Author: Sorin ANCA

Ne mai oglindim doar în propriii colti, în propriile gheare din pricina îngustarii terenului viran si din pricina majora a metaforei neelucidate. Eu sînt în tine si tu esti în mine – iata deja aproape mormînt…

Sub steaua care iarasi rasare-a tenebra iarasi ma prind doar cu mine în hora arînd si semanînd iarasi în gol cerul si pamîntul si iarasi s-a varsat pe podea din pocal veninul izbavitor. Iarasi si iarasi acelasi iarasi blestemat ma-mpiedica sa ma nasc…

Pamîntul devine piramidal; nu-ti mai poti ridica blocul de piatra fara sa nu-ngropi sub tine zeci de morminte. Nu mai poti evada nicaieri fiind peste tot si-n toate blestemata oglindire a ceea ce-a fost, este si va fi. Ne purtam identitatile tatuate pe frunte în locul ochiului triunghiular…