Ies în balcon
În fiecare seară
Şi privesc pădurea
de lumini vibrând…
Atunci mă-ncearcă-ncet un gând
Ce pleacă de aici, din betonata tindă
Spre apa neînţelesului Mureş…
Şi colindă…colindă…colindă…
Îl simt aninat de retortele vieţii
Şi-n pânza ceţii
Saltă peste zidul de lumină
Spre-acolo, sus, pe-a arcului colină.
În clipa când în turn
Îşi face loc a nopţii oră
Îl văd că-i prins în horă
Cu respiraţia înnoitoare a stradelelor
Şi cu parfumul îmbătător al lalelelor.
Pe curcubeul strălucitor al oraşului
Coboară încet pe muzica titanilor
Ce cântă în cetatea de plămadă a vagoanelor,
Urcă pe terasele zidirilor
Şi în palatul de-nălţare-a simfoniilor.
Îl văd cum se aşează lâng-o carte
Şi-apoi pe mâna făuritorului de arte.
Îl simt că se reîntoarce-n mine
Mai proaspăt şi mai tânăr.
Privesc din nou
La veşnicele stele
Şi-mi spun în gând
Că nu-i departe ziua când
Voi respira şi voi dansa cu ele.

Mircea Hortensiu Tomuş, din volumul Printre tristeţi şi bucurii, Editura StudIS, Arad, 2013, ISBN 978-606-624-454-1

Fost-am Adam la început…
Apoi, greşind,
Păcătuind,
Şi aruncat
Din raiul tău,
Am fost plebeu
Pân-am ajuns
Să fiu Orfeu.
Fost-am apoi,
În lanţuri,
Prometeu,
Trecând prin ere
Ca Semizeu.
Căzând aşa, mereu,
Mereu,
Ajuns-am fructul
Secolului meu.
Azi vreau să fiu
Un simplu-ţi fiu.
Mă lupt să urc
Şi urc cu greu,
Ca să ajung
Să fiu iar EU.
Visez şi lupt.

Mircea Hortensiu Tomuş, din volumul Printre tristeţi şi bucurii, Editura StudIS, Arad, 2013, ISBN 978-606-624-454-1

CÂNT!
Dar poate spune totul
un cuvânt?
E-atât de scurt în vers
şi-i frânt…
Nu-ţi sugerează plin
nici chiar un singur gând.
De-aceea te implor,
te rog plecat,
să ai răbdare:
azi încep să caut
în alte mii de slove
ce aşteaptă
să le găsesc
pe cele ce deşteaptă.
Mă plec cu sârg
şi încordat
veghez
să nu le scap
când,
căutând,
lucrez.

Profesie

Ieri visele mele
Erau dorinţe
Necoapte…
Astăzi două
Zburdă prin lunci
În dimineţi senine
Ca doua luciri
De soare
Pline.
A treia e-o flacără
Ce-mi creşte în mână
Aprinsă
De vâlvătaia timpurilor.
Cu ea cutreier generaţii
Şi din adâncurile
Slovelor,
Pentru cei de azi
Şi pentru cei de Mâine
O port mereu
NESTINSĂ

Mircea Hortensiu Tomuş, din volumul Printre tristeţi şi bucurii, Editura StudIS, Arad, 2013, ISBN 978-606-624-454-1

Din farmecul ochilor tăi
Ce mi-au fost viaţa
În zile însorite
Au rămas văpăi
Şi doruri ne-mplinite.

Şi e târziu în suflet,
Ş of cu of se-ndeamnă,
Deşi aştept un semn
Ce chinul îl destramă.

Căci te privesc, mă-ncânt,
Şi clipa-i minunată,
Dar nu găsesc cuvânt
În clipa ce mă-nbată.

Şi-aşa se trece dorul,
Născând alt dor în mine,
Iar gândurile-mi zbor
Mereu spre tine.

Sunt eu!

Aş vrea şi tind
Dar nu sunt Prometeu…
Sunt doar un fruct
Al secolului meu.
Nu pot, nu vreau sa fiu
Un simplu fariseu.
Ca să devii ce nu eşti
Nu e prea greu.
N-a fost de-ajuns
C-am fost Orfeu,
Ci-a trebuit să urc,
Mereu, mereu,
Şi din nimic,
Dintr-un plebeu
Ajuns-am totul:
Cezar şi zeu.
Trecând pe-aici
Nu-s Prometeu.
Sunt ce-am visat:
SUNT EU!

Mircea Hortensiu Tomuş, din volumul Printre tristeţi şi bucurii, Editura StudIS, Arad, 2013, ISBN 978-606-624-454-1

Mircea Hortensiu Tomuş, din volumul Printre tristeţi şi bucurii, Editura StudIS, Arad, 2013, ISBN 978-606-624-454-1

Toamna

Pe geam se preling în susur uşor
Picăturile reci ale ploii încete,
Se strecoară încet, plutitor,
Unduind suspine şi zeci de regrete.

Sunt ceasuri de multă gândire,
De putere strânsă în visări deşarte,
De simţuri nebune şi de iubire,
De doruri nedemne, de aprige fapte.

În suflet coboară mângâierea dulce
A nostalgiei adunate de timp pe cale…
Încet stăpâneşte şi te seduce,
Făcându-te răspunzător de gândurile tale.

E raza tomnatecă a zilelor,
A ceasurilor seci ce îţi trec prin faţă,
E întoarcerea necontenită a filelor
Ce poartă, la un loc, numele de viaţă.

Sunt mii de reţete ce vreau, la un loc,
Să pătrundă în taina filelor goale,
Să le dea un curs, o cârmă, un mijloc,
Să la vindece de gânduri şi fapte banale.

Dar susurul limpede, cuprins de-ntristare
Nu poate să sufere reţeta străină,-
Îţi cere să fii curajos şi tare
Şi să laşi eul să parvină-n lumină.

Pământul e jilav şi plin de parfum,
E jalnică tăcerea ce-l stăpâneşte…
Dar dorul de viaţă-i atât de străbun
Că chiot tristeţea de-ar fi, nu-l stânjeneşte.

Mircea Hortensiu Tomuş, din volumul Printre tristeţi şi bucurii, Editura StudIS, Arad, 2013, ISBN 978-606-624-454-1

Autorul se prezintă:

M-am născut în localitatea Aninoasa (jud. Hunedoara) în 1938, într-o familie de dascăli. Am terminat Liceul “Moise Nicoară” din Arad (1954), după care am urmat Facultatea de limbi străine (rusa/slava veche; 1954-1958), apoi Facultatea de filologie (romana/engleza; 1960-1965). Am lucrat în învăţământ ca profesor în Arad, de unde m-am pensionat in anul 2000.

După pensionare am călătorit foarte mult, iar având în vedere ca cele doua fete ale noastre (Dana şi Adela) şi-au găsit realizarea în Statele Unite ale Americii, majoritatea timpului din an mi-l petrec în SUA, dar vara revin an de an în Arad. Colaborez de ani buni la “Observatorul” (din Toronto), “Gândacul de Colorado” (Denver), “ACUM” (internet), “Şcoala vremii” (Arad), etc.

Cele mai recente apariţii:

 
 
 
● Călător prin amintiri, Volumul 1, “Itinerarii”, Editura StudIS, Arad, 2013 (proză);

● Printre tristeţi şi bucuri, Editura StudIS, Arad, 2013 (versuri).
 
 
 
 
 

Stiam ca acel “capat”poarta numele de America,dar,cu timpul,mi-am dat seama ca ne despart mari si oceane,iar atunci cand am ajuns sa traversez Atlanticul si am ajuns la New York,mi-am dat seama ca frumosul nume de oras la care visam sa ajung in copilarie e in cealalta parte a Americii,pe o peninsula scaldata de alt ocean,Pacific,in golful ce-i poarta numele-SAN FRANCISCO.

Am aterizat vineri,spre seara,pe aeroportul international din San Francisco,cand se ingana ziua cu noaptea,si prima impresie a fost ca aeroportul nu e nici unul prea mare,de talia celui din Denver,de pilda,dar nici prea mic,ca cel din Timisoara.Am gasit cat ai bate din palme un taxi,,soferul caruia fiind foarte sociabil,ne-a pus in tema cu problematica sociala a orasului,spunandu-ne ca este turc,ca San Francisco este un oras multinational,in care vom intalni pe langa o multime de hispanici mexicani,multi chinezi,rusi,irlandezi,nordici,peste 30-40 de nationalitati contopite intr-un amalgam armonios si pasnic,bine inchegat, ce formeaza populatia acestui mare oras american.Despre romani nu prea auzise.Dar noi mergeam chiar la o romanca,specialista programatoare.Iar ziua care a urmat avea sa ne demonstreze prezenta profesionista si a altor romani,alaturi de multele grupuri de nationalitati de pe intreg mapamondul,ce si-au gasit in aceste locuri modus vivendi.

De la etajul 5 al imensului edificiu admiram imprejurimile.Chiar in fata,la cca.200 m.se ridica maiestos un sir de blocuri cu 50-60 de etaje,cu arhitecturi diferite,intr-un manunchi armonios si placut ochilor.Gazda noastra ne atrage atentia- spre stanga, unde se profileaza turnul unei biserici.Suntem insa avertizati ca este turnul pietei orasului,pe care o vom vizita in dimineata urmatoare.Mai la stanga se profileaza un pod ,acoperit cu ghirlande de flori.E podul Bay Bridge, pe care il vom vedea tot dimineata urmatoare.

Si iata-ne a doua zi dimineata in piata marelui oras.O piata imensa,in care,imediat cum am intrat ,au inceput sa ne imbie cu produsele lor:struguri de felurite culori si arome,mere,pere,branzeturi,legume de tot felul,smochine,arahide si prune uscate,nuci,smeura si corcoduse,morcovi si coacaze,curmale ,iar pe masura ce depaseam standuri intregi de marfuri culinare,piata se complica,se intra apoi in largi hale unde intalneai salamuri,carne de vita,de porc,de vanat,afumaturi si mezeluri de zeci de feluri,ca mai de parte sa dai de produse agricole si industriale,de o bogatie si o varietate remarcabila.A fost o ora cand,de fapt,am luat cunostinta despre bogatia orasului,despre roadele activitatii casnice si campenesti,piata fiind si un barometru al vietii alimentare a orasului.Dupa ce-am facut degustarile si ne-am umplut  plasa cu struguri,tot grupul de patru ne-am indreptat spre oras,am inceput pelerinajul printr-o plimbare de la sud spre nord de-a lungul bulevardului EMBARCADERO ce strajuieste coasta estica a orasului,vecin cu golful.                  Aproape din orice punct te poti avanta spre largul golfului,peste tot intalnesti locuri amenajate pentru ca vizitatorul sa isi completeze cunostintele despre un domeniu sau altul.Asa ar putea fi “Aqvarium of the Bay”,sau “Muzei Mecanique”,”Exploratorium” ,sau “Maritime Museum Library”.                                                                                                                    Noi,dupa ce am parcurs intreaga zona ,ne-am hotarat sa facem un parcurs auto al orasului San Francisco,mai ales ca ajunseseram la locul de unde incepea interesantul periplu.Busul era special pentru astfel de excursii,cu ghid in limba engleza,franceza,spaniola  si italiana, prin casca.Periplul nostru prin San Francisco a durat mai bine de doua ore,vizitand astfel cartiere si locuri deosebite, cu o importanta in istoria acestui oras,cum e Transamerican Piramid,Grace Cathedral sau Cliff House ,ori San Francisco Opera.Si cate si mai cate locuri n-ar mai fi de subliniat,de amintit:Bill Graham Civic Auditorium,Muzeum of Modern Art,Zoo,Sympfony,parcurile pline de lume,de copii,biserici,unele cu istorii si intamplari deosebite,hoteluri luxoase si altele mai putin,locuri si oaze de odihna si de distractii pentru cei 815.358 de locuitori ai orasului,de altfel al 4-lea oras al Californiei si cel de al 12-lea al Statelor Unite ale Americii.

Pauza de masa  ne-a prilejuit si o intalnire deosbita;la masa alaturata noua s-a asezat cine altul decat colegul meu de liceu,Nicolae Herbei.Nu-l mai intalnisem de la sarbatoarea de acum 30 de ani,iar anul acesta,la inceputul lunii iunie,ne-am intalnit doar 30 de fosti colegi ai Liceului Moise Nicoara din Arad.La  intalnirea din 1980 era unul din inginerii constructori a marei centrale de la Cernavoda.Putin adus de spate,cu mai putin par pe cap,imediat l-am recunoscut,totusi ,din prima.Am inceput apoi sa ne depanam amintiri ce au estompat rapid din bucuria deosebita a revederii.Si povestile au continuat fara sa ne intrerupem traseul dinainte stabilit-prima plimbare cu vaporul prin golf,plimbare planificata inca de cu seara,pentru a lua si in acest fel pulsul frumosului oras.Sigur ca l-am inclus imediat in grup si pe Nicu,pe tot parcursul imbinand observarea cu amintirile si cu povestea fiecaruia,incluzand copiii,soarta lor,sotiile,starea lor.Cu vaporul am trecut de cateva ori prin fata coloanelor de zgarie nori,am privit prin binoclu silu-etele impunatoare ale marelui oras,am studiat mai atent arcadele marilor poduri-Golden Gate Bridge si Bay Bridge,Nicu,ca specialist constructor,avand ample cunostinte tehnice si  date exacte  despre fiecare in parte.Podurile sunt ca o legatura naturala intre capatul nordic al peninsulei,ocupat in totalitate de orasul San Francisco,si resul continentului american.Acesta a fost de fapt si obiectivul prim al acestui periplu acvatic.Un al doilea obiectiv,cel de a socializa cu ceilalti vizitatori prezenti pe vas,a fost in parte ratat,pentru ca majoritatea timpului l-am consumat trairi-lor comune cu fostul meu coleg de liceu.Cei mai multi dintre turisti care ne inconjurau erau de origine asiatica si rusi.Pentru toti,insa,obiectivul principal a fost a vedea cat mai mult,a observa din departarea golfului orasul,senti-mentul deplinei satisfactii ca ne aflam aici,sentimentul deplinei multumiri ca am ajuns pana aici,pentru ca suntem partasi la frumusetea pe care ne-o ofera totul in jur.O zi plina de soare,fara nici un nor,vaporul legananduse usor pe luciul lin al golfului,orasul ce se profila falnic,maiestos,in fata noastra,toate in sunetul limpede si curat al megafonu-  lui,fetele radiind multumire peste privirile scrutatoare ale celor ce ne inconjurau,-totul era armonie si satisfactie.  Si in astfel de imprejurari se naste intrebarea:de ce oare nu e in toti si in toate aceasta armonie si pace?De ce ma exista pe lume si dintre acei ce vor cu tot dinadinsul sa tulbure existenta fireasca,sa darame si sa omoare?La aceste ganduri avea sa-mi dea raspuns chiar urmatoarea croaziera,cea de la ora 18.Dar ,pana atunci a mai fost un moment deosebit. Coborand din vapor si indreptandu-ne spre alt debarcader,de pe una din banci,spre care m-am indreptat sa ma asez  pentru cateva minute,in momentul cand eram la trei pasi s-a ridicat cu mainile larg deschise un domn cu o palarie larga,sub care,am observat consternat ca se ascundeul coleg Paul Miclea,care,fara sa ma lase sa ma dezmeticesc,m-a cuprins in brate si m-a strans ca intr-o menghina.Bucurie fara margini,ceva de necrezut.Dar asta e viata.Am facut apoi cu totii cunostinta si ne-am pomenit dintr-o data,acolo,pe faleza ,sapte romani,Paul era cu sotia.Singur Paul sustinea ca el este cetatean universal.Nicu Herbei s-a scuzat si s-a retras,iar noi ne-am indreptat,povestind de zor,spre debarcader,unde ne-am despartit de familia Miclea.

Porneam intr-o noua croaziera.Si aceasta avea un obiectiv precis:sa vad cu ochii mei insula ALCATRAZ,despre care citisem cate ceva ,dar ,mai ales,imi aminteam ceva vag dintr-un film vazut candva.Ce m-a izbit de la bun inceput a  fost micul grup de pe micul vas  al acestei noi croaziere;sa fi fost pe vas doar 15 persoane:noi patru,un numar de vreo sase irlandezi costumati ca la o nunta si fardati ca la bal,bine dispusi ,precum si un numar de cinci doamne intre doua varste,foarte pofticioase,mestecand cate ceva tot timpul,cam indiferente la tot ce se intampla pe vaporas.Intr-un colt al sau,vaporasul avea un bufet bine asortat din care ne puteam servi pe baza unui insemn albastru primit la imbarcare,insemn care ne permitea o prima gustare gratuita,dupa care insa totul se platea.Ceea ce s-a si intamplat-pe tot parcursul calatoriei pe vaporas a fost un dute-vino permanent ,avand ca loc de targuiala coltisorul alimentar,in care dominau lichidele.Astfel ca la capatul croazierei unii combatanti trebuiau sprijiniti ca sa nu cada de pe ponton.Desi eram mereu cu coada ochiului spre irlandezi,care erau parca pregatiti pentru fel de fel de giumbuslucuri si comicarii,de data aceasta insa atentia mea era sa scrutez permanent imprejurimile acvatice,in timp ce imi lasam memoria sa actioneze.Insula ALCATRAZ se profila in zare si-mi aducea aminte  ca citisem despre ea sub numele de     “The Rock”(Stanca),ca a fost descoperita prin anul 1775de catre navigatorul Juan Manuel de Ayala,care a numit-o    “Isla de los Alcatrances”(Insula Pelicanilor).Desi pe aceasta insula nici urma de pelicani,se presupune ca denumirea a fost data altei insule si ca s-a produs o confuzie la cartografiere,greseala apartinandu-i cartografului englez,capitanului Frederick William Beerhey care a localizat-o pe harta,iar paza de coasta americana,pe la 1851,a inscris-o pe harta timpului cu aceasta denumire si asa a ramas pentru totdeauna.La inceput Alcatraz a fost utilizata ca o fortareata,apoi ca inchisoare.Pe la 1853a fost construit un far pentru a ajuta navigatiei in golf,iar in 1856 i s-a adaugat si un clopot,care sa semnalizeze si sonor,pe timp de ceata.S-au mai facut aici diverse constructii si amenajari,in functie de destinatii,mai ales ca in 1906 au avut loc distrugeri enorme cu ocazia cutremurului catastrofal din regiune.In anul 1963 inchisoarea a fost inchisa,dupa cativa ani devenind un loc de pelerinaj,de atractie turistica,de rememorare si studiu pentru cei care au avut de-a lungul timpului rude sau prieteni printre locatari.Alcatraz este o insula americana abia din 1847,cand lordul John Charles Fermont a cumparat-o de la Mexic cu 5000 de dolari.Insula are 85.000 m2,cu o lungime de aproximativ 500 m. si variatiuni de inaltime de 41 m.Dintre sutele de intemnitati de-a lungul timpului in inchisoarea Alcatraz se detaseaza ca foarte cunoscutii Al Capone(1934),Robert Stroud(1942) si George Machine Gun(1934),fiecare cu istoria sa,care au dat nastere si unor povestiri si intamplari iesite din comun,unele chiar ecranizate in filme de rasunet.Pentru cel ce doreste sa faca cunostinta cu acea realitate istorica ii recomand sa vizioneze filmele : “Fuga din Alcatraz”(Escape from Alcatraz),avand in rolul principal pe Clif Eastwood,”Omul-pasare din Alcatraz”(Birdman of Alcatraz) in rolul principal cu Burt Lancaster,filmul “The Rock”(Stanca)avandu-i in rolurile principale pe Sean Connery si Nicolas Cage,”Curse of Alcatraz”,in rolurile principale cu Phil Ostin,Djessi   Camacio,Djerewi Gilkris,etc.,”Nici viu ,nici mort”(Half past Dead),in rolul principal cu Steven Segal ,”X-men;the last Stand”sau “Omor deosebit de grav”,unde eroul principal incearca o evadare ce se dovedeste a fi nereusita,cum,de  altfel s-au dovedit a fi toate incercarile de evadare din inchisoarea Alcatraz.Desi asupra uneia planeaza suspiciunea  ca a reusit-cea a fratilor Anglin-John si Clarence ,din 11 iunie 1962,impreuna cu Francisc Morris.S-au facut cercetari,chiar un serial pe canalul “Discovery”al TV,s-a adus si o marturie a istoricului Frank Heanay,care a stat de vorba cu rude ale fratilor Anglin si care sustineau ca au primit o vedere din America de Sud pe care era semnatura fratilor.Cu toate acestea nici azi nu a fost ridicata de nimeni suma de 1 milion de dolari pusa ca premiu pentru cel ce ofera informatii credibile si verificabile despre existenta fugarilor.Si cate alte povesti,intaplari ori simple plasmuiri nu a nascut existenta de-a lungul deceniilor a insulei care,iat-o in fata ochilor,in toata splendoarea ei.

Micutul vas se departeaza incet de tarmurile insulei si noi,rezemati de parapetul vasului,suntem inca cu privirea atintita,ca si vrajiti parca,spre flamurile drapelului Statelor Unite,ce falfaie pe inaltu catarg din mijlocul insulei.O alta panorama, tot mai intensa si multicolora,ce se apropie de noi pe masura ce intunerecul ne inconjoara si ne readuce la realitate ne anunta ca in fata e orasul,e San Francisco in splendoarea sa nocturna…parca s-a aliniat in fata noastra la raport,citadela a modernitatii,a prosperitatii umane,a libertatii de creatie si de discernamant,din care emana frumusete si noi idealuri.Inchid ochii si fac o comparatie-mi-a mai ramas pe cadranul memoriei o panorama asemanatoare,cand,in anii tineretti,faveam o croaziera pe Dunare,intre Buda si Pesta,seara,la lumina reflectoarelor.  Atunci imi ramasese in memorie silueta falnica a Parlamentului sl ghirlandele multicolore ale Lant Hidului Budapestan.Astati,am in fata multiplicata de cateva ori aceasta panorama a orasului San Francisco si ii multumesc lui Dumnezeu ca mi-a implinit si acest vis al copilarie.Ma inchin creatorului pentru ca mi-a condus pasii in splendoarea imparatiei si mi-a dat prilejul sa-i simt si sa-i percep imensitatea si frumusetea.SAN FRANCISCO este un giuvaer al existentei omenesti pe planeta pamant.

Brasov,15 iulie 1963

Denver,20 decembrie
2006