abia acum îmi dau seama
pe lângă tine
sânii mei obişnuiau să danseze goi
prin alte anotimpuri – în umbra cărora
mirosea vremelnic a primăvară

– ai uitat –
cum ne fumam ţigările dimineaţa
când te căutam în cafea
îţi spuneam că aş vrea să te întâlnesc
acolo unde plouă cuminte şi putem respira în zăpezi

– înăuntrul meu –
amintirile încep să-mi vorbească
– de foarte de sus –
despre femeia în flăcări
pe care ai iubit-o cândva
şi lacrimile o iau uşor la vale

câtă suferinţă!

în semiîntuneric
între aici şi acum
între gândurile care mă frământă şi
firea sensibilă a firii feminine
există răbdarea acestei poezii

muzica ei
aproape maladivă îşi
asumă tragismul traficului de cuvinte
fără stăpân fără inhibiţii fără sevă…

la marginea ei sunt eu
cea care m-am născut singură
m-am ridicat discret şi
am pus întrebări de genul \”ştie cineva!\”
şi cum nimeni nu ştia
am spus

şi bunica era fenomenală!

şi!
îmi răspunde poezia.
tu n-ai izbutit nici măcar să te îmbeţi

când vei înţelege
mi-ar plăcea să-mi scrii

ştii !
e important să vrei să mă cunoşti
de fapt
tu eşti doar un fragment din mine
te-am smuls într-o zi şi ţi-am spus
păstrează-mă vie-n ziua facerii mele
ai gîndit asta în nenumărate feluri
ai încercat o înlănţuire de cuvinte care se succed vocilor noastre
aşa cum vor
tu ştii asta
o trăim diferit şi totuşi la fel de spectaculos
îmi amintesc foarte bine
de fapt
ne amintim împreună simţim
posibilele efecte pe termen lung
sau scurt
vezi!
încă o dată sunt oarbă
şi nu văd liniştea
prin alte locuri
este ideală.

să ştii de ce scrii
e la fel de important ca faptul că vrei să înţelegi
timpul
e pe moarte şi nu ne mai ajunge aproape deloc
tu ştii
pentru că te clatini anapoda şi revii spăşit
de fiecare dată
cînd plîng
tu nu uiţi să zîmbeşti şi să tragi apa peste pietre
şi ea trece şi ele rămîn
în locul viran dintre noi doi
acolo
ne scriem viitorul
împreună
deodată
şi foarte încet
acolo
oamenii vor avea ocazia
să ne viziteze
într-o zi
tu ştii…

într-un moment de luciditate
fiecare gând devine tortură psihometrică
în care îmi ucid treptat fobiile şi
toate durerile de inimă mor
amintindu-mi de mine
la început
m-am arătat lumii sub formă de înger
uşor uimită
lumea şi-a desfăcut braţele şi m-a primit
între sânii ei
se cuibăreşte mereu un copil
pentru tine
a murit Hristos
a plâns din greşeală
peste versurile mele
şi tu dormi
prins de-mbrăţişarea lor

sub formă de carte m-am împărtăşit
pentru tine
am trimis solie îngerului nenăscut
să scrie poezie în următoarea viaţă
nimic mai fals nimic mai adevărat

o, cheamă toţi sfinţii pe numele lor de botez şi alţi dumnezei ciudaţi
ce vor să respire albul versurilor mele
apoi sufletului meu
pune-i o glugă pe cap.

în piaţă mi-a luat 10 minute să cumpăr un kil de cartofi
altfel
m-aş fi dus dracului şi eu