Problema însă e alta – campionatul ăsta mondial se întâmplă odată la 4 ani… ți se lungesc urechile până vine… și când, în sfârșit vine, noi românii nu suntem acolo ! adică că să zic așa… sunt sinistrat pe o insula, întreb în dreapta și în stângă când aș putea să plec cu prima cursa… și mi se spune că următorul vapor ce va face stație aici vine exact peste o luna… ei bine în acea zi și la acea ora când eu trebuia să fiu acolo (după o întreagă luna de așteptare), să urc la bordul vasului – nu sunt, și vaporul pleacă fără mine…!!!

Oricât m-ar fi înjurat și mi-ar fi făcut semnele acelea cu mâna la cap oamenii, le-aș fi meritat pe toate și încă ar fi fost prea puțin pentru a evalua o asemenea neghiobie !

Deși e sportul național nr.1, “sportul rege” în România, fotbalul este sportul cu performanțele cele mai slabe, până aproape de inexistente; parcă mai rău ca niciodată. Se rușinează cineva? – poate doar noi, suporterii – noi cei care ne-am tăbăcit de atâtea dezamăgiri că ni s-a făcut milă de noi înșine și ne-am lăsat păgubași: stadioanele sunt goale iar forurile de resort dau mii de bilete gratuite numai să vină cineva la stadion măcar de ochii lumii.

Se joacă tare la Moscova… pe “viață și pe moarte” cum se zice prin basme… jocul nu e întotdeauna un spectacol… e dur, aspru, bărbătesc… multe faulturi, căderi, accidentări, dar cei căzuți se ridică și continuă lupta… spiritul lui “die hard” e pretutindeni ! Suntem aici să câștigăm – să marcăm goluri nu să dăm frumos în poză – pare a spune fiecare echipa – și prin ea fiecare țară ! Nimic altceva nu contează și dacă conceptul de “patriotism” ne pare ceva greu de definit în cuvinte, amintiți-vă de fețele jucătorilor care plâng după fiecare înfrângere – și iată “patriotismul” în stare pură.

Fotbalul în România că și pretutindeni, nu mai este un sport practicat de amatori-ci o profesie, este muncă lor, a fotbaliștilor – și se măsoară prin performanță. Fotbalul se joacă pe goluri, iar unii dintre băieți nu nimeresc nici măcar poarta – (poate să cerem Federației să o mărească).

Am mai spus-o și altădată – adevărații fotbaliști, cei care sunt înclinați pentru acest sport sunt rari – și numai aceia trebuie selectați care demonstrează un continuu progres și obțin rezultate – evoluția fiecărui jucător fiind urmărită îndeaproape, evaluată cu mijloace de măsură electronice, iar pentru calificare la echipa națională baremuri minime ar trebui impuse.

Da, viață unui fotbalist e dura, pare mai degrabă o viață de cazarmă plină de privațiuni – dar numai așa se poate obține disciplină mintală și fizică care să aducă rezultate.

Fotbalul românesc trebuie în întregime, la toate nivelurile, regândit, pornit totul de la zero, dar mai ales și în primul rând, trebuie schimbată mentalitatea că el fotbalul este un mijloc de îmbogățire ! Căci până acum așa a fost și azi suntem unde suntem ! Altfel, stimați domni, și dată viitoare vaporul va pleca tot fără domniile voastre !

Ion Nedelescu, 6 iulie 2018

Mai acum vreo şase zile F.C. Viitorul, campioana României, pierdea şi ea, drăgălaşa, la un scor ruşinos în faţa lui Red Bull Salzburg în Liga Europeană… Şi eu care credeam că austriecii nu se pricep decât la valsuri! Ei aş! Fii serios nene!

Dar nu despre asta e vorba, astea sunt deja banalităţi.

Ce nu înţeleg eu este cum se manipulează atâția bani în fotbalul românesc din moment ce rezultatele sunt atât de slabe?! Cine da doi bani pe aceşti aşa zişi jucători, şi cine sunt ei, jucătorii ăştia, de fapt?! Ceea ce nu se înţelege este că adevăraţii jucători de fotbal sunt oameni rari, puţini ca şi actorii, sau orice alt slujitor al artei sau al culturii. Nu oricine pictează, cântă sau e Nadia Comăneci… Căci a fi sportiv bun într-un sport cere mult talent, o gândire rapidă, multă creativitate şi bineînţeles o condiţie fizică pe care omul de rând nu o are.

A face o echipa de fotbal care să funcţioneze bine la un meci este similar cu pregătirea minuţioasă a unei piese de teatru pentru o premieră: îţi trebuie o echipa de actori buni, ba foarte buni, fiecare din ei separat să fie o valoare în domeniu.

Antrenorul este neîndoielnic regizorul care pregăteşte pe ansamblu piesa, jocul actorilor – în cazul de faţă al jucătorilor!

În realitate aceşti jucători sunt copiii pe care unii părinţi sau alţi voitori de bine îi aduc de mici la fotbal… că şcoală nu le place şi nici altceva nu le place, aşa că fotbalul e un loc unde nu e de muncă, sunt bani mulţi, iar la grămadă nu te vede nimeni dacă poţi face ceva sau nu! Trece anul şi unii din aceşti aşa zişi jucători nu marchează nici un gol… ba unii numără pe degetele de la o mână câte şuturi au tras şi au nimerit măcar cadrul porţii.

Şi apoi, chiar dacă stai pe banca de rezerve şi nu joci, ce dacă? Cu atât mai bine, banii tot i-ai luat! Bani fără muncă! Şi încă ce banii nenicule!

Avem prea mulţi jucători de fotbal buni la nimic, prea mulţi antrenori şi prea mulţi de “nenea nimeni” care mănâncă o pâine foarte albă de pe urmă fotbalului fără să producă nimic. Bani grei se plimbă de la unii la alţii din buzunarul naivilor care îşi dau ultimul ban că să meargă să vadă un meci!

Şi acum iubiţi jucători, veniţi dragă să va luaţi îngheţată pe băţ că altceva nu meritaţi!

Despre autor:

Născut în 1951 la Bucureşti. Între 1970 şi 1974 este student la Facultatea de Filologie a Universităţii Bucureşti, pe care o absolvă cu o teza asupra creaţiei literare a lui Emil Botta, sub îndrumarea profesorului Ovid S. Crohmălniceanu. Este căsătorit cu Gabriela Nedelescu.
   Debut literar în Decembrie 1988 în periodice şi reviste de cultură din America precum Curierul Internaţional şi Origini-Romanian Roots editor Gabriel Stănescu. Prima plachetă de versuri: Trăiri viitoare, publicată de editura Criterion Publishing, Norcross, Georgia, USA, sub îngrijirea lui Gabriel Stănescu, cuvînt introductiv – Constantin Eretescu, 2003.
   Un nou volum de versuri – Poeme domino, ediţie bilingvă română-engleză, apare în 2008 tot la editura Criterion Publishing sub îngrijirea aceluiaşi Gabriel Stănescu, conţine unele texte mai vechi plus în ciclu nou, cu o prefaţă a reputatului critic Horia Ion Groza.
   De curînd a reluat scrisul după o lungă perioada de inactivitate pe plan literar datorită unor condiţii adverse.

De poti sa fii atita de frumoasa

Din ce paduri cu frunza matasoasa

Ori din ce ape verzi te-ai intrupat

Cite greseli natura ni le lasa

Ce sir interminabil a sculptat

De la cel mai ‘nalt la cel incovoiat

Pin’ ce un chip c-al tau sa-i reuseasca

Si inca de un lucru ma mai mir

Minune e ori cum s-o mai numesc

Cum de-am avut noroc sa te-ntilnesc

Pe-acelasi corp ceresc cu tine sa respir…?

Cind ti se joaca-n par al serii cald zefir

Nu ma mai satur iar,mereu, sa te privesc…

Locul e tot mai strimt-ne lovim unii de altii
E greu in special pentru elefanti
Poezia e un sir de concluzii…niciodata insa
Nu ni se spune cum s-a ajuns la ele
(Intocmai…demonstratia lipseste…)

Lucrurile sint tot mai mici
Si totusi nu e loc…mai aruncati din ele
O balena de 40 de tone
S-a lovit de un yacht si si-a cerut scuze
Dar a fost prea tirziu…pentru yacht

Cum ziceam sintem prea inghesuiti
Si e tot mai cald…ghetari au inceput sa plinga…

Cere invoire
La Dumnezeire
De Craciun sa vii
Sa mergi la copii
Sa-i mai vezi odata
Ca ti-e dor de fata

Roaga-te la Domnul
C-auzii ca lasa
Mame ca si tine
Ca sa vina acasa
Acum de Craciun
Ca timpul e bun

Ieri ai plecat
Si-a trecut un veac
Vino, Mama, acasa
De Craciun la masa
Ca masa-i bogata
Si zapada-i data

C-am facut carare
De la munti la mare
Ca sa vii usor
Pe aripi de dor
Cu dorul sa vii
La noi la copii

Noapte de vraja
Noapte senina
E intuneric
Si totusi lumina
Cineva a spus
Acolo sus

Sa vina in lume
Mamele bune
Ca e loc destul
Ca sa fii satul
Nu dorm, is destept
Eu, Mama, te astept…!

Noua planete
Precum noua
Gigantice bile
Se rotesc
Se rostogolesc
Unde de energie
Strabat Universul

Si noi-vii diapazoane
Vibram caraghiosi
Crezind ca tragem
De haturi

Cineva,acolo sus
Joaca billiard
Pe catifeaua
Cea neagra
Si la fiecare lovitura
Reusita
Unul din noi
Cade
Prin gaura
De la coltul
Mesei…

Cine spunea ca lucrurile
Ne supravietuiesc…?

Oh! pe ele anii le dor
Mai mult decit pe noi
Tineretea noastra s-a hranit
Vestejind-o pe-a lor…

Si-acum iata-le imbatrinite
Doar niste umbre
Atirnind de-amintirile
Noastre…

Nu le-auziti-firava-inima
Nu va ard-umezi-ochii
Cu care va implora
Sa nu le aruncati…?

La o expozitie
Pe teme de poluare
M-am ingrozit
De ce-am vazut:

Pesti imbracati
In costume de scafandri
Ca sa intre in apa
Or altfel nu puteau
Respira…

Asa ceva nu poate
Sa se-ntimple
Planetei noastre
Mi-am zis-si tulburat

Am tras masca
De gaze pe fata
Si-am iesit afara
Sa respir…

Si iata nici nu mai e loc
Sa se sape o groapa noua
La mine in sat
La mine in tara
Sau in alta tara
Pe aceasta planeta

De aceea zic- unde sa mai ducem gunoiul
Poate cu-o racheta pe o alta planeta
O planeta-nu prea departe-
Care sa fie folosita numai pentru asta
Pentru gunoiul evolutiei noastre…

Eram prea multi atunci-pe masa prea putin
Si nu destula apa sa ne spalam pe fata
Dar cel putin v-aveam pe toti cu mine-n viata
Parinti si frati ai mei mutati in tintirim

E Craciun din nou si-n jurul mesei pline
Sunt scaune pe care nimeni nu va sta
Ce mare e odaia, ce lunga pare noaptea
In care-l astepti pe Mosul-el insa nu mai vine

E-atita loc degeaba si-atita de risipa
Ale noptii stele in bradul meu atirna
E-o liniste adinca-ca linistea din urma
Si parca timpul insusi a-nghetat in clipa

Dar oricit de departe veti fi fost purtati
Vraja noptii sfinte o sa va intoarca
Si iata, parc-aud un glas striging la poarta
E Mos Craciun urmat de mame si de tati…