă reduce mult credibilitatea? De altfel, cu atât mai bine astfel.

Aici e buba României !

Nu se muncește ! Majoritatea celor capabili de munc ,se întrec în șmecheria de a nu munci, dar de a “primi” de la stat !

Paradoxul este că în aceiași categorie de amatori, de a “primi” fără să muncească, se încadrează majoritatea celor deja angajați la stat !

Excesul de lucrători în administrația publică este o dovadă indirectă a corupției generalizate, prin “nepotismul” practicat la scară largă nationala, aproape oficializată !

În Onești, la 62.000 de locuitori avem 700 de angajați la Primărie!

La București totalul celor din administrație este de 8000 la sectoare + 883 la Primăria Generală = 8883 de salariați

La Tg. Mures – 1273.(v. https://pressone.ro/cati-angajati-au-primăriile-marilor-orase-din-românia/ ).

Nu pare mult, pentru că nu percepem cifrele mari. Dar dacă te uiți la imaginea care precede articolul de la sit-ul de mai sus – te îngrozești când vezi ce înseamnă 1300 de salariați ai Primăriei din Iași, la un miting de protest organizat de sindicatul Primăriei.

Ce viitor poate avea o țară în care 3 milioane de salariați întrețin 15 milioane de oameni, dintre care indirect – prin asistența socială și pensii – peste 4 milioane !!

Înțeleg “politicienii” noștri unde am ajuns din cauza lor ?

Știu măcar 10% dintre ei-ce înseamnă “strategie de dezvoltare” într-un domeniu dat? Toți sunt analfabeți în economia de stat, dar știu bine ce înseamnă propria lor strategie de îmbogățire pe seama muncii celor 3 milioane de salariați, și pe seama averii naționale.

Eu i-aș numi: “comun”-iști în ale furatului de la stat.

Pe ăștia îi avem și, ce este mai rău, nu avem pe alții – mai puțin “hoți” pe care să-i votăm !