Comments on: FUNDAȚIA SPIELBERG – 1. Atât de puțini rămași…

By: Angela Demusca

Angela Demusca — Wed, 27 Jan 2016 15:18:57 +0000

Da, este o munca uriasa ca sa aduni marturiile supravietuitorilo Holocaustului ca adevarul sa iasa la iveala asa cum a fost.

Cunosc insa o familie de evrei care a trait in Ardealul romanesc si care nu au parasit tara niciun moment. Sa nu credeti ca lor le-a fost mai usor. Cel mai mare dusman era frica. Au fost salvati de mama sotului meu care la acea vreme se numea Letitia Onisor. Dupa casatorie a luat numele sotului sau, Demusca.

Aceasta familie de evrei se numea Candel David, sotia sa Roza si cei doi copii Max si Herman. Aceasta familie a stat ascunsa timp de sase luni intr-o capita de fan, amenajata in asa fel incat sa poata locui patru persoane. Poveste este emotionanta, cu multe intamplari incredibile.

Pentru curajul sau si a familiei sale, Letitia Demusca, Ioana Onisor, Ana Craciun, Victor Onisor, Lazor Onisor (mama, sora si fratii Letitiei) au primit Diploma de Onoare “Drepti ai Popoarelor”

Consider ca nu se face prea mult in aceasta privina si ma refer ca nu se spun prea multe despre aceasta tragedie a Poporului Evreu si nu numai. Televiziunile romanesti, una sau doua, amintesc in treacat in cuvinte putine despre Comemorarea Holocaustului. Celelalte posturi tv. tac. Sper ca pe viitor acest subiect dureros sa fie luat in discutie mai des.

Cu stima
Angela Demusca

By: fernand

fernand — Tue, 30 Nov -0001 00:00:00 +0000

gasesc articolul foarte interesant… multi romani ar avea ceva de invatat.

By: Renata G.

Renata G. — Tue, 30 Nov -0001 00:00:00 +0000

L-am citit si in Jurnalul Saptaminal, Tel Aviv cu citeva luni in urma… Cred ca trebuie mentionat unde a mai aparut articolul chiar de autor. E important sa existe o corectitudine in reluari de articole tiparite sau aparute pe internet. Mentionez ca e un articol interesant.

By: Vlad Solomon

Vlad Solomon — Tue, 30 Nov -0001 00:00:00 +0000

Chiar daca a aparut initial in Jurnalul Saptaminii, acum citeva luni ( nu in Jurnalul Saptamanal, asa cum il numeste ” Renata G”, ), eu sint colaborator extern voluntar la Jurnalul Saptaminii, chiar daca am pagina mea ( rubrica Oameni, locuri, evenimente), toate textele imi apartin mie ( nu ziarului), am libertatea deplina sa le trimit unde cred de cuviinta, iar Jurnalul Saptaminii, care nu are site internet, nu are nici o pretentie sa-i amintesc numele, oriunde public un articol conceput de mine, chiar daca a fost gazduit si in paginile lui. Asadar drepturile de autor imi apartin.

By: Andrea

Andrea — Tue, 30 Nov -0001 00:00:00 +0000

Interesant articol, dovedind ca cei care au facut parte din echipa de reporteri, au trait cu sufletul la gura povestea celui care isi relata amintirile din Infern.

In 5 decembrie a.c. am realizat un interviu cu doamna Rachel, domiciliata in Brasov. A fost eliberata la infirmeria din Auschwitz, in 27 ianuarie 1945. Avea 16 ani si 30 de kilograme. In vara lui 1945 cand a revenit in Transilvania, s-a dus la primaria din Miercurea Ciuc, de unde o deportasera, pentru a obtine un certificat de nastere. In arhiva primariei nu mai era niciun act care sa ateste prezenta ( de veacuri) a evreilor in acel oras… I s-a eliberat certificatul de nastere, pe baza declaratiilor martorilor…

Peste ani, dintr-o eroare de organizare, avea sa fie omisa de programul Fundatiei Spielberg. Marturia ei fragmentara va fi inclusa, abia in ianuarie 2009, intr-o emisiune difuzata pe TVR3.

Si nu e singurul caz… De-a lungul anilor am mai intalnit suoravietuitori uitati…Unii si-au asternut pe hartie amintirile si zac nepublicate…Acum 10 ani, se spunea ca suntem in ceasul al 12-lea pentru culegerea memoriilor. Cred ca actiunea ar trebui continuata. Articolul lui Vlad Solomon e un argument pentru asta.