sursa foto:http://arhitectul.wordpress.com/2011/02/19/hala-matache-1/

În ultima perioadă, asistam la o amputare incredibilă a patrimoniului istoric şi arhitectural al Bucureştiului, o distrugere fără discernământ, fără precedent.

Cutremurele din 1940 şi 1977 nu au fost suficient de convingătoare şi nici megalomania regimului comunist condus de Nicolae Ceauşescu. Bucureştiul este în pericol!

Oraşul este devastat de săpături, de demolări, de zone întregi impracticabile, de şantiere costisitoare pe amplasamente si situri care se declasează peste noapte, de către actualii lui reprezentanţi.

Totul în plină criză economică şi identitară.

„Micul Paris” îşi pierde din identitatea istorică, din prestigiul său de altădată pe care îl invocăm deseori, prin acţiuni necontrolabile la care asistăm impasibili.

Vă aduc la cunoştinţă această mobilizare a Societăţii civile demarată iată, şi din Paris.

Preşedintele de onoare şi fondatorul Asociaţiei „Pro Patrimonio France” este renumitul arhitect Şerban Cantacuzino.

Scopul acestei asociaţii este RESTAURAREA, APĂRAREA ŞI PUNEREA ÎN VALOARE A PATRIMONIULUI ROMÂNESC.

Scrisoarea de protest anexată este adresată întregii Europe, nu numai reprezentanţilor oficiali ai Bucureştiului şi conducerii României.

sursa foto:http://arhitectul.wordpress.com/2011/02/19/hala-matache-1/

PROTESTATION CONTRE LES DÉMOLITIONS DE BUCAREST

Restauration, défense et mise en valeur du Patrimoine roumain

Pro Patrimonio France

Président d’honneur et Fondateur Serban Cantacuzino.

53, bis rue de la Roquette

75011 PARIS

Siret : 444 568 877 00013

Son Excellence Monsieur Bogdan MAZURU.

Ambassadeur de Roumanie en France.

5, rue de l’Exposition.

75007 – Paris

Copie à :

Monsieur Theodor Bakonski, Ministre des Affaires Étrangères de Roumanie

Paris le 26 février 2010,

Votre Excellence,

Par cette lettre à laquelle je donne un ton grave, je me permets d’attirer votre attention sur des faits scandaleux qui se passent en ce moment et concernent le patrimoine de Bucarest et sa population.

En effet, un  projet   extrêmement controversé d’autoroute urbain au centre ville par l’élargissement de la rue Buzesti,  décidé et mis en œuvre par la Mairie dans le plus parfait mépris des règles régissant des réalisations  de ce genre, est  la cause de démolitions de monuments historiques et d’atteintes inadmissibles aux Droits de l’Homme, et tout ceci dans un contexte largement illégal.

Vous trouverez joint à ce courrier un dossier récapitulant ces faits, à la suite d’une lettre que la Plate-forme pour Bucarest, dont la Fondation Patrimonio fait partie, à envoyé à Madame Viviane Reding, Vice-présidente de la Commission européenne, ainsi qu’à d’autres destinataires dont vous trouverez la liste à la suite.

Nous nous permettons de vous exprimer notre vive opposition à cette situation, elle n’honore pas la Roumanie et nous fait douter du bien fondé de son entrée en Europe.

Nous sommes totalement solidaire de ceux qui se battent à Bucarest pour que ces faits cessent, nous demandons à ce qu’une enquête publique aie lieu et que le patrimoine de Bucarest et ses habitants soient respectés dans leur dignité.

Dans cette situation de grande urgence, je prie  Votre Excellence d’user de son influence pour que les caractéristiques d’un Etat de droit soient respectées en Roumanie.

Je vous prie de recevoir, Votre Excellence, l’expression de  ma respectueuse considération,

Caroline d’Assay,

Présidente de Pro Patrimonio France.

PJ : Lettre adressée à différentes instances et dossier récapitulatif des faits.

http://www.youtube.com/watch?v=-LwgnbDb_mA

Mme Viviane Reding, Vice présidente de la Commission Européenne, Commissaire Européenne chargée de la justice, des droits fondamentaux et de la citoyenneté

Mme Androulla Vassiliou, Commissaire Européenne chargée de l’éducation, de la culture, du multilinguisme et de la jeunesse

Mr Andris Piebalgs, Commissaire Européen chargé du développement

Les ministres de la justice des pays membres de l’Union Européenne

Les ministres de la culture des pays membres de l’Union Européenne

Les ministres du développement des pays membres de l’Union Européenne

Les ambassadeurs accrédités à Bucarest.

Pro Patrimonio France a envoyé à l’Ambassadeur de Roumanie en France une lettre de protestations en joignant le dossier récapitulatif en pièce jointe , avec une copie à son Ministre de Tutelle, Monsieur Théodor Bakonski, Ministre des Affaires étrangères de Roumanie et ex ambassadeur  de Roumanie en France.

Nous pensons qu’il est important que ces nouvelles sortent des frontières de la Roumanie : nous vous demandons de vous mobiliser, et faire connaitre ces fait scandaleux le plus possible autour de vous, de protester à la manière que vous préférez, mais de protester. Utiliser les réseaux sociaux sur internet, vos relations, tout ce que vous pouvez. il n’est pas possible qu’en Roumanie, un pays faisant partie de l’Europe, on puisse continuer à se conduire comme si 20 années n’avaient pas passées depuis la révolution.

Un état de droit doit exister en Roumanie.

propatrimonio.france@gmail.com

www.propatrimonio.org

Pro Patrimonio Foundation (UK), Fundaţa Pro Patrimonio (Roumanie), Pro Patrimonio France.

http://www.youtube.com/watch?v=uXth_cgSKYU

Platforma pentru București

Plateforme pour Bucarest

A:

Mme Viviane Reding, Viceprésidente de la Commission Européenne, Commisaire Européenne chargée de la justice, des droits fondamentaux et de la citoyenneté

Mme Androulla Vassiliou, Commissaire Européenne chargée de l’éducation, de la culture, du multilinguisme et de la jeunesse

Mr Andris Piebalgs, Commissaire Européen chargé du développement

Les ministres de la justice des pays membres de l’Union Européenne

Les ministres de la culture des pays membres de l’Union Européenne

Les ministres du développement des pays membres de l’Union Européenne

Les ambassadeurs accrédités à Bucarest

Mesdames et messieurs les Commissaires Européens,

Mesdames et Messieurs les Ministres,

Vos Excellences,

Le sujet sur lequel nous requérons votre attention aujourd’hui est la construction d’un nouveau boulevard qui vient de commencer à Bucarest. Ce boulevard, qui devrait traverser l’une des zones historiques les plus denses et porteuses de traditions, y compris architecturales et commerciales, de la ville, représente une dramatique continuation des travaux d’urbanisme déstructurateurs promus par le régime totalitaire du dictateur Ceaușescu.

La réalisation du premier tronçon de cette nouvelle artère implique, à elle seule, la démolition de 126 bâtiments, dont 13 monuments historiques classés, ainsi que l’expropriation d’environ 1.000 personnes, sans qu’un projet d’urbanisme digne de ce nom ait été soumis à l’opinion publique, pour justifier un pareil sacrifice humain et architectural.

A terme, c’est tout un quartier historique de la ville qui sera condamné à disparaître sous la pression immobilière accrue que ce projet engendrerait inévitablement s’il venait à voir le jour. Ces destructions massives sont tout à fait incompatibles avec la déclaration de la Charte de Leipzig: „nous considérons les villes européennes traditionnelles comme un bien économique, social et culturel précieux et irremplaçable”.

Or, la réalisation de ce projet contrevient de manière brutale aux principes mêmes du développement urbain durable et de la regénération urbaine intégrée, tels qu’exprimés dans la Déclaration de Tolède et dans la Charte de Leipzig sur la ville européenne durable, documents signés par la Roumanie. Alors que toutes les villes européennes ont renoncé, ces vingt dernières années, aux gros travaux d’infrastructure routière dans les centres-villes à cause des effets pervers que ces travaux engendrent, pour ne nommer que la pollution excessive, la ségrégation spatiale et un surcroît de trafic routier qui se fait au détriment de la qualité de vie des habitants des villes, Bucarest s’apprête à commettre une erreur dont les coûts pour la société seront immenses.

Dans ce contexte, le Ministère de la Culture, dont la raison d’être est de veiller à la conservation du patrimoine culturel construit et immatériel, a lourdement enfreint les dispositions de la Convention de Grenade pour la protection du patrimoine architectural de l’Europe; les agences de l’Environnement, quant à elles, ont violé de manière flagrante et répétitive les termes de la Convention d’Aarhus sur l’accès à l’information, la participation du public au processus décisionnel et l’accès à la justice en matière d’environnement.

Mais, fait plus grave encore, nous assistons à un nombre incroyable de violations des lois roumaines en vigueur, dans la mise en place de ce projet, de la part de plusieurs institutions de l’Etat. Ainsi:

• plusieurs institutions ont failli à respecter des décisions émanant de divers tribunaux;
• la mairie de la ville de Bucarest a produit de faux documents devant les tribunaux;
• la mairie de Bucarest a fait démolir de manière illégale un monument historique pendant la nuit, lorsque les institutions ayant des attributions de contrôle en la matière ne fonctionnent pas;
• la mairie de Bucarest a permis, voire encouragé la vandalisation de bâtiments classés monuments historiques avant la délivrance de l’avis de

démolition par le Ministère de la Culture (des actes de vandalisme sur le monument historique Hala Matache sont perpétrés au moment même où ce document vous est transmis);

• les dispositions des lois régissant les domaines de l’urbanisme, des constructions, des expropriations et des évacuations ont à maintes reprises été enfreintes;
• le Ministère de la Culture a constamment enfreint les procédures relatives au déclassement et à la démolition de bâtiments ayant statut de monuments historiques, tout en refusant d’exercer ses attributions de contrôle sur les démolitions sauvages réalisées par la mairie;
• l’Inspectorat d’Etat pour les Constructions ainsi que la Police locale ont refusé systématiquement d’exercer les attributions de contrôle qui leur incombent du fait de la loi;
• il n’y a eu, à ce jour, aucun débat public et le grand public, y compris et surtout les personnes visées par les expropriations et les évacuations abusives, n’a pas eu accès aux informations d’intérêt public relatives à ce projet.

Compte tenu de la totalité des aspects sus-mentionnés, nous sollicitons votre soutien, comme un dernier recours possible, pour faire cesser ces violations outrageantes des traités signés et assumés par la Roumanie, ainsi que les dérapages graves du fonctionnement de d’Etat de droit, dérapages étroitement liés au phénomène de corruption qui ronge profondément la Roumanie.

Dans l’attente de votre réponse, que nous espérons rapide, nous vous prions de recevoir, Mesdames, Messieurs, l’expression de nos meilleurs sentiments.

Agentia de Monitorizare a Presei

Alianta Civica

Asociatia Bucuresti

Asociatia Centrul de Resurse pentru Participare Publica CeRe

Asociatia pentru Dezvoltare Urbana

Asociatia EcoAssist

Asociatia pentru Protectia si Documentarea Monumentelor Pro_Do_Mo

Asociatia “Rencontres du Patrimoine Europe-Roumanie”

Asociatia Salvati Bucurestiul

Asociatia pentru Tranzitie Urbana

Centrul de Cercetare si Dezvoltare Interculturala Anthropoesis

Centrul Independent pentru Dezvoltarea Resurselor de Mediu

Fundatia Calea Victoriei

Fundatia Eco-Civica

Fundatia Media Art & Social Experiment

Grupul Arhiterra

Grupul pentru Dezvoltare Locala

Grupul Militia Spirituala

Societatea Academica din Romania – SAR

ViitorPlus – Asociatia pentru Dezvoltare Durabila

Fundatia Pro Patrimonio

Uniunea Arhitectilor din Romania

Etat des travaux

Les travaux ont démarré le 11 novembre 2010. Jusqu’à présent 33 immeubles ont été démolis dans la zone historique, dont 4 monuments historiques. Quelque 1.000 personnes ont été expropriées, environ 350 d’entre elles ont été évacuées dans des conditions défiant tout respect des droits de l’homme.

Sinteza NELegalităţilor, abuzurilor şi aSPECTELOR nefuncţionării instituţiilor în proiectul diametralei Nord-Sud

Nicuşor Dan, Preşedinte Asociaţia Salvaţi Bucureştiul

Textul expune într-un mod amănunţit și succint seria de (in)acţiuni bazate pe nerespectarea legislaţiei şi pe exploatarea lacunelor acesteia ce au condus şi conduc în continuare la pierderi ale resursei culturale la nivelul cadrului şi al vieţii urbane din zona de impact a proiectului Buzeşti-Berzei-Uranus. Acest caz este reprezentativ nu doar în sine, ci pentru demonstraţia concisă şi concludentă a faptului că România nu are un sistem legislativ cu prevederi necesare şi suficiente, pe de o parte, şi nu implementează adecvat și consecvent legislaţia din domeniu, pe de altă parte. Dacă Primăria Capitalei îşi poate permite o atare violare a sistemului de protecţie a patrimoniului cultural, este evident că orice proprietar se poate considera încurajat la un comportament similar.

A. Fapte de natură penală

A1. Demolarea ilegală a imobilului din str. Berzei 34, parte a unui monument istoric

În noaptea de 10/11 decembrie 2010, începând cu ora 1 A.M., Primăria Municipiului Bucureşti a demolat imobilul din str. Berzei 34 / str. Ştirbei Vodă 89, parte a monumentului istoric clasat în LIMI 2010 la poz. 2077 B-II-a-B-19760 „Ansamblul de arhitectură str. Ştirbei Vodă”.

În ziua de 10 decembrie 2010, ora 16, Ministerul Culturii avertizase public Primăria printr-un comunicat de presă că nu a avizat demolarea imobilului şi o somase să nu demoleze.

La 10 minute după începerea demolării, Poliţia naţională a oprit lucrările, pentru tulburarea liniştii publice şi a chemat firma demolatoare a doua zi dimineaţa la secţia de poliţie pentru verificarea autorizaţiei. Mai multe echipaje ale Politiei locale, subordonată Primăriei, au ordonat însă continuarea lucrărilor şi au păzit intrarea în şantier pentru continuarea nestingherită a demolării.

A2. Demolare ilegală a două monunte istorice, Hotel Marna şi Casa Constantin Rădulescu (Cinema Feroviar)

Pentru cele două imobile fusese emis un ordin de declasare de către Ministrul Culturii, însă ordinul de declasare era contestat în instanţă, procesul fiind în curs de desfășurare la Curtea de Apel Bucureşti.

Deşi cunoştea această situaţie, Primăria Municipiului Bucureşti a emis autorizații de desfiinţare pe 8 decembrie 2010.

Autorizaţiile au fost suspendate de Tribunalul Bucureşti pe 21 decembrie 2010. În motivare, instanţa consemna faptul că imobilele îşi păstrează statutul de monument istoric până la finalizarea procesului de contestare al ordinului de declasare.

Cunoscând decizia Tribunalului Bucureşti, Direcţia pentru Cultura Bucureşti a emis avizele de desfiinţare, iar Primăria Municipiului Bucureşti a emis autorizaţiile de desfiinţare pe 13 ianuarie 2011.

Demolările au început în aceeași zi, joi 13 ianuarie 2011 şi s-au finalizat duminică 16 ianuarie. Sesizat pe 13 ianuarie, Inspectoratul de Stat în Construcţii a refuzat să suspende lucrările.

Primăria Municipiului Bucureşti a refuzat să prezinte Prefectului Municipiului Bucureşti autorizaţiile de desfiinţare şi a refuzat cererea acestuia de oprire temporară a lucrărilor până la verificarea autorizaţiilor.

A3. Fals în acte la Primăria Municipiului Bucureşti

Dosarul 62706/3/2010 deschis la Tribunalul Bucureşti a avut ca obiect suspendarea autorizaţiei de desfiinţare pentru mai multe imobile, printre care cel din str. Cobălcescu nr. 60. Pe 19 ianuarie 2011, Primăria Municipiului Bucureşti a prezentat instanţei un proces verbal care afirma că imobilul fusese deja complet demolat, deşi imobilul exista încă.

A4. Nerespectarea deciziilor instanţei

Prin sentinţa civilă 181/19.01.2011 în dosarul 62706/3/2010, Tribunalul Bucureşti a suspendat autorizaţia de desfiinţare pentru imobilul din str. Cobălcescu nr. 60. Decizia instanţei a fost transmisă prin executor judecătoresc atât Primăriei Municipiului Bucureşti cât şi firmelor care executau demolarea. Cu toate acestea, demolarea a continuat şi a fost finalizată în noaptea 19 / 20 ianuarie 2011.

Sesizați, atât Inspectoratul de Stat în Construcţii, cât şi Poliţia locală, au refuzat să oprească lucrările, deşi aveau competenţe în acest sens.

A5. Distrugerea neautorizată a imobilelor din intersecția str. Berzei / str. Vulcănescu

Cu toate că nu avea avize favorabile desființării de la Ministerul Culturii, Primăria Municipiului Bucureşti a evacuat în săptămâna 17-21 ianuarie locatarii a 12 imobile de la intersecția străzilor Berzei şi Vulcănescu, situate în zone construite protejate/ zone

de protecţie a unor monumente istorice. Imobilele fuseseră anterior expropiate de către Primăria Municipiului Bucureşti, deci îi aparțineau.

Sub privirile îngăduitoare ale Poliţiei locale, subordonată Primăriei, 30-40 de persoane periferice au devastat clădirile în zilele de 20 şi 21 ianuarie: s-au scos acoperişurile, ornamentele, lemnăria.

B. Exproprieri sălbatice şi ilegale, cu încălcarea drepturilor omului

83 de clădiri au fost expropiate în anul 2010 în baza Hotărârii de Guvern nr. 590/2010, emisă în baza Legii 198/2004. 40-50 clădiri fuseseră expropriate în anii 2007-2008 în baza Hotărârii Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 262/2006, emisă în baza Legii 33/1994.

B1. Legea 198/2004, modificată prin Legea 184/2008, este neconstituțională

Prevederile Legii 198/2004 în forma actuală contravin Constituţiei României, care prevede o justă şi prealabilă despăgubire în cazul exproprierilor. Conform Legii 198/2004, persoanele care contestă cuantumul exproprierilor fixat de autoritatea expropriatoare, nu au acces, în perioada desfăşurarii procesului de contestare, nici la proprietatea expropriată, nici la suma în bani care i s-a consemnat de catre expropriator.

B2. Hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti, prin care s-a declarat iniţial utilitatea publică şi Hotărârea de Guvern 590/2010, prin care s-a realizat a doua parte a exproprierii, au fost emise cu încălcarea legii

Deşi fiecare din aceste acte decidea exproprierea a 13 monumente istorice, ele au fost emise de o autorizate necompetentă, nu de Parlament (aşa cum prevede art. 7 din Legea 33/1994) şi fără avizul Ministerului Culturii (aşa cum prevede art. 10 din Legea 422/2001).

Deşi instanţa Tribunalului Bucureşti l-a solicitat în dosarul 52455/3/2010, reprezentanţii Primăriei nu au prezentat dosarul tehnic potrivit căreia s-a declarat utilitatea publică, prevăzut de Legea 33/1994. Mai mult, comisia care a declarat utilitatea publică fusese numită prin dispoziţie a Primarului General pentru o altă lucrarea decât cea în cauză.

B3. Exproprierile din 2010 au fost injuste, fără o expertiză prealabilă

Deşi art. 4 din Legea 198/2004 prevedea o evaluare din partea unui expert a valorii imobilelor expropriate, această evaluare nu a avut loc. Proprietarilor li s-a consemnat suma minimă prevăzută de grila notarilor publici la vânzări. În practică, proprietarii au primit 40-50% din valoarea de piaţă a imobilelor expropriate.

O dovadă a faptului că nici o evaluare imobiliară nu a avut loc vine din compararea sumei estimate pentru exproprieri de Hotărârea de Guvern 590/2010, 250 milioane euro, cu suma pe care Primăria declară în presă că a plătit-o pentru exproprieri, respectiv 29 milioane euro.

B4. Evacuările a câteva zeci de familii s-au făcut cu încălcarea Codului de procedură civilă

Articolul 578¹ din Codul de procedură civilă, introdus prin Legea 202/2010 a micii reforme în justiție, interzice evacuările în perioada 1 decembrie – 1 martie. Cu toate acestea, proprietarii a câtorva zeci de imobile de pe axa Buzești-Berzei au fost expropriați în lunile decembrie 2010 şi ianuarie 2011.

B5. Evacuările în exemple

În decembrie 2010, locatarii din str. Berzei, segmentul cuprins între str. Ştirbei Vodă şi Calea Plevnei, au fost evacuaţi în urma unor somaţii care le cerea evacuarea în 72 de ore. În ianuarie 2011, locatarii din str. Berzei, segmentul str. Ştirbei Voda – Calea Griviţei, au primit somații de evacuare de urgenţă.

Familia Matei, cu trei copii mici, era proprietara imobilului din str. Berzei nr. 26. Familia nu a contestat în instanță suma consemnată de expropriatorul Primăria Municipiului Bucureşti. Din motive birocratice care sunt în culpa Primăriei Municipiului Bucureşti, familia Matei nu a putut să ridice încă suma consemnată în bancă de expropriator. Sâmbată 15 ianuarie 2011 la ora 17 familia Matei a fost somată de Primăria Municipiului Bucureşti să elibereze imobilul până în dimineaţa zilei de duminică 16 ianuarie 2011 şi să se mute provizoriu într-un imobil din periferia Bucureştiului, fără sursă de lumină şi caldură. Clădirea din str. Berzei nr. 26 a fost demolată în dimineaţa zilei de 16 ianuarie 2011.

C. Încălcarea legislaţiei în urbanism şi dezvoltare durabilă

Proiectul care se află în execuţie în acest moment se bazează pe un act administrativ preliminar, Hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 151/2006, care trasează conturul viitoarei şosele. Lipsesc elemente esenţiale: regulamentul de construire de-a lungul acestei şosele şi a funcțiunilor permise, relaţia cu zonele protejate pe care le străbate, reglementarea reţelelor edilitare etc. Lipsesc avizele importante prevăzute de lege: avizul Ministerului Culturii, avizul de mediu, avizul Ministerului Dezvoltării.

Certificatul de urbanism 260 din 15 mai 2008 emis de Primăria Municipiului Bucureşti prevedea elaborarea unui proiect complet (Plan Urbanistic Zonal) înainte de începerea lucrărilor.

Cu toate acestea, pe 27 august 2009 s-a emis o autorizaţie de construire şi s-au început lucrările în baza acestui proiect incomplet. Începerea lucrărilor este cu atât mai absurdă cu cât, în momentul începerii lucrărilor, conturul viitoarei şosele trecea peste 13 monumente istorice pentru care nu exista nici măcar o soluţie de principiu agreată cu Ministerul Culturii în privinţa soartei acestora.

D. Încălcarea legislaţiei în construcţii

D1. Autorizaţia de construire a fost emisă cu încălcarea legii

Proiectul se derulează în baza autorizaţiei de construire 363/27.08.2009. Pentru a evita obţinerea mai multor avize obligatorii, autorizaţia de construire a fost emisă cu statut de autorizaţie în regim de urgenţă. Conform Legii 50/1991 a construcţiilor, astfel de autorizaţii se emit numai în cazul catastrofelor naturale, ceea ce evident nu era cazul în situaţia de faţă.

D2. Au fost demolate 33 de clădiri, din care 4 monumente istorice, în baza unor autorizaţii de desfiinţare emise cu încălcarea legii

Pentru fiecare din clădirile în cauză au fost emise autorizaţii de desfiinţare în regim de urgenţă. Conform Legii 50/1991 a construcţiilor, astfel de autorizaţii se emit numai în cazul în care clădirile se află în stare avansată de degradare şi prezintă pericol public. Practica autorizațiilor de desfiinţare în regim de urgenţă poate să deschidă un şir interminabil de abuzuri: 90% din clădirile din Bucureştiul istoric au o situaţie fizică similară cu cele 33 demolate.

Autorizaţiile de desfiinţare pentru cele 33 de clădiri au fost emise în baza certificatului de urbanism din 15 mai 2008, între timp expirat.

Contrar prevederilor legii, în momentul emiterii autorizaţiilor de desfiinţare pentru cele 33 de imobile, doar pentru 6 dintre ele exista aviz de desfiinţare emis de Ministerul Culturii.

Faptul că autorizaţiile au fost emise cu încălcarea legii este confirmat de deciziile Tribunalului Bucureşti în dosarele 60056/3/2010 şi 62706/3/2010, în care s-a suspendat executarea a 3 dintre autorizaţii.

D3. Lipsa panoului de şantier

Conform Legii construcţiilor, fiecare lucrare de construire / desfiinţare trebuie să fie însotiță de un panou de şantier, care să ofere informaţiile minimale despre autorizaţie, beneficiar, constructor. Potrivit Legii, chiar Primăria Municipiului Bucureşti trebuie să verifice existenţa panourilor de şantier la lucrările din zonele centrale ale oraşului.

Cu toate acestea, la niciuna din lucrările de desfiinţare pe care le-a executat, Primăria Municipiului Bucureşti nu a afișat panoul de şantier.

E. Practici nedemocratice şi neprincipiale ale PMB

E1. Demolarea unor clădiri pentru care era în curs verificarea juridică

Dosarul 62706/3/2010 deschis la Tribunalul Bucureşti avea ca obiect suspendarea autrorizaţiei de desfiinţare pentru 5 imobile. Niciunul din cele 5 imobile nu fuseseră demolate la termenul din 12 ianuarie 2011. Până la termenul din 19 ianuarie 2011, Primăria Municipiului Bucureşti a demolat în mare viteză 4 din aceste 5 imobile.

Aşa cum am arătat în secţiunea A2, Prefectul Municipiului Bucureşti, care are conform Legii atribuţii de verificare a legalităţii actelor emise de autorităţile locale, a solicitat vineri 14 ianuarie 2011 Primăriei Municipiului Bucureşti să oprească temporar lucrările de desfiinţare la Hotel Marna şi la Casa Rădulescu, pentru care instanţa se pronunţase că au încă statut de monument istoric şi să prezinte actele în baza cărora demolează. Primaria a refuzat să prezinte actele şi să oprească temporar lucrările. Mai mult, a accelerat ritmul lucrărilor pentru a le finaliza în week-ed-ul 15-16 ianuarie, când instanţele şi instituţiile de control nu lucrează.

E2. Refuzul de a păstra elementele valoroase din clădile demolate

Mai multe organizații neguvernamentale şi chiar Uniunea Arhitecţilor din România au solicitat Primarului Municipiului Bucureşti recuperarea elementelor valoroase decorative şi a elementelor de interior înainte de demolarea clădirilor. Niciuna din solicitări nu a fost admisă. Numeroase obiecte extrem de valoroase au fost complet distruse în urma demolărilor.

Mai mult, organizaţiilor nonguvernamentale le-a fost refuzată cererea de a fotografia interiorul imobilului din str. Berzei nr. 34, la care ne-am referit in secţiunea A1, înainte de demolare.

E3. Evacuări inutile, făcute cu rea voinţă împotriva cetăţenilor

Dincolo de a fi ilegale, conform argumentelor din sectiunea B4, evacuarile celor 12 imobile de la intersecţia străzilor Berzei şi Vulcănescu la care am facut referire în secţiunea A5 sunt inutile. Pe segmentul respectiv există două monumente istorice (str. Berzei nr. 81 şi str. Berzei nr. 89) care împiedică lărgirea şoselei, iar perioada minimă în care se poate produce declasarea este de cel puţin 2 luni.

E4. Locuitorii monumentelor istorice sunt evacuaţi şi minţiţi de reprezentanţii Primăriei

Locuitorii monumentelor istorice Hala Matache, str. Berzei nr. 81 şi str. Berzei nr. 89 au primit somaţii de evacuare „în vederea demolării” în săptămâna 17-21 ianuarie 2011, deşi imobilele nu sunt declasate şi declasarea nu se poate produce mai devreme de 2 luni. În plus, reprezentanţii Primariei au minţit locatarii că imobilele pe care le locuiesc au fost deja declasate din Lista Monumentelor Istorice. Evacuarea locatarilor din monumentele istorice nu poate avea alt scop decât degradarea imobilelor în vederea demolării, prin permiterea vandalizării acestora de persoane periferice.

F. Complicitatea Ministerului Culturii

F1. Ministerul nu a aprobat niciodată proiectul

Pe 30 aprilie 2008 proiectul în varianta actuală, adică doar conturul şoselei pe teren, a fost prezentat Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice. Comisia a dispus Primăriei să revină cu proiectul complet pentru a primi avizul Ministerului Culturii. Primăria nu a revenit cu proiectul, deci Ministerul Culturii nu a avizat niciodată proiectul.

Deşi lucrările în baza proiectului sunt de notorietate publică şi cu consecinţe importante asupra patrimoniului construit, Ministerul nu a cerut Primăriei sistarea acestora, până la avizarea proiectului complet de catre Minister, conform dispoziţiei Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice din 30 aprilie 2008.

F2. Complicitatea Ministerului la declasarea Hotelului Marna şi a Casei Rădulescu (Cinema Feroviar)

În septembrie 2010, Primăria Municipiului Bucureşti a solicitat Ministerului Culturii declasarea Hotelului Marna şi a Casei Constantin Rădulescu pentru realizarea axei Buzeşti-Berzei. Pe de o parte, Ministerul a acceptat să discute punctual asupra unor imobile de pe axa Berzei-Buzeşti înainte de avizarea întregului proiect, încălcând astfel decizia Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice din 30 aprilie 2010.

Pe de altă parte, procedura de declasare a celor doua imobile s-a desfăşurat cu încălcarea Legii 422/2001 privind protejarea monumentelor: s-au încălcat mai multi paşi procedurali, cel mai important fiind omiterea consultării Secţiunii de Evidenţă a Comisiei Naţionale a Monumentelor, secţiune specializată în evaluarea monumentelor istorice.

Ministerul Culturii a fost sesizat de organizațiile neguvernamentale asupra încălcării procedurii, dar și-a păstrat decizia de declasare a imobilelor.

F3. Complicitatea Ministerului la demolarea Hotelului Marna şi a Casei Rădulescu

Pe 13 decembrie 2010 a început demolarea celor două imobile, fără avizul Ministerului Culturii. Atât Ministerul Culturii cât şi organismul sau local, Direcţia pentru Cultură Bucureşti, au refuzat să dispună oprirea lucrărilor, deşi aveau competenţe potrivit art. 24 din Legea 422/2001.

Aşa cum am arătat în secţiunea A2, pe 21 decembrie 2010, Tribunalul Bucureşti a suspendat autorizaţia de desfiinţare pentru cele două imobile, apreciind că acestea au statut de monumente istorice până la pronunţarea Curţii de Apel asupra contestaţiei ordinelor de declasare.

Deşi cunoştea sentinţa Tribunalului Bucureşti, Direcţia pentru Cultură Bucureşti a emis avizele de desfiinţare pentru cele două imobile pe 11 ianuarie 2011.

F4. Duplicitatea Ministerului în ceea ce priveşte demolarea ilegală a imobilului din str. Berzei nr. 34, parte a unui monument istoric

Aşa cum am arătat în secţiunea A1, imobilul din str. Berzei nr. 34 a fost demolat în noaptea de 10/11 decembrie 2010, deşi Ministerul Culturii avertizase în prealabil că nu a avizat demolarea şi somase Primăria să nu demoleze. Ministrul Culturii a declarat public pe 12 decembrie 2010 că Ministerul va face plângere penală împotriva celor care sunt responsabili de demolare.

Ministerul nu a facut plângere penală aşa cum anunţase. Mai mult, a avizat ulterior, prin avizul 17/Z/11.01.2011 emis de Direcţia pentru Cultură Bucureşti, organul local al Ministerului, demolarea deja realizată.

F5. Avizele de desfiinţare pentru cele 33 de imobile demolate au fost emise de Direcţia pentru Cultură Bucureşti cu încălcarea prevederilor legale

Aşa cum am arătat în secţiunea D2, Direcţia pentru Cultură Bucureşti a emis avizele de desfiinţare pentru 27 din cele 33 de imobile ulterior emiterii autorizaţiei de desfiinţare, contrar prevederilor legale. Mai mult, în câteva cazuri, Direcţia a emis avizul de desfiinţare după ce desfiinţarea se produsese.

Toate cele 33 de avize de desfiinţare au fost emise cu încălcarea legii, întrucât certificatul de urbanism expirase în momentul emiterii. Direcţia pentru Cultură Bucureşti a fost prevenită prin corespondență oficiala asupra acestui fapt.

Pentru aproximativ 15 din cele 33 de avize, Direcţia pentru Cultură Bucureşti nu a consultat Comisia Zonală a Monumentelor Istorice, organismul ştiinţific asociat Direcţiei pe chestiuni de protecţia patrimoniului.

G. Nefuncţionarea Inspectoratului de Stat în Construcţii, organismul naţional de control în construcţii

Inspectoratul de Stat în Construcţii reprezintă instituţia care asigură controlul calităţii şi legalității în construcţii.

G1. Inspectoratul nu a intervenit la demolarea Hotelului Marna şi a Casei Rădulescu

Aşa cum am arătat în secţiunea A2, pe 13 ianuarie 2011 Inspectoratul de Stat în Construcţii a refuzat să sisteze demolarea Hotelului Marna şi a Casei Rădulescu, deşi i s-a comunicat sentinţa Tribunalului Bucureşti care afirma că imobilele au statut de monument istoric.

Pe 14 ianuarie 2011 Inspectoratul de Stat in Construcţii a refuzat să sisteze demolarea Hotelului Marna şi a Casei Rădulescu deşi i s-a comunicat ca autorizaţiile de desfiinţare fuseseră emise în baza unui certificat de urbanism expirat.

G2. Inspectoratul nu a comunicat actele pe care le deținea Prefectului, în subordinea căruia se află

Pe 14 ianuarie 2011, Prefectul Bucureştiului a solicitat Inspectoratului Teritorial în Construcţii Bucureşti copii dupa autorizaţiile de desfiinţare pentru Hotel Marna şi Casa Rădulescu, în vederea atacării acestora în instanţă. Potrivit legii, Prefectul are atribuţii de verificare a actelor emise de autorităţile locale, iar Inspectoratul teritorial este în subordinea sa.

Deşi avea respectivele copii, Inspectoratul de Stat în Construcţii a declarat Prefectului că nu le deține.

G3. Inspectoratul a refuzat să sisteze demolarea din Cobălcescu 60, suspendată de instanţă

Aşa cum am arătat în secţiunea A4, pe 19 ianuarie 2011 Tribunalul Bucureşti a suspendat lucrările de demolare la imobilul din str. Cobalcescu nr. 60. Sesizat de

urgenţă, Inspectoratul de Stat în Construcţii a refuzat să se deplaseze pe șantier şi să sisteze lucrările. Demolarea s-a încheiat în noaptea aceleiaşi zile, 19 / 20 ianuarie 2011.

G4. Inspectoratul nu a oprit niciuna din cele 33 de demolari, deşi se bazau pe un certificat de urbanism expirat

Aşa cum am arătat în secţiunea D2, toate cele 33 de autorizaţii de desfiinţare se bazează pe un certificat de urbanism expirat la momentul emiterii autorizaţiilor. Deşi fusese sesizat în privinţa acestui aspect, Inspectoratul de Stat în Construcţii nu a oprit lucrările la niciunul dintre imobile.

H. Nefuncţionarea Poliţiei locale

Conform art. 8 al Legii 155/2010, Poliţia locală are atribuţii de verificare a legalităţii lucrărilor de construire şi desfiinţare.

H1. Poliţia locală a asigurat paza demolării ilegale din str. Berzei 34

Aşa cum am arătat în secțiunea A1, Poliţia locală a dispus reînceperea demolării ilegale a imobilului din str. Berzei nr. 34, parte a unui monument istoric, oprită de Poliţia naţională. Mai mult, a asigurat paza şantierului pe timpul demolării ilegale.

H2. Poliţia locală nu a intervenit la demolarea din Cobalcescu 60, suspendată de instanţă

Aşa cum am arătat în secţiunea A4, pe 19 ianuarie 2011 Tribunalul Bucureşti a suspendat lucrările de demolare la imobilul din str. Cobalcescu nr. 60. Sesizată de urgenţă, Poliţia locală a refuzat să se deplaseze pe șantier şi să sisteze lucrările. Demolarea s-a încheiat în noaptea aceleiaşi zile, 19/20 ianuarie 2011.

H3. Poliţia locală a protejat devastarea celor 12 clădiri din intersecția str. Berzei / str. Vulcănescu

Aşa cum am arătat în secțiunea A5, nu numai că nu a stopat devastarea neautorizată a celor 12 clădiri din intersecţia str. Berzei / str. Vulcănescu, ci a supravegheat desfășurarea fără incidente a operațiunii.

I. Absenţa dezbaterii publice şi a accesului la informaţii de interes public

Deşi proiectul presupune schimbări funcţionale majore într-o zonă centrală a oraşului şi dispariţia practic a unui cartier istoric, nu a existat nici o dezbatere publică asupra sa. Cele aproximativ 1000 de persoane expropriate şi evacuate au aflat de proiect în momentul notificării lor pentru expropriere.

Sub 10% din actele la care facem referire sunt prezente pe site-ul Primăriei Municipiului Bucureşti. Prin solicitarile în baza legii accesului la informații de interes public organizațiile neguvernamentale nu au obâinut mai mult dec%C

SPECIAL ISSUE ON ROMANIA

The Journal of Global Initiatives

Deadline: April 15, 2011

The Journal of Global Initiatives is pleased to announce a Call for Papers (CFP) for its special edition on Romania, scheduled to be published in 2011.

The JGI is a peer-reviewed, interdisciplinary journal of international policy, pedagogy and perspectives, published twice-yearly by the Kennesaw State University Press (KSU Press) and the Institute for Global Initiatives (IGI).

We solicit contributions from all disciplines related to any aspect of Romanian life and culture, past and present. We are particularly interested in papers that address Romania’s cultural diversity, relationship with its regional neighbors, and/or its global context.

The editorial style of the JGI is the APA Style. Please prepare your manuscripts in the APA Style. For further information on how to prepare and submit your articles, please see the JGI website at http://www.kennesaw.edu/globalinstitute/jounalofglobalinitiatives.html

To be considered for the Special Edition on Romania, all articles must be submitted electronically as an attachment in Word or RTF, and must reach the Editor-in-Chief, Dr. Akanmu G. Adebayo, on or before April 15, 2011.

Dr. Adebayo’s email address is aadebayo@kennesaw.edu

Împlinise în 25 ianuarie 80 de ani şi reuşisem să-i transmit telefonic ca de obicei, tradiţionalele urări de aniversare. Retrospectiv, rememorând ultimele sale cuvinte, îmi dau seama abia acum că au fost mesaje discrete de adio. Nu am ştiut că este extrem de bolnav şi nici că, după acest eveniment, starea sa de sănătate avea să se înrăutăţească, ducând spre finalul inevitabil.

Lucrase foarte mult în ultima vreme la o carte importantă, ştiam, în ciuda maladiei sale incurabile şi neajunsurilor provocate de alte evenimente, dar a reuşit, se pare, să-şi vadă publicată ultima sa carte la Editura Academiei: «Peste o sută şi o mie de ani – O istorie a literaturii franceze de imaginaţie ştiinţifică până la 1900».

O carte pe care mi-aş fi dorit-o foarte mult, cu dedicaţie, ca întotdeauna. Aşa de fapt, l-am întâlnit pe Ion Hobana cu ani în urmă, când îşi lansa o carte, dragă lui, dedicată lui Jules Verne «Douăzeci de mii de pagini în căutarea lui Jules Verne» (1979, Editura Univers, cu care a obţinut Premiul Uniunii Scriitorilor şi Premiul Europa Special decernat cu prilejul celui de-al cincilea Congres European de Science Fiction – Stresa, 1980; iar mai târziu a fost publicată şi în Italia (Editrice Nord, 1981). Nu am însă ediţia a doua a acestei cărţi, substanţial revăzută şi adăugită, ce a apărut în 2000. Lansarea cărţii se întâmpla la cenaclul studenţilor Solaris din Bucureşti. Am fost copleşită la acea vârstă de pasiunea sa extraordinară pentru Jules Verne, unul din preferatii mei, de felul în care discuta despre opera acestuia. Era fascinant.

Recunoscut ca maestrul incontestabil al anticipaţiei româneşti, Ion Hobana a condus în egală măsură, cenaclul Marţienilor de la Uniunea Scriitorilor, unde ca amatori, am participat nu o dată, invitaţi fiind, alături de Mihai Grămescu, Alexandru Ungureanu, Cristian Tudor Popescu si altii.

Ion Hobana (Aurelian Manta Roşie) s-a născut pe 25 ianuarie 1931 la Sânnicolaul Mare. Pasionat de literatură, a publicat prin diverse reviste poezii, povestiri, eseuri, romane, respectiv cinci volume de versuri, printre care Centru înaintaş (1954), Caleidoscop (1958) Orar de vacanţă (1962) şi romanul Sfârşitul vacanţei (1960). La începuturile carierei sale a publicat cărţi pentru copii, ilustrate nu o dată şi de Burschi Gruder cu care era prieten.

Se consacră definitiv însă SF-ului şi ufologiei, acestei avangarde atât de controversate ale curentului mainstream, şi putem menţiona ca a debutat in science-fiction in 1955, în revista Ştiinţă şi Tehnică, cu povestirea Glasul mării. Va publica mai târziu, în Colecţia de povestiri ştiinţifico- fantastice şi mai târziu, în cărţi astfel: nuvela Ultimul văl (1957), volumele de povestiri Oameni şi stele (1963), Un fel de spaţiu (1988) şi Timp pentru dragoste (2009, Editura Bastion), versiunea teatrală a Omului invizibil, după H.G. Wells (1974), pusă în scenă la Bucureşti (1974), Braşov (1976) şi Iaşi (2008).

În ianuarie 2011, volumul de povestiri Timp pentru dragoste, apărut în 2009 la Editura Bastion, este preluat, ca ediţie definitivă, de către integrala science fiction şi fantasy Seniorii Imaginaţiei (Editura Eagle), readucând pe copertă titlul Oameni şi stele. Volumele sale dedicate fenomenului sf şi actorilor acestuia sunt: Viitorul a început ieri (1966), Editura Tineretului; Imaginile posibilului (1968), Editura Meridiane; Vârsta de aur a anticipaţiei româneşti (1969), Editura Tineretului; Maeştrii anticipaţiei clasice (1975), Editura Minerva; Science fiction. Autori, cărţi, idei, vol I (1983), Editura Eminescu; Literatura de anticipaţie. Autori, cărţi, idei, vol II (1986), Editura Eminescu; Un englez neliniştit. H. G. Wells şi universul SF (1996), Editura Fahrenheit;. Triumful visătorilor 1998, Editura Nemira, cu Julien Weverbergh, un elogiu celor care au prefigurat în opere de ficţiune realizările viitoare ale ştiinţei şi tehnicii. Peste o sută şi o mie de ani – O istorie a literaturii franceze de imaginaţie ştiinţifică până la 1900, 2010, Editura Academiei Române.

Romanul Călătorie întreruptă, (1989 – Editura Cartea Românească, 2007 – Editura pentru Ştiinţă S.I.T.), este o carte în mare parte autobiografică şi a fost distins cu Premiul Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti (2007)

Aşa cum precizează site-ul wkipedia în pagina dedicată personalităţii lui Ion Hobana, de unde mi-am permis să preiau titlurile cărţilor sale într-o ordine cronologică adecvată, în ultimii ani, a iniţiat şi realizat, la editura Minerva, Colecţia Ion Hobana prezintă maeştrii anticipaţiei clasice, din care au apărut până în decembrie 2006 volume semnate de Edgar Allan Poe (Scurtă discuţie cu o mumie), Robert Louis Stevenson (Straniul casy al Dr. Jeckyl şi al Domnului Hyde), Edmond About (Omul cu urechea ruptă), Jules Verne (O dramă în văzduh), Emilio Salgari (Minunile anului 2000), Karinthy Frigyes (Călătorie în Faremido şi Capilaria), Jack London (Ciuma stacojie), Felix Aderca (Oraşele scufundate), H.G. Wells (Lumea eliberată).

Ion Hobana a antologat şi prefaţat o serie de volume printre care: Viitorul? Atenţie! 1968, Editura Tineretului; Fantascienza, 1973, Editura Albatros, cu Gianfranco de Turris; O falie în timp, 1976, Editura Eminescu; Fugă în spaţiu-timp, 1981, Editura Ion Creangă; Pianul programat, 1982, Editura Kriterion. La multe din aceste lansări am participat şi eu, alături de colegii de cenaclu, de-a lungul timpului.

A scris prefeţe pentru romane şi culegeri de povestiri: Edgar Allan Poe, Jules Verne, Edmond About, R. L. Stevenson, Villiers de l’Isle – Adam, Mark Twain, J. H. Rosny Ainé, H. G. Wells, Jack London, Emilio Salgari, A. Conan Doyle, Jan Weiss, Karinthy Frigyes, Felix Aderca, Stanislaw Lem etc.

Ion Hobana vorbea curent franceza, italiana, rusa iar engleza a aprofundat-o dupa ce a ieşit la pensie prin anii 1990. La o întâlnire science-fiction organizată de cenaclul Helion din Timişoara, m-a surprins prin memoria sa excepţională şi pasiunea cu care recita versuri shakespeariene.

În calitate de preşedinte al Asociaţiei pentru Studiul Fenomenelor Aerospaţiale Neidentificate (ASFAN – România), fiind cunoscut ca un ufolog pasionat, Ion Hobana a publicat de-asemenea, o serie de cărţi de eseistică şi popularizare a fenomenului OZN, fiind absolut convins de existenţa unor alte civilizaţii extraterestre în Univers.

Astfel, a publicat: OZN – o sfidare pentru raţiunea umană (1971), Editura Enciclopedică Română, în colaborare cu Julien Weverbergh; UFO’s in Oost en West (2 volume) apãrute in 1971 – 1972 la editura olandezã Ankh-Hermes, în colaborare cu Julien Weverbergh; vol. II a fost tradus în englezã – Londra şi New York (UFOs from Behind the Iron Curtain 1975, Bantam Books), francezã – Paris, spaniolã – Buenos Aires; Les OVNI en URSS et dans les pays de l’Est, Henri Laffont, 1976; Les OVNI : En U.R.S.S. et dans les pays de l’Est (Les Autres mondes et leurs énigmes) de Ion Hobana, Julien Weverbergh et Charles-Noël Martin (1979), Viitorul a început ieri : Retrospectiva anticipaţiei franceze, cu texte în traducerea autorului de Ion Hobana 1966; Enigme pe cerul istoriei, 1993, Editura ABEONA-C.E.I.T., ed. a II-a în 1996, Editura AMACONA; Misterul Roswell dupã cincizeci de ani, 1997, Editura Agni; OZN. Observatori credibili – relatãri incredibile, 2001, Editura Polirom,

Jules Verne a fost marele său mentor căruia i-a dedicat traducerile din Călătorii extraordinare, eseuri, studii, articole, emisiuni la televiziune si radio.

De asemenea, sunt cunoscute publicaţiile sale: Douăzeci de mii de pagini în căutarea lui Jules Verne (1979, Editura Univers, ediţia a doua, substanţial revăzută şi adăugită, a apărut în 2000); Jules Verne în România? (1992), Editura Fundaţiei Culturale Române; Jules Verne. Chipuri, obiceiuri şi peisaje româneşti (2004), PRO Editură şi Tipografie.

Ion Hobana a fost cunoscut si apreciat de generaţii întregi de fani ai science-fictionului si ufologiei.

A participat la consfătuirile/convenţiile de anticipaţie din Romania şi din Europa, a fost prezent în cenaclurile de studenţi şi elevi de gen din toată ţara: Solaris Bucureşti, Quasar Iaşi, HG Wells Timişoara, Henri Coandă Craiova, Helion Timişoara şi multe altele.

Participând după 1990, la convenţiile europene de gen, am constatat că Ion Hobana era nu numai extrem de cunoscut dar şi foarte respectat pentru cunoştinţele şi scrierile sale în domeniu. Încă nu pot să anunţ prietenilor comuni din Franţa şi Elveţia, decesul său.

Sunt de remarcat modestia şi eleganţa cu care răspundea oricăror invitaţii literare, indiferent dacă erau într-o capitală a lumii sau doar într-o localitate oarecare. Această nobleţe sufletească a rămas imprimată în sufletul tuturor celor care l-au cunoscut.

A încurajat şi sprijinit tinerii scriitori de science-fiction, publicându-i in antologiile sale. Mulţi dintre aceştia, îi datorează parcursul literar. Nu îi nominalizez întrucat nu îi ştiu pe toţi, discreţia sa proverbială fiind o caracteristică majoră a personalităţii sale.

De-a lungul timpului, l-am invitat pe Ion Hobana la expoziţiile de gravură, unde a venit, le-a prezentat, cu sensibilitate şi generozitate ieşită din comun.

În 1997, Ion Hobana a fost invitat la cenaclul literar de elevi «Mărţişor» din Bucureşti unde şi-a prezentat cartea Misterul Roswell dupã cincizeci de ani. A răspuns imediat acestei invitaţii, fără rezerve.

Am avut ocazia să particip şi să filmez evenimentul pentru acest mic cenaclu, unde elevii mari şi mici, alături de profesorii lor, s-au adunat în număr foarte mare să asiste şi să îl cunoască personal şi unde, efectiv, îi sorbeau cuvintele, parcă aşteptând din clipă în clipă apariţia paradoxală a unui extraterestru. Era o legendă vie, un aşa-zis clasic în viaţă al science-fiction-ului românesc.

Excelent traducător, Ion Hobana a contribuit la apariţia unor cărţi de gen în străinătate: Polaris, 1975, Insel Verlag; Restant, 1977, Antwerpen/Gent Survey of Science-fiction Literature*, 1979, Salem Press; Grande Enciclopedia della Fantascienza, 1980, Editoriale Del Drago; Science-fiction et fiction speculative, 1985, Editions de l’Universite de Bruxelles; Anatomy of Wonder, 1987, R.R. Bowker, 20.000 pagine alla ricerca di JULES VERNE, 1981, Editrice Nord, Milano; De triomf van de droom , 1991, Hadewijch Antwerpen-Baarn, în colaborare cu Julien Weverbergh. Povestirile Un fel de spaţiu şi Emisiune nocturnă (Premiul Conferinţei Europene de Science Fiction – Fayence, 1985) au fost incluse în antologiile Twenty Houses of the Zodiac (New English Library, 1979), respectiv The Penguin World Omnibus of Science-fiction (Penguin Books, 1986).

Ion Hobana a fost membru al Uniunii Scriitorilor din România, Société Européenne de Culture, H.G. Wells Society, Centre International Jules Verne, Associazione Internazionale per gli Studi sulle Utopie. În ultima perioadă, Ion Hobana a condus secţia de literatură pentru copii şi tineret a Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, fiind şi membru în Consiliul USR.

Premiile literare obţinute sunt: Premiul Uniunii Scriitorilor (1969) şi Premiul Special Europa SF (decernat cu prilejul primului Congres European de Science Fiction – Trieste, 1972) pentru Vârsta de aur a anticipaţiei româneşti; Premiul Uniunii Scriitorilor (1979) şi Premiul Europa Special decernat cu prilejul celui de-al cincilea Congres European de Science Fiction – Stresa, 1980 pentru Douăzeci de mii de pagini în căutarea lui Jules Verne; Premiul Uniunii Scriitorilor (1983) pentru Science fiction. Autori, cărţi, idei. Povestirea “Emisiune nocturnă” a fost premiată de Conferinţa Europeană SF (Fayence, 1985). Premiul Uniunii Scriitorilor (1996) pentru Un englez nelinistit – H.G. Wells şi universul SF.

Pentru întreaga sa activitate pe tărâmul exegezei şi promovării SF-ului, i s-au decernat Marele Premiu al Ministerului Culturii şi Artei din Polonia (1973), Premiul Special Aripile de aur ale fanteziei (1980) şi Premiul World SF (Brighton, 1984).

Scriitorul Ion Hobana a acceptat invitatia în hiperspaţiu la Cenaclul Cenaclurilor.

Este acum alături de Jules Verne, HG Wells, Dan Merisca, Radu Pintea, Alexandru Ungureanu, Vladimir Colin, Adrian Rogoz, Sanda Radian, John Branner şi mulţi mulţi alţii.

Ion Hobana a plecat în marea sa călătorie.

Peste timp şi spaţiu, aud vocea lui: «Dacă nu mă găsiţi într-un loc, căutaţi-mă într-altul. Eu, undeva m-am oprit, şi v-aştept». ( Walt Whitman).

Adaug acestor rânduri, în memoria lui, un fragment din

Misterul Roswell după cinzeci de ani:

«2. VÂRFUL AISBERGULUI

Printre zonele cele mai frecventate de OZN-uri in perioada marelui val de observaţii din iunie-iulie 1947, primul din istoria modernă a fenomenului, s-a aflat statul New Mexico.

O trecere în revistă a cazurilor prezentate de Charles Berlitz si Williaro L. Moore, (1, pp. 17-19) ne va convinge de acest adevăr.

25 iunie. Un obiect discoidal, de mărimea unei jumătăţi
de lună plină, a zburat spre sud, pe deasupra localităţii Silver City. Martor, dentistul R.f. Sensenbaugher.

27 iunie. La ora 9.50, W. C. Dobbs.din Pope, a observat un “disc alb luminând ca un bec electric”. După câteva minute, acelaşi obiect, sau unul similar, a fost văzut deasupra lui White Sands Missile Range de căpitanul E.B. Detchmendy; obiectul se îndrepta spre sud-vest. La ora 10.00, doamna AppeIzolIer, din San Miguel, l-a văzut deplasându-se în aceeaşi direcţie.

28 iunie. Zburând aproape de Alamogordo, căpitanul pilot F.Dvyn a observat cum „o sferă de foc lăsând o dâră albastră în urmă” trece pe sub avionul său şi pare să se dezintegreze.

29 iunie. O echipă de experţi în rachete, condusă de dr. C.J. Zohn, a urmărit un disc argintiu evoluând la mare înălţime deasupra lui White Sands Proving-Ground.

30 iunie. Un muncitor de la calea ferată, numit Price; a observat treisprezece discuri argintii zburând în şir indian deasupra Oraşului Albuquerque. Îndreptându-se mai întâi spre sud, ele şi -au schimbat brusc ruta spre est, apoi spre vest si au dispărut.

Alertaţi de Price, vecinii lui au urmărit şi ei manevrele discurilor.1 iulie. Max Hood, director al Camerei de Comerţ din
Albuquerque, a văzut un disc albăstriu zigzagând deasupra oraşului, spre nord vest.

Iată şi relatarea unei observaţii efectuate la 2 iulie, publicată în „Roswell Daily Record” la 8 iulie:

Dl. şi d-na Dan Wilmot par să fie singurele persoane din Roswell care au văzut ceea ce cred că era un disc zburător.

Stăteau miercurea trecută pe veranda casei lor de pe South Penn., pe la ora 21.50 când un mare obiect strălucitor s-a ivit pe cer dinspre sud-est, mergând spre nord-vest cu mare viteză.

Wilmot i-a atras atenţia d-nei Wilmot asupra lui şi amândoi au coborât în fugă în curte, pentru a-l vedea (mai bine). L-au urmărit mai puţin de un minut, poate 40 sau 50 de secunde, potrivit lui Wilmot.

Wilmot a declarat că, după opinia lui, obiectul se afla la o înălţime de circa 1.500 de picioare şi se deplasa repede, între 400 şi 500 de mile pe oră.Părea să aibă o formă ovală, ca două farfurii lipite faţă în faţă, sau ca două lighene de tip vechi aşezate în acelaşi fel.

Întregul corp strălucea, ca şi cum lumina ar fi izvorât din interior, nu ca şi cum ar fi fost situată dedesubt.

Wilmot a declarat că, privit din locul unde stătea obiectul părea să aibă cam 5 picioare şi, ţinînd seama seama de distanţa faţă de oraş la care se afla, trebuia să aibă un diametru de 15 sau 20 de picioare, dar era doar o presupunere.

Wilmot a declarat că n-a auzit nici un zgomot, dar d-na Wilmot a declarat că a auzit, pentru foarte puţin timp, un vâjâit. Obiectul a apărut dinspre sud-est şi a dispărut deasupra vâr furilor copacilor, în vecinătatea dealului aflat la o distanţă de 6 mile.Wilmot, care este unul dintre cei mai respectaţi şi mai demni de încredere cetăţeni ai oraşului, a tăinuit întâmplarea, sperând că altcineva va mărturisi că a .văzut un obiect, dar astăzi s-a hotărât să vorbească. Anunţul că RAAF (Roswell Army Air Field) se află în posesia unuia a sosit la puţine minute după ce el s-a hotârât să comunice detalii despre ceea ce a văzut.”

Ultima frază întredeschide o poartă spre miezul acestui capitol. Să suspendăm însă o clipă mişcarea, pentru a ne confrunta cu o întrebare legitimă: cum se explică această aglomerare de apariţii ciudate deasupra unui stat al Uniunii caracterizat prin mari suprafeţe aride şi un număr relativ mic de locuitori?

Răspunsul cel mai la îndemână este că în New Mexico erau concentrate principalele center americane de cercetare şi testare în domeniile nuclear,aeronautic, al rachetelor şi al electronicii. Prima bombă atomică fusese experimentată la Trinity Site, lângă. Alamogordo, drept rezultat al eforturilor comunitătii oamenilor de ştiinţă de la Los Alamos, reuniţi sub egida Proiectului Manhattan.

Pe poligonul de la White Sands erau testate rachetele V-2 capturate în Germania. Iar la Roswell staţiona Grupul de Bombardament 509, singurul capabil, atunci, să transporte şi să lanseze bombe atomice. Dacă OZN-urile sunt ceea ce par a fi, interesul lor pentru această zonă era justificat.»

Galia Maria Gruder şi Burschi Gruder – „Flor un fluture cutezător”
Bucureşti Editura CNI Coresi 2010
80 pagini
ISBN 978-973-570-383-7

În primele zile ale anului 2011, editura CNI Coresi din Bucuresti a publicat o nouă carte sub semnătura celor doi decani ai cărţilor pentru copii: Galia Maria Gruder şi Burschi Gruder – „Flor un fluture cutezător”. Galia Maria Gruder şi Burschi Gruder reprezintă un cuplu renumit de autori care au încântat generaţii după generaţii prin cărţile dedicate celor mici şi celor mari de-a lungul zecilor de ani. Aşa cum am mai menţionat, cu prilejul prezentării altor cărţi, aceşti doi artişti au avut fiecare cariere deosebite în domeniile lor. Împreună a fost considerat unul dintre cele mai populare tandemuri creative din literatura pentru copii care, mai mult, au reuşit să se completeze reciproc cu talent şi afecţiune.

Originară din Basarabia, scriitoarea Galia Maria Gruder are o dublă specializare: Facultatea de Chimie Industrială de la Politehnică şi Facultatea de Litere din Bucureşti. Două specializări, două pasiuni îngemănate: literatura şi ştiinţa. Activitatea sa ştiinţifică în domeniul cristalelor dure şi metalelor neferoase a fost evidenţiată prin numeroase comunicări ştiinţifice şi publicaţii de specialitate în ţară şi în afara acesteia, i-a permis publicarea unor cărţi precum «De la silex la diamante sintetice» (Ed. Tineretului, 1960), «Povestea unui cristal de sare» (Ed. Tineretului, 1967), «Familia diamantului» (Ed. Ştiinţifică, 1968), «Strălucire si destin: o istorie a pietrelor preţioase» (Ed. Tritonic, 2000), «Cartea aurului» (Editura Humanitas, 2003), «Cartea nestematelor» (Editura Humanitas, 2003), «Istoria fascinantă a pietrelor preţioase (Tritonic, 2007), «Darurile Lumii Noi (1492 – 1992)» (Trei Iezi Cucuieţi, 1994).
Cărţile pentru copii scrise de ea au fost ilustrate cu talent şi pasiune de soţul său Burschi Gruder.

Membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, graficianul Max Emanuel (Burschi) Gruder, s-a născut la data de 16 mai 1928 la Cernăuţi, din părinţi originari din Bucovina. Imediat după război, a absolvit Politehnica din Bucureşti, secţia mecanică. Încă din perioada studenţiei s-a evidenţiat ca ilustrator de cărţi şi reviste pentru copii, adevărată pasiune care a durat aproape 70 de ani.
Burschi Gruder este menţionat în „Istoria benzii desenate româneşti 1891-2010” autori Dodo Niţă şi Alexandru Ciubotariu – Editura Vellant, 2010; «Dicţionarul benzii desenate din România», autori Dodo Niţă şi Virgil Tomuleţ, editura MJM Craiova 2005; în «Dictionnaire de la bande dessinée roumaine», 2008, autori Dodo Niţă şi Mircea Arapu, şi este considerat unul dintre inovatorii stilului de banda desenată din România, fiind, în fapt, decanul acestui gen de ilustraţie din România.
A plecat dintre noi în 2010 într-o zi de noiembrie, la Bucureşti.

Aflându-se sub tipar, cartea „Flor un fluture cutezător” a apărut la scurt timp după dispariţia lui Burschi Gruder, în ianuarie 2011.
Cartea cuprinde trei poveşti în versuri dedicate lui Flor: „În frumoasa luna mai/Flor ajunge în Hawaii”, „Flor – un fluture artist/Şi curentul fluturist”, „Căsătoria fluturelui Flor/şi întâlnirea cu un şoarece tenor”. Sunt poveşti fermecate moderne pentru toate generaţiile.

Îmi amintesc de aceste desene înainte de a fi trimise la editură, aşteptând cuminţi într-un sertar din atelierul artistului. Luminoase, încrezătoare, în haine noi de culoare, mi-au rămas multă vreme în memorie. Aşteptau o editură pe măsura acestui mare talent.

Am aflat mult mai târziu incredibila poveste a fluturelui Flor, după ce „fluturele nostru a rămas fără tată”. Mi-a fost dezvăluită de Galia Maria Gruder:

„S-a întâmplat într-o dimineaţă luminoasă şi rece de primăvară. In timpul iernii terminasem de scris cele trei poveşti despre fluturele Fior. Le reciteam acum, aşezată la biroul din camera mea. Soţul meu desena la planşetă, în atelierul alăturat.
– Vino aici, m-a chemat. Avem un musafir.
– Nu m-am prins, am răspuns. Ştiu că e 1 aprilie.
– Nu glumesc, crede-mă. Vino mai repede!
Într-adevăr, nu era o glumă. Ceea ce am văzut mi s-a părut însă neverosimil şi aşa îmi pare încă şi acum: pe geamul atelierului şedea, cu aripile desfăcute, un fluture superb. Nu s-a ferit când ne-am apropiat să-1 admirăm.
– Nu se teme de noi. De unde a venit oare?
– Poate a avut crisalida pitită după vreo mobilă din casă… s-a născut aici şi ne ia drept părinţii lui!
– Să-i dăm drumul afară.
L-am luat în palmă, soţul meu a deschis larg fereastra şi în cameră a năvălit un val de aer rece.
– Drum bun, fluture, i-am spus. Ai parcul în faţă.
Dar lui nu i-a plăcut răcoarea de afară şi, în loc să-şi ia zborul, a început să urce repede pe braţul meu, în sensul opus ferestrei. I-am respectat alegerea şi fluturele a rămas cu noi. L-am botezat Flor şi i-am făcut „casă” provizorie într-o cutie de pantofi pe care am perforat-o ca să aibă destul aer. I-am cumpărat zambile de la florăreasa mea. Când vremea s-a mai încălzit, l-am scos la soare, în balcon şi, până la urmă, Fior s-a decis să aleagă libertatea. Ne-a fost dor de el… îmi vor aminti de Flor poveştile predate la Editură, ilustrate de soţul meu.”

Am încă prin casă, o cutie mare, mare de culori, din partea colegei sale de redacţie, Lise Marin şi a mea. Din nefericire, astă-toamnă nu am reuşit să i-o ofer înainte de plecarea sa neaşteptată.

Oftez privind acest fluture plin de culoarea marilor anotimpuri – ale prieteniei şi tinereţii –, care a reuşit să deschidă tuturor cititorilor aripile viselor, graţie unui Artist mare – de o discreţie şi o eleganţă sufletească remarcabile -, şi care mai ales, a reuşit să-şi păstreze sufletul de copil zeci şi zeci de ani.
Dar, aşa cum spuneau şi părinţii lui Flor, (…) „aşa-i rânduit în natură – /În puţine zile atingi vârsta matură, Iar când frunzele prind să se scuture/Se termină şi viaţa de fluture…”

Burschi Gruder a plecat dintre noi să coloreze stelele şi aripile fluturilor-artişti.
Deplin încrezător, ne-a lăsat în semn de adio, ultima sa carte a poveştii lui Flor, alături de toate cărţile şi desenele sale, mirabile desemne ale talentului unei vieţi de OM.

(Foto: Galia Maria Gruder)

De curând, în 2010, am regăsit o retrospectivă personală Mircea Nicolau la Muzeul de Artă Vizuală Galaţi şi apoi la Muzeul Judeţean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus” sub o formulă plastică definită ca “o pendulare între abstract şi figurativ” .

Actualmente stabilit în localitatea Wuppertal din Germania, Mircea Nicolau s-a dedicat total pasiunii sale pictura de şevalet.

Am avut şansa să obţin în exclusivitate un interviu al maestrului Mircea Nicolau, prin excelenţă, un artist român universal.

Das rote kleid, ulei/panză, 90x60cm

Marina Nicolaev – Artistul plastic Mircea Nicolau din Germania este un suprarealist recunoscut având o paletă de expoziţii impresionantă. Mircea Nicolau, abordaţi pictura de şevalet, scenografia cu deosebită pasiune. Cine este artistul Mircea Nicolau?

Mircea Nicolau – M-am născut în Brăila, dar de copil – eram încă în clasele primare – tatăl meu murind, ne-am mutat la Bucureşti.
După terminarea liceului, aş fi dorit să merg la Arte Plastice, dar familia a considerat că meseria de inginer este mai sigură. Aşa că m-am înscris la singura facultate care mi-a primit actele, la Chimie Alimentară. Tatăl meu fusese exportator de cereale, aşa că în anii aceia – anii 50 – nici nu ajungeai să dai un examen când veneai din familie de burghezi.

După trei ani de studiu la chimie – fără nici o înclinaţie spre aceasta – am renunţat şi m-am dus la Arte Plastice să fac un an de pregătire, care pe vremea aceea se numea Audienţă, dupa care actele pentru înscrierea la examen mi-au fost din nou respinse.

Am început să fac scenografie la diferite Case de Cultură şi la Casa Centrală a Armatei.

Atunci am avut marea şansa să fiu remarcat şi să devin elevul si mai apoi asistentul a doi din cei mai mari pictori scenografi ai ţării şi anume Mircea Marosin şi Dan Nemţeanu (actualmente la Iowa University, SUA -MN).

Debutul meu în teatru ca scenograf a fost în 1964 la Teatrul Nottara din Bucureşti, cu realizarea costumelor pentru “Prima zi de libertate“ de L. Kruczkowski, în regia lui Sanda Manu.

Au urmat apoi: spectacole de teatru, operă, operetă, muzicale şi teatre de animaţie în diferite oraşe din ţară şi din străinătate. În 1968, odată cu angajarea mea ca scenograf în Teatrul de Păpuşi din Galaţi, am devenit şi membru în Uniunea Artiştilor Plastici iar în 1986 am fost angajat la Teatrul Ţăndărică din Bucureşti.

Der Anfang, ulei/pânză, 40 x 45 cm

În total, am realizat 121 de spectacole – decoruri, costume şi păpuşi – în: România, Bulgaria, Germania, Suedia şi Siria unde, la Damasc în 1976, am fost invitat împreună cu Dorina Tănăsescu să înfiinţăm teatrul de păpuşi, pentru care am montat şi spectacolul de deschidere.
Primul meu contact cu occidentul a fost în 1972 când, împreună cu regizorul Stefan Lenchish, unul din marii creatori de teatru de animaţie, am fost invitaţi la Stockholm la Televiziunea Suedeză unde am făcut un film serial pentru copii.

Multe din spectacolele mele au obţinut premii la diferite Festivaluri Naţionale şi Internaţionale. În afară de acestea, am fost distins personal cu :

– Premiul pentru scenografie – Festivalul Internaţional P.I.F. 1982 – Zagreb – Jugoslavia
– Premiul pentru scenografie – Festivalul Naţional 1983.
– PREMIUL A.T.M. 1983 PENTRU SCENOGRAFIE
– Premiul pentru scenografie – Festivalul de teatru – Focşani 1964.
– Premiul pentru scenografie – Festivalul Ion Creangă – Bacău 1985
– Premiul pentru scenografie – Festivalul Naţional 1985
– Premiul pentru scenografie – Festivalul Internaţional 1993 – Klagenfurth – Austria.
– Premiul pentru scenografie – Festivalul Internaţional 1994 – Kragujevac – Serbia.
– PREMIUL DE EXCELENŢĂ 2007 UNIMA – PENTRU ÎNTREAGA ACTIVITATE.

Tandresse, tehnică mixtă, 90x60cm

Deşi lucrul pentru teatre îmi ocupa foarte mult timp, nu am renunţat nici un moment la vechia mea pasiune: Pictura.

Aşa că, în 1987 când m-am stabilit în Germania, m-am dedicat în întregime picturii.

Am expus în galerii şi la mari Saloane Internaţionale în: Germania, Franţa, Belgia, Japonia, Spania, Luxemburg şi în România. Ca de exemplu:
1990 – Paris Salonul Independenţilor – Grand Palais.
1991 – Paris Salonul Independenţilor – Grand Palais
1992 – Deauville Federaţia Naţională a Culturii Franceze.
1992 – Braunschweig Galeria Rom-Art – Expoziţie personală
1993 – Osaka Festivalul Internaţional de Grafică
1993 – Paris Salonul de Toamnă – Grand Palais
1994 – Paris Salonul de Toamnă – Espace Tour Eiffel
1994 – Paris Salonul “Figuration Critique“
1995 – Braunschweig Galeria Rom-Art
1996 – Wuppertal Expoziţia Anuală
1998 – Wuppertal Expoziţia Anuală
1999 – Luxemburg Al VI-lea Salon de Pictură şi Sculptură
2000 – Altea-Spania Galeria Artea
2000 – Braunschweig Galeria Rom-Art – Expoziţie Internaţională
2002 – Wuppertal Von der Heydt Museum – Bienala Barmen.
2002 – Wuppertal Backstubegalerie – Expoziţie personală
2002 – Gent Târgul Internaţional de Artă
2002 – Liege Galeria Michel Hanon.
2003 – Bochum Galeria „Kunst in der Rotunde„ – GEA
2003 – Valencia Galeria Maika Sanchez
2004 – Liege Galeria Maxal
2006 – Amersfoort Galeria “1687“ Marike D. Dienar
2007 – Bucureşti Galeria Apollo. “12 Pictori Români din Europa“
2008 – Bucureşti Galeria Ana – Expoziţie personală
2008 – Paris Fondation Taylor Retrospectiva de Pictură Românească
2010 – Düsseldorf Palatul Benrath – Expoziţie personală
2010 – Galaţi Muzeul de Artă Vizuală – Expoziţie Retrospectivă Mircea Nicolau
2010 – Ploieşti Muzeul de Artă – Expoziţie Retrospectivă Mircea Nicolau

Nobody, tehnică mixtă, 70x60cm

MN – Cum aţi descoperit pasiunea pentru artă?

Mircea Nicolau – Cum am descoperit-o ……nu stiu…..nu a fost o descoperire….de fapt….a venit de la sine…desenam…în şcoală, la liceu, pe caietele de notiţe.

Mai târziu, la examenul de bacalaureat, profesorul de matematică mi-a spus “Nicolau îţi dau examenul numai dacă îmi promiţi că te duci la arte şi nu la o facultate tehnică, că omori oameni“.

MN – Sunteţi considerat ca un Suprarealist prin excelenţă. De ce suprarealismul?

Mircea Nicolau – Poate. Aşa am fost etichetat, dar eu nu m-aş situa ca făcând parte dintr-un anume curent artistic. Formaţia mea ca scenograf mi-a deschis nenumărate căi în felul de a gândi o lucrare şi de aici iese şi diversitatea de direcţii în care pictez.. Pentru că eu nu pictez imagini ci idei. Fiecare tablou spune o poveste cu încărcătura ei dramatică, ca o piesă de teatru într-un singur act. Ideea de la care pornesc, mă face să mă exprim în felul cel mai potrivit pentru ea: suprarealist, abstract, fantastic etc.

Nebel tehnică mixtă, 24×30 cm

MN – Cum este sprijinit un artist în Germania, există un sindicat o uniune la care aţi aderat?

Mircea Nicolau – Desigur exista în fiecare oraş asociaţii de artişti plastici. Există de asemeni şi Uniunea Artiştilor Plastici pe întreaga Germanie, al cărui membru am devenit în 1991.
În privinta sprijinului….fiecare se descurcă cum ştie şi cum poate. Afară de o expoziţie a membrilor Uniunii, care se face o dată la un an sau doi, într-o sală de expoziţie a unei fabrici dezafectate, pentru că aşa este modern, nu există alte activităţi.

MN – Ce înseamna Arta pentru Mircea Nicolau?

Mircea Nicolau – Arta înseamnă pentru mine totul. Este felul meu de a mă exprima, de a dialoga cu lumea.
Eu nefiind un spontan şi un vorbitor, încerc să-mi expun ideile prin pictura pe care o fac.

MN – La Muzeul de artă din Ploieşti a fost organizată o retrospectivă Mircea Nicolau. Ne puteţi spune mai multe despre acest eveniment atât de important în viaţa unui artist?

La reine de la neige ulei/pânză


Mircea Nicolau – Anul trecut în luna Octombrie, Muzeul de Artă Vizuală din Galaţi mi-a organizat o Expoziţie Retrospectivă, pentru care mi-a pus la dispoziţie patru Săli, în care am expus aproape cincizeci de lucrări. Dan Basarab Nanu, directorul muzeului, a gândit această expoziţie ca o sărbătorire după mai bine de douăzeci de ani de când lipsesc de pe afişele Galaţiului şi într-adevăr m-am simţit emoţionat că după o absenţă atât de lungă nu am fost uitat. În acelaşi timp a fost gândită ca o expoziţie itinerantă în mai multe muzee din ţară. Astfel, la sfârşitul anului trecut expoziţia a fost preluată şi de Muzeul de Artă din Ploieşti.

MN – Ce loc din Romania este asimilat cu notiunea de nostalgie?

Mircea Nicolau – Nostalgii? sigur ca am. Port foarte des cu mine imaginea Bucureştiului meu, acel „Mic Paris” cu cartierele lui vechi, cu case boiereşti unde am copilărit, parcă îmbrăcate în misterele trecutului. Nu elementul spectaculos mi-l amintesc, ci pur si simplu puritatea lor, povestea lor.

Mai pot vorbi de acea minunăţie a munţilor Bucegi, de stâncile pe care m-am căţărat şi pe care le-am avut atât de aproape de sufletul meu, (în tinereţe am fost un pasionat alpinist) .

Când gândul mă poartă prin acele locuri, simt răcoarea dimineţilor, îmi amintesc de albastrul cerului, de liniştea pădurilor.

Die freude tehnică mixtă 70×38 cm

MN – Ce urări pentru noul an 2011 doriţi să trimiteţi colegilor artişti din România?

Mircea Nicolau – Ce le doresc colegilor mei din România ?
Le doresc să creadă mai departe în puterea lor creatoare şi să mulţumească cerului că s-au născut cu acest dar extraordinar.

Să te exprimi prin culoare, lumină, umbră ……nimic nu este mai minunat!

ALEXANDRU ŞAFRAN şi Şoahul neterminat în România. Culegere de documente (1940- 1944)
ALEXANDRE SAFRAN et le Shoah inachevé en Roumanie. Recueil de documents (1940-1944)
Editura Hasefer 2010
ISBN 978-973-630-217-6
607 pagini
Coperta: Bogdan-Alexandru Ungureanu

În anul 2010, Editura Hasefer a publicat un volum în limba română „ALEXANDRU ŞAFRAN şi Şoahul neterminat în România. Culegere de documente (1940- 1944)”şi respectiv traducerea sa în limba franceză “ALEXANDRE SAFRAN et le Shoah inachevé en Roumanie. Recueil de documents (1940-1944)”sub semnătura renumitului istoric francez de origine română Carol Iancu, cu o prefaţă de dr. Aurel Vainer.

Profesorul universitar Carol Iancu de la Universitatea «Paul Valéry» din Montpellier, este doctor honoris causa al Universităţii «Babeş – Bolyai» din Cluj-Napoca şi al Universităţii din Iaşi precum şi director al «Centrului de studii şi cercetări evreieşti» din Montpellier, copreşedinte al Asociaţiei pentru înţelegere iudeo – creştină din Franţa. De curând, în 2009, domnul Carol Iancu a fost ales preşedinte al „Society for Jewish and Biblical Studies in Central Europe”.

Prof. Carol Iancu © Marina Nicolaev

„Alexandru Şafran şi Şoah-ul neterminat din România. Culegere de documente (1940- 1944)” este rezultatul unor cercetări îndelungate în arhivele româneşti şi străine şi conţine 190 de documente de arhivă, majoritatea inedite, 97 de extrase din articole din presa vremii în română, engleză, ebraică, franceză şi germană, 35 de mărturii ale unor personalităţi cunoscute sau mai puţin cunoscute (dintre care ingineri, scriitori, avocaţi, doctori, profesori, istorici militanţi sionişti, un ofiţer al regelui Mihai I, inclusiv un interviu oferit de regele Mihai I al României) precum şi 43 de documente în facsimil (note, articole şi corespondenţe originale). Ilustraţiile din acest volum provin din arhiva personală a prof. Carol Iancu cât şi a dr. Avinoam Şafran, fiul lui Alexandru Şafran.

În baza noilor documente şi mărturii din perioada 1940-1944 prezentate în acest volum, se conturează un fragment tulburător şi inedit din istoria evreilor din România, clarificând anumite aspecte, necunoscute până acum şi completând strălucit imaginea personalităţii de referinţă, Alexandru Şafran, fost Şef Rabin al României (1940-1947) şi Mare Rabin al Genevei (1948-1998).

În prefaţa acestui volum excepţional, profesorul Carol Iancu a subliniat anumite aspecte privind „utilizarea termenului “Shoah” care apare în titlul prezentului volum. Acest cuvânt ebraic care se regăseşte în Biblie cu sensul original de «catastrofă» sau «distrugere», defineşte masacrul sistematic la care au fost supuşi Evreii europeni, de către regimul nazist şi colaboratorii săi în diferite ţări ale Europei. Prefer utilizarea acestui termen, uzitat curent în Israel unde Parlamentul a instaurat «Ziua Shoah-ului şi a curajului» (Yom ha-Shoah ve-ha-Gvoura), precum şi în Franţa unde s-a răspândit graţie a filmului «Shoah» de Claude Lanzmann. Ca termen îl prefer celui de «Holocaust» care s-a impus în media americană în anii 60 ai secolului XX şi care s-a înrădăcinat de asemenea şi în România pentru a defini acelaşi fenomen. În concluzie, definiţiile date de dicţionare expresiei «Holocaust» nu convin: «sacrificiu sau arderea integrală a unei victime», «sacrificiu sângeros executat în scop religios». Personal, pledez pentru utilizarea acestui cuvânt Shoah, întrucât nu trebuie să se creeze nicio confuzie, este singurul care desemnează unicitatea fenomenului de aneantizare totală prin care era cât pe ce să facă să dispară poporul evreiesc. În România, a existat une shoah neterminat care a fost în acelaşi timp un shoah fără camere de gazare. Iată pentru ce am menţinut termenul de shoah în traducerea românească a cărţii mele consacrate Evreilor români în timpul celui de-al doilea Război mondial de-a lungul a documentelor inedite din arhivele de la Quai d’Orsay, şi apărut în franceză la Montpellier, în 1998 (ediţia I) şi în 2000 (ediţia a II-a): La Shoah en Roumanie…, apoi la Iaşi în 2001: Shoah în România…”

„Alexandru Şafran şi Şoah-ul neterminat din România. Culegere de documente (1940- 1944)” este compus din 7 părţi: Studiu introductiv, Tabele cronologice şi analitice, Documente de arhivă: de la nr. 1 la nr. 190, Articole din presa internaţională: de la nr. 1 la nr. 47, Tabel cronologic şi analitic al articolelor din presa de limbă română, Articole din presa românească: de la nr. 1 la 50, Mărturii: nr. 1 la nr. 35 şi Documente în facsimil: nr.1 la nr. 27.

Studiul introductiv este alcătuit din: I. Introducere, II. Itinerariul lui Alexandru Şafran: de la Bacău la Bucureşti, trecând prin Viena, III. Shoah-ul neterminat din România şi calendarul acestuia, IV. Activităţile lui Alexandru Şafran prin documentele de arhivă, presă şi mărturii (1. alegerea lui Alexandru Şafran şef rabinul României; 2. Intervenţiile din Senat; 3. Problema tăierii rituale; 4. Măsurile antievreieşti ale guvernului Gheorghe Tătărescu (11 mai-3 iulie 1940); 5. Ocuparea Basarabiei şi Bucovinei de nord de către U.R.S.S. şi progromurile din vara lui 1940; 6. «Statutul evreilor» şi legislaţia antisemită a guvernului Ion Gigurtu (4 iulie – 4 septembrie 1940); 7. Întrevederea Alexandru Şafran – Ion Antonescu şi lupta câştigată pentru neînchiderea sinagogilor; 8. Statul «naţional-legionar» (14 septembrie 1940 – 26 ianuarie 1941) : legi antisemite, violenţe şi atrocităţi a. legi descriminatorii, b. violenţele şi atrocităţile legionarilor; 9. Pogromul din Bucureşti şi comemorarea sa; 10. Opoziţia împotriva legilor şi măsurilor antisemite ale guvernului Ion Antonescu: jafuri, românizare, muncă forţată, steaua galbenă, ajutorul reintegrării) a. jafuri şi românizare, b. «munca de interes public»: munca forţată, c. steaua galbenă şi abolirea ei, d. ajutorul «reintegrării» din 1941; 11. De la progromul de la Iaşi la deportările din Transnistria: demersurile pe lângă Antonescu, Regina-Mamă, patriarhul Nicodim şi mitropolitul Tit Simedrea; 12. Ajutorul deportaţilor evrei din Transnistria: predici şi discursuri, demersuri şi activităţi clandestine; 13. Alexandru Şafran şi Andrea Cassulo: lupta pentru oprirea deportărilor în lagărele de exterminare naziste din Polonia şi lupta pentru reîntoarcerea deportaţilor din Transnistria; 14. În serviciul comunităţii: activităţi religioase, pedagogice, socio-culturale şi sioniste. eforturile pentru la Alyah: a. Activităţi religioase, b. Activităţi pedagogice, c. Activităţi sociale şi culturale, d. Activităţi sioniste, e. Eforturile pentru la Alyah; 15. Alexandru Şafran şi Wilhelm Filderman: omul credinţei şi omul legii; V. Concluzii.

De o deosebită importanţă pentru istoria contemporană, această carte prezintă de o manieră excepţional de obiectivă activitatea celui mai tânăr Şef Rabin din istoria României într-un moment crucial de mare cumpănă al umanităţii, în perioada celui de-al doilea război mondial.
Alexandru Şafran a fost un „OM de credinţă profundă care a jucat un rol determinant în lupta pentru supravieţuirea coreligionarilor săi” ne precizează profesorul Carol Iancu, ceea ce rezultă de-altfel din întregul volum.

Ajutorul oferit poporului evreu de către Regina-Mamă Elena care s-a opus deportării acestuia în lagărele de exterminare, a fost răsplătit prin oferirea, după război, a înaltului titlu de „Drept între popoare”, la recomandarea lui Alexandru Şafran.

În 1993, Alexandru Şafran a declarat: Yad Vashem din Ierusalim mi-a comunicat decizia de a conferi titlul de „Drept între popoare“ Majestății Sale Reginei-mame Elena a României.
Primind acest mesaj, am simțit din nou disperarea care mă îndemna să mă adresez Majestății Sale Reginei-mame Elena pentru a o implora să ia sub ocrotirea ei populația evreiască a țării; am revăzut chipul ei nobil și luminos; am auzit din nou vocea ei tandră și consolatoare. De fiecare dată și fără întârziere, Regina-mamă a răspuns chemării mele: cu pietate și înțelepciune, cu delicatețe și fermitate. Ea a făcut eforturi să salveze evreii persecutați și i-a salvat.
Îi datorez recunoștință.
În scrierile mele, am numit-o: o adevărată mamă.
Da, așa a fost Regina-mamă Elena pentru evreii României, în anii în care ei erau vânați fără milă.
Sufletul ei, atât de bun, stă pentru totdeauna în înălțimile sublime, printre cei Drepți” ( “Discursul Eminenței Sale Marelui Rabin al Genevei, dr. Alexandru Șafran, cu ocazia remiterii medaliei „Drept între popoare“ Majestății Sale Reginei-mame Elena a României, la Berna, joi 4 noiembrie 1993).

În toamna lui 2010 a avut la Bucureşti „o reuniune în care a fost evocată figura luminoasă a doctorului Alexandru Șafran, Rabin-șef al României în întunecata perioadă a anilor 1940-1947. Cel care avea să devină, după război, Marele Rabin al Genevei a jucat un rol important în apărarea drepturilor omului în România acelor ani și s-a distins ca unul dintre cei mai vizionari, mai curajoși și mai generoși lideri spirituali ai României secolului XX.

“Premiul Alexandru Şafran 2010”, Bucureşti ©Marina Nicolaev

Familia Şafran, reprezentată de fiul şi fiica lui Alexandru Șafran, împreună cu Federația Comunităţilor Evreieşti din România, a decernat ieri Medalia dr. Alexandru Şafran Majestății Sale Regelui, în memoria acţiunii remarcabile a mamei sale, Regina Elena, la salvarea vieților evreilor români. Regina Elena este unul dintre Drepții Între Popoare, la Yad Vașem.
Au primit aceeași medalie ambasadorii Sfântului Scaun, Statelor Unite ale Americii, Franţei, Elveţiei și reprezentantul Crucii Roșii Internaţionale, în memoria predecesorilor lor, aflați la post în România în perioada celui de-al doilea război mondial. Au fost distinşi cei trei preşedinţi ai României postdecembriste, precum şi primarul general al Capitalei”.

Premierea prof. Carol Iancu ©Marina Nicolaev

Cu acest prilej, prof.univ. Carol Iancu a primit „Premiul Dr. Alexandru Șafran 2010” pentru volumul „ALEXANDRU ŞAFRAN şi Şoahul neterminat în România. Culegere de documente (1940- 1944)”.

„ALEXANDRU ŞAFRAN şi Şoahul neterminat în România. Culegere de documente (1940- 1944)” constituie o lucrare reprezentativă pentru istoria modernă şi contemporană, având calitatea de a continua să îmbogăţească “remarcabila monografie Alexandru Şafran” (Andrei Marga).

Interviul acordat de Carol Iancu privind „Alexandru Şafran şi Şoah-ul neterminat din România. Culegere de documente (1940- 1944)” la France Culture:
http://www.franceculture.com/emission-maison-d-etudes-maison-d-etude-iancu-2010-09-19.html

Surse: Arhiva foto Marina Nicolaev
http://www.princeradublog.ro/jurnal/premiul-dr-alexandru-%C8%99afran-2010/

Editura Lulu Publishing Inc. a publicat în anul 2010 volumul de versuri „Cerşetorul de timp” semnat Dan David.

Un debut târziu în poezie (2001) într-o revistă de limbă română din Statele Unite, unde a decis să se stabilească, marchează o frontieră nouă, a luminilor interioare, latente. Veşmântul Pandorei sau doar o cămaşă a „melosimetriilor” desprinsă de cer în desertul înfometat de îngeri, undeva, unde cresc pietrele vii ale Timpului.

Prezenţă statornică pe site-urile literare, Dan David a publicat volumele: „Bună Dimineaţa, America”, la Editura Criterion Publishing House, Georgia, USA, 2003; „Leuştean pentru America de Nord”, la Editura Paralela 45- România, 2004; „Master and Servant” Editura „iUNIVERSE, Inc.” 2004 în USA, (în engleză); “Dealul galben” la casa de Editură LULU.com, USA 2007; “Gardul Pustiul dintre noi” la Casa de Editură LULU.com, USA 2007 (proză); “Cerşetorul de Timp” la Casa de Editură LULU.com, USA 2010.

Având o prezentare grafică impecabilă, volumul „Cerşetorul de timp” este alcătuit din 131 de poeme. „În volumul de faţă incerc din toate câte puţin şi în plus, cerşesc timp. Bineînţeles, de la Cine îl are şi îl poate dărui.” mărturiseşte de-altfel autorul.

Poezia lui Dan David deschide ferestrele Timpului, cavităţile din interioarele sale expuse efemerităţii în căutarea unui perpetuum mobile al existenţei umane. „Nu mă mai ştiu întoarce acasă./Mă voi pierde prin pustietăţile acestea/În care mă sufoc, abia mai respir./Mi-e drumul închis./Labirint inchis./Noaptea e timpul când mă deşir.” (Labirint interzis).

Timpul se contractă, devine însuşi ghemul Ariadnei risipit în carnea Labirintului, ca o tumoare malignă. Se măsoară în respiraţia livezilor din departele său, din semnele urcate la cer. Dincolo de ferestrele memoriei stagnează într-un alt real, o altă lume din care timpul subţiază încă o dată sintagmele umbrelor „şterg cu tălpile pietrele pe care le-am călcat împreună./Aerul serii îmi e străin./Mi se pare irespirabil, o ceaţă de clor.” (Singur 2) pentru că aşa este scris să se întâmple „Amintirile despre tine mă dor”, până când „Ninge peste ochii tăi./Fiecare fulg este un înger albastru” (Arlechin în camera albastră).

Echinoxul celuilalt se ridică peste masa tăcerii dincolo de punctele cardinale căzute aleatoriu pe marginea perlată a Universului în doi, doar pentru că „Lângă tine, sensul căderii îmi era indiferent/Cu ochii la aura din jurul frunţii tale,/Cu auzul vrăjit de melodiile pe care le pluteam,/Nu te-am intrebat încotro e susul, ori josul, ori abisul./Pentru mine erau rosturi de neînţeles./Până când m-am zdrobit de asfalt./Tata, unde e mama?/Muritorule, unde iţi sunt lumina şi visul?/Au plecat.”(Sensul căderii).

Amintirile inventariate meticulos le poartă cu el, dincolo de arhipeleagul „fulgilor de lumină” pentru că ştie, conştientizează sensul Timpului febril, irevocabil, tonant prin fluviul existenţial „Mi-am adunat amintirile prăfuite/De prin colţurile caselor în care mi-am numărat anii.”(Amintiri prăfuite).

Trecutul, prezentul sunt secvenţe impromptu care se succed aleatoriu, întru semnele incandescente lăsate de cei dragi, trasee luminoase dintr-o lume despre care a fost deja prevenit „’Priveşte fiule, împrejur!/Frumuseţea desăvârşită doarme peste tot în cale./Aşteaptă să fie văzută’/Dacă privesc adânc în ochii lor./Îl văd pe Dumnezeu zâmbindu-mi”(Ochii părinţilor). Somnul timpului se deschide larg despletindu-şi umorile „Ce e cu nebunia asta împrejur?/Am început să mă rostogolesc. (…) Ultimul lucru pe care mi-l amintesc/Înainte de a mă pierde în somn,/Este o mângâiere pe frunte/Şi sângele care îi picura în palmă;” (Rostogoliri).

Victima propriului său timp încarcerat ireversibil în el, Dan David caută propriul său sistem de coordonate într-un spaţiu-timp plutitor, din care marginile se rup, se suprapun, se autodevorează, copilăria tresare previzibil, un alt timp paralel invadează releele prezentului vremelnic.
Timpul devine haina spaţiului şi invers în permanenta curgere a universului interior, unde vitraliile deschid albume vechi, neuitate, spre lumile bunicului pierdut la Oituz căruia „nu i-au găsit trupul să-i clădească şi lui oasele/În piramida sub care s-a închegat neamul,/ Să-i picteze ochii albaştri pe tun.” (Apele, oasele).

Timpul cere ofrande rogatorii în instanţele primăverilor de altădată, şi Dan David ştie, are nevoie de toate aceste revendicări dureroase, deşi recunoaşte „Mă tem pentru mâine ca de întuneric, de frig,/Ca de moarte./Nu pot alunga frica din visele crunte/Ale nopţilor lungi./Disperarea îşi înscrie numele/În riduri pe frunte.” (Disperări 4).

„Cerşetorul de timp confirmă existenţa organică a unui Timp ce-şi devorează formele lichide, un concept tranzient aproape aplatizat, proiecţia nomadă a Eului rătăcitor în căutarea absolutului.

Dan David îşi ridică din lumina îngerilor săi cetate până la cer. O cetate precum inimile arhanghelilor cusute prin crepusculul deşertului, unde pe colţurile pietrelor arse cresc cuvinte împletite pentru menestrelii de-a pururea pribegi în căutarea fericirii.

Dan David atinge armura luminiscentă a Timpului şi modelează la căpătâiul lumii semnele unui nou regat: Poezia. Timpul Poeziei este propriul său Timp.

Informaţii generale pentru Burse 2011

Termenul limită pentru primirea cererilor de burse este 15 martie 2011.

Dan David Prize 2011 ofera anual douăzeci burse de studiu in valoare de 15.000 dolari pentru studenti doctoranzi cu merite deosebite şi pentru studenti postdoctoranzi cu merite exceptionale în domeniul ales.

Dan David Prize 2011 consta in acordarea a zece burse postdoctorale şi doctorale pentru studenţii de la universităţi din întreaga lume şi zece burse pentru studentii de la Universitatea din Tel Aviv.

Dan David Prize 2011 este acordat în funcţie de merit, indiferent de sex, rasă, religie, naţionalitate sau apartenenţă politică.

Pentru aplicatie puteti accesa: http://www.dandavidprize.org/index.php/scholarship-applications/application-form.html

sursa: http://www.dandavidprize.org/

Attic Arts este un program de rezidenta la Institutul Cultural Roman din Londra, care ofera profesionistilor de cetatenie romana din diferite discipline umaniste 2 luni de rezidenta in garsoniera mansardata a Institutului (attic – care da si numele programului).

Programul permite rezidentilor sa lucreze intr-o capitala multiculturala, unica prin diversitatea etnica si complexitatea optiunilor culturale. Aceastia au ocazia sa experimenteze mediul cultural londonez, sa exploreze idei noi, sa fructifice contactele pe care le au cu profesionisti britanici din domeniile respective si sa stabileasca unele noi.

Rezidentii vor realiza proiectul propus in candidatura pentru Attic Arts, care va fi ulterior prezentat la ICR Londra sau in alte spatii din Marea Britanie. Proiectele vor purta mentiunea “Realizat in colaborare cu Institutul Cultural Roman de la Londra, prin programul de rezidenta Attic Arts” in orice comunicare publica.

Regulament general

Obiectivele programului

* facilitarea accesului artistilor romani la scena de arta britanica si crearea de oportunitati de dezvoltare a unui proiect de colaborare pe o tema identificata in prealabil;
* crearea unei arhive de lucrari si proiecte artistice, promovabile ulterior prin reteaua globala a Institutului Cultural Roman, cu scopul de a face cunoscute publicului international valorile culturale romanesti;
* incurajarea dialogului si colaborarii intre producatorii culturali romani si cei din Marea Britanie;
* stabilirea unui profil distinct al Institutului Cultural Roman din Londra ca partener valoros pentru initierea, sustinerea si derularea de programe culturale in colaborare.

Cine poate candida

Orice cetatean roman care are proiecte in urmatoarele domenii: arte vizuale, curatoriat si critica de arta, muzeologie/muzeografie; muzica si muzicologie; jurnalism; traduceri; cercetare si documentare; arhitectura, urbanism si design; literatura si critica literara; dans, artele spectacolului, film si critica de specialitate; patrimoniu cultural; management cultural; stiinte sociale (economie, psihologie, relatii internationale, drept, stiinte politice, sociologie, filozofie, istorie si istoria ideilor etc).

Ce oferim

* bursa de rezidenta in valoare de 1 700 Euro / rezidenta / luna;
* cazare timp de 2 luni in garsoniera mansardata a Institutului, in 1 Belgrave Square, Londra, foarte aproape de Buckingham Palace, Royal Albert Hall si Serpentine Gallery;
* oportunitatea de a initia si dezvolta un proiect cultural nou;
* oportunitatea de a experimenta noi posibilitati si directii in practica artistica prin contactul cu profesionisti si institutii britanice, din aceeasi arie de interes.

Numar de rezidente
4 rezidente pe an.

Documente necesare pentru inscriere:

* formular de inscriere (il puteti descarca aici)
* portofoliu de lucrari, maximum 4 exemple: fotografii (JPG, max. 1MB fiecare) / fisiere audio/video (max. 4MB in total) / texte (max 3 pag format A4). Nu vor fi acceptate documente mai mari.

Data limita de depunere a dosarelor de candidatura:
1 februarie 2011, 19:00 (GMT + 2).

O a doua sesiune de candidaturi se va organiza numai daca cele 4 rezidente anuale nu vor fi acordate integral in luna februarie.

Candidatii si proiectul propus trebuie sa indeplineasca urmatoarele criterii:

* calitate artistica si relevanta in raport cu abordarile curente din domeniul respectiv in Marea Britanie;
* capacitatea de a identifica parteneriate cu artisti individuali sau organizatii din Marea Britanie pentru a dezvolta proiectul;
* potentialul de realizare si prezentare a proiectului in cel mult un an de la incheierea rezidentei, la Institutul Cultural Roman din Londra sau in alte institutii din Marea Britanie;
* experienta profesionala;
* abilitatea de a comunica fluent in limba engleza.

Calitatea artistica, capacitatea de a identifica parteneriate si potentialul de realizare a proiectului sunt factori decisivi.

Candidaturile se vor trimite pe adresa atticarts @ icr-london.co.uk.

sursa: ICR LONDRA

Acum câtva timp Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional lansa „Cartea neagră: distrugerea patrimoniului arhitectural şi urbanistic din România: [Bucureşti, 1990 – 2009]” (autori: Hanna Derer, Peter Derer, Dan Lungu, Dana Mihai, Andrei Pippidi).

Oare nu suntem martorii pasivi ale distrugerilor patrimoniului arhitectural şi urbanistic, a unor proiecte inutile si constisitoare, a unei administrari deficitare a orasului, în condiţiile în care nu sunt bani pentru consolidarile constructiilor afectate de cutremure si cand mai exista cartiere în Bucureşti fără canalizare şi fără străzi asfaltate?

foto:MN

Vă propunem spre dezbatere câteva aspecte importante parcajul din Piaţa Universităţii Bucureşti:

1) Este necesară construirea parcajului subteran din Piaţa Universităţii Bucureşti în contextul crizei actuale? Se ştie că la Intercontinental mai există un alt pasaj subteran de ani de zile, ce se întâmplă cu acesta? De ce nu este modernizat, renovat etc.?

2) Cine a aprobat această investiţie? Sunt răspunzători în faţa legii cei care au aprobat?

3) Care este suma reală la care se ridică această investiţie şi cine este investitorul? Cu alte cuvinte, cine plăteşte în plină criză?

4) Au fost descoperite mai multe schelete umane şi morminte datând din perioada secolului al XVI-lea pe acest amplasament. Ce măsuri legale s-au luat?

“Conform legislaţiei din România, beneficiarul care doreşte să cosntruiască o parcare cu o adâncime de 20 de metri a fost nevoit să apeleze la cercetarea arheologică pentru a se cunoaşte care sunt realităţile din teren. Din săpăturile anterioare ştiam că există aici două biserici: cimitrul şi vestigiile de la Sf. Sava. Atunci, conform contractului dintre muzeu şi Institutul de Arheologie pe baza unor autorizaţii. De pe 5 noiembrie arheologii efectează cercetări în această zonă. În funcţie de rezultatele care vor fi date Ministerului Culturii se va aproba sau nu proiectul pentru această parcare. Această parcare trebuie să ţină cont de acest studiu arheologic”, a declarat Gheorghe Mănucu, şeful secţiei Arheologie-Muzeul Bucureşti.

5) Se respectă legislaţia în România?
Art. 24 alin (1) din Legea nr.50/1991 privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii, republicata, cu completarile si modificarile ulterioare – actualizata 2009 consideră infracţiuni “a) executarea, fără autorizatie de construire sau de desfiinţare, ori cu nerespectarea prevederilor acesteia, a lucrărilor prevăzute la art. 3 lit. b”) respectiv “continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente, potrivit legii 50 /1991 republicată din “lucrări de construire, reconstruire, extindere, reparare, consolidare, protejare, restaurare, conservare, precum si orice alte lucrări, indiferent de valoarea lor, care urmează să fie efectuate la constructii reprezentând monumente istorice, inclusiv la anexele acestora, identificate în acelasi imobil – teren si/sau constructii, la constructii amplasate în zone de protecţie a monumentelor si în zone construite protejate, stabilite potrivit legii, ori la construcţii cu valoare arhitecturală sau istorică deosebită, stabilite prin documentatii de urbanism aprobate”.

Care este poziţia oficială a Ministerului Culturii?

Dar a Inspectoratului de Stat în Construcţii?

Care este opinia oficială a Patriarhiei Române?

Vă redăm un comunicat de presă lansat de curând de OAR semnat de prof. dr. arh. Mircea Ochinciuc.

Dezbatere privind proiectul parcajului subteran din Piaţa Universităţii

Stimati colegi,

Filiala Bucureşti a OAR s-a autosesizat în urmă cu două săptămâni in privinţa nerespectării de către Prointec Romania, proiectantul parcării subterane din Piaţa Universităţii, a prevederilor PUZ-ului aprobat pentru această zonă.

In consecinţă au avut două întâlniri prealabile cu proiectantul la sediul nostru, cu care ocazie s-au solicitat explicaţii referitoare cu precădere la limitele parcajului precum şi la legăturile sale cu solul, respectiv prezenţa căilor şi rampelor de acces, scări şi lifturi, asigurarea plantaţiei de aliniament, guri de aerisire, elemente ale proiectului care crează servituţi în spaţiul public al pieţii.

Au participat la acest dialog împreună cu preşedintele filialei, arh. Mihai Ene, vicepreşdinte al resortului profesional, arh. Dan Marin consultant al PUZ pe această zonă, arh. Stefan Bortnowski, vicepreşedinte al OAR, arh. Justin Baroncea, membru al Consiliului Teritorial.
Din partea Prointec Romania au participat arh. Ester Gonzalez-Diez, director general, arh. Adrian Andrei, autor proiect si arh. Margareta Fotache.
La una din întâlniri a participat şi arh. Gh. Pătraşcu în calitatea sa de Arhitect Sef al Capitalei.

Explicaţiile oferite de către proiectant au invocat strict aspectele economice şi tehnice, calitatea soluţiei arhitectural urbanistice fiind lăsată în plan secund, ca o consecinţă a soluţiilor propuse în proiect, deşi în cursul dialogului s-a constatat ca există si alte rezolvări, alternative, care să nu vicieze amenajarea ariei civice pietonale de la sol.

Neexistând un angajament ferm din partea proiectantului privind disponibilitatea de a respecta PUZ-ul, am considerat oportună o dezbatere publică la nivelul structurilor şi organizaţiilor implicate în această acţiune de amploare, importantă pentru imaginea centrului capitalei.

La solicitarea conducerii filialei, miercuri 8 nov. a.c. s-a desfăşurat la sediul GDS o dezbatere privind proiectul parcajului subteran din Piaţa Universităţii.
Au fost invitaţi reprezentanţi ai Primăriei Municipiului Bucureşti, Ministerului Culturii, Registrul Urbaniştilor, Organizaţiei Propatrimonia, ONG-urilor, etc. şi al proiectantului, compania Prointec Romania.
Motivaţia principală a acestei întâlniri o constituia nerespectarea prevederilor PUZ-ului de către proiectantul parcajului subteran.
Din partea Primăriei Capitalei a participat dl. Victor Teodor Iovici, viceprimar şi Arhitect Sef Gh. Pătraşcu.
După prezentarea de către Filială a celor două documentaţii, ale PUZ-ului şi proiectului parcării subterane, accentuând obligaţia proiectantului de a nu se abate de la prevederile PUZ-ului aprobat, am solicitat desprinderea proiectului amenajării Pieţei de cel al parcării, şi organizarea de urgenţă a unui concurs, deschis tuturor arhitecţilor.

Intervenţiile şi luările de poziţie ale participanţilor au fost unanime în sprijinul respectării prevederilor PUZ-ului şi de obligare a proiectantulului să-şi modifice în consecinţă soluţiile care îl încalcă.

Atât Viceprimarul cât şi arhitectul şef s-au angajat în a lua măsurile de impunere a respectării legislaţiei în domeniu, de protejare a acestui spaţiu public reprezentativ şi de organizare a concursului de arhitectură pentru Piaţa Universităţii, în colaborare cu OAR.

In încheiere am informat autorităţile privind hotărârea filialei de a monitoriza respectarea şi aplicarea acestor angajamente.

Nimic despre cimitirul descoperit, nimic despre necesitatea modificării unei investiţii inutile.
Un Plan Urbanistic Zonal nerespectat, dar care “bate” Planul Urbanistic General al oraşului…

(Într-un caz similar la Atena, Grecia,când au fost descoperite oseminte pe amplasament în staţia de metrou Sintagma s-a dispus realizarea unui muzeu în incinta acesteia.)
Şi iată, se organizează un concurs, chiar două?!… Deci nu au fost respectate prevederile autorizatiei? Si nu este nimeni amendat? Nici constructorul si nici proiectantul? O simpla dezbatere eludeaza aplicarea legii?

Surprize, surprize… Concursuri, concursuri…
Timp în care piaţa Universităţii va sta în plină iarnă cu gropile mari lăsate la discreţia Nepăsării…sau Nelegalităţii?