Dragul meu om sarac,
Daca erai atent acum cateva milioane de ani nu ajungeai azi sa n-ai dupa ce bea apa. Iti ofer sansa luarii de la capat. Altfel.
Ai muncit atata timp platind taxe peste taxe si nu te-ai ales cu nimic, intr-o zi o sa te duci la 2 metri si se va alege praful de tot.
Cu cat vei tacea si vei sta deoparte cu atat va dura mai mult timp si-mi va fi mai greu sa schimb lumea aceasta nedrept alcatuita.
Asadar, te chem sa m-ajuti. Macar retine adevarul meu si ai incredere in “Forta Morala” care s-a nascut pentru tine, da-i sansa si curaj sa se ridice si sa faca ce are de facut. Nu citi mai departe, opreste-te, daca nu vrei sa afli cum se poate schimba lumea sau daca esti convins ca aceasta nu se poate schimba. Este posibil sa nu realizez nimic fiindca tu si altii, toti, nu ma veti incuraja, ori mi se va astupa gura intr-un fel sau altul. Sunt insa fericit daca aceasta scrisoare a ajuns la tine.
Sa stii ca niste nemernici au pus mana pe pamantul pe care ti l-a lasat Dumnezeu si te tine cu chirie, stiind ca ai nevoie sa mananci zilnic, te-a asteptat sa le bati in poarta pentru a cere de lucru. Acestora nu le ajunge o farfurie cu mancare, nu le ajunge un hambar, doua, vor tot ce e in lumea asta innebunind ca nu o pot avea pana deseara, in timp ce tu trebuie sa nu ai nimic.
Nu este normal ca o fiinta umana sa lucreze la alta fiinta umana, fiecare trebuie sa lucreze pentru sine.
Stiu, foarte multi sunt puturosi si prefera sa traiasca de azi pe maine. Dar s-a ajuns la aceasta obisnuinta fiindca nu exista speranta. Speranta demnitatii umane. De aceea va fi greu sa te trezesti si sa te scuturi de rele fiindca ti se va arunca in fata ca esti lenes, imputit, betiv, mincinos, hot. Ca tu ai ales sa fii sarac si prost, chiar sunt invidiosi pe tine ca esti, pare-mi-se, al naibii de … fericit!
Tu stii ca nu puteai ajunge sus oricat ai fi invatat, muncit sau cat ai fi fost de cinstit. Mai trebuie sa ai relatii sau bani multi pentru a-ti cumpara un loc caldut in jurul sacului cu bani. Dreptatea a fost si este inca oarba cu tine, te gaseste mereu vinovat..
Lumea s-a dezvoltat anormal folosind la inceput forta fizica (americanii au haituit si omorat triburile de indieni pentru a le lua aurul si pamanturile), iar, de la un timp, nedreptatile sunt facute prin inteligenta – aceasta isi ia o parte grasa din tot ce exista si gaseste solutii subtile sa inrobeasca, cea mai parsiva fiind iubirea (adica… mangaind!) Inteligenta e mai rea decat sarpele tinut la san, acela invie si omoara, dar cei inteligenti chinuie, te-au adus in stare sa vii singur cu lanturi la maini si la picioare sa muncesti pentru o gura de apa cat de cat indulcita. Cei inteligenti sunt fiii nostri, vecinii nostri ce au beneficiat de respecttul si dragostea omului simplu care si-a recunoscut limitele. Nu l-a lasat de mic pe cel destept sa-si faca bataturi in palme, i-a luat din manute toporul, coasa, furca ori sapa si l-au trimis sa citeasca. Astfel a evadat din duzina devenind invatator, doctor sau avocat. Si, nu numai ca au uitat de unde a plecat, s-au intors cu nerusinare si cer de la obraz, umilind si exploatand oameni sarmani. Iau bani de la stat si mai cer fiecarui amarat ajuns la mana lor inca pe atat. Fiindca au descoperit confortul, placerea statului degeaba, nu mai suporta frigul, caldura, vrea haine de la Paris, blanuri scumpe, parfumuri, masini luxoase. Au inceput sa se ia la intrecere intre ei: care imbolnaveste si omoara mai repede, care infometeaza mai mult. Si se falesc in carti aurii.
Tu nu poti sa devii decat un prost fiindca n-ai bani sa platesti meditatii si ani de studii in orase scumpe, ori mori cu zile acasa, in dureri groaznice. Care e normalitatea vietii? Sa fii prost, sa fii destept? Cred ca normal inseamna si sa te lasi in voia sortii, daca e adevarat ca ne e scrisa dinainte. Numai ca voia aceasta nu-ti mai ofera ceea ce oferea candva lui Adam sau Evei. Acum pasarile, animalele, pestii, natura intreaga nu mai apartine tuturor, ci cuiva anume, si nu poti lua din ele, ca pe un drept al libertatii, fiindca devii hot.
A sosit timpul ca pamantul sa se imparta la fiecare suflet uman viu, fiindca nu mai suntem putini, sa fie loc pentru fiecare, am ajuns sa stam unii peste altii in blocuri sau cate 6-15 intr-o camera. Sa se imparta pamantul si sa-si vada fiecare de patratica lui, sa nu-l intereseze de-a lu’ altu’. Nu conteaza ca se va arata un act. Primul om care a vandut ce act a avut? Cine i l-a dat? A fost o conventie intre oameni. Inseamna ca primul propietar a luat gratuit ce nu-i apartinea. Deci putem sa facem alta conventie ceruta de istorie, sa impartim pamantul egal si pentru totdeauna fara ca acesta sa mai fie vreodata obiect de tranzactie.
Dar asta inseamna revolutie, omule sarac, si ti-e frica sa ceri modificarea Constitutiei in acest sens ori vom fi opriti cumva. Nu ne ramane decat sa cucerim fiecare patratica de pamant cumparand-o. Stiu ca esti bun, ca nu intorci spatele, ca cel care are. Ajuta–ma sa pun in miscare aceasta idee. Cel mai greu este sa incepi. Da-mi din putinul tau, trimite-mi 1 leu si grabeste-te, eu nu mai am mult timp de trait; putin cu putin se va aduna si voi putea cumpara 5 ha de teren si sa fac o casa pentru o familie nevoiasa ce cara in spate trei copii. Sau vino tu si daruieste-le cu mainile tale, daca nu ti-am castigat increderea. Inchipuieste-ti ca ajuti la inaltarea unei biserici.
Schimbarea lumii nu poate fi facuta decat de cei care au nevoie de ea; adica de noi, oamenii saraci.
Iar daca nu poti si nu poti, ajuta-ma facandu-i sa inteleaga aceasta scrisoare cei care te inconjoara. Poate nu stiu prea bine sa citeasca.

2
(Pamantul)

Nu aveam ideea de a schimba lumea, daca nu vorbeam cu oamenii si nu vedeam cu ochii.
Solutia pamantului pe care ti-o ofer este, stiu, un fel de condamnare silnica pe viata.
Dar mai stiu ca omul este si un pic comod. Daca ar avea bucata indestulatoare de pamant ar voi si tractor sa are, si elicopter sa erbicideze, si oameni sa-l praseasca, si, si, si… A uitat ca acelasi pamant era scormonit odinioara cu unelte din piatra. Mai stiu ca te revolti cand vezi cat de usor castiga banii prostituatele, artistii, fotbalistii, angajatii televiziunilor, bancarii, birocratii in general, politicienii. Altfel nu te-ai sacrifica sa-ti tii copilul in scoli pentru a ajunge sus. Adica sa traiasca fara a munci din greu ca tine, sa-i fie bine macar lui.
Impartirea pamantului va fi in realitate un esec, presupunand ca asta s-ar intampla, daca nu vei fi si ajutat sa te muti acolo, sa ai gata facute cele ce ti-ar putea asigura existenta. Perspectiva obtinerii unui pamant ar putea insemna si perspectiva unor locuri lasate de izbeliste, refuzate de tine, fiindca te-ai obisnuit cu modul de viata actual, poate ti se pare chiar atractiv sau mai sigur. Schimbarea inseamna si o ruptura dureroasa de cel care esti, inseamna chiar pustietate, inapoiere. Si s-ar putea sa nu vrei asta. Dar ar fi punctul zero al intoarcerii spre Raiul asa cum era cand era doar Adam si Eva. Si te-ai invatat sa privesti cum trec oamenii pe strada, sa bei la carciuma, sa vorbesti si sa fii ascultat de prieteni, sa glumesti cu ei, adica sa fii un fel de erou in fiecare zi. De aceea s-ar putea sa nu vrei paradisul pentru copiii copiilor tai, pentru ca ti-a fost tie greu si-ti este, si ti se pare, probabil, drept sa le fie si lor.
Lasa-ma sa-ti vorbesc acum despre cei mai vrednici oameni ai tinutului meu: sarbii. O familie tanara a castigat anul trecut cat nu castigi tu intr-o viata muncind pamantul profesionist si nebuneste. Haide sa socotim impreuna. A pus 100 brazde cu arpagic, inmultit cu 100 kg /brazda fac 10000 kg recolta. Inmultit cu 7 lei noi kg fac 70000 lei? Cat a costat totul? 50 carute cu nisip pe care le-a adus singur de pe prundul Buzaului, samanta care e scumpa, udatul, plivitul, recoltatul. Banii astia i-a obtinut pe a 20-a parte dintr-un ha si doar in trei luni. Dar anul incepe devreme cu laptucile, ceapa verde, ridichile. Gradini cat vezi cu ochii. Apoi rosiile, castravetii,varza, cartofii, vinetele, ardeii (stii cat costa 1 kg de boia?) ceapa, prazul, morcovii… 2-3 recolte pe an, plus sere. Plus porci si pasari de n-ai loc sa calci. Nu exista o palma de loc nefolosita. Are secretele lui si-l iubesc pentru ca are pe drept si munceste de la 4 dimineata pana noaptea tarziu.
De ce, totusi, pamantul? Fiindca asta a fost visul sarbilor, sa aibe pamant cat de mult. A pus unu cartofi de n-a mai putut sa-i scoata din pamant, au ramas pogoane intregi neculese! Sarbii (de fapt bulgari) au fugit de turci, si-au zis “sarbi” sa li se piarda urma, si au lucrat pentru boierul Marghiloman stand in corturi. Cu timpul s-au injghebat. Dupa revolutie s-au extins. Se plang de munca de ti-e mai mare mila Cand ii vezi, vin haisiti, cocosati de aplecaciune, distrusi… Injura pamantul, dar nu se lasa nici unu’. Se scoala cu noaptea-n cap si fac ce trebuie. Daca nu a crescut si nu a vandut toata salata pana pe data de, intoarce pamantul de ti-e mai mare mila, nu se uita, pune recolta a doua, O zi pierduta inseamna sa intarzii culesul urmator cu o zi. Stie cand rasare varza cu precizie de sfert de ora. Era unu agitat, nu-si gasea locul. “Ce ai?” il intreb. “Nu pot sa stau, astept sa rasara varza la 12 fara un sfert!” Si am lasat totul balta sa vad si eu minunea. Asa era. I-am citit linistea si bucuria din ochi, am vazut cum mangaia pamantul. Iar pamantul se bucura mai profund decat ar putea orice femeie.
Acu-i vezi ca trec cu carutele pline varf. Trec si-mi lasa si mie, dar nu pentru c-ar fi milosi, ca sunt aspri. Iar curtile lor fac loc masinilor noi, tractoarelor; au forat fantani peste fantani in gradini, isi lungesc casele, fac vile copiilor, au aur, valuta, bani in banci. Au rezerve in caz de seceta prelungita (2-3 ani). De unde toate acestea? Din munca pamantului.

3
(Paradisul)

Iti scriu inca, este primul lucru pe care pot sa-l fac, si este… scrisoare deschisa cu speranta ca adversarii nostri vor intelege grozavia la care ne-au impins.
Depinde numai de tine daca vei ramane doar cu scrasneala dintilor.
Sistemul actual presupune ca cineva sa-ti ofere ceva foarte scump, iar altcineva la fel. Forta de munca este la mijloc. Trebuie sa fie exploatata sa produca mult si sa coste mai nimic pentru ca cei care platesc, “saracii!” sa castige si ei ceva… Pentru a-si satisface nevoile personale care intotdeauna sunt altele decat ale celor pe care-i trudesc. Tu, daca ai o haina, iti mai trebuie alta?
Omule bun, animalele sunt mai hotarate decat omul. Catarul se-ncapataneaza si refuza munca. Vaca nu-ti da laptele daca nu vrea ea. Este oare normal ca un om sa aibe foarte mult, iar altul mai deloc?
“Dar spalatorul de WC are 500 de lei!” imi striga ieri un oponent. Da, 500 pe stat, 400 in mana. Acum scade curentul, intretinerea, televizorul, apa, gazele, transportul… si ce ramane imparte la 4-5 guri! Orice om trebuie sa aiba existenta fizica asigurata, iar cel care munceste mai mult si e capabil poate sa aiba oricat, nu se supara nimeni.
Fiinta umana este inzestrata cu ratiune si aceasta ar fi trebuit sa-l impinga sa aibe responsabilitate pentru semeni. Cel inzestrat cu multa ratiune, nu numai ca nu a facut si nu face nimic in directia asta, dat a profitat de situatii dureroase si ti-a cumparat pamantul. Sau a creat lumini si atractii vulgare de te-a adus la oras. Astfel, ai lasat in paragina limba de pamant mostenita de la cine stie cine. Pe care ti-a luat-o noul Tanase Scatiu si nu ti-a dat nimic pe motiv ca nu s-a facut. Ca sa ajungi la dracu-n praznic si sa-l cultivi n-ai cu ce, nu esti sigur ca nu ti se fura recolta, trebuie timp, bani de transport… Mai bine… duca-se, renunti! Un vecin de-al meu a dat la transport s-aduca porumbul acasa de pe camp mai mult decat ar fi obtinut vanzandu-l in obor.
Totusi va trebui sa ne desprindem din alcatuirea acestei lumi si sa facem o alta. Oricat de salbatici ne-ar considera unii. Uite, se aliniaza cu preturile UE: gazul, benzina, apa, curentul electric, telefonul…Vei ajunge sa nu poti face un ceai din castigul tau. Si vei trece la post negru si vei muri exact cand te vei invata sa traiesti fara sa mananci. N-ar fi mai simplu sa se duca dracului si astea care costa atata? Sa nu mai fii nevoit sa le folosesti? Cere dreptul tau la pamantul pe care ti l-a lasat Dumnezeu si nu vei mai avea nevoie de nimic. Si sa le “alinieze” cat or vrea!
Capitanul Nemo al lui Jules Verne traia sub apa, rupt de lume. La televizor am vazut ca-n zilele noastre multi au evadat din aglomeratia civilizatiei si au ales izolarea. Si sunt fericiti acolo, au tot ce le trebuie fiindca natura este generoasa.
Forta Morala te va invata sa traiesti bine fara sa cumperi nimic. Trebuie doar sa lupti pentru a avea pamantul tau. Semneaza formularul pe care ti-l trimit sa putem demara modificarea Constitutiei. Si-n cateva luni se poate termina totul. Altfel se va prelungi suferinta infometarii inca multe sute de ani.
Forta Morala nu este o ciudatenie, ea trebuia sa existe dintotdeauna. Ma intreb cum de nu si-a dat nimeni seama atatea milioane de ani de simplitatea acestei necesitati? Grabeste-te si vino, timpul nu mai are rabdare. Te vom asculta cand, vezi bine, nimeni nu te asculta, cuvintele tale le vom tipari intr-o foaie volanta si va circula de la unul la altul pana vom avea posibilitati pentru mai mult.
Daca societatea actuala te ignora, deci nu doreste decat sa-i faci treburile grele si mizerabile, facem o alta. Democratic.
Vom cere dreptul nostru, mostenirea oferita de Dumnezeu creatiei sale – pamantul – si ne vom duce fiecare viata acolo refuzand tot ce societatea actuala produce. In trei ani iti vor creste pestii. Si nu ti-i va fura nimeni fiindca ar avea fiecare pestii lui. Omule, daca vei voi sa stai toata viata cu burta la soare, vei putea, doar vei intinde mana si vei lua cate un peste sa-l mananci cand iti va fi foame. Vei avea mai multi decat poti manca. Vor fi ai tai si nu va trebui sa platesti nimic nimanui, in timp ce azi trebuie sa muncesti din greu, si nu se stie daca-ti poti permite sa-i cumperi. Vei avea mancarea asigurata si poti medita in liniste, sau poti iubi tot timpul Eva ta, asa cum facea primul om.
Daca vei dori doar sa bei, poti pune vie si pruni si le vei bea lichidele. De ce ti-ar trebui masina sau aur sa-l porti la gat? De ce sa-ti trebuiasca bani? Nu vezi si tu ca visul oricui este sa aibe atata incat sa poata trai fara sa munceasca deloc? Poti trai astfel fara nici un ban. Dar stii si tu ca un om nu poate face asta la infinit; vine o zi cand va avea placere sa faca ceva cu mainile sale, cand ii va fi drag sa lase ceva frumos si durabill in urma, sa faca ceva cu viata sa. Si atunci te vei ridica iar si vei vedea ca e bine. Fiindca vei munci ca vrei tu, si nu ca esti obligat pentru a avea cu ce trai. Iar munca iti va aduce bucurie si nu suferinta. Vei lucra fara banda rulanta sau fluier la spatele tau.
Inchipuieste-ti: azi muncesti si n-ai, chiar iti este amenintata existenta, dar poti avea totul fara sa faci nimic, lasandu-l pe Dumnezeu sa lucreze pentru tine. Nu va mai trebui s-astepti chenzina sau pensia pentru a putea cumpara ceva mai bun de-ale gurii.
Forta Morala te va ajuta sa–ti obtii pamantul inapoi, daca vom fi destui care cerem acest lucru – democratia permite obtinerea acestui drept.

Si… trec şi de “Tudor Arghezi”… După atâtea străzi cu nume de scriitori, aveam sentimentul că sunt pe celebra alee a ţintirimului Belu. Tocmai când credeam că nu mai ajung, întâlnesc numărul indicat pe ziar. C-aveam ziaru-n mână, în Bucureşti am mers numa’ cu ziaru-n mână, poate mă remarca şi pă mini cineva şi-mi ia interviu! Numărul era prins în şuruburi pe o poartă verde. Doamne, şi ce verde! Semana cu cel care-mi decora utilajul de gravat la servici. Verdele cică nu stresează.

Era o poartă verde şi eram în anul 1992. Iar poarta era întredeschisă. Risc şi bag capul înauntru. Nu erau câini, nu era nimic. Gândesc: deci Adrian Păunescu are o casă cu poartă deschisă. Si o curte mare, parcă era cea de la SMA-ul unde fusesem cândva să cer negaţie. După ce m-au făcut mare oamenii de pe stradă, m-a întreţinut un SMA; şi trebuia să merg ca tractorist la ei. Dacă nu reuşeam la facultate, mă mânca gaia pă câmp. Trebuia să ar şi noaptea, că Ceauşescu aşa ara: noaptea. Acu… nu prea să mai ară…

Intru în curte şi văd patru intrări. Măi, dar câte intrări are? Să-l strig? Poate doarme, c-am auzit că stăpânii de-abia după amiază se scoală…
Ia să intru io pă uşa principală! Să nu uit să ciocănesc. Chiar cu acest gând am intrat în capitală, să bat la uşi. Fusesem dus de cineva la un japonez şi lăsasem acolu un galleu. Si nu m-am întors să-mi dea banii, dar pusese o lumânărică aprinsă în el, trecuseră deja trei săptămâni, şi mi-era să nu se fi stins! Ori să fi luat foc căsoiu’. Reţinusem strada, dar o uitasem, avea numele unui ţăran. Câmpineanu, parcă. Dar… cum am privit io, aşa… în josu’ străzii, am citit un scris mare: TNB. Trebuia să fie ceva important, de scria atât de mare! Si tot am căutat TNB-ul… Cel mai greu mi-a fost să–l caut din mijlocu’ străzii, că aşa mi s-a arătat la-nceput. Si claxonau maşinile la mine, parcă înnebuniseră. Nu lasă omu’ să să uite şi el, poate caută un punct de reper! Poate e ditamai scriitoru’!
Că mi-am zis: să nu iau ca reper vreo casă cu horn, că de-alea sunt multe şi le-ncurc precis. Si nici după soare să nu mă iau, că–i înşelător! Cu soarele chiar am păţit-o! N-aveam ceas şi a trecut un om pe cărare. “Nene, cât e ceasu’?” Si mi-a zis că-i fără un sfert. Iar eu am zis: “Bine”. Dar ar fi şi mai bine să ştiu din când în când dacă-i fără un sfert. Am înfipt repede un ţăruş exact unde se termina umbra casei. Si m-am luat mult timp după umbră. Peste un timp trece iar nenea ăla. Era un eveniment când trecea prin pustiu cineva, îl vedeam de departe… Si-l întreb de ceas. Si era tot fără un sfert. Pesemne omul era plecat de-acasă la fix, paşii îi facea ca secundaru’ şi… la fără un sfert era acoalea. Numai că umbra casei mele era… hăt, în altă parte…

Uşa principală (cred) avea un geamlâc şi era pe direcţia porţii. Inăuntru observ un maldăr de ziare. “Asta da om, uite câte ziare citeşte…” Ciocănesc, dar nu-mi răspunde nimeni. Doar văzusem şi io că nu era nimeni. Trec de ea şi bat la următoarea. Linişte. Măi să fie, doar ciocănisem tare! C-aşa trebuie. Să-l faci atent pe cel dinăuntru că intri. Să deschidă naibii un dosar, să arate că are preocupare!
După acea uşă aveam două alternative; am luat-o spre stânga. Poate şi fiindcă mă-nscrisesem într-un partid de stânga. Işise Păunescu la televizor şi spusese: “Oameni buni, înscrieţi-vă în partide, oriunde, numai aşa salvăm ţara!”. Si m-am înscris unde se-ncrisese el. Dar am greşit. Când am văzut ce-i acolu, îu, am işit repidi. Că mi-am zis: “Ia să merg io după omu’- ăsta! Să videm undi mă duce?” Că au mers şi alţii după mine. Trenă. Era o ninsoare di nu vedeai la un metru. Totul era aalb-alb. Problema era s-o ţii drept. Doamne, ce drept am ţinut-o!
Si Păunescu şi-a dat seama c-a greşit intrând în acel partid, c-a fugit repidi la altu’. Io… n-am mai vrut să greşesc!

La a treia uşă ciocănesc. Dar nu-mi mai amintesc dacă am lovit tare. Doar mă-nvăţase un om ce-mi rupea din pâinea lui (de curând l-am întâlnit, cică-mi plăcea pâinea goală!): “Măi, în viaţă să vorbeşti clar, să n-ai prune-n gură!” Când se striga catalogu’, răspundeam întotdeauna cu voce tare: “Prezent!” Si-i deranjam întotdeauna pe cei de lângă mine!
Când am ciocănit a treia oară… cioc-cioc-cioc…
Am învăţat de la o ciocănitoare să ciocănesc şi mi-a intrat în sânge melodia asta, Cio-cioc-cioc. Ciocănesc şi ascult. Nu să mi se răspundă, că nu răspunde nimeni. Ascult sunetele. Pe oamenii mari îi deranjează ciocănitul, oricine intra la ei, vrea ceva.
Si… intru! Intru pregătit sufleteşte să abordez a… patra uşă. Parca eram într-un labirint. Numai că, în faţa mea, exact ca TNB-ul, stătea… marele poet. Cu o doamnă în braţe. Nu… mint! Nu o ţinea chiar în braţe…
– Nu ţi-e ruşine, domne? De ce nu ciocăneşti la uşă?
– Mă… scuzaţi… Era deschisă şi… am… intrat…
– Ieşi afară şi ciocăneşte!
Măi să fie, da’ prost am mai înnemerit! Da’ acuma ştiu, femeia trebuie iubita dimineaţa. Ce dimineaţa? Non stop… (Stiţi cum zic moldovenii la non-stop? “Deschis… veşnic”!) Să mai intru, să nu mai intru? Stam aşa îngândurat pe o margine de dimineaţă şi-mi venea să plec acasă. Cu personalul, taca-taca… până mâine-ajung…

Galle-urile le lăsasem pe la uşi. Că am găsit locu-ăla pân la urmă. Simţisem atunci şi un miros de pădure, plus că mai zărisem un bloc înalt tari di tot. Am căutat uşurel pe lângă pădure. Io, în pădure, ajung cu ochii închişi! Pă strada aia erau numa’ uşi. Uşi de barosani.
– Buna ziua, ştiţi… am luat şi io… iniţiativa… Infrumuseţez nişte sticle… Priviţi!
– I-oti, domle, se minunau cucoanele… da’ di ce-s aşa di negre? Am acasî unili din ghips, şi-s mai frumoasi!
– Vă rog să mă ajutaţi… Las una de probă… Poate aveţi pe cineva prin străinătate… şi… poate să-mi ofere un sfert de metru pătrat de vitrină. Vreau să ajung şi eu pe un raft! Poate mă descoperă cineva… Stiţi … am lucrat pentru Ceauşescu…
La-nceput mi se tot trânteau uşile-n nas. Pâna mi-am dat seama. Si n-am mai zis de Ceauşescu.

Stam tăcut în anticamera aceea, dar aveam o bucurie interioară. Stiam că pusesem nişte seminţe-n pământ şi eram sigur că vor încolţi. Trebuia doar să aştept…
Adrian Păunescu m-a aşteptat, săracu’, dac-a “văzut” că nu m-aude, a deschis uşa. Si m-am trezit în faţă cu un munte de om care mă scruta cu ochii verzi. M-am uitat în ei, da’ nu i-am văzut prea bine, că era cam întuneric. M-a poftit politicos pe un fotoliu, noroc că pe-atunci eram un ţâr de om, azi n-aş mai putea să mă ridic singur de-acolo…
Si s-a-ndepărtat de mine. Cu ochi cu tot.
– Ce doriţi?
– Am venit să… vă… văd…
Si-a împreunat mâinile şi s-a uitat lung. Cred că gândea: “Asta-i prost, sau se face?”
– Aţi scris undeva că toată lumea vă cere ceva. Eu am venit să vă… dăruiesc… (Si-i pun pe masă ultimul galleuţ din traistă). Iar altundeva aţi mai scris că vă ascundeţi în spatele bărbii… Eu cred că nu aveţi pentru ce…
Pe “Vremea” aceea era în râcă mare cu Ion Cristoiu. Il tot poreclea “ardei umplut”. Ajunsesem să-l urăsc pe omu’ ăla. C-aşa e-n iubire: iubeşti ce iubeşte cel care ţi-e drag, urăsti ce urăşte el… Intr-o zi, brusc, s-au împrietenit. Că Adrian se-mprieteneşte repede cu cei care-i fac rău. Si m-am tot întrebat de ce? Cred că împăcarea o face ochii săi verzi…
A doua zi a scris despre mine: “Vizita unui socialist din Buzău”
Diplomat nu mi-am luat nici până azi. Fiindcă am observat că trebuie şi să te fâţâi din fund… Iar mie nu-mi reuşeşte nici să mă tai…

Buzau, 2008

S-a anunţat, in sfârşit, ploaie. A burat ieri oleacă – mană curată, gata, se duc şi grădinile. Poate s-o fi săturat prin alti părţi să dea cu bolovani.
Desculţul nu se lasă doborât de ani, priveşte norii şi şopteşte: « Spală, Doamne, toţi jegosii! » După care bagă degetu-n candelă şi miruieşte mărul din grădină – anul trecut nu putea să le ţină şi anu-ăsta n-a avut o floare!
– Grădina-i un adevărat război, îmi zice, nu poţi să-i spui precum inamicului: mă culc şi ne batem mai târziu… E mai rea ca nevasta, nu poţi s-o amâni şi pă ia o zi, douî…

Bucură-te, Omule!

In aceste timpuri oricine caută să te înşele cu ceva. Este unu poreclit “Hoţu’” fiindcă nimeni n-a putut să-l înşele vreodată. Am ajuns să-nchid geamul prin care vând atunci când mă-ntorc cu spatele să le aduc comanda, fiindcă mâna se-ntinde şi-mi ia. Nu contează că nu-i aparţine, că alea-s blesteme curate. Dar am şi câţiva care se autoservesc, trec pe lângă bani, îşi iau singuri restul sau ţin ei minte.
Privesc strada şi-l văd pe Constandin cu pantalonii de apă-adâncă şi şapca aia “roşa”. Stă de-o juma de oră cu ţigara-n mână pe bordură şi-i din ce în ce mai nervos că nu trece nimeni să-i dea un foc.
Mă mir că nu s-a interzis şi statul pe bordură! Trotuarul aparţine… primăriei, ne-au închis în propriile case – dacă stai în poartă şi ţii sticla cu vin în mâna dinspre drum, vine gardianu şi te amendează, cica… bei pe stradă!

Bucuraţi-vă oameni, mâine va fi şi mai rău!

Constandin se hotărăşte să intre după un băţ de chibrit. Se cunoaste cu Desculţul din salut. Scoate de la ciorap două bancnote verzi şi le fâşcâie-ntre degete. Le-a mai găsit p-acolu, pă undi ştie el…Işi aminteşte pentru o clipă de vremurile când era un leu burta de vin!
– Cini-i rău, să ştii că n-o să moarî bini… îmi zice. Am fost ieri la Zmeeni şi-am văzut! Am văzut duminca la sapă! Să mai te-ntrebi di ce nu plouî! S-a-nrăit lumea di tot!
(Descultu): Orice naţiune are oameni, mai puţin oameni şi ne-oameni! Am trăit s-o văd şi p-asta ! Locurile de veci se vând pe… 7 ani ! După cari te cheamî: « Vino şi ia-ţi mortu di-acia! »
– Sunt mai răi ca pă foamiti. In timp ce Marghiloman punea cercel de aur la un peşte – şi peştili di aur să ţinea după barcă atunci când se plimba cu barosanii, că era râzgâiat di iel, pă trenu “Foamea” – asa-i zicea, “Foamea!” – , oaminii stăteau cocoţaţi pă acoperiş cu saci şi tăgârţe, că nu mai era loc în vagoane. Şi numa ce auzeai: “Funia!” Şi toţi să aruncau pă burtî. Nişte nenorociţi legau funii di stâlpii di pă marginea căii ferate. Funia avea gheare de fier la capăt şi era imposibil să nu se agaţe de ceva…
(Descultul):: La Referendum ai votat “Da” sau “Nu”?
– M-am abţinut!
– Nu-i bini. Trebuie să ai şi tu o ambiţie! Puni degitu pă punt!
– Am zis “Da” când m-am însurat, şi n-am vrut să cad iar în greşealî. Plus di asta, ăsta-şi puni fesu pă cap şi să duci p-acolu. Cu un ochi jumati a mai făcut câti ceva!
– Ce-a facut? Di 18 ani, când ne e lumea mai dragă, bem apă ruginitî di la robinet! Ce-a făcut? Suntem păgubiţi de hoţi şi niciodată despăgubiţi. M-am săturat pâna-n gât să m-aplec şi la ăla şi la ăla… Adevăru ari prea multi… mijloaci! Iar pă mini mă-ngenuncheazî!
– Nu vezi că vorbim digeaba ca tilivizoru?
– Cicî e-n discuţie să să punî încî trei taxi: pă caldurî, pă închinaciuni şi pă… căcăţei.
– Am observat că ce zici aparatu di radio, tilivizoru nu zici.
– După ce ne-au pus taxa pă apa de ploaie, urmeazî taxa pă caldura di la soari, că anu’ ăsta o să fie căldurî mari di tot. Oaminii să roagî la Dumnezeu să-i ajuti şi să pari că primesc foloasi necuveniti di sus, un fel di şpagî. Să gândesc s-o… impozitezi! Au vinit si ecologiştii fiindc-au observat că prea multi casi n-au closet şi-şi fac, săracii, nevoili în spatili casii. O să-i trimitî p-ăia 322 să-i înnumiri…
– Matali m-ai curmat pă mini! I-o am auzit că Teocticst a hotărât să să facî popi numa d-ăia dezvoltaţii, ca poliştii. Namili. Ca enoriaşii să mărturiseascî di fricî! Râsu nu-i ca plânsu! Notează, bre! Adevăru e că omenirea-i într-un impas. Faci rău şi nu ţi să întâmplî nimic! Eşti indiferent şi nu ţi să întâmplî nimic! Inseamnî că s-a lăsat mânî libirî tuturor răilor. Oaminii cu oleacî di cărticicî nu sînt pregătiţi să dea piept cu ei fincî nu s-au antrenat di mici cu arcu şi cuţitu. S-a crezut că e suficient să facim reguli. Da’ legea să-nvârti ca şurubu… Văd că justiţiarii sînt tari ca… untu la soari! Nu să mai regleazî şi ei diloc! « Da’ mai băgaţi şi la cazanu cu zmoalî, băă! »
-Poati greşesc cu mila!
– Stăm toţi încremeniţi şi-aşteaptăm să să facî dreptati! Mai dă-mi un băţ di chibit, că noaptea-i lungî… E bun că-l folosesc şi ca scobitoari…
Invinşilor, jungherul gândului vostru e gata să-şi arate tăişul. Cel ce intri doar cu un băţ de chibrit în noaptea cea lungă, de unde n-a fugit întristarea şi nici suspinul, Ingenuncheatule, bucură-te! Cel ce-ai mers cu picioarele desculţe prin adâncul brazdei cât să-nconjori pământul, Injugatule, bucură-te şi tu!
După închidere mă aşez la pândă – nu pot sta liniştit după ce am lăsat în poartă un salbatic şi o fată cu fuste lungi. Stătuseră în întunericul terasei şi se ciocniseră şoptit într-o limbă pe care n-o-nţelegeam. Observ cum e scos de pe dedesubt un jungher cu lamă foarte lungă şi este agitat deasupra capului. Dar femeia nu se fereşte ci… râde! Ba chiar îl smulge şi-l trece jucăuş dintr-o mână într-alta. A naibii, îi stă frumos cu junherul în mână!
Pe cer fulgere aruncă lumini pe deasupra ţolului uriaş ce înaintează dinspre jumătate de cer să m-acopere. La un moment dat flăcăul dă să plece, iar fata rămâne pe loc, nehotărâtă, pe muchie de cuţit. Apoi îl strigă, face chiar un pas către el. Ca-ntr-un dans. Si-l văd întorcându-se pentru a o amăgi iar, şi iar, şi iar cu lama aceea infricoşătoare. Ea simte, probabil, după gravitatea rostirii, cât e moarte, fel de-a fi, sau joacă. Si învinge fiindcă nu a fost împinsă lama în moalele trupului. Ar putea să o facă ea după ce-l va fi obosit până la sfârşeală. Dar va lua oare cuşitul şi va merge singură înainte?!
« Aici e iubire! îmi zic – deocamdată nu e nici un pericol. » Si mă hotărăsc să-i las. Ii mai privesc peste umăr, odată şi înca odată, şi-i văd cum o iau încet spre mlaştini, unde se vor ascunde şi se vor înmulţi pe o corabie a întunericului. Si de unde vor năpusti într-o zi cu cuţitele în mâini.
Mă îndrept abătut spre jumatatea albă a bucăţii de cer ce a mai rămas – Lumina zilei dintâi ? – pentru a mă ghemui şi scrie câteva rânduri. Să mă bucur şi eu. Pentru un timp

Nicolae Tudor, 2007

Sa intelegem in detaliu. In Franta, sa zicem, 3000 lei inseamna 800-900 euro/ luna. Inseamna munca la negru acceptata tacit de putere. Inseamna ca 800-900 euro sunt probabil la sfert sau cel mult la jumate din salariul minim al acelei tari. Fiindca 2000 plus imozitele catre stat ar duce la 4000 euro/ luna pentru angajatorul legal. Si plateste, poate sa plateasca la sfert. Comparativ, in Ramania, ar insemna sa am sansa platirii unui muncitor cu… 85 lei/ luna iar el sa fie fericit.
Cum sa nu progresezi? si tu si tara? Gasesti in Romania pe cineva care sa-l stearga la fund pe un bosorog cu suma asta? Fatuca aceea care ingrijeste in strainatate credeti ca va veni in Romania si va deschide cumva o firma de productie? in timp ce noi vom avea salarii cu cativa dolari crestere, strainatatea isi va permite sa creasca insutit.
Daca se spunea asa «Cu ce tara vreti sa semanam?» «Cu Franta» sa zicem ca ar fi vrut poporul. «Atunci, de maine avem salariul minim din Franta si nu avem voie sa marim preturile peste cat sunt in Franta.» Si angajatorii trebuiau sa se mobilizeze pe criterii de calitate, angajau putini oameni, eventual ii mai tineau la negru pe 800-900 de euro, suma cu care amaratul de roman putea sa cumpere 800-900l benzina / luna, si nu 100 cat poate acum. Era o atitudine politica prin care se tinea cu Romania si cu cetatenii ei. Sufeream un an–doi, dar nu atatia. Sufeream si ne vindecam definitiv.
Inca nu e prea tarziu.
Forta Morala cere alinierea de urgenta a salariilor cu cele din UE

(2) Statul roman sfideaza cetateanul netratandu-l ca pe un partener. El crede ca-i puternic si da legi in numele democratiei. Da legi de nici nu te astepti, de care nici n-a pomenit in campania electorala.. Legile emise in exercitiul mandatului si de care nu s-a stiut in campania electorala sunt un abuz al puterii si sunt nule. (Pai, bine, ma, tu-mi promiti mangaiere, sa te aleg, si pe urma ma bati? Cum vine asta? Nu ti-e rusine?)
Acum cativa ani s-a dat legea audiovizualului prin care s-a stabilit plata abonamentului ca o taxa si nu ca o contravaloare a unor servicii prestate. Intre oamenii civilizati exista o lege nescrisa: daca nu platesti inseamna ca esti nemultumit, iar prestatorul isi cere scuze. Televiziunea nationala functioneaza din investitia statului facuta cu bani publici. Se insista ca ea sa ramana nationala pentru a avea programe de interes national. Are?! Poporul plateste pentru consolidarea puterii, de ce n-o plateste ea? Ar fi trebuit sa-mi bata in poarta cu televizorul sub brat si antena–ntr-o mana, si sa ma intreb: «Doriti sa ne vedeti si pe noi? Va oferim gratuit acest televizor, vi-l facem sa mearga si va rugam insistent, priviti-ne! Daca nu va place, ne iertati, venim si ne luam catrafusele!»
Nu exista un acord scris intre parti, cu clauze inspirate din Carta drepturilor omului si avizate de «Protectia Consumatorului»
Ba mai mult, Radioteleviziunea romana nu emite prin cablu, ci-si permite sa emita unde prin spatiul particular al populatiei, stiindu-se ca doar de la 50 metri in sus e aerul statului. (Un grup de oameni am consultat doctori psihiatri si ni s-a confirmat ca undele emise daca trec prin om impotriva vointei acestuia, duc la stres avansat, deci boala).
Parlamentul a decis unilateral ca oricine consuma curent electric inseamna ca l-a folosit la functionarea aparatelor care redau undele radioteleviziunii romane. Stimati telespectatori, Forta Morala are in evidenta un caz in care o batranica de la tara avea inregistrat 1 (unu) kw/ luna si a platit luni de zile birul impovarator.
(Alo, nu va e rusine, mai?)
Firmele trebuie sa plateasca de 20 de ori mai mult. Acolo unde sunt mai multe aparate de emisie, trebuie sa se plateasca pentru orice aparat in parte. Asta presupune ca un imputernicit al institutiei a venit, a constatat si a incheiat un contract.. Doar prezeta unui contract este legala, fiindca sunt firme care nu au asemenea aparate. Daca o firma nu a platit o luna, doua, zece, de ce nu s-a purces la constare si continua sa se emita facturi + penalizari?
De ce nu emiteti cartele, ca-n strainatate, pe care sa le cumpere cine doreste?
Apoi, daca eu platesc acasa, de ce trebuie sa platesc majorat cu taxa voastra cand merg 5 minute cu autobuzul sau beau un pahar intr-un bar?
Forta Morala solicita:
1) Privatizarea de urgenta a radioteleviziunii romane
2) Taxa perceputa catre popor sa nu fie mai mare de 1% din salariul minim pe economie iar din aceasta taxa sa se acopere serviciile efectuate prin cablu si drepturile de autor ale creatorilor prezenti in emisiunile difuzate.
3) Cei care au venituri sub salariul minim net pe economie sa fie scutiti de taxa.

Forta Morala reaminteste ca Fiinta Umana are o singura gura, si, in consecinta, orice salariu care depaseste patru salarii minime este imoral. De asemeni poporul roman se indreapta spre democratie si nu spre… mosia cuiva!

(3)Cu ani in urma Adrian Paunescu arunca un vers dur confratilor intru literatura ”voi scrieti poezie proasta, eu voi scrie capodopere!”
Asa-mi vine sa zic cateva…
Am initiat de un an provocarea Fortei Morale si observ dezintetresul cititorilor la aceasta idee. Probabil se spune «asta vrea razboi! Asta vrea legionarism!» «Asta arata cu destu, face pa viteazul» etc
V-am spus ca omenirea se indreapta intr-o directie gresita, ca traim un timp istoric bolnav si am adus cateva argumente. Ce-mi pasa mie, poate va intrebati? Va complaceti intr-un cerc mic al trairilor simple, si nu faceti pasul major al raportarii fiintei la viata comunitii.
V-am spus ca omenirea se conduce gresit dupa interese, cand ar trebui sa se conduca dupa principii. Poate nu intelegeti!?
Sa dau un exemplu:
O comunitate oarecare isi propune ca principiu sa-si asfalteze strazile. Aceasta idee ar fi trebuit sa fie obiectul consultarii populare, fiindca presupune alocarea unor bani din sacul comun la care contribuie toti Si operatiunea de asfaltare incepe din centrul orasului, tine de orgoliul comunitatii, nimeni nu zice nimic, e ca intr-o familie cand invitatii deopsebiti il bagi in sufragerie si nu in dormitor, tai gaina cea grasa, chit ca tu ai mancat stir toata saptamana. Faci fata, adica doresti ca musafirul sa nu te creada puturos, calic, salbatic sau altfel. De aceea nu te opui cand se decide si vezi si tu ca asfaltarea incepe din centrul comunitatii spre periferie. Dupa un timp se ajunge cu asfaltarea pana spre mahalale si se opreste fiindca apare alta conducere. care va dirija banii spre alte prioritati. Intre timp au aparut gropile si se plombeaza tot cele din centru, se mai asfalteaza inca o data si inca odata tot in centru… iar periferia ramane de izbeliste. An dupa an. De zeci de ani. De sute de ani. Dar se asfalteaza insa spre noi cartiere care devin rezidentiale. Spre cate-o cabana a vreunui inalt functionar, ori se duce asfaltul la parintii sau neamurile lui in satul din deal si se asfalteaza curtile lor, isi fac alei… La bilant se raporteaza ca s-au afaltat atatia km patrati. Si vine un nou candidat ce promite ca va asfalta strada cutare si strada cutare… Culmea e ca nu o asfalteaza dupa ce oamenii isi pun increderea in cuvantul lui. Unde e principiul? unde sunt clauzele, adica ce se intampla daca? Probabil promovarea principiului a fost o smecherie, fiindca cel care a propus asfaltarea statea in centru si avea interesul sa aiba conditii mai bune de viata.
Ar fi trebuit sa intervina Curtea de Conturi, dar aceasta institutie este de forma, fiindca aflam din ziare ca o cantina oarecare a facut economii de nu stiu cate milioane (asta insemnand ca a dat mancare proasta sau insuficienta), aflam ca s-au achizitionat cartofi la pretul dublu decat erau pe piata, ori ca vopsirea unei cladiri a costat de mii de ori mai mult, ca si cum s-ar fi izolat, tencuit, etc. Unde e ban public exista comisioane, furturi, excrocherii de tot felul.
Stimate cititor, te invit sa fii atent la Forta Morala.. Daca vrei sa faci echilibru in jurul tau incepe prin a intelege. Apoi… vino daca esti un om bun, sa fii alaturi de oamenii buni, sa re-asezam lumea dupa principii.

– Ce jăvrăieşti acolu? intră în vorbă… “Ciripitorul”
– Spuneam că nu trebuie să ne plângem di zili, ca alea sînt. Cini nu-nţelegi, nu-nţelegi di fel… n-ai ce să-i faci. Omu-i cel mai prost animal.
– Nu să mai dă nimic la pensie. Adio di-aia, adio di-aia…
-Asta e Sfânta Cruce-a mea. Ti-o dau… ţie. Ia-o! Te şi cinstesc, că am vândut locul di veci, l-am băgat pă tata-n altă parti.
– Să ţinim minti gaura pă undi intrăm în UE, să ştim pă undi să işim când ne-o lua ăia la trei păzeşti!
-Am făcut revoluţie digeaba, îşi bat ăştia joc di noi cum vor…
-Am di toati, mă doari-n cot, ca pă şoarecii di la siloz!
-Dacă nu furai, nu aveai nimica. N- ai şi tu oleacî di suflit?
-Am avut… odatî. Mă uit mereu în oglindî şi-mi spun: “Am nevoie di mini. N-am nevoie di nevastî, di prieteni, am nevoie di mini…”
-Să-ţi spun ultima variantî.
– Te gândeşti la centur-acuma?
-Toti vor să să facî cheferişti să mănânce şi… noaptea! Di ce-ai dat cu picioru la sârboaice?
-Mă băgau în pământ pân-acu! Sârboaicele stăteau cu ochii pă noi, pă mecanicii di locomotivă. C-aveam salariili mari. Iar noi, nici nu ne mai schimbam di salopete, veneam aşa să ne vadă ele. Tac-su le dadea case. Sunt scăpat, n-am obligaţii. Boem ştii ce-nseamnă? Mă-nsor mâine, da’ cu cine mă culc la noapte?
– A mea e-o bunăciune de femeie. Mi-a plăcut mirosul ei şi am rămas rănit. O fac tot timpu din ochi… Ea a numărat di câti ori s-a simţit bini!
-Femeia–i o… bipedă! Io aşa-i zic. Ne arată trupul ca pe o prajitură, iar nouă, mai rău ca la copii, ni se scurg ochii după el!
– Inima încalcă toate regulile, ce să-i faci!
– Di Craciun fac nişti cârnaţi di oaie, îi las să să usuci ei bini, şi… rup: “Haţ!” Si să bag vin roşu. Să mă taie apili, să-mi curgî di pă frunti şiroaie, şi-ntr-o parte, şi-n alta! Am şi-o tescovinî, cam… urâcioasî, dacî bei un pahar, nu mai pleci, cauţi patu’! Jinduieşti? Hai să intrăm vesili în 2007!

– Io aş mai rămâni câţiva ani… Măi, ce semini cu Tili, eşti bucăţică ruptă.

– Ai auzit cânticu’ ”Pă şoseaua cu brazi mici/ trece Tili Raicovici”? Douăzeci di scauni dacî primea în cap nu zicea “Au!” Intr-o searî di revelion a tăiat gratiili cu o pânzî din bomfaier pă cari o ţinea în talpa di la bocanci! Si s-a dus di-a dat noroc cu… Sefu-nchisorii!
– Io am auzit că l-a bătut pă unu cari vinisi c-un sac să fure di undi era el paznic. Că di ce e prost şi dă jala cu sacu, să vinî cu căruţa, că tot aia riscă. Dacă te vedea că eşti prost te bătea că di ce eşti prost? Era un hoţ la drumul mare, fura de peste tot, nu ţinea cont.
– Ba fura doar di la bogaţi, săracului ce să-i ia, cenuşa din sobă? Pă câţi a scos el din iarnă… Când intra într-un sat, să ştia: ”Vini Tili, hai să fugim!” Trecea cu căruţa peste garduri, toată lumea era a lui! Avea oamini şi lua orice vită-ntâlnea în cale. “I-a… mea!” zicea. Nu să mai naşte ca Tili! A fost cel mai vestit, te-mbrăca-n bani!
– Era bandit, nu haiduc.
– Cartofar! Punea garda lui, una la un cap di stradî, alta dincolu şi… opera. Punea cartofu pă gâtu victimelor şi le zicea că-i grenadă! Era un om cât uşa asta, semăna cu Alain Delon şi citea gândurile omului. Era scump la râs, da’ lăsa loc di bună ziua. Osânda lu Dumnezeu va fi uşoarî fiindcă n-a omorât oameni… Lucra-n stil mari di tot… Lua cu el o căţea-n călduri şi-o dădea câinilor di nu să mai s-auzea ”ham”. Odată a văzut o femeie cu un copil şi-o găină–n mână. A rupt gâtu găinii şi-a umplut copilu’ cu sânge, di-a intrat la urgenţî peste un doctor pă care pusesi ochii. Să-mbrăca-n general, în ce voiai. Dacî mai trăia, acu iera di iel…
E timpul lui opt, spre… noapte bună. Iar ei vorbesc, vorbesc într-una despre Tili.
Ciripitorul începe să danseze şi-mi oferă de băut. Inseamnă că vrea să stea mult. Dă din cap, nu-i convine că l-am refuzat. Se uită mereu spre buzunarul de unde Haie scoate câte-o bacnotă şi-achită băuturile… Intru la idei când comandă coniac şi-i pune acestuia în paharul cu bere. Lui Haie îi place şi cere şi el. Si cere, şi cere, şi cere… Spun că e unşpe noaptea şi trebuie să-nchid. In necazul meu mai comandă încă un rând.
Totusi s-a ridicat să plece de mai multe ori, dar prietenul său de pahar l-a ţinut pe loc inventând ghiduşii dansante şi tot felul de trucuri. Acum dansează o manea la modă având bacnote verzi pe ochii închişi, le ţine lipite cu mâinile, ca într-un ritual păgân, un fel de dans al aurului. “Nu văd, zice, nu văd, nu văăd!! Să bem, să bem până la ziuă!” Iar Haie pare încântat, n-a mai stat vreodată–n local pân la crucea nopţii sau pân la nod de zi!

In situaţii din acestea ştiu că rămâi blocat. Fiindca trebuie să se-mplinească destinul.
Eu nu sunt legat la ochi şi văd. Mă întreb de ce vrea Dumnezeu să trăiesc această… “literatură vie”?
Acum vorbesc despre mine, mă-njură că de ce vreau să-nchid?
E doişpe şi ceva… Ciripitorul îl măsoară şi decide: e… gata!
– Hai să mergem…
Haie simte că va fi… “făcut” şi strânge instinctiv portofelul prin haine cu ultimele puteri ale braţelor.
-Stai la distanţă, îi zice. Ia-o înainte.
Cum face doi paşi de la uşă se dezechilibrează şi cade peste mesele din curte. Rupe una. Nu poate să se ridice.

– Hai, ridică-te! îi strigă Ciripitorul satisfăcut.
Dar nu poate. Trebuie ajutat. Acum e momentul. Să-i iei portofelul durează doar o secundă: cu o mâna îl apuci de subsuoară şi cu cealaltă îl scotocesti unde vrei.
Il scoate-n stradă cu greu şi, după trei paşi, cade iar. E clar, nu se poate ţine pe picioare.
Si este abandonat fără suflet în noaptea rece a acestui decembrie ploios.
Spunea despre Tili că n-a omorât oameni? Doamne, să nu ierţi, să nu mai ierţi nimica!

nota:
am tiparit “Duminicalii”, daca doreste cineva cartea mea, imi face placere s-o daruiesc (in special doamnei Constanta Corbea). Astept doar adresa postala la e-mail: tudorsnc@yahoo.com

– Când trec p-aci m-apucă setea. Daţi-mi un trăscău! Puneţi şi-un scuipat di vişinatî-n ia. Am mâncat nişti şuncî şi vreau să să-ntărâti-n burtî. Mă cheamî Lae, cu L di-ăla di tipar. Am douî clasi ca trenu. Cu una ştiu să merg şi cu alta să citesc! Sînt sătul di indispoziţii. Când prind multî băuturî, zic: “Inneacî-te suflete, că mâini-ţi dau iar… apî!” Cu… buricăresili… la fel! Sînt cătător di cur, miros ca un câini, pânî nu miros băşinî di femeiie, nu mă simt bini! Dacî aflî nevastî-mia, nu mai spalî toatî apa Buzăului! A di ieri iera ca un pui di gostat- din cât iera, a rămas coajî, da’… ari-o căpăţânî frumoasî, paru’- coadî di cal, în obraji roşu di Moscova… I-un fel di ce esti. Dacî vad că ari roşu-n faţî, mergi. La vremi di secitî-i bunî şi-o ploaiie cu piatrî. M-am dat pă lângî ia ca pisoii, am luat-o cu mângâieri… “Auzi fă, i-am zis, miie mi s-a făcut, cum facim? Dă-mi niţicî… di-aia, hârjâitî, dipă margine… ” A luat ia nişti ziari şi m-a dus pă un şanţ. M-am trezit cu ia dizbrăcatî! Mă uit io în stânga, mă uit în dreapta! Ia lupule oaiie friptî! Mă tăiasirî 1001 di api. Stai să fumez o ţigare, zic, da’…după câtiva fumuri aud nişti râsiti. “Fă, îmbracî-ti repidi, că vin oaminii di la schimbu doi!” Nu mai pot di ofticî! Mai daţi-mi una să-mi fac tupeu (…) Io m-am însurat di tânâr că mi-a fost poftî! Cu nevastî-mia-i ploconeala di pă lumi! Când îmi dă, când nu! Imi vini s-o strâng di gât. Ieri mi-a aruncat afarî cărţili. Cicî: “Ce mai faci tu cu astea, mă, dacî le-ai citit?” Le-am adunat, săracili, plouasi pă ieli… Ia nu ştiie ce-i aia culturî, domle!! “Stii cini-a fost Rebreanu,fă?” “Eti… mă-ntrebi prostii di-astia?” Ia citeşti doar când n-o ia somnu. (…) Am aflat că am o sorî di cruci, botezatî tot aşa, ca mini-n apa Câlnăului. Mă-sa, ca şi mama, au fost batjocorite di nemţi chiar în bisericî, atunci când au trecut pă la noi. Am fost p-acolu să văz apa, mai bini nu mă duceam. Am rămas pă spati di toati alea… Am văzut o vilî…! Imi fac di lucru c-o ţigarî şi numâr ghivecili cu flori. Trei suti şi ceva numa pă o parti. O juma di zi o femeiie udî numa la ieli. Avea o terasî di-ntorceai autobuzu! Cu câti mâini o fi lucrat Gheiţ ăsta? (…) Ce s-o mai fi-ntâmplat? Cred că s-o fi născut f-unu, că miroasi-a fripturî. N-am mai putut să stau acasî, nu mai iera di stat. Am plecat şi că mă doari picioru di la noru-ăla păcătos. Te saturi să stai în tini, simţi nevoia să ieşi. Si dischizi uşa, şi să vedi prin dischizăturî ce ie-năuntru. Am işit di multi ori în stradî, da’ trecătorii au fost nişti străini oarecari. Imi vinea să le strig: “Priviţi! Priviţi-mă repidi că mor!”
Distrusă, o vecină, aleargă pe la porţi să aducă la cunoştinţă “ce ne face Dumnezeu astăzi: ne dă 36 di gradi!”
Laie s-a îmbătat.
– Imi pari bini c-am găsit p-altcineva di-acordion cu mini. Când aud cuvântu’ “Dumnezeu”, nu ştiu di ce, simt că-mi creşti inima! Când inima plânge, spune… Am fost pân paradis şi-am dat cu matura p-acolu… (…) Iar am ramas singur. Să mă lupt să vorbesc singur?! Plec! (…) Bunicu-nvăţasi calu să opreascî la fiicari cârciumî. Avea şi-un caini–n căruţî. Diştept foc! Dacî-ntârzia cu paharu’ şi să plictisea, câinili sărea jos, lătra la cal şi-l mâna pân-acasî. Acasî lătra iar la poartî, dişchidea baba şi băga calu-năuntru,iar iel fugea repidi la bodegî. Il aştepta pânî işea:
-Acu mergi şi tu-n căpuşili meli pă… jos!
Laie îmi cere o sticlă la pachet, dar se răzgândeşte fiindcă intră doi desculţi ce-şi dispută zgomotos nişte idei. Se ridica brusc şi se bagă între ei:
-Măi! strigă.
Şi se face linişte. Se roteşte într-o piruietă artistică şi-l văd cum se-nviorează ascultându-şi propriul cuvânt.
– Măi, gata, aţi vorbit distul. Acuma vorbesc io şi-n contu vostru! Vedeţi c-am dat drumu la vorbî! (mie): I-am rupt ţigara! (lui): Nu mai fuma c-o iei razna! Di ce ieşti îmbătrânit înainti di termin, ori bei pă maţu gol? Tu numa bei şi mănanci? Irigî creiru’! Dacî devii frati cu patu’, mori! Dacî te mai prind că bei rrom-eo, di-astia puturoasi, nu te mai salut. Tu eşti om, mă? Citeşte Biblia şi bagî-ţi minţili-n cap! Bini, acuma du-ti-n… buruieni!(…) (mie): Adiniauri parcî vorbeam. Oari am vorbit azi, că nici nu mai ţin minti?
Stau toţi cu coatele pe tejghea. Laie îi domină din mijloc, priveşte de sus când la unu, când la celalalt.
-Ai un foc? i se cere.
– Da, la inimî!
Laie vorbeşte şi nu-l poţi opri. După ce nu va mai fi, bodegile cartierului vor pierde un personaj pitoresc. După un timp, când nu mai vrea nimeni să-l asculte, se-ntristează. Iar. Si-mi cere la pachet.
– Vreau să plec acasî, daţi-mi mâna, vreau să dau mâna cu dumneavoastrî…
Dar nu pleacă. A răgusit si nu se lasă. Il privesc cum nu mai poate. Explică mai mult prin semne. Taie aerul foarte energic. De sus în jos înseamnă că aşa e, cum zice el; de la stânga la dreapta,”nu se mai permite”. Face semnul crucii lovindu-se puternic în frunte, apoi in oasele pieptului, ca nişte eroici paşi de defilare. Da, cu Dumnezeu înainte!
-Mergeţi acasă, vă prinde căldura! îi zic. Mai staţi? Da? Da’ nu mai beţi! Cum, mai beţi? Dar… mai puteţi? Ce să le spun io?
Opresc radioul.
-Măi!? zice tare.
-Gata? Aţi terminat? Asta-i ultimu’ cuvânt? Nu? Mergeţi acasă! Oameni buni, pleacă! Nu, nu pleacă, s-a-ntors! Da?
-Măi?!

Dezmint carevasăzică, pielea-mi, că ar fi de tigru,
Sau c-am pus cumva la cale să dea buzna,-n toamnă, frigul…
Cineva-şi ascute gheara, şi nu spune… (Curios,
Mai citeşte şi ziarul pe spatele meu frumos!)

Cât încă bolboroseşte roşul putrezit în vin
Voi rămâne sclav cu ochiul (puterile mai mă ţin !)
Şi-o s-arunc cu vorba-n frunze, până cad de-a berbeleacu’,
Voi fi contra, numai contra, uite-aşa, de-al dracu’ !

Aş mai scrie, ca pe vremuri, de amor, o poezie
Cum că-s încă tânăr, Doamnă !… dar n-am timp, fir-ar să fie!

Brusc, Omul cu mămăliga se aşează între mine şi el, şi-i spune hotărât:” Dă, mă, -n mini! Dă în mini!”
– Di ce te bagi?
El a bătut toată strada, cine e ăsta de i se opune, de unde-a apărut? Acum, la vârsta lui, trebuie să gândească de două ori înainte de a da cu pumnu’. Injurând cum îi vine la gură, se-ndepărtează şi piere în noaptea de-afară. Pentru cât timp?
Omul Bun se apleacă în genunchi şi ia ţăndările cu mâna. Se taie la degete, dar e-nfierbântat şi nu simte. Il las fiindcă-i face plăcere. Nu-mi este tată, nici frate, nici fiu. Moralitatea este îndelung terfelită, ea nu se poate ridica decât din noroi!
Acum ţine morţiş să mă conducă acasă şi… iar îl las…
Zice:
– Forţa Moralî? Ce-i aia… Forţa Moralî?!